Criminologia clinica

Criminologia clinica

1. Consideratii generale

Conceptia clinica in criminologie este de traditie mai veche, fiind o expresie a orientarii biologice si psihologice. Ea s-a dezvoltat si raspandit tot mai mult, reprezentand in criminologie una din cele mai raspandite tendinte. Aceasta orientare se bazeaza pe lucrarile lui E. de Greef, di Tulio, E.E. Gluck, Gegnard, Mayn si Pinatel.

In dezvoltarea criminologiei clinice s-a evidentiat experienta accesului clinic, folosit in practica in cadrul clinicilor, si care au ca inclinatie medicala cu implicatii in domeniul diagnosticului, prognozei si tratamentului respectiv, clinicianul se bazeaza pe 'increderea fata de realizarile terapeutice', fiind impotriva aplicarii procedeelor tehnice.

In prezent, asistam la incercari de accentuare a orientarii clinice in practica, prin orientarea asupra cercetarii stiintifice si aplicarii procedeelor experimentale, cum ar fi studierea cazurilor elocvente in scopul formularii de ipoteze si solutionarea reglementarilor.

Astfel, cercetarea are un caracter statistic, spre deosebire de caracterul cauzal, si arata deosebirile care se refera la valorile diferitelor elemente pe plan clinic si statistic. Tinand seama de aceasta situatie, unii autori sustin 'integrarea efectiva a metodelor psihologice si sociologice'.

2. Bazele criminologiei clinice

Baza initiala a criminologiei clinice este reprezentata de personalitatea infractorului. Aceasta criminologie incearca sa explice comportamentul infractional prin caracteristicile personalitatii infractorului. Fiecare infractor reprezinta un caz deosebit, special care trebuie studiat prin prisma clinica bazandu-se pe experienta clinica spunea di Tulio. Studiind infractorul, criminologia clinica isi propune ca scop 'starea de pericol' legata de personalitatea lui, care apare sub forma cronica sau potentiala, folosind accesul interdisciplinar. In acest sens, starea periculoasa a personalitatii este legata de inclinatia pentru comiterea actiunii penale, de inclinatia 'trecerii la act'.

Din perspectiva criminologiei clinice, personalitatea reprezinta unitatea si ex­primarea diverselor proprietati individuale care se afla intotdeauna in actiune si interactiune. Personalitatea reprezinta o unitate structurala dinamica a acestor proprietati. Pinatel explica faptul ca trasaturile diferentiale ale personalitatii incluse in nucleul central explica capacitatile penale si conditia 'trecerii la act', cu toate ca ele actioneaza intotdeauna in mod diferential si stabilit in directia comiterii infractiunii. Inclinatia decurge din nucleul central care se compune din egocentrism, nestabilitate, agresivitate si neparticipare afectiva- lipsa de actionare.

Criminologia clinica, bazandu-se pe asemenea concepte, prin legatura dintre cercetare si actiune, se indreapta spre partea practica a problemei legate de personalitatea infractorului, in baza aplicarii metodelor corespunzatoare.

Criminologia clinica incearca printr-o metodologie corespunzatoare sa aplice in clinica fata de cel pedepsit un sistem special 'de cercetare psihologica, medicala si sociala', explicand complexul obtinut pe cale clinica, datorita carui fapt ea poarta numele de clinica sociala sau criminologica. Pe baza acestei observari clinice si a diagnosticului se determina masurile terapeutice de actionare asupra infractorilor (tratamentul criminologic al infractorilor), care prezinta posibilitatea readaptarii lor la societatea in care trebuie sa-si continue viata si activitatea.

Dupa parerea lui Pinatel, se creeaza posibilitatea unei cercetari reale operative, care sa lege cercetarea stiintifica de actiunea sociala, in timp ce criminologia se elibereaza de o serie de cercetari suplimentare si de pragmatism, care apare ca o actiune rapida antipenala in conditiile contemporane de crestere a infractiunii.

In cadrul criminologiei clinice se acorda o deosebita importanta sectorului de cercetare, care cuprinde documentarea de laborator si clinica, deoarece activitatea acestuia trebuie sa serveasca aplicarii  practice si sa dea posibilitatea actionarii rapide si in mod corespunzator asupra cresterii infractiunii in conditiile contemporane.

Aplicarea criminologiei clinice nu se limiteaza la actionare si resocializare, in  faza de penitenciar, ea se rasfrange si asupra, stadiului judiciar al procesului penal, se mentioneaza in hotararile primului Congres International de Criminologie Clinica (Roma, 1958, tema a fost sustinuta si la Congresul Criminologilor francezi de la Lyon, 1960). Reprezentantii crimonologiei clinice considera ca centrele de observare, tinand seama de larga lor transformare ca rezultat al dezvoltarii, trebuie sa indeplineasca functia de observare si actionare.