Alter ego-ul

Daca suntem pregatiti sa intelegem cauzalitatea in acceptiunea ei cea mai larga, atunci teleologia poate fi numita o varietate a cercetarilor asupra cauzalitatii. Cauzele finale sunt cele dintai dintre toate cauzele. Cauza unui eveniment este conceputa ca o actiune sau ca o cvasi-actiune indreptata catre un anumit scop.

Atat omul primitiv cat si copilul, adoptand o atitudine antropomorfica naiva, considera intru totul plauzibil ca fiecare modificare si eveniment sa fie rezultatul actiunii unei fiinte, ce actioneaza in acelasi fel ca si ei insisi. Ei cred ca animalele, plantele, muntii, raurile si fantanile, ba chiar pietrele si corpurile ceresti sunt, asemenea lor insisi, fiinte care actioneaza, inzestrate cu simtire si vointa. Numai intr-un stadiu mai tarziu al dezvoltarii culturale renunta omul la aceste idei animiste, asezand in locul lor o conceptie mecanicista asupra lumii. Mecanicismul se dovedeste a fi un principiu de activitate atat de satisfacator incat oamenii sfarsesc prin a-l crede capabil de a rezolva toate problemele gandirii si ale cercetarii stiintifice. Materialismul si panfizicianismul proclama mecanicismul drept esenta intregii cunoasteri si metodele experimentale ale matematicii si ale stiintelor naturale drept unicul mod stiintific de gandire. [p.24] Toate schimbarile ar trebui intelese ca miscari supuse legilor mecanicii.

Campionilor mecanicismului nu le pasa de problemele inca nerezolvate ale bazelor logice si epistemologice ale principiului cauzalitatii si ale inductiei imperfecte. In ochii lor aceste principii sunt valide deoarece functioneaza. Faptul ca experimentele de laborator produc rezultatele anticipate de teorii si ca masinile din fabrici functioneaza in modul anticipat de tehnologi dovedeste, spun ei, validitatea metodelor si a descoperirilor facute de stiintele naturale moderne. Admitand ca stiinta nu ne poate furniza adevarul - si cine stie ce inseamna de fapt adevarul? - este sigur in orice caz ca ea functioneaza, asigurandu-ne succesul.

Dar sterilitatea dogmei panfizicaliste devine manifesta tocmai cand acceptam punctul acesta pragmatic de vedere. Dupa cum am aratat mai sus, stiinta nu a reusit sa rezolve problemele legate de raporturile intre minte si trup. Panfizicalistii nu pot in nici un caz sa afirme ca procedeele pe care le recomanda ei au functionat vreodata in domeniul relatiilor interumane si al stiintelor sociale. Dar este neindoielnic ca principiul conform caruia un Ego priveste orice fiinta umana ca si cum ea ar fi, asemeni siesi, o fiinta ganditoare si care actioneaza, si-a dovedit utilitatea, atat in viata cotidiana cat si in cercetarea stiintifica. Este incontestabil ca acest principiu functioneaza.

Este indubitabil ca practica de a-i considera pe semeni fiinte care gandesc si actioneaza ca si mine, Ego-ul, s-a dovedit folositoare; pe de alta parte, perspectiva de a dobandi o verificare pragmatica similara a postulatului care cere ca acestia sa fie tratati in acelasi fel ca obiectele stiintelor naturale, pare lipsita de orice speranta. Problemele epistemologice pe care le ridica intelegerea comportamentului altor persoane nu sunt mai putin complexe decat cele ale cauzalitatii si cele ale inductiei incomplete. Putem admite ca este imposibil sa furnizam probe concludente care sa demonstreze propozitiile: logica mea este logica tuturor oamenilor si, in orice caz, absolut singura logica umana si categoriile actiunilor mele sunt categoriile actiunilor tuturor celorlalti oameni si, in orice caz, categoriile absolut oricarei actiuni umane. Insa pragmatistii trebuie sa-si aminteasca faptul ca aceste propozitii functioneaza atat in practica cat si in stiinta, iar pozitivistii nu trebuie sa treaca cu vederea faptul ca, atunci cand se adreseaza semenilor lor, ei presupun - tacit si implicit - validitatea intersubiectiva a logicii si, prin aceasta, realitatea domeniului gandirii si actiunii alter-Ego-ului, adica a caracterului sau eminamente uman. [8] [p.25]

