CARACTERUL

Acceptiunile notiunii de caracter

Una din insusirile psihice cele mai complexe specifice persoanei umane este caracterul. Cuvantul deriva din limba greaca si inseamna "trasatura", "particularitate", "semn". Caracterul deosebeste persoana ca individualitate psihologica fata de alte persoane.

Caracterul, fiind considerat latura relationala a personalitatii, responsabil de felul in care oamenii interactioneaza unii cu altii in cadrul societatii, el a fost definit cel mai adesea ca o pecete sau o amprenta ce se imprima in comportament, ca un mod de a fi al omului, ca o structura psihica complexa, prin intermediul careia se filtreaza cerintele externe si in functie de care se elaboreaza reactiile de raspuns.

Datorita faptului ca exprima valoarea morala personala a omului, caracterul a mai fost denumit si profilul psiho-moral al acestuia, evaluat dupa criterii de unitate, consistenta si stabilitate.

Caracterul reprezinta configuratia sau structura psihica individuala, relativ stabila si definitorie pentru om, cu mare valoare adaptativa, deoarece pune in contact individul cu realitatea, facilitandu-i stabilirea relatiilor, orientarea si comportarea potrivit specificului sau individual.

In sens larg, caracterul poate fi definit ca ansamblul trasaturilor esentiale si calitativ specifice care se exprima in activitatea omului in mod stabil si permanent. In interiorul lui, se includ componente psihice distincte ca natura, structura si functionalitate, cum ar fi: conceptia despre lume si viata, aspiratii, idealuri, continutul si calitatea actiunilor, stilul activitatii etc, toate corelate si integrate intr-o structura unitara.

In sens restrans, caracterul poate fi definit ca un ansamblu de atitudini si trasaturi esentiale si stabile, derivate din orientarea si vointa omului.

Trasaturi si atitudini - elemente structurale ale caracterului

Definind caracterul in functie de notiunea de trasatura, trebuie sa determinam continutul notiunii de trasatura caracteriala.

Trasaturile nu sunt direct observabile, ele pot fi descifrate din viata individuala sau prin interpretarea faptelor de conduita observabile. Trasaturile reprezinta nivelul de organizare a comportamentului, bazat pe corelatiile dintre diferite obisnuinte.

Trasaturile caracteriale sunt acele particularitati psihice individuale care fac parte integranta din structura caracterului. Fiind insusiri esentiale si durabile ale persoanei, ele determina un mod constant de manifestare. Datorita acestui fapt, cunoscand trasaturile de caracter, putem prevedea cu multa probabilitate cum se va comporta un individ intr-o imprejurare sau alta.

De exemplu, cunoscand ca trasatura de caracter a unui om harnicia, stim cum se va comporta cand are de indeplinit o sarcina, stim ca va da dovada de exigenta, straduinta, manifestari care constituie criterii ale harniciei. La un lenes ne asteptam la lipsa de exigenta, delasare, superficialitate. La fel vom sti ca un om curajos va infrunta cu barbatie situatiile periculoase, pe cand un las va da bir cu fugitii.

Trasaturile caracteriale nu sunt o manifestare intamplatoare a persoanei. Este adevarat ca lenesul poate savarsi fapte de harnicie uneori, dar asta numai sporadic, nu se poate contabiliza ca trasatura de caracter.

Pot fi considerate trasaturi de caracter numai insusirile care exprima o atitudine stabilizata (pozitiva sau negativa) fata de realitate si care se manifesta constant si durabil in faptele de conduita ale omului. Este vorba tocmai de trasaturile derivate din orientarea si vointa omului:

trasaturile derivate din orientare dezvaluie atitudinile persoanei fata de realitate (fata de alti oameni, fata de munca, fata de sine);

trasaturile volitive confera conduitei umane un caracter activ si de finalitate (energie, fermitate, hotarare, perseverenta etc.).

Trasaturile de caracter sunt asociate unei aprecieri morale:

trasaturi pozitive: sarguinta, onestitatea, modestia, generozitatea, curajul etc.;

Analiza: Divortul si protectia sociala a familiilor aflate in divort Referat: Cauzele conflictelor etnice din spatiul postsovietic. cazul republicii moldova.

trasaturi negative: lenea, necinstea, infumurarea, egoismul, lasitatea etc.

Aceasta incadrare este necesara deoarece caracterul se formeaza in procesul integrarii individului intr-un sistem de relatii sociale. De altfel, se si afirma ca "prin determinarile social culturale la care sunt supuse structurile psihice umane, atitudinile de la nivelul caracterului devin atitudini-valori" (Tucicov-Bogdan).

Cand vorbim despre caracter avem in vedere persoana in totalitatea ei, sinteza specifica a trasaturilor ei caracteriale, aflate intr-o stransa interdependenta. Caracterul nu este ceva ce se suprapune, ca o suprastructura, peste procesele psihice ale omului, el reprezinta un sistem de trasaturi organizate ierarhic.

De la nastere, individul invata sa se integreze treptat intr-un sistem de relatii sociale, tot mai complexe, pe masura ce trece din familie in scoala si apoi in societate. Toate aceste sisteme de relatii "externe", de modele socio-culturale de comportare, pe masura ce se interiorizeaza, sunt traite sub forma de atitudini mai mult sau mai putin consolidate si generalizate fata de oameni, fata de activitate, fata de propria persoana. O data formate, atitudinile respective se obiectiveaza, ori de cate ori situatiile o cer, in fapte de conduita corespunzatoare.

Atitudinile se exprima adeseori in comportament, prin intermediul trasaturilor caracteriale. De exemplu, atitudinea fata de sine se exprima prin trasaturi cum ar fi: modestia, demnitatea, amorul propriu, increderea in fortele proprii, siguranta de sine etc.

