Criminalistica
Criminali in serie care au terorizat RomaniaRamaru, vampirul din Bucuresti Ramaru Ion este, de departe, cel mai sadic criminal in serie intalnit in analele Politiei Romane. El a comis nu mai putin de trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de omor, cinci violuri, o tentativa de viol, o talharie si trei furturi. Criminalul a actionat in Bucuresti in anii 1970 - 1971. Cazul Ramaru a starnit curiozitatea nu doar judiciaristilor, ci si multor psihologi si criminalisti. Reputatul comisar de politie Traian Tandin a scris chiar o carte despre odiosul criminal. Ramaru, supranumit 'vampirul din Bucuresti', a ramas, peste ani, cu reputatia celui mai sinistru criminal roman. Studentul ucigas Nascut la Corabia, pe 12 octombrie 1946, Ion Ramaru si-a manifestat inclinatia spre infractiuni inca de la 18 ani. Atunci a fost condamnat pentru prima data pentru talharie. A fost un copil-problema, in clasa a IX-a a ramanand repetent. Mai mult, a provocat un adevarat scandal public in orasul natal in momentul in care a fost prins intretinand relatii sexuale cu fiica unui profesor de-al sau, fata fiind minora. Cu toate acestea, pe timpul liceului Ramaru a avut numai nota zece la purtare. A intrat la Facultatea de Medicina Veterinara in 1966, cu media 5 . A ramas repetent in anul II. La data arestarii sale repeta anul III si existau toate sansele sa fie exmatriculat din cauza absentelor si a rezultatelor slabe la invatatura. Cu toate ca a ajuns student, unul dintre profesorii sai l-a descris ca fiind un timid agramat, cu un limbaj foarte sarac si cu un orizont extrem de ingust. Colegii lui de camin au sesizat anumite tulburari de comportament ale acestuia, motiv pentru care il evitau. In momente de furie, devenea autoagresiv, fapt relevat de cele peste 20 de impunsaturi pe care le avea atat pe maini, cat si pe picioare. In ceea ce priveste viata sexuala, inca din adolescenta Ion Ramaru s-a dovedit fara inhibitii. Un coleg de facultate a povestit ca intr-o noapte, la camin, nu a dormit deloc, dand tarcoale unei camere in care stia ca sta o fata sosita in vizita, la un coleg. Tulburarile psihice au fost descoperite de medici abia in 1967. Ultima dorinta : 'Vreau sa traiesc' In cea de-a doua jumatate a anului 1970 si primele luni ale anului 1971 o serie de crime, comise cu o cruzime greu de descris au zguduit Capitala. Un individ necunoscut ataca dupa miezul noptii femei singure, pe care le lovea cu un ciocan sau toporisca. Un alt element comun era faptul ca individiul actiona numai in noptile cu fenomene meteorologice deosebite : ninsoare, ploaie torentiala cu tunete si fulgere, furtuna si vant puternic, ger cumplit, ceata, pacla. Dupa cateva crime comise in circumstante similare, a devenit clar pentru judiciaristi ca era vorba despre un asasin in serie. Dupa un an de ancheta, cu ajutorul descrierilor facute de victimele care au avut norocul sa ramana in viata, pe 27 mai 1971, politistii au reusit sa-l prinda pe ucigas. In timpul anchetei, Ion Ramaru si-a recunoscut aproape tot 'palmaresul 23 de infractiuni dintre cele mai grave. Cu toate acestea, a incercat sa-i convinga pe anchetatori ca este un om bolnav psihic, care nu poate raspunde pentru faptele sale. In acelasi timp, insa, incerca sa-i convinga pe anchetatori ca el este faptasul crimelor, de fiecare data insistand sa fie dus la locul in care a comis asasinatul. Momentul cel mai dificil atat pentru anchetatori, cat mai ales pentru victime, a fost cel al recunoasterii agresorului. Ramaru a fost asezat intr-un grup de persoane de aceeasi talie cu el si fizionomie asemanatoare. Inainte de intrarea in incapere a fiecarei victime, el isi fixa un alt loc in rand, la alegerea sa. Victimele care au fost lovite cu toporul in cap sau taiate cu cutitul, in momentul in care intrau in incapere si dadeau cu ochii de el incepeau pur si simplu sa tremure, desi nu mai erau in pericol. Ramaru credea ca a reusit sa demonstreze anchetatorilor ca este un individ care nu poate raspunde pentru faptele sale. A suferit un soc in momentul in care a citit materialul de urmarire penala. In cartea 'Cazul Ramaru', comisarul de politie Traian Tandin descrie cu lux de amanunte acel moment : 'Ramaru l-a citit cu foarte mare atentie si, vazand ca expertii nu-l considerau, asa cum sperase el, iresponsabil, si-a schimbat brusc atitudinea si a spus : «Nu mai recunosc nimic din ceea ce v-am spus». In continuare, n-a mai raspuns nici la intrebarile avocatului' Ramaru a fost condamnat la moarte. In momentul in care a fost citita sentinta, in sala de judecata a izbucnit un ropot de aplauze. Ramaru a facut recurs, insa Tribunalul Suprem a considerat ca sentinta trebuie sa ramana definitiva. 