Tehnici de cercetare criminologica

Tehnici de cercetare criminologica

Tehnicile de cercetare sunt procedeele practice prin care criminologia aplica o metoda sau alta in cercetarea, cunoasterea si profilaxia fenomenului criminogen.

1) Observarea este recomandata in studierea unor colectivitati sau grupuri mai restranse, a unor activitati determinate, intrucat actele comportamentale ale esantionului ales sunt mai usor de perceput, urmarit si studiat.

Surprinderea, urmarirea si examinarea manifestarilor compor­tamentale prin tehnica observarii se poate realiza, in functie de scopul urmarit, asupra unor infractori sau grupuri de infrac­tori aflati in stare de libertate sau in stare legala de retinere sau detinere.

Sunt cunoscute si folosite mai multe tipuri de observare si anume : a) in functie de relatia observatorului cu realitatea, observarea poa­te fi directa (nemijlocita) sau indirecta (ex. studierea bazelor de date);

b) in functie de etapa cercetarii, observarea poate fi globala, de familiarizare prealabila cu tot complexul de situatii in care se manifesta persoanele vizate, sau partiala, axata pe o anumita tematica;

c) in raport cu obiectivele si scopurile urmarite, observarea poate fi sistematizata (de tip cantitativ) si nesistematizata (de tip calitativ), cu precizarea ca, in cazul observarii stiintifice, termenul 'nesistematizat' presupune o sistematizare cu un grad mai redus.

In principiu, in cazul cercetarilor cu scop de explorare a fenomenului, unde se urmareste o abordare globala, o identificare a problemelor ce urmeaza a fi studiate, observarea va fi aproape intotdeauna nesistematizata, in sensul ca ea se va realiza in limitele unei scheme elastice, cu categorii largi, suple.

In cazul cercetarilor de diagnostic, in care ipotezele de cercetare sunt elaborate din start, observarea va avea un caracter sistematic. Ea se va limita la anumite aspecte considerate semnificative intr-un context determinat si in functie de un obiectiv precis. Realizarea acestui tip de observare reclama din partea cercetatorului o perfecta stapanire a conceptelor (criminologice, juridice, psihologice etc.) cu care opereaza.

De altfel, utilizarea observarii sistematizate este de data mai recenta in criminologie, ea inscriindu-se in cadrul unor preocupari mai largi de organizare, de standardizare a proceselor studiate in vederea sporirii posibilitatilor de comparare, de identificare a unor constante si chiar a anumitor legitati ale fenomenului infractional.

d) in raport cu pozitia observatorului fata de sistemul studiat, observarea poate fi externa, observatorul ramanand in afara siste­mului respectiv, sau interna, care implica o participare a observa­torului la viata grupului studiat, motiv pentru care mai poarta si numele de observatie participativa. Aceasta participare poate fi pasiva sau activa, partiala sau totala.

Tipuri de observatori. Observarea se realizeaza de catre cercetatorul individual sau de catre echipa de cercetatori. De regula, obser­varea nesistematizata de tip participativ se realizeaza de un singur observator sau de o echipa restransa de cercetare. Observarea cantita­tiva sistematizata presupune, dimpotriva, colaborarea unui numar mare de specialisti.

Indiferent carui tip va apartine observatorul, personalitatea acestuia va juca un rol foarte important in reusita cercetarii pe care o desfasoara. Caracteristica principala a acestei tehnici consta in fap­tul ca principalul instrument de culegere si evaluare a datelor este instrumentul uman, cercetatorul insusi. Acesta trebuie sa dispuna de talent in sesizarea evenimentelor, a conexiunilor intre fenomene, sa se integreze usor in colectiv, sa dispuna de rigoare, precizie, luciditate si obiectivitate. Nu in ultimul rand, observatorul trebuie sa dispuna de un bagaj teoretic corespunzator.

2) Chestionarul. Chestionarul reprezinta una din tehnicile de cercetare la care criminologii apeleaza destul de des intrucat ea poate fi utilizata in cele mai diferite scopuri, pe esantioane mari, cu o structura eterogena, dispersate teritorial.

Chestionarul este folosit, in mod deosebit, in acele cercetari ce urmaresc sa stabileasca o evaluare de ansamblu a fenomenului infrac­tional, in afara datelor statistice oficiale. Studiile de victimizare sau de autoportret se bazeaza pe tehnica chestionarului, pentru a se obtine cifra neagra a criminalitatii. Chestionarul este aplicat si in studiile privind reintegrarea post-condamnatorie, predictia comportamentului delincvent, reactia sociala fata de faptele antisociale etc.

Eficienta investigatiei prin chestionar, depinde in mare masura de formularea intrebarilor, modul in care acestea reusesc sa exprime cat mai exact obiectivele cercetarii.

In structura chestionarului, intrebarile vor fi prezentate intr-o anumita succesiune, astfel incat sa se obtina date cat mai exacte cu privire la o persoana sau un grup social.

