Examinarea comparativa a caracteristicilor scrisului

EXAMINAREA COMPARATIVA A CARACTERISTICILOR SCRISULUI

SECTIUNEA a 1-a: METODA DE CERCETARE CRIMINALISTICA A SCRISULUI

Identificarea scriptorului respectiv este scopul principal al examinarii criminalistice a scrisului. Exista urmatoarele probleme in cadrul efectuarii expertizelor grafice:

- daca o semnatura falsificata sau realizata pe un nume fictiv a fost executata de catre persoana presupusa a fi autor ;

- daca un text a fost scris de o anumita persoana , pretinsa sau banuita a fi autorul ;

- daca doua sau mai multe texte de pe acte diferite ori mai multe mentiuni din cuprinsul aceluiasi act sunt scrise de catre o singura persoana.

Cercetarea se desfasoara in toate domeniile criminalisticii pe baza metodelor general valabile pentru orice examinare cu caracter stiintific, adica prin analiza si sinteza, care constau in descompunerea obiectelor in elementele lor componente, urmata de studierea lor interdependenta. Aceasta studiere se realizeaza prin metoda comparatiei, in vederea stabilirii asemanarilor si deosebirilor dintre obiectele si fenomenele confruntate.

Cercetarea criminalistica a scrisurilor necesita, ca orice alta identificare, o examinare separata a caracteristicilor grafice ale fiecarui scris in parte, o comparare a acestora si , in final , o apreciere a constatarilor facute.[1]

SECTIUNEA a 2-a: MATERIALE DE COMPARATIE

Strangerea materialelor de comparatie constituie sarcina care solicita expertiza ( art,127 cod procedura penala si art. 179 cod procedura civila ) si nu a expertului. Ratiunea acestui fapt este urmatoarea: in prealabil este necesar sa se stabileasca cu certitudine autenticitatea lor, in sensul ca intr-adevar insusirile au fost executate de catre o anumita persoana.

1.Piesele preconstituite

Sunt cele executate anterior dispunerii expertizei, deci independent de necesitatiile acesteia , de aceea au si o mare valoare, deoarece sunt realizate sincer si in conditiile cele mai diverse.

Piesele din aceasta categorie constau atat din acte scrise inaintea pornirii procesului ori cercetarilor care il preced ( autobiografii, cereri, corespondenta personala ) cat si acte intocmite in cursul acestuia ( piese intermediare ):  declaratii, interogatorii, dovezi de primire a citatiilor.

Pentru expertizarea textelor se vor procura ca piese de comparatie tot texte, scrise de catre persoana banuita in cauza. In cazul semnaturilor trebuie sa se culeaga toate semnaturile pe care le detine persoana in cauza, adica semnaturi intregi si prescurtate , cu sau fara initiale.

Piesele de comparatie trebuiesc puse la dipozitia expertului in original. Date fiind modificarile pe care le poate suferi scrisul in decursul evolutiei sale ori datorita unor  factori momentani, este indicat ca piesele de comparatie sa corespunda, pe cat posibil, textului sau semnaturii ce formeaza obiectul expertizei in ce priveste felul pieselor, instrumentul de scris , timpul cand au fost scrise, adica sa fie din aceeasi perioada ori apropiata.

2.Piesele scrise la cerere

Sunt probe grafice executate de cei in cauza in special pentru efectuarea unei expertize. Aceste probe sunt date in fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata; in ultimul caz luarea probelor are loc chiar in sedinta de judecata.

Regulile dupa care se iau probele grafice, elaborate pe baza experientei expertilor criminalisti din tara noastra si din alte tari ar putea fi sintetizate astfel:

- in expertizele privitoare la texte, piesele executate la cerere constau in scrierea unui text oarecare ( o autobiografie, o nota explicativa ) astfel incat scriptorul sa nu observe ca se urmareste luarea unor probe :

- in continuare se va proceda la luarea unor probe prin dictare. Textul dictat trebuie sa cuprinda fragmente si cuvinte din actul incriminat si apoi se va dicta chiar textul in cauza.  Dictarea se va face cu voce linistita si intr-un ritm egal, fara sa se dea vreo indicatie cu privire la ortografie si punctuatie ;

- se interzice copierea ;

- daca dupa scrierea textului supus examinarii s-au folosit forme grafice speciale, cum ar fi majuscule topografice, se va cere persoanei sa foloseasca toate felurile de scriere pe care le cunoaste si numai cand printre acestea nu apare genul de scris din piesa in litigiu i se va cere in mod special sa execute o asemenea scriere ;

- daca textul expertizat cuprinde cifre se va cere scrierea unor operatii matematice ;

- se vor lua si probe pe plicuri, liniate sau albe, dupa caz ;

- conditiile in care se iau probele trebuie sa fie pe cat posibil mai aproape de cele in care s-a realizat scrisul incriminat.

