Evolutia atitudinii societati fata de persoanele cu handicap

Obligativitatea invatamantului pentru persoanele cu handicap

Mult timp sarcina scolarizarii copiilor cu handicap a stat numai in sarcina familiei, ca cu timpul in aceasta sa se implice diferite societati de binefacere, iar in final statul si comunitatile locale. In raport cu modul de revenire a sarcinilor s-a impus si obligativitatea invatamantului pentru copiii cu handicap.

In Anglia, o legea din 1893, impune autoritatilor locale obligatia de a prevedea educatia copiilor surzi si orbi, fie fondand ele insele scoli, fie prin trimiterea elevilor la unitatile pe care le agreeaza. Este fixata si durata obligatorie de scolarizare, intre 5 -16 ani pentru orbi si 7 -16 ani pentru surzi.

In legiuirile din Tarile Romane nu erau prevederi speciale referitoare la persoanele fara vedere. D. Rusceac propunea in 1923 ca o lege speciala sa stipuleze urmatoarele:

1. Obligativitatea invatamantului se va indeplini in scoli-internat (institute) pentru orbi si surdomuti.

2. Copiii orbi si surdomuti, sanatosi la corp si minte, sa fie supusi obligativitatii de a frecventa invatamantul din scolile internate, sub rigoarea conditiilor si sanctiunilor care se aplica copiilor normali.

3. Invatamantul sa fie gratuit.

4. Obligativitatea invatamantului sa dureze opt ani: sa inceapa la 7 ani si sa se termine la 15 ani.

Evolutia statutul juridic al persoanelor cu handicap

1. Statutul juridic al persoanelor nevazatoare

In general, legislatia nu face referiri deosebite privind persoanele lipsite de vedere, acestea nediferentiindu-se prea mult intelectual - mai ales in privinta capacitatile de discernamant si a celor de comunicare - fata de cetatenii obisnuiti.

In Austro-Ungaria, valabilitatea afacerii de drept contractate de orbi nestiutori sa citeasca si sa scrie necesita act de notariat, asa cum este cazul contractelor de mostenire. Daca o partida este oarba sunt necesari doi martori sau un alt notar public in tot decursul contractarii afacerii. "Acela care din cauza defectelor corporale - ca orbire, surzenie sau mutism - nu-si pot vedea singuri de afacerile sale, ei putand primi un tutore pentru persoana si averea sa". "Orbii, surzii si mutii pot incheia contracte numai in masura in care ei pot sa se exprime clar si cu certitudine".

2. Statutul juridic al persoanelor surdomute

Dreptul roman nu recunostea testamentul unui om complet surd si mut. Imparatul Justinian, prin codul sau din 526 d.Hr. mentinea decizia conform careia surdomutii din nastere nu pot sa-si administreze singuri bunurile lor, nici sa faca contracte si nici sa participe la afacerile publice; totusi, el a mai indulcit intrucatva aceasta decizie, negand dreptul de a face testament numai surdului complet si mutului din nastere. Codul roman spune:"tot astfel nu pot face testament un surd si un mut"; codul Justinian distinge intre surdul care nu aude de loc din nastere si care nu poate vorbi, nu de acela care aude greu si vorbeste cu greutate. Adesea, din diferite cauze, pierd facultatea de a auzi oameni culti. Mai tarziu, cezarul putea da dispensa, iar in cazul celor care au auzit in momentul incheierii testamentului, acesta era valabil; la fel se aplica derogarea in cazul surdomutilor care stiau scrie si citi. Dreptul roman de mai tarziu admite calitatea de a mosteni a surdomutului care poate intelege despre ce este vorba. Functiona si principiul dupa care surdomutul ar avea nevoie de curator, deoarece acestia nu pot singuri sa­-si administreze suficient treburile lor, ei fiind incadrati in categoria dementilor. Aceste prevederi legislative si pareri despre muti, surzi, surzi si muti a persistat pana aproape de era moderna. De exemplu, in secolul XVIII, dr. Alberti in al sau Sistem de jurisprudenta medicala scria:"La cei cazniti prin tortura s-a dovedit ca surzii si mutii de la natura - deci din nastere - si mai ales si cei cu pierderea mintii, nu trebuie supusi acesteia; cand insa oameni de acest fel au minte sanatoasa, pot citi ce este scris si pot scrie, pot da raspuns la intrebari, atunci neaparat sunt de a se supune torturii." Acestia din urma erau deci socotiti rationali si responsabili pentru fapta lor - apreciaza dr. Gh. Crainiceanu.

