I.     TEHNICA MASAJULUI. PROCEDEE DE MASAJ

Procedeele de masaj (manevrele), manuale sau mecanice, au avut o evolutie si o adaptare de-a lungul timpului, la diferite situatii in care s-au aplicat, ajungandu-se la o clasificare in ce priveste tehnica si metodica de executie, in functie de efectele pe care le determina.

O parte din manevre sunt cuprinse in toate formele de masaj si se aplica asupra tuturor tesuturilor si segmentelor corpului.

Acestea constituie procedeele (manevrele) principale sau fundamentale.

Manevrele care se folosesc numai asupra anumitor regiuni, segmente sau tesuturi, se numesc procedee (manevre) ajutatoare sau secundare.

Manevrele de masaj au denumiri sugestive in functie de felul miscarii executate.

Procedeele principale de masaj

Incadrarea in aceasta categorie a unor manevre este determinata de utilizarea lor in orice sedinta de masaj, indiferent de specificul regiunii sau segmentului masat. Structurile anatomice moi ale organismului se prelucreaza metodic, din aproape in aproape in ordinea asezarii lor anatomice, de la suprafata spre profunzime. Din acest considerent, aplicarea procedeelor de masaj fundamentale (principale) respecta urmatoarea succesiune:

netezirea - effleurage;

frictiunea;

framantatul (petrisage);

baterea (tapotamentul);

vibratiile.

Netezirea (effleurage)

Netezirea este masajul care vizeaza in special tegumentele. Consta in alunecari ritmice, usoare, ale mainilor maseurului in sensul circulatiei sanguine venoase si limfatice in spatiile si vasele respective.

Miscarile mainilor maseurului seamana cu cele de mangaiere, sunt actiuni de impingere sau tragere a mainilor pe suprafata de masat, cu presiune minima si cu o frecventa variabila, in functie de scopul urmarit. Din punct de vedere al tehnicii, manevrele de netezire se executa:

cu degetele (pe suprafete mici si rotunjite - articulatii);

cu fata palmara sau/si dorsala a mainilor (pe suprafete plane, intinse - spate, torace, abdomen).

In aceasta executie cu presiune mica, superficiala, influenta se resimte la nivelul terminatiunilor nervose si vaselor pielii. Vasele de sange si limfatice situate in tesuturile mai profunde si in muschi sunt influentate prin manevre executate cu presiune ceva mai crescuta executate cu:

zona eminentei tenare si hipotenare a mainilor (radacina mainilor);

marginea cubitala (taisul mainii);

pumnii inchisi (zona palmara sau cubitala a pumnilor).

In concluzie, presiunea (apasarea) in manevrele de netezire se adapteaza la natura si consistenta tesuturilor in functie de necesitate.

Circulatia in vasele limfatice este activata prin alunecari lente si cu usoara presiune (presiuni glisante). Intrucat circulatia in artere se desfasoara contrar presiunii executate prin aceasta manevra, se recurge la executarea cu intreruperi, "sacadat". Efectuarea presiunii alterneaza ritmic si la distante egale cu scurte intreruperi, procedeul numindu-se "manevra masinii de cusut".

Dupa modul in care lucreaza mainile, manevrele pot fi clasificate astfel:

manevre simultane (in care ambele maini lucreaza deodata);

manevre alternative (mainile actioneaza pe rand).

Manevrele simultane, in mod obisnuit, se aplica longitudinal pe suprafata de masat, fiind de obicei lungi, cuprinzand tot segmentul (ex. spate, membre in intregime sau segmentele acestora).

Manevrele alternative se executa in trei directii, (longitudinal, transversal si oblic ),lungimea lor variind in functie de acestea. Astfel, manevrele simultane lungi descrise anterior se pot executa si alternativ, mainile maseurului aplicandu-se pe rand pe suprafata de masat, una dupa alta, pe aceeasi suprafata sau pe suprafete invecinate.

Manevrele alternative medii au directie de aplicare oblica, in principal actionand pe segmentele membrelor, la nivelul spatelui, pe regiunea scapulara, mainile alunecand pe rand.

Manevrele alternative scurte respecta o directie transversala pe suprafata de masat, de asemenea mainile aplicandu-se alternativ.

Clasificarea manevrelor de netezire din punct de vedere metodic este urmatoarea:

netezirea introductiva (initiala);

netezirea intermediara (dupa manevrele mai puternice);

netezirea finala (de incheiere).

Netezirea introductiva (initiala) se aplica la inceputul oricarei sedinte de masaj, folosind cele trei tipuri de manevre: lungi, medii si scurte, actionand atat simultan cat si alternativ. Ritmul de executie respecta trecerea de la usor, crescand treptat in intensitate pe masura ce se obtine acomodarea subiectului, "incalzirea" lui, in vederea aplicarii manevrelor de masaj mai puternice, mai stimulente.

Netezirea intermediara are drept scop scaderea intensitatii manevrelor dupa solicitarea tesuturilor prin manevre mai puternice, atat pentru confortul neuro-psihic al subiectului, cat si pentru relaxarea si odihnirea mainilor maseurului.

Netezirea finala (de incheiere), dupa cum indica numele, se efectueaza la finalul sedintei. In cazul acesteia, ritmul si intensitatea miscarilor vor descreste treptat, rolul lor fiind de a induce un efect calmant asupra subiectului. Succesiunea manevrelor este inversa fata de cea din netezirea introductiva (de la manevrele scurte, alternative, la manevrele simultane lungi, asemanator unui circuit care incepe si se termina cu acelasi procedeu). Alunecarile mainilor maseurului in efectuarea netezirii trebuie sa aiba un ritm care sa depaseasca cu putin viteza curgerii sangelui prin vene. Directia miscarilor respecta sensul de intoarcere a sangelui catre inima (circulatia de retur) si sensul circulatiei  limfei in spatiile si vasele limfatice.

Din punct de vedere al specificului regiunii, manevrele se vor adapta astfel:

pentru regiunile cu pilozitate crescuta (cap, membre inferioare) mainile maseurului vor folosi priza "in pieptene", cu degetele usor flexate si departate, pentru a evita producerea unor reactii dureroase, de intindere (tragere) a firelor de par;

pentru partile moi mai consistente ale corpului, mainile maseurului se aplica cu fata palmara, fata dorsala, cu nodozitatile articulare ale degetelor flectate, cu partea cubitala sau cu fata palmara a pumnului inchis;

pe segmentele circulare ale membrelor, alunecarile se realizeaza cu mainile "in bratara", segmentele fiind cuprinse intre mainile maseurului la acelasi nivel in portiunile mai groase sau cu o mana deasupra celeilalte pe portiunile mai subtiri. Alunecarile pot fi continui, efectuate sacadat (pentru a nu ingreuna circulatia in artere) sau/si insotite de vibratii care cresc efectul de relaxare al netezirilor.