SECTIUNEA a 3-a: FAZELE CERCETARII CRIMINALISTICE A SCRISULUI

1.Cercetarea prealabila

Are mai mult caracter auxiliar, dar se dovedeste a fi adesea foarte utila, inlaturandu-se din timp o serie de nelamuriri. Consta in examinarea actului procesual prin care este investit expertul, in vederea determinarii cu precizie a obiectului expertizei. Se constata faptul daca scrisurile de comparatie sunt suficiente cantitativ si corespund din punct de vedere calitativ. In finalul acestei faze se cerceteaza imprejurarile pricinii in care s-a solicitat expertiza si care prezinta interes pentru efectuarea lucrarii.

2.Analiza separata

A scrisurilor in litigiu si a celor de comparatie consta in cercetarea minutioasa a tuturor caracteristicilor generale si speciale ale scrisurilor. E util ca examinarea sa inceapa cu observarea modului in care scrisurile au fost realizate. Apoi se examineaza caracteristicile generale si cele speciale, in aceasta ordine. Examinarea scrisurilor trebuie sa imbratiseze toate aspectele, toate caracteristicile.

Etapa analizei separate nu apare ca o simpla defalcare mecanica a scrisului in elementele sale componente. Pentru o individualizare concludenta a scrisului de studiat, dupa determinarea caracteristicilor esentiale si a celor mai putin semnificante sau chiar lipsite de importanta e necesara o munca de sinteza, de recompunere a scrisului pe baza caracteriticilor diferentiale ca valoare. In acest fel scrisul e definit prin ceea ce are mai reprezentativ, mai aparte, prin ansamblul elementelor sale privite ca un tot unitar, complex.

3.Examenul comparativ

Constituie metoda stiintifica de identificare in criminalistica. Caracteristicile grafice ale scrisului in litigiu si ale celui de referinta, determinate in faza anterioara, sunt confruntate si corelate.

Comparatia se efectueaza in aceeiasi ordine ca si analiza separata; mai intai caracteristicile generale si apoi cele speciale.

Compararea are ca rezultat determinarea asemanarilor si deosebirilor dintre scrisurile in litigiu si scrisurile apartinand persoanelor banuite. Procedeul folosit depinde de fiecare expert in parte. Compararea se poate face prin examinarea vizula si directa a scrisurilor, fie prin desenarea caracteristicilor grafice ( litere, legaturi, trasaturi de atac, finalizari ) ori prin studierea fotografiilor, de culoarea acestora in fragmente care se suprapun. Cand se face apel la metodele grafometrice se vor compara cotele, valorile dimensionale, curbele sau figurile geometrice rezultate, pentru fiecare scris obtinandu-se formule, medii, proiectii.

4.Finalizarea cercetarii comparative a scrisurilor

REFERAT: Efectele divortului privind bunurile comune - impartirea bunurilor REFERAT: Aspecte de drept comparat

E ultima, dar si cea mai importanta faza, constand in aprecierea elementelor inregistrate si formularea concluziilor.

In materie de scrisuri aceasta e complexa intrucat scrisul nu este un proces mecanic de tipul scrisului dactilografiat, ce este supus influentei a numerosi factori, iar pe de alta parte prin insasi natura sa variabila el nu poate fi reprodus exact, in cele mai mici detalii, nici chiar de acelasi scriptor.

Asemanarile si deosebirile nu se manifesta ca elemente perfect etalonate usor departajabile in indicii pozitive sau negative. De aceea formularea concluziei este precedata in mod necesar de o evaluare a caracteristicilor grafice, ceea ce reprezinta misiunea cea mai dificila a expertului.

