Cognoscibilitatea imaginii despre sine. Aspecte metodologice ale diagnosticarii, evaluarii si determinarii imaginiidespre sine.

Cognoscibilitatea imaginii despre sine. Aspecte metodologice ale diagnosticarii, evaluarii si determinarii imaginiidespre sine.

1.- Posibilitatea de cunoastere a imaginii despre sine

Cognoscibilitatea IDS prezinta aspecte deosebit de dificile, unele dintre ele in aparenta chiar insurmontabile. Poate cel mai important dintre ele rezida in absenta unui criteriu pentru determinarea valorii de adevar a cunoasterii obtinute.

Cu privire la IDS a fiecaruia dintre noi este de urmarit cum putem afla daca ea este adevarata sau daca ne reflecta asa cum suntem. Este evident ca simplu fapt de a fi convinsi ca ne regasim in imaginea respectiva nu reprezinta o garantiei suficienta de adevar, intrucat, la fel cum gandim despre altii ca isi supraestimeaza insusirile, putem sa gresim si noi in modul de a ne percepe.

Calea posibila de solutionare a acestei probleme ramane confruntarea imaginii proprii cu modul in care ne percep cei din jur. Dar, prin forta imprejurarilor, perceptia acestora este mult mai saraca decat imaginea proprie. In acelasi timp nu putem sti ca ceea ce nu se spune, direct sau indirect, este efectiv tot ceea ce cred cei din jur despre noi. Apoi, este intru-totul posibil ca ceea ce ni se spune sa nu reprezinte efectiv ceea ce gandesc semenii nostri despre noi.

Astfel, totul conduce catre aparenta ca " atat subiectul, cat si ceilalti, partenerii sai de context social, raman prizonieri ai unor imagini distincte cu privire la acelasi obiect, lipsiti de posibilitatea confruntarii reale a celor doua imagini, ca si de ceea a testarii valorii de adevar a fiecaruia dintre ele.

Dar, situatia are acest caracter numai atata vreme cat prin posibilitatea de confruntare se are in vedere un mijloc precis, riguros stiintific.

In stadiul actual al cunoasterii psihologice, exista posibilitatea unei confruntari cu o valoare de adevar relativa. De exemplu, individul poate obtine o anumita confirmare a imaginii proprii prin angajarea deplina in activitatea si prin analiza severa, lucida si mai ales sincera a performantelor sale. In mod asemanator activitatea comuna constituie cadrul propriu pentru confruntarea imaginilor distincte despre subiect ( a sa si a celor din jur) verificare si sincronizarea lor partiala se realizeaza prin comunicare, prin schimbul de mesaje dintre individ si contextul social ce se efectueaza pe diverse cai, dintre care cele mai importante sunt conduita libera si activitatea.[1]

Atat conduita cat si activitatea constituie modalitati de exprimare iar confruntarea cu ecourile lor constituie in mare masura la edificarea individului sau a semenilor asupra masurilor in care imaginea de care dispun este intemeiata.

Ca urmare, consideram ca IDS este cognescibila, aspectele practice ale problemei constand in a evalua cat adevar, respectiv cat subiectivism contine autoperceptia, precum si atitudinea subiectului fata de ea ( de fapt fata de sine), acceptarea sau respingerea. La aceasta ora exista mai multe principii metodologice susceptibile de a furniza elemente de cunoastere in aceasta directie pornind de la simpla observatie pana la experiment.

Dintre cercetarile ce demonstreaza accesibilitatea fie ea si partiala a IDS ca obiect de investigatie, un interes deosebit prezinta dupa parerea lui V. Ceausu, cele dedicate autoperceptiei.

Autorul face un studiu al autoperceptiei si al legaturii ei cu IDS ajungand la urmatoarele concluzii : autoperceptia si IDS nu sunt denumiri diferite ale aceluiasi lucru. In vreme ce autoperceptia reflecta un fragment, o trasatura distincta, desprinsa dintr-un context, IDS oglindeste un intreg. Apoi, autoperceptia are in general un ecou negativ, de neacceptare, spre deosebire de IDS, care este puternic ancorata in afectivitatea individului. Dar, in ciuda acestor diferente de continut si de rezonanta afectiva, este greu de presupus ca IDS s-ar putea constitui, in mod independent, fara ajutorul autoperceptiei. Dimpotriva, consideram, ca autoperceptia este materialul de baza cu care opereaza individul in edificarea IDS, dar nu fara ai adauga o impregnare motivationala compensatorie.

