Strategii psihotactice de ascultare a invinuitului sau inculpatului

Cunoscand conditiile in care a fost savarsita infractiunea si identitatea persoanei invinuite, anchetatorul poate sa stabileasca strategii tactice de ascultare tinand seama de personalitatea si de pozitia celui ascultat, precum si de complexitatea dosarului.

Conform practicii judiciare, exista mai multe strategii tactice de ascultare a invinuitului.

Folosirea intrebarilor de detaliu

Aceste intrebari au drept scop demonstrarea netemeiniciei declaratiei invinuitului si obtinerea anumitor date cu privire la imprejurarile comiterii faptelor ce pot fi verificate.

In practica, acest procedeu este utilizat mai ales in cazul recidivistilor care, desi isi pregatesc cu atentie declaratiile, comit erori.

Astfel, acest procedeu este folosit atunci cand invinuitul face declaratii contradictorii.

Ascultarea repetata

Pleaca de la ideea ca oricat de ticluite ar fi apararile unei persoane, deoarece sunt constructii mincinoase, nu vor putea fi repetate identic.

In aceasta situatie, invinuitul este interogat cu privire la aceleasi fapte si imprejurari, la perioade diferite de timp.

Deoarece apare fenomenul de uitare, in constructul mincinos vor exista contraziceri, nepotriviri, determinate fie de adaugiri, fie de omisiuni.

Ascultarea sistematica

Se utilizeaza atat in situatia invinuitului sincer, pentru a-l ajuta sa-si aminteasca detalii cu privire la fapta savarsita, cat si in situatia invinuitului nesincer, care refuza sa marturiseasca fapta comisa.

Ascultarea sistematica presupune adresarea unor intrebari-problema invinuitului, solicitandu-i-se sa relateze detalii asupra unor activitati ce-i apartin lui sau altor participanti cu privire la semnalmente sau descrieri ale modului in care au actionat.

In cazul in care cel invinuit a savarsit mai multe infractiuni, anchetatorul este cel care se decide daca ascultarea incepe cu infractiunea cea mai usoara sau cea mai grava.

Atunci cand exista mai multi participanti la aceeasi infractiune, fiecare va fi ascultat asupra propriei sale activitati, precum si asupra celorlalti participanti.

Ascultarea incrucisata

Acest procedeu are ca scop infrangerea sistemului de aparare al invinuitului nesincer care neaga fapta savarsita si consta in ascultarea aceluiasi individ de doi sau mai multi anchetatori.

Ascultarea incrucisata presupune indeplinirea anumitor conditii:

anchetatorii sa se cunoasca foarte bine;

dosarul sa fie cunoscut foarte bine vis-a-vis de algoritmul probator;

imprejurarile cauzei sa fie bine lamurite.

Acest procedeu are atat avantaje cat si dezavantaje.

Avantajul este acela ca invinuitul sau inculpatul nu mai are posibilitatea sa-si construiasca raspunsurile, intrebarile fiind adresate alternativ de catre anchetatori.

Dezavantajul este acela ca inculpatul, avand o structura psihica slaba, poate fi incurcat si chiar anchetatorii se pot incurca reciproc atunci cand nu toti cunosc imprejurarile cauzei.

Tactica complexului de vinovatie

Document online: Protectia dreptului de autor - proceduri si sanctiuni instituite de Legea dreptului de autor Eseu: Alte moduri de dobandire a proprietatii - ocupatiunea, traditiunea

Este utilizata in special in cazul persoanelor sensibile si presupune adresarea alternativa a unor intrebari ce nu au legatura directa cu cauza si a unor intrebari critice.

In aceasta abordare, initial se poarta o discutie introductiva, anchetatorul analizand spontaneitatea intrebarilor, gradul de participare si initiativa, expresiile mimico-gesticulare, tragand o concluzie asupra comportamentului expresiv pe tematica neutra.

Dupa ce anchetatorul epuizeaza aceasta etapa, se abordeaza o problematica fictiva, de aceeasi natura cu problematica critica relevanta in speta, cu scopul interiorizarii de aceasta data a tabloului psiho-comportamental in raport cu tematica fictiva.

Dupa epuizarea acestei etape, se abordeaza direct problematica critica.

Daca se constata modificari comportamentale, inhibitii, evitarea privirii, modificari de paloare, perioade de latenta in raspunsuri, tremurul vocii, fiind evidenta diferenta dintre problematica fictiva neutra si cea relevanta – atunci se contureaza puternici indici orientativi asupra culpabilitatii si simularii individului.

Folosirea probelor din dosar

Pentru a obtine rezultate bune in urma folosirii acestui procedeu, trebuie sa se indeplineasca mai multe cerinte:

anchetatorul trebuie sa cunoasca bine probele din dosar si legaturile dintre acestea si fapta savarsita de invinuit;

sa cunoasca valoarea fiecarei probe existente;

determinarea momentului potrivit pentru prezentarea probelor;

determinarea intrebarilor care vor insoti prezentarea probelor.

