Principii urmarite in confectionarea restaurarilor protetice fixe - puntilor dentare

Principii urmarite in confectionarea RESTAURARILOR PROTETICE FIXE - punTilor dentare

Puntile dentare, ca si piese protetice, au rolul de a restabili mofologic si functional arcadele dentare partial edentate; din aceasta cauza ele trebuie sa corespunda unor principii general valabile si unanim acceptate in realizarea lor practica.

Restaurarile protetice prin lucrari partiale fixe, precum si materialele din care acestea sunt confectionate, trebuie sa satisfaca anumite cerinte ale pacientului: masticatia, fonatia, fizionomia, igiena, stabilitatea rapoartelor ocluzale (mentinerea stopurile ocluzale), rezistenta mecanica, stabilitatea chimica in mediul bucal, insertia si stabilitatea pe campul protetic.

Toate aceste caracteristici ce urmeaza a fi indeplinite de viitoarea piesa protetica au fost didactic reunite in ceea ce se defineste prin notiunea de principii urmarite in confectionarea puntilor dentare. Aceste principii de conceptie si executie sunt:

- principiul biofunctional,

- principiul biomecanic,

- principiul profilactic.

Principiul biofunctional

Aparitia starii de edentattie partiala este urmata de modificari in sensul reducerii eficientei masticatorii, diminuarea functiei de autointretinere, tulburari fonetice si fizionomice. Gravitatea si amplitudinea acestor tulburari este conditionata de topografia si intinderea edentatiei, compensarea disfunctionalitatilor facandu-se de cele mai multe ori partial, cu dificultate si ineficient. Chiar daca rezolvarea aceleiasi situatii clinice se poate face prin mai multe solutii terapeutice in stransa dependenta cu varsta, sexul, profesia, starea sanatatii generale a pacientului, conditiile de dotare materiala a laboratorului si a cabinetului, de posibilitatile materiale ale pacientului, principiile general valabile urmarite in confectionarea puntilor dentare raman aceleasi.

Functia masticatorie.

Constructie mecanica rigida, rezistenta, nedeformabila, puntea dentara trebuie sa asigure o masticatie eficienta in limite fiziologice. Presiunile masticatorii ale dintilor antagonisti sunt preluate atat de la nivelul dintilor stalpi cat si de la nivelul dintilor de inlocuire (corpul de punte), de catre parodontiul de sustinere al dintilor stalpi. Aceasta incarcare parodontala a dintilor restanti, limitanti ai bresei, cu fortele masticatorii ale intregului segment de arcada supus protezarii prin punte, face ca prognosticul sa fie mai bun pentru bresele reduse (1-2 dinti ) si rezervat pentru bresele intinse ( 3- 4 dinti).

Valoarea suprafetei parodontale si deci si a implantarii, este cea mai favorabila tratamentului cu punti dentare, atunci cand infrastructura (dintii stalpi restanti) sunt reprezentati de canini si molari, dinti cu cea mai buna implantare, (figura 12)

Fig.12 R.P.F (punte dentara), transmiterea fortelor de masticatie

Rolul parodontiului este acela de a transforma presiunea masticatorie de la nivelul suprafetelor ocluzale in tractiune pe osul alveolar. In timp ce presiunea are ca rezultat liza structurii osoase asupra careia actioneaza, tractiunea are un efect stimulativ, determinand apozitia osului, cu cresterea densitatii si o structurare functionala pe linii de forta.

Protectia parodontiului dintilor stalpi la sarcina suplimentara de la nivelul puntii dentare este favorizata de:

- pastrarea dimensiunii identice sau asemanatoare a suprafetei ocluzale protetice cu dimensiunea dintilor naturali ce au fost inlocuiti,

- morfologia functionala a suprafetelor ocluzale trebuie sa respecte atat relieful ocluzal al dintilor inlocuiti, cat si concordanta acestora cu relieful ocluzal antagonist,

- realizarea de contacte ocluzale simultane, simetrice, multiple si stabile intre cele doua arcade cu transmiterea fortelor masticatorii in axul dintilor stalpi si reducerea componentelor orizontale, ca si rezultanta a fortelor de masticatie,

- confectionarea puntii dintr-un material sau materiale cu o rezistenta apreciabila la deformare, uzura si rupere, care sa-i confere o stabilitate volumetrica si care sa protejeze dintii stalpi de efectele nocive cauzate de aparitia vibratiilor rezultate prin deformarea elastica a piesei protetice.

