Potential delincvential a delincventei juvenile

Potential delincvential a delincventei juvenile

1. Aspecte privind potentialul delincvential

Psihologia juridica este una din ramurile aplicative ale psihologiei, rolul ei fiind nu numai de a contura explicatiile privind diferite aspecte ale conduitelor deviante si infractionale, ci si de a se implica efectiv in realizarea anumitor obiective ale activitatii organelor judiciare. Aceasta interventie si acest ajutor oferit vizeaza atat rezolvarea cauzelor judiciare, cat si activitatea preventiva.

Intrucat delincventii prezinta o serie de caracteristici psihocompor-tamentale care-i diferentiaza de categoria subiectilor conformisti se pune problema, pe de o parte, a posibilitatilor de depistare a acelor caracteristici (potential delincvent) care predispun individul la comiterea unor acte antisociale si, pe de alta parte, cunoscand psihologia celui care a incalcat legea, se ridica problema adaptarii, pe cat posibil, a tratamentului educativ, reeducativ si recuperativ pentru reabilitarea si reinsertia sociala a acestuia .

Mai exact , rezultatele actiunii de masurare a potentialului delincvential sunt utile la:[1]

identificarea predelincventilor in vederea supunerii lor la un tratament adecvat;

imbunatatirea deciziilor privind alternativele pentru reabilitarea infractorilor;

3) a determina care dintre infractorii condamnati pot fi eliberati conditionat si ce masuri de supraveghere trebuie asigurate;

4) a oferi o masura imediata a eficientei unui program de reabilitare si prevenire .

2. Particularitati ale metodologiei utilizate in evaluarea fenomenului de delincventa juvenila

Metodologia cercetarii fenomenului de delincventa juvenila reprezinta unul dintre cele mai importante domenii ale practicii sociologice si criminogene, deoarece de modul in care se culeg datele si se analizeaza continutul lor depinde, in cea mai mare masura, conturarea unor directii de actiune pentru prezent si viitor, elaborarea unor programe unitare de prevenire care sa tina seama de multiplele determinari si conditionari cauzale ale fenomenului. Insuficienta atentie acordata acestei laturi fundamentale a investigatiei de teren constituie una din cauzele principale ale erorilor care se comit inca in evaluarea semnificatiei actelor de incalcare a normelor penale de catre minor.

Prin ignorarea specificului psihologic al perioadei adolescentine (perioada de varsta care furnizeaza cea mai mare pondere de delincventi), a caracterelor particulare ale universului familial in care se socializeaza acestia, a ansamblului de factori care determina sau favorizeaza transformarea unei conduite deviante ocazionale intr-o conduita infractionala mai mult sau mai putin structurata si persistenta.

Cea mai importanta conditie a validitatii si eficacitatii cercetarii intreprinse in acest domeniu o reprezinta situarea ei pe o baza metodologica temeinic fundamentata, constand intr-un ansamblu unitar de instrumente si tehnici prin intermediul carora sa poata fi studiata interactiunea dintre diferitele variabile cu caracter psihologic, pedagogic, sociologic si criminologie, care contribuie la explicatia si predictia delincventei juvenile, fenomen in intelegerea caruia simpla acumulare de date descriptive nu este suficienta.

Din punct de vedere operational, metodologia, cercetarii transgresiunii normelor penale de catre adolescenti are un specific aparte care nu se reduce la instrumentele traditionale ale sociologiei sau criminologiei (ancheta, observatia, interviul etc.), ci implica o totalitate de metode si tehnici dintre care unele sunt preluate din metodologiile specifice ale pedagogiei si psihologiilor, iar altele fac parte integranta din corpul de metode si tehnici ale statisticienilor, economistilor, juristilor, medicilor, ale celorlalte categorii de specialisti care activeaza in domenii conexe cu cel ce isi propune sa defineasca tendintele prezente si viitoare ale delincventei juvenile.

Cele cinci dimensiuni analitice (statistica, criminologica, sociologica, psihologica si prospectiva) implicate cu prioritate in orice evaluare a fenomenului deviantei penale adolescentine nu pot fi operationalizate decat cu ajutorul unei metodologii complexe, care sa tina seama atat de caracterul obiectiv al infractiunii (stabilirea conditiilor cu caracter juridic care pun in dependenta conduita adolescentului de reglementarile legislatiei), cat si de caracterul ei subiectiv (particularitatile procesului de dezvoltare biologica a adolescentului, continutul socializarii morale primite in familie, influente si incitari primite din partea anturajului etc.). In acest sens, utilizarea conjugata a unor tehnici curente, cum sunt experimentele psihopedagogice, sociogramele, testele psihologice, biografiile, cazuisticile, expertizele psihiatrice, analizele statistice, evaluarile dosarelor penale, anchetele cu subiecti minori sau cu experti in domeniu, poate aduce multiple clarificari fenomenului de delincventa juvenila coroborand punctul de vedere al sociologului sau al criminologului cu evaluarile altor specialisti.

