Pluralismul socio-juridic si reglementarea probatiunii: standarde legislative universale si europene

PLURALISMUL SOCIO-JURIDIC SI REGLEMENTAREA PROBATIUNII: STANDARDE LEGISLATIVE UNIVERSALE SI EUROPENE

I.) DREPTUL FORMA A MEMORIEI COLECTIVE . PLURALISMUL SOCIO-JURIDIC.

Dreptul trimite intotdeauna la relatiile dintre membrii unui grup social. El este perceput ca un 'comandament' care spune ce este 'normal', ce este dorit, asteptat, in relatiile dintre membrii grupului respectiv. Starea de 'normalitate' comporta, fireste, variatii istorice si culturale. Insa dincolo de aspectele particulare, imanente unui timp si culturi, se poate spune ca 'starea de normalitate' la care se refera Dreptul (modern) descrie relatiile si comportamentul de cooperare dintre indivizii care traiesc intr-o comunitate, grup. Aceste relatii asigura stabilitatea si continuitatea comunitatii, fiind de aceea 'fixate' si transmise de la o generatie la alta prin diferite forme ale memoriei sociale colective: obicei sau traditie, cunostinte, valori si ideologii, jurisprudenta, uzante, norme moral- juridice, tehnici de interpretare, etc.

Dreptul modern se raporteaza la toate aceste forme de memorie sociala -care conserva si transmit standardele comportamentului si relatiilor de cooperare- ca la surse sau izvoare constitutive. Influenta acestor surse asupra constructiei standardelor de comportament, a normelor cu vocatie regularizatoare, este variabila. La nivelul unor culturi domina traditia juridica a comunitatii (common law), in timp ce la nivelul altora (statute law) dominanta va fi constructia normativ juridica realizata de un corp de experti precum si activitatea de legiferare. Istoric privind lucrurile, se vorbeste de o evolutie si o ierarhie a surselor Dreptului. Ea ar include traditia sau obiceiul juridic, jurisprudenta, procesul de constructie si legiferare a normelor juridice, etc. In traditia dreptului modern, predominanta activitatii de constructie normativ-juridica si legiferare devin chiar criterii de apreciere a 'gradului de dezvoltare' a unui anumit sistem juridic, sau a unui anumit demers disciplinar juridic (sau stiinte juridice).

In stransa legatura cu ierarhizarea izvoarelor constitutive, dreptul modern integreaza ca supozitie constitutiva postulatul singularitatii si al unicitatii sale intr-un anumit timp si pe un anumit teritoriu. Intr-un anumit interval temporal si pe un anumit teritoriu (de regula cel national) doar normele juridice elaborate sau recunoscute de stat sunt acelea in functie de care se apreciaza si la nevoie se sanctioneaza punitiv, comportamentul indivizilor. Structura traditionala a normei juridice sprijina pozitia dreptului modern de 'etalon unic' al comportamentului. Generalitatea normei de drept modern impune, in mod deliberat, neglijarea aspectelor contingente, a varietatii si pluralismului socio-cultural. Postulatul generalitatii este edificator: norma trebuie sa preceada cazul, ca o preconditie logic-rationala a posibilitatii sale de a reglementa conduita unor agenti sociali foarte diferiti.

Numeroase studii si cercetari socio-juridice recente au pus in evidenta existenta unei noi tendinte, manifeste in special ca urmare a proceselor de globalizare si integrare regionala. Aceasta tendinta s-ar caracteriza dupa Boaventura de Sousa Santos prin pluralism si pragmatism. Apreciat, prin traditie, ca fiind specific doar perspectivei sociologice asupra dreptului, pluralismul semnifica, in primul rand, sanctionarea juridica a varietatii si a diferentelor. El presupune 'existenta simultana, in cadrul aceleiasi ordini juridice, a unor reguli de drept diferite care se aplica unor situatii identice sau coexistenta unei pluralitati de ordini juridice distincte care stabilesc sau nu intre ele raporturi juridice.'

Favorizand intalnirea grupurilor, comunitatilor si traditiilor culturale variate, diferite, fenomenele de integrare regionala si de globalizare transforma analiza sociologica si antropologica in surse directe ale dreptului.

Studiile sociologice asupra grupurilor si comunitatilor devin o modalitate flexibila de integrare a pluralismului, varietatii si diferentelor. Nu are loc o substitutie. Este vorba mai de graba de o dez-iearhizare a surselor normativitatii juridice si o re-punere in drepturi a traditiei juridice si a jurisprudentei, ca expresii ale vietii juridice efective a comunitatii. Principala consecinta a acestei stari de fapt este, dupa K.H.Ladeur, reintoarcerea dreptului la pragmatism, reinsertia sa in timp si re-integrarea dimensiunii sociale - a vietii reale a indivizilor, comunitatilor, grupurilor, etc - in procesul elaborarii si gestiunii normei juridice.