In Franta, dupa epoca lui ľEpée a inceput sa se tina seama in domeniul juridic de generalizare a cultivarii surdomutilor, distingandu-se in lege surdomutii care stiau sa citeasca si sa scrie de cei inculti. Acestora din urma le era pus la indoiala dreptul de a intreprinde afaceri juridice, ei nefiind socotiti responsabili, fiind lasati in conditia stipulata in dreptul roman; pe de alta parte insa s-au supraapreciat rezultatele educarii celor din prima categorie, acestia fiind socotiti cu drepturi si indatoriri aproape pe aceeasi treapta cu cetatenii obisnuiti. In consecinta, in codul civil, in dreptul penal si in procedura penala franceza se fac referiri prea putine la surdomuti. In codul Napoleon sunt numai cateva observatii ale comentatorilor care se refera la donatii si dispozitii testamentare. Procedura penala consacra surdomutului un singur articol, care hotareste ca la pertractarea cu un acuzat sau martor surdomut, intrucat acestuia ii lipseste cultura scolara, sa se apeleze la un translator; dar daca acuzatul sau martorul stie citi si scrie, atunci depozitia sa se faca in scris. Codul penal nu acorda nici o circumstanta atenuanta surdomutului. Dr. Ladreit, medicul institutului de surzi si al clinicii otologice din Paris, studiind la sfarsitul sec. XIX cauzele si legislatia referitoare la surzii, aprecia ca transmiterea surzeniei da loc la multe indoieli; de aceea cand este vorba de contractarea unei casatorii recomandarea este sa se lase libertatea absoluta indivizilor, aceasta deoarece problema nu aduce atingere libertatii altora. De aceea nimeni nu trebuie sa impiedece casatoria dintre doi surzi - unul din nastere, iar altul devenit surd; in cazul intentiei casatoriei intre doi surzi din nastere aceasta trebuie prevenita de catre parinti, pentru a se evita nasterea unor copii surzi. Dar casatoria intre rude apropiate trebuie oprita cu desavarsire, sumarea de la cei doi a predispozitiilor defectuoase crescand mult riscul aparitiei unui urmas surd, ca si in cazul altor boli transmise ereditar, asa ca idiotia, epilepsia si alte boli psihice. 

Pentru a se aprecia responsabilitatea legala a surdomutilor, trebuie ca pentru fiecare caz sa se faca un examen special, o expertiza. Expertul va putea admite neresponsabilitatea numai pentru surdomutul lipsit cu totul de educatie si de instructie. Surdomutul este din fire nestatornic, schimbacios si neprevazator, susceptibil de lene, betie si desfranare; este usor influentabil la sfaturile proaste, spre fapte rele, dar el are constiinta greselilor sale, a crimelor. Din punct de vedere al capacitatii civile, surdul instruit poate sa-si comunice vointa prin acte scrise. Testamentul olograf si cel mistic vor avea deplina lor valoare, deoarece este suficient ca testatorul sa poata citi si semna actul prin care el dispune de averea sa. El insa nu poate face testament public si nici un act la a carei formulare se cere sa se auda citirea de catre autoritatea judiciara; dar acest neajuns este de mica insemnatate, in raport cu celelalte avantaje de care se poate bucura surdomutul instruit.