Functia fonetica

Tratamentul prin punti dentare avantajeaza fonetica pacientului atat prin fixitatea lucrarii pe campul protetic cat si prin volumul mai redus, cel mult egal al piesei protetice cu dintii naturali inlocuiti .

Integrarea functionala a puntii in structurile ADM si restaurarea functiei fonetice este conditionata de:

- redarea cat mai fidela a suprafetelor orale si vestibulare ale dintilor de inlocuire, astfel incat partile moi periprotetice (buze, obraz, limba) sa nu perceapa modificari ale formei si dimensiunii acestora,

- pozitionarea puntii, in sens vestibulo-oral, astfel incat ea sa se inscrie in conturul si configuratia spatiala a intregii arcade avand o asezare simetrica cu hemiarcada opusa naturala a pacientului,

- prin dimensiune, relief si pozitie constructia protetica trebuie sa ofere confort miscarilor limbii, un accent deosebit acordandu-se spatiului fonetic si pronuntiei fonemelor dentale (D, T) si siflante ( S, S, T, Z), cand varful limbii ia punct de sprijin pe fata orala si marginea incizala a dintilor anteriori.

Functia fizionomica

Lucrarile protetice ale omului modern au ca principal atribut functional refacerea aspectului natural, fizionomic al pacientului. Redarea aspectului fizionomic este realizata de forma, marimea, culoarea si pozitia dintilor pe arcada, dar si de restabilirea armoniei dento-dentare, dento-faciale si dento-somatice ce caracterizeaza fiecare individ in parte, asigurandu-i personalitatea proprie.

Materialele utilizate in confectionarea puntilor dentare au caracteristici biomecanice si fizico-chimice care le indica in refacerea totala sau partiala a atributelor functionale ale dintilor naturali.

In concordanta cu varsta, sexul, profesia, conditiile clinice ale cabinetului, conditiile tehnice ale laboratorului, pretul de cost, etc. se va alege solutia protetica finala care va da prioritate atributelor functionale ale dintelui in acord cu dorintele pacientului.

Dupa modul cum reusesc sau nu sa restabileasca functia fizionomica a pacientului, puntile dentare se clasifica in:

- punti fizionomice care, fie ca au in structura lor numai materiale cu un aspect asemanator dintelui natural (acrilat, compozit, ceramica), fie ca structura de rezistenta este mascata de acestea.

- punti partial fizionomice (semifizionomice) la care structura metalica de rezistenta este partial vizibila la nivelul fetelor orale ale constructiei protetice, componenta fizionomica fiind restransa la nivelul fetelor coronare cele mai vizibile,

- punti nefizionomice alcatuite in totalitatea lor din aliaje metalice, avand culoarea acestora: galben pentru aliajele de aur, argintiu pentru crom-nichel si paladiu-argint, etc.

Principiul biomecanic.

Biomecanica puntilor dentare este responsabila de insertia si stabilitatea acestora pe infrastructura dentara precum si de caracteristicile mecanice ale materialelor folosite in confectionarea protezelor partiale fixe.

Insertia puntilor pe campul protetic. Stucturi rigide, rezistente, nedeformabile, puntile dentare necesita o pregatire speciala a dintilor de suport, care se realizeaza prin slefuirea acestora, obtinandu-se bonturile dentare. Procedeu nebiologic, slefuirea dintilor stalpi sub forma de bonturi dentare, consta din desfiintarea retentivitatilor anatomice de pe fetele laterale ale coroanei unui dinte, diametrul maxim al acestuia mutandu-se la nivel cervical si capatand o forma de cilindru sau trunchi de con. Fetele proximale opuse bresei vor fi paralele sau convergente spre incizal (ocluzal), in timp ce fetele proximale ce delimiteaza bresa vor fi divergente spre incizal (ocluzal).

