Fapta ilicita cauzatoare de prejuducii

CA IZVOR DE OBLIGATII - RASPUNDEREA CONTRAVENTIONALA DELICTUALA

REGLEMENTARE. TERMINOLOGIE. NATURA JURIDICA.

SEDIUL MATERIEI. In putine articole( art.998-1003) Codul civil sintetizeaza un principiu care corespunde atat unor cerinte de etica si echitate sociala, cat si unor cerinte ale securitatii juridice: principiul raspunderii civile pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii.

Potrivit art. 998 C. civ. ,,orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela dina a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”. In completare prin art. 999 se precizeaza ca ,,omul este responsabil nu numai de prejudicial ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa”.

In afara de raspunderea pentru fapta proprie (art.998-999), prinart. 1000-1002 C. civ. Se instituie raspunderea unor categorii de personae pentru fapta ilicita savarsita de o alta persoana (art.1000), raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucrurile ori animalele aflatein paza juridical a unor persoane [art.1000 alin.(1) si art. 1001], precum si raspunderea proprietarului pentru prejudiciile produse prin ruina unor constructii care ii apartin (art. 1002).

TERMINOLOGIE.In expunerea de mai sus, referindu-ne la obligatiila nascute din faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, am evocat principiul raspunderii civile pentru aceste fapte.

In ultima instanta, obligatia de reparare a prejuduciului concretizeaza raspunderea civila a persoanei care a cauzat acest prejudiciu prin fapta sa ilicita.Aceasta fapta ilicita constituie ceea ce s-a numit, in literature juridical si in practica judiciara, un ,,delict civil”.De aceea raspunderea pentru aceasta fapta mai este denumita si ,,raspundere civila delictuala”.

In consecinta, se poate spune ca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii declanseaza o raspundere civila delictuala al carui continut il constituie obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat.

CORELATII.Raspunderea juridical, a carui caracteristica esentiala o constituie posibilitatea apliarii, in caz de nevoie, a constrangerii de stat, vom retine, de asemenea, marea diversitate sub care aceasta raspundere se poate manifesta.

Exista o raspundere civila , o raspundere penala, o raspundere disciplinara, o raspundere administrative, precum si diferite alte modalitati in care raspunderea juridical se poate manifesta potrivit specificului diferitelor ramuri ale dreptului.

Restrangand si mai mult cercetarea noastra,referindu-ne numai la raspunderea civila, vom retine, ca o nota caracteristica a acesteia, faptul ca ea se concretizeaza, de regule, intr-o obligatie de despagubire, de reparare a unui prejudiciu cauzat prin fapta ilicita.

La randul sau raspunderea civila poate fi delictuala sau contractuala.

Uneori, raspunderea civila poate sa apara singura. Alteori, ea se poate cumula, poate fi cumulate cu alte forme de raspundere juridical, de exemplu cu raspunderea penala ori cu raspunderea administrative sau disciplinara etc.In contextual acestui cumul de raspunderi, fiecare raspundere pastreaza caracterul de sine statator si va actiona in formele sala specifice.

De exemplu, daca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii intruneste elementele unei infractiuni, inafara obligatiei de despagubire-manifestare a raspunderi civile- se va aplica si pedeapsa prevazuta de Codul penal-manifestare a raspunderii penal.La fel este deconceput un cumul intre raspunderea civila si raspunderea administrativa ori intre raspunderea civila si raspunderea disciplinara.

NATURA JURIDICA A RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE.Fapta ilicita cauzatoare de prejudicii angajeaza raspunderea civila delictuala.

Care este natura juridical a acestei raspunderi? Ea este o sanctiune specifica dreptului civil aplicata pentru savarsirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. Strict vorbind, ea este o sanctiune civila, cu character reparator, fara a fi, in acelasi timp, o pedeapsa. Trebuie totusi sa observam ca, la originile sala istorice, aceasta sanctiune a avut character de pedeapsa, insa in decursul timpului a ajuns a se constitui ca o sanctiune de sine statatoare, cu scop exclusiv reparator.

