Genocidul - de instituire a unei jurisdictii penale internationale

Genocidul - Proiecte de instituire a unei jurisdictii penale internationale

Problema crearii unor instante penale internationale s-a pus pentru prima data in secolul trecut, autorul unui prim asemenea proiect fiind juristul elvetian Gustav Moynier, care in 1872 a propus crearea unui tribunal international pentru reprimarea crimelor comise impotriva dreptului gintilor. In conceptia autorului, un asemenea tribunal trebuia sa judece crimele de razboi comise prin incalcarea dispozitiilor Conventiei de la Geneva din 1864, urmand a fi compus din 5 persoane numite de catre statele beligerante (doua) si statele neutre (trei). Ideea constituirii unui asemenea tribunal nu a avut, insa, c prea mare audienta la data respectiva, considerandu-se ca prin aceasta s-ar nesocoti jurisdictiile nationale, dar ea a fost adesea reluata in perioada urmatoare, cand s-au propus diverse variante ale unor jurisdictii internationale.

Tratatul de Ia Versailles din 1919 prevedea in art.227 constituirea
unui tribunal special compus din cinci judecatori provenind din tarile
victorioase in razboi - Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franta,
Italia si Japonia - pentru a judeca pe Wilhelm al II-Iea de Hohenzolern,
imparatul Germaniei invinse in razboi. Tratatul mai prevedea in articolele
urmatoare (art.228-230) urmarirea si judecarea in Germania si pe
teritoriul Puterilor aliate si asociate a persoanelor acuzate de a fi comis
acte contrare legilor si obiceiurilor razboiului, tribunalele care urmau sa-i
judece fiind compuse din membri apartinand tribunalelor militare ale
Puterilor interesate, daca faptele erau comise impotriva resortisantilor
mai multor puteri aliate.

Dupa cum este cunoscut, tribunalul interaliat nu 1-a putut judeca pe
imparatul Germaniei, care nu a fost extradat de catre Olanda, unde se
refugiase, intrucat faptele pentru care a fost acuzat nu erau prevazute nici
in dispozitiile referitoare la extradare din legea olandeza, nici in tratatele
de extradare pe care Olanda le incheiase cu alte state. Activitatea
celorlalte tribunale internationale a fost extrem de redusa, guvernul
german refuzand sa puna la dispozitia puterilor victorioase pe cei
vinovati.

In perioada imediat urmatoare primului razboi mondial, preocuparea pentru crearea unei instante penale internationale permanente s-a manifestat atat in cadrul Societatii Natiunilor, cat si in cadrul unor foruri stiintifice de drept international.

In 1920, un Comitet de juristi ai Societatii Natiunilor a intocmit un proiect de organizare a justitiei penale internationale sub forma unei Inalte Curti de Justitie Internationala, separata de Curtea Permanenta de Justitie Internationala, care sa fie competenta a judeca crimele contra dreptului gintilor, dar fiind dezbatut in Adunarea Societatii Natiunilor proiectul nu a fost aprobat, apreciindu-se ca prematur.

intre 1920-1936, infiintarea unei jurisdictii penale internationale a fost sustinuta de mai multe societati internationale ale juristilor, intre care Asociatia de drept international si Institutul de drept international, iar Asociatia internationala de drept penal a discutat aceasta problema la mai multe congrese ale sale, in 1928' aproband un proiect de statut al unui tribunal penal international intocmit de presedintele Asociatiei, romanul Vespasian V. Pella.

Odata cu Conventia asupra prevenirii si reprimarii terorismului, la 16 septembrie 1937 a fost deschisa spre semnare  'Conventia pentru crearea unei Curti penale internationale'.^ Rolul Curtii ce se preconiza a fi infiintata era de a judeca pe indivizii acuzati ca au savarsit vreuna din infractiunile prevazute de Conventia referitoare la terorism.

Curtea trebuia sa aiba un caracter permanent, sediul urmand a fi la Haga, si sa fie compusa din 5 membri, juristi. cu o competenta recunoscuta in dreptul penal, care au fost sau sunt judecatori ai unor instante penale nationale ale statelor membre ale Societatii Natiunilor.

Conventia, care are nu mai putin de 56 articole, trateaza amanuntit statutul judecatorilor, -organizarea si competenta Curtii, procedura de judecata, pedepsele pe care le poate aplica si executarea acestora, inclusiv modalitatea de gratiere a pedepselor, dar, desi a fost semnata de 24 state, nu a intrat in vigoare, nefiind ratificata.