Referat: Fabricarea cremwustilor - materii prime si auxiliare Referat: Diversificarea alimentatiei la 6 luni

Lungimea coroanei dintelui si numarul de dinti stalpi conditioneaza aspectul cilindric sau conic al viitorului bont, forma bontului fiind influentata si de tipul de proteza unidentara ce urmeaza a se folosi ca element de agregare al puntii (coroana metalica cu grosime totala, coroana metalica cu grosime dirijata, coroana mixta metalo-acrilica sau metalo-ceramica ), figura 13

Fig.13 Insertia puntii pe dintii stalpi; forma bonturilor

Insertia puntii pe campul protetic (pe dintii stalpi) este influentata si de tehnologia de realizare a acesteia: realizarea dintr-o bucata sau realizarea din elemente separate ce se vor solidariza ulterior, confectionarea prin utilizarea modelului monobloc, a modelului cu bonturi mobile sau a modelului duplicat.

Stabilitatea puntilor pe campul protetic. Depinde de precizia cu care au fost confectionate elementele de agregare ale puntii, de intima lor adaptare pe dintii stalpi. Stabilitatea este rezultatul preciziei cu care se toarna metalul, metalele nobile fiind din acest punct de vedere net superioare celorlalte aliaje. Marirea suprafetei bontului se poate realiza prin preparatii speciale ale acestuia: cepul la coroana turnata, puturile si santurile parapulpare la coroanele partiale.

Dintii stalpi de dimensiune redusa se vor prepara cilindrici, iar elementele de agregare vor fi coroane metalice cu grosime totala, evitandu-se coroanele mixte, coroanele metalice cu grosime dirijata sau coroanele din doua bucati, recunoscute ca avand o suprafata redusa de contact cu bontul dentar.

Puntile realizate pe modelul duplicat vor fi mai intim adaptate pe bonturile dentare si vor avea implicit o stabilitate mai buna pe campul protetic.

Rezistenta fizica a materialului. Structura intrinseca (materialul din care este confectionata) confera puntii caracteristici proprii, independente de modul cum medicul si tehnicianul concep rezolvarea protetica.

Aliajele metalice. Permit realizarea protezelor unidentare, deci si a puntilor, cu o adaptare cervicala, proximala si ocluzala perfecta. Necesita dotarea laboratorului de tehnica dentara cu aparatura necesara turnarii si prelucrarii metalelor. Sunt nefizionomice avand o culoare variabila de galben sau alb gri. Bine lustruite permit o igiena buna care, alaturi de perfecta adaptare cervicala, mentin starea de sanatate a parodontiului. Transmit dintelui variatiile termice din mediul bucal. La aliajele nobile valoarea piesei protetice este crescuta de insasi valoarea aliajului.

Structura metalica de rezistenta a corpului de punte se va concepe sub aspectul unei bare ce are in sectiune forma literei T sau L . Diametrul mare (pe sectiune) al barei trebuie sa corespunda directiei de actiune a fortelor de masticatie. Caracteristicile fizice individuale ale aliajului sunt caracteristici tehnice, din a caror utilizare rezulta o structura protetica rigida, rezistenta, nedeformabila si cu o functionalitate optima.

Aliajele nobile. Cele din aur, pot fi: 916 %; 833% si 833% cu 12% Pt; 750% cu 120% Pt.

Aliajele de aur sunt usor de prelucrat, permit realizarea de piese protetice ce au o mare exactitate si sunt perfect tolerate in cavitatea bucala. Alegerea titlului (caratajului) este direct legata de dimensiunea bresei si de grosimea posibila a fi realizata pentru structura puntii. Aliajul de aur 916 % este indicat, datorita rezistentei sale reduse, pentru puntile scurte, cu un singur intermediar, total metalice. Aliajul de aur 833% este indicat pentru rezolvarea edentatiior de 2-3 dinti, iar cel cu 120% Pt este indicat pentru orice punte dentara.