In Belgia, daca subiectul surdomut prin defectele sale este impiedecat de la modul de actiune legala, atunci el nu poate fi tras la raspundere. Ei numai atunci pot fi pusi sub curatela, cand inteligenta lor notorie nu este normala. Sunt scutiti de armata - cu incepere din 1893 -, si nu pot fi inrolati in garda civila - cu incepere din 1897. Legea nu-i exclude de a fi tutori, dar pot fi dispensati. Nu sunt exclusi de la dreptul de a participa la alegeri. Sunt admisi ca deponenti si martori la actele starii civile, dar la un act autentic - inaintea notarului public, nu pot functiona ca martori, deoarece martorul trebuie sa fie din punct de vedere fizic capabil de a adeveri faptul la care acestuia i s-a cerut conlucrare - conditie prealabila indispensabila la depunerea marturiei; cel atins insa numai de mutism, nu si de surzenie, poate face marturie. Surdomutii pot aspira la toate functiile publice la a caror exercitare ei nu sunt impiedecati de defectul lor; pot fi copisti, dactilografi, functionari notariali, contabili, desenatori, arhitecti etc.

Dreptul civil permite casatoria, daca isi pot manifesta vointa; pot face donatii, dar ca sa primeasca donatii trebuie sa stie citi si scrie, altfel este necesar un curator; pot scrie testament, dar nu un testament public; pot vinde, inchiria, imprumuta, garanta etc.; pot fi trasi la raspundere, dar judecatorul trebuie sa cerceteze daca inteligenta paratului era destul de dezvoltata atunci cand a comis contraventia sau delictul. Codul penal prevede ca in cazul cand inteligenta este deficitara, atunci surdomutul nu este responsabil de fapta sa sau este numai in parte responsabil - asa ca in cazul minorilor; sunt prevazute circumstante atenuante; este necesara utilizarea interpretului; instruirea ii apropie de conditia normalului.

In Germania parerile despre persoanele surdomute sunt mai diverse. Astfel, E. Walther (1840-1908) considera ca nu toti surdomutii primesc o cultura potrivita si chiar surdomutii culti stau destul de izolati fata de societate, motiv pentru care de regula ei nu cunosc indeajuns relatiile sociale si judeca eronat fenomenele de aceasta natura. Surdomutii difera mult unul de altul in privinta calitatii lor intelectuale la unii surdomutismul este numai un simptom partial al dezvoltarii insuficiente a creierului; la altii exista capacitatea de educare, insa educarea ramane defectuoasa ori a fost neglijata cu totul; in fine, sunt si surdomuti care nu prezinta nici un fel de deficienta de inteligenta; de aici rezulta ca trebuie sa se tina seama de lipsurile ce se intalnesc in fiecare caz, atunci cand trebuie sa se aprecieze responsabilitatea surdomutului fata de prevederile codului penal. Surdomutul incult trebuie sa fie considerat in toate imprejurarile ca neresponsabil; cel instruit va fi judecat in functie de instructiunea primita si activitatile sale, dar totusi in cele mai multe cazuri merita un tratament mai clement al faptelor sale; trebuie luat in considerare ca, de exemplu, si la surdomuti cu cultura aleasa se pot gasi cateodata o neincredere vecina cu paranoia (mania persecutiei) fata de cei din jurul lor; asociata cu o iritabilitate excesiva, aceasta poate ocazional sa conduca pe surdomut la amenintari, la acte violente, unele chiar foarte grave (Danemann). Despre iresponsabilitatea surdomutilor inculti sau incomplet educati se pronunta Krafttebing si Lunier, iar Hoche ii socoteste a fi complet debili mintal; Kornfeld sustine ca surdul din nastere aduce pe lume o dezvoltare defectuoasa a creierului; adesea el ramane cu o oarecare debilitate mintala pe care expertul va trebui sa o aprecieze. Hoffmann nu impartaseste aceste aprecieri, spunand:"Nu inteleg cum psihiatrii pot deduce din imbolnavirea teritoriului auditiv consecinte cu consecinte in creier - debilitate mintala sau idiotie". Si Flexing afirma: "Nu numim nebun pe un om care, de exemplu, si-a pierdut mirosul in urma unei encefalite".