Intr-un articol devenit celebru, Global Bukowina : Legal Pluralism in the World Society[1], Gunther Teubner observa ca la acest sfarsit de secol si de mileniu viziunea traditionala, moderna asupra Dreptului s-a modificat radical, facand loc unei conceptii sociojuridice flexibile ce opereaza intr-un sistem pluralist deschis si non-ierarhic. Acest camp sociojuridic pluralist s-ar caracteriza prin urmatoarele trasaturi:

-prin pluralitatea ordinilor juridice;

-prin globalism si intensificarea practicilor transnationale;

-prin localism si multiplicarea identitatilor;

-prin eterogenizarea si diminuarea functiilor de reglementare si legiferare care in mod traditional apartineau statului-national;

-prin fragmentarea si destabilizarea realitatii, careia ii corespunde o noua forma de drept (de retele ale pluralismului juridic global) centrat pe management-ul schimbarii, al invatarii si al riscului, pe rezolvarea creativa a problemelor. prin nasterea unei noi paradigme de cunoastere -posmodernismul- care-si propune apropierea de modurile concrete de viata

Sub impactul acestor presiuni si mutatii:

-se disipeaza monopolul juridic si legislativ al statului;

-statul isi pierde pozitia de centru juridic al productiei dreptului national si internationalse multiplica sursele normativitatii juridice;

-are loc o deplasare de accent dinspre dimensiunea normativa a Dreptului (discursul juridic consemneaza din ce in ce mai des sintagma de 'soft-law') spre cea axiologica;

-are loc o crestere a rolului grupurilor si organizatiilor nonguvernamentale care devin agentii unei noi ordini juridice internationale care nu mai este legata de stat - se vorbeste azi de o lume multicentrica precum si de retelele pluralismului global generate de multitudinea relatiilor dintre actorii sociali non-guvernamentali;

-se produce o apropiere intre drept si realitate - sub forma re-valorizarii traditiei juridice a comunitatii, grupului- intre fapte si norme (J.Habermas) etc.

Nu am inceput intamplator cu o prezentare schematica a pluralismului-socio juridic global. El va provoaca sa cautati, sa intelegeti mutatiile esentiale care au loc in sfera normativitatii in lumea postmoderna - va spune ca a incerca sa cautati o ipotetica 'golden rule' echivaleaza cu o tentativa demna de Don Quijote. Dar nu numai atat. Va invita sa va familiarizati cu ceea ce psihologii numesc 'toleranta ambiguitatii' respectiv cu coexistenta unui numar de adevaruri contradictorii referitoare la una si aceeasi situatie. Observam mai sus, de exemplu, ca lumea de azi se caracterizeaza prin globalism si intensificarea practicilor transnationale (va sugerez sa va ganditi la ceea ce se intampla in comertul international si veti intelege mai usor) dar si prin localism si multiplicarea identitatilor (aici v-as sugera sa va ganditi, de exemplu, la discursul actual despre minoritati - grupuri structurate in functie de apartenenta etnica, religioasa, de sex sau orientare sexuala, varsta, etc., si la discriminarea pozitiva menita sa le protejeze identitatea distincta). Cum putem lega intre ele aceste doua caracteristici, aparent opuse ale lumii de azi, globalism si localism? Ca sa ma refer la exemplele folosite intre paranteze, v-as raspunde ca avem o obligatie 'nascuta' din valorile, practicile si reglementarile de drept international al drepturilor omului de a acorda minoritatilor drepturile necesare pastrarii identitatii lor - care de regula este locala, particulara anumitor contexte socio-culturale identificabile.

Insa principalul motiv pentru care v-am sensibilizat la pluralismul socio-juridic global este legat de formarea dumneavoastra ca viitori consilieri de probatiune. Este o profesie care, spre deosebire de multe altele va fereste, fie ca vreti fie ca nu, de rutina. As putea motiva in multe feluri aceasta afirmatie. Am sa o fac simplu si cel mai direct cu putinta. Practica profesiei de consilier de probatiune presupune in orice moment raportarea nu numai la persoane si situatii diferite, dar si la un complex de standarde si obligatii care vin din directii foarte diferite. Unele direct din viata (identitatea, istoria vietii personale, etc), altele din diverse teorii (psihologice, juridice, criminologice, socio-politice, etc) si din schimbarea acestor teorii (asa cum se intampla acum), din traditia si experienta altor tari in materie, din schimbul permanent de informatii cu colegii nostri din alte tari, din norme de drept international, din decizii ale instantelor internationale, etc. Le-am prezentat ilustrativ in schema de mai sus.

