Teoriei inteligenţelor multiple

Teoria inteligenţelor multiple este considerată cea mai profundă pătrundere in domeniul educaţiei, de la Piaget incoace. Este vorba de un alt mod de a aborda elevii ţinand cont de diferenţele dintre ei. De multe ori, la clasă se induce că unii sunt destepţi, iar alţii nu. Se consideră deştept cel care are note mai bune sau punctaj mai mare la testele de inteligenţă; ei sunt consideraţi "născuţi inteligenţi". Gardner utilizează termenul de inteligenţă 'intelligence' datorită conotaţiilor pozitive. Iniţial el a definit o inteligenţă ca fiind: «abilitatea sau seturi de abilităţi care permit unei persoane să rezolve problemele sau să creeze produse care sunt preţuite in unul sau mai multe contexte culturale» (Frames of Mind, 1983). Recent, el şi-a nuanţat definiţia. Acum el vede inteligenţa ca fiind: «un potenţial bio-psihologic de a prelucra informaţia care poate fi activat intr-un context cultural pentru a rezolva probleme sau a crea produse care sunt de valoare intr-o cultură» (Intelligence Reframed, 1999). Cuvantul 'potenţial' «ne sugerează că inteligenţele nu sunt lucruri care pot fi văzute sau numărate». Gardner işi concepe inteligenţele ca fiind: «potenţialuri - probabil neurale - care vor fi sau nu vor fi activate, in funcţie de valorile unei anumite culturi, de oportunităţile disponibile in acea cultură şi de deciziile personale luate de indivizi şi/sau de familiile lor, de profesorii lor şi de alţii» (Intelligence Reframed, 1999, p. 34).

Inteligenţa ≈ modul de a rezolva o problemă sau de a crea un produs.

CELE 8 CRITERII («SEMNE» DE EXISTENŢĂ) PENTRU O INTELIGENŢĂ -  (GARDNER)

Inteligenţele: a) au localizare pe creier; b) sunt observabile in forme izolate la: savanţi, copii minune, persoane autiste, populaţii excepţionale; c) au o operaţie cheie sau un set de operaţii cheie identificabile (operaţiile cheie = identificabile ca mecanisme de calcul sau operaţii mintale); d) au o istorie de dezvoltare distinctă (au un set de performanţe finale de tip expert ce pot fi definite); e) au o istorie a evoluţiei şi plauzibilitate a evoluţiei; f) pot fi identificate prin sarcini de lucru / experimente psihologice; g) pot fi identificate prin cercetări / teste psihometrice; h) sunt susceptibile de a se codifica in sisteme de simboluri (un sistem de simboluri = cheia unei inteligenţe).

Există următoarele tipuri de inteligenţe: spaţială (vizuală), intrapersonală, lingvistică (verbală), muzicală (ritmică), kinestezică (corporală), logică (fizica - matematica), interpersonală, naturalistă, existenţială.

1. Lingvistică. A gandi in cuvinte şi a folosi limba pentru a exprima şi inţelege realităţi complexe. Sensibilitate pentru inţelesul şi ordinea cuvintelor, sonoritatea, ritmurile limbilor. Este inteligenţa cea mai des folosită in comunicare. Copiii cu inteligenţă lingvistică invaţă repede limba materna, invaţă limbi străine, citesc, folosesc de timpuriu metafora, dezvoltă abilităţi lingvistice şi i-şi aleg cariera in funcţie de capacităţile lingvistice.

2. Logico-matematică. A gandi la cauză şi efect, a inţelege relaţiile dintre acţiuni, obiecte şi idei. Abilitatea de-a calcula, cuantifica, evalua propoziţii şi de-a efectua operaţii matematice şi logice complexe. Implică abilităţi de gandire deductivă şi inductivă, precum şi capacităţi critice şi creative de rezolvare a problemelor. Oamenii cu inteligenţă logico- matematică dezvoltată devin contabili, matematicieni, chimişti, fizicieni.

