Psihologia interogatoriului judiciar

Notiunea interogatoriului judiciar

Termenul de „ancheta judiciara” este utilizat pentru a desemna ceea ce C.proc.penala denumeste „urmarirea penala”.

In tratatele de procedura penala, „urmarirea penala” este considerata o faza distincta a procesului penal.

Din perspectiva psihologica – „urmarirea penala” este o suma de relatii interpersonale ale unui subiect constant: reprezentantul organului de urmarire penala si ceilalti participanti, parti sau subiecti ai procesului.

Potrivit art.200 C.pr.p. – urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.

D.p.d.v. tehnico-tactic – prin strangerea probelor se intelege atat operatia de adunare a probelor, cat si examinarea si evaluarea lor pentru a se constata daca sunt suficiente in vederea luarii hotararii privind trimiterea sau netrimiterea cauzei spre judecata.

Prin identificarea faptuitorului, legiuitorul a vrut sa precizeze ca probele adunate trebuie sa ajute la depistarea celor care au savarsit fapta penala, intelegand atat stabilirea faptului ca urmarea socialmente periculoasa se datoreaza unei activitati umane, cat si aflarea datelor de identitate a celui care a savarsit fapta penala.

Prin stabilirea raspunderii se intelege ca probele adunate trebuie sa contribuie nu numai la lamurirea aspectelor privind fapta penala, ci trebuie sa elucideze si aspectele legate de vinovatia faptuitorului.

In obiectul urmaririi penale se inscrie si identificarea victimei infractiunii, desi acest lucru nu este prevazut in art.200 C.pr.p. – aceasta activitate este necesara pentru rezolvarea laturii penale si laturii civile a cauzei penale.

Una dintre modalitatile de abordare a persoanei de-a lungul procesului penal este ascultarea – care reprezinta actul procedural prin care anumite persoane (invinuitul sau inculpatul, celelalte parti, martorii) care detin informatii in legatura cu infractiunea sau faptuitorul acesteia, sunt chemate sa ofere explicatii in fata organelor judiciare penale.

Alaturi de termenul de ascultare este utilizat si termenul de audiere, iar atunci cand cel audiat este invinuitul sau inculpatul, aceasta activitate este denumita interogatoriu.

Principala modalitate de obtinere a informatiei in cadrul procesului penal este reproducerea orala, care are 2 forme:

1. relatarea libera a faptelor percepute;
2. raspunsurile la intrebarile adresate de anchetatori.

Interogatoriul poate fi definit ca fiind contactul interpersonal verbal relativ tensionat, emotional, desfasurat sistematic si organizat stiintific, pe care il poarta reprezentantul organului de stat cu persoana banuita, in scopul culegerii de date si informatii despre o fapta infractionala in vederea prelucrarii si lamuririi imprejurarilor in care s-a comis fapta, identificarii faptuitorului si stabilirii raspunderii.

Teoria in materie, dar mai ales practica, contureaza o serie de strategii si tactici de interogare:

se pleaca de la faptuitor spre scena crimei si de aici la probatiune (probele sunt obtinute de la faptuitor sub presiune!!!);

se pleaca de la identificarea, recoltarea si exploatarea urmelor scenei crimei, probatoriul fiind elaborat exclusiv de psihologul criminalist;

se exploateaza constructul dinamic de identificare si exploatare atat a nevoilor interne cat si a presiunilor externe, apte sa conduca la marturisire;

se exploateaza incapacitatea de riposta psihica si fizica a faptuitorului de a se apara;

se recurge la constrangeri generatoare de marturisiri prin utilizarea unor proceduri de tortura, rele tratamente, provocare de dureri fizice si psihice, abuzuri, actualmente unanim aprobate de legislatia unor state nedemocratice.

Modelul recomandat consta intr-o serie de operatii codificate sub denumirea de PEACE – din practica anglo-saxona:

P – pregatire si planificare – proceduri premergatoare interogatoriului;

E – angajarea si explicarea;

A – contabilizarea – stadiul in care a ajuns;

C – interogatului i se da posibilitatea de a pune intrebari, este informat in legatura cu ceea ce se va intampla la urmatoarea sedinta;

E – de la evaluare – dupa fiecare interogatoriu informatia obtinuta este corelata cu contextul spetei.

Pentru planificarea interogatoriului sunt recomandate urmatoarele PRINCIPII:

intelegerea scopului interogatoriului;

schita obiectivelor interogatoriului;

Document online: Protectia dreptului de autor - proceduri si sanctiuni instituite de Legea dreptului de autor Eseu: Alte moduri de dobandire a proprietatii - ocupatiunea, traditiunea

recunoasterea si intelegerea aspectelor legale ale probei;

evaluarea necesitatii unei probe si de unde poate fi obtinuta;

analiza probei care este deja la indemana;

intelegerea C.pr.p.;

abordarea flexibila a interogatoriului.

Principalul scop al interogatoriului judiciar este acela de a obtine informatii si relatari faptice de la cei intervievati.

Scopul si natura interviului va depinde de cazul investigat si de circumstantele si particularitatile sale.