Ceea ce este specific pentru pedepse este faptul ca ele au un caracter strict personal, urmarind sa aduca o restrangeresau chiar interzicerea exercitiului unor drepturi, uneori o blamare sociala, ori s aoblige pe faptuitor la anumite prestatii - cum sunt, de exemplu, amenziile penale ori amenziile contraventionale -, ca moduri de sanctionare a savarsirii unor fapte ilicite.

Caracterul strict personal al pedepselor – indifferent de natura acestora – are drept consecinta faptul ca aplicarea si executarea lor nu se pot face decat atat timp cat cel care a savarsit fapta se afla in viata. Aceasta precizare se refera chiar si la pedepsele cu caracter patrimonial – cum ar fi, de exemplu, amenziile penale. In adevar, ca si pedeapsa privativa de libertate, nici amenda nu poate fi aplicata si executata decat daca cel condamnat este in viata la momentul aplicarii, respective al executarii ei.

Raspunderea civila delictuala este o sanctiune civila care se aplica nu atat in considerarea persoanei care a savarsit fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, cat in considerarea patrimoniului sau. Asa fiind, daca autorul prejudiciului a decedat inainte de a i se fi stabilit intinderea raspunderii, obligatia de dezdaunare, deci insasi raspunderea civila delictuala se va transmite mostenitorilor sai. Este o trasatura care subliniaza necesitatea de a preciza natura juridica a raspunderii civile delictuale: daca ar fi considerate drept o pedeapsa, ea nu s-ar putea stramuta asupra mostenitorilor celui care a cauzat prejudiciul prin fapta sa ilicita.

Afirmand caracterul de sanctiune fara caracter de pedeapsa al raspunderi civile delictuale, este necesar sa facem precizarea ca, in contextual interferentelor dintree diferitele sanctiuni juridice, nimic nu se opune ca aceasta sanctiune civila sa se asocieze cu o pedeapsa . Astfel, este pozibil ca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii sa fie, in acelasi timp, si infractiune sau abatere administrative. De exemplu, delapidarea constituie infractiune, sau undelict civil. Asta inseamna ca, in acelasi timp cu pedeapsa penala prevazuta de lege, faptuitorului i se va aplica si sanctiunea civila a obligarii la plata despagubirilor. Asocierea dintre cele doua sanctiuni – pedeapsa penala si sanctiunea civila – nu duce la nici o confundare acestora, prin pierderea individualitatilor, si nici la modificarea naturii juridice a fiecaruia dintre sanctiunile aplicabile.

In ipoteza in care, inainte de condamnare, infractrul decedeaza, procesul penal inceteaza si deci nu se va mai pronunta pedeapsa prevazuta de Codul penal. Moartea infractorului nu afecteaza insa aplicabilitatea sanctiunii civile a repararii prejudiciilor: aceasta sanctiune, ne avand caracter de pedeapsa, se va transmite la mostenitorii infractorului care au acceptat succesiunea. Sub aspectul laturii civile, deci sub aspectul raspunderii civile delictuale, procesul se va desfasura fata de mostenitorii infractorului (art. 21 C. proc. pen.).

FUNCTIILE RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE

1.Functia educativ preventive.Dreptul, in general, ca instrument de ordonare a desfasurarii raporturilor sociale, indeplineste o functie educative, prin influenta pe care o exercita asupra constiintei oamenilor. Aceasta functie se regaseste si in institutia juridical a raspunderii civile delictuale.

Constiinta ca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii nu ramane nesanctionata, ci atrage dupa sine obligatia de dezdaunare, este de natura a indeplini o functie educative si deci o functie sociala de prevenire a procedurii unor asemenea fapte.

2.Functia reparatorie.Intrucat raspunderea civila delictuala se concretizeaza intr-o obligatie de dezdaunare, care se stabileste in sarcina autorului prejudiciului, ea indeplineste si o functie reparatorie.

Sub acest aspect, raspunderea civila delictuala poate fi considerate un mijloc de aparare a drepturilor subiective.