Existe chestionare cu raspuns deschis, cand subiectul are libertatea de a raspunde cum crede de cuviinta si altele cu raspuns inchis, in care i se prezinta mai multe raspunsuri posibile, din care el il alege pe cel considerat convenabil. Acest tip de chestionar are avantajul ca se completeaza usor de catre subiect si poate fi cuantificat insa, are si dezavantajul ca poate sugera raspunsuri la care cel chestionat nu s-ar fi gandit.

Asadar, chestionarul reprezinta o succesiune de intrebari logice sau de imagini grafice cu functii de stimul, in raport cu ipotezele cercetarii, care prin administrarea lor de catre operatorii de ancheta sau prin autoadministrare, determina din partea celui chestionat un comportament verbal sau nonverbal, ce urmeaza a fi inregistrat in scris.

PROIECT: Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul PROIECT: Ipoteca mobiliara asupra mobilelor detinute de soti

3) Interviul. Interviul constituie o alta tehnica fundamentala de explorare stiintifica utilizata frecvent in criminologie. El s-a impus ca o tehnica mai flexibila de investigare si aprofundare a unor laturi sau trasaturi legate nemijlocit de cunoasterea faptelor si de persoana infractorului (opinii, atitudini, motivatii). El se deosebeste de chestionar, care este o tehnica adecvata mai ales cercetarilor efectuate la scara mare, studierii globale a fenomenului.

Interviul este o tehnica de cooperare verbala intre doua per­soane, anchetatorul si anchetatul, ce permite anchetatorului sa culeaga de la anchetat anumite date cu privire la o anumita tema.[1]

Clasificarea tipurilor de interviu

A. In functie de gradul de formalism al interviului:

a) Interviul formal se caracterizeaza prin faptul ca intrebarile, numarul, ordinea si formularea lor sunt prestabilite.

Relatia de comunicare intre intervievat si operatorul de ancheta este destul de limitata, acesta din urma neavand libertatea sa schimbe formularea sau succesiunea intrebarilor.

b) Interviul neformal sau flexibil nu are la baza un chestionar cu intrebari prestabilite. El se caracterizeaza printr-o mai mare libertate acordata operatorului de ancheta in dirijarea cursului interviului.

c. Interviul conversatie sau cazual se desfasoara ca o convorbire, un schimb de pareri intre intervievat si operator, cu privire la o tema cat mai concreta si mai clar precizata pentru intervievat. Rolul operatorului este activ.

d. Interviul ghidat sau concentric se apropie de interviul formal, dar fara a avea rigiditatea acestuia. Problemele abordate sunt concentrate in jurul unei teme anume si sunt sistematizate de catre operator, intr-o lista de control sau intr-un ghid de interviu. Acest ghid cuprinde punctele esentiale in jurul carora se organizeaza interviul.

B. In raport cu modalitatea prin care sunt culese si interpretate datele, exista:

- Interviul direct se bazeaza pe modalitatea directa de punere a intrebarilor si de interpretare a rezultatelor, considerandu-se ca raspunsul reflecta exact ceea ce subiectul a inteles si a dorit sa exprime.

- Interviul indirect utilizeaza o cale ocolita, de culegere a datelor, intrebarile puse urmaresc sa obtina anumite informatii de la cel intervievat pe o cale indirecta, ocolita.

C. Un tip aparte de interviu este considerat interviul clinic. Utilizat cu precadere in psihiatrie, el este folosit, in special, in criminologia clinica.

Examenul psihiatric al infractorului se bazeaza in special pe interviul clinic, atat in varianta formala (dirijata) cat si nedirijata. Prin intermediul interviului clinic, specialistul analizeaza personalitatea infractorului, incercand a-i reconstitui trecutul pe baza marturiilor sale.

Ancheta sociala. Orice ancheta sociala legata de problemele criminalitatii, vizeaza caracteristicile demografice ale populatiei din randul careia provin participantii la comiterea de infractiuni si mediul in care acestia si-au desfasurat activitatea pana la savarsirea faptelor antisociale. Prin continutul lor, anchetele sociale vizeaza criminalitatea prin cinci tipuri de probleme si anume:

trasaturile definitorii ale grupului de participanti la comiterea de infractiuni;

mediul socio profesional de provenienta a participantilor;

activitatile infractionale analizate, respectiv valorile sociale vatamate, modul, timpul si mijloacele de comitere a infractiunilor din esantionul investigat, circumstantele reale si personale, consecintele produse;

opiniile si atitudinile participantilor dupa ramanerea definitiva a sentintelor de condamnare;

consecintele faptelor, solutiilor de aplicare a sanctiunilor penale, caile de resocializare a condamnatilor.

Fiecare ancheta sociala, trebuie sa parcurga urmatoarele etape:

organizarea anchetei (stabilirea temei, redactarea si testarea tehnicilor de lucru);

culegerea si inregistrarea informatiilor prin tehnicile folosite (observatia, chestionarul, interviul, examinarea dosarelor penale etc.);

analiza datelor si informatiilor privind grupul de delincventi;

concluziile cercetarii si valorificarea acestora (masuri preventive, perfectionarea legislatiei msi a regimului sanctionatar, eficienta procesului de resocializare etc.).