Efectele netezirii

Netezirea are efecte importante asupra circulatiei sangelui in capilare, in venele superficiale si asupra circulatiei limfatice, actiunea sa realizandu-se pe doua cai:

mecanica;

reflexa.

Pe cale mecanica, prin actiunea directa a manevrelor asupra vaselor superficiale care realizeaza impingerea coloanei sanguine venoase in sens centripet.

Prin manevrele executate simultan, cu presiune crescuta, este influentata si circulatia profunda, mai ales in cazul in care mainile maseurului actioneaza "sacadat", avand priza "in bratara". Acest fapt este explicat prin aceea ca tunica medie a venelor este formata dintr-un strat muscular foarte subtire, cu dispozitia fibrelor transversala (sub forma de inele), iar priza realizata in acest fel (in bratara), completeaza contractia musculaturii netede a venelor, favorizand astfel circulatia de retur. Datorita consistentei venelor de calibru mai mare, care pe langa acest strat muscular inelar cu dispozitie transversala mai prezinta un rand de fibre musculare dispuse longitudinal, pentru a fi realizata o circulatie sporita la nivelul lor, necesita o abordare mai complexa. In acest caz, netezirea se completeaza cu manevre simultane lungi, alternative lungi, medii si scurte, pe langa cele executate "sacadat", cu mainile "in bratara".

Circulatia limfei este activata prin manevre lente, executate cu usoara presiune. Aceste efecte de accelerare a circulatiei de intoarcere, usureaza travaliul cardiac, contractiile sistolice fiind mai ample si mai rare, determina cresterea fractiei de ejectie cu aport energetic sporit in periferie.

Prin acest procedeu "netezire", specific suprafetei corpului, se realizeaza acomodarea subiectului in vederea aplicarii procedeelor de masaj mai puternice, pentru ca acestea sa fie mai bine tolerate si mai eficiente. Fiind aplicat la inceputul sedintei de masaj mai are rol de a stabili colaborarea intre subiect si maseur, de a realiza o stare de relaxare fizica si psihica a pacientului prin sugestie si autosugestie, la care maseurul, prin tactul si comportamentul sau. are o contributie importanta.

Efectele specifice acestui tip de manevra, de netezire, se remarca si asupra functiilor pielii. Actiunea mecanica directa determina exfolierea celulelor cornoase de la nivelul stratului disjunct, stimuleaza diferentierea celulelor bazale si astfel se reduce timpul necesar reanoirii epidermului. Acest fapt conduce la ameliorarea proprietatilor fizico-mecanice ale pielii: elasticitatea, contractilitatea, rezistenta la presiune.

Elasticitatea pielii, calitate manifestata prin extensibilitate, depinde de fibrele elastice continute in structura dermului. Cu varsta elasticitatea pielii se diminueaza prin incarcarea progresiva a fibrelor elastice cu calciu (14%). Masajul igienic, in special netezirea care se adreseaza suprafetei corpului, intarzie si diminueaza acest fenomen fiziologic specific varstei inaintate. Manevrele mecanice aplicate structurilor de suprafata, activeaza secretia de sebum a glandelor sebacee, prin stimularea contractiei muschiului erector. Rolul sebumului este de protectie antimicrobiana si antiparazitara la nivelul pielii, prin formarea filmului acid de suprafata.

In acelasi mod glandele sudoripare reactioneaza la solicitarile mecanice ale masajului, care stimuleaza deschiderea canalelor excretorii. Filmul acid amintit anterior, format de glandele sebacee, completat cu produsii sudoripari, sporesc acelasi rol antimicrobian, de asemenea intervine prin transpiratie in reglarea functiei de termoreglare.

Prin transpiratie se elimina substante minerale (Na⁺, Cl^-, K⁺, Ca₂⁺, PO₄^3-), produsi reziduali rezultati in urma degradarii substantelor proteice (acid uric, uree, creatina, amoniac) si compusi organici neazotati (acid lactic, etc.), substante rezultate in urma complexelor procedee biochimice care au loc in timpul contractiei musculare.

Eliminarea acestor compusi metabolici (reziduali), este favorizata de masaj care, mai ales in practica sportiva, devine obligatoriu. Masajul asociat altor mijloace de refacere (complex de mijloace), favorizeaza refacerea proprietatilor functionale ale tesuturilor, prevenind instalarea oboselii cronice. Aceasta poate surveni in urma unor eforturi submaximale si maximale repetate intre care nu se asigura refacerea corespunzatoare a organismului.

Pe cale reflexa, prin aplicarea manevrelor de netezire sunt excitati receptorii senzitivo-senzoriali reprezentati de extero-proprio si enteroceptori, a caror impulsuri se transmit centrilor superiori care declanseaza pe cale reflexa reactii de raspuns in tesuturile si organele corpului. Impactul manevrelor de netezire asupra terminatiunilor nervoase este diferit.

Manevrele lungi executate cu ritm si intensitate redusa, au actiune calmanta, linistitoare, asupra sistemului nervos si decontracturanta, relaxanta, la nivelul musculaturii striate. In acelasi timp, aceste manevre determina incetinirea functiilor tesuturilor si organelor si au efect inhibitor asupra sensibilitatii, conductibilitatii si reactivitatii nervilor.

Manevrele de netezire scurte, executate cu presiune ceva mai mare, cu ritm rapid, au efecte opuse manevrelor lungi, lente si usoare prezentate anterior. Excitarea terminatiilor nervoase la nivelul pielii produsa in acest fel, declanseaza reflexul axonic antidronic, cu efect vasodilatator, care conduce la aparitia hiperemiei cutanate, semn al deschiderii vaselor capilare in numar mult mai mare pe unitatea de suprafata, comparativ cu cel deschis in mod obisnuit. Aceasta vasodilatatie este persistenta, mentinandu-se si dupa incetarea actiunilor mecanice aplicate prin manevrele de netezire.

Senzatia de durere este corelata de obicei cu temperatura pielii, temperatura ridicata acutizeaza senzatia dureroasa, iar cea scazuta o diminueaza. In aceasta idee, in cazul unor leziuni posttraumatice, netezirea se aplica folosind cuburi de gheata (crioterapie). Aplicatiile reci sub aceasta forma scad pragul de sensibilitate dureroasa prin inhibarea locala a receptorilor (a perceperii si conductibilitatii nervoase), de asemenea reducerea circulatiei in acest fel diminueaza metabolismul local impiedicand formarea colagenului, iar procesele hemoragice acolo unde exista sunt diminuate prin vaso-constrictia obtinuta.