Inclinam chiar sa credem ca IDS constituie rezultatul tuturor fenomenelor de compensare declansata de autoperceptie. Pe langa acestea exista insa si alte cai, metode prin care se pot desprinde elemente de cunoastere a IDS, de la simpla observatie, chestionare, seturi de chestionare si pana la exprimat. In continuarea analizei vom face scurte referiri la aceste cai si metode de cunoastere a IDS.

2.- Aspecte metodologice ale determinarii imaginii despre

sine

Din cele expuse pana acum s-au desprins o serie de metode care permit determinarea unor aspecte ale IDS. De exemplu, dupa cum prezinta V. Ceausu in lucrarea sa, investigarea autoperceptiei este posibila chiar prin intermediul experimentului. Cu toate acestea, din cate cunoastem, pana in prezent nu au fost propuse metode care sa abordeze in mod stiintific IDS. Dupa parerea noastra ceea ce intelegem noi prin cunoasterea IDS a unui individ nu se poate rezuma la elementele ce pot fi obtinute prin metode care in mod traditional se impart in empirice si stiintifice.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Din cate se stie, exista o cale empirica, mai intuitiva, cu caracter prestiintific, de acces la IDS. Ea rezida la observarea si evaluarea conduitei in diverse imprejurari, analiza corespondentei, a jurnalului intim, a confesiunilor verbale, desigur, in masura in care asemenea izvoare sunt accesibile. Am spus ca aceasta cunoastere are un caracter prestiintific deoarece, de regula, ea se soldeaza cu evaluari largi, formulate in termenul limbajului uzual sau al celui literar, lucru nejustificat de altfel prin faptul ca ea nu este destinata specialistilor, a oamenilor de pretutindeni care ar putea manifesta interes pentru personalitatile respective.

Calea stiintifica de acces catre viata interioara a individului, prin care se ofera si aspecte ale IDS, consta de obicei in utilizarea a diverse chestionare a autoportretului psihologic, a convorbirii, precum si a altor metode specifice investigatiei psihologice, mergand pana la cele cu caracter experimental.

Vom prezenta in continuare cateva dintre aceste metode de determinare a IDS asa cum le prezinta Ioan Radu in lucrarea sa "Psihologie sociala" (pag. 25 - 32).

Vom vorbi aici in primul rand de MMPI ( Minnesota Multiphasic Personality Inventary - Inventarul multifazic de personalitate Minnesota) elaborat de S.R. Harthwy si I.E. Mekinley care este apreciat de specialisti ca fiind "cel mai bun si mai complet test de personalitate".[2]

Se cuvine insa aici sa facem remarcarea potrivit careia chiar si acest test de personalitate foarte complet si complex si care acopera si autoevaluarea subiectilor examinati (imaginea lor proprie despre sine) este afectat ca si acuratete si veridicitate ridicata a rezultatelor obtinute, de dificultati cum ar fi numitul "efect al dezirabilitatii sociale" ori a modului de validare a datelor. In lista de trasaturi sau de itemi descriptivi prezentate subiectului in cursul experientei, chestionarului, se introduce si insusiri care fac obiectul pretuirii sociale.

In consecinta, autoevaluarea va fi alterata de elementul dezirabilitatii sociale, prin care se intelege tendinta subiectilor de a se inscrie pe ei insusi sau pe altii in conformitate cu ceea ce este de dorit din punct de vedere social.

Astfel va rezulta o distorsiune a autoaprecierii, precum si a evaluarii altora, spre portretul socialmente pretuit, ceea ce duce la apropierea exagerata a caracterizarilor individuale.

