Expertiza criminalistica a scrisului de mana - examinarea comparativa

Expertiza criminalistica a scrisului de mana - Examinarea comparativa

Compararea se face, de regula, intre urmele obiectului verificat, nefiind insa exclusa nici posibilitatea compararii directe a obiectelor. Sunt comparate, mai intai, proprietatile, caracteristicile si semnalmente exterioare generale, dupa care se trece la comparea celor individuale. Cu alte cuvinte, in prima etapa se stabileste apartenenta la gen, iar prin cea de-a doua se realizeaza identificarea propriu-zisa[1].

Examinarea comparat se realizeaza prin procedeele: confruntarile, juxtapunerii si suprapunerii.

Spre deosebire de juxtapunere si suprapunere, al caror continut ii dezvaluie ininsasi domeniile lor, procedeul confruntarii poate fi realizat prin mai multe cai:

pe cale statistica, atunci cand caracteristicile, proprietatile si semnalmentelor exterioare pot fi apreciate numeric;

cu ajutorul tabelului sinoptic, care poate prezenta imaginea generala a asemanarilor sau deosebirilor proprii obiectelor comparate;

pe baza de diagrama, care permite o reprezentare a raportului pozitional dintre unele caracteristici , proprietati si semnalmente exterioare ale obioectelor comparate;

prin verificarea din cartotecile si colectiile criminalistice, care se poate realiza pe baza unor formule criminalistice stabilite in mod conventional.

De exemplu, cu ajutorul cartotecii dactiloscopice monodactilare se poate stabili daca urma digitala descoperita pe un document are sau nu corespondent in cartoteca, pentru a stabili identitatea persoanei care a scris chiar daca aceasta identificare nu este pe baza scrisului de mana[2].

Se cunoaste faptul ca pentru identificarea autorului se presupune o faza de examinare comparativa a textului in litigiu si a pieselor de comparatie.

Rationamentul prin analogie necesita ca obiectul necunoscut, respectiv scrisul in litigiu, sa fie comparat cu o serie de obiecte cunoscute ce au un predicat comun, acestea fiind piesele de comparatie. Piesele de comparatie au ca numitor comun faptul ca provin de la persoana X. Fata de imprejurarile ca scrisul oricarei persoane este strict individual rezulta ca toate piesele de comparatie vor retine acelasi tablou de calitati definitorii.

La randul sau si scrisul in litigiu prezinta un grup de caracteristici care ii individualizeaza. Se desprind aproape de la sine concluzia conform careia examinarea comparativa trebuie sa vizeze particularitatile scrisului in litigiu si pe cele ale pieselor de comparatie. Fiecare grup de acest fel reprezinta o descriere a unor calitati esentiale la care se ajunge printr-o sustinuta activitate de sinteza desfasurata in etapa examinarilor separate ale scrisului incriminat si ale celor de comparatie[3].

In cursul examinarilor comparative, expertul va face o mare diversitate de observatii pentru a stabili daca particularitatile scrisurilor confruntate concorda sau prezinta deosebiri si la care anume caracteristici se refera cele constante.

In domeniul cu care ne ocupam, elaborarea acesteia necesita un complex de evaluare si interpretare a carui sarcina ii incumba expertului. Aceasta nu are ca ajutor in aceasta activitate decat experienta si gradul sau de pregatire profesionala.

Aprecierea oricarei caracteristici se face cu ajutorul unui criteriu reprezentat de valoarea sa identificatoare. Sintagma, subliniata, ar putea fi tradusa prin ponderea, greutatea, pe care o nota grafica o are intr-un proces de identificare a autorului unui scris. Valoarea identificatoare a particularitatilor grafice nu poate fi masurata, tradusa in termeni cantitativi, ci se supune doar unei evaluari operate de specialist.valoarea identificatoare a unei carecteristici este data de aportul ei individualizam, adica de rolul ei, locul pe care ii detine printre celelalte caracteristici ale unui scris, al caror grup ii confera acestuia unicitatea in raport cu scrisul oricarei alte persoane. La examinarea sub acest aspect a unei caracteristici trebuie mai intai sa se determine cat de importanta este aceasta printre celelalte caracteristici, cat de puternica apare amprenta acesteia in tabloul grafic.

Valoarea individualizatoare a unei caracteristici este data de insumarea a trei factori si anume: valoarea prestabilita a grupului de caracteristici din care face parte; frecventa aparitiei sale in grafismele persoanei respective; raritatea aparitiei sale in raport cu scrisurile tuturor celelalte persoane[4].

Practica de expertiza confirma faptul ca identificarea autorului unui inscris se poate face uneori doar cu ajutorul caracteristicilor speciale. Avem in vedere indeosebi cazurile oferite de scrisurile deghizate in care materialul operant al scrisului in litigiu rezida in litere , cifre si alte semne grafice ale scrisului, si-au pastrat particularitatile originale.