Frictiunea

Acest procedeu este cel mai des folosit dupa netezire, fiind una din cele mai vechi manevre de masaj cunoscute. Aceasta vizeaza in general tesutul subcutanat, reprezentat de hipoderm. Frictiunea consta in presarea tesuturilor moi subcutanate pe tesuturile profunde sau pe un plan dur (osos sau cartilaginos) si deplasarea lor in limita elasticitatii proprii.

Unele parti ale corpului cum sunt fata si gatul au stratul de hipoderm foarte subtire, muschii din zona fiind aproape de suprafata, ceea ce face ca frictiunea sa constituie manevra principala prin care se actioneaza asupra lor.

Din punct de vedere tehnic, manevrele de frictiune se clasifica dupa modul de actionare al mainii, astfel:

frictiune executata cu varful degetelor (index, medius, inelar);

frictiune executata cu marginea cubitala a mainii;

frictiune executata cu "radacina mainii";

frictiune executata cu fata palmara sau dorsala a mainii;

Eseu: Determinarea gradului de rancezire a grasimii din carne si preparate din carne prin metoda kreis Eseu: Conceptul de securitate alimentara la nivel european - descoperirea principiilor regulamentului

frictiune executata cu pumnul (nodozitatile degetelor).

Din aceste moduri de actionare, maseurul alege forma cea mai potrivita suprafetei careia ii aplica masajul astfel: pe suprafetele mici va actiona cu varful degetelor (index, medius, inelar); pe suprafete mai mari va actiona cu mana in intregime, cu partea cubitala sau cu pumnul inchis, folosind o singura mana sau pe amandoua.

Alegerea prizei este de asemenea determinata de structura anatomica a zonei masate. Pe suprafetele mai sensibile se folosesc prizele aplicate cu partea mai moale, mai musculoasa a mainii (zona eminentei tenare si hipotenare), iar pe portiunile mai voluminoase, mai putin sensibile, se aplica mana cu partea dorsala, cu pumnul inchis.

Sensul de executie al manevrelor de frictiune este determinat de particularitatile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului. In general acestea se aplica circular, concentric sau excentric pe suprafetele mici, executandu-se cu o mana, iar pe cele mai mari cu ambele maini. Pe suprafetele cu tesut moale, slab reprezentat, putin elastice, in lungul ligamentelor, tendoanelor, spatiilor interosoase si intermusculare, sensul manevrelor poate fi liniar, constand in miscari scurte si ritmice de "dus-intors". Manevra prin care se frictioneaza tendonul lui Achile este un mod particular de abordare, cu priza "in cleste", care se realizeaza intre police si index sau intre marginile cubitale ale mainilor. Un alt aspect particular este manevra de frictiune in "zig-zag" aplicata la nivelul musculaturii paravertebrale.

Dupa intensitatea manevrelor, frictiunea poate fi superficiala, medie sau profunda, aceste cresteri si descresteri ale intensitatii putand alterna de la un moment la altul prin micsorarea sau marirea unghiului de aplicare al prizei (30-70 ), in functie de structura zonei sau de scopul urmarit.

Din punct de vedere metodic, frictiunea este simpla, atunci cand se aplica intr-unul din modurile descrise anterior. In situatia aplicarii masajului pe suprafete mari si foarte mari, pentru a obtine o prelucrare sistematica eficienta, frictiunea va apela la o forma metodica adecvata si anume la frictiunea combinata. Combinarea rezulta fie prin folosirea tuturor formelor tehnice de aplicare a frictiunii respectand gradarea intensitatii, fie prin combinarea frictiunii cu alt procedeu, cu framantatul. Combinarea frictiunii cu framantatul reprezinta o forma intermediara, de trecere de la frictiune la framantat.

Frictiunea se mai poate executa si prin alte forme decat cele clasice descrise anterior (auxiliare).

Cuta este o manevra pentru care priza se aplica cu suprafata palmara a celor patru degete, policele facand opozitie in asa fel incat tesutul moale subcutanat este prelucrat luand forma pe care mana maseurului o imprima, respectiv de cuta. Mainile se deplaseaza succesiv, "una dupa alta", continuand aceeasi miscare pe toata suprafata de masat. Masajul in cuta poate fi executat sub forma liniara sau "serpuit", cand mainile aplica priza simultan dar se deplaseaza in sensuri opuse. Acelasi masaj in cuta poate fi executat actionand transversal pe suprafata respectiva, sub forma de cuta rulata,(miscare asemanatoare cu rulatul unei tigari).

"Ciupirile si pensarile" sunt alte forme de aplicare a masajului pentru tesutul moale de la suprafata corpului (tegument, tesut celular subcutanat). Priza cu care se realizeaza poate fi cu doua degete (index-police), cu trei degete (index-medius-inelar - "priza toc"). Presiunea este adecvata, in limita elasticitatii tesuturilor, fara a provoca reactii dureroase. Manevrele se executa in ritm viu, din loc in loc, pe suprafata de masat si au efect stimulent.

Efectele frictiunii sunt induse, de asemenea, pe doua cai:

mecanica;

reflexa.

Pe cale mecanica, manevrele de frictiune se adreseaza in principal tesutului fibro-grasos subcutanat care constituie stratul hipodermic sau paniculul adipos, care reprezinta o protectie mecanica pentru organism. Stratul adipos se afla intr-un circuit continuu de mobilizare si depozitare sub influenta factorilor lipolitici si lipogenici. Actiunea manevrelor de frictiune stimuleaza activitatea factorilor lipolitici determinand scaderea stratului adipos al carui exces este inestetic.

Supletea si elasticitatea tesuturilor supraiacente, epiderm, derm sunt favorizate de manevrele mecanice ale frictiunii.

Ca si netezirea, frictiunea contribuie la inlaturarea depunerilor sarurilor de calciu in fibrele elastice pe care le ingroasa, mentinand astfel supletea pielii.

Activarea circulatiei locale, buna nutritie locala realizata in acest fel, conduce la accelerarea procesului de regenerare si cicatrizare a tesuturilor in cazul existentei unor leziuni. Procesul de regenerare si cicatrizare la varste inaintate este de aproximativ cinci ori mai redus decat la varstele tinere. Influenta masajului prin manevrele de frictiune in tratarea sechelelor cicatriceale este importanta, prin reducerea aderentelor, redarea elasticitatii tesuturilor si prin activarea metabolismului local.

Frictiunea executata cu intensitate excita proprioceptorii de la nivelul articulatiilor, de asemenea tendoanele, tecile sinoviale de la nivelul unor regiuni ale corpului (maini, picioare, fata anterioara a antebratului, treimea inferioara a gambei), unde structurile anatomice amintite sunt dispuse la suprafata, fiind beneficiarele acestui procedeu de masaj.

Articulatia, dupa cum se stie, poate fi considerata un adevarat organ senzorial in ce priveste semnalizarea variatiilor posturale, a tensiunii si gradului de scurtare al muschilor, de asemenea al accidentelor exprimate prin durere.

