Modalitati folosite de organele judiciare in probarea omorului

Sectiunea1 Aspecte introductive

Pentru a fi in masura sa rezolve toate problemele care fac obiectul probatiunii in cazul omorului, organul de urmarire penala va trebui sa apeleze la o intreaga gama de mijloace tehnico-stiintifice, tactice si metodologice criminalistice, astfel[1]:

Mijloace de proba

Mijloacele de proba utilizate frecvent in aceste cazuri sunt rezultatul unor acte procedurale, dintre care se disting:

cercetarea la fata locului, in acceptiunea cea mai larga, prin aceasta intelegand nu numai locul propriu-zis al omorului, ci si alte zone in care au fost descoperite urme, instrumente etc.;

efectuarea de constatari tehnico-stiintifice, de expertize criminalistice si medico-legale, atat examinarii complexe cu caracter tehnic;

ascultarea martorilor, a invinuitilor sau inculpatilor si eventual, a persoanei vatamate, daca fapta nu a fost consumata;

efectuarea de confruntari si de prezentari pentru recunoastere de persoane sau obiecte, inclusiv recunoasterea victimei sau a obiectelor care i-au apartinut;

efectuarea de perchezitii, de ridicari de obiecte sau inscrisuri;

efectuarea de reconstituiri, atat pentru verificarea unor sustineri ale invinuitilor, cat si ale martorilor.

Mijloace tehnico-tactice criminalistice

Mijloacele tehnice, tactice si metodologice criminalistice aflate la indemana organelor judiciare, sunt, in principal, urmatoarele:

mijloacele tehnico-stiintifice de examinare a urmelor infractiunii, a corpurilor delicte descoperite si ridicate cu ocazia cercetarii locului faptei, a locului in care a fost descoperit cadavrul precum si cu prilejul perchezitiei;

mijloacele de identificare a persoanelor si cadavrelor, altele decat cele de pe baza urmelor descoperite in campul infractional;

procedee tactice de efectuare a actelor de urmarire penala, aplicate frecvent in aceste cazuri, cum sunt cele destinate ascultarii, confruntarii, perchezitiei, reconstituirii etc.;

reguli metodologice aplicate potrivit particularitatilor fiecarui caz in parte, incepand cu cele metodologice generale.

Acestor mijloace li se adauga cele proprii medicinei legale, stiinta a carei aport in solutionarea cazurilor de omucidere este deosebit de important.

Sectiunea 2. Reguli metodologice aplicabile investigarii                omorului cu premeditare.

In investigarea oricarei infractiuni, organul de urmarire penala trebuie sa respecte, alaturi de prevederile legale, o serie de reguli metodologice, atat cu caracter general, cat si particular, potrivit specificului fiecarei categorii de infractiuni.

Cu atat mai important se dovedeste necesitatea respectarii unor reguli metodologice de cercetare a omorului cu premeditare, cu cat aceasta infractiune se distanteaza de alte categorii de fapte penale printr-un pericol social cu totul deosebit.

Fata de cerintele impuse de practica judiciara, rezulta ca regulile metodologice sunt, in esenta, urmatoarele[2]:

a).Efectuarea cercetarii omorului de catre o echipa complexa, formata din procuror, medic legist si lucratori de politie, conducerea acesteia fiind asigurata de catre procuror, potrivit prevederilor art. 209 Cod de procedura penala, in scopul realizarii activitatii de urmarire penala intr-un mod unitar, bine coordonat;

b).Asigurarea operativitatii, prin organizarea eficienta a cercetarii, acordandu-se prioritate activitatilor de maxima urgenta, cum sunt:

- cercetarea la fata locului;

- ascultarea imediata a persoanelor ce au cunostinta despre fapta savarsita, despre victima sau agresor;

- urmarirea fara intarziere a persoanei suspecte;

- dispunerea constatarilor tehnico-stiintifice si expertizelor judiciare.

