Caracterizarea generala a infractiunilor contra patrimoniului

CARACTERIZAREA GENERALA A INFRACTIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

1.       Notiunea de patrimoniu.

Termenul de avut folosit in dreptul penal are aceeasi acceptiune cu termenul de „patrimoniu” cu care opereaza dreptul civil.

Notiunea de avut in dreptul penal este considerata ca fiind o totalitate de drepturi si obligatii cu valoare economica, precum si bunurile la care acestea se refera, apartinand unei persoane fizice sau juridice si ale carei nevoi sau sarcini sunt destinate sa le satisfaca. Notiunea de avut este mult mai cuprinzatoare decat aceea de proprietate, incluzand, in afara dreptului de proprietate, toate celelalte drepturi reale si de creanta, precum si orice situatie care prezinta chiar numai o aparenta de drept. Asadar, legea penala ocroteste atat proprietatea, cat si celelalte elemente ale patrimoniului, sanctiunile ei putand lovi chiar pe proprietar cand obiectul proprietatii sale se afla in posesia sau in detentia legitima a altei persoane[1].

Avutul personal sau particular este practic nelimitat. Lista bunurilor ce fac obiectul acestui drept poate ramane deschisa, daca avem in vedere viitorul proprietatii particulare. In conditiile legii, pot figura intre aceste bunuri: cladiri, terenuri, intra si extravilan, mobilier de orice natura, unitati de productie, comerciale si de servicii, inventar agricol, fonduri banesti, in numerar sau titluri de valoare (in lei sau in valuta), mijloace de transport, orice obiect de uz casnic si personal, bijuterii, opere de arta, etc. Nu pot intra totusi in aceasta categorie bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietatii publice intrucat acestea sunt inalienabile. Dreptul de proprietate privata ca si dreptul de mostenire sunt garantate si se exercita in conditiile stabilite de lege. indiferent de titular.

Obiectul juridic.

Avutul personal sau particular este practic nelimitat. Lista bunurilor ce fac obiectul acestui drept poate ramane deschisa, daca avem in vedere viitorul proprietatii particulare. In conditiile legii, pot figura intre aceste bunuri: cladiri, terenuri, intra si extravilan, mobilier de orice natura, unitati de productie, comerciale si de servicii, inventar agricol, fonduri banesti, in numerar sau titluri de valoare (in lei sau in valuta), mijloace de transport, orice obiect de uz casnic si personal, bijuterii, opere de arta, etc. Nu pot intra totusi in aceasta categorie bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietatii publice intrucat acestea sunt inalienabile. Dreptul de proprietate privata ca si dreptul de mostenire sunt garantate si se exercita in conditiile stabilite de lege, indiferent de titular.

3.       Obiectul material.

Obiectul material al infractiunilor contra patrimoniului il constituie bunurile mobile sau imobile impotriva carora a fost orientata activitatea infractionala.

Obiectul material va fi, in toate situatiile, un bun mobil la infractiunile de furt, talharie, abuz de incredere, delapidare sau insusirea bunului gasit.

Unele infractiuni, cum ar fi distrugerea (in oricare dintre variantele sale) sau tul­burarea de posesie pot avea ca obiect material un imobil asupra caruia se indreapta activitatea infractionala a faptuitorului.

4.       Subiectii infractiunilor.

Subiectul activ la cele mai multe dintre infractiunile contra patrimoniului poate fi orice persoana, in masura in care legea nu prevede o calitate speciala pentru acesta.

La unele infractiuni, cum este cazul delapidarii sau al distrugerii din culpa (art. 219 alin. ultim), legea stabileste o calitate speciala a subiectului activ, si anume, cea de functionar gestionar sau functionar administrator, in primul caz, ori conducator al unui mijloc de transport in comun sau membru al personalului care asigura direct secu­ritatea unor asemenea transporturi, in situatia celei de-a doua infractiuni. Calitatea respectiva trebuie sa fie indeplinita inclusiv de cei care sunt coautori la aceste infractiuni.

REFERAT: Drept constitutional - subiecte si raspunsuri pentru examen REFERAT: Omisiunea sesizarilor organelor judiciare - arte 263 Cod penal

Intr-o proportie semnificativa, infractiunile contra patrimoniului se savarsesc in participatie penala, fie sub forma coautoratului, instigarii sau complicitatii. Este posi­bila si participatia improprie, in masura in care la interventia intentionata a instigato­rului sau complicelui, autorul a actionat din culpa sau fara vinovatie[2]

In doctrina si practica dreptului penal se apreciaza ca poate exista coautorat la infractiunea de abuz de incredere doar in masura in care bunul mobil a fost incre­dintat faptuitorilor in grija lor comuna, iar la gestiunea frauduloasa doar atunci cand faptuitorii aveau obligatia comuna de a administra sau conserva bunurile.

Subiect pasiv al infractiunilor contra patrimoniului poate fi orice persoana fizica sau juridica, dupa caz, precum si statul in masura in care bunurile asupra carora a  fost indreptata activitatea infractionala constituie obiect exclusiv al proprietatii publice.