Efectul frictiunilor de activare a retelei vasculare arteriale, articulare si periarticulare se repercuteaza favorabil asupra supletei si rezistentei acestor structuri, de asemenea sunt combatute stazele prin activarea circulatiei venoase si limfatice.

Manevrele de frictiune executate cu presiune moderata dar insistent, au rol important in prevenirea traumatismelor de tipul intinderilor si smulgerilor de fibre de la nivelul jonctiunii musculo-tendinoase in cazul unor miscari gresite, a unui efort fizic intens si brusc.

Un alt efect important obtinut prin manevrele de frictiune este acela de crestere a gradului de penetrabilitate cutanata pentru diverse medicamente. Acestea patrund mai usor si mai repede prin orificiile pilosebacee si sudoripare, lucru foarte important in tratarea leziunilor si sechelelor aparute fie in viata de zi cu zi sau in activitatea sportiva (contuzii, entorse, intinderi, ruperi de muschi, de fascii, de tendoane sau ligamente).

Efectele benefice multiple ale frictiunii obtinute pe cale mecanica, fac ca aceste manevre sa fie utilizate frecvent in diverse situatii, atat in scop profilactic, cat si terapeutic.

Ele sunt contraindicate doar in procesele inflamatorii si hemoragice acute. Activarea circulatiei locale prin frictiune poate produce "embolii microbiene" in capilarele locale care apoi se pot extinde. De asemenea se contraindica in situatia exudatelor hemoragice, intrucat frictionarea zonei poate favoriza ruperea vaselor locale si continuarea hemoragiei.

Pe cale reflexa, efectele frictiunii constau (prin stimularea reflexului axonic antidromic) in eliberarea la nivelul vaselor cutanate a bradikininei, histaminei, acetilcolinei urmata de vasodilatatie locala (hiperemie). Aceste reactii locale cutanate declanseaza prin mecanisme complexe (nervoase, umorale, hormonale) reglarea circulatiei sanguine si limfatice in intregul organism.

Executate cu ritm lent si insistent scad sensibilitatea locala, incordarea nervoasa generala, contractura musculara.

In situatia aplicarii frictiunii cu ritm viu si intensitate sporita efectele sunt contrare, de stimulare a sistemului nervos central si periferic.

Aplicatiile frictiunii in activitatea terapeutica, sportiva sau igienica, in functie de scop aleg o forma sau alta pentru obtinerea efectului dorit.

Framantatul (petrissage)

Urmarind succesiunea metodica logica de aplicare a masajului de la suprafata corpului in profunzime, dupa netezirea adresata pielii, frictiunea pentru tesuturile subcutanate, framantatul este procedeul cel mai eficient pentru masajul tesuturilor profunde, in special al muschilor.

Manevrele constau in prinderea muschilor si a altor tesuturi profunde, ridicarea lor (cand este posibil), stoarcerea lor prin comprimare sau prin presiune pe planul profund.

Posibilitatile de executie tehnica a manevrelor sunt diferite, forma lor fiind determinata de specificul regiunii, astfel:

framantatul in cuta;

framantatul circular si framantatul serpuit;

framantatul cu pumnii;

framantatul intre marginile cubitale ale mainii;

framantatul "in rindea";

framantatul prin rularea muschilor.

Framantatul in cuta reprezinta o forma de masaj care se poate aplica atat pe suprafetele plate si intinse cat si la segmentele membrelor (brat, antebrat, gamba, coapsa). Prizele folosite difera de la un segment la altul al corpului in functie de grosimea stratului de tesut prelucrat, astfel:

priza mica - realizata intre police si index;

priza medie - intre degete si radacina mainii;

priza mare - intre varfurile degetelor.

Dintre aceste forme, priza medie este cel mai mult utilizata. Cuta realizata intre degete si radacina mainii este stoarsa prin ducerea mainii inainte si comprimarea cutei cu partea musculoasa a palmelor, urmata de apasarea ei pe planul dur profund. Aceste miscari, repetate de cateva ori in acelasi loc, sunt urmate de aplicarea mainilor din aproape in aproape pe suprafata invecinata, framantand tesuturile atat in sens longitudinal cat si in sens transversal. Priza este mentinuta formand o cuta lunga pe lungimea muschiului, se ridica si apoi se preseaza pe planul osos, atat la nivelul segmentelor lungi si subtiri ale membrelor cat si pe suprafete plane (ex. spate). Aceasta forma de cuta se mai numeste si cuta deplasabila sau in val si este specifica zonelor cu elasticitate mare a tesuturilor.

Framantatul circular si framantatul serpuit se realizeaza cu o priza care sa prinda segmentul "in cerc", "in bratara" sau "in inel", policele ambelor maini fiind situate la acelasi nivel in portiunile mai voluminoase (coapsa) sau etajat, unul deasupra celuilalt (gamba, antebrat, brat). Muschii sunt prinsi si presati intre degete si palme, apoi pe planul osos profund.

In cazul manevrelor de framantat serpuit, priza este realizata tot circular, policele orientate inainte, realizandu-se o presiune si o torsiune a masei musculare intre degete si palme, mainile actionand alternativ. Ambele variante se bazeaza pe miscarea de presiune a cutei intre mana maseurului si planul dur profund. Dupa fiecare miscare presiunea slabeste, moment in care muschiul se relaxeaza. Forta de actionare a maseurului poate fi mai mica sau mai mare, in functie de volumul si rezistenta muschilor masati, sensul de actionare al framantatului fiind cel al circulatiei de retur, sanguine si limfatice.

Partea dorsala a trunchiului (spatele) cat si fata anterioara a toracelui necesita adaptarea manevrelor de framantat la forma musculaturii acestor zone. Muschii situati pe aceste regiuni ale corpului sunt intinsi ca suprafata, iar volumul lor nu este atat de bine conturat pentru a putea fi prelucrati eficient prin manevrele de framantat in cuta. Pentru acestia, manevra de framantat denumita "in rindea" (miscare asemanatoare cu cea a tamplarului) si rularea muschilor sunt cele mai adecvate. Priza se realizeaza prin aplicarea mainii maseurului pe suprafata de masat cu zona eminentei tenare si hipotenare ("radacina mainii"), degetele usor departate de aceasta, la un unghi de 30-45 . Mana maseurului executa presiuni moderate (sau mai pronuntate) si deplasari scurte ale tesuturilor (inainte-inapoi), inaintand progresiv, fara a solicita elasticitatea tesuturilor peste limitele accesibile. Tinand seama ca la aceasta manevra presiunea este crescuta pentru a obtine efecte in profunzime, deplasarea mainii se va face prin miscari scurte pentru a nu provoca senzatii de durere. Astfel, muschii sunt prelucrati intre doua suprafete dure reprezentate de mana maseurului si suportul osos al musculaturii cutiei toracice. Atunci cand masa musculara este bine dezvoltata (la sportivi: culturisti, halterofili, luptatori, boxeri, etc.), priza poate fi aplicata cu "mana peste mana", maseurul inclina mult trunchiul inainte si trece mai mult greutatea corpului sau pe brate, pentru a actiona cu forta sporita.