In legatura cu necesitatea deplasarii urgente la locul faptei, este semnificativa concluzia desprinsa din practica, potrivit careia cca. 20% din dosarele cu autori necunoscuti sunt datorate intarzierii deplasarii procurorului la locul omorului[3].

c).Cercetarea atenta, completa si calificata a locului faptei, data fiind rezonanta sa in stabilirea precisa a faptelor si imprejurarilor cauzei, precum si in identificarea autorului omorului, a instrumentelor sau mijloacelor vulnerante;

d).Planificarea judicioasa a intregii activitati de urmarire penala, iar in elaborarea versiunilor urmeaza sa se tina seama de datele reale, bine verificate, ale cazului, astfel incat sa fie posibila administrarea la timp a probelor, evitandu-se actiunile de natura sa tergiverseze solutionarea cauzei;

e).Stabilirea cu exactitate a elementelor constitutive ale infractiunii, ancheta trebuind sa porneasca de la fapta la autor si nu invers, cerinta subordonata principiului aflarii adevarului si prezumtiei de nevinovatie;

f).Asigurarea continuitatii desfasurarii urmaririi penale, fiind indicat ca echipa de investigare, in primul rand procurorul care a efectuat actele premergatoare, sa desfasoare intreaga cercetare pana la finalizarea cazului, ceea ce presupune ca, inca de la cercetarea la fata locului, sa participe procurorul competent;

g).Efectuarea cercetarii in stricta conformitate cu prevederile legii procesual penale si cu aplicarea consecventa a celor mai adecvate metode tehnico-stiintifice si reguli metodologice criminalistice pe intreaga durata a desfasurarii procesului penal.

Sectiunea 3. Primele masuri intreprinse de organele de urmarire penala in cercetarea omorului cu premeditare

Organele de urmarire penala pot lua cunostinta despre savarsirea unui omor, potrivit prevederilor art. 221 Cod procedura penala, prin plangere, denunt ori sesizandu-se din oficiu cand afla pe orice cale despre savarsirea unei omucideri sau a unei morti suspecte. In practica, aceasta presupune fie descoperirea unui cadavru, prezentand semne de moarte violenta, fie descoperirea unor fragmente sau resturi de cadavru, inclusiv parti din schelet.

Eseu: Obligatiuni - elementele obligatiei - clasificarea obligatiilor Referat: Libertatea constiintei - drept fundamental

De asemenea, sesizarea poate privi disparitia unei persoane in legatura cu care exista motive intemeiate sa se creada ca a fost ucisa, imprejurarea in care este necesara intreprinderea unor masuri serioase de verificare a datelor, de investigatii si de supraveghere operativa, pentru a stabili daca intr-adevar exista omucidere.

Organele de urmarire penala, altele decat cele competente sa efectueze cercetarea la fata locului, precum si alte organe, de regula ofiteri sau subofiteri din Ministerul Administratiei si Internelor care s-au sesizat despre savarsirea unei infractiuni ori au fost dirijati la locul faptei sunt obligate sa ia unele masuri urgente, pana la sosirea echipei de cercetare. Aceste masuri, menite sa asigure conservarea locului faptei, si care, datorita urgentei, pot fi efectuate si de alte organe, chiar daca privesc o fapta ce nu intra in competenta lor, sunt urmatoarele[4]:

stabilirea faptului daca victima mai este sau nu in viata, pentru un eventual prim-ajutor si transportarea sa imediata la spital;

determinarea locului savarsirii faptei, punerea lui sub paza si protejarea urmelor, inclusiv a zonelor adiacente;

fixarea tuturor imprejurarilor, care pe parcurs se pot modifica sau pot dispare si inlaturarea celor ce prezinta pericol;

identificarea martorilor si retinerea eventualelor persoane suspecte sau a oricarei persoane ce poate oferi informatii despre victima;

incunostiintarea organului de urmarire penala competent sa efectueze cercetarea la fata locului.

Organul de urmarire penala ajuns primul la locul faptei ar trebui sa respecte urmatoarele recomandari:

sa nu isi creeze de la inceput o opinie preconceputa fata de cele intamplate;

sa aiba o imagine de ansamblu asupra intregului camp infractional;

retinerea infractorului pe loc si stabilirea indiciilor ce se gasesc asupra sa;

izolarea locului si punerea lui sub paza, locul sa fie izolat pe o suprafata mai mare;

sa nu admita distrugerea probelor, facand tot posibilul pentru pastrarea probelor directe in caz de ploaie, inundatie sau incendiu;

intocmirea unui tabel sistematic al martorilor si consemnarea informatiilor relatate de acestia;

sa nu atinga cadavrul, armele si corpurile directe, ele trebuind sa ramana nemiscate pana la sosirea anchetatorilor;

sa prezinte sefului un raport complet ;

sa nu permita reporterilor, spectatorilor sau martorilor sa ii atraga in discutii interminabile;