De indata ce printr-o fapta ilicita s-au adus prejudicii dreptului subiectiv al unri persoane, este angajata raspunderea autorului prejudiciului; in acest sens, raspunderea civila contribuie la apararea dreptului subiectiv incalcat.

Obligatia de reparare a prejudiciului adus dreptului de proprietate constituie un mijloc de inlaturare a incalcarii dreptului; asadar, raspunderea se inscrie in randul mijloacelor de aparare a dreptului de proprietate. Tot astfel, raspunderea civila delictuala constituie un mijloc de aparare a altor drepturi reale sau de creanta.

COMPARATIE INTRE RASPUNDEREA CIVILA DELICTULALA SI ALTE FELURI DE RASPUNDERE JURIDICA

Raspunderea civila delictuala si raspunderea penala.Atat raspunderea civila delictuala, cat si raspunderea penela intra in actiune ca urmare a comiteri unor fate ilicite, care adduce atingerea unor valori sociale ocrotite de lege.

In ceea ce priveste raspunderea civila delictuala, aceasta actioneaza ori de cate ori, printr-o fapta ilicita a unei persoane, se cauzeaza un prejudiciu altei persoane.

Document online: Protectia dreptului de autor - proceduri si sanctiuni instituite de Legea dreptului de autor Eseu: Alte moduri de dobandire a proprietatii - ocupatiunea, traditiunea

In cazul in care, data fiind gravitatea sa, o fapta ilicita este prevazuta de legea penala, va fi angajata raspunderea penala a celui care a savarsit-o chiar daca prin aceasta fapta nu au fost cauzate prejudicii unei anumite persoane.

Raspunderea penalana exclude raspunderea civila, dupa cum nici raspunderea civila nu o exclude pe cea penala; cele doua raspunderi pot actiona concomitant, se pot, cu alte cuvinte, cumula.

Cumularea celor doua este posibila datorita unei primei deosebiri existente intre raspunderea civila sic ea penala: pe cand raspunderea civila se intemeiaza pe idea repararii unui prejudiciu adus adus unui anumit subiect de drept, raspunderea penala se intemeiaza pe idea pedepsirii celui care a savarsit o fapta ilicita, apreciata de lege ca fiind o infractiune.

Criteriul de distinctie dintre cele doua responsabilitati- idea de reparare si ideea de pedeapsa- nu trebuie insa absolutizat, trebuie luat in considerare numai ca un criteriu de orientare.

In adevar, ideea de pedeapsa nu este total straina nici raspunderii civile, dupa cum nici ideea de reparere a unor prejudicii nu este in intregime straina raspunderii penale.

Astfel, pot fi intalnite cazuri de raspundere civila in care obligatia de reparare sa fie insotita de o amenda civila, cu caracter sanctionator. De exemplu, potrivit reglementarilor in vigoare privind transportul de persoane pe calea ferata, in cazul in care o persoana calatoreste cu trenul fara legitimatie de calatorie, ea este datoare sa plateasca Societatii Nationale a Cailor Ferate Romane o anumita despagubire formata dintr-o taxa (costul biletului emis in tren) si o supra taxa in cuantumurile prevazute prin tariful legel de calatorie pe caile ferate. Atat taxele, cat si suprataxele se percep de catre S.N.C.F.R.In realitate, prejudiciul suferit de S.N.C.F.R. este reprezentat de costul legitimatiei de calatorie, care nu a fost platit de calatorul clandestine. Despagubirea acordata S.N.C.F.R. depaseste insa cuantumul acestui prejudiciu, ea cuprinzand, pe langa costul transportului, si un supliment, alcatuit din suprataxele prevazute.Sumele cuprinse in aceasta despagubire, care se percep peste costul legitimatiei de calatorie, reprezinta, in fond, o adevarata amenda civila, aplicata celui care a comis fapte ilicita, de a calatori fara

egitimatie de calatorie

Raspunderea penala este intemeiata pe orincipiul legalitatii incriminarii, potrivit caruia aceasta raspundere este angajata numai pentru acele fapte care sunt expres prevazute ca fiind infractiuni, pedepse si masurile aplicabile trebuind sa fie, de asemenea, expres prevazut de lege-nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege (art, 2 C pen).Acest principiu se concretizeaza in partea speciala a Codului penal sau in diferite legi speciale cu caracter penal, in care feptele ilicite care constituie infractiuni sunt anume si in mod concret prevazute.