Procesul generalizarii si implementarii sanctiunilor neprivative de liberatate in practica diferitor sisteme penale ilustreaza si el efectele multiplicarii surselor normativitatii socio-juridice specifice lumii de azi. El este unul dintre exemplele edificatoare ale actiunii si formelor de manifestare a pluralismul socio-juridic global.

Varietatea formelor in care sunt practicate, in diferite sisteme penale, sanctiunile neprivative de libertate - incepand de la probatiunea traditionala, pana la arestul la domiciliu si supravegherea electronica, etc- este efectul concertat al actiunii unei multitudini de surse (izvoare) socio-juridice. Fiecare dintre ele are un anumit impact mai 'tare' sau mai 'slab' asupra practicii administrarii sanctiunilor comunitare. Dar, ele actioneaza intotdeauna concertat - impunand un pluralism de standarde de care trebuie sa fim constienti daca am decis sa optam pentru aceasta cariera profesionala. Intre acestea, traditia juridica a comunitatilor, mutatiile in filosofia traditionala a sistemelor penale, schimbarile in paradigma psiho-sociologica si socio-politica, standardele universale si europene in materia drepturilor omului, cooperarea internationala intre diferite organizatii guvernamentale si non-guvernamentale, etc au contribuit la nasterea unor alternative la sanctiunea privativa de libertate. Unele dintre ele sunt descrise mai jos. Cea mai mare parte a studiului este dedicata normelor, valorilor si principiilor reglementate in sistemul universal si european al drepturilor omului. Optiunea mea, iarasi, n-a fost intamplatoare. Aceste reglementari genereaza 'standardele tari' ale practicii profesiei dumneavoastra, deoarece stabilesc, in mod expres, limitele, natura, obiectivele, durata, specificul interventiei, obligatiile dumneavoastra fata de client, drepturile clientului, caracterul pluridisciplinar, continuu al formarii consilierului de probatiune, etc. In acelasi timp, ele sunt 'standarde tari' pentru ca nu ramane la latitudinea dumneavoastra daca sa le aplicati sau nu. Nu

aveti decat o singura optiune, sa le aplicati si sa le respectati (in caz contrar suportind rigorile si raspunderea prevazute de lege).

II.) DEFINITIA SI CARACTERIZAREA PROBATIUNII CA SANCTIUNE NEPRIVATIVA DE LIBERTATE.

1.) Definitii ale probatiunii ca sanctiune neprivativa de libertate. In ordine istoric-cronologica 'probation' este una dintre primele sanctiuni comunitare, 'intermediare' reglementate ca masura alternativa la pedeapsa privativa de libertate. Aparitia sa a fost determinata, pe de-o parte, de necesitatea dezvoltarii sistemelor judiciare adaptate delicventei juvenile, iar pe de alta, de aparitia unor noi curente in criminologie care pledeaza pentru controlul infractionalitatii din afara sistemului justitiei penale. Ea reflecta mutatii esentiale la nivelul filosofiei traditionale a pedepsei si functiilor sale.

Ca sanctiune non-privativa de libertate, probatiunea a fost practicata in diferite forme in Anglia, inca din Evul Mediu. In a doua jumatate a sec al XIX, ea incepe sa fie acceptata si in SUA.

Studiile si cercetarile in domeniu apreciaza insa, ca, in ciuda traditiei apreciabile, probatiunea moderna s-a dezvoltat in secolul XX, in special dupa cel de al doilea razboi mondial, in anii 60.

Intr-un studiu recent realizat sub egida Natiunilor Unite de Institutul Interregional pentru Cercetarea si Prevenirea Infractiunilor, J.Klaus, (1998, p.12) propune patru argumente in favoarea probatiunii si a masurilor comunitare:

-masurile comunitare sunt mult mai potrivite pentru anumite tipuri de infractiuni si infractori;

-deoarece evita privarea de libertate si incarcerarea, aceste masuri sunt centrate pe reintegrarea in comunitate si reabilitare, fiind, din aceste motive, mult mai umane;

-sunt, in general, mai putin costisitoare decit sanctiunile privative de libertate;

-prin descresterea numarului de condamnati din inchisori se evita supraaglomararea facilitandu-se administrarea acestora precum si tratamentul corectional aplicat celor care raman in detentie.