3. Muzicală. A gandi in sunete, ritmuri, melodii şi rime. A fi sensibil la tonuri, in şcoală intensitatea, inălţimea şi timbrul sunetului. Abilitatea de-a recunoaşte, crea şi reproduce muzica şi ritmurile folosind un instrument sau vocea. Implică ascultare activă şi existenţa unei legături puternice intre muzică şi emoţii.

4. Spaţială. A gandi in imagini şi a percepe cu acurateţe lumea vizuala. Abilitatea de-a gandi in trei dimensiuni, de-a transforma percepţiile şi de-a recrea aspecte ale experienţei vizuale cu ajutorul imaginaţiei. A lucra cu obiecte. Capacitatea de-a inţelege relaţiile din spaţiu. O au artiştii, arhitecţii, fotografii. Matematicienii buni, ca Einstein, au dovedit inteligenţe matematică şi spaţială. Elevii care au această inteligenţă dezvoltată sunt adesea etichetaţi ca fiind elevi cu deficienţe de atenţie.

5. Kinestezică. A gandi in mişcări şi a folosi corpul in moduri abile şi complicate. Implică simţul timing-ului şi al coordonării in mişcări ale intregului corp şi ale mainilor, in manipularea obiectelor. O au dansatorii, sculptorii, sportivii. Pot fi abilităţi motorii de fineţe sau ample. Actoria este mai mult kinestezică şi mai puţin lingvistică. (Pentru a-l inţelege complet pe Shakespeare, trebuie 6-8 inteligenţe).

Referat: Forme de terorism totalitar sau regimuri dictatoriale Eseu: Manual de supravietuire - RAZBOIUL

6. Interpersonală. A gandi despre alte persoane şi a le inţelege. A avea empatie, a recunoaşte diferenţele dintre oameni şi a aprecia modul lor de gandire, fiind sensibil la motivele, intenţiile şi stările lor. Implică o interacţiune eficientă cu una sau mai multe persoane in familie, intre prieteni sau colegi, in mediul de lucru.

Cei cu inteligenţa interpersonală "tare" sunt conducători, vanzători, psihologi, se pricep la motivarea oamenilor, dar şi la manipulare. Ei inţeleg modul cum "funcţionează" oamenii. Un profesor bun trebuie sa aibă această inteligenţă.

7. Intrapersonală. A gandi despre şi a se inţelege pe sine. A fi conştient de punctele tari şi de cele slabe, a planifica eficient atingerea obiectivelor personale. Implică monitorizarea şi controlul eficient al gandurilor şi al emoţiilor. Abilitatea de a se monitoriza in relaţii interpersonale. E vorba de cunoaşterea de sine şi de luarea deciziilor pe baza cunoaşterii.

8. Naturalistă. A inţelege lumea naturală, incluzand plante, animale şi studii ştiinţifice. Abilitatea de-a recunoaşte şi de-a clasifica indivizi, specii şi relaţii ecologice. A interacţiona eficient cu fiinţe vii şi a discerne scheme legate de viaţă / forţele naturii. Inteligenţa naturalistă a fost a opta inteligenţă in ordinea identificării. Celelalte nu explicau personalităţi ca Darwin, biologi, astronomi, ecologi. Ei nu operează cu simboluri, scheme sau formule matematice, ca fizicienii sau chimiştii, ci mai degrabă organizează tiparele observate intr-un mod care diferă de cele ale celorlalte ştiinţe "exacte". In această categorie se includ şi maeştrii bucătari.

9. Existentială. Gardner e convins ca e o modalitate de cunoaştere, dar nu a reuşit să-i stabilească legătura pe creier. De aceea vorbeşte despre ea ca despre "o jumătate de inteligenţă". O posedă mai dezvoltată filosofii, cei ce pun intrebări despre sensul fericirii, originea Universului, etc. Probabil spiritualitatea aparţine acestui tip.

