Adolescentul si cunoasterea de sine

ADOLESCENTUL SI CUNOASTEREA DE SINE

Ca entitate demografica, adolescenta se situeaza intre 10- 14 ani ( pubertatea), 14- 18/ 19 ani ( adolescenta propriu- zisa) si 18/ 19- 25 ani( adolescenta prelungita) si constituie peste 25% din populatia totala. Exista tendinte ca la cele doua extreme ( 10/ 12 ani si 25 ani) sa se produca modificari. Se surprinde tendinta ca perioada adolescentei sa se extinda spre varstele adulte, odata cu precocizarea tineretului, mai ales in tarile in curs de dezvoltare si in cele dezvoltate. Precocizarea se manifesta prin accelerarea dezvoltarii inteligentei, mai ales a celei sociale. Zona cuprinsa intre 20- 25 ani este tot atat de incarcata de tensiuni ca aceea dintre 13- 14 ani, desi tensiunea este de natura diferita in cele doua cazuri: in primul, la puberi este o tensiune a dobandirii identitatii, la cei din a doua categorie este o tensiune a dobandirii statutului social si profesional, si a crea o familie trainica si fericita.

Adolescenta ocupa un loc important intre etapele vietii fiecarei persoane deoarece este varsta marilor prefaceri, a marilor efervescente, varsta la care se plamadeste omul de maine. Socotita metaforic, cand " varsta ingrata", cand " varsta de aur", adolescenta ramane, ceea ce J. J. Rousseau numea " a doua nastere", aceasta si pentru ca " tineretul este, prin definitie, subiect de contoversa, caci el insusi este o controversa . El nu este unul si comportamentul sau variaza in functie de diversitatea situatiilor in care se gaseste" ( apud Ion Dumitrescu, Adolescentii- lumea lor spirituala si activitatea educativa, Scrisul romanesc, Craiova, 1980, p. 15). Deci, evolutia adolescentului este legata de cea a societatii in care el traieste, iar, din pricina factorilor sociali dominanti mereu in schimbare, studiile despre adolescenta sunt repede depasite.

Odata cu debutul pubertatii, adolescentul manifesta o curiozitate ce se extinde explorator in afara mediilor cunoscute lui ( familia, scoala); aceasta decentrare exprima intensa- i aspiratie de deschidere si depasire a mediului apropiat.

In perioada adolescentei maturizarea are loc intai biologic si apoi psihic. Maslow a efectuat o piramida a trebuintelor , iar la adolescent sunt active toate nivelurile, al 5- lea aflandu- se in stare critica. La puber nivelurile 3 si 4 sunt in stare critica. Iar la persoanele aflate in perioada adolescentei prelungite nivelul 6 este in stare tensionala.

Piramida trebuintelor - niveluri

6. Autorealizarea

5. Trebuintele sinelui

4. Dragoste si intr- ajutorare

3. Siguranta si securitate

2. Stimularea trebuintelor ( sex, activitate, explorare)

1.Trebuinte fizilogice ( alimente, aer, temperatura)

Maturizarea intelectuala este foarte intensa, dar si relativ indelungata ( 8 ani) dupa Piaget, iar iesirea din conformismul infantil echivaleaza cu spargerea dependentei de mentalitatea emotionala impulsiva excesiv. Decentrarea intelectiva este atat de mare, incat psihologii rusi o exprima in procente astfel: 999 la mie din disponibilitatile psihicului se datoreaza educatiei si doar 1 la mie ereditatii. Se considera ca la 16- 18 ani inteligenta atinge cel mai inalt grad de operativitate. Mediul de provenienta al parintilor si numarul de copii din familie sunt factori de influenta semnificativi in educatia tanarului. Acolo unde bunicii se ocupa de educatia nepotilor, evolutia acestora din urma tinde sa fie mai conformista si noncreativa. Numarul mare de copii din familie ( 3, 4) induce la parinti comportamente de tip conformist si raportarea la modelele clasice de educatie, pe cand un numar mai mic de copii permite preluarea unor modele educationale in care laissez- faire- ul este acceptabil. De remarcat este faptul ca nivelul de scolarizare al parintilor nu este un factor care sa determine diferentieri la nivelul performantelor creative ale copiilor. Adolescentii " creativi" nu au, neaparat, o inteligenta peste medie, dupa cum nici adolescentii " noncreativi" nu detin, necesarmente, o inteligenta mediocra. Cele doua tipuri de profiluri de personalitate ale adolescentului se evidentiaza astfel:

Adolescentul creativ: este un dominant, sigur de sine, intreprinzator, cu interese care acopera o larga paleta de domenii, ambitios. Cultiva relatiile sociale, este usor integrabil in colectivitate, unde se manifesta prin spontaneitate, si dezinvoltura; are o imaginatie vasta si este fluent in exprimarea ideilor, fiind un interlocutor placut. Are o puternica capacitate empatica, capabil de trairi intense, ceea ce- i explica starile de agitatie, impulsivitate. Revendicativ, nonconformist, pana la comportamente agresive. Predominanta este inteligenta sociala si poseda calitati de lider.

Adolescentul noncreativ: se caracterizeaza prin retragere sociala, inhibitie, comportament defensiv in fata unor probleme cu caracter social. Ascultator, responsabil si cu un comportament puternic autocontrolat. Rigiditatea comportamentala si teama de a nu gresi ii franeaza imaginatia si cadrul actiunii creative. Este introvertit si are o slaba interpretare critica. Intelectual, este la fel de eficient ca adolescentul creativ, doar ca realizarea sa se infaptuieste prin conformism, iar a creativului prin independenta.

Aforistic vorbind, in cazul invatarii se produce urmatorul fapt: semeni fapte si culegi deprinderea, semeni deprinderea si culegi caracterul, semeni caracterul si culegi soarta ( Proverb popular).

Dupa 14/ 15 ani peste familie se asterne o tot mai mare discretie, evocandu- se tot mai multe nevoi culturale, evenimente sociale. Dintre acestea, evenimentele scolare au o mare pondere: puberii evoca mai adeseori evenimente placute, adolescentii nu. Adolescentii de peste 18 ani relateaza mai amplu probleme si evenimente ce au interpretari prin care se impune constiinta si afirmarea de sine.

Prin indepartarea de vechea identitate si cautarea unor noi identitati, concretizate in modele si idealuri de viata, adolescentul necesita o asistare marita din partea educatorilor, care este important sa orienteze cautarile tinerilor catre modele autentice, a le imbogati cunoasterea si experienta sociala, de a- i face sa cunoasca idealuri cu un continut bogat si elevat, incarcate cu valori spirituale ( morale, social- politice, estetice) dominante pentru societate.

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

Configuratia ierarhica a factorilor sub influenta carora se formeaza modelul de viata al adolescentilor este: 1. familia si rudele apropiate; 2. scoala ( ca institutie sociala, inclusiv profesorii prin personalitatea lor); 3. " experienta de viata"; 4. literatura; 5. cinematograful; 6. prietenii; 7. organizatia de tineret; 8. emisiunile radio- TV ( care proiecteaza modele usor receptabile de tineri si pentru motivul ca ofera o mare impresie).

O categorie a procesului de socializare experimentat de adolescenti este grupul  , caracterizat ca un refugiu din calea adultilor, el permite adolescentilor sa se exprime in siguranta, dar este si o permanenta incitare la autodepasire. Insa, grupul nu este si nici nu trebuie sa fie decat o solutie provizorie, deoarece adolescentul trebuie sa incerce a se afirma, a- si asuma responsabilitatea conduitei sale. De altfel unii adolescenti nici nu trec prin acest " stadiu de banda", acestia sunt cei indragostiti de originalitate, individualistii cei mai marcanti; la extremitate situandu- se cei care nu pot exista decat in grup.

Exista diferente intre felul cum se imprietenesc fetele si baietii. Fetele se plimba impreuna si isi spun tot felul de secrete. La 11- 13 ani fetele ignora baietii de varsta lor, iar acestia se simt intimidati de ele, chiar daca au copilarit impreuna. Cresterea, dar mai ales maturizarea mai rapida a fetelor face ca acestea sa fie mai atente la comportarea fetelor mai mari si a persoanelor adulte. In schimb, prietenia baietilor este mai plina de actiuni si mai angajata in mici complicitati. Atat fetele, cat si baietii castiga prin fazele de prietenie nesexuala o vasta experienta utila in cunoasterea de sine. Separarea grupurilor de fete de cele de baieti se dezvolta datorita schimbarii aproape bruste ce are loc in adolescenta cu privire la considerarea sexului opus. Dupa 13- 14 ani tinerii se apropie de tinerele pe care le ignorau, cu toate ca, atunci cand treceau pe langa ele se simteau stingheriti, iar fetele se simteau scruntate.