In cadrul activitatilor pregatitoare, potrivit regulilor metodologice, organele de urmarire penala, preferabil fiind ca insisi membrii echipei de cercetare sa faca acest lucru, vor proceda la[5]:

ascultarea imediata a martorilor oculari sau a persoanelor care au cunostinta despre fapta;

urmarirea operativa a persoanelor suspecte, efectuarea de perchezitii domiciliare sau corporale, pentru descoperirea urmelor, a instrumentelor folosite, eventual chiar a unor fragmente de cadavru, daca initial au fost descoperite numai parti din acesta aruncate in diverse locuri;

identificarea victimei si a celorlalte persoane implicate in savarsirea faptei, in primul rand a autorului, daca acesta nu a putut fi stabilit de la inceputul cercetari;

efectuarea examenului medico-legal de catre medicul anatomopatolog din echipa, pentru desprinderea primelor concluzii cu privire la cauza si natura mortii, la mecanismele care au provocat-o si la agentii vulneranti.

Organele de urmarire penala competente se vor informa asupra eventualelor modificari survenite la locul faptei sau asupra pozitie si imbracamintei cadavrului si de catre cine au fost facute. Urmeaza fotografia de ansamblu si fotografia schita a locului faptei si fotografia cadavrului ce cuprinde atat pozitia cat si leziunile sau urmele vizibile.

Echipa va incepe cu cercetarea cadavrului si a imprejurarilor lui imediate, urmand apoi cercetarea statica si dinamica a restului locului faptei.

Sectiunea 4. Cercetarea in echipa a omorului savarsit cu premeditare. Pregatirea si importanta acesteia.

In ordine cronologica  distingem masuri luate inainte de deplasarea la locul unde s-a savarsit infractiunea si masuri luate dupa ajungerea echipei la locul faptei.

Din prima categorie retinem:

A.     Primirea, consemnare si verificarea sesizarii

Organul de urmarire penala trebuie sa noteze data si ora exacta la care s-a primit sesizarea, cine a facut-o si, daca este posibil din ce loc s-a facut inclusiv mijlocul folosit pentru aceasta.Odata cu primirea sesizarii, organul de politie este obligat sa-si verifice competenta si, daca fapta este de competenta altui organ de urmarire penala sa informeze de indata organul competent.

Trebuie stabilita si identitatea persoanei care a facut plangerea sau denuntul si, de asemenea verificata sesizarea in sensul realitatii celor semnalate dar si sub aspectul locului unde s-a produs fapta, proportii si urmarile acesteia.

Potrivit Codului de procedura penala in cazul in care sesizarea se face telefonic, cel care o primeste trebuie sa o consemneze, intocmind un proces-verbal de consemnare a plangerii sau denuntului oral.Acelasi procedeu este utilizat si cand persoana care se prezinta in fata organului de urmarire penala este in imposibilitatea de a-si scrie plangerea sau denuntul.

B.     Asigurarea tehnico-materiala, si anume

pregatirea trusei criminalistice universale;

pregatirea trusei fotografice;

verificarea autolaboratorului criminalistic;

dotarea echipei cu aparatura necesara filmarii, videofilmarii, inregistrarii auto;

dotarea membrilor echipei cu aparatura necesara comunicarii;

pregatirea altor materiale necesare cercetarii locului faptei.

C.     Asigurarea prezentei specialistilor, a aparatorului si a martorilor asistenti

In prezenta sefului echipei, specialistii pot efectua o serie de modificari si cercetari atunci cand aparatura adecvata nu este in dotarea echipei de cercetare.

In cazul infractiunii de omor, echipa care efectueaza cercetarea la fata locului este constituita din procurori, medic legist, specialisti criminalisti, alti ofiteri de politie judiciara, precum si specialisti din diverse domenii. Prezenta medicului legist este indispensabila.

Potrivit instructiunii ministrului administratiei si internelor numarul 89/1990, articolul 11,din echipa ce examineaza locul unde s-a comis o infractiune de omor trebuie sa faca parte si seful politiei judetene sau unul din loctiitorii acestuia.

Prezenta aparatorului se impune atunci cand asistenta juridica este obligatorie pentru faptuitorul ce a ramas la locul faptei. Martorii asistenti trebuie asigurati, pe cat posibil, inaintea ajungerii la fata locului pentru a se evita pierderea de timp precum si cumularea de catre o persoana a doua calitati-martor ocular si martor asistent.

D.     Asigurarea deplasarii cu operativitate a echipei la fata locului

Deplasarea trebuie sa se faca in cel mai scurt timp posibil, orice intarziere afectand negativ cercetarea si rezultatele acesteia .

