Influenta criminologiei asupra modelelor de politica penala

INFLUENTA CRIMINOLOGIEI ASUPRA MODELELOR DE POLITICA PENALA

1. Masurile de siguranta

Criminologia a avut o contributie importanta la largirea mijloacelor de combatere a criminalitatii prin sustinerea introducerii in legislatia penala a masurilor de siguranta. Aceste masuri sunt necesare pentru ca unor categorii de infractori nu li se pot aplica pedepse (minori, personae bolnave), iar pentru altii, pedepsele aplicate (inchisoarea) nu sunt suficiente (infractorul ramane cu arme, bani, provenind din infractiune).

Masurile de siguranta sunt sanctiuni penale, masuri de constrangere.

Se aplica de catre instantele de judecata, uneori de parchet, persoanelor care au comis infractiuni.

Masurile de siguranta sunt reglementate in Partea generala a Codului Penal si sunt destinate sa preintampine, prin inlaturarea anumitor stari de pericol social relevate de fapta, savarsirea de noi infractiuni. Aceste masuri sunt: obligarea la tratament medical, internarea medicala, interzicerea de a se afla in anumite localitati, expulzarea, confiscarea speciala, interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o durata determinata.

Examenul individual

Presupune un examen al personalitatii infractorului, formularea unui diagnostic si elaborarea unui program de tratament in vederea resocializarii acestuia. Acest examen de personalitate a infractorului se afla la baza individualizarii judiciare a pedepsei, urmata de o individualizare penitenciara cu aceeasi finalitate.

Prima sa aplicare practica s-a realizat in anul 1907 in Argentina, infiintandu-se un cabinet de psihologie clinica si experimentala in cadrul penitenciarului national. Ulterior, s-au luat masuri similare in Brazilia, Chile, Germania, Austria si Franta.

In SUA, la inchisoarea San Quentin din California s-a infiintat, in anul 1944, un centru de orientare curativa, care examina persoana infractorului si aviza tratamentul ce urma sa i se aplice in penitenciar.

2. Terapia resocializarii

Denumita si tratamentul individual de resocializare, aceasta se bazeaza pe rezultatele cercetarilor criminologice clinice, avand ca finalitate ameliorarea tendintelor reactionale ale infractorului, valorificarea aptitudinilor acestuia, reinnoirea motivatilor si modificarea atitudinii sale.

Programele de tratament sunt fundamentate pe metoda clinica, abordand personalitatea infractorului in unitatea si dinamica sa. Metoda clinica rezida in stabilirea unei relatii speciale de comunicare verbala intre terapeut si delincventi. Fara a distinge intre desfasurarea tratamentului in libertate, in mediu liber, semiliber sau inchis, tratamentul este individualizat in functie de diagnosticul pus fiecarui subiect si utilizeaza metode terapeutice, psihopedagogice, psihanalitice etc. Aceasta terapie este valoroasa prin faptul ca implica infractorul in procesul de resocializare; el e pus in situatia de a coopera la transformarea propriei personalitati.

ESEU: Comunicarea de informatii false ESEU: Dreptul - fapt social specific

Efectuarea cercetarii la fata locului se impune cand organele judiciare resimt necesitatea cunoasterii nemijlocite a locului faptei, a locului unde s-a desfasurat activitatea materiala si s-au produs consecintele infractiunii, toate in ideea formarii unor reprezentari fidele asupra locului (ca un punct in spatiu), a cunoasterii configuratiei si imprejurimilor sale.

Marea majoritate a autorilor din literatura de specialitate recunosc si subliniaza ca cercetarea la fata locului atat din punct de vedere procesual penal cat si criminalistic reprezinta un procedeu probator cu adanca semnificatie in aflarea adevarului. De rezultatele ei este conditionata nu numai directia ci si finalitatea investigatiilor ce se efectueaza in cauza data.

Sursa celor mai ample si mai fidele informatii o constituie locul unde faptuitorul si-a desavarsit activitatea criminala, locul unde s-au produs consecintele infractiunii sau se conserva date si urme legate de comiterea faptei.

Organele judiciare cu prilejul indeplinirii acestei activitati determinata de marea diversitate a conditiilor in care se savarsesc infractiunile, precum si particularitatile pe care acestea le comporta atribuie un caracter general, orientativ precizarii sarcinilor in vederea realizarii carora se efectueaza cercetarea la fata locului.

§ 3. Trasaturile cercetarii la fata locului

Cercetarea la fata locului are caracterul unei activitati initiale in sensul ca atunci cand este efectuata de organele de urmarire penala la inceputul investigatiilor legale de cercetare a unei infractiuni. Ea constituie activitatea cu care debuteaza investigatiile, respectiv este activitatea care preceda in timp pe celelalte.          Imprejurarea ca cercetarea la fata locului este o activitate initiala explica si caracterul cercetarii la fata locului de a fi o activitate imediata. Adica o activitate ce trebuie efectuata neintarziat, de indata ce natura faptei savarsite impune deplasarea organului judiciar la locul unde s-a comis activitatea infractionala.

Cercetarea la fata locului constituie o activitate irepetabila, deoarece odata realizata, locul faptei sufera modificari ceea ce face ca aceasta activitate sa nu poata fi repetata in conditiile in care s-a efectuat pentru prima data.

. Delimitarea cercetarii la fata locului de alte activitati de tactica criminalistica asemanatoare

Unele elemente de asemanare intre cercetarea la fata locului si alte activitati procedurale precum reconstituirea si perchezitia, a determinat unele delimitari  evidentiind aspectele de diferentiere si conturand natura si finalitatea fiecareia dintre ele.

3. Noile tendinte in politica penala

􀂾 Neoclasica

Se manifesta ca un model nou de politica penala represiva, tendinta ce trebuie sa se manifeste mai ales in cazul terorismului, crimei organizate, infractiunilor contra mediului inconjurator si impotriva activitatilor functionarilor publici corupti, conform recomandarilor de politica penala ale celui de al VII-lea Congres al ONU de la Havana, 1990, care a avut ca tema generala „Cooperarea internationala pentru prevenirea crimei si pentru justitia penala in perspectiva secolului XXI”. S-a materializat atat in legislatiile penale din tarile europene foste socialiste, care isi inaspresc sanctiunile, cat si in tarile occidentale (exemplu - noul cod penal francez).

􀂾 Moderata

Consecinta a tentatiei echilibrului, avand ca premise doua idei: represiunea prea severa si renuntarea la sanctiunea penala vor avea drept consecinta accentuarea dificultatilor in relatiile interumane. Aceasta orientare apreciaza ca reducerea disparitatilor sociale, economice si culturale intre indivizi este de natura sa contribuie la o mai buna integrare sociala, la implicarea cetatenilor in rezolvarea problemelor comunitatii si, astfel, la diminuarea criminalitatii.

Se preconizeaza, printre altele:

-aplicarea mai frecventa a unor alternative la pedeapsa, cum ar fi munca in serviciul comunitatii;

-solutionarea conflictelor penale prin mediatiune si dejuridicizare (justitie restaurativa).

􀂾 Radicala

Cunoscuta si sub denumirea de „noua criminologie”, propune un model abolitionist de politica penala, punand in discutie legitimitatea sistemului penal si necesitatea inlocuirii lui cu un sistem nepenal, incluzand un ansamblu de masuri si actiuni care sa asigure protectia sociala, dar si o „gestiune” echitabila a conflictelor.

In acest context, rolul criminologiei consta in examinarea critica a sistemului de justitie penala existent si preconizarea unor solutii de restrangere treptata si inlocuire a intregului ilicit penal.