SECTIUNEA a 4-a: APRECIEREA CARACTERISTICILOR SCRISULUI SI FORMULAREA CONCLUZIILOR

1.Determinarea valorii identificatoare a caracteristicilor grafice

Valoarea identificatoare a unui element grafic este data de masura in care aceasta contrbuie la particularizarea unui scris, la diferentierea scrisului respectiv de scrisurile altor persoane. Folosirea termenului ,, contribuie ” se justifica prin aceea ca o singura caracteristica,  chiar individuala, nu poate, prin ea insasi, sa fie unica baza a identificarii[2].

Valoarea  cea mai mare o au caracteristicile grafice iesite din comun, adica acele elemente individuale cunoscute sub denumirea de” idiotisme grafice”.

Edmond Locard recomanda urmatoarele principii de detrminare a raritatii caracteristicilor grafice:

- caracterele generale sunt mai importante  decat forma literelor ;

- exista idiotism cand semnul respectiv prezinta o frecventa mare ;

- cea mai mare valoare pentru identificare o au idiostismele mai putin aparente ;

- printre idiotismele grafice cele mai ascunse se numara: involutia cercurilor, directia liniei de baza a cuvintelor.

Aprecierea valorii elementelor grafice are un caracter subiectiv dar aceasta nu inseamna ca insasi expertiza scrisului ar fi lovita de relativitate, de indoiala sau de arbitrar.

Determinarea in cadrul unei examinari comparative  a scrisurilor nu este chiar atat de subiectiva pentru ca exista un aspect obiectiv al problemei: caracteristicile scrisului sunt materiale fiind incorporate in semne grafice, in experienta expertului, adica cunoasterea valorii in general a elementelor grafice se bazeaza tocmai pe studierea unor scrisuri concrete. Deci, procesul subiectiv opereaza cu elemente materiale, obiective, ca si in cazul stabilirii unui diagnostic in medicina sau al aprecierii probelor de catre judecator in scopul aflarii adevarului.

2.Evaluarea rezultatelor examinarii comparative a scrisurilor

Concluzia care trebuie desprinsa in urma examinarii comparative a doua scrisuri sub forma de texte sau semnaturi reprezinta tot consecinta unui proces de apreciere si anume a asemanarilor si deosebirilor dintre ele.

Desi doua scrisuri ar putea avea oricate trasaturi comune, ele nu pot fi considerate ca fiind executate de acelasi scriitor daca prezinta una sau mai multe deosebiri constante sau fundamentale, fara ca acestea sa poata fi explicata in mod logic.

Concluzia finala va trebui intotdeauna bazata pe combinatia tuturor caracteristicilor generale si speciale si nu pe cateva caracteristici separate, oricat de valoroase ar fi acestea.

In scopul formularii unei concluzi de identitate de autor, cantitatea si calitatea asemanarilor vor trebui sa fie de asa natura incat sa excluda o coincidenta accidentala. Deci, expertul trebuie sa aprecieze factorul probabilitatii, sa determine cat de improbabila e repetarea complexului de caracteristici grafice pe care le-a constatat in alte scrisuri. Cu cat elementele comune ale scrisurilor comparate sunt mai individuale, cu cat valoarea lor identificatoare e mai mare, cu atat probabilitatea de a fi gasite inscrise in scrisuri straine e mai mica sau exclusa.

3.Concluziile examinari comparative a scrisurilor

Pe baza aprecierii finale a constatarilor, expertul formuleaza o concluzie, adica opinia sa cu privire la identitatea sau neidentitatea scriptorului, raspunzand astfel organului care a dispus efectuarea expertizei.

Dupa gradul de certitudine al parerii expertului si in functie de posibilitatile reale de rezolvare, din punct de vedere tehnic se pot distinge concluzii categorice si concluzii de probabilitate. Uneori expertul este in imposibilitatea de a stabili ceea ce i s-a cerut sa determine.

3.1.Concluziile categorice

Cand sunt certe sunt fie pozitive, fie negative dupa cum se conchide ca o anumita persoana e sau nu autorul scrisului in litigiu.

Cand expertul emite o concluzie de acest gen inseamna ca si-a format convingerea intima ca valoarea identificatoare a caracteristicilor grafice, considerate separat precum si in totalitatea lor, e suficienta pentru a exclude orice coincidenta accidentala. El are siguranta ca ansamblul calitatilor comune pe care le-a determinat in cele doua scrisuri sunt comune si deci ele provin de la un scriptor sau, invers, ca deosebirile dintre scrisurile realizate sunt tipice si nu se datoresc unor schimbari deliberate ( deghizare, imitare, copiere ) ori variabilitatii naturale a frafismelor si in consecinta sunt executate de catre doua persoane diferite.