Aliajele seminobile . Sunt asemanatoare ca rezistenta aurului 833%, au pretul de cost mult mai mic, avand in compozitie paladiul si argintul (Palliag). Un alt aliaj seminobil are in compozitie paladiul, argintul si aurul (Pallidor).

Aliajele inoxidabile. Pot fi aliaje de cobalt-crom sau aliaje de nichel-crom. Rezistenta la abraziune, la indoire si la rupere este mare. Fiind dure, se prelucreaza cu dificultate si pot abraza dintii naturali antagonisti. Piesele turnate au o precizie inferioara celor din aur sau aliaje seminobile. Pretul de cost este foarte mic.

Acrilatul. Este ieftin si se prelucreaza foarte usor. Se degradeaza in timp ca orice material organic, schimbandu-si culoarea si devenind mai putin rezistent. Acrilatul este elastic, poros, se abrazeaza cu usurinta chiar si in contact cu partile moi (buze, obraz). Desi foarte criticat pentru calitatile sale, a inlocuit portelanul in mare parte datorita pretului de cost foarte scazut, tehnologiei simple si usor de realizat fara dotari tehnice speciale.

Coroanele din acrilat, oricat de bine ar fi prelucrate, prezinta defectiuni de adaptare. La nivelul pragului, din cauza contractiei la polimerizare, ramane un spatiu care poate varia intre 0,05- 0,20 mm, deci in orice caz mai mare decat diametrul bacteriilor din mediul bucal care se pot infiltra intre marginea coroanei si dinte.

In tehnologia puntilor dentare acrilatul se foloseste pentru lucrari provizorii, de pasaj si pentru protectia bonturilor pe durata tratamentului.

Asocierea aliajelor metalice cu acrilatul s-a facut din dorinta imbunatatirii calitatii fizionomice a pieselor protetice metalice si pentru a rezolva rezistenta scazuta, adaptarea marginala defectuoasa si efectul iritant asupra parodontiului marginal al coroanelor din acrilat.

Portelanul-Ceramica. Poate reda perfect fizionomia unui dinte natural, avand transluciditatea acestuia. Este foarte bine tolerat de parodontiu, permitand o igiena foarte buna. Mai dur decat tesuturile dentare, el are un coeficient de abraziune mai ridicat. Protejeaza dentina si pulpa, izoland-o din punct de vedere termic. Portelanul este fragil la tractiune si flexie (casant), dar rezistent la presiune si abraziune.

Aparatura de lucru scumpa si tehnologia complicata determina un pret de cost ridicat scazandu-i accesibilitatea. Necesita o pregatire speciala a bonturilor, cu prag, ramanand apanajul unei dotari tehnice speciale si a unei experiente indelungate in practica de cabinet.

Principiul profilactic.

Conform principiului profilactic, puntile dentare trebuie astfel concepute si executate, incat toate tesuturile cu care proteza vine in contact (dinti, parodontiu, creasta edentata, mucoasa bucala) sa nu fie agresate, inducandu-li-se modificari patologice.

Punerea in practica confectionarii puntilor dentare a principiului profilactic, presupune respectarea normelor privind:

- directia corpului de punte,

- relieful ocluzal al corpului de punte,

- latimea vestibulo-orala a corpului de punte,

- raportul corpului de punte cu creasta edentata,

- protectia papilei interdentare,

- calitatile fizico-chimice ale materialelor din structura puntii.

Directia corpului de punte. Dintii stalpi au rolul de a transmite prin parodontiul lor de sustinere presiunile masticatorii pentru a ajunge la osul alveolar. Aceste forte sunt adunate atat de la fetele ocluzale ale dintilor stalpi cat si de la suprafetele ocluzale ale dintilor de inlocuire a dintilor absenti (corpul de punte). Supraincarcarea dintilor stalpi este posibila datorita receptorilor parodontali care au rol de autoprotectie la fortele supraliminare. Nocivitate fortelor masticatorii asupra implantarii dintilor stalpi apare doar pentru componentele orizontale ale acestora sau cand fortele sunt proiectate in afara poligonului de sustinere si anume, in poligonul de sprijin parodontal al dintelui.