Pe aceasta cale se formeaza trasaturile sale caracteriale, care la inceput sunt determinate de conditii sociale pentru ca o data consolidate sa exprime conditiile interne ale persoanei. In acest sens, caracterul nu este altceva decat unitatea relatiilor stabilizate ale persoanei cu mediul social. Conceput in acest fel, caracterul apare ca o expresie a esentei sociale a omului.

Interpretat ca un sistem valoric si autoreglabil de atitudini si trasaturi, caracterul apare ca o componenta relativ stabila, diferentiatorie pentru om si cu o mare valoare adaptativa. El indeplineste numeroase functii in viata psihica a individului si indeosebi in plan comportamental:

functia relationala - pune in contact persoana cu realitatea, facilitand totodata stabilirea relatiilor sociale;

functia orientativ-adaptativa - permite orientarea si conducerea de sine a omului, potrivit scopului sau;

functia de mediere si filtrare - ofera persoanei posibilitatea de a filtra prin propria-i simtire si gandire tot ceea ce intreprinde;

functia reglatoare - creeaza conditiile pentru ca omul sa-si regleze propria sa conduita.

In virtutea indeplinirii acestor functii, caracterul a fost considerat "nucleul personalitatii".

Modele explicativ-interpretative ale caracterului

Modelul balantei caracteriale

Acest model a plecat de la ideea ca atitudinile exista doua cate doua, una opusa alteia si ca nici o persoana nu dispune doar de una dintre trasaturile perechi, cea pozitiva sau cea negativa. Aceste trasaturi opuse (bun-rau, cinstit-necinstit; egoist-altruist etc.)se gasesc la una si aceeasi persoana in proportii si amestecuri diferite. Se stie ca lenesul poate savarsi acte de harnicie, ca generosul poate fi egoist in anumite situatii.

Nu exista un om absolut bun, absolut generos, indiferent de conditii, de solicitari, de persoanele cu care se stabilesc relatii, pentru ca o asemenea bunatate sau generozitate nelimitata ar echivala cu ..prostia.

La nastere trasaturile caracteriale se afla in pozitia zero, evolutia lor fiind teoretic egal probabila. In realitate insa, omul va evolua spre un pol sau spre altul, dupa cum reactiile lor vor fi intarite sau respinse social.

Putem sa ne inchipuim o balanta cu doua axe sau talere inclinandu-se cand intr-o parte , cand in alta si in cele din urma stabilindu-se la unul dintre poli, in functie de:

natura, tipul, numarul si valoarea situatiilor de viata parcurse de copil;

intarirea sau sanctionarea lor exterior-educativa;

gratificarea sau condamnarea lor;

asimilarea sau respingerea lor prin invatare.

Daca un copil care daruieste altuia o jucarie este aprobat sau laudat de cei din jur, el are toate sansele sa evolueze spre generozitate. Daca, dimpotriva, acelasi copil, pentru acelasi gest este admonestat, reprosindu-i-se gestul, el va evolua spre avaritie.

Cand numarul situatiilor si intaririlor este egal (una pozitiva si una negativa) copilul se afla intr-o dispozitie tensional-conflictuala, echivalenta starii de disonanta cognitiva, comportamentul sau fiind fie de expectativa, de asteptare a ceea ce va urma , a ce se va repeta, fie de cautare activa pentru a depasi sau cel putin pentru a reduce disonanta pe care o traieste. In aceasta situatie, balanta este in echilibru sau tinde sa se dezechilibreze. Daca, insa, numarul situatiilor si intaririlor pozitive il intrece pe cel al celor negative, atunci evolutia spre rolul pozitiv este evidenta, balanta dezechilibrandu-se in favoarea trasaturilor caracteriale bune.

In ambele cazuri o trasatura iese invingatoare si devine precumpanitoare in conduita individului numai in urma luptei, a ciocnirii cu cea opusa ei. Trasatura invinsa nu dispare insa, ci se pastreaza sub forma unor reziduri, putand fi reactualizata in diferite alte situatii. Trasatura care dispune de stabilitate este prima, nu cea de-a doua care are o manifestare intamplatoare in comportament.

Trebuie luat in considerare faptul ca in provocarea luptei sau ciocnirii intre trasaturi o mare semnificatie o au atat influentele educative exterioare, cat si propriile forte ale celui in cauza, care poate evita sau contracara influentele negative ale mediului si cauta, apropia, asimila pe cele pozitive. El se poate opune sau sustrage primelor , le poate provoca sau chiar crea pe celelalte. In acest proces, caracterul se schimba din "mod de reactie, in mod de relatie", reactia fiind spontana, insuficient motivata si controlata constient, iar relatia este stabila, constientizata, adanc motivata si sustinuta valoric.

Modelul balantei caracteriale are urmatoarea relevanta:

explica mecanismul psihologic al formarii caracterului, forta motrice a dezvoltarii acestuia care consta, in principal, in opozitia dintre contrarii, in ciocnirea si lupta lor;

sugereaza interpretarea caracterului nu doar formandu-se ca rezultat automat si exclusiv al determinarilor sociale, ci si ca autoformandu-se cu participarea activa a individului;

conduce spre stabilirea unei tipologii caracteriale.

Cand pe unul din talerele balantei se aduna mai multe trasaturi pozitive, putem vorbi de un "om de caracter", iar cand precumpanitoare sunt cele negative, vorbim de un "om fara caracter". Cind balanta se afla in echilibru, avem de a face cu un caracter indecis, indefinit, contradictoriu.