3.2.Concluziile de probabilitate

Sau probabile constituie si ele o parere dirijata intr-un sens afirmativ sau negativ, dar in mod incert¹. Ansamblul caracteristicilor grafice din scrisul in litigiu nu prezinta o valoare individualizatoare absoluta, caci subzista posibilitati aparitiei sale si in alte scrisuri.

Una din cauzele care-l obliga pe expert sa recurga la astfel de concluzii e volumul redus al scrisului in discutie. O mentiune scurta alcatuita din cateva cuvinte sau chiar dintr-un singur cuvant, o semnatura simpla nu ofera un material grafic corespunzator din punct de vedere cantitativ.[3]

Concluzia probabila nu e si nu trebuie sa fie concretizarea unei nesigurante a expertului in apreciere, materializarea unui dubiu total. Aceste concluzii sunt stiintific admisibile si nu contravin teoriei identificarii.De asemenea nu sunt de neglijat caci ele determina totusi ceva, neputand fi asimilate cu o concluzie de imposibilitate de solutionare a problemei caci intr-adevar nu aduce nimic nou din punct de vedere informational,ci ofera o pista pe care pot fi canalizate cercetarile ulterioare.

3.3.Imposibilitatea rezolvarii problemei

Cu exceptia cazurilor in care se pot formula concluzii categorice sau de probabilitate mai exista o categorie de concluzii sau mai exact de situatii in care nu se poate emite o parere. Imposibilitatea rezolvarii problemei puse expertului se exprima prin formula „ nu se poate stabili ”.

Asemenea situatie e determinata de aceeasi factori intalniti la concluziile de probabilitate, numai ca materialul de examinat e si mai sarac in elemente grafice , fiind deci imposibila o apreciere a valorii caracteristicilor existente. De exemplu , o examinare eficace poate fi impiedicata de imbacsirea scrisului cu cerneala, de acoperirea sa cu o pata sau cu un alt scris.

Ca si celelalte genuri de concluzii , si aceasta necesita explicatii temeinice, in asa fel incat organul juridic sa capete certitudinea ca nu poate obtine nici un fel de date prin examinarea grafica.

3.4.Aprecierea raportului de expertiza de catre organul judiciar

Pentru valorificarea concluziei expertului , adica pentru retinerea ei ca mijloc de proba se impune aprecierea valorii sale probante de organul judiciar. Opinia expertului nu obliga organul judiciar.[4]

Aprecierea probelor e libera si se realizeaza potrivit convingerii organului de urmarire penala si a instantei de judecata, formata in urma examinarii tuturor probelor administrate.

Valoarea probanta a raportului de expertiza criminalistica, a concluziei sale, depinde de veridicitatea faptelor ce se stabilesc , care poate fi desprinsa in scopul corelarii cu celelalte fapte si imprejurari ale cauzei.Daca celelate probe se coroboreaza cu cocluziile expertizei , atunci acestea din urma sunt concludente si utile cauzei.

Daca probele nu coincid cu concluziile expertizei inseamna ca , primele sau ultimele sunt false. In al doilea caz concluziile expertului sunt eronate si vor putea fi inlaturate, eventul pe calea unei noi expertize.

3.5.Dispunerea si interpretarea noii expertize

Aprecierea si valoarea concluziei raportului de expertiza se face de obicei in momentul deliberarii, cand toate probele sunt administrate si are loc evaluarea lor globala, dandu-se solutia.

Exista si situatii in care se pune problema efectuarii unei noi expertize, fie din oficiu , fie la cererea partii interesate. In ambele cazuri , dispunerea noii expertize trebuie sa fie o masura de elucidare a indoielilor pe care le are organul de urmarire penala sau instanta de judecata cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiza.

Principalele cauze care genereaza necesitatea noii expertize sunt: insuficienta argumentare si demonstrare a concluziei primului raport de expertiza, ceea ce o face neconvingatoare; concluzia este incerta de probabilitate, sau de imposibilitate a rezolvarii problemei cand concluzia e in vadita contradictie cu alte probe administrate in cauza.