Asa cum am aratat si mai inante, in cazul raspunderii civile delictuale, obligatia de reparare a prejudiciului ia nastere pentru orce fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.Legislatia civila instituie un principiu de raspundere pentru orice astfel de fapte, fara a proceda la o descriere concrete a fiecarei fapte in parte.

Ca principiu general, raspunderea, atat penala, cat si civila,se intemeiaza pe vinovatia celui care a savarsit o fapta ilicila, fie ca aceasta vinovatie imbraca forma intentiei, fie ca ea imbraca numai forma neglijentei sau imprudentei.

In cadrul raspunderii penale, fosrma si gradul de vinovatie reprezinta un element essential, atat pentru caracterizarea ca infractiune a faptei ilicite, cat si pentru aplicarea efectiva a pedepsei panale. Astfel, intr-un anumit mod va fi caracterizata o anumita fapta savarsita intentionat, si un alt mod va fi caracterizata o fapta ilicita savarsita din neglijenta sau imprudenta, cum este cazul, de exemplu, al infractiunii de omor (art. 174-176 C. pen.), in comparative cu infractiunea de ucidere din culpa (art. 178 C.pen.). Forma si gradul de vinovatie constituie nu numai un element de caracterizare ca infractiune a anumitei fapte, dar, in acelasi timp, este un element essential pentru individualizarea pedepsei aplicabile fiecarui infractor.

In cadrul raspunderii civile delictuale, ca principiu, intinderea raspunderii nu este conditionata de gradul de vinovatie a autorului faptei ilicite; independent de faptul ca acesta a actionat cu intentie, din neglijenta ori din imprudenta, el este dator sa repare, in intregime, prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicita. Gradul de vinovatie va fi totusi luat in considerare in stabilirea obligatiei de dezdaunare atunci cand, de exemplu, la producerea prejudiciuleui a contribuit si fapta culpabila a victimei; de asemenea, gradul de vinovatie poate constitui un criteriu de repartizare, in raporturile dintre coautorii unei fapte ilicite, a obligatiei de reparare a prejudiciului, cand producerea acestuia este imputabila mai multor persoane.

In ceea ce priveste capacitatea persoanelor chemate sa raspunda pentru faptele lor ilicite exista, de asemenea, unele deosebiri de reglementare intre raspunderea civila delictuala si raspunderea penala.

In ambele cazuri raspunderea este angajata numai in cazul in care persoana care a a savarsit fapta ilicita a actionat cu discernamant.

In Codul penal se prevede ca minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal; intre 14-16 ani raspunderea penala este angajata numai daca se dovedeste ca minorul a savarsit fapta cu discernamant; minorul de 16 ani raspunde penal- discernamantul sau fiind prezumat (art. 99 C. pen).

In cazul raspunderii civile, minorii care au implinit varsta de 14 ani sunt prezumati ca au lucrat cu discernamat; minorii care nu au implinit aceasta varsta vor raspunde din punct de vadere civil, daca se va face dovada ca au lucrat cu discernamat (art. 25 alin. 3 Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).

Raspunderea penala este stabilita intotdeauna prin hotarare judecatoreasca.In afara unor cazuri expres prevazute de lege, cand actiunea penala poate fi declansata numai la plangerea prealabila a partii vatamate, principiul fundamental in material raspinderii penala este acela ca actele necesare deasfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu (art. 2 C proc. pen.).In toate situatiile statul este present la stabilirea raspunderii penale, chiar atunci cand actiunea penala se declanseaza la plangerea prealabila a celui vatamat.

