SISTEMUL INSTITUTIONAL AL U.E. - componenta Parlamentului, alegerea si statutul deputatilor

SECTIUNEA 1. PARLAMENTUL EUROPEAN

1. Consideratii generale

In 1957, TCEE si TEuratom au extins Adunarea comuna CECO, instituind o „Adunare”, cu puteri de deliberare si control pentru cele trei Comunitati. Aceasta si-a luat mai intai numele de Adunarea Parlamentara Europeana, iar in 1962 pe cel de Parlament European, care a fost oficializat prin Actul Unic European.

Este singura institutie a Uniunii care beneficiaza de legitimitatea sufragiului direct. La inceput atributiile sale erau minore, dar treptat ponderea sa in structura institutionala a Uniunii a crescut. Parlamentul dispune acum de putere legislativa in multe domenii, asigurand si controlul democratic. O sursa de ingrijorare este insa faptul ca interesul electoratului european a evoluat invers proportional cu extinderea rolului Parlamentului: participarea la alegerile pentru Parlamentul European a fost de 63% in 1979, cand s-a organizat primul scrutin european si a scazut continuu, ajungand la 44,2% in 2004.

Sediul Parlamentului European a fost fixat de statele membre la Strasbourg, unde se tin 12 reuniuni sau sesiuni plenare lunare. Reuniunile suplimentare se tin la Bruxelles, unde lucreaza si comisiile parlamentare. Secretariatul General al Parlamentului si serviciile sale se gasesc la Luxemburg.

Stabilirea sediului Parlamentului a facut obiectul unui conflict prelungit intre deputati, care insistau sa se stabileasca la Bruxelles si unele state membre (cum ar fi Franta, Germania si Luxemburg), care doreau pastrarea sediului la Strasbourg. Transand litigiul, Curtea de Justitie a statuat ca Parlamentul trebuie sa tina 12 sesiuni plenare ordinare la Strasbourg1.

2. Componenta Parlamentului, alegerea si statutul deputatilor

A) Componenta Parlamentului

Potrivit art. 189 TCE, Parlamentul e „compus din reprezentanti ai popoarelor statelor reunite in Comunitate”. Institutia nu reprezinta poporul Comunitatii, ci popoarele statelor, ceea ce reprezinta o diferenta fata situatia dintr-un stat federal, unde una din camerele Adunarii reprezinta poporul federatiei.

La Nisa se stabilise un numar maxim de 732 de parlamentari, ridicat la 736 prin Actul privind conditiile de aderare a Republicii Bulgaria si a Romaniei. Temporar, pana in 2009, cand se incheie actuala legislatura, numarul membrilor Parlamentului a crescut la 785. Pentru legislatura 2009-2013, Parlamentul a propus repartizarea locurilor pe state, prin rezolutia din 10 octombrie 2007, oprindu-se la un numar total de 750 de deputati. La reuniunea informala de la Lisabona a Consiliului European, desfasurata in 18-19 octombrie 2007, Italia a mai obtinut un loc, ajungandu-se la un numar total de 751 reprezentanti. S-a decis ca numarul maxim de locuri pe care il poate avea un stat sa fie de 96 (statul in chestiune este Germania, care pierde 3 locuri), iar numarul minim sa fie de 6 (Malta castiga un loc). Desigur, intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona va depinde de ratificarea de catre fiecare stat membru, potrivit procedurii constitutionale specifice

Repartizarea pe tari a mandatelor de eurodeputati:

Statul	Distributia (perioada de tranzitie)	Distributia (de lege lata)	Distributia (propusa prin tratatul de la Lisabona)
Germania
Franta
Regatul Unit
Italia
Spania
Polonia			Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran
Romania
Olanda
Grecia
Portugalia
Belgia
Republica Ceha
Ungaria
Suedia
Austria
Bulgaria
Danemarca
Slovacia
Finlanda
Irlanda
Lituania
Letonia
Slovenia
Estonia
Cipru
Luxemburg
Malta
Total

B) Alegerea si statutul parlamentarilor

a)  Alegerea  parlamentarilor  

Initial, parlamentarii europeni erau desemnati dintre membrii parlamentelor nationale, dupa procedura fixata de fiecare stat. In 1976 a fost adoptat Actul privind alegerea reprezentantilor Adunarii prin vot universal direct, iar din iulie 1979 deputatii sunt alesi in mod direct de cetatenii europeni.