Ajuns la fata locului, inainte de inceperea examinarii propriu-zise, echipa de cercetare trebuie sa ia o serie de masuri :

-informarea operativa asupra evenimentului ce a avut loc;

-verificarea modului in care cel sosit primul la fata locului a actionat pana la sosirea echipei, rezultatele pe care le-a obtinut;

-stabilirea modificarilor asupra aspectului initial al locului faptei;

-delimitarea corecta a locului de cercetat;

-identificarea martorilor oculari si a persoanelor ce nu isi pot justifica prezenta in zona;

-stabilirea metodelor corecte de examinare.

Literatura de specialitate retine urmatoarele metode de cercetare la locul faptei :

-metoda subiectiva: presupune ca echipa de cercetare sa procedeze la cautarea, descoperirea, relevarea, fixarea si ridicarea urmelor si mijloacelor materiale de proba urmand fidel traseul parcurs de faptuitor din momentul patrunderii in campul infractional si pana la parasirea acestuia.

-metoda obiectiva: consta in desfasurarea activitatilor de la metoda subiectiva, facandu-se abstractie de modul si succesiunea actiunilor presupuse a fi desfasurate de faptuitor.Aceasta metoda ofera posibilitatea descoperirii tuturor urmelor in cauza.

-metoda combinata(mixta): consta in folosirea pe parcursul cercetarii atat a metodei subiective cat si a celei obiective, trecandu-se de la una la alta, pentru o cercetare sistematica, multilaterala si obiectiva.

E.     Alte activitati dispuse de seful echipei[10] :

-organizarea activitatii de culegere de informatii ce trebuie sa se desfasoare in paralel cu cercetarea la fata locului ducand la elaborarea versiunilor care sa orienteze echipa si sa fie verificate cu prilejul examinarii locului faptei;

-asigurarea reluarii activitatii in zonele neafectate de savarsirea infractiunii;

-asigurarea locurilor, documentelor ce prezinta importanta pentru cauza;

-luarea masurilor pentru inlaturarea unor pericole iminente;

-aducerea la cunostinta a tuturor membrilor echipei a rezultatelor obtinute in cadrul primelor masuri si orientarea cercetarii la fata locului in raport cu datele obtinute;

-stabilirea modalitatilor de legatura intre membrii echipei si a schimbului de informatii;

-asigurarea folosirii judicioase a efectivelor;

-asigurarea prezentei martorilor asistenti, a aparatorului si a altor persoane daca acest lucru nu a fost posibil pana in acel moment.

Referitor la regula metodologica privind cercetarea in echipa a omorului cu premeditare se impun cateva precizari, data fiind importanta ei in ansamblul preocuparilor destinate solutionarii infractiunilor contra vietii, aspect subliniat cu pregnanta de responsabilii domeniului Ministerului Public, Ministerului Administratiei si Internelor si Institutul de Medicina Legala “Prof. dr. Mina Minovici”.

Cercetarea in echipa permite concentrarea cunostintelor, a priceperii, a formarii unor specialisti in valorificarea completa si operativa a datelor despre fapta comisa, in directia aflarii adevarului. Dar, in conditiile in care factorii antrenanti in clarificarea problemelor specifice omorului cu premeditare actioneaza disparat, necoordonat, solutionarea cazului ar intarzia.

Pe de o parte, procurorul, sprijinit de ofiterii de politie din serviciul judiciar si criminalistic, efectueaza actele de urmarire penala destinate stabilirii elementelor constitutive ale infractiunii si identificarii subiectilor acesteia, apeland la metodele criminalistice. Pe de alta parte, medicul legist cerceteaza aspectele medicale concluzionand asupra cauzei si naturii  mortii, asupra legaturii cauzale dintre actiune si consecintele sale.

In aceasta situatie, ne aflam in fata unei evidente interdependente impusa obiectiv de necesitatea stabilirii adevarului, la care concura doua stiinte de granita – criminalistica si medicina legala – imprejurare ce a facut sa se afirme ca in cercetarea infractiunii de omor calificat, medicul legist are o dubla calitate: “una de expert si una de consilier”[11].

Calitatea de consilier ar reiesi din numeroasele probleme noi ce apar pe parcursul urmaririi penale, altele decat cele aflate la inceputul cercetarii si care isi gasesc o rezolvare medico-legala, conducand la completarea expertizelor initiale.