'Vampirul din Bucuresti' a fost executat, prin impuscare, pe 23 octombrie 1971. Inaintea executiei, asa cum prevedea legea, criminalul a avut dreptul la o ultima dorinta. 'Vreau sa traiesc' au fost ultimele cuvinte ale celui care, cu sange rece, a luat mai multe vieti. Crima, traditie de familie Pornirile criminale ale lui Ion Ramaru pot fi considerate ereditare. Tatal lui Ion, Ramaru Florea, a ucis si el, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, mai multe tinere. La vremea respectiva, asasinatele au ramas cu autor necunoscut, criminalul fiind identificat abia dupa 28 de ani In vara lui 1944 in Bucuresti actiona un criminal feroce care dovedea si un curaj nebunesc. Intra peste femei in casa, noaptea, si le omora lovindu-le in cap cu un corp contondent. De fiecare data, actiona doar cand era furtuna. Toate victimele au fost ucise in incaperi situate la subsolul cladirilor. De fiecare data anchetatorii au descoperit la locul omorului amprente si urme de bocanici militari, marimea 42/43. Misterul crimelor din '44 a fost dezlegat doar in 23 octombrie 1972, la un an dupa executarea lui Ion Ramaru. Atunci, la Institutul Medico-Legal a fost adus cadavrul tatalui lui Ion, Ramaru Florea. Barbatul murise la 53 de ani, in urma unei cazaturi din tren. Ceea ce a atras atentia asupra lui a fost faptul ca avea o inaltime de 1 si marimea 42 la picior. Imediat au fost comparate urmele digitale recoltate de la crimele din 1944, care au dus la aceeasi concluzie : Ramaru Florea era autorul acelor asasinate comise in urma cu un sfert de veac
Traficul de fiinte umane este o activitate care adduce profituri uriase, in conditii de risc minime. Traficantii pot fi dintre persoanele cunoscute – prieteni, vecini, membrii ai familiei. De cele mai multe ori “ocupatia “ de baza a traficantilor presupune contactul direct cu oamenii – soferi de taxi, patroni de baruri. Traficantele femei sunt de cele mai multe ori primele verigi in reteaua de trafic. Persoanele de sex feminine prezinta mai multa garantie, iti pot inspira mai multa incredere. De aceea, ele sunt primele persoane care ofera un loc de munca in strainatate. Traficantii au la indemana documente false, vize sau alte acte care se cer in strainatate. Transportarea presupune deplasarea victimei dintr-un loc in altul, in interiorul tarii de provenienta ori din statul de origine direct in statul de destinatie sau prin tarile de tranzit. Trecerea frontierei spre tara de destinatie se face cu ajutorul recrutorilor sau calauzelor si poate fi :
Uneori, mai ales in tarile de tranzit, traficantii apeleaza la unii cetateni care se pregatesc sa treaca granita cu autoturismul ( si care au aceeasi nationalitate ca si victimele) si carora li se solicita sa ia in masina lor, contra unei sume de bani, persoana ori persoanele ce fac obiectul traficului.[6] Unii traficanti, pentru a reduce cheltuielile si a evita riscurile suplimentare, nu traverseaza frontierele prin punctele vamale pentru a nu intra in contact cu autoritatile si trec granita ilegal, prin intermediul calauzelor. Transferarea consta in transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci cand este vanduta pur si simplu ca o marfa, initial fara ca ea sa stie, sau face obiectul unei alte tranzactii incheiate intre traficanti (de ex. schimbul). Vanzarea are loc in tarile de destinatie, iar varsta si aspectul fizic sunt elementele in raport de care se fixeaza pretul de vanzare, care poate pleca si de la 300 dolari SUA pana la 4000 dolari SUA, ori chiar mai mult).[7] Victimele isi dau seama ca au fost vandute si ca au devenit proprietatea unor patroni atunci cand li se iau actele, sunt duse in locuri izolate si permanent supravegheate unde sunt lipsite de orice mijloace de comunicare, nu li se permite sa intre in contact cu alte persoane si sunt supuse unor tratament dezumanizante pe fondul carora devin foarte vulnerabile si usor de exploatat. In aceste conditii, victima este supusa exploatarii, devenind practic un obiect in mainile traficantilor care ii impun prestari de servicii. Cazarea presupune instalarea unei persoane temporar intr-o locuinta ori intr-un alt amplasament avand aceasta destinatie. |