In ceea ce ne priveste, consideram ca la identificarea autorului unui inscris sa isi aduca contributia atat caracteristicilor generale, cat si cele speciale. Nu este insa necesar ca asemanarile sa priveasca intregul tablou de note grafice relevat de scrisul cert.

Referitor la posibilitatea identificarii doar pe baza caracteristicilor speciale suntem nevoiti sa facem o importanta observatie. Astfel, apreciem ca intre caracteristicile generale si cele speciale nu se poate trasa o linie sigura de demarcatie, dat fiind faptul ca in mod obisnuit caracteristicile speciale vor reflecta volens-nolens si unele caracteristici generale[5].

Chiar si o singura litera poate retine indicii privind, de exemplu, gradul de evolutie a scrisului, marimea acestuia s.a. . Un singur suprasemn poate reflecta, prin morfologia sa si prin plasament, viteza de executie. Oricum, trebuie retinut ca din punct de vedere teoretic caracteristicile generale sunt considerate a avea o pondere mai mica decat cele speciale. Dupa cum am aratat 1-a inceputul prezentarii, aceasta reprezinta valoarea predeterminanta. In realitate, dupa cum se va vedea in finalul celor ce urmeaza, frecvent o caracteristica generala se poate dovedi cu mult mai valoroasa decat multe caracteristici speciale. Pentru intelegerea acestui lucre va trebui sa avem in dezbatere si alte elemente ale identificarii.

Un alt factor pe baza caruia se apreciaza valoarea individualizatoare a unei caracteristici ii constituie frecventa de aparitie a unei note grafice in scrisul unei persoane. Examinarea unui numar mare de scrisuri de comparatie va permite stabilirea modului de manifestare a tuturor caracteristicilor grafice[6].

Cand vorbim de repetitia unei note grafice avem in vedere manifestarea fidela a aceleiasi note grafice, fiindca se poate intampla ca o nota grafica sa constituie o prezenta constanta, dar marcata de variate modificari de la un act grafic la altul.

Un alt criteriu dupa care se cantareste valoarea individualizatoare a unei caracteristici ii reprezinta raritatea sa in raport cu scrisurile altor persoane. Raritatea unei caracteristici exprima probabilitatea de aparitie a acesteia in scrisurile unor diferiti autori. Folosirea acestui criteriu se bazeaza pe nenumarate observatii pe care teoreticienii si practicienii expertizei criminalistice le-au efectuat de-a lungul timpului.

Cu prilejul studierii unui numar enorm de scrisuri s-a observat ca unele caracteristici grafice sunt comune multor scrisuri, in timp ce altele se regasesc cu mult mai rar[7].

Din prima categorie, fac parte indeosebi caracteristicile de ordin general, lucre explicabil prin faptul ca acestea sunt trasaturi generice care prin insasi natura lor vizeaza un numar indefinit de scrisuri. Este demonstrat de examinarile scrisurilor de nivel inferior sau mediu ale caror litere si cifre prezinta mari asemanari sub aspect morfologic, in privinta timpului de legatura si a modului de redare a suprasemnelor si sedilelor. De aici si dificultatea interpretarii concordantelor, cand termeni ai examinarilor comparative sunt grafisme de aceasta factura.

Dupa unele opinii si “idiotismele grafice” se preteaza la distinctii. Astfel, se considera ca valoarea cea mai mare trebuie acordata acelor elemente de acest gen, a caror prezenta nu este usor de sesizat de catre orice privitor. Este vorba, in special de combinatii grafice miniaturale, avand un plasament discret, ce sunt depistate cu greu chiar si de catre un expert in scrisuri.

Raritatea nu este doar un atribut al unor caracteristici de ordin general. Nu avem in vedere orice caracteristica de acest gen . Chiar si plan imaginativ ne-ar fi greu sa concepem, de exemplu, un grad de evolutie insolit sau un aspect neobisnuit privind viteza de executie sau inclinarea unui scris. Poate constatarea unor cazuri de acest gen 1-a determinat pe Lacard sa afirme ca unele caracteristici generale pot fi considerate chiar ca reprezentand “idiotisme grafice”. Ne-am referit pana acum la factorul individualizant al “raritatii” in raport de caracteristicile grafice privite la modul individual[8].

Este insa extrem de important sa notam ca raritatea poateprivi si grupuri alcatuite din reunirea diferitelor caracteristici. In acest sens, prin extensie, se poate vorbi si de scrisuri “rare” individualizate prin tablouri grafice realizate prin insumarea neobisnuita a notelor grafice.

In examinarea asemanarilor, un mare rol trebuie acordat valorii identificatoare (individuale si de grup) a caracteristicilor scrisului de comparatie aflat cu cel in litigiu intr-un astfel de raport. Va trebui, de asemenea, verificat daca particularitatile corespondente scrisului in litigiu releva sau nu o executie naturala , stiut fiind ca procedeele contrafacerii scrisului pot crea analogii faptice[9].