Cel care a studiat mai sistematic acest fenomen cu privire la corelatiile ridicate dintre autoevaluarile subiectilor examinati cu MMPI a fost A. Edwards (1961), dupa cum este prezentat pe larg in lucrarea lui Ion Radu. De asemenea trebuie precizat faptul ca pentru modul de validare a datelor trebuie gasit un criteriu extrem iar aprecierile facute de subiect sau de evaluator trebuiesc comparate cu o variabila obiectiva.

Pentru studierea atitudinii fata de sine, a facut cariera in cercetarile psihologice asa numitul test "Cine esti dumneata"? (Who are you?) sau prescurtat W-A-Y. Proba urmareste sa provoace subiectul sa-si defineasca identitatea, statutul social si atributele relevante dupa aprecierea sa. Se cere completarea a 20 blancuri (spatii goale) desi se completeaza practic mai putine deoarece se considera ca staturile individuale sunt complexe si variate. Conteaza daca ordinea raspunsurilor coreleaza cu modul particular de ancorare a subiectului in societate, prezinta interes diversitatea acestor atribute. Se porneste de la ipoteza ca "eul" este interiorizarea pozitiilor subiectului in diferite grupuri sociale.

Mai este de retinut, de asemenea, si proba propusa de M. Zlate (1989) "Cine suntem" (prescurtat CSE) sub forma de compunere in care subiectii trebuie sa relateze cat mai multe lucruri despre ei asa cum se stiu, asa cum si cat se cunosc.

Bineinteles ca nu sunt acestea singurele teste si chestionare care investigheaza aceasta problema extrem de complexa a IDS ; ele fiind cele mai recente.

Dupa parerea noastra cele doua cai evocate, in modul in care au fost utilizate pana in prezent, furnizeaza o cunoastere incompleta a IDS, constand in aspecte ale lumii interioare ale individului sau, eventual date reiesite din compararea lor cu alti indivizi. Ea nu cuprinde insa ceea ce ni se pare esential pentru cunoasterea IDS anume formularea clara a raportului dintre ceea ce subiectul este efectiv si reflectarea (subiectiva) a atributiilor sale.

In consecinta, oricat de bogate ar fi datele relevand viata interioara a individului, reprezentarile sale despre sine, acestea nu pot fi considerate drept a IDS efectiva atata vreme cat ele nu sunt confruntate, comparate cu altele care sa circumscrie obiectiv caracteristicile sale.

Desigur, in studiul actual al dezvoltarii mijloacelor de investigatie psihologica nu este posibila obtinerea unei cunoasteri definitive, nici ale atributelor psihice obiective si nici a lumii subiective. In schimb exista posibilitatea obtinerii unei imagini aproximative, foarte utila, totusi, pentru abordarea diverselor probleme legate de practica, a raportului in care se afla atributele obiective si reflectarea lor subiectiva. Intr-un subcapitol anterior am precizat faptul ca unul dintre mijloacele importante la care se poate recurge, relativ usor pentru determinarea IDS, o constituie chestionarul. Am mentionat tot acolo insa, faptul ca multe dintre chestionarele elaborate pana in prezent vizeaza aspecte sau dimensiuni limitate ale activitatii psihice. Iar cele care vizeaza asa numitele, trasaturi de personalitate au un caracter limitat, intrucat "chiar daca pleaca de la definitii definite, ele au in comun considerarea personalitatii ca o suma de insusiri generale apartinand exclusiv individului, si nu ca ansamblul insusirilor care particularizeaza interactiunea individ-mediu."[3]

O solutie posibila de rezolvare a acestei probleme o constituie asadar elaborarea unui asemenea chestionar bazat pe principiul conform caruia orice

forma de conduita sau performanta intr-o activitate data are o determinare

psihologica multipla.

3.- Imaginea de sine si perceptia sociala

S-a demonstrat faptul ca oamenii, traind intr-un grup, aflandu-se in contact unii cu altii, tind sa se cunoasca pe sine, desigur, sa-i cunoasca pe ceilalti. In mediul sau ambiant, omul percepe nu numai obiectele lumii inconjuratoare ci si pe semenii sai si chiar pe sine.