In cazul raspunderii civile delictuale nimic nu impiedica partile ca, prin buna invoila si fara interventia instantei judecatoresti, sa convina asupra madalitatilor de reparare a prejudiciului cauzat prin fapta ilicita. Instanta judecatoreasca intervine, la solicitarea victimei prejudiciului, numai in cazul in care autorul faptei ilicite nu repare de buna voie prejudiciul cauzat.

CONSECINTELE CARE DEGURG DIN IMPREJURAREA CA UN FAPT ILICIT CAUZATOR DE PREJUDICII CONSTITUIE, IN ACELASI TIMP, SI INFRACTIUNE.Imprejurarea ca aceeasi fapta ilicita constituie, concomitant, temei atat pentru raspunderea penala, cat si pentru raspunderea civila are o serie de consecinte, in special sub aspectul producerii de solutionare a actiunilor mentionate.

Desi cele doua actiuni pot fi judecate separate- cea penala de catre instanta investita cu judecarea procesului penal, iar cea civila, de catre instanta civila-, prin lege (atr. 14 C. proc. pen.) se prevede posibilitatea ca actiunea civila sa poata fi alaturata actiunii penale, in cadrul procesului penal, caz in care ambele actiuni vor fi solutionate impreuna de catre instanta penala, care va aplica reguli de fond ce sunt specifice fiecareia dintre cele doua raspunderi.

De indata ce partea vatamata s-a constituit parte civila in procesul penal, deci a alaturat actiunea s-a civila actiunii penale, ea nu se mai poate adresa pentru aceleasi pretentii,cu o actiune separate, unei instante civila; va opera principiul ca odata aleassa o cale de judecata nu mai este posibil sa se recurga la o alta cale- electa una via, non datur recursus ad alteram.

Persoana vatamata care s-a constituit parte civila in procesul penal va putea totusi sa porneasca actiunea cuvila in fata instantei civile , daca instanta penala, prin hotarare ramasa definitiva, a lasat nesolutionata actiunea civila ori daca se pretinde repararea unor pagube care s-au nascut ori s-au descoperit dupa pronuntarea de catre prima a hotarari penale ( atr.20 C. proc. pen.).

In cazul raspunderii penale actiunea se porneste din oficiu. In mod exceptional, in anumite cazuri expres si limitative aratate de lege, pornirea procesului penal este conditionata de plangerea prealabila a patrii vatamate.

In cazul raspunderii civile delictuale, dimpotriva, actiunea este lasata la dispozitia partii care a suferit prejudiciul, parte care poate intenta sau poate renunta sa intenteze actiunea in despagubiri.

Cu privire la desfasurarea judecatii penale si civile si la autoritatea de lucru judecat a hotararilor pronuntate de instanta penala sau, dupa caz, de instanta civila.Am aratat mai inainta ca in cazul in care fapta ilicita cauzatoare de prejudicii are si caracter infractional, este posibil ca actiunea civila in despagubiri sa fie alaturata actiunii penale, spre a fi judecate concomitant de catre instanta penala, dupa cum este posibil ca ea sa fie judecata si separate, de catre instanta civila.

Probleme speciale se ridica in cazul in care actiunea civila se judeca separet de actiunea penala. Principiile pe baza carora sunt solutionate aceste probleme sunt prevazute in Codul de procedura penala.

Astfel, un prim principiu este acela ca in cazul in care cel vatamat a introdus actiunea in despagubiri la instanta civila, judecata in fata instantei civile se suspenda pana la rezolvarea definitive a cauzei penale (art.19 alin. 2 C.proc. pen.) Intr-adevar , spre a se evita pronuntarea unor hotarari contradictorii referitoare la fapta ilicita si la vinovatia autorului prejudiciului, este necesar ca aceste elemente sa fie examinate, mai intai, in cadrul procesului penal.

Un al doilea principiu este acela ca hotararea definitive a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fanta instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia (art.22 alin.1 C.proc. pen.). Dinpotriva, hotararea definitive a instantei civile prin care a fost solutionata actiunea civila- prin ipoteza actiunea civila fiind solutionata anterior celei penale_ nu are autoritate de lucru judecat in fata organului de urmarire penala si a instantei penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia ( art. 22 alin.2 C proc. pen.).

