Medicina
Antidoturi pentru intoxicatiiAntidoturi PENTRU INTOXICATII
Antidoturile sunt substante capabile sa inactiveze toxicele sau sa neutralizeze efectele acestora (Tabel 17). A. Antidoturile chimice sunt antidoturile care au proprietatea de a inactiva toxicele prin reactii chimice (oxidare, reducere, chelatare) sau pentru a le reduce nocivitatea printr-un fenomen fizic (absorbtie). unele antidoturi chimice se folosesc pentru neutralizarea toxicelor in tubul digestiv inainte de absorbtie; acestea se administreaza oral inainte sau dupa evacuarea continutului gastric, sau in lichidul de spalatura gastrica. alte antidoturi se folosesc pentru neutralizarea toxicelor deja absorbite si care se gasesc in umori, tesuturi si celule; acestea se administreaza oral sau parenteral (sc, im, iv). B. Antidoturile fiziologice sau farmacologice sunt acele antidoturi care anuleaza efectele toxicelor fara a modifica structura acestora (ex. atropina, nalorfina, fiziostigmina, etc.) Foarte putine intoxicatii acute beneficiaza de tratament antidotic, de aceea sunt deosebit de importante celelalte mijloace terapeutice. Antidoturile trebuie sa posede urmatoarele calitati:
In functie de mecanismul si locul de actiune antidoturile se impart in: antidoturi neutralizante - care actioneaza inactivand toxicul la poarta de intrare; antidoturi farmacologice specifice - care actioneaza specific asupra unui anumit tip de complex-substrat; antidoturi chelatante - care formeaza complexe stabile cu ionii metalelor si a unor metaloizi pe care ii sustrage din circulatie si din mediile celulare; antidoturi farmacologici antagonisti - care antagonizeaza anumite efecte specifice toxicului; antidoturi compensatoare - care compenseaza un deficit produs sau sunteaza un efect depletorizant. Mecanismele actiunii antidotice sunt prezentate succint in tabelul 15. Uneori se folosesc asocieri antidotice (administrare simultana de substante antagoniste cu diferite mecanisme de actiune sau cu proprietati farmacologice diferite). Unele asocieri sunt realizate din fabricatie. Antidotul Atox folosit in intoxicatiile acute cu organofosforice contine reactivatori de colinesteraza tertiari si cuaternari, atropina si alte colinolitice, imipramida si cardiotonice. Tabel 15. Mecanismele actiune ale antidoturilor (dupa Mogos si Sitcai, 1988)
Antidoturi neutralizante Principalii neutralizanti de uz clinic sunt: 1. Acidul tanic - acid slab ce precipita: - alcaloizi (apomorfina, stricnina, veratrina, etc.) - saruri de Al, Pb, Ag - unele glicozide Administrare: Dilutia - 3-5g : 1000 ml apa, urmat de spalatura gastrica. Este hepatotoxic, se utilizeaza cu discernamant. 2. Oxidul de magneziu este cel mai bun antidot pentru neutralizarea acizilor corozivi ingerati. - precipita de asemenea si compusii de arsen (arsenitii, arseniatii, anhidrida arsenioasa) - nu irita mucoasa gastrica si nu degaja CO2. Administrare: Suspensie apoasa 25-40g : 1000 ml apa; utilizat si ca lichid de spalatura gastrica. 3. Acizi slabi sunt utilizati pentru neutralizarea bazelor ingerate: - acidul acetic 1%; - acid acetic 5% (otet) diluat 1:4 in apa; Sunt eficace in primele 30-60 min dupa ingerarea toxicului. 4. Permanganatul de potasiu este un agent oxidant care neutralizeaza indeosebi alcaloizii (stricnina, chinina etc.). Este puternic iritat al mucoasei gastrice, de aceea se continua spalatura cu apa potabila. Administrare: Dilutia 1 : 10000 pentru spalatura gastrica. 