Din aceste considerente, corpul de punte (dintii de inlocuire) se va realiza in linie dreapta intre dintii limitanti bresei. Respectarea acestui deziderat profilactic poate fi indeplinit pentru puntile zonei laterale a arcadei. Curbura arcadei antagoniste, ca si estetica faciala nu permit realizarea in linie dreapta a corpurilor de punte, din zona frontala a arcadei.

Realizarea curba a corpului de punte situeaza fortele masticatorii in afara poligonului de sprijin parodontal al dintilor stalpi. Astfel se creeaza un moment de rotatie in jurul liniei drepte ce uneste dintii stalpi, cu efecte nocive, ce favorizeaza imbolnavirea pa-rodontala a acestora. Anularea rotatiei este posibila prin marirea suplimentara a numarului de dinti stalpi, cautandu-se ca bratul de rezistenta sa fie cel putin egal, daca nu mai mare, decat bratul de forta, (figura 14)

Fig.14 Anularea rotatiei prin marirea numarului de dinti stalpi

Latimea vestibulo-orala a corpului de punte. Afectarea parodontala apare si in cazul nerespectarii dimensiunii vestibulo-orale a corpului de punte. Latimea puntii va corespunde latimii dintilor limitanti ai bresei. Marirea dimensionala a latimii corpului de punte situeaza fortele de masticatie in afara poligonului parodontal de sustinere si apare tendinta de rotatie vestibulo-orala a puntii. S-a incercat ca masura profilactica, subdimensionarea vestibulo-orala a corpului de punte, in dorinta eliminarii unor posibile forte de rotatie, aplicate in afara poligonului de sprijin parodontal al dintilor stalpi.

Rezultatul nu a fost cel scontat. Rezistenta mecanica, diminuata prin reducerea dimensionala a corpului de punte, favoriza aparitia fracturilor piesei protetice, iar eficienta masticatorie a segmentului protezat obliga la marirea numarului de cicluri masticatorii avand in final acelasi rezultat, de suprasolicitare parodontala.

Intre marirea si micsorarea dimensiunii vestibulo-orale a corpului de punte este de preferat micsorarea. Atentie insa la respectarea cuspizilor de sprijin (palatinali la dinti maxilari, vestibulari la dintii mandibulari), care nu trebuie afectati dimensional, reducerea facandu-se din cuspizii inactivi: vestibulari la maxilar, linguali la mandibula, (vezi fig.14).

Relieful ocluzal. Eficienta masticatorie si troficitatea parodontala sunt indisolubil legate de modul de angrenare al dintilor celor doua arcade: rapoartele ocluzale.

Morfologia ocluzala este rezultatul functiei acesteia, avand ca si consecinta stereotipul dinamic de masticatie al individului. Sunt cunoscute corelatiile care se fac intre panta tuberculului articular, gradul de cuspidare ocluzala, rapoartele interdentare ale zonei frontale, curbele de compensatie, stereotipul dinamic de masticatie.

Panta condiliana accentuata este corelata cu un cuspidaj accentuat, cu o supraocluzie frontala si cu un stereotip de masticatie pe verticala, tocator .

Panta condiliana orizontala este corelata cu un cuspidaj aplatizat, sters, cu raport frontal labiodont si cu un stereotip dinamic de masticatie pe orizontala, frecator .

Migrarile dintilor stalpi si ale dintilor antagonisti ingreuneaza restaurarea facand uneori imposibila refacerea normala a rapoartelor ocluzale.

Contactul tripodic. Reprezinta o posibila varianta de intalnire ocluzala a dintilor laterali ai celor doua arcade. Este caracteristic situatiei clinice cand un cuspid angrenandu-se intr-o foseta antagonista, se fixeaza in aceasta prin trei puncte, fara a avea posibilitatea atingerii fundului fosetei. Rapoartele ocluzale sunt stabile, mandibula pastrandu-si pozitia spatiala fata de maxilar. Eficienta masticatorie este maxima.