Promovarea si reglementarea juridica a sanctiunilor neprivative de libertate s-a facut sub impactul unui complex de procese si mutatii, asa cum vom argumenta in acest studiu. Cu toate cestea nu putem sa nu mentionam faptul ca generalizarea lor se leaga si de reactiile, prezente in multe sisteme penale, impotriva sistemului prisonocentric, a incarcerarii si efectelor sale. M.Tonry si J.Petersila identificau cel putin sase efecte colaterale ale incarcerarii :

-reduc sansele celui care a ispasit o pedeapsa privativa de libertate sa-si gaseasca un loc de munca;

-produc efecte pe termen lung asupra sanatatii fizice si mentale a celui incarcerat;

-contribuie la izolarea si marginalizarea familiei lor;

-inchisoarea este criminogena, o adevarata scoala pentru infractori;

-pericolul ca stilul de viata si valorile inchisorii sa fie 'exportate' in comunitate;

-reactia la mediul penitenciar determina, de multe ori, stari si tendinte autolitice, etc.

Eseu: Apararea posesiei prin actiuni posesorii - actiunea posesorie generala sau in complangere Referat: Efectele regimului matrimonial

In ce priveste definirea probatiunii, literatura de specialitate apreciaza ca nu exista un concept care descrie si explica unitar aceasta sanctiune comunitara. 'Sistemele de probatiune reflecta particularitatile de timp si spatiu, culturale, economice, ale politicilor si practicii penale dint-un anumit stat, pastrand insa, in acelasi timp, cateva trasaturi fundamentale comune, precum si identitatea si orientarea profesionala a consilierilor de probatiune.' (R.Harris, 1995, p.4)

In documentele Natiunilor Unite probatiunea, ca sanctiune dispusa printr-o hotarare judecatoreasca, este definita 'ca metoda aplicata unor infractori selectati, ce consta in suspendarea conditionata a pedepsei si punerea lor sub supravegherea personala a consilierului de probatiune pentru a i se acorda asistenta si 'tratament' (ONU, 1954, p.4)[3]

Alte definitii prezente in literatura de specialitate caracterizeaza probation ca sistem (public sau privat) care administreaza furnizarea unor servicii speciale si functioneaza de regula ca subsistem al sistemului mai larg al justitiei penale. Serviciile asigurate se refera atat la operatiuni de reabilitare cit si de supraveghere.

Probatiunea a fost de asemenea caracterizata 'ca metoda de pedepsire cu un pronuntat caracter socio-pedagogic, ce consta in echilibrul dintre supraveghere si asistenta. Ea se aplica, fara taxa, unor infractori selectati in functie de particularitatile de personalitate, tipul de infractiune comis si receptivitate, in relatie cu un sistem al carui scop este de a oferi infractorului o sansa de a-si schimba stilul de viata, de a se integra in societate fara riscul de a comite noi fapte penale.' (C.G. Cartledge, 1995 p.3-4)

In ciuda varietatii lor, aceste definitii reflecta fundamentul ideologic comun (justitia restitutiva) precum si tendintele de depenalizare-flexibilizare a sistemului de sanctiuni prezente in majoritatea sistemelor penale, de integrare a tuturor actorilor sociali - victima, comunitate, infractor- in procesul controlului si prevenirii infractionalitatii. Aceasta orientare face din probatiune, si mai larg, din intreaga varietate a sanctiunilor penale neprivative de libertate nu numai o reactie la inchisoare ci, si in primul rand, un nou sistem, mai complex si mai bine adaptat la varietatea infractiunilor si infractorilor. Cele doua sisteme, cel prisonocentric si cel non-custodial, nu mai trebuie privite in antiteza ci mai de graba ca mecanisme de control si reducerea a riscurilor, situate pe un continuum gradual.

Scopurile si obiectivele probatiunii

Probatiunea, ca si alte sanctiuni comunitare este, sub raportul naturii juridice, o sanctiune penala. Prin scopurile si obiectivele urmarite ea se distanteaza insa de sistemul traditional centrat pe represiune si izolare. Valorile pe care s-a construit, obiectivele si scopurile pe care le urmareste contribuie, de asemenea, la definirea probatiunii si, pe aceasta cale, la pozitionarea sa distincta in sistemul sanctiunilor penale existent in diferite legislatii nationale. Dupa Joutsen si Zvekic (1994, p.28) scopurile probatiunii sunt:

Reabilitarea si controlul infractionalitatii;

Reintegrarea comunitara;

Pedeapsa;

Prevenirea savarsirii de noi fapte penale.

1.2) Forme ale probatiunii : probatiunea traditionala; probatiunea intensiva; probatiunea soc.

Semnificatiile conceptului si practicii probatiunii in lume - mutatiile survenite in timp- nu pot fi conturate in afara varietatii formelor sub care a evoluat in diferite momente, in diferite spatii socio-culturale si legislatii penale.