Noua expertiza nu trebuie confundata cu suplimentul de expertiza care reprezinta o completare a expertizei efectuate. Astfel, se va cere un supliment atunci cand se solicita lamurirea unor aspecte noi legate de problema initiala sau cand se urmareste solutionarea aceleiasi probleme.

3.6.Dreptul celui caruia i s-a incredintat efectuarea expertizei de a cunoaste materialele cauzei. Limitele in care pot fi cunoscute.

Realizarea expertizei criminalistice si caracterul convingator al concluziilor formulate sunt dependente de cunoasterea unor fapte sau imprejurari de fapt, legate de aspectul sau aspectele pentru a caror lamuriri s-a dispus efectuarea examinarii de specialitate.Uneori efectuarea expertizei criminalistice presupune cunoasterea de catre expert nu numai a materialelor ce constituie obiectul examinarii ci si a materialelor cauzei, a unor imprejurari de fapt.

Literatura reda expimarea a doua puncte de vedere in ceea ce priveste limitele in care cel insarcinat cu efectuarea expertizei poate cunoaste materialele cauzei.

Prima dintre ele se refera la limitarea dreptului de a cunoaste materialul cauzei, considerat necesar efectuarii expertizei. In aceasta opinie limitarea expertului de a cunoaste numai materialele necesare efectuarii expertizei e aplicata de imprejurarea, ca expertul trebuie sa efectueze concluziile pe baza cunostintelor sale de specialitate intr-un domeniu sau altul, de pericolul influentei pe care ar putea sa o exercite asupra concluziilor formulate.

Conform celei de-a doua opinii, expertului i se recunoaste un drept nelimitat de a lua cunostinta de orice date care ar putea interesa efectuarea expertizei , inclusiv dosarul cauzei. Acordarea dreptului, cu nimic marginit, de a cunoaste orice date existente in cauza se sprijina, in aceasta opinie, pe obiectivitatea ce trebuie sa caracterizeze expertul, precum si imprejurarea ca aceasta trebuie sa cunoasca materialele cauzei nu pentru a adapta concluziile formulate constatarilor organelor juridice, ci tocmai pentru a putea el insusi formula concluzii obiective si fundamentate stiintific.

Legislatia noastra si practica organelor judiciare consacra o noua opinie in vederea identificarii persoanei dupa scris.

VALOAREA SI LIMITELE EXPERTIZEI GRAFICE

Ca mijloc de fixare si comunicare a ideilor, scrierea constituie o deprindere in care mecanismul fiziologic este dat de complexul de legaturi temporare nervoase. Legaturile produse in cortex sunt asociate cu variate acte motrice ale mainii inscriptoare, condusa si controlata de sistemul nervos central, care regleaza tonusul muscular.[5] Particularitatile tipului de activitate nervoasa proprie fiecarei persoane sunt completate de tot felul de influente pedagogice, culturale, profesionale, familiale, tehnice etc. si se materializeaza in dverse modalitati grafice , ce imprima scrisului un caracter individual.

Aceasta se reflecta atat in caracteristicile de ansamblu ( dominante grafice ) cat si in caracteristicile de detaliu ( morfoslogia semnelor grafice ). Desi fiecare caracteristica considerata izolata poate fi intalnita in scrisul mai multor persoane, totusi combinatia lor este irepetabila ceea ce creaza posibilitatea identificarii scriptorului chiar si atunci cand scrisul este deghizat ( scris cu mana stanga, simularea unui scris de evolutie inferioara, utilizarea in scris a majusculelor de tipar ) . Aceasta posibilitate ne ajuta la stabilirea faptului daca un act a fost scris de persoana care figureaza ca titular ( testamnet, scrisoare contestata sau anonima, insemnari personale, documente de serviciu, foi CEC, etc ). La fel si cu privire la semnatura: daca este autentica sau a fost contrafacuta ( prin copiere, imitatie libera sau servila, executie din fantezie , etc) si cine este autorul.

De asemenea analiza grafica comparativa poate contribui la stabilirea identitatii reale a unei persoane care figureaza sub un alt nume. De exemplu: cazul identificarii unui omor , dupa biletul lasat la locul faptei, care a fost descoperit sub o falsa identitate „ procurata ” prin furtul unui buletin. Dupa semnatura pe care si-o schimbase, s-a demonstrat ca cel care scrisese biletul si cel care se prevala de o noua identitate sunt una si aceeasi persoana.

