Originile criminologiei

Originile criminologiei

Criminologia este o disciplina fondata in ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, in Italia, de catre un medic; ulterior, profesori de drept si magistrati, s-au preocupat in mod special de analizele sociologice, psihologico-morfologice ale criminalitatii in consonanta cu descoperirile juridice[1].

Chiar daca aceasta disciplina nu exista decat de aproape un secol, crima si criminalul au suscitat intotdeauna interesul, inca de la aparitia umanitatii[2].

Prin excelenta o stiinta legata de nevoile practicii, de aplicarea cat mai rapida a solutiilor propuse de cercetarea stiintifica in activitatea concreta de realizare a politicii penale, criminologia este chemata sa studieze fenomenul infractional, asa cum acesta se manifesta in conditiile unei anumite societati, intr-o etapa istorica determinata.

Dotata cu o mare finalitate, criminologia se infatiseaza ca 'o arma redutabila de prevenire si combatere a faptelor antisociale'[3].

Pentru a dobandi asemenea valente, criminologia romaneasca trebuie sa-si croiasca un drum propriu, determinat de evolutia si specificitatea fenomenului infractional din tara noastra. Oricat de interesante ar fi unele din concluziile pe care stiinta criminologiei le ofera pe plan mondial in prezent, este absolut necesar ca acestea sa fie verificate in conditiile specifice de dezvoltare ale tarii noastre. Desprinderea legitatilor si sensurilor fenomenului infractional, a tendintelor si devenirilor sale presupune permanenta lui observare, descriere si explicare, reclamand totodata o examinare aprofundata a corelatiilor sale cu alte fenomene sociale.

Intr-adevar, delimitarea obiectului criminologiei, despartirea ei de alte discipline care au tangenta cu fenomenul criminalitatii (dreptul penal, medicina legala, criminalistica) a fost urmata de un proces de integrare a criminologiei in ansamblul disciplinelor care studiaza omul si comportamentul acestuia in mediul social.

Criminologia se inscrie astfel in cadrul unui proces profund la care am asistat pe plan mondial in ultimele decenii, si anume acela 'de dialectizare a stiintei contemporane prin intrepatrunderea si integrarea diferitelor discipline, prin folosirea metodelor unora de catre altele'[4].

Astfel, aplicarea in criminologie a unor metode de cercetare ce au fost elaborate in vederea realizarii altor scopuri decat acelea ale explicarii fenomenului infractional si interferenta ce se produce intre metodele proprii stiintelor sociale si metode specifice unor alte domenii de cercetare (matematica, medicina, biologie) au drept consecinta un anume 'dualism', dupa cum se exprima R.M. Stanoiu, pentru a evidentia coexistenta in cadrul aceleiasi discipline a criminologiei, unor metode diferite de studiu a caror geneza este revendicata de discipline stiintifice foarte diverse si la prima vedere fara legatura. Folosirea unor metode din alte ramuri ale stiintei in studiul fenomenului infractional face ca acestea sa dobandeasca, in procesul aplicarii lor concrete, trasaturi, particularitati deosebite, in functie de obiectul cercetat. 'Daca exista metode comune pe ansamblul stiintelor sociale - arata Albert Brimo -, nimeni nu poate nega ca fiecare stiinta sociala utilizeaza in mod specific aceste metode conform propriului sau obiect '[5].

Criminologia, regina fara regat, cum o denumea Thorsten Sellin[6] in 1938, si-a schimbat substantial statutul in ultimul sfert de veac.