Una dintre cele mai raspandite sanctiuni comunitare a fost 'probatiunea traditionala'. Ea consta in suspendarea executarii unei pedepse mai severe (de regula cea privativa de libertate) si ramanerea in comunitate a infractorului, sub supraveghere. In timpul acestei perioade (termen de incercare in unele legislatii penale), persoana presteaza mai departe o activitate, isi continua studiile, ramane in familie. Ea are obligatia -prevazuta de regula in hotararea de suspendare a executarii - sa se intalneasca regulat cu consilierul de probatiune si sa respecte interdictiile prescrise de instanta . Probatiunea traditionala pune accent atat pe reabilitare cat si pe control. Echilibrul dintre reabilitare, control si pedeapsa reprezinta specificul probatiunii traditionale.

Pentru a spori eficacitatea probatiunii traditionale, unele legislatii au introdus, inaintea suspendarii, o scurta perioada de incarcerare. Aceasta forma este cunoscuta sub numele de 'probatiune soc'. Daca experimenteaza, fie si pentru o scurta perioada de timp, conditiile si restrictiile impuse de viata din penitenciar, infractorul va fi mai putin inclinat sa incalce conditiile impuse de ordinul de liberare conditionata si cu atit mai putin sa comita noi infractiuni.

Dupa anii 90, sub presiunea comunitatilor, a pretentiilor sale sporite de siguranta si securitate, precum si ca tentativa de a reduce supraaglomerarea inchisorilor, s-a dezvoltat sistemul 'probatiunii intensive' (supravegherea prin probatiune intensiva). Ea se situeaza intre incarcerare si probatiunea traditionala atat in ce priveste pedepsirea, gradul de siguranta comunitara, cat si in privinta costurilor material-financiar (A.Lurigio, J.Petersila, 1992, p.6). Spre deosebire de cea traditionala, probatiunea intensiva pune accent pe supraveghere si mai putin pe reabilitare. In unele sisteme penale probatiunea se pronunta in asociere cu alte sanctiuni neprivative de libertate - cu munca neremunerata in folosul comunitatii, amenda, supravegherea electronica, etc.

Probatiunea - in diferite forme sau variante- este astazi una dintre cele mai raspandite si folosite sanctiuni neprivative de libertate. Reglementarea si practica sa suporta, firesc, impactul traditiilor si al particularitatilor socio-culturale ale comunitatii. Varietatea socio-culturala a comunitatilor pe care se grefeaza explica, asa cum subliniam mai sus, absenta unei perspective unitare asupra definirii acestei institutii. Cu toate acestea, ea pastreaza un nucleu tare identificat de expertii in domeniu ca 'reconciliere intre individ si grup, o a doua sansa oferita persoanei care a incalcat 'contractul' de a ramane in comunitate.'(McIvor, 1995, p.210)

III.) PLURALISMUL SURSELOR DE REGLEMNTARE A PROBATIUNII SI MASURILOR NEPRIVATIVE DE LIBERTATE.

Pluralismul juridic desemneaza, asa cum observam mai sus, existenta simultana a unor surse si prescriptii normative diferite care se aplica unor situatii identice (B.de Sousa Santos, 1996, p.114) .

Si in cazul sanctiunilor neprivative de libertate, in speta al probatiunii, analiza comparativa identifica o varietate a surselor socio-juridice de reglementare. Fiecare dintre ele isi pune amprenta asupra semnificatiei si practicii sanctiunilor neprivative de libertate, determinand accente diferite, fie pe reabilitare fie pe control, pe protectia victimei si comunitatii, pe reducerea riscului de recidiva, etc. Intre aceste surse, studiile asupra probatiunii mentioneaza :

Rolul traditiei socio-juridice in reglementarea probatiunii;

Mutatiile intervenite la nivelul filosofiei penale si in criminologie;

Schimbari intervenite in paradigma cunoasterii psiho-sociologice;

Schimbarile politico-ideologice, trecerea de la paradigma statului bunastarii la post-statism care pune accent pe responsabilitatea individuala;

Rolul reglementarilor din dreptul international al drepturilor omului care fiinteaza in calitate de standarde universale si regionale in practica sanctiunilor neprivative de libertate;

Rolul cooperarii internationale in materia controlului si prevenirii infractionalitatii;

Rolul cercetarii stiintifice si schimbului de informatii in domeniul sanctiunilor comunitare;

Rolul societatii civile in promovarea sanctiunilor non-custodiale.

1.) Dreptul expresie a vietii comunitare : rolul traditiei juridice in reglementarea probatiunii.

In tarile caracterizate prin sisteme juridice cutumiare (common law) cum ar fi Anglia si SUA probation s-a dezvoltat pornind de la o serie de practici si traditii comunitare prezente inca din perioada medievala sub forma 'angajamentului' si a 'incredintarii pe garantie'.