Surse de eroare in cadrul interogatoriului:

1. relatarea obtinuta este incompleta sau falsa;
2. circumstantele si natura interogatoriului fac ca declaratia obtinuta sa nu fie admisa de instanta;
3. o serie de erori judiciare submineaza increderea cetatenilor in sistemul justitiei penale;
4. oamenii reactioneaza la interogatoriu cu ostilitate deoarece au convingerea ca au fost presati sa dea o declaratie;
5. anchetatorul nu reuseste sa obtina declaratii de la cei care refuza sa coopereze;
6. interogatul sufera tulburari de stres post-traumatic in urma interogatoriului.

Caracteristicile interogatoriului conform practicii judiciare

Opozabilitatea intereselor.

Inegalitatea statutului.

Tensiunea comportamentului expresiv.

Demers rectiliniu, neuniform.

Intimitatea, stresul si riscul.

Opozabilitatea intereselor

Spre deosebire de anchetator – care este motivat de prestigiul profesional, de aflarea adevarului privitor la fapta si faptuitor -, infractorul este motivat de apararea libertatii si diminuarea responsabilitatii sale in cauza respectiva.

Inegalitatea statutului

Inculpatul apare in pozitia celui care a savarsit infractiunea, trebuind sa suporte consecintele.

Organul judiciar este investit cu autoritatea de stat, cu prerogative proprii functiei pe care o exercita. Astfel, are posibilitatea de a tine sub un permanent control pe cel interogat, de a observa indicii psihologice caracteristice starilor de emotivitate.

De asemenea, organul judiciar se poate folosi si de elementul surpriza – atunci cand detine informatii si date incercand sa zdruncine rezistenta opusa.

Aspectul de inegalitate si avantaj pentru faptuitor consta si in aceea ca in timp ce organul de urmarire penala foloseste exclusiv mijloace legale, inculpatul se poate folosi de orice mijloc, chiar si ilegale (sa minta, spre ex.) fara a fi sanctionat in mod expres.

Tensiunea comportamentului expresiv

In timpul interogatoriului, invinuitul isi dirijeaza comportamentul in mod constient, tinand seama de situatia prezenta si de consecintele faptelor sale.

In timpul interogatoriului anchetatorul trebuie sa tina seama de anumite categorii de manifestari:

a)      trasaturile de comportament ale invinuitului in momentul cand este introdus in cabinet;

b)      expresiile emotionale;

c)      gandirea;

d)      atitudinea sociala a invinuitului este pusa in evidenta de comportamentul pe care il are fata de anchetator si modul in care raspunde la intrebari.

Demers rectiliniu, neuniform

De obicei, infractorii si mai ales infractorii ocazionali ajung sa marturiseasca fapte comise insa, de cele mai multe ori, revin asupra celor declarate, negand cu inversunare sau facand recunoasteri incomplete, mai ales atunci cand il percep pe anchetator ca fiindu-le inferior – fie ca posibilitate de gandire, fie in raport cu datele si dovezile pe care le detine.

Intimitatea, stresul si riscul

In cabinetul de interogatoriu nu trebuie sa patrunda alte persoane.

Camerele trebuie sa fie izolate fonic, sa aiba luminozitate si confort minim.

Anchetatorul trebuie sa castige increderea invinuitului astfel incat acesta sa treaca peste sentimentul de rusine, peste starea de teama.

Planurile situationale

In literatura de specialitate sunt mentionate mai multe planuri situationale.

Un prim plan situational este acela in care datele despre infractiune sunt cunoscute atat de infractor cat si de anchetator. Acesta este un plan situational deschis (ex.: infractiunile flagrante).

In aceasta situatie pot exista unele capcane psihologice determinate de faptul ca infractorul, cunoscand datele pe care le detine anchetatorul, le poate nega, considerand ca nu sunt suficiente date impotriva sa sau, dimpotriva, le recunoaste cu usurinta, incercand sa ascunda infractiuni mult mai grave pe care le-a comis si de care anchetatorul nu are cunostinta.

2. Un al doilea plan situational este acela in care unele date despre infractiune sunt cunoscute doar de anchetator, infractorul nestiind ca ele se afla la dispozitia anchetatorului (ex.: denunturile). Acesta este un plan situational orb – care ofera anchetatorului posibilitati si variante multiple de abordare a infractorului.

In aceasta situatie, anchetatorul nu trebuie sa-l determine pe infractor sa recunoasca faptele punandu-i probele directe in fata prin procedeul frontal, deoarece exista posibilitatea sa mai fie si alte date despre care anchetatorul nu stie.

Interogatoriul trebuie sa decurga lent, probele sa fie administrate de la cele mai simple la cele mai complexe, urmarindu-se reactia infractorului.

3. Al treilea plan situational este acela in care datele despre infractiune sunt cunoscute doar de infractor. Acesta este un plan situational ascuns – frecvent intalnit in cauzele penale cu infractiuni grave si deosebit de grave in care autorii raman mult timp neidentificati, iar alteori cauzele intra in prescriptie.

Planurile situationale ascunse sunt, prin utilizarea biotedectiei judiciare, tot mai mult solutionate, autorii fiind demascati prin identificarea matricei infractionale.

4. Un al patrulea plan situational este acela in care nici infractorul nici anchetatorul nu cunosc date despre infractiune, acestea fiind detinute de o terta persoana de care nu are cunostinta nici infractorul, nici anchetatorul. Acesta este un plan situational necunoscut.

In aceasta situatie convorbirea dintre anchetator si infractor este lipsita de temei infractional, iar respectarea prezumtiei de nevinovatie stopeaza orice dialog constructiv pentru ancheta.