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Legislatia germana se ingrijeste de drepturile surdomutului destul de bine - afirma dr. Gh. Crainiceanu. In anumite cazuri surdomutului i se asigura un tutore, iar in cazul unor afaceri si alte persoane care sa-i fie de ajutor, atunci cand sunt in joc cauze civile, asa cum sunt persoana de incredere si translatorul. In lege se stipuleaza mai multe situatii, asa ca cele care urmeaza:

"Acela care din cauza defectelor corporale - ca orbire, surzenie sau mutism - nu-si pot vedea singuri de afacerile sale, ei pot primi un tutore pentru persoana si averea sa";

"Surdomutii inculti au nevoie inaintea judecatoriei in orice imprejurare de un talmaciu";

"Un acuzat care nu pricepe limbajul juridic, trebuie sa i se faca cunoscute prin translator cel putin propozitiile procurorului si ale aparatorului";

"De aparator au nevoie acuzatii surzi si muti sau cei care nu au implinit 16 ani";

"Orbii, surzii si mutii pot incheia contracte numai in masura in care ei pot sa­-si exprime clar si cu certitudine. Insa daca li s-au dat tutori, atunci poseda facultatea de a incheia contracte, ei avand drepturile idiotilor";

"Va ramane la aprecierea judecatoriei, daca o persoana surda poate pleda in pertractare verbala";

"Pot fi refuzati de a fi arbitrii: femeile, minorii, surzii si mutii, ca si persoanele carora nu le sunt recunoscute drepturile onorifice cetatenesti."

In general, surdomutii care au fost declarati majori, au aceleasi drepturi ca si cei cu simturi complete; ei pot depune juramant, pot functiona ca martori, au dreptul de a contracta casatoria. Pentru cei cu capacitati, legea prevede:

"Pentru persoanele surde sau mute, care se pot exprima in scris sau verbal, legile nu se opun la dispozitiile lor de ultima vointa";

"Mutii care pot scrie depun juramantul prin descriere si subscrierea formulei de juramant";

"Surzii, ca si mutii care pot testa prin persoana proprie, trebuie sa primeasca in scris intrebarile ce li se adreseaza; daca testatorul este mut, trebuie si el sa raspunda in scris".

Ca in cazul minorilor cu simturi complete, legiuitorul cere ca si surdomutilor acuzati sa li se examineze neaparat facultatile mintale, pentru a se stabili daca poseda discernamantul necesar si sa fie facut a intelege ca prin comiterea faptei va fi pedepsit prin lege; ca urmare,

"Un surdomut care n-a avut discernamantul necesar de a recunoaste penalitatea unei fapte comise de el, trebuie sa fie achitat".

Legea penala, achitand sau condamnand pe delicventul surdomut la o pedeapsa mai atenuata, in interesul sigurantei publice, va fi totusi internat intr-o casa de sanatate; s-ar mai putea avea in vedere si o incercare de instructie complimentara intr-un institut de surdomuti. A da o parere de expert asupra aspectului psihologic al faptei comise este de competenta medicului psihiatru. Hoffmann, gaseste discernamantul afirmativ in caz de furt, stricaciune, maltratare, ranire corporala, incendiere premeditata, delict moral, viol si mai putin afirmativ in caz de cersit, contraventie, infractiunea in casnicie, inselaciune, calomniere cu stiinta, tainuire.

In 1914, pastorul Schulz, confesor la institutul de surdomuti din Berlin, isi exprima speranta ca viata juridica a surdomutilor va gasi un adapost in societatile de ocrotire.