5. Bicarbonatul de sodiu este considerat antidot pentru sulfatul feros. Este contraindicat ca antidot pentru acizii tari deoarece degaja cantitati mari de CO2 si poate conditiona perforatia peretilor gastrici. Administrare: Spalatura gastrica cu sol 5%. 6. Sarurile solubile de calciu sunt utilizate ca antidot in intoxicatiile cu acid oxalic, acid fluorhidric si fluoruri. Administrare: spalatura gastrica cu lactat de calciu 30 : 1000 ml - clorura de calciu si gluconatul de calciu se administreaza inainte si dupa spalatura gastrica. 7. Sulfatul de magneziu este antidotul sarurilor solubile de bariu si plumb. Administrare: spalatura gastrica cu sol 2-5% - ca purgativ, dupa spalatura gastrica cu sol 10%. 8. Acetatul de amoniu este antidotul formaldehidei. Administrare: spalatura gastrica cu sol 1%. 9. Clorura de sodiu este neutralizant al nitratului de argint. Administrare: spalatura gastrica cu sol 0,8%. 10. Tinctura de iod precipita Pb, Ag, Hg, stricnina, chinina. Administrare: spalatura gastrica 15 pic : 100 ml apa. 11. Albusul de ou precipita sarurile de metale grele si unii alcaloizi formand albuminati neresorbabili. - neaparat eliminat prin spalatura gastrica sau varsaturi. Administrare: sub forma de apa albuminata (8 albusuri de ou la 1000 ml apa). 12. Amidonul este antidotul iodului Administrare: lichid de spalatura gastrica 80g : 1000 ml apa, pana cand solutia utilizata isi pierde culoarea albastra 13. Solutia de sapun (apa saponata) este un antidot eficace pentru detergentii cationici. Administrare: solutie 5-7g : 200 ml apa, apoi evacuata prin provocarea vomei. Antidoturi farmacologice specifice A. Reactivatorii de colinesteraza (palidoxina si obidoxina) Indicatii: intoxicatia cu organofosforice. 1. Pralidoxina (PAM-2) - pulbere care se dizolva extemporaneu Administrare: iv si im, in doze de 10-20 mg/kg mc, cu repetare la 8-12 ore. 2. Obidoxina (Toxgonin) - actioneaza mai rapid si spre deosebire de pralidoxina, traverseaza si bariera hematoencefalica. Administrare: iv, la 5 minute dupa prima doza de atropina, in doza de 5 mg/kg mc, repetat la 2 ore. B. Reductori - reactivatori ai hemoglobinei Indicatii: in intoxicatiile cu substante methemoglobinizante. 1. Tionina - fiole a 10 ml Administrare: im sau iv lent, in doza de 1-2 mg/kg mc, repetabil de 2-3 ori in 24 ore. 2. Albastrul de metilen - sol sterila 1%. Administrare: iv lent, in doza de 5-15 mg/kg mc, repetat la 6-8 ore. 3. Acidul ascorbic - fiole a 5-10 ml Administrare: in asociere cu celelalte antidoturi, iv, in doza de 1-10 g, in functie de talia animalului. Toate aceste antidoturi se administreaza concomitent cu perfuzia de glucoza 10%. C. Antidoturi ligante ai radicalului cian Indicatii: in intoxicatiile cu cianuri si acid cianhidric 1. Nitratul de sodiu Administrare: iv in doza de 22 mg/kg mc 2. Hiposulfitul de sodiu (tiosulfatul de sodiu) - transforma cianurile in sulfocianuri care sunt compusi de 200 de ori mai putin toxici Administrare: iv lent, in doza de 660 mg/kg mc. 3. Edetatul de cobalt (tetracematul dicobaltic) - unul din atomii de cobalt formeaza cu ionul cian (CN) un complex stabil, netoxic si care se elimina prin urina. Administrare: iv rapid, in doza de 5-10 mg/kg mc, pe zi, insotit de vitaminoterapie (B1, B2, C, PP) D. Antidoturi antiheparinice 1. Sulfatul de protamina - actioneaza prin neutralizarea sarcinilor electronegative