Angajamentul (recognisance) consta in eliberarea infractorilor pe baza unei promisiuni prin care se obliga sa se comporte corect si sa nu mai comita noi fapte antisociale. In cadrul acestui sistem nu era prevazuta nici un fel de supraveghere.

Incredintarea pe garantie implica existenta unei a treia parti care isi asuma in mod voluntar sarcina de a supraveghea comportamentul infractorului in comunitate.

Activitatea consilierilor de probation atat in Anglia cat si SUA este efectul profesionalizarii acestor practici comunitare, realizate prin traditie de persoanele care-si asumau in mod voluntar acest rol. Pornind de la aceasta traditie se accepta azi ca managementul comportamentului infractorului in comunitate trebuie sa fie realizat de o 'persoana cu experienta' care sprijina, consiliaza si monitorizeaza infractorul. Aceasta persoana este in acelasi timp agentul prin intermediul caruia statul impune anumite cerinte care sunt chiar mai mari decat permite cadrul juridic - cautarea unui loc de munca, notificarea schimbarii adresei, etc.

Apreciata prin prisma acestei traditii probation a reprezentat o interventie discretionara bazata pe rolul formativ-educativ al valorilor comunitare, dincolo si in afara prevederile stricte ale legii (R.Harris, 1997, p.49).[5]

Desi s-au dezvoltat si sisteme alternative, formale, bazate pe elaborarea unor legi speciale care reglementeaza justitia penala si activitatea serviciilor de probation - in tarile caracterizate prin sisteme juridice cutumiare normele si valorile comunitatii reprezinta in continuare una dintre sursele fundamentale ale normativitatii juridice (iar legea este, de cele mai multe ori nu altceva decat sanctionarea acestei traditii).

In Anglia, de exemplu, (G.C.Barclay, 1995, p.2-3) Common Law este constituita din cutumele care au functionat ca 'lege a locului' din timpuri imemoriale. Regulile de comportament dezvoltate in cadrul acestei traditii au devenit legi. Sanctionarea si legiferarea traditiei juridice a reprezentat si reprezinta in continuare una dintre sursele fundamentale ale dreptului anglo-saxon. Acest sistem s-a dezvoltat pe baza jurisprudentei si precedentului juridic stabilite in instantele nationale.

Alaturi de traditia comunitara un rol esential in institutionalizarea si profesionalizarea probatiunii in Anglia l-a jucat insa si dreptului civil (Statute Law). El a constituit o a doua sursa esentiala a reglementarii probatiunii. Ea este reprezentata de activitatea de legiferare realizata de Parlament. Cu toate acestea, multe dintre reglementarile juridice si legile existente in sistemul actual al justitiei penale engleze, observa Barclay, isi au sursa in common law; unele infractiuni de exemplu comporta o chiar o dubla reglementare desi 'dese ori infractiunile prevazute de common law sunt abrogate de normele juridice de drept penal' .

Europa continentala a cunoscut o traditie juridica opusa. Fara ca obiceiul juridic sa fie total absent, dreptul continental european s-a nascut, in principal, in cadrul procesului de legiferare si codificare a dreptului roman. In cadrul acestei traditii (civil/statute law) probatiunea s-a dezvoltat din institutia juridica a suspendarii executarii pedepsei. Initial, ea nu numai ca nu presupunea nici un fel de supraveghere dar practica acestui sistem ar fi insemnat o violare a drepturilor omului. Doar dupa primul razboi mondial a inceput sa castige teren ideea de pregatire si experienta profesionala, si odata cu ea faptul ca suspendarea trebuie sa se asocieze cu supravegherea. Astfel, in timp ce in cadrul sistemelor common law probation s-a dezvoltat trecand de la o pozitie informala la integrarea sa intr-un cadru politico-juridic, in tarile Europei continentale s-a petrecut un proces opus, supravegherea s-a grefat si asociat cu sistemul reglementat de dreptul penal al suspendarii executarii pedepsei.

Extinderea probatiunii in intreaga lume, in special dupa anii 80, a generat variatii semnificative, atat la nivelul reglementarilor juridice cit si al practicii efective a reintegrarii si supravegherii comunitare. Aceasta varietate -si lipsa de unitate a reglementarilor si a practicii- este efectul conditiilor socio-culturale si al politico-juridice diferite la nivelul carora s-a implementat aceasta sanctiune comunitara. Totusi, in ciuda multitudinii de orientari si curente existente astazi in probation, ea conserva o serie de invariante, comune de-a lungul timpului si diferitor culturi, care tradeaza originea comunitara a acestei sanctiuni. Intre acestea, doua, considera Robert Harris (1997,p.50)[6], se impun:

-reglementarea probatiunii ca activitate constructiva de reintagrare a infractorului in comunitate

-o anumita atitudine 'de iertare simbolica' din partea comunitatii.