Contactul varf cuspid-planseu foseta. Este rezultatul situatiei clinice in care foseta fiind larga si cuspidul ascutit, acesta (cuspidul) isi gaseste cu usurinta locul in foseta, luand contact numai cu planseul fosetei. Este inferior contactului tripodic, ca si eficienta masticatorie si stabilitate a mandibulei in pozitia de intercuspidare maxima. Asigura dinamicii mandibulare miscari libere, eficienta masticatorie fiind buna.

Contactul in suprafata. Este rezultatul trecerii de la morfologia ocluzala primara, la morfologia ocluzala secundara, care a transformat punctele de contact in suprafete de contact. Intre pantele cuspidiene se produc contacte intinse. Stabilitatea mandibulei in intercuspidare maxima este perfecta. Eficienta masticatorie este redusa comparativ cotactului tripodic si contactului varf cuspid-planseu foseta. Miscarile mandibulei pot fi blocate de interferente dentare, situatie in care piesa protetica poate deveni un factor iatrogen al disfunctiei ocluzale.

Refacerea rapoartelor ocluzale interdentare este conditionata de situatia clinica existenta:

- dinti antagonisti reprezentati de dinti naturali. In lipsa antagonistilor dintii naturali au migrat vertical “deniveland“ planul de ocluzie. Este obligatorie “renivelarea“ planului de ocluzie prin slefuiri selective, remodelari coronare si/sau coronoplastii. Ulterior echilibrarii ocluzale se poate trece la protezarea fixa.

- dinti antagonisti reprezentati de o proteza fixa. Corectitudinea executiei lucrarii poate determina mentinerea ei. Realizarea incorecta a protezei fixe obliga la indepartarea ei. Corectarea deficientelor este urmata de confectionarea puntii care rezolva edentatia in cauza.

- dinti antagonisti reprezentati de o proteza mobila. Proteza mobila incorecta se va reface dupa tratamentul edentatiei tratate prin protezare fixa. Daca proteza mobila este corecta si recenta, protezarea fixa se va face in concordanta cu proteza mobila. Daca proteza mobila este recenta, dar incorecta, se vor face corectiile ocluzale, dupa care se va face protezarea fixa.

Raportul corpului de punte cu creasta alveolara edentata. Configuratia morfologica a corpului de punte poate influenta decisiv fizionomia, fonatia, dar si posibilitatile de curatire artificiala si autocuratire. Aspectul fetei mucozale a corpului de punte si raportul acesteia cu creasta alveolara edentata poate favoriza mentinerea unei igiene riguroase si implicit starea de sanatate a tesuturilor moi din vecinatate. O igiena nesatisfacatoare atrage dupa sine aparitia depozitelor alimentare, halena caracteristica, precum si reactia inflamatorie a tesuturilor moi periprotetice (gingivale, parodontale). Profilactic, aceste inconveniente trebuie eliminate din start prin conceperea si realizarea unui raport al corpului de punte cu creasta edentata, care sa imbine necesitatile fizionomice, fonetice si igienice in concordanta cu topografia bresei edentate si ierarhizarea atributelor functionale ale zonei ce urmeaza a fi protezata.

Corpul de punte cu contact in sa. Este caracterizat de faptul ca fata sa mucozala “incaleca” asemenea unei sei, atat versantul vestibular, cat si cel oral al crestei edentate, avand un contact intim cu mucoasa acesteia. Prin volumul sau egal cu cel al dintilor absenti, corpul de punte in sa ofera un confort maxim, fonetic si fizionomic pacientului, avand ca principala indicatie zona frontala maxilara. Dezavantajul major este constituit de igiena deficitara, care in timp, poate cauza leziuni inflamatorii mucoasei subiacente corpului de punte. In conditii morfologice speciale (creasta edentata lata asociata cu dinti scurti) poate fi indicat si pentru zona laterala maxilara, (figura 15)

Fig.15 Corp de punte in sa

.

Fig. 16 Corp de punte in semisa.

Corpul de punte cu contact in semisa (figura 16). A fost conceput in dorinta de a imbunatati igiena corpului cu contact in sa. Suprafata sa mucozala este mai redusa acoperind doar versantul vestibular al crestei edentate. Se creeaza astfel un compromis intre cele trei atribute functionale ale unui corp de punte din zona frontala: fizionomie, fonatie si igiena.

