Fata exprima trasaturi de caracter

FATA EXPRIMA TRASATURI DE CARACTER

"Viata omului este citita si cunoscuta dupa

aspectul fetei".

M. Isvoranu

"Fata exprima trairile interioare si reactia la

prezenta sau actiunea unor factori interni sau externi. Exprima trasaturile de caracter si comportament".

M. Isvoranu

Tipologia morfologica a fetei exprima caracterul. Dupa Corman (1974), caracterul este componenta neuro-psihologica ce reactioneaza la mediu si nu mediul este acela care participa la formarea integrala a caracterului.

Deoarece conformatia morfo-anatomica este determinata genetic, iar caracterul neuro-psihic este determinat poligamic cu dependenta de factorii de mediu, acceptam ca trasaturile caracteriale ale individului "suporta" pe prcursul ontogenezei postnatale modificari si/sau modelari, ca raspuns la actiunea si influenta factorilor ambientali.

Corman admite dependenta formelor morfo-anatomice de ereditate. Examenul morfo-psihologic al fetei necesita mult discernamant si pricepere pentru a stabili ce este constant ereditar si ce variaza, ca raspuns la factorii ambientali.

Este dificil a defini trasaturile caracteriale numai dupa datele obtinute din examenul trasaturilor faciale. Datele inregistrate nu antotdeauna ne ajuta sa definim complet trasaturile de caracter ale omului. Interpretarea, corecta dar nu completa, este utila pentru a particulariza si individualiza persoana examinata.

Dupa Corman, caracterul este o "sinteza a vietii afective, a vointei, a inteligentei". Forma de adaptare a organismului, cu realizarea echilibrului sau dezechilibrului intre fortele sale interne (organic) si interferentelor factorilor din mediu, sunt componentele ce definesc trasaturile de caracter.

Caracterul incadrat in grupul trasaturilor comportamentale cu determinism poligenic, este influentat si/sau "modelat" de factorii ambientali, cu precadere cei familiali, sociali-culturali si chiar climaterici.

Filozoful si poetul elvetian Johann Gaspar Lavater (1772) promotor si fondator al fizionomiei faciale, elaboreaza arta de a diagnostica si "portretiza" trasaturile de caracter psiho-neurologice prin examinarea fetei. El considera ca reactiile musculare ale fetei le presupune pe cale nervoasa, iar cele psihice sunt prin excelenta "nervoase".

Limitandu-se la modelele: morfologic, prosopologica, biotipologic, recomandate in prezenta lucrare, este necesar sa descriem succint cadrul osos si reperele folosite in antropometrie, sa cunoastem miscarile muschilor fetei care intregesc fizionomia faciala.

Folosind reperele antropometrice si calcularea planurilor faciale, putem stabili corespondenta morfo-caracteriologica. Desi sunt cercetatori care critica metodele, rezultatele obtinute din aceste analize si calcule confirma corectitudinea interpretarilor si definirii "portretului" caracterial si manifestarile comportamentale.

Fata se compune din segmentele mobile, muschii pielosi ai fetei care mobilizeaza tegumentele ce functioneaza prin aderente de insertie pe un cadru stabil de tesut osos facial, cartilagii si tesuturi celulo-grasoase.

Muschii pielosi ai fetei, de dimensiuni foarte mici, sunt permanent controlati de excitatiile sistemului nervos superior.

Important este ca, in ansamblul fetei ca expresivitate fizionomic in toate trasaturile morfo-structural-anatomice, este o limita, o "zona delimitanta" intre interioritatea individului si mediul sau exterior. Datorita "zonei de delimitare", fata exprima raporturile "E-ului" cu mediul, exprima gradul de tonicitate sau atonia temperamentului.

Interesanta este observatia lui Descartes (filozof si savant francez, 1956-1650) despre necesitatea de a evita precipitarea si prejudecata si aceasta numai printr-o buna cunoastere a morfotipului facial. Este necesar sa fii un bun psiholog, sa interpretezi morfo-psihologia faciala si in raport cu influenta exercitata de factorii din mediu asupra omului. De ce? In evaluarea formelor si trasaturilor faciesului este necesara o foarte buna cunoastere a morfologiei si structurii fetei, dar si un ochi "fin" de observator de identificare a detaliilor.