O analiza comparativa a dezvoltarii probatiunii in lume[7] evidentiaza, de asemenea, faptul ca ea este considerata simultan o forma de interventie si sprijin ( care-si are origine in common law) si o modalitate de a proteja drepturile si libertatile civile ale infractorilor ( curent care-si are originea in civil law).

2.) Orientari in filosofia sistemelor penale si in criminologie ca izvoare ale reglementarii juridice a probatiunii si masurilor comunitare : paradigma justitiei restitutive.

Perspectiva pluralista a condus treptat si la revizuirea conceptiei traditionale asupra pedepsei si sanctiunii penale, la mutatii esentiale in filosofia sistemelor penale. Alaturi de conceptia traditionala -a pedepsei ca sanctiune represiva- s-au dezvoltat abordari alternative care trateaza comportamentul infractional in contextul relatiilor comunitare iar pedeapsa ca mijloc de transformare a caracterului si de 'renastere morala' a persoanei care comite acte ilicite.

Justitia restitutiva s-a dezvoltat ca alternativa la sistemul penal retributiv. Aceasta noua filosofie penala, pleaca de la premisa ca toate partile trebuie sa fie implicate in raspunsul la infractiune, respectiv, victima, infractorul precum si comunitatea. In cadrul acestei filosofii penale, raspunderea se intemeiaza pe intelegerea de catre infractor a raului produs prin fapta sa ilicita, acceptarea raspunderii si repararea pagubei produse.

Acest sistem incurajeaza implicarea directa a victimei si infractorului in rezolvarea conflictului, prin dialog si negociere, in prezenta si cu asistenta unei a treia parti, neutre -numita negociator sau mediator. Actorii principali in acest proces sunt victima si infractorul iar mediatorul este in pozitia de facilitator al procesului ce vizeaza restabilirea echilibrului perturbat prin comiterea infractiunii.

Paradigma justitiei restitutive se sprijina pe supozitii diferite, opuse, asupra cauzelor infractionalitatii, raspunderii penale, prevenirii comiterii de noi fapte ilicite. Dupa J.Klaus (J.Klaus, 1998, p.38) acestea ar fi

Setul diferit de valori si supozitii, promovate de justitia restitutiva, va genera obiective diferite ale probatiunii si ale tuturor celorlalte sanctiunilor neprivative de libertate. Ele vor urmari :        Sa-i fereasca pe cei care au comis infractiuni cu grad redus de pericol social de mediul penitenciar. Cei pusi sub supraveghere raman in comunitate unde beneficiaza de sprijinul familiei si al serviciilor sociale.

Evita stigmatizarea infractorilor, etichetarea lor ca 'raufacatori'.

Favorizeaza reabilitarea comportamentala si reinsertia sociala prin mentinerea legaturilor comunitare (loc de munca, relatii cu familia, integrarea in programe de asistenta si tratament, etc)

Supravegherea comunitara contribuie la rezolvarea problemei supraaglomerarii inchisorilor reducand in acelasi timp costurile economice si taxele pe care trebuie sa le suporte contribuabilii.

Ideea de a integra comunitatea si in special victima in cadrul justitiei penale apartine Consiliului Europei. In 1979, Consiliul Europei aprecia ca problemele infractorilor nu pot fi rezolvate in mod adecvat doar de consilierii de probatiune ci mai de graba de serviciile generale de asistenta sociala si propunea infiintarea 'Consiliilor de Reabilitare'. Aceste consilii reprezentau o structura pentru integrarea treptata a activitatii de supraveghere (probation) in cadrul mai larg al serviciilor comunitare, permitandu-le sa beneficieze atat de resurse suplimentare cat, si in primul rand, sa fie mai eficiente in raport cu obiectivul lor, respectiv reintegrarea sociala a infractorilor. S-a apreciat ca cest obiectiv se poate indeplini doar atunci cand infractorul nu este izolat si privat de posibilitatea de a folosi serviciile furnizate intregii comunitati.

Paradigma dreptatii restitutive isi are, de asemenea, originea in miscarea pentru drepturile victimei precum si in experimentele, realizate in ultimii 30 de ani, centrate pe confruntarea victimei cu infractorul, reconciliere, mediere, si sanctiuni reparatorii . Din acest motiv termenul de justitie restitutiva este uneori folosit alternativ cu cel de mediere victima-infractor, justitie relationala sau de echilibru, etc.

