Institutia infractiunii - trasaturile esentiale ale infractiunii

Notiune si trasaturi esentiale

Infractiunea, raspunderea penala si pedeapsa constituie institutiile fundamentale ale dreptului penal. Asupra acestora graviteaza toate celelalte institutii si dispozitii penale. Infractiunea constituie nucleul in jurul caruia se structureaza orice sistem de drept.

Notiunea de infractiune

Notiunea de infractiune este definita prin dispozitiile Art.17 C.p.

Potrivit acestui text infractiunea este fapta care prezinta pericol social,  savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale.

Trasaturile esentiale ale infractiunii

Art.18 C.p prevede ca fapta care prezinta pericol social in intelesul legii penale este orice actiune sau infractiune prin care se aduce atingere uneia din valorile aratate in art.1 C.p si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.

Orice evaluare al gradului de pericol social al faptei apartine legiuitorului care, in momentul elaborarii legii, delimiteaza faptele penale de cele extrapenale. Tot legiuitorul este cel care, evaluand gradul de pericol social fixeaza limitele pedepselor pentru fiecare infractiune.

Gradul de pericol social al infractiunilor savarsite este evaluat de judecatori pentru a face o corecta individualizare a pedepselor in momentul in care se ajunge la concluzia ca cel trimis in judecata este vinovat de savarsirea infractiunii retinuta in sarcina sa.

Din aceasta succcinta prezentare a pericolului social al faptei, legiuitorul evalueaza gradul de pericol social abstract teoretic iar judecatorii evalueaza gradul de pericol social concret al infractiunii.

Fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni

O astfel de fapta este descrisa in art.18¹ C.p. Potrivit acestui text in alin.1 ,, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

Criteriile de apreciere in baza caruia procurorul in faza urmaririi penale dispune scoaterea de sub urmarire penala pentru infractiunea savarsita in temeiul art.18¹ C.p. si instanta de judecata in cursul cercetarii judecatoresti pronunta o hotarare de achitare temeiul aceluiasi text de lege sunt urmatoarele:

a)         modul in care a fost conceputa fapta si mijloacele de savarsire a acesteia;

b)          scopul urmarit de infractor;

c)          imprejurarile in care a fost savarsita fapta;

d)         urmarile produse sau care s-au fi putut produce prin savarsirea faptei;

e)         antecedentele persoanei si conduita acesteia inainte si dupa savarsirea faptei prevazute de legea penala.

Fapta savarsita cu vinovatie

Pentru a exista infractiune este necesar ca fapta sa prezinte nu numai pericol social ci sa fie savarsita si cu vinovatie.Vinovatia reprezinta atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta savarsita si urmarile produse. Aceasta inseamna ca exista vinovatie numai daca faptuitorul a actionat in baza vointei sale libere. Daca spre exemplu faptuitorul a actionat sub imperiul constangerii fizice sau morale, constangerea exercitata de o alta persoana, aceasta exclude vinovatia.

Vinovatia, ca trasatura esentiala a infractiunii este definita prin dispozitiile art.19 C.p. Potrivit acestui text vinovatie exista cand care prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa.

Fapta este savarsita cu intentie cand infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin  savarsirea acelei fapte;

b) prevede rezultatul faptei si desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.

Fapta este savarsita din culpa cand infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce;

b) nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Praeterintentia

Aceasta forma de vinovatie nu este definita de catre legiuitor, dar ea exista atunci cand faptuitorul prevede si urmareste sau accepta savarsirea unei fapte ilicite penale, dar consecintele produse sunt mai grave decat cele urmarite sau acceptate de el.

Document online: Protectia dreptului de autor - proceduri si sanctiuni instituite de Legea dreptului de autor Eseu: Alte moduri de dobandire a proprietatii - ocupatiunea, traditiunea

Infractiunile praerintentionate au regimul infractiunilor savarsite din culpa deoarece consecintele mai grave ale faptei savarsite se produc din culpa si nu datorita intentiei faptuitorului.

Prevederea faptei in legea penala

O fapta chiar daca ar fi considerata de unii practicieni ai dreptului penal ca prezinta pericol social si chiar daca a fost savarsita cu vinovatie in sensul legii penale, aceasta nu poate constitui infractiune daca nu este prevazuta de legea penala. Aceasta cerinta este prevazuta nu numai de art.17 C.p ci si de art.2 C.p care reglementeaza principiul legalitatii incriminarii.

Infractiunea in intelesul legii penale este atat infractiunea fapt consumat cat si infractiunea ramasa in faza de tentativa.

Notiunea de continut a infractiunii

Desemneaza elementele care compun infractiunea, adica elementele constitutive ale infractiunii.

Denumirea de elemente constitutive ale infractiunii desi nu este absolut exacta o gasim totusi prevazuta in art.10 lit.d din C.p.p., care prevede ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare daca ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii.

Structura continutului infractiunii

Continutul infractiunii este alcatuit din:

1. Conditiile preexistente;

2. Continutul constitutiv.

Conditiile preexistente ale infractiunii sunt:

a)          obiectul infractiunii;

a)          subiectii infractiunii;

b)          locul si timpul savarsirii infractiunii.