Kretschmer (1950) dezvolta opinia lui Descartes, mentionand urmatoarele: "Asa cum micul semn Babinski¹⁾", marunt detalii exterior, poate denunta alterari subtile, adanc ingropate in masa centrilor nervosi, fiecare centimentru din conturul mainii si fiecare grad al curburii maxilarului pot deveni indiciile unei formule constitutionale a unui subiect. Nici un singur fir de par de pe cap si nici o varietate a varfului nasului nu ne lasa indiferenti. Cu urmatoarea rezerva totusi: fiecare detaliu morfologic nu devine important decat in masura in care este inserat in cadrul marilor tablouri de ansamblu.

1. Din nou despre caracter

Binder (1964) apreciaza evolutia trasaturilor de caracter pe perioade ontogenetice in raport cu evolutia relatiilor psiho-neurologice ale omului, asemanator unui model "scalariform", bioritmologic progresiv.

¹⁾. J. Babinski (1857-1932), medic francez.

Semnul Babinski - este reflexul patologic care apare in leziunile caii

piramidale. Excitarea usoara a marginii externe a plantei, apare, ca raspuns

reflex, extensiunea halucelui si flexiunea cu respirare in evantai a celorlalte

degete (dupa Stamatoiu, 1969).

A. Athanasiu (1998), in "Tratatul de psihologie medicala", mentiona urmatoarele: "la inceputul vietii postnatale, trasaturile de caracter au expresivitatea facial fizionimica in concordanta cu componenta genetica constitutionala a individului, fara elementele aditive induse de factorii externi. Expresivitatea fetei este dominata de instincte primare, trasaturile faciale exprimand preindividualitatea, absenta influentelor socio-familiale.

Pe masura ce omul parcurge etape ontogenetice, spre adolescenta, spre maturitate, incepe conturarea biotipului caracterial si comportamental prin tipul si expresivitatea faciala".

Conturarea biotipului caracterial si comportamental sunt consecinte industive a relatiilor psiho-neurologice de comunicare familiala si sociala, a gradului de cultura si inteligenta, de problemele integrative bio-socio-economice ale individului. Aceste relatii si interrelatii contureaza, formativ trasaturi ale fetei ce pot exprima reactii optimiste, calm si liniste interioara, reactii de teama, agresivitate, apatie, timiditate, emotivitate sau manifestari deviante. Aceste reactii si trairi imprima un "portret" facial, o fizionomie ce exprim trasaturi caracteriale definite in evolutia ontogenetica.

Analiza atenta a faciesului, corelata cu examenul dermatoglifelor digito-palmare scot in evidenta trasaturi prin care incondeiem pe individ in tipologia caracteriala.

Caracterul poligenetic are o evolutie formativ-ontogenetica. T si C. Vlad (1978), elaboreaza conceptul tridimensional ca niveluri in formarea caracterului:

nivelul psiho-neurologic elementar;

nivelul energetico-pulsional;

nivelul de elaborare constienta

Conceptul Vlad se bazeaza pe observatiile lui J. Larnot

(1977) care considera ca temperamentul, comportamentul, trasaturile caracteriale sunt dependente de functionarea structurilor cerebrale, iar manifestarile psiho-neurologice induc expresivitati faciale datorita activitatii cerebrale. Datorita capacitatii de receptie a structurilor cerebrale  la factorii de mediu, se contureaza o fizionomie particulara fetei, ca o "amprenta" caracteriala.

Este "amprenta" sau "portretul" fizionomic facial particular fiecarei persoane.

1.       Caracterologul si capacitatea de receptie si interpretare

a trasaturilor de caracter

Sarcina caracterologului, a psihologului este de a receptiona imaginea fizionomica, ca prima impresie si a o incadra in tipologia caracterologica.

In acest context, interesanta este conceptia lui Corman (1947) bazate pe legea "Dilatare-Retractie" faciala, lege dezvoltata ulterior de Sigoud. Corman considera ca la om fata se "dilata" sau se "contracta" in raport cu mediul ambiental: un mediu favorabil determina dilatarea faciala, unul nefavorabil imprima retractarea faciala.

Acest concept trebuie retinut de caracterolog deoarece fata cronic retractata impune analiza retrospectiva. De ce? Pentru ca permite stabilirea eventualelor momente stresante, nefericite, o agresivitate psiho-neurologica sau fizica, momente care pot imprima pe fata omului trasaturi particulare sub aspect morfo-anatomic.