In Austro-Ungaria legislatia privind surdomutii prevede:"Majorii se pun sub tutela atunci cand (a.) sunt alienati sau surdomuti care nu se pot face intelesi prin semne, (b.) sunt surdomuti cu mintea slaba care pot fi intelesi prin semne, dar din cauza unei suferinte nu-si pot ingriji singuri averea". Medicul este acela care este chemat a constata gradul surzeniei si intelegerii.

Valabilitatea afacerii de drept contractate de surdomuti nestiutori sa citeasca si sa scrie necesita act de notariat, asa cum este cazul contractelor de mostenire. Daca o parte este muta sau surdomuta sunt necesari doi martori sau un alt notar public in tot decursul contractarii afacerii. Surdomutul care stie citi, trebuie ca insusi sa citeasca actul, sa declare ca la citit si ca este corespunzator vointei sale. Aceasta declaratie trebuie stipulata in act inainte de a fi semnat. Cand surdul nu stie citi, pe langa martori se mai aduce o persoana care prezinta incredere din partea surdului si pe al carui limbaj gesticulat surdul il intelege. Despre iscusinta surdului in acest limbaj notarul public trebuie sa se convinga singur prin incercari care nu se refera la problema in joc si sa inregistreze in procesul verbal ca proba a fost facuta. Conform dreptului penal, daca surdomutul intelege urmarile unui fapt comis se pedepseste ca orice cetatean; totusi pot exista circumstante atenuante, responsabilitatea poate fi pusa la indoiala; astfel, daca nu poseda priceperea recunoasterii vinovatiei lor, ei nu pot fi pedepsiti pentru crima sau alt delict. Ei au dreptul la translator si aparator din oficiu. Cei care stiu citi subscriu juramantul, cei care nu stiu este necesar a fi facuti constienti de acesta prin translatorul judecatoresc.

Surdomutii nu pot fi alesi deputati, dar au dreptul sa voteze daca stiu sa citeasca si sa scrie. Nu pot fi angajati in servicii comunale.

Dreptul canonic da drept surdomutilor de a se casatori si de a fi martori, daca se pot face intelesi prin semne. Surdomutul sub tutela si care nu se poate face inteles prin semne, nu se poate casatori fara invoirea tutorelui. Surdomutii nu pot deveni preoti, insa pot fi monahi.

Legislatia surdomutilor in Romania

Legislatia romaneasca din a doua jumatate a secolului XIX si din prima jumatate a secolului XX este aproape o copie fidela a celei franceze, belgiene, italiene si in parte prusiene - dupa cum constata dr. Gh. Crainiceanu. Asa de pilda, Codul civil roman dupa Hamangiu este traducerea fidela a mai tuturor dispozitiilor din Codul Napoleon din 1807, avandu-se in vedere si cel italian si belgian; Codul penal a imprumuta dispozitiile din cel prusian din 1851 si din cel francez din 1810.

Codul civil prevede ca dispozitiile prin testament in favoarea unui incapabil sunt nule; cand testatorul nu poate vorbi, dar stie sa scrie, atunci declaratia prin care atesta ca testamentul este al sau o va face in scris la inceputul actului de subscriptiune si in fata judecatorului sau tribunalului.

Codul penal prevede ca daca in urma loviturilor patimasul a ramas mut sau orb, surd sau smintit de minte, ori nebun sau imbecil, culpabilul va fi inchis 2-5 ani si amendat. Dupa cum vedem codul se refera indirect la persoanele care sufera anumite categorii de handicap. Codul face o singura referire directa la surdomuti, acesta in prevederea:"Cand acuzatul, martorii sau vre-unul dintr'insii n'ar vorbi aceiasi limba se da interpret". Daca acuzatul este surdomut si nu stie a scrie, presedintele va numi din oficiu drept interpret persoana care va avea mai multa deprindere de a vorbi cu dansul.  Tot asa se va proceda in privinta martorului surdomut. In cazul in care surdomutul ar sti sa scrie, grefierul va scrie intrebarile si observatiile ce i se vor adresa; acestea vor fi puse sub ochii acuzatului sau martorului, care va da in scris raspunsurile sau declaratiile sale. Grefierul va da citire tuturor acestora.

