Elemente de criminologie

Elemente de criminologie

Scurt istoric, obiect, scop, metode, utilitate

In termeni cat mai simpli, definitia criminologiei ne intoarce inevitabil spre o intelegere strict etimologica: „Stiinta care se ocupa cu studiul fenomenului crimei”. La aceasta trebuie sa adaugam fara indoiala, dimensiunea profilactica – identificarea acelor parghii care sa determine diminuarea acestui fenomen. S-a spus mai mult sau mai putin in gluma ca numarul definitiilor ar egala pe cel al criminologilor. In incercarea de a cauta cele mai relevante criterii de definire, criminologia a fost vazuta in mai multe ipostaze: stiinta despre crima, stiinta despre criminal, stiinta despre fenomenul criminalitatii, stiinta despre dinamica actului criminal, stiinta despre reactia societatii la actul criminal etc.

Rodica Mihaela Stanoiu da urmatoarea definitie: „Stiinta care studiaza factorii si dinamica actului criminal precum si reactia societatii fata de acesta, in scopul prevenirii criminalitatii, umanizarii sistemului de represiune si reintegrarii sociale a infractorilor”.

Emergenta acestor discipline poate fi urmarita pe parcursul unor etape distincte.

Intr-o prima etapa, avem de-a face cu o reprezentare traditionala a criminalitatii in care ordinea, regulile sociale si incalcarea lor, sunt intrinsec aspecte ale organizarii societatii, ale contradictiilor umane. Crima/infractiunea, este explicata de biserica in aceasta prima etapa, printr-o dimensiune strict spirituala, printr-o tentatie apriorica pe care unii nu pot sa o invinga. Daca incercam sa ne apropiem de cei care o comit, vom constata ca singurul criteriu de selectie este voia lui D-zeu/ providenta.

Primul pas sau demers care duce la aparitia criminologiei moderne, este legat de un curent numit „proiectul guvernamental”, aparut in sec XVII, cand sunt realizate o serie de studii empirice care demonstreaza posibilitatea administrarii echitabile a justitiei prin identificarea patternurilor criminalitatii.

Este un moment in care incepe sa opereze institutii precum politia, magistratura, inchisoarea in formele lor moderne in care criminalitatea si criminologia au o perspectiva materialista axata pe importanta explicatiei si a experientei. Criminologia devine obiect central al utilitatii sociale intr-un climat in care sporeste interesul pentru psihologia infractorului, natura si cauzele infractiunii, modul in care un stat poate reglementa conduita individuala.

Un al doilea demers ce duce la nasterea criminologiei moderne, este cel legat de asa numitul  „proiect lombrozian”, bazat pe preocuparea pentru etiologia comportamentului criminal si care propune diferentierea criminalilor de noncriminali in mod stiintific, prin utilizarea observatiei, masuratorilor si a rationamentului inductiv. Este explicabil asadar, de ce aceste inceputuri sunt cunoscute mai degraba, ca tinand de evolutia pozitivismului decat de ceea ce in dezvoltarea oricarei stiinte este cunoscut ca perioada clasica.

Incepand din anii ’50, cele doua dimensiuni sunt combinate si completate, nascand curente criminologice clasice ce le vom analiza pe parcursul acestui capitol.

Referindu-ne la criminologia moderna, constatam ca este o compozitie eclectica, multidisciplinara (juridica, sociologica, politica, sociala etc.), motiv pentru care uneori a fost numita „disciplina de rendez-vous”. Nu putem face abstractie de regulile oricarei discipline academice ce presupune un set de cunostinte sistematizate, proceduri si tehnici de investigare. In forma ei moderna, criminologia este orientata spre domeniul institutional, teoretic – administrativ.

Obiectul criminologiei

Exista numeroase opinii uneori divergente, cu privire la obiectul criminologiei. Nu adesea se afirma despre aceasta stiinta ca este un „un fel de regina fara regat”. Antropologia vede in obiectul criminologiei studiul infractorului, sociologia si psihologia sociala se opresc la faptele antisociale incluzand fenomenul infractional in formele mai largi de devianta sociala si confruntand astfel criminologia cu sociologia deviantei.

Eseu: Apararea posesiei prin actiuni posesorii - actiunea posesorie generala sau in complangere Referat: Efectele regimului matrimonial

Fiind doua perspective care „pacatuiesc” prin mono-cauzalitate, s-a simtit nevoia unei analize mai profunde, multifactoriale. Apar astfel, abordari care imbina penologia (dreptul penal), prevenirea si tratamentul, iar altele care imbina crima, criminalul si criminalitatea sau criminologia critica focalizata pe cauzele sociale ale crimei, pe reactia sociala in fata crimei.

Sintetizand, trebuie sa vedem in obiectul criminologiei, criminalitatea ca fenomen social, infractiunea, infractorul, victima si nu in ultimul rand, reactia sociala impotriva criminalitatii.

Definitii:

Criminalitatea ca fenomen social este de fapt, un sistem cu proprietati si functii proprii, distincte calitativ de cele ale elementelor componente : criminalitatea reala, aparenta si legala.

a.     Criminalitatea reala sau cifra neagra a criminalitatii, este cea care se refera la totalitatea faptelor antisociale incriminate de legea penala comise intr-un anumit timp, pe un anumit teritoriu;

b.     Criminalitatea aparenta sau criminalitatea cercetata, reprezinta totalitatea infractiunilor raportate politiei sau descoperite de politiei;

c.      Criminalitatea legala sau incriminata, reprezinta totalitatea infractiunilor care au facut obiectul unei hotarari judecatoresti (dosar penal).

Infractiunea reprezinta manifestarea particulara a fenomenului infractional, acesta avand identitate, particularitate si functii proprii.

Infractorul in sens strict juridic, este persoana care cu vinovatie savarseste o fapta sanctionata de legea penala.

Victima este persoana asupra careia este indreptata infractiunea sau care suporta direct/indirect consecintele materiale, psihologice, sociale ale acestei fapte.

Protectia sociala se refera la prevenirea criminalitatii, infaptuirea justitiei dar si reinsertia.