Notiuni generale privind cercetarea criminalistica a inscrisurilor sau documentelor

Notiuni generale privind cercetarea criminalistica a inscrisurilor sau documentelor

1. Stabilirea autenticitatii si vechimii inscrisurilor

1.1. Stabilirea autenticitatii unui inscris sau a unui document. Determinarea autenticitatii unui inscris constituie o operatie efectuata curent de catre organele de urmarire penala, de catre instantele de judecata, de alte autoritati sau reprezentanti ai unor institutii publice sau private.

Frecvent, se solicita stabilirea autenticitatii documentelor sau buletinelor de identitate, a legitimatiilor de serviciu, a permiselor de acces in diverse locuri sau de exercitare a anumitor profesiuni, a actelor de stare civila, a adeverintelor, certi­ficatelor, documentelor contabile. La acestea se adauga documente cu caracter fiduciar, cum ar fi, de exemplu, moneda de hartie, diferite titluri, cecuri diverse, titluri de credit.

1.2. Stabilirea vechimii unui inscris. Printre problemele care se cer clarificate deseori in procesul judiciar, indeosebi in cazul inscrisurilor falsificate in care data reala ori momentul redactarii nu corespunde cu data indicata in act, se numara frecvent vechimea inscrisurilor. Stabilirea vechimii se impune si atunci cand anumite parti din inscris sunt redactate in perioade diferite de timp, contrar aparentelor, multe dintre acestea fiind tipice pentru falsul prin adaugare de text.

Privitor la terminologia folosita in literatura de specialitate, atunci cand se abor­deaza problema vechimii documentului, este necesar sa precizam ca, in timp ce unii din autori vorbesc de stabilirea vechimii, alti autori se refera la stabilirea datei intocmirii actului, desi, in fapt, se are in vedere acelasi aspect.

In ceea ce ne priveste, consideram ca este mai oportun, mai apropiat de posibi­litatile reale ale expertizei criminalistice, sa se intrebuinteze termenul de vechime a inscrisului si nu cel de 'data' a intocmirii actului scris, aceasta presupunand o precizie absoluta in determinarea momentului intocmirii, nu imposibil, insa greu de stabilit in unele cazuri.

Folosirea termenului de 'vechime' previne anumite neintelegeri din partea celor mai putin avizati, care, prin 'stabilirea datei', se asteapta la determinarea timpului precis, exprimat in termeni calendaristici, cand a fost intocmit inscrisul.

Sunt, insa, frecvente imprejurarile in care se poate stabili data exacta a redac­tarii unui inscris, in special in cazul inlaturarii acesteia si inlocuirii cu o alta data, imprejurare in care ne aflam in fata unui fals prin inlaturare de text. Uneori nici nu intereseaza data, intrucat este suficient sa se stabileasca neconcordanta perioadelor pentru a atrage nulitatea unui inscris. Astfel:

• Neconcordanta dintre data pe care se pretinde ca o are documentul si vechimea reala a inscrisului, cu alte cuvinte orice anacronism, dupa cum este denumit in mod sugestiv in literatura de specialitate, desprins din studiul elementelor sus-mentionate, indica falsul¹.
• Forma si continutul textului, caracteristicile de fabricatie ale hartiei si cernelii, precum si gradul lor de imbatranire sunt elemente semnificative ale unui inscris, asupra carora expertul trebuie sa-si concentreze atentia, pentru stabilirea vechimii acestuia.
• Anacronismele pot fi sesizate inca din prima faza a examinarii, din ortografia folosita de autor, din denumirea unor strazi, localitati, zone administrative, a unor intreprinderi, institutii, asociatii, firme, societati. Exemple sunt nenumarate: scrie­rea 's-au' in locul lui 'sau' intr-un text pretins a fi fost redactat in anul 1952 ori folosirea denumirii de Republica Socialista Romania intr-un act datat din anul 1964 sau aceeasi denumire dupa 1990, sau aceea de Cluj-Napoca pentru anul 1970, ori continuarea folosirii denumirii de B-dul '6 martie'.
• Vechimea unui inscris mai poate fi determinata si prin examinarea caracte­risticilor hartiei si a gradului ei de imbatranire. in acest sens, se determina compozitia si modul de fabricare specifice unei anumite perioade. Astfel de analize devin necesare in situatia verificarii vechimii reale a unui inscris, a carui data este anterioara fabricarii hartiei (act datat din anul 1945, scris pe o hartie fabricata din stuf, la Calarasi, in anul 1970).
• in acelasi scop se procedeaza la examinarea cernelurilor, ele oferind posibi­litatea stabilirii vechimii inscrisului, ca urmare a proceselor fizico-chimice pe care la parcurge.

Astfel, gradul de oxidare, raportat si la conditiile de pastrare a inscrisului (caldura, lumina, umiditate), determina modificari ale nuantei de culoare a cernelii. Aceste modificari sunt si in functie de tipul de cerneala folosit, in general culoarea stabilizandu-se dupa un interval de 1 pana la doi ani .

