Notiuni generale privind armele de foc si cercetarea urmelor acestora

Notiuni generale privind armele de foc si cercetarea urmelor acestora

Definirea armei (arma) - qdictionar.com

Urmele formate prin folosirea armelor de foc

In acceptiunea balisticii judiciare, prin urme formate in cazul folosirii armelor de foc intelegem, pe de o parte, urmele create de arma pe cartusul tras, iar, pe de alta parte, urmele impuscaturii formate pe corpul victimei sau pe obiectele asupra carora si-au exercitat actiunea proiectilul, ceilalti factori suplimentari ai tragerii.

1.1. Urmele formate de arma pe cartus.

La tragerile executate cu o arma de foc, indiferent de tipul acesteia, se formeaza invariabil urme pe tubul cartusului, iar in cazul armelor cu teava ghintuita se formeaza pe glont urme caracteristice relie­fului tevii. Amintim ca, in literatura de specialitate, se atribuie caracterul de urma insusi proiectilului sau tubului ca atare. Desigur ca ne aflam in fata unei interpretari largi a notiunii de urma, intrucat atat proiectilul, cat si tubul sunt ele insele purtatoare de urme valoroase pentru identificarea armei, deci probe materiale.

1.2. Urmele de pe tub se formeaza in trei etape succesive: incarcarea, tragerea si extragerea tubului tras. Printre piesele principale sau mecanismele armei care concura la formarea urmelor se afla percutorul, peretele frontal al inchizatorului, gheara extractoare, pragul aruncator (ejectorul) si peretii camerei de detonare.

La acestea se pot adauga si urmele specifice introducerii cartusului in incarcato­rul armei (de exemplu la armele automate si semi-automate) ori cele ale scoaterii cartusului din incarcator si deplasarii sale spre camera de detonare.

• In momentul incarcarii se formeaza urme dinamice longitudinale pe peretii laterali ai tubului, prin impingerea cartusului in camera de detonare. Astfel, raman urme ale marginilor incarcatorului, ale marginilor sau eventualelor neregularitati ale reliefului camerei de detonare. De asemenea, se formeaza o alta urma impor­tanta, si anume urma ghearei extractoare, care prinde rozeta sau gulerul tubului, in vederea extragerii sale.
• in momentul tragerii sau al declansarii focului apar, in primul rand, urmele percutorului si ale peretelui frontal al inchizatorului, ce se formeaza pe fundul cartusului. Totodata, din cauza dilatarii cartusului sub presiunea gazelor, pe peretii tubului se imprima si microrelieful peretilor camerei de detonare.
• in momentul extragerii tubului, se imprima pe rigola sau marginea ante­rioara a rozetei urmele ghearei extractoare, iar pe fundul tubului urmele pragului aruncator (ejectorului). Pe peretii tubului este posibila formarea de urme ale margi­nilor ferestruicii inchizatorului.

Urmele mentionate permit, din prima faza a cercetarii de identificare, sa se sta­bileasca tipul armei cu care s-a tras, restrangandu-se in consecinta cercul armelor suspecte, insa numai in ipoteza in care tubul a fost folosit o singura data, nu ca in cazul munitiei armelor de vanatoare, la care un tub este folosit de mai multe ori, situatie in care singura urma exploatabila este aceea a percutorului.

in prezent, printre perfectionarile aduse munitiei armelor de foc, se afla si aceea a confectionarii tuburilor din materiale plastice care se autodistrug prin insasi arderea pulberii de azvarlire, situatie in care resturile acesteia nu mai pastreaza urmele sus-mentionate. Acest tip de munitie se afla insa sub controlul producatorului.

1.3. Urmele de pe glont au prin excelenta un caracter dinamic si reflecta caracteristicile constructiei interioare a tevii ghintuite.

Astfel, la armele cu teava ghintuita raman, sub forma de striatii, urme ale plinurilor, ale flancurilor ghintuite, precum si ale spatiilor dintre ghinturi. in cazul acestor tevi, urmele de pe proiectil reflecta caracteristicile generale ale tevii, determinate de numarul si latimea ghintu-rilor, microrelieful tevii, pe baza carora se realizeaza identificarea armei.

Sunt si imprejurari in care pot aparea deformari ale glontului daca acesta are un calibru mai mare decat al armei cu care a fost tras, deformari constand, de regula, din alungirea sa, aspect ce indica lipsa corespondentei dintre calibre. Daca proiec­tilul are un calibru mai mic, atunci urmele tind sa se formeze spre partea ascutita a glontului.