O alta forma de framantat pentru zona trunchiului (posterioara si anterioara) este cea de rulare a muschilor respectivi. Priza se aplica in acelasi fel ca la framantatul "in rindea", apoi mana executa presiuni cu miscari circulare, cateva pe acelasi loc, dupa care inainteaza usor pe directia circulatiei de retur. Cand subiectul se afla in pozitie asezat, maseurul aplica o mana pe zona opusa celei masate si realizeaza o "contra priza" pentru a fixa mai bine pozitia pacientului.

Pentru regiunea abdominala, pe langa framantatul in cuta cu diferitele lui forme, cu priza mica, medie sau in val, in functie de consistenta tesuturilor (hipoderm) se foloseste o forma speciala de framantat in cuta, realizata intre marginile cubitale ale mainilor.

Efectele framantatului sunt obtinute, de asemenea, pe doua cai:

mecanica;

reflexa.

Pe cale mecanica este stimulata deschiderea unor capilare de rezerva care favorizeaza circulatia profunda si eliminarea produsilor toxici. Acest mecanism este deosebit de important in cazul sportivilor de performanta la care in timp se formeaza capilare noi, ca o retea de adaptare. Dupa efortul fizic foarte mare, manevrele de framantat favorizeaza eliminarea mai rapida a catabolitilor anaerobi lactacizi.

Framantatul contribuie la mentinerea musculaturii intr-o stare de functionare buna, asigura o troficitate normala, combate atrofiile musculare. Prin manevrele de stoarcere, elasticitatea tesutului muscular este bine intretinuta prevenind leziunile la acest nivel, lucru foarte important in practica sportiva.

Pe cale reflexa sunt stimulate fiziologic proprietatile muschilor: excitabilitatea, contractilitatea si conductibilitatea.

Excitabilitea da posibilitatea sustinerii eforturilor prelungite si rezistenta la oboseala.

Contractilitatea, proprietatea muschiului apreciata prin cresterea fortei de contractie, este de asemenea superioara in cazul sportivilor de performanta, la care se produce o mobilizare a sistemului nervos central, determinand o sincronizare imbunatatita si o mobilizare mai mare a unitatilor motorii.

Aceste efecte determinate de masaj-framantat la nivel muscular sunt greu de stabilit prin care mecanism sunt obtinute, mecanic sau reflex. Se poate afirma ca ele se suprapun, preponderente fiind cele reflexe.

Importanta acestui procedeu in terapie se resimte in special in starile de atonie, atrofie si insuficienta musculara, consecinte ale imobilizarilor prelungite necesare dupa diferite traumatisme sau alte afectiuni musculare.

Tapotamentul (baterea)

Tapotamentul este cea mai stimulenta manevra de masaj aplicata tesuturilor moi ale corpului. Acest procedeu deriva din formele masajului empiric practicate din cele mai vechi timpuri, care se executau cu manunchiuri de crengute, sub forma de biciuiri asociate cu baile de aburi. Ele se pot aplica mecanic sau manual. Cu toate ca exista posibilitatea aplicarii cu ajutorul unor dispozitive, aplicatiile manuale sunt de preferat in toate tipurile de manevre, deoarece mainile maseurului se pot adapta nevoilor si particularitatilor fiecarei persoane, pot doza mai bine intensitatea si frecventa, in functie de scopul urmarit.

Tapotamentul consta in aplicarea unor loviri ritmice ale tesuturilor, cu diferite parti ale mainii.

Din punct de vedere tehnic, procedeul are diferite forme, clasificate astfel:

- manevre  "de tocat";

- manevre  "de plescait";

- manevre  "in ventuza" ("in cupa");

- manevre  "de batatorit";

- manevre  "de percutat".

Manevrele de tocat - sunt cele mai frecvent folosite si cele mai cunoscute. Executia consta in serii de lovituri aplicate suprafetei de masat, cu mainile in pozitie intermediara de prono-supinatie, palmele fata in fata, coatele apropiate de trunchi, antebratele in flexie pe brate (cca. 90 ). Partea cubitala a mainii cade perpendicular pe suprafata zonei de masat, alternativ. Atunci cand dorim ca loviturile sa fie mai usoare, acestea se executa cu varful degetelor (pe zonele foarte sensibile - fata, abdomen), miscari care necesita suplete si mobilitate mare a articulatiilor mainilor maseurului.

Pe zonele mai musculoase, mai putin sensibile, tocatul se executa cu partea cubitala a metacarpianului V, loviturile fiind aplicate cu intensitate mai mare, pentru a obtine efecte in profunzime.

O varianta a acestei manevre este cea executata cu partea dorsala a mainii, cu degetele departate si usor flectate, "in manunchi de nuiele". Pentru executarea tocatului in acest mod, coatele sunt departate de trunchi, degetele cad pe suprafata de masat de la distanta mica, in ritm viu, lovind tesuturile cu partea lor latero-dorsala.

Pentru portiunile mai musculoase, o alta varianta a tocatului, foarte eficienta, este cea executata cu treimea inferioara a antebratelor. Pozitia coatelor, antebratelor si mainilor este aceeasi ca la manevrele prezentate anterior. In cazul acestei manevre intensitatea este data de greutatea segmentului cu care maseurul aplica loviturile si nu de contractia activa a muschilor mainilor, care cad relaxate, pasiv, miscarea fiind executata in principal din articulatia pumnului, pentru a nu fi prea puternice pentru pacient si pentru a nu-l obosi pe maseur.

In toate cele trei variante prezentate, tocatul cu varful degetelor, cu marginea cubitala a mainii si cea executata cu treimea inferioara a antebratului , bratele maseurului sunt lipite de trunchi. Loviturile se aplica din apropierea zonei pe care se executa masajul pentru ca acestea sa poata fi dozate cu usurinta in ce priveste intensitatea si ritmul.

Tocatul in general se executa cu ritm viu, exceptie facand anumite forme speciale de masaj, la nivelul capului si in regiunea precordiala, cand trebuie sa fie executat lent, cu ritm scazut.