Elaborarea unor metode din ce in ce mai perfectionate de cercetare este strans legata de obiectivele practice de combatere si prevenire a delincventei, de particularitatile acestui fenomen care solicita o tratare aparte fata de cea oferita fenomenului de infractionalitate a adultilor.

In masura in care procedurile penale, ca atare, nu pot stabili importanta si ierarhia factorilor care guverneaza incalcarea normei penale de catre adolescenti, apare necesara o evaluare explicativa si predictiva de ansamblu realizata in mod etapizat, alaturi de elaborarea unui model caracterizat printr-un inalt nivel de generalizare teoretica, care sa valorifice toate datele obtinute, punandu-le in corelatie si interdependenta.

3. Metodologii de testare a propensiunii spre delincventa

Permitand o 'descriere cantitativa, controlabila a comportamentului unui individ plasat intr-o situatie definita, prin referire la comportamentul indivizilor dintr-o grupa plasata in aceeasi situatie' , metoda testelor este o metoda larg raspandita in domeniul sociologiei delincventei, in masura in care reuseste sa identifice o serie de diferente intre minorii sau adolescentii devianti sau delincventi si permite previziunea anumitor comportamente caracterizate prin tendinte antisociale. Printre cele mai utilizate teste in acest domeniu se numara testele de inteligenta, de personalitate si sociometrice.

Incercand sa surprinda gradul de inteligenta, trasaturile de caracter, constantele personalitatii, atitudinile morale si modul de dispunere a relatiilor in anturaj, majoritatea acestor teste cauta sa identifice propensiunea spre delincventa ca si masura in care tinerii reusesc o integrare sociala satisfacatoare in viata sociala, dezvoltand un comportament compatibil sau nu cu normele de natura moral juridica.

Deosebit de utile sunt testele proiective, definite de catre Lawrence Frank ca o 'metoda de studiu a personalitatii, care confrunta subiectul cu o situatie la care el va raspunde in functie de semnificatia acestuia pentru el'. In consens cu un asemenea punct de vedere proiectia consta in transferarea unui proces subiectiv asupra unei situatii obiective.

a) Testul Rorschach. Este util pentru identificarea unor trasaturi caracteristice delincventului, testul Rorschach ofera informatii pretioase asupra unor componente ale personalitatii, asupra conflictelor intra -, si interpersonale (cu familia sau cu anturajul) ca si asupra mobilurilor si motivatiilor specifice ale unor eventuale conduite cu caracter antisocial;

b) Testul de perceptie tematica (T.A.T.). Scopul testului consta in relevarea anumitor tendinte inhibate si profunde pe care subiectul nu le poate constientiza. Interpretarea unui asemenea test permite evidentierea a trei niveluri ale personalitatii: tendinte refulate, gandirea interioara si comportamentul. Astfel, in timp ce analiza sa formala da posibilitatea dezvaluirii gradului de intelegere a sarcinii de efectuat si a interpretarii stilului si a limbajului utilizat, analiza continutului testului de perceptie tematica permite descifrarea unor tendinte latente constand in: forme agresive, autoagresive, dominatie, supunere, protectie, independenta, dependenta etc. Se ofera in acest mod o lista completa a dificultatilor cu care se confrunta subiectul, a originii acestora si se incearca evaluarea gradului sau de adaptare la diverse situatii interindividuale.

In domeniul sociologiei delincventei, testul este util pentru evidentierea unor sentimente si atitudini ale tinerilor fata de anumite persoane (parinti, educatori, prieteni ) si situatii sociale frustrante, ca si pentru descifrarea unor motivatii si tendinte care greveaza asupra conduitei: impulsivitate, agresivitate, echilibru, inertie etc.

c) Testul Rosenzweig. Bazat pe ipoteza frustrare + agresivitate, testul permite evidentierea anumitor tendinte agresive sau masochiste, care defineste tanarul caracterizat prin tendinte antisociale. Sunt posibile trei directii de dirijare a agresiunii, directii care odata identificate constituie un mijloc util de depistare a unor dezechilibre afective si a orientarii unor conduite pe cai indezirabile din punct de vedere social. Ipoteza fundamentala care sta la baza testului se refera la ideea ca violenta conduitelor agresive este direct proportionala cu intensitatea motivatiei frustrante.

d) Testul Szondi . Raspunsurile ofera posibilitatea construirii unor diagrame ce releva tendinte fundamentale si caracteristici antisociale ale personalitatii tanarului.