Grupul social ( intelegem larga masa ce intra- n contact cu tanarul) constituie si un important referent pentru evaluarea comportamentului adolescentului: " Paradoxul cunoasterii de sine e urmatorul : cu cat mai departe de mine, cu atat mai aproape. E nevoie de o veriga intermediara, de o relatie indirecta, intre mine ca subiect si mine ca obiect. Aceasta veriga este ALTUL. Prin EL ajungem sa ne facem o impresie despre imaginea noastra in constiinta celorlalti. ALTUL reprezinta o sursa cruciala de informatii despre mine"( apud Margareta Dinca, Adolescenta si conflictul originalitatii, Editura Paideia, Bucuresti, 2002, p. 86).

Reprezentarea de sine, ca si cele trei componente ale sinelui material, fizic ( corpul), sinele social si sinele cultural se schimba mereu de la debutul pubertatii si pana la sfarsitul adolescentei. Astfel, la pubertate incepe sa se impuna constiinta de sine si simtul onoarei ( ca expresie a identitatii de afirmare), in acest sens se poate observa marea incidenta a evocarii de catre tinerii de 11- 15 ani a cuvantului de onoare sau a expresiei " pe cinstea mea". La adolescentii de dupa 15/ 16 ani se dezvolta simtul responsabilitatii sub alta forma, aceea a preluarii de sarcini dificile si incercarea de a fi loial dupa o reactie sau o incurcatura produsa. Perioada adolescentei prelungite implica o expectativa atenta fata de contextul executiv, organizatoric si moral al muncii.

Imaginea de sine are importanta in relatiile interpersonale si asupra confortului personalitatii in toate situatiile de viata. Este de o importanta deosebita si modul cum are loc dezvoltarea identitatii sexuale. Astfel, baietii adolescenti ce au o masculinitate inalta sunt mai increzatori, iar la conturarea acestei conduite a contribuit modelul paternal avut. Rolul feminin este in schimbare in societate. Adolescentele moderne privesc rolul feminin ca restricriv de libertate si se simt insecurizate. Tinerele pregnant feminine conserva roluri feminine legate de cele traditionale. Ele se automodeleaza, sunt ambitioase, cultivate si independente, par emancipate, desi doresc o familie traditionala.

Nucleul personalitatii si identitatii este eul; eul este cel ce cunoaste si este constient  de " sinele" care este cel cunoscut. Sinele cu cele trei fatete contureaza si dezvolta sinele material care se refera nu doar la amanuntele anatomice ale corpului, ci si la obiecte, carti si tot ce poseda o persoana. Sinele social consta din reputatia sociala si recunoasterea unei anumite identitati, consideratia generala de care se bucura o persoana in mediul social; insusirea centrala a sinelui social este demnitatea, credibilitatea. Sinele spiritual axiologic se exprima prin evaluarea propriei activitati, a semnificatiei si valorii ei sociale, a nivelului de cunostinte. Expresivitatea sinelui constituie un pol de control al identitatii si devine astfel cu adevarat totalitatea relatiilor sociale.

In adolescenta rolul afectivitatii in procesul general al dezvoltarii personalitatii creste, afectivitatea fiind considerata una din cele " sase mari forte" care determina cursul dezvoltarii si regleaza comportamentul, celelalte cinci fiind: factorii fizici, familia, scoala, conditia sociala si inteligenta. Aceasta face ca la adolescenti afectivitatea sa fie aspectul vietii mintale cel mai direct legat de intregul organism, sa fie un factor decisiv in dezvoltarea lor. La adolescente aceasta nevoie se amplifica si nesatisfacerea ei lasa urme adanci in viata, influentand direct nu numai conduita, ci si dezvoltarea intelectuala, ceea ce face ca adolescenta sa fie numita " varsta afectiva". Intensitatea trairilor afective face ca perioada adolescentei sa se caracterizeze, adesea, ca o perioada a pasiunilor si furtunilor afective, o perioada de romantism in viata omului si de spontaneitate, poezie.