Manevrele de plescait - manevre auxiliare ale tapotamentului, se executa cu fata palmara a celor patru degete (fara police), care cad usor si pasiv pe suprafata masata. Miscarile suple si repezi executate din poignée (incheietura mainii), se aplica in general pe suprafete intinse cum sunt: spatele, gambele, coapsele (fata posterioara a trunchiului), dar si pe suprafete mici si sensibile (fata in masajul cosmetic), dozand dupa caz intensitatea loviturilor. Intensitatea aplicatiilor depinde de distanta de la care se executa si de greutatea mainilor maseurului. Priza acestor manevre este tangentiala cu suprafata de contact sau aplicata sub un unghi de 45 , pentru ca procedeul sa nu fie dureros. Zgomotul produs in executie defineste acesta forma de tapotament , anume "de plescait".

Manevrele "in caus" sau "in ventuza" - se aplica cu miinile "in cupa", degetele fiind apropiate si usor flectate. Aerul din palme, in aplicatiile perpendiculare pe tegument, specifice acestei manevre, atenueaza intensitatea loviturii, facand-o accesibila, chiar si in cazul in care se aplica de la o distanta ceva mai mare. Mainile pot executa miscarile simultan sau alternativ.

In situatia in care aplicarea loviturilor se face din imediata apropiere, mainile maseurului pot fi apopiate si intinse (palma deschisa), intensitatea fiind reglata de forta de executie si de apropierea celor doua suprafete de contact .

Batatoritul - este manevra care se aplica pe suprafete cu masa musculara bine dezvoltata (coapse, regiunea fesiera). Acceasta se executa cu pumnul semi-inchis sau inchis, cu marginea cubitala a acestuia, regland astfel intensitatea loviturilor aplicate. Manevrele executate cu marginea cubitala a pumnului semi-inchis sunt mai putin dure, spatiul ramas liber asigurand elasticitatea zonei.

Manevrele de percutat (percutia) - se executa cu pulpa degetelor care sunt in pozitie usor flectate , palmele situate in apropierea zonei de aplicare a masajului. Degetele executa miscari fine de lovire a tesuturilor , alternativ sau simultan, cu o mana sau cu ambele, intr-un ritm viu , cu intensitate foarte mica. Sunetul produs seamana cu cel al "picaturilor de ploaie", iar miscarea degetelor seamana cu cea de "cantat la pian". Aceasta forma de tapotament se aplica pe zone sensibile, pe fata, in masajul cosmetic si in masajul capului, unde poate fi executat si pe zone strict localizate, aplicat punctiform, cu un deget sau cu doua degete (index-medius).

Efectele tapotamentului

Manevrele de tapotament sunt cele mai stimulente si mai excitante manevre de masaj.

Aceste efecte variaza in functie de sensibilitatea zonei pe care sunt aplicate, de ritmul si de intensitatea cu care se aplica si se obtin pe cale:

mecanica;

reflexa.

Pe cale mecanica, aceasta forma de masaj mobilizeaza lipidele din adipocite, fiind favorizati factorii lipolitici, ceea ce conduce la scaderea stratului adipos. Pe aceeasi cale mecanica se actioneaza asupra nervilor vaso-motori, crescand afluxul sanguin spre regiunea masata, hiperemia cutanata produsa fiind de lunga durata. Manevrele de tapotament intereseaza si ramurile periferice ale nervilor senzitivi si motori,ceea ce inseamna ca efectele declansate pe cale mecanica se continua pe cale reflexa , intre acestea neexistand o delimitare din punct de vedere fiziologic.

Prin excitarea nervilor somatici senzitivi scade sensibilitatea dureroasa, manevra avand un vadit efect analgezic (atunci cand nu are contraindicatii).

Prin excitarea fibrelor nervoase motorii propriu-zise, se obtine o contractie rapida a fibrelor musculare prin motoneuroni fazici, iar prin motoneuroni tonici se determina o contractie lenta, exteriorizata prin cresterea tonusului.

Aceste efecte depind de ritmul si de intensitatea cu care sunt aplicate manevrele respective. Cand acestea sunt aplicate cu ritm lent si intensitate redusa , contractiile musculare sunt partiale, fara a se produce un efect mecanic. In cazul in care ritmul si intensitatea sunt crescute, intereseaza un numar mare de fibre musculare producand o contractie ampla, de asemenea fara efect mecanic. Executiile cu intensitate mica, ritmice, stimuleza proprietatile fiziologice ale muschilor (excitabilitatea, cotractibilitatea, conductibilitatea), efectele remarcandu-se asupra functionalitatii acestora. In practica sunt mult folosite atat in masajul propriu-zis cat si in automasaj. La sportivi tapotamentul este un procedeu nelipsit, pentru efectele sale stimulente, de crestere a excitabilitatii, a tonusului muscular.

Acest procedeu de masaj este aplicat frecvent asociat cu mijloacele de incalzire, inainte de efort, in scopul mentinerii acesteia in cadrul competitiilor de durata (in pauze), formele lui variate fiind adaptate nevoilor de moment ale sportivului .

In cadrul terapiei se recomanda in combaterea atoniei, atrofiei si insuficientei musculare, remarcate in special dupa traumatismele aparatului locomotor.

Tapotamentul este contraindicat in contracturile musculare si in afectiunile in care durerea este prezenta, in spasme si in oboseala musculara.

Vibratiile - constau in imprimarea unor miscari oscilatorii in tesuturi, cat mai multe pe unitate de timp.

Executate cu mana, acestea realizeaza deplasari mici (de cativa milimetri) ale pielii si tesuturilor subiacente si presiuni ondulatorii, miscarile vibratorii fiind asemanatoare cu un tremurat continuu.

Ele se realizeaza prin contractii alternative ale muschilor antagonisti ai degetelor si mainilor, ai antebratului si bratului, fiind foarte obositoare si greu de executat. Din aceasta cauza ele se executa cu ajutorul aparatelor special concepute in acest scop (aparate de vibromasaj).

Ambele aplicatii instrumentale si manuale au avantaje si dezavantaje, completadu-se reciproc, fapt pentru care se recomanda aplicarea lor alternativ.

In cazul executarii vibratiilor manuale se folosesc diferite tehnici:

- vibratii executate cu varful degetelor;

- vibratii executate cu fata palmara a mainilor;

- vibratii executate cu podul palmei;

- vibratii executate cu pumnul inchis.

Vibratiile executate cu aparat de vibromasaj sunt ritmice si uniforme, frecventa si amplitudinea oscilatiilor putand fi reglate dupa scop si preferinta, in raport cu suprafata pe care se aplica (intinderea regiunii, grosimea tesuturilor, sensibilitatea acestora). In acest scop au fost create diferite tipuri de aparate de vibromasaj, de la cele mici, usoare, prevazute cu dispozitive speciale pentru contactul aparatului cu suprafata corpului, pana la cele cu benzi, care se aplica pe suprafete mari antrenand mase musculare intinse.

Efectele vibratiilor - sunt induse pe doua cai:

mecanica;

reflexa.