Imediat dupa al doilea razboi mondial s-au constituit, in imprejurarile cunoscute, cele doua tribunale militare internationale, de la Nurenberg si Tokio, ambele cu caracter ad-hoc, pentru indeplinirea unor sarcini determinate si anume judecarea principalilor criminali din statele invinse,, care au comis crime de razboi sau crime impotriva pacii si umanitatii. Statutele acestor tribunale vor face obiectul unei tratari separate.

Tinand cont de criticile formulate cu privire la caracterul ad-hoc al celor doua tribunale, de proiectele si argumentele avansate in perioada interbelica, dar si de nevoile tot mal acut resimtite de comunitatea internationala, in cadrul discutiilor purtate cu prilejul confirmarii de catre Organizatia Natiunilor Unite a statutului si practicii Tribunalului de la Nurenberg, in anii 1946-1947, au fost reluate eforturile in directia crearii unei Curti penale internationale cu caracter universal.

Problema a fost abordata si in legatura cu adoptarea in 1948 a Conventiei pentru prevenirea si reprimarea crimei de. genocid, care in art,VI prevedea posibilitatea ca judecarea celor care comit asemenea crime sa se faca si de catre o Curte criminala internationala. in lipsa unei asemenea instante, Adunarea generala a O.N.U. a adoptat o rezolutie speciala, concomitent cu. Conventia, in care se afirma necesitatea constituirii in viitor a unui organ jurisdictional pentru judecarea crimelor de drept international si in primul rand a celei de genocid si se cerea Comisiei de drept international sa studieze posibilitatea de infiintare a acesteia. La cea de a doua sa sesiune, in 1950, Comisia de drept international a ajuns la concluzia ca este oportun si posibil sa se creeze unasemeneaorganjudiciarinternationalcucompetentapenala, preconizand initial ca acesta sa functioneze ca o camera pentru infractiuni internationale pe langa Curtea Internationala de Justitie de la Haga, apoi ca un tribunal penal de sine-statator.

Adunarea generala a O.N.U. a insarcinat in 1950 un Comitet special cu elaborarea unui proiect de statut al unei jurisdictii penale permanente. Acest document, sub titlul 'Proiect al statutului unei jurisdictii criminale internationale', a aparut intr-o prima redactare in 1951, apoi cu unele mici modificari operate de un nou comitet special, in 1953, a fost inaintat Adunarii generale a O.N.U. un 'Proiect de statut al unei Curti penale internationale'. in anul urmator, discutarea proiectului a fost amanata sine die de catre Adunarea generala a O.N.U., considerandu-se ca infiintarea unei Curti penale internationale este strans legata de proiectul de Cod al crimelor contra pacii si securitatii omenirii si de definitia agresiunii, care constituiau de asemenea in acel moment obiectul de preocupare al unor organisme ale O.N.U.

Intre timp, agresiunea a fost definita in 1974, iar lucrarile Comisiei de drept international asupra proiectului Codului crimelor contra pacii si securitatii omenirii au fost reluate din 1982. Ca urmare, in 1989, Adunarea generala a O.N.U. a cerut Comisiei de drept international sa reia studiul problemei crearii unei Curti criminale internationale in limitele proiectului de cod mentionat. Problema se afla si in prezent pe agenda Comisiei de drept international a O.N.U., fara a se fi ajuns la formularea unui nou proiect care sa fie inaintat Adunarii generale.

Potrivit proiectului de statut publicat in 1953, Curtea penala internationala este conceputa ca o institutie independenta, fara legaturi directe cu Organizatia Natiunilor Unite sau cu vreo alta instanta judiciara internationala, un organism permanent, care sa fie convocat in sesiune ori de cate ori este necesara solutionarea unei cauze.

Curtea se compune din 15 judecatori, constituind un corp de magistrati independenti, alesi, indiferent de nationalitatea lor ori de faptul daca au o singura cetatenie, dubla cetatenie sau sunt apatrizi, dintre persoanele care se bucura de cea mai inalta consideratie morala si care indeplinesc conditiile pentru a exercita in tarile lor cele mai inalte functii judiciare sau sunt jurisconsulti cu o competenta recunoscuta in drept international si in special in dreptul international penal..

Judecatorii se aleg pe o perioada de noua ani, cu drept de realegere, de catre statele parti la statut, in asa fel incat sa se asigure reprezentarea marilor forme de civilizatie si a principalelor sisteme juridice ale lumii, fiecare stat neputand avea mai mult de un judecator in cadrul unui mandat

Curtea poate fi sesizata cu judecarea unei cauze nu in virtutea imputernicirilor date acesteia prin statut, ci pentru fiecare caz in parte prin atribuirea competentei in baza unei conventii, a unui compromis sau prin declaratie unilaterala, de catre statele ai caror cetateni sunt inculpatii sau pe teritoriul carora a fost comisa infractiunea, faptul ca un stat a aderat la statutul Curtii neobligandu-l si la acceptarea jurisdictiei acesteia.