Juristul Costea, in lucrarea sa Legi de asistenta, arata:"Cand atat cei interesati, cat si rudele lor apropiate sunt saraci, se vor impartasi de binefacerile asistentei publice . intre altii si alienatii, neputinciosii, apoi idiotii, surdomutii, orbii, invalizii inofensivi".

1. Statutul juridic al persoanelor cu debilitate mintala

Primul aspect reglementat prin lege a fost subventionarea de catre stat a copiilor cu debilitate mintala. Astfel, in Norvegia, in 1881, apare o lege care prevedea obligativitatea instructiei copiilor anormali si acordarea de subventii de la 8 la 21 de ani impliniti. In Danemarca s-a votat in 1902 legea prin care se finantau institutele pentru debilii mintal. Tot in 1902 s-a votat si in Suedia o lege prin care statul subventiona copiii debil mintal, dar aceasta se facea numai timp de opt ani pentru fiecare. In Olanda, in 1906, s-a dat o decizie ministeriala privitoare la ajutoarele pentru scolile pentru debilii mintal.

Din 1886, Anglia avea o lege care prevede ingrijirea idiotilor, iar imbecilii sunt trecuti in ingrijirea medicilor, la fel ca si dementii. Legislatia engleza este complexa si dinamica, ea evoluand in functie de o buna cunoastere a problemelor pedagogice si sociale. A sti sa citesti si sa scrii este minimum acceptabil si statul cere ca fiecare individ sa primeasca o educatie in raport cu darurile pe care le are. Pe de alta parte, daca un copil frecventeaza o scoala, parintii sai sunt obligati sa accepte examinarea medicala a acestuia

In Ungaria, prin statute aprobate de ministerul invatamantului in 1895, este reglementata activitatea din scolile pentru copiii anormali si a dascalilor.

In Elvetia, apare in 1903 o lege a confederatiei cu privire la ajutorarea  scolilor primare cu subventii de la stat, de care beneficiau si scolile pentru debilii mintal. Legea avea largi dispozitii pentru combaterea cauzelor care provoaca idiotia, ca si pentru apararea, pe de o parte a societatii de idiotii periculosi, iar pe de alta de aparare a idiotului de maltratari si exploatare; cuprindea si prevederi privind tutela, intretinerea etc.

In Franta, legea din 1909 a reglementat situatia celor 20.000 de anormali mintal. Dar din pacate caracterul facultativ al formarii bugetelor locale in acest scop, a scazut mult eficacitatea legii. Pedagogul cu certificat special pentru instruirea debililor mintal primea un spor salarial (300 fr.).

In SUA, nu exista obligativitatea pentru frecventarea scolilor populare; totusi, 30 de state au reglementat prin lege problema idiotilor; prima asemenea lege este data inca din 1857 de catre statul Ohio, prin care parintii sau rudele erau obligate sa dea pe idioti in institut; pentru copiii saraci statul subventiona scolarizarea.

Dreptul modern incepe sa aiba anumite prevederi privind copiii cu debilitate mintala. Astfel, in dreptul civil german punerea sub tutela se face numai cu scopul de a proteja pe debilul mintal. Punerea sub tutela nu distinge suficient distinctia dintre conceptele de alienat si de debil mintal; acestia sunt aproape la fel tratati de lege, mentionandu-se numai ca forma de alienat este mai grava decat aceea de debil mintal si ca in cazul primului exista o incapacitate completa pentru afaceri, pe cand in cazul ultimului aceasta exista partial. Legea obliga, desi nu in mod cuprinzator, de a se da educatie si cultura copilului debil mintal ca si celor sanatosi; dar insusirea unei meserii de catre debilii mintal ramane la latitudinea parintilor sau a tutorilor.

