Increngatura pteridophyta (ferigi)

INCRENGATURA PTERIDOPHYTA (FERIGI)

Exista peste 10.000 de specii de ferigi cu o ecologie foarte variata, in mare parte fiind insa adaptate la viata terestra, apoi multi reprezentanti acvatici, epifiti si mai rar xerofiti, care se intalnesc pe o arie geografica larga (la tropice, subtropice si in zona temperata).

Din punct de vedere morfologic, la aceste plante se intalneste un corn adevarat format din radacina, tulpina si frunze, fiecare din ele prezentand forme specifice dandu-le un habitus cu totul caracteristic. .

In general, ferigile prefera caldura, umiditatea, umbra si pamantul bogat in humus (care are un pH acid).

La ferigi apare tesutul conducator bine diferentiat , la fel si stelul. Sunt plante autotrofe; unele, putine, sunt epifite, acestea crescand pe tulpinile sau ramurile unor arbori.

Inmultirea ferigilor se face atat pe cale vegetativa (prin bulbili sau tuberule), cat si pe cale asexuata si sexuata, prin spori.

Sporul, prin germinare, da nastere unui protal (de forma filamentoasa, lamelara sau tuberculiforma). Pentru fecundare este necesara apa, iar in urma fecundarii are loc formarea oului sau zigotului.

Clasificarea pteridofitelor este dificila, fiecare autor elaborand, dupa anumite principii, taxonomii aparte, dar, totusi, cei mai multi sistematicieni le impart in patru clase si anurpe: Psilopsida, Lycopsida, Sphaenopsida (Equisetinae) si Pteropsida.

1. Clasa Psilopsida

In aceasta clasa sunt indivizi care fac tranzitia de la alge la pteridofite; nu li se dezvolta decat tulpina, celelalte organe fiind reduse.

Astazi supravietuiesc doar doua genuri si sase specii de arbusti, fara radacini, relicte paleozoice cu o mare valoare stiintifica; multe din psilopside sunt epifite pe scoarta arborilor din padurile tropicale si subtropicale umede.

Psilotum  triquetrum este o tufa inalta de 0,5 - 1 m, ramificata dicotomic, cu un rizom subteran cu rizoizi si micorize (care inlocuiesc lipsa radacinilor propriu - zise). Aceasta planta se intalneste prin padurile umede din Noua Zeelanda, Australia, Japonia si Florida.

Tmesipteris tannesis traieste in padurile din emisfera australa din nordul si estul Australiei.

2. Clasa Lycopsida

Cuprinde plante cu tulpina taratoare, ramificata dichotomic si acoperita cu frunze solzoase de dimensiuni mici. Frunzele nu sunt deosebite din punct de vedere morfologic, deosebirea constand numai in pozitia lor pe

tulpina.

Inmultirea se realizeaza prin spori (izospori sau heterospori).

Ordinal Protolepidodendrales. Sunt fosile foarte vechi din Silurian si Devonian. Erau niste mici plante ierbacee sau lemnoase (arbusti), cu tulpini repente, de la nivelul carora se formau ramuri erecte cu ramificatie dicotomica, ele fiind considerate ca facand trecerea spre licopodiale, cu care se si aseamana.

Ordinul Lycopodiales. Sunt plante ierbacee terestre, epifite si liane (ultimele doua categorii se intalnesc numai in zonele tropicale). Ordinul are o singura familie cu circa 400 specii raspandite pe tot globul pamantesc.

Familia Lycopodiaceae. Genul Lycopodium are mai multe specii, multe dintre ele prezente si in flora tarii noastre. Lycopodium clavaturn (pedicuta), este o planta raspandita prin padurile de conifere. Frunzele sunt mici si ascutite. In varfurile ramurilor ascendente se gasesc doua spice sporifere pedicelate. Are tulpina taratoare, fixata de sol prin radacini adventive.

In medicina se folosesc sporii care se prezinta ca o pulbere foarte fina - Pulvis Lycopodii- necesara in farmacie la conspergarea pilulelor, bolurilor, supozitoarelor etc (in felul acesta, formele medicamentoase nu mai adera intre ele).

Ordinul Selagincilales. Cuprinde o singura familie - Selaginellaceae. Sunt pteridofite ierboase de cativa centimetri sau Bane de cativa metri in lungime    (in zone tropicale), care se fixeaza pe substrat cu radacini

adventive.

Selaginella helvetica, prin sporii sai, poate impurifica drogul obtinut din izosporii de Lycopodium, iar unii autori considera probabil ca planta este si utila prin efectele antireumatice pe care le produce.

Referat: Dieta - sugestii Document online: Determinarea clorurii de sodiu din produsele din carne

Ordinul Lepidodendrales. Are o importanta deosebita istorica prin faptul ca reprezentantii sai au trait in devonian si carbonifer, avand aspect arborescent. Au dat nastere zacamintelor de huila.

Plantele sunt grupate in doua familii: Lepidodendraceae si Sigillariaceae care erau niste arbori foarte inalti, in paduri imense.

Ordinul Isoetales. Are ca singura reprezentanta familia Isoetaceae, care cuprinde genul Isoetes cu plante reticle, pe cale de disparitie in flora actuala.

In aceeasi familie este si genul Stylites. Stylltes andicola este o planta recent descoperita in Anzii peruvieni. Are un aspect erbaceu, este mica, perena, cu tulpina subterana si radacini adventive.

Este reprezentata printr-un singur ordin - Equisetales - cu o singura familie in flora actuala - Equisetaceae. Genul Equisetum (coada calului, barba ursului) se caracterizeaza prin tulpini ierboase, articulate si goale la interior.