Influentele ambientale nefavorabile daca au loc in perioadele formative a trasaturilor de caracter, induc o retractie faciala si pun amprenta "portretistica" pe fata.

Analistul trebuie sa fie foarte atent in timpul examenului psiho-neurologic caracterial la fizionomia faciala. El trebuie sa fie dotat cu un "instinct" deductiv sau inductiv asupra persoanei analizate.

2.1. Criteriile analizei faciale

Caracterologia si morfo-psihologia sunt metode prin care putem obtine date convergente ce permit descrierea si intelegerea individualitatii concrete a caracterului.

Metoda caracterologica foloseste chestionarul caracterologic. A existat o perioada cand psihologii manifestau rigiditate si ostilitate fata de aceasta metoda in interpretarea trasaturilor caracteriale. Dar practica a confirmat valoarea si veridicitatea rezultatelor obtinute. Analiza si interpretarea datelor obtinute prin metoda caracterologica se bazeaza pe conceptul constitutionalist al individului.

Metoda morfo-psihologica examineaza forma si particularitatile morfologice ale fetei ca expunere a trasaturilor psiho-neurologice a caracterului uman.

In lucrare dezvoltam metoda morfologica deoarece este valoroasa fata de metoda chestionarului caracterologic. In chestionarul caracterologic putem obtine raspunsuri subiective sau incorecte, in timp ce prin examenul direct al fetei consemnam particularitati morfo-comportamentale concrete ce permit descrierea trasaturilor de caracter.

Motivatiile pentru acceptarea metodei morfologice sunt:

- pentru metoda chestionarului caracterologic este necesara formularea logica si diversificata a intrebarilor la care persoana trebuie sa raspunda;

- datorita emotiilor, raspunsurile pot fi incomplete sau voit eronate;

- in studiul caracterologic prin expresivitate si fizionomie, fata nu ne "pacaleste", fata "vorbeste" psiho-neurologic;

- in discutiile premergatoare examenului facial, caracterologul poate observa dinamica fetei, tonicitatea sau apatia in expresia fetei;

- metoda morfologica impune caracterologului interpretarea si analiza corecta a tuturor segmentelor faciale care definesc "portretul" caracterial.

2.1.1. Conditii respectate in analiza faciala

Fizionomiile sunt echilibruri complexe, sunt raporturi de proportionalitate, sau nu, a etajelor faciale, intre tendintele morfologice si conformatia anatomica a viscerocraniului.

Pentru a portretiza corect trasaturile de caracter, caracterologul trebuie sa respecte urmatoarele conditii si reguli:

a) - sa posede capacitatea de introspectie si retrospectie pentru a defini complet portretul caracterial;

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

b) - sa cunoasca vocabularul caracterologic folosit la analiza psihologica si metafizica;

c) - sa retina orice amanunt comportamental care ajuta la definirea trasaturilor de caracter;

d) - sa solicite persoanei analizate raspunsuri sincere, corecte si complete la intrebarile formulate si sa cunoasca exact perioada din ontogeneze cand persoana a suportat un eveniment stresant deosebit, cu rasunet psiho-neurologic;

e) - sa foloseasca o adresabilitate adecvata nivelului intelectual de cultura, de emancipare a persoanei examinate, sau daca subiectul manifesta un comportament deviant;

f) - sa nu stabileasca trasaturile de caracter numai pe baza simplei observatii;

g) - rezultatele analizei caracteriologice depind de inteligenta analistului, de capacitatea de a stabili interferentele si interrelatiile "conditionale" in portretizarea faciala, deoarece corespondentele expresivitatii fetei evoca trasaturi caracteriale;

h) - deductiv si/sau inductiv sa cunoasca foarte bine modulatia si dinamica miscarilor fetei, ca procese complexe polimorfe;

i) - analistul sa fie dotat si sa manifeste cele trei "poluri" ale inteligentei care, prin asociere, ii da posibilitatea sa defineasca corect si complet caracterul persoanei examinate. Dupa R. Denis (1997), cele trei "poluri" ale inteligentei sunt:

- inteligenta senzoriala: fizica, estetica, concreta;

- inteligenta institutionala: intuitiva, subiectiva, imaginativa,

afectiva, globala, sintetica, creativa

- inteligenta rationala: analitica, logica, obiectiva, abstracta.