In baza cetateniei europene, au drept de vot in statul in care isi au resedinta si cetatenii unui alt stat membru.

Mult timp statele n-au izbutit sa se puna de acord asupra unui sistem electoral uniform la nivel european. In prezent s-a acceptat ca alegerea europarlamentarilor sa se faca dupa sistemul proportional pe lista, cu anumite particularitati nationale. Este astfel posibil sa se prevada un prag minim pentru atribuirea de locuri in Parlament, dar acesta nu poate depasi 5% din voturile exprimate.

Mandatul are o durata de 5 ani. Actul din 1976 privind alegerea parlamentarilor si Regulamentul Parlamentului precizeaza ca deputatii isi exercita mandatul in mod independent. Ei nu pot fi obligati prin instructiuni si nu pot primi mandat imperativ.

b)  Statutul  parlamentarilor  

Statutul parlamentarilor europeni nu este inca uniform, fiind supus unor reguli atat comunitare, cat si nationale. Urmarind uniformizarea acestui statut, art. 190 alin. 5 TCE prevede ca „Parlamentul European stabileste statutul si conditiile generale privind exercitarea functiilor de catre membrii sai, dupa avizul Comisiei si cu aprobarea Consiliului, care hotaraste cu majoritate calificata. Consiliul decide in unanimitate in cazul normelor sau conditiilor privind regimul fiscal al membrilor sau fostilor membri.”

Conditiile de a fi ales, cumulul sau vacanta mandatelor sunt reglementate de dreptul intern al statelor. Indemnizatiile deputatilor sunt inca reglementate de dispozitiile statale (si suportate de bugetele nationale), situandu-se de obicei la nivelul celor primite de parlamentarii nationali, ceea ce atrage disproportii in raport de nationalitate (aproximativ 12000 €, un eurodeputat italian, sub 900 €, deputatii unguri si slovaci). Pe de alta parte, rambursarea cheltuielilor si regimul pensiilor sunt de competenta exclusiva a Parlamentului. Evident, regimul financiar inca in vigoare este prea putin echitabil, intrucat toti deputatii au aceeasi activitate.

Lucrurile se vor schimba din viitoarea legislatura, care va incepe in 2009. In septembrie 2005 Consiliul a acceptat propunerea Parlamentului privind statutul deputatilor. Indemnizatia a fost fixata la 38,5% din indemnizatia unui judecator de la Curtea de Justitie (cam 7000 € pe luna).

O parte din incompatibilitati cu statutul de parlamentar sunt fixate de dreptul comunitar. Mentionam: functia de membru al guvernului unui stat component al Uniunii, de membru al Comisiei, judecator, avocat general sau grefier la CJ sau la TPI, membru al  Curtii de Conturi, al Comitetului Economic si Social, al Comitetului Regiunilor, al unui organism al Comunitatii, inclusiv BEI. In plus, europarlamentarii sunt supusi si unor incompatibilitati stipulate de dreptul national.

Pana in 2009, cand expira actuala legislatura, calitatea de deputat european este compatibila cu cea de membru al unui parlament national. Din 2009, se interzice cumulul acestor mandate parlamentare va fi interzis.

Deputatul european poate exercita orice functie privata. Pentru transparenta si evitarea conflictelor de interese, Regulamentul interior al Parlamentului a stabilit un sistem de declarare a intereselor financiare ale membrilor sai. Fiecare parlamentar isi indica, intr-un registru tinut de chestori, activitatile profesionale, toate functiile sau activitatile remunerate, orice sustinere financiara, materiala sau constand in personal care se adauga la mijloacele furnizate de Parlament si care sunt alocate in cadrul activitatilor politice de terti, cu indicarea identitatii acestora din urma.

Membrii Parlamentului beneficiaza de imunitati si privilegii. Ei nu raspund pentru opiniile exprimate in exercitarea functiei si au facilitati administrative, fiscale, vamale. Se bucura de imunitate parlamentara pe durata sesiunilor.