Gradul de migrare, de patrundere in masa hartiei a componentelor de clor si sulf din cerneala este un indiciu important al vechimii inscrisului. Migrarea clorurilor dureaza aproximativ 2 ani, in timp ce a sulfatilor se intinde pe o perioada ce depaseste 10 ani.

Alte metode de stabilire a vechimii se bazeaza pe solubilitatea cernelurilor, care scade pe masura timpului, ca si pe modul in care reactioneaza cu diversi reactivi .

Eseu: Apararea posesiei prin actiuni posesorii - actiunea posesorie generala sau in complangere Referat: Efectele regimului matrimonial

• Intersectarea trasaturilor de cerneala indica diferente de vechime.  in situatiile normale, trasaturile randului inferior se suprapun peste cele ale randului superior. Totodata, la intersectarea trasaturilor nu se constata difuzari sau revarsari de cerneala. La trasaturile executate in perioade diferite, cum este, de exemplu, falsul prin adaugare de text, se constata o suprapunere a traseului unui rand supe­rior peste cel inferior, precum si o revarsare a cernelii din trasatura proaspata in trasatura mai veche, uscata.
• Elemente de stabilire a vechimii ofera si tipul de instrument scriptural, folosit in redactarea inscrisului. De pilda, un act scris cu un stilou cu pasta, denumit stilou cu bila (pix) nu poate fi intocmit inainte de 1946, anul punerii sale in circulatie.

2. Cercetarea criminalistica a hartiei si a cernelurilor

2.1. Cercetarea hartiei. Analiza tehnica criminalistica a hartiei, care reprezinta principalul material folosit ca suport pentru intocmirea actelor scrise, este necesara atat in numeroasele cazuri de fals material in inscrisuri cat si in falsul de bancnote, de timbre sau al altor valori, cand, sub raport tehnic, ne aflam in prezenta unei contrafaceri. Asa cum s-a vazut mai sus, cercetarea hartiei este utila si pentru determinarea vechimii unui inscris.

2.1.1. Elementele pe baza carora se stabilesc caracteristicile hartiei sunt urmatoarele:

• Dimensiunea hartiei, respectiv grosimea, lungimea si latimea colii, care variaza in functie de tipul si destinatia acesteia, precum si diferentele de grosime ce pot aparea la un inscris, ca urmare a actiunii asupra masei hartiei in vederea inlatu­rarii textului initial si inlocuirii lui cu un altul
• Greutatea hartiei, care depinde de compozitia si de conditiile de depozitare, in special de umiditate. Pentru compararea greutatii, este necesar ca hartia in litigiu sa fie tinuta un timp in aceleasi conditii ca hartia de referinta.
• Raportul dintre grosimea si greutatea hartiei, denumit de specialisti si 'mana' hartiei. De pilda, o hartie care are 'mana' este aceea care la pipait pare foarte densa, fiind subtire in raport cu greutatea sa: 'mana' hartiei este calculata pe baza raportului grosime in microni/gramaj, el variind intre 0,7 si 2,5 .
• Culoarea hartiei, variind, in primul rand, in functie de natura colorantilor si a celorlalte substante care intra in compozitia sa, dar si in functie de actiunea luminii precum si factorilor de depozitare.
• Elasticitatea si rezistenta hartiei, mai mare la bancnote, la alte genuri de hartie folosita la inscrisurile de valoare si mai mica la hartia de calitate mai slaba, potrivit destinatiei sale.
• Transparenta hartiei, determinata ca si elasticitatea, de grosimea, de compozitia acesteia, respectiv de calitatea fibrei de celuloza si a materialelor auxiliare introduse in pasta.
• Filigranarea realizata in procesul de fabricatie, prin rarirea pastei de celuloza cu ajutorul unor cilindri filigranori, avand rolul de a preveni incercarile de falsifi­care, mai ales a bancnotelor, a unor acte de identitate, a altor inscrisuri de valoare.
• Compozitia chimica a hartiei. Materialul care sta la baza fabricarii hartiei il constituie celuloza, obtinuta din lemn, plante industriale, resturi cerealiere si mate­riale textile. La acestea se adauga substante de incleiere (amidon, clei, rasini) si diverse materiale de umplutura, necesare maririi rezistentei, elasticitatii, transpa­rentei etc, in functie de destinatia hartiei.