j) - sa consemneze factorii complementari, fara a omite nimic din ceea ce putea exprima morfologia fetei;

k) - sa observe discret miscarile faciale, musculatura, tonicitatea sau apatia in expresivitatea fetei si sa stabileasca daca este:

- persoana nervoasa - etichetata prin dorinta permanenta de

schimbare;

- persoana sentimentala la care fata are o expresivitate

melancolica, emana nehotarare, scepticism;

- persoana colerica - manifesta gesturi largi, ample, este

cordiala, prompta in actiuni, usurinta de comunicare;

- persoana pasionala - caracterizata prin severitate, duritate,

cu mari probleme sociale, agresivitate;

- persoana cu temperament sanguin - se manifesta prin

oportunitate, diplomatie, este intreprinzatoare, se descurca

excelent in discutiile de salon;

- persoana flegmatica - are un dezvoltat simt al onoarei si

datoriei, metodica, muncitoare, nu cedeaza la principiile

proprii;

- persoana cu temperament amorf - este egoista, lenesa,

nesociabila;

- persoana apatica - este tacuta, rece, inexpresiva,

indiferenta, neadaptabila, neintegrabila.

2.1.2. Reguli in analiza a faciesului

Corecta si rapida interpretare caracterologica necesita respectarea urmatoarelor reguli la analiza faciala:

1 Prezenta persoanei analizate. Rationamentele pentru care este necesara prezenta persoanei analizate in vederea intocmirii "portretului" caracterial, sunt:

- putem observa daca subiectul examinat este tensionat sau nu, timid sau intimidat, stari manifestate prin eventualele miscari ale musculaturii faciale - dilatarea sau retractia faciala:

- aparitia unor plieri cutanate (false riduri), ca reactie la situatia in care se gasette subiectul examinat: nervos, emotiv, sentimental, apatic etc.;

- observam direct mobilitatea fetei, nuantele surasului, ritmul si directiile privirii, sa diferentiem ridurile cauzate de varsta individului, de cele cauzate de reactia si expresia subiectului in calitate de persoana examinata;

- prezenta este necesara pentru aprecierea prin simpla observatie a raporturilor intre etajele faciale, minica, asimetria faciala, coloratia si gradul de robustete a carnatiei faciale.

2 Obtinerea de fotografii color fata si profil. Executarea corecta a fotografiilor ajuta la o "amprentare" corecta a faciesului. Ajuta la identificarea reperelor antropometrice si stabilirea indicilor antropometrici.

Fotografia din norma frontala serveste pentru masurarea si obtinerea unor indicii antropometrici, dar si pentru a delimita etajele faciale (superior, mijlociu, inferior), a stabili forma de fata, aspectul ochilor, al buzelor etc.

Fotografia din norma laterala (din profil) este necesara pentru a consemna eventualele disfunctii faciale, forma nasului, a fruntii etc.

Se solicita aceasta fotografie in scopurile mentionate, deoarece in timpul discutiei cu persoana examinata, miscarile de lateralitate a viscerocraniului pot fi limitate, iar caracterologul nu-l poate obliga pe individ sa directioneze capul la stanga sau la dreapta pentru a examina profilul. In cazul solicitarii acestor miscari s-ar amplifica reactiile si starile de nervozitate sau emotivitate, inducand erori subiective de interpretare caracteriologica.

Fotografiile antropometrice, fata si profil, au valoare deoarece prin masuratori stabilim dismorfiile faciale.

c) - stabilirea conformatiei anatomice a tipului de fata si identificarea corecta a reperelor pentru indicii antropometrici;

d) - compartimentarea fetei in cele trei etaje de analiza: superior, mijlociu, inferior;

e) - analiza conformatiei ochilor, tipul de gura si buze, de nas si ureche;

f) - identificarea elementelor ce particularizeaza fata: prezenta ridurilor (traseu si localizare), prezenta si localizarea alunitelor, etc.;

g) - intocmirea caracterogramei pe baza observatiilor, masuratorilor si datelor obtinute;

h) - dermatoglifogramia caracterologica.

2.1.3. Deficiente si erori in analiza caracteriologica

Analiza faciala nu ofera intotdeauna posibilitatea obtinerii unui "portret" caracterial si comportamental complet si corect, deoarece apar elemente neconcordante intre constitutia bio-genetica determinanta si morfo-fizionomia faciesului. Elementele neconcordante sunt rezultatele influentei unui mediu nociv sau pozitiv.