Codul penal are in vedere de a feri societatea de neajunsuri pricinuite de un debil mintal; se constata insa ca interesul individual ramane in urma cerintelor ridicate de binele public. Urmarirea penala a unui minor care a comis un delict nu este admisa, dar se pot lua masuri de a se impune o supraveghere mai buna. La copiii sub 18 ani, care nu au mai fost pedepsiti, deci ei fiind la primul delict, se poate aplica gratierea sau o pedeapsa mai usoara. Depunerea juramantului are loc numai atunci cand debilul mintal are capacitatea de a intelege esenta insemnatatii lui, avand ca masura capacitatea pe care ar avea-o un copil de 16 ani. Medicul specialist poate fi chemat in calitate de expert, insa judecatorul apreciaza opinia acestuia dupa cum crede. In cazul ca criminalul debil mintal este achitat, legea il poate sili la internarea intr-un institut de educatie pentru indreptarea moravurilor sale; legea nu prevede ca poate fi educat si de persoane particulare. Capacitatea de a executa pedeapsa trebuie amanata atata timp cat tine dementa care a aparut dupa condamnare (de exemplu dementa juvenila); daca aceasta nu inceteaza, condamnatul va trebui pus la adapost intr-o casa de sanatate. Marturia tinerilor indivizi slab capacitati - dupa dr. Ranschburg - este dublu incarcata cu absenta maturitatii fiziologice si cu inferioritati patologice.

BIBLIOGRAFIE

Atanasiu, Gh., Constantinescu, Vl. (1968): Organizarea si asistarea deficientilor din Tara Romaneasca si Moldova in secolele XV - XVIII, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Baton, P. (1962): Inadaptés et Enseignement spécial, Université Libre de Bruxelles, Les Edition de ľInstitut de Sociologie.

Binet, A., Simon, Th. (1922): Les enfants anormaux, Paris.

Bologa, V.L., Roth, W., Ciumageanu, D., (1968): Gheorghe Crainiceanu, pionier al defectologiei moderne romanesti, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Boscaiu, E. (1966): Unele date in legatura cu raspandirea si evolutia balbaielii, in Probleme de defectologie, vol. V, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Buzoianu-Cotul (1936): Vocea si igiena vocala, Cluj.

Caraman-Maescu, L. Caraman, Al. (1968): O contributie valoroasa la dezvoltarea invatamantului copiilor cu deficiente de auz din tara noastra, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Ciumageanu, D. (1967): Contributii la metodica cercetarii inteligibilitatii pronuntiei elevilor surzi, in Probleme de defectologie, v. IV, Bucuresti.

Ciumageanu, D., Atanasiu, Gh., Rona, G., Czitrom, I. (1968) : Contributia lui C. Schäffer la dezvoltarea invatamantului pentru copiii surzi din Timisoara, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Crainiceanu Gh. (1925): Istoricul instructiunei, literaturei si legislatiunei copiilor anormali, Litografia Baga Cluj.

Damaschin, D. (1973): Defectologie, Teoria si practica compensatiei, Nevazatori, ambliopi, orbi-surdomuti, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Danila, R. (1968): Din istoria scrierii Braille in limba romana, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Dascalescu, R., Tudoran, G., Constantinescu, Vl., (1968): Cartea pentru nevazatori din Romania, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Glavan, I., Glavan, I.I. (1968): Din preocuparile medicilor oftalmologi romani in legatura cu problemele orbilor, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Fröschels, E. (1931): Lerbuch der Sprachheilkunde, Leipszig - Wien.

Henri, P. (1959):  Lui Braille, Editura Stiintifica, Bucuresti.

Ionescu, S. (1975): Adaptarea socioprofesionala a deficientilor mintal.

