Uniunea europeana si antiterorismul. riposta impotriva terorii si respectarea drepturilor omului in europa

UNIUNEA EUROPEANA SI ANTITERORISMUL. RIPOSTA IMPOTRIVA TERORII SI RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI IN EUROPA

Numirea unui coordonator european al luptei impotriva terorismului in persoana lui M. Gijs de Vries si intrarea in vigoare cu anticipatie a clauzei de solidaritate prevazuta de tratatul constitutional european sunt unele dintre cele mai recente masuri adoptate la nivelul comunitatii europene.

Principalele instrumente de actiune U.E. impotriva terorismului constau in armonizarea legislativa, coordonarea operationala a serviciilor statelor membre si dialogul cu statele terte. Cele mai recente realizari, planuri de actiune si activitati ale Comisiei U.E .sunt mentionate in MEMO/07/98 Brussels, din 12 March 2007. De asemenea la nivelul UE au existat dezbateri aprinse in legatura cu necesitatea adoptarii unor masuri dure si de urgente impotriva extremismului religios si terorismului.

Aparatorii drepturilor omului se sprijina pe afirmatia ca adoptarea regulilor de urgenta nu poate preveni atacurile teroriste impotriva statelor europene, comportamentul terorist fiind rezultatul disperarii numerosilor saraci, oprimati si lipsiti de orice drepturi din tarile lumii a treia. Acest fenomen nu poate fi controlat decat prin adoptarea de catre UE a unei strategi de prevenire a conflictelor si elaborarea unei politici de ajutorare pentru dezvoltare in cadrul lumii a treia. Din aceasta perspectiva, adoptarea unui cadru legal de urgenta nu demonstreaza decat vointa politica a guvernelor nationale de a consolida doar aspectele de stricta securitate a politicilor implementate cu privire la diferitele probleme sociale.

In acest sens s-a afirmat ca "razboiul impotriva terorii" are putine in comun cu combaterea terorismului, principalul sau obiectiv constand in erodarea drepturilor fundamentale in cadrul UE, iar Raportul Watson constituie un text care in numele antiterorismului, pune pur si simplu in pericol cele mai democratice libertati.[1]

Faptul ca razboiul impotriva terorismului a servit drept pretext pentru reintroducerea de catre unele state vest-europene a unor masuri suplimentare de securitate a fost denuntata de mai multi deputati europeni care au afirmat ca numeroase guverne europene au folosit actiunile criminale teroriste din 11 septembrie impotriva Statelor Unite drept pretext pentru elaborarea unor masuri legislative care restrang libertati ce nu au nici o legatura cu combaterea terorismului, ci cu controlul si stoparea cresterii puterii opozitiei impotriva unei ordini economice si sociale inumana si nedreapta[2].

Alte voci au evidentiat ca sub pretextul combaterii terorismului se realizeaza de fapt o incriminare a demonstratiilor sociale[3], iar diferitele guverne europene se pregatesc sa dezvolte un adevarat arsenal pentru restrangerea libertatilor, fiind de acum comuna paralela dintre emigranti, tineri, delincventi si teroristi .

Deoarece gestionarea amenintarii globale teroriste necesita consolidarea constanta a serviciilor de informatii, se apreciaza ca legislatia antiterorista nu trebuie in nici un sens sa serveasca in primul rand la combaterea activitatilor teroriste; peste toate ea acorda UE puteri mai mari de a desfasura investigatii, precum Sistemul Informational Schengen II sau mandatul de arestare european, ceea ce inseamna o interventie mai accentuata a statului civil modern si o slabire a apararii acuzatului, oricine ar fi acesta[5].

1. Politici antiteroriste ale UE

Cooperarea antiterorista a statelor membre UE are o traditie indelungata, debutand in anul 1967, in afara cadrului oferit de tratatele europene, prin constituirea grupului TREVI (terorism, radicalism, extremism si violenta internationala) destinat sa consolideze schimbul de informatii in aceste domenii.

Intr-un context determinat si de atacurile teroriste de la Istambul, Madrid si Londra, care au atins inima Europei, U.E. s-a angajat activ in campania antiterorista pe ambele fronturi, politic si respectiv militar. Sirul sangeros de atentate comise impotriva Statelor Unite - New York si Washington la 11.09.2001, impotriva Spaniei - Madrid, la 11.03.2004 si a Marii Britanii - Londra, la 07.07.2005, a propulsat lupta impotriva terorismului si a radicalismului islamist la rang de prioritate la nivelul Aliantei Nord Atlantice si al Uniunii Europene.

Politicile antiteroriste elaborate de statele membre UE au vizat consolidarea retelelor de cooperare internationala dintre autoritatile cu atributii in aplicarea legii, serviciile de informatii si judecatori precum si prin adoptarea temporara sau permanenta a mai multor masuri exceptionale[6]

Pornind de la prezumtia ca anumite garantii legale privind drepturile si libertatile civile nu sunt compatibile cu o lupta eficienta impotriva noilor amenintari teroriste, in zilele noastre regulile exceptionale sunt prezentate drept absolut necesare pentru asigurarea protectiei populatiei europene. Totusi tendinta de raspandire a modelului de guvernare prin masuri extraordinare a provocat la nivelul tuturor statelor europene numeroase critici din partea clasei politice si a societatii civile.