Cu privire la raportul dintre scoaterea de sub urmarire, incetarea urmaririi penale, achitarea sau incetarea procesului penal, pe de o parte, si actiunea civial in despagubiri, pa de alta parte.in conditii prevazute de lege, procurorul poate dispune scoaterea de sub urmarire ori incetarea urmaririi penale in privinta invinuitului sau inculpatului.

Intucat potivit art.22 alin.(1)C.proc. pen. numai hotararea definitive a instantei penale are autoritatea de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea in despaguiri, tragem concluzia ca in cazul in care procurorul este acela care a dispus scoaterea de sub urmarire penale ori incetarea urmariri penale, indifferent pentru care motive, solutia adoptata de el nu costituie autoritate de lucru judecat, astfel incat o actiune civila avand ca temei raspunderea civila delictuala este posibila, fara a se putea invoca, cu autoritate de lucru judecat, ordonanta procurorului.

La randul sau, instanta penala investita cu judecarea cauzei poate pronunta, in anumite situatii, achitarea, in alte situatii, incetarea pocedurii penale (art. 10 si 11 C. proc. pen.). Nu orice hotarare judecatoreasca de incetare a procesului penal are insa drept efect inlaturare posibilitatii intentarii actiunii in despagubiri, intemeiata pe raspunderea civila delictuala.

Astfel, potrivit art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu pot fi acordate despagubirii in cazul in care achitarea s-a pronuntat ppntru ca fapta imputata nu exista ori nu a fost savarsita de inculpate.

Daca insa nu s-a constatat inexistenta faptei , ci achitarea s-a pronuntat pentru considerentul ca, de exemplu, fapta savarsita nu este prevazuta de (art.18 C. pen.) ori in alte situatii similare, sau incetarea procesului penal s-a decis, de exemplu, ca urmare a intervenirii amnistiei, a inlocuirii raspunderii penale sau in alte situatii, care nu exclude intrunirea elementelor raspunderii civile delictuale, achitarea sau, dupa caz, incetarea procesului penal nu inlatura raspunderea civila delictuala si deci nu inlatura posibilitate intentarii actiunii civile corespunzatoare.

Potrivit art.346 alin.(2) C.proc. pen., daca achitarea s-a pronuntat intucat fapta nu prezinta faptul de pericol social al unei infractiuni (art. 10 lit. b C. proc. pen.) ori pentru ca s-a constatat existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau deoarece lipseste vreunul dintre elementele constituitive ale infractiunii, insasi instanta penala sesizata initial poate oblige la repararea pagubei, potrivit legii.

FELURILE RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE

Raspunderea civila delictuale este de mai multe feluri, si anume:

A .raspunderea pentru fapta proprie ( art. 998-999 C.civ.)

B. raspunderea pentru fapta altei persoane, care este de trei feluri: raspunderea parintilor pentru faptele ilicite savarsite de copiii minori [art. 1000 alin. (2) C. civ.]; raspunderea institutiilor si meatesugarilor, pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub supravagherea lor [ art. 1000 alin.(4) C. civ.];raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor in functiile incredintate [ art.1000 alin. (3) C.civ.]

C .raspunderea pentru lucruri, edificii si animale, care este, si ea, de trei feluri: respunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucrurile aflate in paza sa juridical [ art. 1000 alin.(1) C. civ.]; raspunderea pentru prejudiciile cauzata de animale aflate in paza juridica a unei persoane (art. 1001 C.civ.):raspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciile cauzate ca urmare ruinei edificiului ori a unui viciu de constructie (art. 1002 C. civ.)