De exemplu, avem o "amprenta" faciala prin prezenta persoanei examinate. Daca persoana a suportat, succesiv, momentele de stres, groaza, tristete, resemnari, neimpliniri sau eventuale traumatisme accidentale ale faciesului, apar neconcordante intre constitutia genetica si bio-morfismul fetei.

In aceste conditii experienta analistului este necesara pentru a obtine elementele corecte de interpretare.

Deficienta subiectiva de interpretare apare si cand analistul are reactie de simpatie sau antipatie fata de persoana analizata, determinand erori in definirea trasaturilor de caracter. In consecinta este necesara conduita neutra a caracterologului.

O alta deficienta determinanta este studiul superficial efectuat de analist care nu intotdeauna retine elementele de amanunt ale fetei. Perceptia superficiala a fetei la subiectul analizat determina o intuitie difuza si incompleta a caracterului.

O alta regula este respectarea preciziei masuratorilor indicilor faciali. Orice eroare, fie nesemnificativa valoric, poate modifica tabloul caracterologic.

3 Metoda amtropometrica si markerii antropologici. Pentru definirea corecta a trasaturilor de caracter psiho-neurologice si comportamentale se recomanda folosirea markerilor antropologici.

Metoda antropometrica, introdusa in 1924 de Siemens se bazeaza pe masuratori fizice, cu folosirea diverselor repere antropometrice si diametre viscero-craniene a caror valori se inscriu in grupa caracterelor cantitative, metrice, determinate poligenic.

Cu ajutorul markerilor si msuratorilor antropologice stabilim conformatia fetei, forma, simetriile sau nesimetriile dintre etajele faciale, precum si indicele facial. De asemenea obtinem indicele nazal si auricular, forma gurii si buzelor, barbia, aspectul si dimensiunea orbitelor, etc.

Valorile masuratorilor antropometrice folosesc la calcularea variantei pentru a stabili particularitatile fizionomice si cantitative a faciesului subiectului examinat, raportata valoric la varianta membrilor propriei familii si la valoarea medie a indicilor antropometrici din populatie. Varianta stabileste diferentele existente intre indivizi dar si gradul de influenta a factorilor externi asupra caracterelor morfo-anatomice ce determina o fizionomie faciala cu exprimari caracteriale psiho-neurologice si comportament. Varianta stabileste gradul poligeniei, dominanta intergenica si pleitropia si trasaturile fenotipice multifactoriale in care se incadreaza comportamentul si manifestarile psiho-neurologice cu determinism genetic.

Pentru aprecierea variantei caracterelor antropologice trebuie stabilita:

- valoarea fenotipica reprezinta gradul si forma exprimata a caracterului determinat genetic, dar cu influenta factorilor de mediu:

F = G + E;

- aprecierea complexului genic implicat in definirea caracterului;

- cunoasterea factorilor ambientali ce pot influenta expresivitatea fenotipica a caracterului.

3.1. Antropometria faciala

Antropometria faciala a devenit un instrument important in genetica umana, psihologie si psihosociologie.

In genetica umana si psihologie antropometrica stabileste trasaturile particulare morfo-faciale, conturand experential in perioadele ontogenetice, o fizionomie expresiva prin care putem defini caracterul psiho-neurologic, comportamentul, temperamentul fiecarui individ.

In scop caracterologic, antropometria reprezinta o metoda economica "simpla" si cu valori constante pe perioade de dezvoltare ontogenetica si sex. Datorita tehnologiei "simpliste" de analiza se pot obtine si erori in calculul indicilor antropometrici si in definirea trasaturilor de caracter. Erorile sunt, uneori, cauzate de inexactitatea identificarii reperelor faciale necesare pentru stabilirea tipului de fata sau prin anaiza superficiala a ochilor, fruntea, sprancenele, nasul, buzele etc.