PROIECT: Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul PROIECT: Ipoteca mobiliara asupra mobilelor detinute de soti

e) Chestionarul Woodworth - Mathews este utilizat in diagnosticarea tendintelor psihoneurotice pe care le desemneaza si anume: emotivitate simpla; obsesii si psihastenie; tendinte schizoide; tendinte paranoide; tendinte depresive si hipocondriace; tendinte impulsive si epileptice; tendinte catre nestabilitate; tendinte antisociale. Caracterizarile facute acestor tendinte reprezinta doar un ghid pentru psihologul practician, care trebuie sa aiba o temeinica pregatire teoretica asupra mecanismelor de functionare ale vietii psihice.

4. Metode si tehnici de predictie a delincventei juvenile

Metodologiile cu caracter predictiv se numara printre cele mai importante mijloace stiintifice aflate la indemana specialistilor pentru estimarea evolutiei comportamentului delincvent juvenil si pentru descifrarea fenomenului de delincventa in viitor. O contributie esentiala la elaborarea si fundamentarea lor au avut-o studiile clasice intreprinse de sotii Sheldon si Eleonor Gluek asupra identificarii din timp a tendintelor de delincventa a minorilor .

Pentru a demonstra necesitatea actiunilor de prevenire a acestor tendinte, ei si-au intreprins cercetarile plecand de la stabilirea unui lot de 1000 de minori, locuind in orasul Boston, impartit in doua grupuri: un prim grup alcatuit din 500 de delincventi, care savarsisera deja acte infractionale si persistau in tendintele lor antisociale, si un al doilea grup format tot din 500 de minori, asemanator din punct de vedere al caracteristicilor lor personale si sociale cu cei din primul grup, dar care nu savarsisera fapte sanctionate de legislatia pentru minori. Cele doua grupuri erau alcatuite, deci, din 500 de perechi de minori, fiecare minor dintr-un grup, avandu-si 'perechea' asemanatoare (din punct de vedere al varstei, gradului de inteligenta, apartenentei etnice, resedinta etc.) in celalalt grup.

Evaluarea prin comparatie a celor doua grupuri a fost realizata de echipe de experti din diferite domenii de activitate stiintifica vizand educatia si caracteristicile biopsihosociale ale minorilor. Acestia au analizat comparativ un numar de 402 caractere, dintre care, pe cele mai semnificative din perspectiva deosebirii distribuirii lor in cele doua grupuri, le-au grupat cinci cate cinci in cadrul a cinci tabele de predictie.

Considerand, de pilda, primul tabel, denumit 'Tabel de predictie sociala', acestea au urmatoarea structura:

Tabel de predictie sociala (identificarea delincventilor potentiali bazata pe cinci factori sociali)

Tabelul se bazeaza pe presupunerea ca factorii incriminati isi mentin influenta si in viitor, contribuind la valabilitatea predictiei. Pentru cazurile in care ponderea anumitor factori nu este observabila sau apare dificila de evaluat (de exemplu afectiunea parintilor fata de minori) sotii Glueck au constituit tabele cu 3 sau cu cate 2 factori care, desi au putere predictiva mai mica, pot servi la clasificarea cazurilor de minori, chiar daca unele date simt absente .

Ocupandu-se de influenta fiecaruia dintre factorii utilizati initial ca predictori ai comportamentului delincvent primar sau recidivist si identificand modul lor discriminativ de actiune la nivelul unor categorii diferite de minori (minori care n-au savarsit acte de delincventa, minori eliberati conditionat si a caror pedeapsa a fost suspendata, minor din scoli corectionale sau din penitenciare etc), cercetatorii mentionati au elaborat si alte tabele care dau posibilitatea concentrarii eforturilor de preventie intr-o directie determinata.

Celelalte 3 seturi de cate cinci predictori, rezultati din aplicarea unor teste psihologice si a interviului psihiatric, au fost si ele ordonate sub forma mai multor tabele, care completeaza tabelul de predictie sociala si-i sporeste capacitatea predictiva, diferite sanse de delincventa, in functie de caracterul, personalitatea si aptitudinile fiecarui minor.