RASPUNDEREA PENTRU FAPTA PROPRIE

Conditii generale ale raspunderii.Din prevederile legale rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer a fi intrunite cumulative cateva conditii, si anume:

a)existenta unui prejudiciu;

b)existenta unei fapte ilicite.Desi in atr, 998-999 c.civ. se varbeste de o fapta (,,orice fapta”, prejudiciu cauzat ,,prin fapta sa”.), atat practica judiciara, cat si literature juridical sunt unanime in a considera ca numai o fapta ilicita poate sa atraga dupa sine raspunderea civila delictuala;

c)existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, Atr. 998 precizeaza ca fapta omului care ,,cauzeaza altuia prejudiciu” oblige la repararea acestuia;

d)existenta vinovatiei (vinei) celui care a cauzat prejudiciul, constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.Vinovatia exprima atitudinea subiectiva a celui care a savarsit fapta ilicita, fata de aceasta fapta;exprima, cu alte cuvinte, imputabilitatea acelei fapte.In dreptul penal se sublineaza in mod special distinctia dintre intentie si culpa –aceasta din urma cuprinzand neglijenta si imprudenta-,distinctie care are profunde implicatii atat in ceea ce priveste calificarea juridical a faptelor infractionale,cat si in aplicarea sanctiunilor penale

PREJUDICIUL.Nu poate exista raspundere civila delictuala da nu s-a produs un prejudiciu (paguba, dauna).Termenii de prejudiciu, paguba sau dauna sunt sinonimi, ei fiind folositi astfel in legislatie, in practica si in literatura de specialitate. Prejudiciul ca element esentiale al raspunderii delictuale, consta in rezultatul in efectivul suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite de o alta persoana ori, asa cum vom arata in cuprinsul prezentul capitol, ca urmare a ,,faptei” unui animal sau lucru, pentru care este tinuta a raspunde de o anumita persoana.

Astfel, de exemplu, constituie prejudicii: vatamarea sanatatii unei persoane avand drept urmare reducerea ori pierderea capacitatii sale de munca, cu consecintele ce decurg pentru urmasii acesteia s.a.

Este, desigur, neindoielnic, ca autorul prejudiciului va trebui sa fie obligat la plata despagubirilor ori de cate ori prejudiciul constitui rezultatul unui drept subiectiv, cum ar fi, de exemplu, incalcarea unui drept real, a unui drept de creanta, a dreptului la intretinere prevazut de Codul familiei etc.

Ce va trebui insa sa decudem in situatia in care, de exemplu o anumita persoana presta intretinerea altei persoana fara a avea obligatia legala de a o presta, avand deci calitatea de simplu sustinator de fapt care nu ar fi putut, in nici un fel, sa fie obligat sa acorde aceasta intretinere.Vor avea persoanele astfel intretinute dreptul de a pretinde despagubiri de la autorul accidentului care a provocat decesul acestui sustinator? De data aceasta, persoanele intretinute nu aveau un drept subiectiv, legalmente recunoscut, la intretinere.Ele aveau numai anumite interese rezultate printr-o situatie de fapt, interese care le-au fost neindoielnic vatamate prin savarsirea faptei ilicite.

In practica judecatoreasca s-a admis obligarea autorului prejudiciului la a plati despagubiri chiar si in unele situatii in care pierderea suferita era consecinta incalcarii unui simplu interes, care nu alcatuia un drept subiectiv.

S-a decis, astfel, plata de despagubiri pentru pierderea intretinerii pe care victima accidentului o presta in fapt, deci fara a avea obligatie legala, copiilor sotului sau, copii care erau proveniti dintr-o alta casatorie a acestui sot si care deci nu aveau un drept subiectiv de a primi intretinere de la victima accidentului.S-a recunuscut dreptul unui copil minor aflat in intretinerea unei rude, fara a fi fost infiat de aceasta si fara a fi existat o obligatie de intretinere, de a obtine despagubiri in cazul in care aceasta ruda a fost victima unui accident.

Au fost, de esemenea, acordata despagubiri concubinei si copilului acesteia, daca fusera intretinuti, in fapt, de victima.Cu atat mai puternic cuvant s-a statuat obligatia de despagubire in favoarea unor minori care erau copiii victimei- fiind intretinute de aceasta-, desi in actele de stare civila figura ca tata o alta persoana (sotul mamei copiilor), deoarece nu fusese promovata actiunea de tagada a paternitatii.