Continutul constitutiv este alcatuit din:

a)          latura obiectiva a infractiunii;

b)          latura subiectiva a infractiunii.

Obiectul infractiunii

Legea penala apara valorile sociale prevazute in art.1 C.p. Orice infractiune aduce o atingere sau chiar o vatamare ori pune in pericol acele valori enumerate in art.1 sau loveste intr-un interes legitim. Legea penala apara aceste valori si ocroteste orice interes legitim. Valorile sociale si interesele legitime ale cetatenilor constituie obiectul infractiunii, pentru ca asupra acestuia se indreapta faptele ilicite penale.

Categorii de obiecte ale infractiunii:

a)      obiectul juridic material: Orice infractiune are obiect juridic. Unele infractiuni au si obiect material. In cadrul infractiunilor contra patrimoniului obiectul material il constituie bunurile furate sau delapidate de catre cei vinovati de sustragerea bunurilor, iar in cazul infractiunilor contra integritatii corporale sau sanatatii obiectul material il constituie corpul persoanei vatamate. Ea sufera o serie de leziuni fizice, psihice care aduc daune sanatatii persoanei.

Nu au obiect material infractiunile contra demnitatii: insulta si calomnia.

Obiectul juridic:

a)      generic ( de grup);

b) special ( individual ).

Obiectul juridic comun unui grup de infractiuni este valoarea sociala generala.

Valoarea sociala particulara este proprie fiecarei infractiuni.

Intre cele doua obiecte juridice si cele doua valori sociale exista un raport de subordonare in sensul ca obiectul juridic juridic special reprezinta o parte din obiectul juridic de grup.Cu alte cuvinte valoarea particulara se subordoneaza valorii generale.

Obiectul juridic :

a)      principal ;

b)      secundar ( adiacent ).

Aceasta distinctie are in vedere infractiuni complexe, adica infractiuni al caror element material este format din doua actiuni sau o actiune si o inactiune. O infractiune complexa are elementul material format din doua actiuni: actiunea de furt si actiunea de lovire, vatamare sau amenintare privind persoana fizica vatamata.

Actiunea de furt este considerata actiune principala.

Actiunea de lovire, vatamare, amenintare este considerata actiune secundara.

Drept consecinta, infractiunea de talharie are doua obiecte juridice : unul principal constituit din relatii sociale de ordin patrimonial si altul format din relatii sociale care ocrotesc persoana fizica de actiunea ilicita constand in lovirea, vatamarea sau amenintarea ei.

Ultimul obiect enuntat constituie obiect juridic secundar ( adiacent).

Subiectii infractiunii

a) subiectii de drept penal : toti membrii societatii implicati in raporturi de drept penal fie ca destinatari fie ca beneficiari ai legii penale, respectiv persoanele fizice si persoanele juridice implicate in raporturi de conformare sau, dupa caz, in raporturi de conflict.

b) subiecti ai infractiunii: persoanele implicate in comiterea unei infractiuni fie participand la savarsirea infractiunii fie suportand consecintele infractiunii.

In raport de infractiune pozitia subiectilor difera. Unii sunt subiecti activi, adica cei care participa la savarsirea infractiunii: autorii, instigatorii, complicii si altii sunt subiectii pasivi ai infractiunii sau persoanele vatamate prin infractiune.

Categorii de subiecti activi

a) subiecti activi majori si subiecti activi minori. Acesta impartire este determinata de faptul ca subiectii activi minori au un regim sanctionator mai bland decat subiectii activi majori.

b) subiecti activi unici si subiecti activi plurali.

c) subiecti activi simpli si subiecti activi calificati.

Categorii de subiecti pasivi

I.          a) subiecti pasivi generali;

b) subiecti pasivi speciali: persoane fizice sau juridice titularii valorilor sociale sau ai interesului legitim caruia i s-a adus o vatamare prin infractiune.

II.         a) subiecti pasivi principali: persoane fizice sau juridice, titularii valorilor sociale ocrotite in general.

b) subiecti pasivi secundari: persoane fizice sau juridice, titularii valorilor sociale ocrotite in subsidiar.

III.        a) subiecti pasivi simpli;

b) subiecti pasivi calificati.

Conditii privind locul si timpul savarsirii infractiunii

Stabilirea locului savarsirii infractiunii serveste la aplicarea legii penale in spatiu, sa vedem daca fapta a fost savarsita pe teritoriul Romaniei sau pe teritoriul unei tari straine.

La stabilirea competentei teritoriale a organelor judiciare este necesar a se stabili locul unde a fost savarsita infractiunea.

Timpul savarsirii actiunii

In ce timp a fost savarsita infractiunea are relevanta in elucidarea urmatoarelor situatii:

a) timpul ajuta la determinarea legii in cazul succesiunii legilor penale in timp;

b)      daca infractorul a fost responsabil in momentul savarsirii infractiunii;

c)      la stabilirea termenului de prescriptie si a termenului privind necesitatea introducerii plangerii prealabile a persoanei vatamate pentru a putea fi pusa in miscare actiunea penala impotriva faptuitorului.

Timpul serveste la aplicarea amnistiei si gratierii mai ales in cazul infractiunilor continue, continuante si a infractiunilor progresive.

Timpul serveste si la stabilirea pericolului social al faptei savarsite.