In acest mod, cercetarea mentionata furnizeaza un instrument operational pentru identificarea delincventilor potentiali, atat la nivel de individ, cat si la nivel de grup, deoarece, construind o tipologie, investigatorul are o imagine de ansamblu asupra celor mai relevanti factori ce influenteaza sau determina comportamentul delincvent. Eliminarea sau schimbarea influentei unui factor prin interventia directa a asistentei sociale determina scaderea scorului general acordat minorului si mijlocit, plasarea intr-o categorie unde sansele de a deveni delincvent sunt mai mici.

Tabelele se dovedesc utile in situatiile de evaluare a unor cazuri de minori sau a unor grupuri de minori: estimarea sanselor unui minor care a savarsit acte delincvente de a deveni delincvent, evidentierea probabilitatii ca unii minori au dificultati comportamentale sau cu situatii familiale deosebite sa ajunga delincventi, separarea delincventilor recidivisti de cei 'primari' (care nu au savarsit decat un act delincvent si nu vor mai reitera comportamentul delincvent etc). Pentru a fi adevarate aceste tabele trebuie sa fie utilizate numai atunci cand intre predictori si comportament exista o corelatie sistematica si numai atunci factorii respectivi se aplica exact la cazul pe care vrem sa-1 evaluam.

Reprezentand o metodologie utila in domeniul estimarii delincventei juvenile in viitor, tabelele Glueck au fost folosite in mai multe cercetari cu caracter national, care si-au propus adaptarea predictorilor utilizati de sotii Glueck la conditiile specifice unei anumite tari. Exceptand unele situatii, rezultatele nu s-au dovedit intotdeauna viabile, deoarece s-au inregistrat diferente importante in selectia predictorilor, ca urmare a influentei specifice a acestora in climate sociale si culturale diferite, unde intervin valori generale si norme de educatie specifice.

Cea mai importanta observatie in legatura cu validitatea predictiva a tabelelor Glueck ni se pare a fi cea semnalata de cercetatorii care subliniaza faptul ca aceste tabele nu evalueaza efectul vecinatatii, al apartenentei etnice si al statutului socio-economic asupra corectitudinii predictiilor.

Cu alte cuvinte, tabelele respective nu reusesc sa cuprinda ansamblul conduitelor sociale care determina o situatie personala sau familiala anumita.

Dincolo de aceste limite, tabelele Glueck pot fi utile si cu caracter operational pentru activitatea practica de prevenire a delincventei juvenile, cu conditia de a experimenta pe esantioane largi validitatea lor predictiva si de a converti teoria (in cazul tabelelor mentionate, este luata ca baza teoria 'socializarii') intr-o directie convenabila realitatilor cu caracter specific national.

5. Evaluarea predictiva a raportului dintre predelincventa si delincventa

Aplicarea in practica a tabelelor de predictie implica, mai multe dificultati metodologice generate, cu prioritate, de optiunile pentru modelul teoretic ales ca baza de referinta pentru evidentierea cauzelor delincventei juvenile. O dificultate in acest sens o reprezinta si elaborarea unor ipoteze corecte cu privire la deosebirea dintre predelincventa si delincventa, pentru a fi in masura sa precizam daca exista o continuitate legica intre conduitele unor minori sau adolescenti care n-au savarsit decat acte deviante cu caracter benign si conduitele infractionale bine structurate ale acelorasi tineri in perioada lor de maturitate. Printre studiile clasice intreprinse in aceasta problema trebuie mentionat si cel intreprins in perioada interbelica in orasele Cambridge si Soummerville. Cercetarea a debutat prin selectarea a doua loturi de minori: primul lot cuprindea un numar de 325 de baieti avand o varsta medie de aproximativ 10 ani si jumatate, care savarsisera deja o serie de acte predelincvente, fara a putea fi insa numiti delincventi ca atare cel de al doilea lot cuprindea acelasi numar de baieti definiti prin varste si caracteristici similare, apreciati de educatorii lor ca neridicand probleme din punct de vedere moral si legal. Primul grup, denumit 'grup de tratament' ( grup I ), a fost incredintat supravegherii atente a unor lucratori din domeniul asistentei sociale, care se preocupau, indeaproape, de pregatirea lectiilor, de modul de petrecere a timpului si de anturajul minorilor, intervenind ori de cate ori era cazul in activitatea si reactiile acestora. O atentie deosebita fost acordata de asistenta sociala corelarii dificultatilor scolare cu cele familiale si extrafamiliale, activitatea ei fiind orientata, cu prioritate, asupra adaptarii scolare si asupra anturajului acestora.