Corpul de punte cu contact tangent linear. Are un aspect diferit la maxilar fata de mandibula. In ambele cazuri este insa indicat in zona laterala si se caracterizeaza prin reducerea fetei mucozale la o muchie (linie) ce vine in contact cu mucoasa crestei edentate, (figura 17).

a b

Fig.17 Corp de punte tangential linear: a-maxilar, b-mandibular

La maxilar muchia dintre fata orala si cea vestibulara (linia de contact) se va plasa pe versantul vestibular al crestei edentate, avand scopul mascarii spatiului papilar pentru dintii de inlocuire. Fata palatinala, de aspect plan-convex, face un unghi de 45⁰ cu creasta edentata; este metalica asigurand o buna curatire artificiala si autocuratire. In cazurile clinice cand se asociaza o creasta edentata lata, cu dinti scurti, acest raport devine total neigienic si poate fi inlocuit de raportul in semisa, (figura 18).

a-tangent vestibular. b-semisa.

Fig.18 Raporturi ale corpului de punte in zona laterala maxilara.

La mandibula, muchia dintre fata vestibulara si cea orala (linia de contact cu mucoasa) se va plasa pe mijlocul crestei edentate. Ambele fete sunt de obicei metalice, plan convexe in sens cervico-ocluzal, pentru a asigura o buna igiena. Fata vestibulara are schitate in treimea ocluzala, santurile ce individualizeaza dintii de inlocuire (intermediarii); cele 2/3 cervicale nu au modelat un relief individualizat al dintilor de inlocuire, fiind plan-convex in sens cervico-ocluzal, din considerente igienice.

Corpul de punte cu contact punctiform. Este indicat in zona laterala mandibulara. Contactul corpului de punte cu creasta edentata se face pe mijlocul crestei, fiind redus la cate un punct pentru fiecare dintre dintii de inlocuire. Punctul de contact este reprezentat de varful conului catre care converg fetele proximale, vestibulara si orala ale fiecaruia dintre dintii corpului de punte, (figura 19).

Fig. 19 Corp de punte cu contact punctiform la mandibula

Trecerea de la un intermediar la altul sau legatura acestuia cu elementul de agregare se face prin suprafete rotunjite din considerente igienice. In situatiile clinice, cu creasta edentata lata si dinti stalpi scurti, acest tip de raport devine neigienic, fiind contraindicat si putand fi inlocuit cu raportul tangential pe mijlocul crestei, (figura 20)

Fig.20 Corp de punte tangential la mandibula.

Corpul de punte fara contact cu creasta. Este indicat in zona laterala la mandibulara, fiind cel mai igienic, dar si cel mai putin fizionomic. Total metalic, el se situeaza cu fata sa mucozala la distanta de creasta edentata, suspendat. Are doua suprafete: una ocluzala, modelata conform dintilor pe care ii inlocuieste si o suprafata mucozala, convexa spre creasta in sens vestibulo-oral si concava spre creasta in sens mezio-distal, (figura 21)

Fig.21 Corp de punte suspendat

Din considerente mecanice, grosimea corpului de punte va fi de 3-4 mm. Spatiul dintre punte si creasta edentata va fi din motive igienice de 3-4 mm. Pentru realizarea corecta a acestui raport este necesar ca dimensiunea dintilor stalpi, asociata cu atrofia crestei edentate, sa ofere un spatiu minim, la nivelul bresei, de 7-8 mm.

Protectia papilei interdentare. Se va realiza, atat la nivelul trecerii dintre corpul de punte si elementele de agregare, cat si la nivel interdentar (dinte stalp-dinte vecin). Traumatizarea papilei interdentare poate cauza inflamatia acesteia, cu repercursiuni asupra parodontiului de sustinere si deci, asupra implantarii dintelui stalp. Protectia papilei se va asigura, atat in faza de modelare a machetei puntii dintr-o bucata, cat si in faza de solidarizare a elementelor componente ale unei punti, in tehnologia realizarii puntilor din elemente separate (lipire).

Fig.22 Protectia papilei