Pe cale mecanica, manevrele de vibratie mai puternice, activeaza circulatia locala profunda si se exteriorizeaza prin hiperemie.

Vibratiile produse instrumental, executate cu ritm viu si intensitate crescuta impiedica depozitarea adipocitelor, faciliteaza mobilizarea lor din tesutul subcutanat, fapt pentru care se recomanda in tratarea obezitatii si a celulitei.

Pe cale reflexa, manevrele usoare si prelungite au efect calmant, linistitor, reduc sensibilitatea cutanata, producand o senzatie placuta, de relaxare si incalzire.

Combinarea lor cu manevre de netezire si frictiune sporesc aceste efecte.

In terapie se recomanda in afectiunile congestive si dureroase ale organelor interne (masajul reflex) si in tratarea leziunilor aparatului locomotor, pentru decontracturare musculara si relaxare phihica.

II.           ProcedeeLE secundare de masaj

Manevrele secundare (auxiliare sau ajutatoare) de masaj se numesc astfel intrucat sunt folosite in scopul completarii efectelor procedeelor principale, fiind folosite printre ele. Unele manevre din aceasta categorie deriva din procedeele principale, altele au o tehnica de executie proprie. Cele mai cunoscute si mai des folosite sunt:

cernutul;

rulatul;

presiunile;

tractiunile si tensiunile;

scuturarile.

Cernutul

Cernutul este un procedeu folosit frecvent mai ales la sportivi. Se aplica pe segmentele membrelor superioare si inferioare, dupa aplicarea manevrelor puternice (framantat, tapotament), alternand astfel solicitarea cu relaxarea musculaturii. Alaturi de netezire si frictiune, combinat cu acestea, cernutul face parte din masajul linistitor, relaxant.

Executia consta in prinderea masei musculare intre fetele palmare ale mainilor, cu degetele usor flectate si deplasarea acestora dintr-o parte in alta, prin presiuni alternative ale mainilor, miscare asemanatoare cernutului cu o sita. Ritmul de executie poate fi mediu sau mai viu, mainile deplasandu-se din aproape in aproape de-a lungul segmentului respectiv.

Rulatul

Rulatul se executa de asemenea in principal pe membre, mainile maseurului prinzand segmentul respectiv intre fetele palmare, cu degetele intinse si se deplaseaza ritmic, alternativ, de jos in sus, pe cele doua planuri paralele. Rularea muschilor se executa intre cele doua planuri dure reprezentate de mainile maseurului si segmentul osos profund.

Efectul acestui procedeu, mai stimulent decat precedentul, se bazeaza pe o buna relaxare musculara si nervoasa din partea subiectului, relaxare ce este imbunatatita prin aceasta manevra. Alte efecte ale rulatului sunt de crestere a supletei tesuturilor si decontracturare musculara.

In activitatea sportiva rulatul este frecvent folosit dupa eforturi intense, sub forma de automasaj in pauzele din cadrul competitiei sau antrenamentului, cat si dupa acestea, aplicarea facandu-se peste echipament. De asemenea in cadrul complexului de refacere a organismului dupa efort, dupa competitii, aceste manevre sunt incluse in sedinta de masaj.

In terapie este folosit pentru recuperarea dupa accidente, dupa leziuni musculo-articulare.

Presiunile

Presiunile, existente si in formele de practicare ale masajului empiric, se regasesc si in masajul modern, completand in special efectele procedeelor de frictiune si framantat. Ele pot fi aplicate ca procedee independente, denumite in acest caz presiuni simple, asociate cu miscari respiratorii si cu vibratiile, denumite presiuni vibrate.

Aplicate ca procedee independete, presiunile isi modifica tehnica dupa intinderea si sensibilitatea regiunii respective. Acest mod de aplicare este caracteristic zonei spatelui. Mainile maseurului au o priza cu palmele deschise, aplicate de o parte si de alta a coloanei vertebrale si executa apasari (una sau mai multe) in acelasi loc, sau mutandu-se din aproape in aproape, fara a exagera apasarea. Mainile maseurului pot eexecuta presiuni statice prin asezarea lor in directie longitudinala, sau prin rulare de la "radacina mainii" spre varful degetelor (miscare aemanatoare cu cea a tamponului pentru cerneala). O alta forma de executare a presiunilor, este cu mainile asezate transversal pe suprafata de masat, prin rularea uneia de la cubital la radial, cealalta preluand miscarea de la radial la cubital, miscare ce se repeta in acelasi fel pe toata zona. In cazul in care vrem sa marim forta de apasare, se aseaza mana peste mana si se lasa greutatea corpului prin inclinare inainte, prin intermediul mainilor, pe segmentul pe care se actioneaza. Aceste manevre de presiune mai puternice, se aplica numai tinerilor sanatosi si robusti. Ele nu se aplica copiilor si batranilor la care se pot provoca leziuni (la batrani se pot produce fisuri sau fracturi datorita osteoporozei).

Presiunile mai pot fi aplicate la nivelul spatelui, asociate cu miscari respiratorii astfel: se aseaza mainile cu degetele rasfirate, pe directia spatiilor intercostale, transversal, cu baza in apropierea coloanei vertebrale, pe cele doua hemitorace. Subiectul executa un inspir fortat, eventual ajutat de maseur prin ridicarea pasiva a partilor laterale ale toracelui, iar in momentul de final al expirului, maseurul executa cateva presiuni in scopul cresterii volumului de aer expirat. Aceasta manevra necesita o colaborare intre actiunile subiectului si ale maseurului, manevra trebuie executata in ritmul functiei respiratorii (16-18 respiratii pe minut). Accelerarea ritmului respirator (nerespectarea acestei conditii) poate produce hiperventilatie pulmonara urmata de alcaloza metabolica si hipotensiune arteriala.

La nivelul membrelor superioare si inferioare presiunile se pot aplica asemanator ca si pe spate (unele) sau cu mainile "in bratara "la un anumit nivel, se executa presiuni repetate, din aproape in aproape, de la extremitatea distala catre cea proximala, manevra denumita "in garou".

Presiunile au efect de relaxare, mai ales atunci cand sunt asociate cu vibratiile (presiuni vibrate). Ele pot fi aplicate pe suprafete mari ale corpului, cu palma deschisa sau pe portiuni mai mici, chiar localizate pe un punct, manevra denumita in acest caz 'presopunctura', procedeu folosit cu foarte mult timp in urma.

Acest procedeu mai este denumit impropiu si "acupunctura fara ace", frecvent folosit in situatii diverse, cu avantajul ca poate fi aplicat oriunde si de catre oricine. Aplicarea acestor presiuni localizate poate constitui un mijloc cu efecte imediate, practicate ocazional, sau poate constitui un tratament de lunga durata.