Acest gen inmanunchiaza aproximativ 30 de specii care se gasesc pe toata suprafata Pamantului, cu exceptia Australiei si a Noii Zeelande.

Tulpinile sunt de doua feluri, dupa cum indeplinesc un rol trofic (tulpinile sterile) sau poarta organe sporifere (tulpinile fertile).

Pe suprafata tulpinii se gasesc frunzele marunte, solzoase, care o inconjoara ca un verticil concrescut la nivelul nodurilor.

In pamant se dezvolta rizomi care pot avea lungimi ce ajung la cativa metri.     

Equisetaceele au importanta pentru medicina datorita proprietatilor lor diuretice, astringente, hemostatice si antireumatismale (de exemplu Equiseli herba, drog provenit de la Equisetur arvense), din care se prepara infuzii. Unele specii insa sunt toxice (de exemplu Equisetum palustre - barba ursului de bahne).

4. Clasa Pteropsida (Filiceneae)

Sunt plante cunoscute sub numele de 'ferigi', adaptate la medii de viata foarte diferite aerian, acvatic si epifitic.

Au dimensiuni variabile de la cativa centrimetri la mai multi metri, unele asemanandu-se sub raportul habitusului cu palmierii.

Din punct de vedere ecologic, aceste ferigi sunt de obicei plante iubitoare de locuri umede si umbroase, ele fiind foarte raspandite in regiunile de deal si de munte. Sunt si exceptii de la aceasta regula, unele plante fiind adaptate la substrat xerofitic, nisipos (Aneimia), altele la substrat saxicol (Asplenium, Ceterach), altele sunt epifite, iar altele sunt readaptate la mediul acvatic.

Ferigile au in pamant un rizom foarte bine dezvoltat si frunze mari dispuse in rozete, cu aspecte caracteristice, de la cele cu lamina intreaga, pana la cele cu forme penate.

Sunt plante autotrofe care depoziteaza un numar mare de substante, mai ales organice. La unele ferigi se depune amidon in special in rizomi (Pteris esculenta), acesta fiind comestibili. Alte specii contin saponine, oxalat de calciu, acid malic, granule de ceara. Culoare bruna sau negricioasa a rizomilor este data de o forma speciala de tanin care impregneaza membrana celulara a celulelor din aceste organe (acidul filicitanic).

In tesutul parenchimatic al rizomului si al petiolului foliar, la unele ferigi, exista un aparat secretor special, format din peri maciucati, unicelulari, situati in lacune ale tesutului parenchimatic si care se cunosc sub numele de glandele lui Schacht. In acestea se sintetizeaza produsi de condensare ai acidului butiric cu derivati metilati ai fluoroglucinei cum sunt: aspidinolul, albaspidina, flavaspidina, acidul filicic.

Inmultirea ferigilor se realizeaza prin spori care sunt asemanatori (izospori) si care prin germinare dau nastere unui protal verde in forma de inima (cordiform).

Ordinul Ophioglossales. Este alcatuit dintr-o singura familie - Familia Ophioglossaceae. Cuprinde plante in marea lor majoritate exotice. Sunt considerate in categoria celor mai primitive ferigi.

Ordinul Filicales. Cuprinde ferigile propriu - zise, in majoritate plante ierboase cu rizom puternic si tarator, la extremitatea caruia se dezvolta o rozeta foliara.

Familia Cyatheaceae. Grupeaza ferigile arborescente din padurile tropicale si subtropicale din America, sudul Asiei si Australia.

Familia Dicksoniaceae. Inmanunchiaza ferigi tropicale si subtropicale arborescente, cu sorii dispusi la marginea frunzelor.

Familia Polypodiaceae. Ferigi numarand aproximativ 7.000 de specii, raspandite de la tropice pana in zone temperate. Cele mai multe sunt ierboase, mai putine lemnoase, cu frunzele sectate.

Dryopteris filix - mai este o feriga intalnita in poienile padurilor de deal si de munte, ea avand la suprafata solului o rozeta de frunze penate pe spatele carora sunt sorii acoperiti de induzie in forma de rinichi. In pamant feriga are un rizom puternic care este bogat in derivati fluorobutirofenonici combinati cu acidul filicitanic.

In farmacologie se intrebuinteaza rizomul de la aceasta planta sub numele de Rhizoma Filicis Maris. Pentru a preveni degradarea principiilor active se prepara in farmacie extracte eterate care au o conservabilitate mai mare. Actiunea principiilor active din rizom se exercita asupra cestodelor si trematodelor pe care le paralizeaza.

Scolopendrium vulgare (Phyllitis scolopendrium), existent prin regiunile montane, are valoare medicinala prin frunzele ferigii (intregi, cu nervuri mediane puternice) care sunt cicatrizante, astringente, antidiareice etc. In popor se numeste navalnic.

Ordinul Hydropteridales. Cuprinde specii de ferigi adaptate secundar la viata acvatica sau de mlastini si forme de uscat.

Din acest ordin fac parte doua familii:

Familia Salviniaceaea. Are ca reprezentant in flora tarii noastre genul Salvinia cu specia natans (pestisoara), care este o feriga plutitoare, lipsita de radacini.

Familia Marsiliaceae. Sunt ferigi acvatice perene ce sunt fixate de substrat prin radacini adevarate. Marsilia quadrifolia (trifoias de balta) seamana cu un trifoi cu patru foi. Sporocarpii (formatiuni care inchid sorii alcatuiti din sporangi cu spori, considerati de unii autori drept o forma rudimentara de fruct) sunt foarte bogati in amidon; prin macinarea lor se obtine o faina alimentara (australienii numesc aceasta faina 'nardoo')