In toate aceste situatii se cere insa ca prestarea intretinerii in fapt sa fi avut un anumit caracter de stabilitate, ,, o permanenta indestulatoare pentru a justifica presupunerea ca ea ar fi constituit si in viitor”.Am adauga ca se cere sa existe o asemenea stabilitate si permanenta, incat sa se poata deduce ca acela ce presta intretinerea, in fapt, isi asumase un adevarat angajament juridic in acest sens.Cu alte cuvinte, interesul beneficiarului prestatiei era foarte apropiat in continutul sau de un adevarat drept subiectiv, intemeiat pe angajamentul celui care presta intretinerea.In plus, lezarea unui simplu interes nu da dreptul la despagubire, daca este vorba de vatamarea unui interes illicit sau vadit contrariu normelor de convietuire sociala.Astfel, dupa cum s-a spus, concubinul nu va putea pretinde reparatii daca traiul in comun apare nu ca o adevarata casatorie de fapt, ,,ci ca o legatura deosebit de imorala,cum ar fi, spre pilda, adulterul, incestul, sau cazul in care concubinul reclamant duce o viata depravata”.

Prejudiciul patrimonial si prejudiciul moral.Despagubirea care se acorda in cazul raspunderii civile delictuale este intotdeauna patrimoniala, fie ca aceasta despagubire consta intr-o reparare in natura a pagubei suferite, fie ca ea consta in echivalentul banesc al acestei pagube.Problema care se pune este de a sti daca se pot acorda despagubiri patrimoniale pentru repararea prejudiciilor fara caracter patrimonial, denumite traditional ,,daune morale”.

Daca prejudiciul este susceptibil de evaluare baneasca, el este un prejudiciu moral (nepatrimonial). Astfel este, de exemplu, atingerea adusa onoarei si demnitatii unei persoane, suferinta de ordin afectiv pentru pierderea unei persoane apropiate, suferinta de ordin fizic provocata de accidentare etc.

CONDITII CERUTE PENTRU REPARAREA PREJUDICIULUI.Pentru ca prejudiciul, susceptibil de reparare se cer a fi intrunite unele conditii, si anume: sa fie cert si sa nu fi fost reparat inca.

Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta este sigur, atat in privinta existentei, cat si in privinta posibilitatii de evaluare.Este intotdeauna cert prejudiciul actual, deci prejudiciul deja produs la data cand se pretinde repararea lui.Este, de asemenea,cert prejudiciul viiitor, care, desi nu s-a produs inca, este sigur ca se va produce in viitor, el fiind, astfel, susceptibil de evaluare.

Cu prejudiciul viitor, care este cert, nu trebuie confundat prejudiciul eventual,care este lipsit de certitudine si deci nu poate justifica acordarea de despugubiri.

Astfel, este un simplu prejudiciu eventual prejudiciul invocat de parintele victimei, care, la data decesului acestuia nu intrunea conditii pentru primirea unei pensii de intretinere.Simpla imprejurare invocata de parinte ca in viitor ar fi posibil sa se afle, din cauza varstei, in incapacitatea de a munci, cu dreptul de a pretinde pensia de intretinere, reprezinta o simpla eventualitate, care nu poate justifica acordarea actuala a despagubirilor.

Nu este, insa, eventual prejudiciul incercat de copilul minor al carui parinte a fost ucis, chiar daca la data mortii parintele nu presta efectiv intretinerea copilului sau, deoarece acesta din urma ar fi putut obtine oricand obligarea parintelui la plata unei pensii de intretinere, potrivit art. 86 C.fam.

Conditia ca prejudiciul sa nu fi fost reparat inca.Repararea prejudiciului in cadrul raspunderii civile delictuale are scop sa inlature integral efectele faptei ilicite, iar nu sa constituie o sursa de dobandire a unor venituri suplimentare, in plus fata de paguba suferita.