In functie de atitudinea invinuitului, anchetatorul poate sa utilizeze prezentarea frontala sau prezentarea progresiva.

Astfel: daca infractorul este primar, se recomanda utilizarea probelor de la cele mai putin importante la cele mai doveditoare, cu impact asupra individului; daca infractorul este recidivist – se utilizeaza procedeul prezentarii frontale a probelor, deoarece considerand ca nu exista dovada impotriva sa va refuza sa marturiseasca fapta comisa.

Ascultarea unui invinuit sau inculpat despre activitatea celorlalti participanti la savarsirea infractiunii

In aceasta situatie, ascultarea incepe cu „veriga cea mai slaba”, careia i se induce ideea ca activitatea respectiva intereseaza cel mai putin organul de urmarire penala.

Prin „veriga cea mai slaba” se intelege invinuitul care are motive personale sa vorbeasca.

Acest procedeu are si dezavantaje, si anume: cel ascultat nu este dispus intotdeauna sa colaboreze cu anchetatorul, existand intelegeri stabilite inainte cu privire la comportamentul invinuitilor daca vor fi descoperiti.

In functie de competenta anchetatorului, partile vor putea sa faca unele declaratii care vor fi ulterior confruntate, stabilindu-se astfel gradul de sinceritate a celor implicati in cauza si implicit obtinerea unor rezultate pozitive.

Procedeul justificarii timpului critic

„Timpul critic” presupune durata activitatilor care au precedat savarsirea infractiunii, a actiunilor care caracterizeaza savarsirea infractiunii si perioada imediat post-infractionala.

Acest procedeu este utilizat in cazul invinuitilor nesinceri sau in cazul celor care refuza sa faca declaratii, carora li se cere sa spuna unde se aflau in momentul comiterii faptei, sursa mijloacelor de existenta, provenienta bunurilor gasite in urma perchezitiilor.

In urma verificarii datelor obtinute, anchetatorul va stabili gradul de sinceritate a invinuitilor.

Prin „alibi” se intelege un construct mental cognitiv-demostrativ partial acoperit faptic, prin care persoana banuita urmareste:

a)      in timp – sa ramana cat mai aproape de timpul comiterii faptei;

b)      in spatiu – sa se plaseze cat mai departe de locul comiterii faptei;

c)      sa-si faca simtita prezenta.

De fiecare data cand invinuitii se vor apara pe spatii de timp critic indepartate in timp prezentand martori, bilete de tren, chitante, procese-verbale, note de cazare, se va ridica suspiciunea cu privire la pastrarea acestora, justificarea timpului critic si cu privire la precizia detaliilor, atata timp cat la omul normal procesele memoriei nesemnificative sunt erodate si deformate de factorul timp.

Interogatoriul psihanalitic

Presupune identificarea comportamentului duplicitar inteles ca efort constient intreprins cu perseverenta de catre subiectul interogat in timpul interogatoriului pentru a masca sau a tainui unele stari sufletesti, intentii, actiuni, fapte si probe cu scopul de a induce ancheta judiciara pe piste gresite.

Procesele psihice care preced si insotesc savarsirea infractiunii, precum si cele care succed, sunt integrate structurii Eu-lui persoanei interogate sub forma unui pattern infractional implementat in scoarta cerebrala sub forma matricei infractionale.

Astfel, in forme clare sau prin acte simptomatice care scapa cenzurii constientului, impotriva vointei sale, faptasul se va demasca.

Interogatoriul psihanalitic presupune existenta mai multor categorii de factori ce pun in evidenta conduita duplicitara:

a)      lasarea obiectelor – nu este intamplatoare, ci reprezinta dorinta confuz exprimata a Eu-lui de autodenuntare, de revenire la locul crimei, fiind veritabili indici orientativi ce permit identificarea faptuitorului;

b)      revenirea la locul faptei;

c)      lapsusul – apare de obicei fara legatura directa cu crima, fiind determinat de existenta unui gand ascuns;

d)      uitarea cuvintelor si a numelor proprii ce au legatura directa cu cauza;

e)      erorile de lectura si de scris – sunt determinate de existenta unui gand ascuns;

f)       actele simptomatice – sunt marturisiri involuntare ale unor ganduri ce scapa de sub controlul Eu-lui constient, existand o diferenta semnificativa intre ceea ce dorim si ceea ce trebuie sa facem;

g)      asociatiile de idei. Practica judiciara atrage atentia ca modul in care invinuitul reactioneaza fata de un cuvant oarecare arata care este starea sufleteasca si permite anchetatorului sa patrunda indirect in subconstientul lui.