1.4. Urmele de impuscare. Prin urme de impuscare se intelege, in primul rand, urmele specifice formate de proiectil, urme denumite si factori primari sau urme principale ale tragerii. in al doilea rand, exista urme secundare (factori suplimentari), formate mai ales in tragerile de la o anumita distanta.

In literatura noastra de specialitate, prezentarea acestor categorii de urme se face intr-un mod unitar, spre deosebire de alte lucrari din strainatate in care tratarea se face in contextul analizei altor probleme, cum ar fi, de exemplu, stabilirea distantei si directiei de tragere. Precizam ca o analiza larga a urmelor de impuscare, formate pe corpul uman, este efectuata in cursurile si tratatele de medicina legala.

Eseu: Apararea posesiei prin actiuni posesorii - actiunea posesorie generala sau in complangere Referat: Efectele regimului matrimonial

Urmele principale sunt rezultatul actiunii directe exercitate. Ele se intal­nesc sub trei forme:

• urme de perforare, in situatia in care proiectilul a traversat intreg corpul;
• urme de patrundere, sau canale oarbe, cand glontul patrunde in corp fara a mai iesi;

urme de ricosare, cand glontul este deviat de obiect, in functie de energia cinetica a proiectilului, de densitatea obiectului si de unghiul de lovire.

Urmelor de perforare a obiectelor cu o anumita grosime le sunt speci­fice trei elemente: orificiul de intrare, canalul si orificiul de iesire. in ipoteza perforarii unui obiect foarte subtire, nu se mai poate vorbi insa de existenta cana­lului, uneori insusi orificiul de intrare confundandu-se cu cel de iesire (de exemplu, in cazul unei table subtiri de metal).

Orificiile de intrare si de iesire se deosebesc intre ele prin anumite caracteristici pe baza carora se stabileste directia din care a patruns proiectilul, directie ce nu coincide, in toate cazurile, cu directia de tragere, traiectoria glontului putand fi influentata de diversi factori, indeosebi de ricosare.

Caracteristicile de forma si de dimensiune, care fac posibila diferentierea orifi-ciului de intrare de cel de iesire, depind nu numai de distanta de la care s-a tras, de forta cinetica a proiectilului, de unghiul sub care a lovit tinta sau de densitatea obiectului, ci si de gradul sau de plasticitate si de elasticitate.

a.        Pe corpul uman orificiul de intrare se caracterizeaza prin lipsa de tesut, diametrul sau fiind apropiat de cel al proiectilului. Marginile orificiului sunt usor indreptate spre interior, pe ele gasindu-se, dupa cum se va vedea mai jos, si urme secundare (de exemplu inelul de frecare). Orificiul de iesire nu prezinta lipsa de tesut. Canalul de perforare nu prezinta in toate cazurile o forma rectilinie, frecvent intalnindu-se devieri ale proiectilului de catre oase, ceea ce determina, uneori, ruperea acestuia in mai multe fragmente. in asemenea imprejurari se intalnesc mai multe orificii de iesire .

b.        Pe imbracaminte sau pe alte obiecte confectionate din material textil, orifi­ciul de intrare este mai mic decat cel de iesire, de regula constatandu-se si un transport de fibre spre interior. Orificiile de iesire de pe imbracaminte prezinta deseori si rupturi in cruce, asemanatoare rupturilor provocate de gaze

Examinarea acestor orificii se face in stransa corelare cu examinarea orificiilor de pe corpul uman. Ele se studiaza strat dupa strat (palton, haina, camasa, maiou). Totodata, examinarea se raporteaza la posibilitatea formarii mai multor orificii, din cauza cutelor formate de imbracaminte, cateodata acestea creand impresia, la prima vedere, ca s-au tras mai multe focuri asupra corpului. O situatie intrucatva asema­natoare se poate intalni si la orificiile de pe corpul uman formate, de exemplu, prin strabaterea bratului si apoi a toracelui, de catre un proiectil.

c.         in cazul urmelor formate in obiectele lipsite de elasticitate, fragile (caramida, piatra, beton) orificiul de intrare este mai mare decat diametrul proiectilului, practic aflandu-ne in fata unei ruperi sau sfaramari.

La obiectele din lemn, diametrul orificiilor corespunde, in mare, cu cel al proiectilului, orificiul de intrare si cel de iesire stabilindu-se pe baza sensului fi­brelor care indica directia de perforare. Desigur ca, in aprecierea dimensiunilor, este necesar sa se tina seama de gradul de uscare a lemnului sau de sensul in care au fost perforate fibrele.