Problema subiectului pasiv poate cunoaste unele interpretari, in masura in care, pe langa subiectul pasiv principal, apare si un subiect pasiv secundar (adiacent). Ast­fel, in cazul infractiunilor de distrugere la care subiectul pasiv principal este persoana fizica sau juridica careia ii apartine bunul, putem avea si un subiect pasiv secundar in persoana celui care avea asupra bunului distrus anumite drepturi care nu mai pot fi valorificate, cum este cazul creditorului ipotecar sau al uzufructuarului.

O problema aparte apare in cazul infractiunilor complexe: talharia si pirateria. Pornind de la particularitatile de ordin obiectiv ale acestor infractiuni, vor exista si unele diversificari privind subiectul lor pasiv, atunci cand, pe langa persoana subiec­tului pasiv principal, al carui patrimoniu a fost lezat prin violenta, va exista si un subiect pasiv secundar, si anume, persoana fizica ce suporta violentele exercitate de faptuitor, chiar daca aceasta nu a fost lezata in drepturile sale patrimoniale.

La majoritatea infractiunilor contra patrimoniului nu sunt intalnite conditii speciale de loc si timp pentru existenta infractiunii. In cazul furtului sau al talhariei, cerintele speciale privind locul si timpul savarsirii infractiunii pot constitui doar circumstante de agravare a infractiunii.

5.       Latura obiectiva.

Elementul material al laturii obiective a infractiunilor contra patrimoniului se poate prezenta fie sub forma unei actiuni, in cele mai multe cazuri, fie a unei inactiuni. Din continutul legal al acestor infractiuni, se constata ca unele in­fractiuni au elementul material sub forma unei singure actiuni (furtul), altele sub forma unor actiuni alternative (delapidarea, distrugerea, tainuirea) ori cumulative (talharia, pirateria), iar in alte situatii, actiuni sau inactiuni alternative (insusirea bunului gasit).

In doctrina dreptului penal s-a exprimat parerea[3] ca, in raport de specificul fiecarei actiuni care constituie elementul material al infractiunii, se poate realiza o grupare a infractiunilor contra patrimoniului in trei mari categorii: faptele de sustragere (furtul, talharia, pirateria si tainuirea), faptele realizate prin frauda (abuzul de incredere, gestiunea frauduloasa, inselaciunea, delapidarea si insusirea bunului gasit), si faptele de samavolnicie (distrugerea si tulburarea de posesie).

Urmarea socialmente periculoasa consta in producerea unei pagube patrimoniului unei persoane fizice sau juridice private sau al unei persoane juridice publice.

In cazul talhariei sau al pirateriei, fiind afectate si alte valori sociale, in secundar, va apare si o alta urmare imediata retinuta in mod adiacent de norma de incriminare. Atunci cand vor exista si consecinte subsecvente ale infractiunii, cum sunt urmarile grave sau deosebit de grave, acestea vor fi retinute in continutul agravat al infractiunii.

Legatura de cauzalitate ce se realizeaza intre elementul material si urmarea imediata rezulta, in cazul anumitor infractiuni, din materialitatea faptei savarsite, iar in alte situatii trebuie sa se dovedeasca prin probe.

6.       Latura subiectiva.

Forma de vinovatie cu care se savarsesc infractiunile contra patrimoniului este, de regula, intentia directa sau indirecta. In cazul unor forme agravate ale talhariei sau pirateriei, vinovatia se poate prezenta si sub aspectul praeterintentiei, iar in mod cu totul deosebit, poate imbraca si forma culpei in varianta sustragerii din culpa.

7.       Formele infractiunilor.

Forme. In evolutia executarii lor, infractiunile contra patrimoniului pot parcurge drumul de la acte pregatitoare, la tentativa si infractiunea consumata (epuizata); deoarece sunt infractiuni care, cel mai frecvent, se savarsesc prin actiune si cu forma de vinovatie a intentiei.

Actele pregatitoare, potrivit regulii generale, nu sunt incriminate la aceste infractiuni.

Tentativa este sanctionata, potrivit prevederilor a prevazute in art. 201-212, 215, 215¹ si 218.

Modalitati. Infractiunile contra patrimoniului, in raport de continutul lor legal, imbraca modalitati normative stabilite printr-un continut inchis de incriminare sau printr-un continut deschis care permite si alte modalitati decat cele enumerate de legiuitor. Modalitatile faptice pot fi de o diversitate exceptionala.

8.       Regimul sanctionator.

Toate infractiunile din acest titlu se pe­depsesc cu inchisoare. Alternativ, la unele fapte, legiuitorul a prevazut si pe­deapsa amenzii (art. 213, 216, 217 alin. 1, 219 alin. 1, 220 alin. 1).

Unele infractiuni (art. 208, 211, 212, 215, 215 >, 217, 219, 220) au va­riante agravate.

Infractiunile contra patrimoniului se urmaresc, in regula generala, din oficiu. Pentru unele fapte insa, urmarirea se face numai la plangerea prea­labila a persoanei vatamate. O asemenea dispozitie este realista si tine sea­ma de interesele persoanei care, uneori, nu considera necesar a se sanctio­na penal fapta (art. 210, 213, 217 alin. 1, si art. 220 alin. 4). In toate aceste cazuri, impacarea partilor inlatura raspunderea penala.