Fata de concluziile celorlalte expertize criminalistice, in expertiza scrisului concluziile cuprind un grad mai mare de relativitate.[6]

In orice expertiza criminalistica pentru a formula o concluzie certa trebuie sa se respecte obligatoriu doua conditii esentiale cerute de logica: sa existe suficente fapte care sa constituie premisele ce permit suscrierea la acea concluzie si sa nu existe nici un caz, nici o exceptie care sa infirme concluzia.

Actualizarea cunostintelor referitoare la expertiza scrisului nu ofera posibiliatea de apreciere absolut obiectiva a faptelor care sa dea garantii ca se respecte cele doua conditii. Pentru realizarea acestor cerinte avem la dispozitie criteriul de apreciere subiectiv, ce izvoraste din constiinta si convingerea expertului criminalist, care si le-a format pe baza experientei sale. In principiu ele sunt cu atat mai apropiate de adevar cu cat experienta sa este mai bogata, mai puternic conjugata cu un spirit de observatie ascutit.

Pentru a se creiona convingerea in aprecierea unui rezultat se tine seama de mai multi factori, care au caracterul de relativitate a concluziilor.

Faptul ca in expertiza scrisului concluziile au un caracter ceva mai pronuntat de relativitate decat in alte expertize nu trebuie in nici un fel sa duca la trecerea cu vederea a importantei crescande pentru procesul penal , a acestui gen de identificare.

Mai exista si alti factori, obiectivi care nu pot fi ignorati, de exemplu conditiile in care s-a scris si din acest punct de vedere ponderea factorilor subiectivi capata o relevare deosebita in formularea rezultatului si datorita acestui lucru trebuie sustinuta o lupta asidua pentru indepartarea lor.

BIBLIOGRAFIE

1. Buus Alexandru , Unele probleme privind expertiza criminalistica in activitatea procesuala, Revista Justitia Noua , nr.5, 1964;

2. Buus Alexandru ,  Concluziile probabile in expertiza criminalistica, Revista Justitia Noua,nr.1,1965;

3. Buus Alexandru , Falsul in acte prin copierea semnaturilor, probleme de criminalistica si criminologie, publicatie editata de Procuratura Generala si Ministerul de Justitie,nr.9,1971;

4. Buus A. si Boia A., Contributii ale practicii expertizei criminalistice la prevenirea infractiunilor de fals , Revista Romania de Drept,nr.10,1976;

5. Buzdugan George, Cercetari asupra elementelor de autenticitate a semnaturilor , Probleme de medicina judiciara si criminalistica, vol.2,1964;

6. Ionescu Lucian, Cateva observatii asupra copierii prin transparenta a semnaturilor , Probleme de medicina judiciara si criminalistica, vol.1,1964;

7.  Ionescu Lucian, Expertiza criminalistica a scrisului , Ed.Junimea, Iasi,1973;

8. Ionescu Lucian , Cu privire la aprecierea caracteristicilor grafice in expertiza criminalistica a scrisului, Probleme de medicina judiciara si criminalistica, vol.7,8,1969;

9.  Ionescu Lucian , Identificarea criminalistica ,Ed,Stiintifica , Bucuresti,1990;

10. Sandu Dumitru, Consideratii privind concluzia de imposibilitate a rezolvarii unor probleme in cazul expertizei criminalistice a actelor , Probleme de medicina judiciara si criminalistica, vol.6,1968;

11. Sandu Dumitru, Unele aspecte privind interpretarea concluziilor raportului de expertiza , in Colectiv „20 de ani de expertiza criminalistica” , Min.Justitiei , Bucuresti ,1978;

12. Teodosiu Constantin, Unele consideratii privind caracteristica generala a scrisului reprezentata de pozitia randurilor, Probleme de medicina judiciara si criminalistica, vol.3,1965;

13. Colectiv, 20 de ani de expertiza criminalistica, Min.Justitiei , Bucuresti ,1998;

14. Colectiv, Prezent si perspectiva in stiinta criminalistica ‚ Serviciul editorial si cinematografic,1979;

15. Colectiv, Scoala romaneasca de criminalistica , Serviciul cultural, presa si editorial , 1975;