2.1.2. Determinarea caracteristicilor hartiei este posibila prin mai multe me­tode tehnice de examinare criminalistica, ce pot fi grupate in doua mari categorii, in afara celor destinate simplei determinari a dimensiunilor sale. Astfel:

• Examinarea optica necesara stabilirii gradului de transparenta precum si a fluorescentei, sub actiunea radiatiilor ultraviolete. In cadrul acestei cercetari intra si examinarea structurii suprafetei hartiei, folosindu-se surse de lumina incidenta. La aceasta se adauga elementele de protectie.
• Examinarea compozitiei, pentru identificarea substantelor de incleiere (amidonul, gelatina, gomajul), a naturii si modului de prelucrare a pastei de hartie, ca si a naturii fibrelor de celuloza (textile, lemn, paioase).

Analiza se realizeaza pe baza unor reactivi chimia si sub observarea la microscop a modului cum se comporta hartia la actiunea acestora. De asemenea, se mai poate recurge la examinari fizico-chimice de genul analizelor spectrale, a fluorescentei, a rezistentei electrice etc.

• Identificarea unui anume sort de hartie este posibila pe baza examenului comparativ, optic si microanalitic, intre hartia in litigiu si hartia aflata in colectiile de referinta ale orga­nelor judiciare ori ale fabricilor de specialitate.

2.2. Cercetarea cernelurilor si a altor materiale de scriere. Expertiza crimi­nalistica a cernelurilor se impune ori de cate ori este necesar sa se stabileasca diferentele dintre tipurile de cerneala intalnite in falsul material prin adaugare de text, vechimea unui inscris, compozitia cernelurilor sau tusurilor folosite in contra­facerea de bancnote, cecuri si alte hartii de valoare.

2.2.1. Compozitia cernelurilor ca, de altfel, a tuturor materialelor folosite la scriere, este deosebit de variata, cu toate ca, in prezent, asistam la o anumita uniformizare a ei, avand in vedere, bineinteles, cerneala destinata uzului curent. In cazul bancnotelor, al documentelor de identitate, pasapoartelor etc. se utilizeaza cerneluri cu o compozitie speciala, care nu numai ca asigura durabilitatea scrisului, dar si previn o eventuala incercare de alterare sau contrafacere.

In compozitia cernelurilor intra diversi coloranti, mai frecvent fiind utilizati colorantii orga­nici, precum si alte substante care asigura fluiditatea si fixarea cernelii in masa hartiei. Colorantii organici pot fi acizi sau bazici, cei acizi asigurand o fixare mai buna prin migrarea in masa hartiei. Aceste ultime elemente servesc la transportarea colorantilor, la solubilizarea si, respectiv, uscarea lor dupa scriere

Examinarea criminalistica de laborator este efectuata prin metode fizice si chimice analitice.

In primul rand se recurge la examinarea fotometrica microscopica a trasaturilor de cerneala si la diferentierea culorii prin metode fotometrice. Examinarea fotometrica se face atat in lumina vizibila, cat si in radiatii invizibile (ultraviolete, infrarosii).

Analiza chimica a componentelor unei cerneli se realizeaza dupa separarea lor cromato-grafica (cromatografie in strat subtire), iar identificarea acestora se efectueaza indeosebi prin analize spectrale, teoretic putandu-se recurge si la bombardarea cu neutroni. in exami­nare pot fi folositi, de asemenea, diversi reactivi chimici, insa acest gen de analiza are un caracter distructiv, determinand alterarea unei portiuni din inscrisul ce constituie proba materiala, motiv pentru care se intrebuinteaza mai rar, in situatiile in care nu dispunem de o cantitate suficienta.

1. Identificarea cernelurilor este posibila pe baza examinarii analitice, fizico-chimice a compozitiei sale, cel mai sigur mod de determinare a naturii si provenientei sale fiind examenul comparativ. in acest sens este necesar sa se apeleze, ca si in cazul hartiei, la colectiile de cerneluri.
2. Stabilirea vechimii cernelii, aspect la care ne-am referit mai sus, poate viza doua aspecte: vechimea ca atare a cernelii si vechimea ei pe hartie. Pentru determi­nare se examineaza gradul de oxidare a cernelii, stadiul sau pierderea solubilitatii si, legat de aceasta, gradul de transferabilitate, nivelul migrarii ionilor de cloruri si sulfuri in masa hartiei.

Examinarea trasaturilor de creion, prin specificul sau, poate fi inclusa tot in categoria cercetarii substantelor de scriere, alaturi de cernelurile propriu-zise si de tusuri. Trasatura de creion se cerceteaza pornindu-se de la compozitia minei acestuia, in functie de care creioanele se impart in creioane de grafit, chimice si dermatografice (grase). Ca si la cerneluri, examinarea trasaturilor de creion se face prin observarea la microscop si pe baza unor reactivi chimici.

Referitor la durabilitatea scrisului executat cu creionul, aceasta este mult mai mare decat aceea a trasaturilor de cerneala. Prezinta insa dezavantajul de a putea fi usor inlaturat, fara posibilitate de refacere, cu exceptia creioanelor chimice ale caror trasaturi executate pe o hartie umezita determina anumite reactii cu hartia, asemanatoare cernelii.