Curtea penala internationala este competenta sa judece persoanele acuzate de crime de drept international general recunoscute. Ea judeca numai persoanele fizice, indiferent daca acestea sunt reprezentanti guvernamentali, functionari sau simpli particulari.

Pentru solutionarea cauzelor deduse judecatii. Curtea este imputernicita sa aplice dreptul international, inclusiv dreptul international penal, iar daca este cazul si dreptul intern al statelor parti la statut

Sesizarea Curtii si sustinerea acuzarii sunt incredintate procurorului, functie asumata de un jurisconsult desemnat de catre reclamant si se fac printr-un act de acuzare bazat pe constatarile anchetei efectuate de 6 Camera de instructie formata din cinci judecatori desemnati in acest scop anual si pentru un an de catre Curte.

Proiectul de Statut cuprinde garantiile fundamentale judiciare care trebuie respectate pe toata durata judecatii pentru asigurarea unui proces echitabil (prezumtia de nevinovatie, dreptul de a lua cunostinta de acuzatiile aduse si dreptul de aparare, prezenta la dezbateri, publicitatea dezbaterilor, secretul deliberarii etc).

Curtea penala internationala judeca in complet format din minimum 7 judecatori si adopta hotarari cu majoritatea judecatorilor prezenti. Hotararile Curtii trebuie sa fie motivate. Ele sunt definitive si nu sunt supuse apelului, singura cale de atac permisa fiind revizuirea. Curtea poate pronunta impotriva acuzatului stabilit ca este vinovat orice pedeapsa pe care 6 apreciaza ca necesara, sub rezerva unor limitari prevazute in instrumentul care-i atribuie competenta.

Executarea hotararii de condamnare se face in conformitate cu prevederile conventiei prin care s-a acceptat jurisdictia Curtii. Condamnatul poate sa fie gratiat sau eliberat conditionat de catre un comitet compus din cinci membri, constituit in acest scop de catre statele care au acceptat competenta Curtii.

Statutul astfel preconizat, ale carui prevederi le-am evidentiat la timpul prezent, constituie, din pacate, o problema a unui viitor mai mult sau mai putin indepartat, pentru ca infiintarea Curtii penale internationala nu este inca posibila, pentru motive diferite si contradictorii.

Pe de-o o parte, s-a exprimat temerea ca prin constituirea unui tribunal international, cu atributii suprastatale, ar putea fi limitata intr-un mod inadmisibil suveranitatea statelor, scotandu-se de sub jurisdictia lor o importanta categorie de infractiuni, iar o asemenea instanta ar putea fi folosita drept arena a luptelor politice sau pentru realizarea scopurilor
particulare ale unor state. Pe de alta parte, s-a apreciat ca in forma sa
actuala, prevazuta in proiectul de statut, o asemenea instanta nu ar
constitui decat un paleativ., o institutie lipsita de orice semnificatie sau
importanta practica, deoarece totul a fost lasat la discretia statelor luate
individual; ea nefiind creata de catre Adunarea generala a O.N.U., ci in
baza unei conventii intre state, iar acestea au si dreptul neingradit de a-i
atribui competenta de judecata si de a i-o putea retrage pentru fiecare caz
in parte, ceea ce in fapt ar insemna sa fie sustrase judecatii cele mai
grave crime internationale.

Crearea unei curti penale internationale ramane in continuare un deziderat,: existenta acesteia fiind, insa, resimtita ca 'necesara in lupta comunitatii internationale contra unei criminalitati tot mai organizate, mai extinse si mai agresive. La o asemenea instanta face trimitere si Conventia internationala asupra limitarii si reprimarii crimei de apartheid, din 1973, care in art.V prevede ca persoanele acuzate de savarsirea, unor asemenea fapte vor putea fi judecate nu numai de catre' tribunalele nationale, ci si de catre 'un tribunal international penal care ar fi competent fata de acele state parti care vor fi acceptat competenta sa', deci de catre Curtea penala internationala ce ar urma sa se infiinteze.

In lipsa unui tribunal international competent sa judece toate
categoriile de crime internationale stabilite potrivit reglementarilor
existente, ultimii ani cunosc o revenire la tribunalele internationale
constituite ad-hoc pentru judecarea unor anumite crime comise in
perioade determinate si in anumite zone geografice, intr-un domeniu
limitat la cel al regulilor umanitare care guverneaza modul de comportare
a beligerantilor pe timpul conflictelor armate.

Asemenea tribunale internationale au fost constituite pentru fosta Iugoslavie si pentru Ruanda, in legatura cu atrocitatile savarsite pe timpul conflictelor armate sangeroase din aceste parti ale lumii.