Lipsa de afectiune parinteasca da nastere sentimentului de nesiguranta, in timp ce atmosfera incarcata afectiv il linisteste, ii formeaza atitudinea de receptivitate fata de viata si ii da siguranta in comportament. Climatul afectiv din familie " pune ordine" in conceptii, atitudini, conduita, ferindu- l de inhibare prin " metoda participarii". Aceasta dimensiune a mediului familial este foarte importanta deoarece adolescenta este o perioada dominata de o permanenta tensiune emotionala care lucreaza in toate substructurile motivationale.

Se considera ca in familiile mai tinere criza adolescentei este mai temperata decat in familiile incarcate de foarte mult traditionalism, in cadrul carora se se poate identifica, uneori, o adevarata revolta a adolescentului impotriva familiei; acest conflict putand fi perceput si ca o " detasare de lumea adulta", care nu concepe degradarea autoritatii sale nici macar in etapele vietii care o cer cu necesitate. Respingerea autoritatii adultilor, lipsa de incredere in acestia, care, uneori, sunt considerati batjocoritori ai actiunilor adolescentine, si chiar dusmani a determinat considerarea adolescentei drept " varsta recalcitrantei"sau " epoca negatiei".

Este cunoscut faptul ca lipsa de afectivitate din partea lumii adulte, lipsa dialogului, atitudinea dura, pot genera, la adolescenti, retragerea in sine, stari anxioase, aparitia complexului de inferioritate si sentimentului de frustare, toate consecinte negative asupra conduitei: instabilitate, nonconformism, etc.

Pentru a se evita asemenea comportamente este nevoie a se gasi un echilibru intre autoritatea parintilor si dorinta de libertate a adolescentilor; este necesar ca parintii sa nu uite de tratarea individuala, cat mai diferentiat posibil a adolescentilor, stiut fiind ca fiecare adolescent isi are personalitatea sa; si, nu in ultimul rand, parintii sa nu uite ca " a educa inseamna a ajuta". Adolescentii vor fi mai apropiati de parintele la care gasesc mai multa afectivitate, fiindca aceasta le confera aparare si siguranta in viata.

In zilele noastre, cand adolescentul doreste o implicare activa in viata societatii, este evident faptul ca responsabilitatea care insoteste implicarea- i activa il face mai protestatar. Acest protest este in raport cu societatea, chiar cu institutiile educative, considerate " nedrepte" fiindca nu acorda adolescentilor mai multa responsabilitate si autonomie, iar aceasta privare le categoriseste, in ochii adolescentilor, ca organizatii autoritare. Tinerii nu mai au rabdare cu timpul si, implicit, cu propria lor dezvoltare, iar aceasta graba in abordarea existentei ii pune, nu de putine ori, in lumini nedrepte.

Asadar " adolescentul este un individ care, iesind din pubertate, este - fiziologic - un adult, dar pe care societatea il constrange la un rol si un statut de copil, fixat de catre parintii de care depinde. Dupa cum adultul se simte frustat cand este constrans sa ia statutul de vatran, adolescentul simte ca penibila mentinerea intr- un statut inferior aceluia la care aspira" ( apud Ion Dumitrescu, Adolescentii . , p. 161). O situatie paradoxala se creeaza, astfel: adultii cauta sa rapeasca varstnicilor prerogativele care considera ca fac parte din statutul lor, dar tot ei refuza achizitionarea de catre adolescenti a acestor prerogative.

Abordarea personalitatii adolescentine este atat de complexa si mereu in extensie incat nu intamplator exista stiinta despre adolescenta numita habeologie.

Bibliografie

1.Bontas Ioan, Pedagogie, Editie revazuta si completata, Editura All, Bucuresti, 1995

Cosmovici Andrei, Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 1996

Dinca Margareta, Adolescenta si conflictul originalitatii, Editura Paideia, Bucuresti, 2002

Dumitrescu Ion, Adolescentii - lumea lor spirituala si activitatea educativa, Scrisul romanesc, Craiova, 1980

Schiopu Ursula, Verza Emil, Adolescenta - personalitate si limbaj, Editura Albatros, Bucuresti, 1989

Vaideanu George, Educatia la limita dintre frontiere, Editura Politica, Bucuresti, 1988