Interesante sunt cercetarile lui R.E, Ward si J.L. Jamison (1991), care, in masuratorile faciale, au folosit 52 variabile pentru a acoperi toate trasaturile si conformatiile fetei: latimea, adancimea, inaltimea, curburile faciale etc,

In analiza antroponetrica trebuiesc respectate doua criterii pentru masuratori, calcule si interpretari:

- masuratori faciale pe diverse perioade de varsta la aceeasi persoana care, datorita procesului de crestere faciala, de maturizare si imbatranire, putem evalua ritmul dezvoltarii extremitatii viscerocoronariene si consemna particularitatile interpretabile;

- o dubla si chiar tripla masuratoare a fiecarui indice, atunci cand efectuam examenul antropometric. Masurarea repetata a variabilelor faciale la intervale de 1-2 ore sau zile pentru fiecare etapa ontogenetica examinata. Aceasta regula permite sa avem siguranta valorilor si evitarea erorilor. Dubla sau tripla masuratoare este necesara deoarece valorile legate de fizionomia reperelor tesutului moale pot varia de la o stare psihica la alta in raport cu influentele ambientului familial si socio-economic-cultural.

Pentru certitudinea preciziei masuratorilor se poate folosi "coeficientul de variatie", care este eroarea tehnica a masuratorii reportata la valoarea medie principala pentru fiecare variabila si care, dupa Eleiss (1986), de obtine folosind relatia:

De unde:

VT - este variatia valorii "constante" pentru numarul

masuratorilor a aceluiasi indice facial la acelasi

individ;

VE - variatia erorii;

T - se calculeaza ca valoarea medie a doua masuratori T₁ si

T₂ sau chiar T₃ pentru fiecare subiect, pentru fiecare

indice;

E - este diferenta dintre valorile obtinute la subiectul analizat

la timpii T₁, T₂ si T₃.

Cu ajutorul reperelor antropometrice faciale putem stabili:

curbura maxilara;

inaltimea faciala inferioara;

proeminenta nazala;

profunzimea exocant-tragus (L);

latimea fisurii palpebrale R;

curbura endocant - linia mijlocie faciala;

latimea gurii;

profunzimea zonei mijlocii faciale stangi;

profunzimea etajului superior facial sang;

latimea capului;

latimea interoculara;

latimea columelei;

lungimea urechii;

latimea urechii;

inaltimea ramurei mandibilare;

lungimea atasarii urechii.

Valorile unilaterale si bilaterale cu siguranta mica. Din

masuratorile executate cele mai ridicate erori le putem obtine de la indicii si parametrii masurati cu valoare foarte mica, reprezentand asa numitele variabile unilaterale de interpretare a aspectului morfologic facial.

Variabile unilaterale cu siguranat mica putem avea la:

lungimea nasului;

latimea gurii;

proeminente nazale;

latimea radacinii nazale;

lungimea filtrumului;

latimea filtrumului;

latimea columelei.

Variabile (masuratori) bilaterale:

profunzimea alipirii urechii;

inaltimea ramului mandibular;

latimea urechii:

Factorii de eroare:

marimea (dimensiunea) diametrului - precizia este direct

proportionala cu dimensiunea diametrului;

- usurinta si precizia de identificare a reperelor.

4       Repere antropometrice si markeri antropologici

Pentru masurare si obtinerea unor indici valorici ce servesc la stabilirea incadrarii tipologice a fetei si vestibulalelor, la definirea fizionomiei fetei ca expresivitate subiectiva psiho-neurologica a trasaturilor de caracter, antropometria foloseste puncte si repere cranio-faciale.

In cadrul lucrarii prezente insistam asupra punctelor si reperelor viscerocraniene ale tesutului osos dur si tesuturilor moi ale fetei.

Pentru analiza si identificarea localizarii reperelor, antropometria extremitatii cefalice se face atat din norma frontala, cat si din norma laterala a fetei.

4.1. Reperele din norma frontala (fig. 1)

Trichion (tr) - punctul situat la intersectia liniei frontale a parului cu planul medio-sagital al fetei.

Glabela (g) - proeminenta osoasa a osului frontal. Este punctul situat in planul sagital al osului frontal intre arcadele sprancenoase, deasupra suturii nazofrontale.

Eurion (eu) - punctul cel mai proeminent al peretelui extern al parietalelor cutiei craniene.

Frontotemporal (ft) - punctul de intersectie a osului temporal cu osul frontal.

Exocantion (ex) - punctul lateral al deschiderii pleoapei.

Fig. 1 - Localizarea punctelor si reperelor faciale vazute in

norma frontala (dupa Ward si Jemison, 1991)

Maxilofrontal (mf) - punct situat la locul de unire a crestei lacrimale orbitare si prelungirea ei cu sutura fronto-maxilara.