Cu cel de al doilea grup, denumit 'grup de control' a fost lasat sa evolueze singur, fara nici o supraveghere sau interventie din partea asistentei sociale.

Metoda selectiei 'in pereche ', utilizata de cercetatorii care au intreprins acest studiu, a constat in alegerea, pentru fiecare minor din grupul de tratament, a perechii sale in grupul de control, alegere bazata pe circa 100 de variabile relevante si pe examinarea clinica, atenta a personalitatii.

Doi baieti erau considerati pereche daca apareau din punct de vedere al modelului configurational format din cele mai semnificative variabile (grad de inteligenta si educatie, personalitate, sanatate, factori de mediu, de familie, de rezistenta etc).

Cercetarea a fost desfasurata intr-un interval de 10 ani, propunandu-si sa releve eficacitatea activitatii de asistenta sociala asupra conduitelor minorilor predelincventi.

O problema esentiala a studiului a constituit-o calificarea comportamentului ca fiind predelincvent sau delincvent. In acest sens, culegand date de la vecini, rude, profesori si consultand dosarele de judecata, ca si cele intocmite de politie, evaluatorii echipei de cercetare care au examinat fiecare caz in parte , au utilizat o scala de predictie , ordonata de la minus 5 (cea mai mare probabilitate ca un minor sa devina delincvent), la plus 5 ( cea mai mica probabilitate ca un minor sa devina delincvent).

Punctul '0' a fost considerat limita de la care un minor poate sa evolueze de la delincventa spre marea delincventa.

Cercetarea a facut posibila observarea evolutiei comportamentului delincvent, chiar la acei minor care nu erau considerati de la inceput predelincventi la varsta de 10-11 ani. In cursul desfasurarii cercetarii intr-o perioada de 10 ani lotul de tratament s-a redus, in urma diferitelor evenimente intervenite ( decese , mutari in alte orase etc.) de la 325 la 255 de baieti . La incheierea studiului, cand baietii depasisera varsta de 17 ani, evaluarea rezultatelor si compararea predictiilor cu situatia reala au indicat urmatoarele:

a) initial unui procent de 81-84% minori din grupul de tratament i s-a dat o prognoza nondelincventiala, fata de 59-68% din grupul de control caruia i s-a oferit acelasi tip de prognoza. S-a estimat ca numai circa 16-19% din grupul de tratament si aproximativ 32-41% din grupul de control vor deveni delincventi;

b) datele fara a avea aceasta vigoare estimata au aratat ca, intr-adevar, baietii din grupul de control (lipsiti de indrumarea si interventia asistentei sociale) au incalcat mai frecvent legea decat cei din lotul de tratament;

c) din cei 70 de baieti existenti in grupul de tratament carora li s-a oferit o prognoza nondelincventa sigura, o treime a comis, in mod repetat pana la varsta de 17 ani, acte serioase de delincventa;

d) din 163 de baieti existenti in acelasi grup de tratament si care au fost prognosticati ca posibili delincventi, numai un procent de 14% au devenit cu adevarat delincventi.

In ceea ce priveste diferenta dintre baietii din grupul de tratament si baietii din grupul de control, acesta pare sa avantajeze, lotul care a beneficiat de indrumarea asistentei sociale :

a) au fost trimisi in cadrul diferitelor institutii corectionale, un numar de 8 baieti din grupul de control, fata de numai 4 din grupul de tratament;

b) dintr-un numar de 8 acte infractionale de gravitate deosebita, au fost comise de baieti din grupul de control 6;

c) dintre delincventii, care la varsta de 17 ani au la activ peste patru infractiuni grave cunoscute de autoritati, 9 sunt din grupul de control si 6 din grupul de tratament;

d) dintr-o lista de 108 infractiuni relativ grave, 46 dintre ele au fost comise de baietii din grupul de tratament si 62 din grupul de control.

Desi rezultatele par sa evidentieze influenta benefica exercitata de asistenta sociala asupra grupului de tratament, studiul nu a reusit sa confirme decat partial predictiile elaborate. In mod paradoxal se observa existenta unui indice mai mare de delincventa decat lotul de control.

Astfel, se evidentiaza ca nu intotdeauna predictiile bazate pe principiul extrapolarii au un caracter adecvat si ca ele pot genera si situatii contrare, mai ales cand eforturile de tratament sunt abandonate, considerandu-se ca nu vor deveni delincventi pentru ca nu au comis acte predelincvente cunoscute ca atare.