ale heparinei. Indicatii: supradozarile de heparina si injectarile accidentale Administrare: perfuzabil, sol 1% in ser glucozat izotonic, in doze echivalente cu cele de heparina. Chelatorii metalelor si metaloizilor Chelarea (chelatarea) reprezinta capacitatea unor substante chimice de a lega fizico-chimic atomii unor metale grele, blocandu-le astfel activitatea biologica. Chelatorii au activitate fata de ionii metalelor si activitate minima fata de compusii organo-metalici. Agentii chelanti mai sunt cunoscuti si sub denumirea de complexoni sau agenti sechestranti, deoarece au proprietatea de a se lega chimic cu elemente care poseda sarcina electrica pozitiva (ex: Ca2+, Pb2+, Cu2+, Fe2+, Fe3+, As3+, etc.) cu care formeaza complecsi stabili, solubili si netoxici, ci excretabili prin urina. Actiunea chelatorilor este limitata de fenomenul de interferenta si inhibitie competitiva In organism sunt o multime de metale indispensabile vietii, dar si o multitudine de agenti chelanti naturali (enzime, cisteina si derivatii, etc.). acestia pot intra in competitie cu chelatantii - antidot pentru unele metale indinspensabile. De exemplu ionul de calciu, care este cel mai competitiv dintre ionii metalici ai organismului, de indata ce un agent chelant patrunde in organism se va combina imediat cu acesta. De aceea, tratamentul cu agenti chelanti trebuie intrerupt dupa 2-4 zile, atat pentru evitarea unei mobilizari active a ionilor metalici care pot determina reactii adverse, cat si pentru a permite organismului sa redistribuie ionii metalici activi in regiunile accesibile dozelor ulterioare de chelatori (Albahary cit. de Mogos si Sitcai in 1988). 1. Dimercaptopropanolul - DMP (British Anti-Lewisit, BAL) - a fost sintetizat in 1940 de cercetatorii englezi ca antidot al "levisitei". Se prezinta sub forma unui lichid incolor, cu miros de mercaptan, solubil in lipide si doar 6% in apa. Se utilizeaza solutii 10% in ulei de arahide si adaos 10-20% benzoat de benzil. Indicatii: intoxicatia cu arsen (As), mercur (Hg) si compusii acestora mai putin alte metale. Este ineficace in intoxicatia cu argint, telur, uraniu. Contraindicatii: in intoxicatia cu cadmiu, plumb, fier, vanadiu, seleniu si in intoxicatiile care evolueaza cu leziuni hepatice si renale grave. Administrare: im, in doza de 6 mg/kg mc, la fiecare 8 ore, timp de 3-5 zile; in formele usoare 3 mg/kg mc; se impune monitorizarea functiei renale pe toata durata tratamentului. Efecte secundare: inactiveaza insulina si citocrom oxidaza; fixeaza unele elemente normale din organism (Cu, Zn, Co, Mg) cu care se elimina prin urina. Supradozajul poate determina: eruptii eritematoase; mialgii; voma si vomituritii; hipotensiune arteriala; convulsii clonice; edem pulmonar; epifora; hipersalivatie; leziuni renale; coma si colaps. 2. Calcitetracematul disodic (EDTA) - este sarea calcica disodica a acidului etilen-diamino-tetraacetic; este conditionat in solutie 10%, fiole a 10 ml. Indicatii: intoxicatia cu plumb si zinc Administrare: in perfuzie lenta, 110 mg/kg mc/zi, in 3-4 reprize, in glucoza sau dextroza 5%; se administreaza in cure de 4-5 zile, alternand cu perioade de pauza de 3-4 zile. Reactii adverse: cea mai importanta este nefrotoxicitatea; ca atare se impune monitorizarea functiei renale; chelateaza unii cationi esentiali cum ar fi (Ca, Mg, Cu). 3. Desferoxamina - formeaza cu fierul feroxamina care se elimina renal. Indicatii: intoxicatia cu fier si hemocromatoza. Administrare: iv, in doza de 40 mg/kg mc, la 4-6 ore interval sau in perfuzie, 15 mg/kg mc/ora Reactii adverse: administrarea iv rapida poate produce hipotensiune si aritmie cardiaca. 4. D-Penicilamina Indicatii: intoxicatia cu cupru, dar este activa si in intoxicatia cu mercur, plumb si fier. Administrare: 10-15 mg/kg mc, de 2 ori pe zi, per os Efecte secundare