Zighion (Zy) - punctul cel mai lateral al arcadei zigomatice.Punctul situat la fiecare extremitate a diametrului cel mai mare lizigomatic.

Orbital (or) - punctul median al deschiderii orbitelor sau punctul cel mai coborat al orbitei.

Alare (al) - punctul exterior, proeminent al alarelor, a aripilor nasului.

Pronazal (prn) - varful cel mai inalt (anterior) al nasului spre alare.

Subalare (sbal) - punct situat la baza alarelor.

Cheilon (ch) - limitele laterale a deshiderii gurii (a buzelor gurii).

Gonion (go) - punct craniometric reprezentat de varful unghiului mandibulei, sau punctul de intersectie intre tangentele ramurii orizontale si ramura ascedentala a mandibulei (dupa Bjork).

Stomion (sto) - punctul de contact intre buza superioara cu buza inferioara.

Gnation (gn) - punctul cel mai inferior al simfizei mandibulare. Este intersectia conturului simfizei pe bisectoarea unghiului: plan facial (nazion - pogonion) - plan mandibular interior (dupa Downs).

Nasion (n) punct situat la intersectia planului sagital cu o linie care uneste marginile inferioare a crestei nazale. Punctul cel mai posterior al radacinii nasului.

4.2. Repere din norma laterala (fig. 2).

Tragion (t) - punctul situat deasupra tragusului si tuberculului supertragic. Este punctul situat la intersectia planului orizontal care trece tangent cu partea anterioara a conductului auditiv extern.

Superaural (sa) - punctul superior al pavilionului urechii externe.

Subaural (sha) - punctul inferior al lobului urechii.

Fig. 2 - Repere viscerocraniene vazute din norma laterala

Preaural (pra) - punctul interior (trighion) al lobului urechii externe.

Postaural (pa) - punctul lateral-posterior al lobului urechii externe.

Curbura subalara (sc) - punctul exterior al alarelor (narinelor).

Pogonion (pg) - punctul cel mai inferior al barbiei mandibulei. Punctul cel mai inferior al simfizei mentomiere vazut pe film de profil (dupa Sussourni).

Subnazal (sn) - punctul situat intre unghiul dintre marginea inferioara a septului nazal si buza superioara.

Supramental (Sm) - punctul cel mai adanc al conturului anterior al simfizei mandibulare.

Supramentala moale (Smt) (tusulara) - punctul cel mai adanc al conturului moale a buzei inferioare (de la maxilarul inferior).

Subspinal (Ss) - punctul cel mai adanc al concavitatii subspinale.

Subspinal tisular moale (Sst) - punctul cel mai adanc al buzei superioare.

Rhinion (Rhi) - punctul cel mai antero-inferior de pe osul nazal.

Rhinion tisular moale (Rhit) - punctul moale a conturului de profil deasupra Rhi.

Labial inferior (Li) - punct situat in plan median la locul de unire a buzei epidermice inferioare cu buza mucoasa inferioara.

Labial superior (Ls) - punct situat pe linia mediana la locul de unire a buzei epidermice superioare cu buza mucoasa superioara.

Auricular (Ac) - punct situat la radacina procesului zigomatic-perpendicular pe centrul orificiului auditiv extern.

Prognation (Pgn) - punctul simfizei mandibulare cel mai indepartat.

Frontala (F) - intersectia perpendiculara a dimensiunii nasion-bregma (N - Br).

Basion (Ba) - punct craniometric situat la marginea anterioara a gaurii mari occipitale.

Bregma (Br). Reper cefalometric situat la intersectia suturilor craniene sagitala si coronara.

Opistocranion (Op) - punctul occipital maxim din planul sagitalal al osului occipital.

4.3. Diametre faciale masurabile

Pentru examenul biometric al fetei sunt necesare diametre masurabile, care, raportate intre ele, ajuta sa stabilim conformatia anatomica si fizionomica a faciesului, Pentru fiecare diametru sau plan se folosesc puncte cranio-viscerometrice. (fig. 3).