Noua paradigma a contribuit si la re-constructia probatiunii. Probatiunea restitutiva (restorative probation) a devenit un nou mod de a practica sanctiunile alternative, bazat pe integrarea activitatii comunitare si a voluntarilor. Aceasta noua filosofie penala a reprezentat baza unei largi integrari a comunitatii si a constituit, in acelasi timp, fundamentul intelegerii potentialului sanctiunilor non-privative de libertate. Ea a devenit un ghid util pentru constructia strategiilor de implementare si administrare a acestor masuri (supravegherea, medierea, munca in serviciul comunitatii, etc).

Programele construite pornind de la aceasta paradigma impartasesc un numar de supozitii si credinte comune :

O definitie a infractiunii ca prejudiciu cauzat victimei si comunitatii.

Atat victima cat si infractorul sunt actori activi in rezolvarea conflictului penal.

Compensarea victimei prin restituire.

Dreptul victimei de a fi direct implicata in aplicarea justitiei penale.

Asistarea victimei sa redobandeasca sentimentul controlului, afectat prin comiterea infractiunii.

Raspunderea infractorului pentru fapta comisa, constientizarea efectelor comportamentului infractional.

Sprijinirea infractorului sa accepte raspunderea pentru comportamentul sau intr-o maniera care-l va ajuta sa se dezvolte in acord cu valorile sociale.

Implicarea tuturor partilor afectate prin comiterea infractiunii : victima, infractor, comunitate.

Teoria justitiei restitutive a contribuit la rezolvarea unei probleme majore cu care s-a confruntat practica masurilor comunitare, respectiv absenta unui cadru teoretic-conceptual capabil sa ofere obiectivele penale si misiunea interventiei, criteriile de evaluare a performantelor aplicarii lor. In anii 80, literatura consemna faptul ca in ciuda caracterului lor umanist, masurile comunitare reprezentau o 'practica in cautarea unei teorii' (McDonald, 1986, p.2) , precum si faptul ca pentru multe instante si servicii de probation sunt doar rutina si birocratie. Justitia restitutiva este perspectiva care a acoperit ceea ce a fost considerat 'un vacuum teoretic', devenind filosofia penala a sanctiunilor comunitare, si mai larg, a sistemelor penale aflate in cautarea unei palete mai largi, mai nuantate si mai eficiente a sanctiunilor penale.

3.) Rolul Dreptului International al Drepturilor Omului in reglementarea masurilor neprivative de libertate in legislatiile penale nationale.

Intre dimensiunile si aspectele care unesc practica probatiunii in lume se numara, fara indoiala, si existenta unor valori si standarde comune reglementate atat in sistemul universal cat si in cel regional al Drepturilor Omului. Indiferent de particularitatile existente in legislatiile si practicile nationale ale probatiunii, respectarea principiilor, normelor si valorilor Drepturilor Omului este o obligatorie atat in relatiile cu infractorul, cat si cu victima si comunitatea. In stransa legatura cu alte criterii, prevederile legislatiei internationale a Drepturilor Omului furnizeaza standardele interventiei, evaluarii si eficacitatii activitatii consilierilor si serviciilor de probatiune.

Se poate aprecia ca sub impactul reglementarilor in materia Drepturilor Omului tratamentul comunitar al infractorilor in general, al celor minori in special, a devenit o practica cu raspandire planetara. Alaturi de mutatiile intervenite in filosofia sistemelor penale, ele sunt la originea politicilor si masurilor legislative de de penalizare, a integrarii tuturor actorilor sociali - victima, infractor, comunitate- in solutionarea conflictului generat de savarsirea infractiunii, etc. Ele au contribuit esential la realizarea unui control mai putin opresiv al infractionalitatii.

Impactul Drepturilor Omului asupra dezvoltarii legislatiei si practicii masurilor comunitare se poate dismina in cateva directii semnificative :

Reglementarea normativ-juridica a sanctiunilor neprivative de libertate in diferite Conventii, Pacte, si Declaratii ale Drepturilor Omului adoptate in sistemul Natiunilor Unite si in sistemul european;

Elaborarea unor principii ale justitiei penale intemeiate pe Drepturile Omului;

Crearea unor mecanisme de monitorizare a implementarii si respectarii Drepturilor Omului;

Realizarea cadrului juridic al cooperarii internationale in directia prevenirii si combaterii infractionalitatii;

Dezvoltarea, sub egida Natiunilor Unite si a organismelor europene, a proiectelor regionale si globale de cercetare a infractionalitatii; a creerii infrastructurii (institute de cercetare care functioneaza sub directa indrumare a Comisiei Natiunilor Unite pentru Prevenirea Infractionalitatii si Justitiei Penale sau a Consiliului Europei) necesare realizarii periodice a studiilor si cercetarilor in materie.