MODALITĂŢI DE APLICARE A TEORIEI INTELIGENŢELOR MULTIPLE IN LECŢIE

A - la inceputul lecţiilor obişnuite se poate folosi o activitate care stimulează diverse inteligenţe in scopul de a creşte motivaţia elevilor (folosirea inteligenţelor multiple ca "punct de plecare").

B - pe parcursul orei-invăţarea şi verificarea invăţării prin produse realizate prin coduri de simboluri diverse şi din perspective diferite (atenţie la evaluarea elevilor in acest caz - evaluam invăţarea, nu "talentul" elevului pe acel cod, sau produsul!).

C - exploatarea unei teme la nivelul fizicii prin coduri de reprezentare.

D - exploatarea unei teme interdisciplinare realizată intr-un grup constituit din elevi reprezentand diverse inteligenţe "tari' care vor colabora in realizarea sarcinii prin coduri de simboluri şi din perspective diferite. E - in cadrul unui proiect individual prin care fiecare elev işi va realiza tema diperspectiva şi cu mijloacele inteligenţelor "tari". F - in cadrul unui proiect de grup fiecare elev işi va realiza sarcina de lucru dinperspectiva şi cu mijloacele inteligenţelor "tari". Teoria inteligenţelor multiple a atras atenţia datorită faptului că: "nu suntem toţi la fel, nu avem toţi acelaşi fel de minte, la majoritatea oamenilor educaţia este mai degrabă eficientă, daca se ţine seama de aceste diferenţe in activitatea şi capacitatea mintală, decat dacă acestea sunt ignorate".

MODEL DE PROCESARE A INFORMAŢIEI

a. Atragerea atenţiei: unii elevi nu sunt atenţi daca incepem lingvistic: visează, işi deranjează vecinii. Nu putem da informaţii pană nu-i atragem. Putem folosi inteligenţele multiple pentru a incepe lecţia in mod captivant.

b. Codificarea: dacă prezentam in mai multe moduri, oferim mai multe şanse pentru a reuşi codificarea. Unii preferă limbajul, alţii imaginea, alţii o poveste. Secretul este sa-i implicăm ca pe profesionişti. (ex., daca predăm ceva despre inginerie, folosim şi metode inginereşti). Daca folosim metode autentice ale disciplinei inseamnă că folosim inteligenţele multiple.

c. Revenire (fixarea informaţiei): daca ştii ceva, poţi comunica cel puţin in doua sisteme de simboluri diferite. De exemplu, teorema lui Pitagora poate fi exprimată prin:

IMPLICAŢIILE EDUCAŢIONALE ALE INTELIGENŢELOR MULTIPLE

1. Toţi posedăm inteligenţe, intr-o măsură mai mare sau mai mică. 2. Nici una dintre inteligenţe nu este mai mare decat cealaltă. 3. Inteligenţele se pot schimba, nu sunt fixate din naştere. 4. Majoritatea oamenilor pot să-şi dezvolte fiecare inteligenţă pana la un nivel adecvat de competenţă.

In general tindem să dezvoltăm una sau două dintre inteligenţe, celelalte fiind ascunse. 6. Inteligenţele puternice pot fi folosite pentru a trezi şi intări inteligenţele ascunse. 7. Inteligenţele acţionează impreună in interacţiuni complexe in diferite părţi ale creierului. Ele sunt independente una de cealaltă. 8. Există mai multe moduri de a fi inteligent. Noi exteriorizăm aceste moduri in diferite combinaţii. Suntem caracterizaţi de un profil de inteligenţă. 9. Teoria inteligenţelor multiple este o teorie bazată pe cercetări empirice. 10. Putem sa ii ajutăm pe ceilalţi să devină conştienţi de punctele lor tari şi să ii motivăm sa- şi dezvolte profiluri mai puternice de inteligenţe şi abilităţi.

BIBLIOGRAFIE

1. Howard Gardner. "Intelligence Reframed", 1999, Boston. 2. Octavian Patraşcu. "Inteligenţe multiple", 2001.