Presopunctura se executa pe anumite puncte sau zone bine determinate avand repere anatomice precise, actiunea interesand un nerv (radacina sau un punct situat pe traiectul sau), pe insertia unui tendon sau muschi, periarticular sau pe traseul unei vene.

Intensitatea presiunii poate fi mai mare sau mai mica, de asemenea durata poate fi diferita, cat si sensul de aplicare al miscarilor circulare (concentric sau excentric) in functie de scopul urmarit.

In urma aplicarii presiunii senzatia determinata dispare treptat, dupa cateva minute. Local se instaleaza o usoara ischemie trecatoare (datorita scaderii afluxului sanguin in zona masata), dupa care apare hiperemia locala, o scadere evidenta a sensibilitatii (uneori pana la anestezie). Local, tonusul muscular scade obtinandu-se relaxarea musculara, diminuarea oboselii sau inlaturarea ei. Acest tip de presiune profunda, localizata, sta la baza tehnicii masajului reflex, realizat in principal la nivelul tesutului conjunctiv, descris de Head, de Hensen si Schilak, care are ca principiu masarea zonelor de inervatie metamerica (dermatoamele), sau punctele si meridianele din acupunctura traditionala chineza.

Aceste manevre in terapie au la baza masajul executat pe zonele amintite, efectele acestuia transmitandu-se pe cale reflexa la organele si tesuturile din profunzime, inervate de acelasi nerv rahidian.

In activitatea sportiva se poate folosi in cazul afectiunilor tesuturilor perimusculare si periarticulare de tipul enteziopatiilor, tendinitelor, fasciculitelor. Efectele pozitive sunt obtinute prin intreruperea arcurilor reflexe la nivelul dermatoamelor sau miotoamelor in sens viscero-musculo-cutanat.

Tractiunile si tensiunile

Tractiunile si tensiunile sunt procedee tehnice dintre cele mai vechi incluse in tehnica masajului, se aplica in special asupra articulatiilor si tesuturilor periarticulare, in cadrul sedintelor de masaj segmentar.

Tractiunile se aplica in mod deosebit la articulatiile degetelor, de asemenea si celorlalte articulatii ale corpului. Priza se aplica in functie de segmentul respectiv, astfel:

priza mica - cu doua-trei degete pentru tractiunile aplicate articulatiilor degetelor;

cu mana - cuprinzand extremitatea distala a segmentului, se realizeaza tractiunea, cealalta mana se aplica asupra articulatiei respective.

Tractiunile la nivelul coloanei vertebrale cervicale se realizeaza prin pozitionarea capului in axul gatului, mainile se aplica pe tample sau pe frunte si ceafa, apoi se trage in sus.

La nivelul trunchiului priza pentru tractiuni este de apucare peste brate, subiectul fiind in pozitie sezand sau stand. Se executa tragerea in sus, tractiunea subiectului in sens vertical, manevra ce necesita din partea maseurului calitati fizice deosebite.

Scopul acestei manevre este de realizare a intinderii si alungirii elementelor articulare si periarticulare in limitele fiziologice, o degajare sub presiune a elementelor intraarticulare si obtinerea unui spatiu intre acestea.

In aceasta categorie se includ si elongatiile terapeutice efectuate la nivelul coloanei vertebrale, pentru care se folosesc diverse aparate de tractiune.

Elongatiile se aplica in special la nivelul coloanei vertebrale cervicale si lombare, in sindroame clinice algice, acute sau cronice, de origine mecanica, in cazul afectarii discurilor intervertebrale, ligamentelor, leziunilor musculare, cat si in radiculitele de origine vertebrala.

Realizarea acestor manevre se face cu prudenta, cunoscand foarte bine tehnica de executie, atat cea manuala cat si cea mecanica.

Tensiunile sunt manevre pasive care se executa conform biomecanicii fiecarei articulatii, in planurile si axele normale ale miscarilor.

Scopul acestor manevre este de creare a senzatiei de facilitare functionala secundara intinderilor structurilor anatomice articulare si periarticulare si variatiilor tonusului muscular.

La nivelul degetelor, unde se aplica in mod special, se realizeaza cu aceeasi priza mica amintita anterior.

La nivelul articulatiilor mari ale corpului priza este cu ambele maini, una sustine segmentul, cealalta executa miscarea. Aceste manevre solicita pe cel care le executa la un efort fizic deosebit. Ele se pot aplica in scop profilactic si igienic pentru mentinerea mobilitatii articulare.

Rolul lor deosebit este in terapie, pentru redobandirea mobilitatii articulare afectate in urma imobilizarii consecutive unor traumatisme sau altor afectiuni cu impotenta functionala sau imobilizare prelungita.

Executarea acestor manevre se face cu blandete, cu prudenta pentru a nu produce contractura musculara, mai ales in situatiile cu prezenta durerii. Manevrele nu trebuie sa depaseasca pragul durerii sau pot sa treaca foarte putin peste acesta.

Scuturarile

Scuturaturile, manevre inrudite cu tensiunile si tractiunile, constau in miscari oscilatorii executate ritmic, adresate membrelor superioare si inferioare sau segmentelor acestora.

Acestea, la nivelul extremitatilor membrelor, la maini si picioare, prin scuturatul spatiilor interosoase, au rolul de a inlocui manevrele de masaj care nu se pot aplica (framantatul).

Priza realizata intre police si index ale mainilor maseurului, aplicata degetelor extreme (police-haluce, deget mic) ale segmentului subiectului (sau marginilor laterale ale mainilor si picioarelor) imprima miscari ritmice, active, in sus si in jos sau stanga-dreapta. Se mai poate folosi priza medie, aplicata cu mana "in caus" pe toate degetele mainii sau piciorului subiectului, cealalta mana fixand pumnul sau glezna respectiva pentru scuturatul degetelor, sau se pot scutura degetele pe rand, unul cate unul, maseurul folosind priza mica cu policele si indexul.

Pentru realizarea manevrelor de scuturat a membrelor superioare si inferioare in intregime, mana maseurului apuca degetele mainilor subiectului (simultan sau alternativ) sau picioarele subiectului la nivelul calcaielor (simultan sau alternativ) si executa miscari oscilatorii de sus in jos (si invers) si laterale stanga-dreapta. Aceste miscari se pot asocia cu tractiunile executate in axul lung al membrelor si cu tensiunile, iar acolo unde subiectul poate fi ridicat in brate sau pe umeri, cu trunchiul in usoara extensie, maseurul ii poate aplica scuturatul intregului corp, la sfarsitul sedintei de masaj.

Efectele acestor manevre executate separat sau asociate, sunt in functie de ritmul cu care se executa. Ritmul viu provoaca efecte stimulente, locale si generale, iar cele executate lent determina efecte de relaxare.