Lucrare: Mersul tratativelor militare la Moscova Referat: Hitler-Stalin: O ecuatie cu multe necunoscute - antisemitismului de stat?

2. Dezbaterile antiteroriste din Parlamentul European

Exceptie facand Decizia Consiliului din 3 decembrie 1998 prin care se solicita EUROPOL sa acorde atentie crimelor legate de terorism[7], pana la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, pozitia UE fata de terorism a fost strict de natura politica. Toate institutiile europene au condamnat constant terorismul, dar elaborarea unui concept, a unei strategii comune antiteroriste, sau cel putin definirea rolului UE in combaterea terorismului, nu au fost inscrise pe agenda sa politica.

Persistenta fenomenului terorist in mai multe state europene (Spania, Franta, Grecia, Italia) si evolutiile in plan international, au determinat Comitetul pentru drepturile si libertatile cetatenilor, justitie si afaceri interne sa elaboreze un Raport asupra rolului UE in combaterea terorismului in scopul crearii unui spatiu comun de libertate, securitate si justitie.

Acest Raport, nr.A5-0273/2001, prezentat la 5.09.2001 deputatilor europeni avea in vedere adoptarea unei recomandari pentru stabilirea legislatiei penale si a regimului sanctionator comun minimal, abolirea procedurilor formale de extradare, aplicarea principiului recunoasterii reciproce a hotararilor judecatoresti si stabilirea mandatului de arestare si perchezitie european in lupta impotriva terorismului. In esenta Raportul viza adoptarea pentru prima data la nivel european a unor masuri de urgenta in numele luptei antiteroriste.

Pe parcursul a sapte sesiuni [8] si dezbateri intre septembrie 2001 si iunie 2003, Parlamentul European a analizat prevederile raportului iar pe parcursul dezbaterilor desfasurate s-a apreciat drept foarte importanta evolutia raporturilor dintre esenta masurilor antiteroriste propuse si asigurarea protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, la nivelul legislativului european.

Politica antiterorista propusa a creat in randul deputatilor europeni doua curente de opinie:     - primul potrivit caruia in urma adoptarii masurilor propuse nu vor exista incalcari ale drepturilor si libertatilor fundamentale omului;

- al doilea conform caruia, pericolul ca masurile antiteroriste sa constituie o amenintare la adresa drepturile omului, nu era doar ipotetic.

Pozitiile au fost diferite si in raport de un eveniment cheie al perioadei, respectiv producerea atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. Analiza, chiar succinta, a tezelor si argumentelor folosite in sustinerea lor va releva principalele dileme cu care se confrunta in problematica antiterorista Uniunea Europeana incepand cu anul 2001 pana in prezent.  

Inainte de 9/11 negarea oricarei posibilitati de incalcare a drepturilor si libertatilor civile porneste de la ideea ca masurile contrateroriste dure trebuiesc acceptate nu doar pentru ca sunt absolut necesare in lupta impotriva terorismului, dar si pentru ca, daca sunt aplicate corect, in limitele statului de drept, ele nu pot in nici un caz primejdui ci doar proteja drepturile omului. Sustinatorii acestui punct de vedere se opuneau adoptarii unor legi si proceduri exceptionale pe care le considerau adevaratele pericole ale democratiei, deoarece astfel de masuri ar priva guvernele de superioritatea morala si le pot transforma in state teroriste.[9] Lupta impotriva terorismului a fost identificata cu lupta pentru libertate, respectarea drepturilor omului si statul de drept, iar prin implementarea noilor masuri justitia trebuie sa detina instrumentele pentru garantarea libertatilor fundamentale care constituie baza constructiei europene si au fost restrictionate de terorism.

Avertismentele privind incalcarea drepturilor omului porneau de la tendinta recurenta a statelor de a adopta politici de securitate invocand amenintarea terorista drept scuza pentru legitimarea restrangerii drepturilor fundamentale. Se insista ca sub nici un motiv sporirea activitatii criminale a grupurilor teroriste nu trebuie folosit ca un alibi, la nivel national sau european, pentru adoptarea unor masuri care sunt incompatibile cu statul de drept si principiile democratice.

Dupa 9/11 emotia provocata de atacurile teroriste a generat in randul deputatilor europeni un consens larg pentru necesitatea consolidarii represiunii impotriva atacurilor teroriste, prin revigorarea cooperarii internationale in domeniul culegerii si procesarii informatiilor, armonizarea sistemelor judiciare si legislative.

Cu privire la masurile de urgenta ce trebuiau adoptate s-au distins trei curente:

- aparatorii tezei necesitatii masurilor de urgenta;

- cei care exprimau o dubla ingrijorare;

- sustinatorii tezei apararii drepturilor omului.