1.     Inaltimea totala a fetei: nasion - gnation (n - gn)

2.     Inaltimea fetei inferioare (etajul inferior al fetei): subnazal-gnation (sn-gn)

3.     Inaltimea fetei mijlocii (etajul mijlociu al fetei): intre diametrul bizigomatic si bigonian: Zy - Zy / go - go

4.     Inaltimea superioara a fetei (etajul superior al fetei); intre diametrul biparietal si bizigomatic: eu - eu / Zy - Zy

5.     Latimea faciesului mijlociu: subnazal - tragion (sn - t);

6.     Latimea faciesului inferior: gnation - tragion (gn - t);

7.     Lungimea faciesului: basion - gnation (ba - gn);

8.     Latimea minima a frontalului: fronto-temporal - fronto temporal (ft - ft);

9.     Latimea bitragusului: tragion - tragion (t - t);

10.  Latimea exocant-glabela: (ex - g);

11.  Latinea exocant-tragion: (ex - t);

12.  Latinea exocant - gonion: (ex - go);

13.  Latimea mandibulei: gnation - gnation (gn - gn);

14.  Inaltimea ramului mandibular: gonion - condilum lateralis (go - cl);

15.  Curbura mijlocie a endocantului facial: endocant - mijlocul fetei (en - m.f.);

16.  Distanta bizigomatica sau latimea morfologica a fetei: zighion - zighion (Zy - Zy);

17.  Distanta bigoniala a faciesului inferior: gonion - gonion (go - go);

18.  Curbura maxilara (se calculeaza deschiderea arcului): tragion - subnazal - tragion (t - sn - t);

19.  Curbura mandibulara (se calculeaza deschiderea arcului): tragion - gration - tragion (t - gn - t);

20.  Lungimea sau inaltimea morfologica a nasului: nasion - subnasal (n - sn);

21.  Latimea nasului (diametrul dintre cele doua alare): alara - alara (al - al);

22.  Proeminenta nazala: subnasal - pronasal (sn - pn);

23.  Latimea (deschiderea) gurii: cheilon - cheilon (ch - ch);

24.  Latimea alara: punctul curburii alare - pronasal (Sc - prn);

25.  Inaltimea ochiului (deschiderii ochiului): superaural - subaural (Sa - Sha);

26.  Latimea fisurii palpebrale: endocantion - exocantion (en - ex);

27.  Distanta interpupilara: pupila - pupila;

28.  Latimea dintre labial (buze) - tragus: cheilon - tragion (ch - t);

29.  Latimea interoculara: endocantion - endocantion (en - en);

30.  Largimea binoculara: exocantion - excantion (ex - ex);

31.  Latimea (inaltimea) deschiderii ochiului: preaural - postaural ([pra - pa);

32.  Lungimea de fixare a ochiului: otobasionul superior - otobasionul inferior

33.  Latimea maxima a craniului: eurion - eurion (eu - eu);

34.  Lungimea bazei craniului: nasion - basion (n - ba).

4.4. Indici faciali cu valoare antropometrica.

1. Indicele facial:

Este raportul centezimal dintre inaltimea morfologica

si latimea fetei:

2. Indicele transvers zigomatic:

raportul centezimal dintre latimea bizigomatica a fetei si latimea maxima a craniului

3. Indicele transvers fronto-pariental:

raportul centezimal dintre diametrul frontal minim si

latimea maxima a craniului

4. Indicele gnatic:

raportul centezimal dintre lungimea faciala si lungimea bazei craniului

5. Indicele nazal:

raportul centezimal dintre latimea nasului si inaltimea nasului

6. Indicele orbital:

raportul centezimal dintre inaltimea si latimea orbitei

7. Indicele auricular:

raportul centezimal dintre latimea si lungimea urechii

8. Etajul inferior al fetei:

este cuprins intre cele doua puncte gonion (unite cu o dreapta) si gnation. Inaltimea etajului se apreciaza in raport de valoarea dintre linia bigonion si gnation sau: subnazal - gnation.

go - go / gn

9. Etajul mijlociu al fetei:

este distanta dintre planurile (liniile) ce unesc punctele bigonion si punctele bizighion

go - go / Zy - Zy

10. Etajul superior al fetei:

distanta dintre orizontalele ce unesc punctele zighion si biparietale

Zy - Zy / eu - eu

11. Indicele orbito-nazal

este valoarea centezimala dintre largimea orbito-nazala raportata la latimea externa a orbitei

Largimea orbito-nazala se masoara de la marginile laterale ale orbitelor de la nivelul unghiurilor laterale ale fisurilor palpebrale.

Ruleta se trece peste portiunea inferioara a nasului (din Dictionarul Medical).

Fig. 3 - Craniu vazut din                                Craniu vazut din

norma laterala norma frontala