Gandirea si actiunea sunt trasaturile specific umane ale omului. Ele sunt atributele tuturor fiintelor umane. Ele sunt, dincolo de apartenenta la specia zoologica homo sapiens, semnul caracteristic al omului ca om. Investigarea raportului dintre gandire si actiune nu tine de domeniul praxeologiei. Pentru praxeologie este suficient sa stabileasca faptul ca exista o singura logica inteligibila pentru mintea umana si ca exista un singur mod de actiune care este uman si inteligibil pentru mintea omeneasca. Existenta sau posibilitatea existentei undeva a altor fiinte - supraumane sau subumane - care gandesc si actioneaza intr-un mod diferit, este dincolo de sfera de cuprindere a mintii umane. Trebuie sa ne limitam demersurile la studiul actiunii umane.

Aceasta actiune umana, care este inextricabil legata de gandirea umana, este conditionata de necesitati logice. Pentru mintea umana este imposibil sa conceapa relatii logice incompatibile cu structura logica a mintii noastre. Pentru mintea umana este imposibil sa conceapa un mod de actiune ale carei categorii sa difere de categoriile care determina propriile noastre actiuni.

Nu exista pentru om decat doua principii disponibile in vederea aprehendarii mentale a realitatii, anume cel al teleologiei si cel al cauzalitatii. Lucrurile care nu pot fi subordonate nici uneia din aceste categorii sunt, pentru mintea umana, absolut ascunse. Un eveniment care nu se preteaza la a fi interpretat cu ajutorul unuia dintre aceste doua principii este, pentru om, de neconceput si misterios. Schimbarea poate fi conceputa ca rezultat fie al manifestarii cauzalitatii mecanice fie al comportamentului deliberat; pentru mintea umana nu exista nici o a treia cale posibila. [9] Este adevarat, dupa cum am afirmat deja, ca teleologia poare fi privita ca o varietate a cauzalitatii. Insa stabilirea acestui fapt nu anuleaza diferentele esentiale dintre aceste doua categorii.

Opusul actiunii nu este comportamentul irational, ci un raspuns reactiv la stimuli venit din partea organelor corpului si a instinctelor ce nu pot fi controlate de volitiunea persoanei in cauza. La aceeasi stimuli omul poate raspunde uneori atat prin comportamente reactive cat si prin actiune. Daca un om absoarbe otrava, organele [p.21] reactioneaza punandu-si in functiune resursele de aparare generatoare de antidoturi; in plus, actiunea poate interveni prin intrebuintarea de contraotravuri.

Referitor la problema implicata in antiteza dintre rational si irational, nu exista nici o diferenta intre stiintele naturale si cele sociale. Stiinta este si trebuie sa fie intotdeauna rationala. Ea este stradania de a deslusi mental fenomenele universului, prin sistematizarea intregului corpus cognitiv existent. Dar, asa cum s-a aratat mai sus, analiza obiectelor prin reducerea lor la elemente constituente trebuie inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, sa atinga un punct dincolo de care nu poate trece. Mintea umana nu este nici macar capabila sa conceapa un tip de cunoastere care sa nu fie limitata de o data ultima, inaccesibila unor demersuri de analiza si reducere aditionale. Metoda stiintifica ce calauzeste mintea omeneasca pana in acest punct este in intregime rationala. Data ultima poate fi numita un fapt irational.

Se obisnuieste astazi sa li se reproseze stiintelor sociale faptul de a fi pur rationale. Cea mai raspandita obiectie formulata impotriva teoriei economice este aceea ca ea n-ar tine seama de irationalitatea vietii si a realitatii si ca incearca sa indese in scheme rationale si abstractiuni uscate infinita varietate a fenomenelor. Nici un repros n-ar putea fi mai absurd. Ca orice ramura a cunoasterii, economia merge pana unde se poate ajunge cu ajutorul metodelor rationale. Apoi se opreste, stabilind faptul ca are de a face cu o data ultima, i.e., cu un fenomen care nu poate fi - cel putin in starea actuala a cunostintelor noastre - analizat in continuare.