Urmele de patrundere sau canalele oarbe au un orificiu de intrare si un canal infundat, mai mare sau mai mic, raportat la densitatea si grosimea materi­alului in care a patruns glontul. Spre deosebire de perforari, in alternativa canalelor oarbe, glontul ramane intotdeauna in corpul sau obiectul atins, daca necesitatile cauzei o impun el putand fi recuperat, operatie obligatorie atunci cand a fost atinsa o persoana. Recuperarea se face cu precautie, pentru a nu se distruge caracteristi­cile de identificare a armei (vezi mai jos la 4.2.2.).

Orificiul de intrare al canalelor oarbe prezinta aceleasi caracteristici ca si la urmele de perforare.

Urmele de ricosare constau in adancituri sau zgarieturi, in functie de unghiul de lovire si de natura obstacolului (pamant, caramida, lemn, suprafete metalice) aflat pe traiectoria glontului. Ricosarea determina o modificare a traiecto­riei glontului, concomitent cu o reducere a fortei sale cinetice.

Totodata, ricosarea face posibila lovirea altor obiecte ori persoane, care nu s-au aflat pe traiectoria initiala de tragere, ipoteza ce trebuie avuta in vedere, de catre organul judiciar, la stabilirea directiei si locului din care s-a tras. in aceste ipoteze glontul se poate deforma si, la patrunderea in corpul uman, sa produca orificii sau leziuni atipice, impuscarea atribuindu-se unor gloante cu destinatii speciale.

Urmele secundare sunt rezultatul actiunii unor factori suplimentari ai tragerii, altii decat cei specifici proiectilului. Urmele secundare pot fi impartite in doua mari categorii

A. Urme secundare formate indiferent de distanta de tragere:

- Inelul de frecare sau de stergere, creat prin depunerea pe marginea orificiului de intrare a unor particule de unsoare, praf, rugina sau oricare alta substanta aflata pe suprafata proiectilului;

- Inelul de metalizare, constand in principal din depuneri de particule metalice desprinse de pe suprafata proiectilului, in momentul perforarii unor obiecte cu un anumit grad de densitate, intalnit, de exemplu, la strabaterea unor oase plate ale corpului uman.

B. Urme secundare formate la tragerile cu teava armei lipita de corp sau de la mica distanta:

- Rupturile provocate de gaze apar la tragerile efectuate la distante mai mici de lOcm, in functie de tipul armei sau al munitiei, si capata o forma stelara, prin patrunderea gazelor in orificiu si ruperea marginilor sale, ca rezultat al expansiunii lor rapide;

- Urmele gurii tevii se formeaza prin lipirea acesteia de corp, avand un aspect apropiat de cel al inelului de contuzie;

-Arsurile provocate atat de gazele incinse, cat si de flacara de la gura tevii sunt si ele tipice pentru tragerile de Ia foarte mica distanta, mai ales in cazul armelor automate;

- Urmele de funingine, rezultate din combustia incarcaturii de pulbere, depind de calitatea substantei explozive si de distanta de tragere. Pe langa pulberea arsa, la formarea lor contribuie reziduurile din capsa, inclusiv reziduurile tragerilor anterioare. Ele pot aparea si pe alte straturi decat cele de la suprafata, cum este cazul obiectelor de imbracaminte. Apar, de asemenea, si in tragerile ce depasesc 40cm, indeosebi la armele cu teava lunga sau de vanatoare, mai ales daca se foloseste pulbere cu fum, in care caz se pot forma si la aproape 2m;

- Tatuajul este consecinta patrunderii in piele a resturilor de pulbere neagra sau arsa incomplet. Uneori acestea au o forta relativ mare, perforand imbracamintea si imprimandu-se in derma. La tragerile cu pistolul sau revolverul, tatuajul se formea­za la o distanta de pana la 50cm, iar la armele cu teava lunga la distanta chiar mai mare de Im;

- Urmele de unsoare, existenta pe teava armei, apar sub forma de stropi depusi in jurul orificiului de intrate, mai ales la primele focuri.

Urmele secundare ale tragerii sunt deosebit de valoroase pentru determinarea distantei de la care s-a tras. Stabilirea faptului ca o tragere s-a efectuat in limita de actiune a factorilor suplimentari isi gaseste semnificatie, mai ales pe plan juridic, cand se cer clarificari ale anumitor aspecte referitoare la accidente, sinucideri, la existenta unor conditii ale legitimei aparari, precum si la determinarea distantei si raportului de pozitie dintre victima si agresor.