In finalul unor asemenea operatii complexe, expertul va stabili daca asemanarile stabilite sunt suficiente pentru a gira un rationament prin analogie prin care sa se ajunga la transferarea predicatului scrisurilor de comparatie (atributul lor de a apartine persoanei X) asupra scrisului in litigiu.

Evaluarea si interpretarea asemanarilor si deosebirilor conduc spre o concluzie de un anumit fel. O anumita concluzie nu este altceva decat o afirmatie. Pentru ca o afirmatie sa capete valoarea unui adevar stiintific , aceasta trebuie probata. Daca probatiunea se considera a fi suficienta, atunci afirmatia se transforma intr-o afirmatie certa. Ca adevar stiintific, aceasta nu trebuie sa contrazica sistemul de adevaruri sistematizate ale siintei din care face parte, in cazul de fata, stiinta criminalisticii.

Concluziile certe exprima totala convingere a expertului ca lucrurile se prezinta intr-un anumit fel. Adeziunea deplina ca lucrurile se prezinta intr-un anumit fel. Adeziunea deplina si sincera a acestuia este deosebit de importanta, orice ezitare a sa in aceasta privinta stirbind concluzia din punct de vedere al fundamentarii sale subiective.

Concluziile probabile sunt in acord cu structura logica a oricarui adevar stiintific si, de aceea, se recomanda ca beneficiarii expertizelor in care apar concluzii probabile sa le utilizeze pe masura ponderii lor. Trebuie sa aiba mereu in vedere faptul ca, dupa opinia aproape generala, o concluzie probabila este foarte apropiata de una certa.

Concluziile probabile sunt emise atunci cand materialul grafic in litigiu nu permite o examinare comparativa eficace, lucru ce se datoreaza indeosebi cuantumului redus al acestuia (un cuvant, cateva litere sau cifre etc.) sau / si absentei unor caracteristici cu suficienta valoare identificatoare. In cazul scrsurilor inferioare sau de factura madie, se intampla destul de des ca aspectul banal al semnelor componente - cu frecvente aparitii in multe alte scrisuri de acelasi nivel - a creeze probleme ce pot conduce la concluzii probabile sau la afirmatii cu un grad de certitudine si mai mic. O concluzie probabila are evident si un suport obiectiv dar ea se sprijina in mod preponderent pe credinta expertului ca situatia este asa cum considera el. De aceea, valoarea cognitiva a concluziei probabile este in relatie directa cu experienta si pregatirea profesionala a expertului[10].

Aceasta este ratiunea pentru care, in unele tari, in raportul de expertiza se consemneaza si vechimea in specialitate a expertului respectiv.

Sunt si cazuri in care starea materialului in litigiu nu permite nici macar formularea unei concluzii cu valoare de opinie. Fata de caracterul inoperant al scrisului in litigiu expertul se vede pus in situatia de a nu putea efectua expertiza sau de a nu putea sa se pronunte nici macar print-o afirmatie de mica probabilitate. Situatii de acest gen pot aparea atunci cand actul in litigiu (si scrisul pe care ii contine) este deteriorat, de exemplu, prin spalare chimica, iar “'intarirea” scrisului nu este posibila. La randul lor, scrisurile deghizate prin modalitati care le depersonalizeaza pot crea probleme de aceasta natura. La fel, solicitarea efectuarii unei expertizepe baza unor copii de slaba calitate.

Concluziile emise in astfel de cazuri imbraca forma: “Scrisul cutare este inapt pentru o examinare criminalistica”; “Din motivele indicate in cuprinsul raportului nu se poate stabilidaca scrisul cutare a fost sau nu executat de o anumita persoana”[11].

In cadrul domeniului examinarii comparative, denumita si expertiza grafica, sau grafoscopica, de unde si o alta denumire a domeniului examinarii criminalistice a scrisului, respectiv grafoscopia judiciara, trebuie facuta diferentierea pentru a nu folosi in mod eronat termenul de “expertiza grafologica” desi grafologia are un domeniu distinct de investigare, fiind folosita

cu precadere in psihodiagnostic, in studiul particularitatilor de caracter al unei persoane[12].

Din analiza unei vaste practici in domeniul exoertizei criminalistice grafice rezulta ca acest gen de identificare este intalnit in cazuri si forme variate. Frecvent, identificarea dupa scris vizeaza urmatoarele obiective: verificarea autenticitatii unui text, identificarea autorului unui text anonim cu continut calomnios, descoperirea unui fals prin imitarea sau deghizarea scrisuluisi, de aici, identificarea persoanei autorului textului.

Ca si celelalte examinari criminalistice destinate identificarii persoanei dupa urme create in campul infractional, identificarea dupa scris presupune, in mod necesar, un examen comparativ intre scrisul in litigiu si scrisul apartinand cu certitudine persoanei suspecte[13].