Ionescu, M., Preda, V., Chis, V. (1996): Orientari metodologice in educarea integrata a copiilor ambilopi si nevazatori, Univ. Babes-Bolyai Cluj.

Lepo-Froment, C. Clerebaut, N., De Boeck (1996): Ľenfant sourd, Bruxelles.

Lungu, S. (1968): Ion V. Tasu, promotor al invatamantului orbilor din tara noastra, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Manolache, C., Barbu, E., Popescu, P. (1968): Ion Cioranescu, figura luminoasa a surdopedagogiei din Romania, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Manolache, C. Gh. (1980): Surdomutitatea, Editura Medicala, Bucuresti.

Marcu, I., Danila, R. (1968): George Halarevici, dascal si prieten al nevazatorilor, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Mare, V., Popescu, Gh., Sorescu, V. (1968): Unele aspecte ale dezvoltarii invatamantului special si a defectologiei din ultimii ani, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Mitrea, N., Tomescu, V.,Apostol, C. (1968): Contributii la monografia scolii generale de surzi din Focsani,  in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Paunescu, C. (1966): Logopedia in cadrul disciplinelor stiintifice actuale, in Studii si cercetari de logopedie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Pierre, Henri (1959): Louis Braille - inventatorul alfabetului orbilor (1809-1852), Editura Stiintifica, Bucuresti.

Piéron, H. (1966): Vocabulaire de Psychologie, P.U.F., Paris.

Preda, V. (1995): Elemente de psihopatologia interventiei precoce la deficientii vizual, Psihoped. Info nr. 1, Univ. Babes-Bolyai Cluj.

Pufan, C. (1972): Probleme de surdo-psihologie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Rosca, Al. 1930): Masurarea inteligentei si debilitatea mintala, Tip. "Cartea Romaneasca" Cluj.

Rosca, Al. (1931): Debilitatea mintala, Edit. Inst. de Psihologie a Univ. Dacia Superioara Cluj.

Rosca, Al. (1936): Orientarea profesionala a anormalilor, Edit. Insti. Psihotehnic, Univ. Dacia Superioara Cluj.

Rosca, Al. (1939): Masurarea inteligentei si debilitatea mintala.

Rosca, M. (1965): Specificul diferentelor psihice dintre copiii intarziati mintali si cei normali, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Rosca, Al., Bejat M. (1976): Psihologia, in Istoria Stiintelor in Romania, Editura A.R.S.R., Bucuresti.

Roth, W., (1968): O lucrare tiflopedagogica in limba romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Rusceac, D. (1923): Orbii, surdo-mutii si anormalii, Inst. de arte grafice si Editura "Glasul Bucovinei", Cernauti.

Scorohodova, O.,I., (1950): Cum percep lumea exterioara, E.D.P., Bucuresti.

Sorescu, V. (1968): Dimitrie Rusticeanu, inaintas de frunte al defectologiei romanesti, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Sovak, M. (1956): Din istoria logopediei, in Logopedia cehoslovaca (culegere de articole), Praga (trad. litografista).

Strachinaru, I. (1968): Anastasie Fatu. Idei despre educatie si invatamant special, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Stanciu, Stoian (1968): Introducere, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Suciu, A. (1941): Institutele si Invatamantul medico-pedagogic in Romania, in Rev. de igiena scolara, nr. 9 - 10.

Stefanescu-Goanga, Fl. (1939): La débilité mentale comme cause de déliquance infantile et juvénile, Tip. "Cartea Romaneasca", Cluj.

Toupence, R. S. (1992): Une éducation précoce pour ľenfant déficient, Editura ESF, Paris.

(1957): Din istoria pedagogiei romanesti, Culegere de studii, E.D.S.P., Bucuresti.

(1968): Contributii la istoria invatamantului special din Romania  (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

(1998): Educatia integrata a copiilor cu handicap (coordonare stiintifica Verza, E. Paun, E.), cu sprijin UNICRF, Tipografia Multiprint Iasi.