Facand referire ,aceasta problema vom prezenta in continuare o alta modalitate de formare a IDS si anume prin perceptia sociala.

Prin perceptia sociala se intelege modul in care individul ajunge sa-si formeze o imagine despre sine si in acelasi timp cum se contureaza impresiile, aprecierile despre altii [4].

Prin perceptia sociala, individul reflecta relatiile umane, interactiunea persoanelor, coeziunea grupala, procesele psihosociale din colectivitate. Ca perceptie de catre subiect a altei persoane (perceptia celuilalt), difera de perceptia de sine, care este o perceptie a propriei personalitati, cu referire la ceilalti si la relatiile proprii cu grupul. Perceptia celuilalt are ca obiect relatiile , comunicarea, comportamentele sociale ale altor persoane. Ea se realizeazala individ in doua ipoteze.

Ca perceptie reala a comportamentului social manifestat

Ca o perceptie prezumtiva a ceea ce asteapta subiectul de la persoana data.

Noi percepem semenii, spre deosebire de obiecte si fenomenele materiale, nu ca stimul, ci in primul rand ca centre de actiune, ca fiinte generatoare de atitudini, care ne pot face bine sau rau, ne pot aproba sau dezaproba, ne cauta sau ne evita etc. In acelasi timp reflectam persoanele ca avand scopuri, aspiratii, intentii. De regula, percepem ceilalti indivizi constienti ca si ei ne percep, ne observa, ne evalueaza.

Subiectul, realizand perceptia altei persoane, raporteaza manifestarile constante ale acestuia la o schema de categorii social generalizate, tanar sau varstnic, incult, cultivat ,etc. I. Stoentzel definea perceptia sociala astfel: a percepe pe celalalt inseamna a-l clasifica in anumite categorii cultural semnificative si in acelasi timp de a fi constient de statusul si rolul sau[5].

In perceptia sociala, subiectul tinde sa ordoneze persoanele, sa le integreze ierarhic intr-un univers uman, plin de date sociale, criterii, asteptari, respingeri etc. O astfel de activitate nu se opreste doar la nivelul cognitiv ci se intrepatrunde cu formele afective ale subiectului, cu starile sale atitudinale.

Calitatea perceptiei sociale este conditionata de o serie de factori :

obiectivi : felul activitatilor, contextul socio-cultural

subiectivi : atentia, curiozitatea, motivatia

In general exista doua modalitati prin care omul se cunoaste pe sine.

Sesizandu-si propriile ganduri, senzatii, sentimente ( autoobservatia, autocunoasterea

Traind si actionand asa cum ii vede pe ceilalti, deci el se cunoaste pe sine in acelasi mod in care ii cunoaste pe ceilalti.

IDS este asadar in primul rand rezultatul autoobservatiei, iar sursele acesteia sunt:

Dinamica succeselor si esecurilor proprii. In activitatile pe care omul le desfasoara el poate avea succes, lucru care ii ridica nivelul

autoaprecierii, sau de insucces, de esecuri care ii scad nivelul autoaprecierii. In timp se ajunge la o stabilizare relativa a IDS si a apropierii acesteia de real.

Compararea cu altul si situarea in repere oferite de contextul social. Grupul este cel care ofera individului cadrul social de comparatie, precum si reperele necesare. De asemenea putem considera grupul ca matrice in care se cristalizeaza IDS.

In absenta unor repere sau norme de comparatie, individul se proiecteaza pe sine drept etalon si se face o apreciere centrata pe sine, ceea ce are ca efect o supraestimare a IDS. Comparatiile interindividuale au ca efect o crestere a cotei de obiectivitate in autoevaluare.

Individul se raporteaza de obicei la un grup care se numeste grup de referinta. In cadrul grupului de referinta, orice individ ne apare ca fiind situat in focarul unui sistem de oglinzi, iar in opinia grupului exista o apreciere sau reprezentare despre individ, pe care aceasta din urma o sesizeaza mai mult sau mai putin exact, asta influentandu-i bineinteles formarea unei IDS.