5. Dietildithiocarbamatul (Ditiocarb) Indicatii: intoxicatia cu nichel-carbonil si clorura de cupru. Administrare: 25 mg/kg mc, in perfuzie cu ser glucozat izotonic 5% sau ser fiziologic. Doza se repeta la 36 de ore, iar apoi la 48 de ore pana la disparitia semnelor clinice. 6. Dimercaptosuccinatul de sodiu - este mai putin toxic decat DMP si nu spoliaza organismul de microelemente Indicatii: intoxicatia cu clorura mercurica si intoxicatia cronica cu plumb. Administrare: 10-30 mg/kg mc/zi, in doze crescande. 7. Alti agenti chelanti:
Antagonistii farmacologici 1. Atropina Indicatii: intoxicatia cu organofosforice si alte anticolinesterazice Administrare: in doza de 0,2 mg/kg mc, ¼ iv si ¾ sc, cu repetare la 4 ore, in raport cu aparitia fenomenelor de atropinizare (uscarea mucoaselor, midriaza si tahicardie). 2. Fizostigmina (Ezerina) Indicatii: este antidotul fiziologic al unui numar important de substante cu actiune anticolinergica sau colinolitica.(Tabel 16) Tabel 16. Substante cu actiune anticolinergica
3. Neostigmina (sulfatul de prostigmina) - este antidotul decurarizant cel mai frecvent utilizat Indicatii: intoxicatia cu anticolinergice, ca agent anticolinesterazic periferic Administrare: la om doza unica maxima admisa este de 3,5 mg, iv. 4. 4-Aminopiridina (Primidona) Indicatii: intoxicatia cu curare antidepolarizante - antagonizeaza efectele toxice ale antidepresoarelor triciclice precum si efectele anestezice ale barbituricelor si ketaminei. 5. Nalorfina, nalaxona si levalorphanul combat efectele toxice majore ale analgezicelor narcotice de tip morfinic. Nu sunt recomandate in intoxicatii cu alte deprimante ale SNC. 6. Fitomenadionul (vit K1) Indicatii: intoxicatia cu anticoagulante cumarinice si derivati de indandiona Administrare: doza initiala este de 5 mg/kg mc, iv, lent apoi 2-3 mg/kg mc/zi, in 3 reprize, timp de 1-6 saptamani in functie de natura anticoagulantului si de starea clinica a pacientului. 7. Alcoolul etilic Indicatii: intoxicatia cu etilenglicol (antigel) si metanol Administrare: perfuzie continua cu alcool etilic 5% in solutie bicarbonata izotonica 1,4%; - solutia de etanol 20%, adm iv in doza de 5,5 ml/kg mc, la caine si 5 ml/kg mc la pisica, cu repetare la 6 ore. Antidoturile compensatoare Aceste antidoturi constituie un tratament substitutiv fata de principalul deficit pe care il produce toxicul. 1. Piridoxina (Vit B6) Indicatii: intoxicatia cu izoniazida Administrare: la om doza este de 500 mg, iv, apoi cate 250 mg la intervale de 8 ore, timp de 3-5 zile. 2. Acidul folic si folinic Indicatii: intoxicatia cu citostatice (metotrexat, aminopterina) 3. Hidroxicobalamina (Vit B12 a) - fixeaza ionul cian (CN) formand ciancobalamina (Vit B12) Indicatii: intoxicatia cu cianuri Se administreaza impreuna cu tiosulfatul de sodiu. 4. Clorura de sodiu Indicatii: intoxicatia cu bromura de sodiu si bromuri Administrare: in perfuzie Tabel 17. Antidoturile cele mai frecvent utilizate in toxicologia veterinara
|