SCHEMA FACTOLOGICA A RELATIILOR INTERNATIONALE IN SEC. XX SI INCEPUTUL SEC. XXI

la inceputul sec. XX, Statele Unite si Germania s-au specializat in diferite sectoare-motoar (chimie, industrie metalurgica, energie), in timp ce declinul britanic era evident; mondializarea politicii externe germane s-a inscris intr-un sistem neomercantilist, agresiv, ce dorea impunerea a tot ce era Made in Germany (in anul 1899, jurnalistul englez Williams a publicat lucrarea Made in Germany in care atragea atentia opiniei publice asupra dezvoltarii anumitor sectoare economice germane); ascensiunea spectaculoasa a Germaniei a nelinistit celelalte puteri europene, deoarece Germania putea ridica pretentii pentru reimpartirea sferelor de influenta (potrivit expresiei lui Michel Korinamn ne aflam in perioada cand Germania gandea lumea), legitimandu-si obiectivele prin intermediul unei noi discipline: geopolitica (vezi dimensiunea geopoliticii in scoala germana-curs I); in acest caz, la focarul traditional de tensiune - Alsacia si Lorena s-au adaugat altele: Europa danubiana, Orientul Mijlociu, zona mediteraneana; peste Ocean, Statele Unite a preluat din anul 1898 controlul asupra urmatoarelor teritorii: Cuba, Porto-Rico in Caraibe, Guam si Filipine in Pacific (de mentionat este si faptul ca in anul 1903, Henry Ford a pus bazele primei firme americane producatoare de automobile); ambele state - Germania si SUA vor juca un rol important in desfasurarea evenimentelor ulterioare pe scena politica mondiala.

in preajma primului razboi mondial s-au confruntat doua sisteme diplomatice: Antanta (articulata pe axa Paris-Sankt Petersburg la care s-a adaugat Londra) si Puterile Centrale (Viena-Berlin); "punerea la incercare a blocurilor" apare in cazul "miza Balcanilor" (conflictele din Bosnia-Hertegovina, razboaiele balcanice), in criza marocana la care s-au adaugat alte conflicte din intreaga lume; toate aceste "crize" nerezolvate sau fals rezolvate au dus la izbucnirea primului razboi mondial putandu-se vorbi despre o adevarata "criza a aliantelor" (vezi si esecul aliantelor din perioada dintre cele doua razboaie mondiale).

Europa la finalul primului razboi mondial. Repere cronologice

finalul primului razboi mondial a insemnat disparitia de pe scena politica a lumii a trei mari imperii: Austro-Ungar, Rus, Otoman;

invingatorii (cei patru "Mari": W. Wilson, Lloyd George, G. Clemanceau, Orlando) au stabilit principalele repere ale lumii post-razboi la Conferinta de pace de la Paris (12 ianuarie - 28 iunie 1919) pe respectul principiului nationalitatilor si punerea sub control a Germaniei (economic, militar, politic), considerata drept principal responsabil pentru declansarea razboiului;

destramarea Imperiului Austro-Ungar a dus la o reformulare a intregului spatiu european (daca in anul 1914 in Europa existau 22 de state, in 1920 - 29); pentru Europa Centrala si de Sud-Est mentionam aparitia unor noi state: Austria, un stat mic, de 84.000 km²; Ungaria - a fost redusa, prin miscarile teritoriale, la un stat de 92.000 km²; Polonia a primit Galitia; Romania - Transilvania si Bucovina, Italia - Trentinul si Tirolul de Sud; Croatia, Slovenia si Bosnia au format Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor, care a incorporat Muntenegru; Bulgaria a pierdut o parte din Macedonia in favoarea Iugoslaviei; Turcia a pastrat din Europa - Constantinopolul si a primit Anatolia;

tratatele de pace nu au formulat explicit, insa, problemele minoritatilor; in cadrul statelor nou create sau extinse teritorial existand numeroase minoritati nationale;

prin tot ceea ce au adus cu sine, tratatele pacii de la finalul primei conflagratii mondiale au impartit statele lumii (in special statele europene) in state "satisfacute" de noile coordonate si asa-numitele state "revizioniste" care s-au vazut obligate sa accepte la momentul 1919, 1920 conditiile pacii, dar care, in politica externa din perioada 1920-1939, au cautat revizuirea tratatelor: Germania (a considerat Versailles un diktat), Italia (a vazut in sistemul de pace o "victorie mutilata"), Ungaria, Rusia, Bulgaria, Turcia; ordinea instaurata de tratatele de pace a fost una fragila si nesigura;

la accentuarea instabilitatii spatiului european a contribuit si aparitia "statului rosu" dupa venirea la putere a bolsevicilor in fostul Imperiu Rus, care a fost redus  prin obtinerea independentei Finlandei, a Tarilor Baltice, a Basarabiei (s-a unit cu Romania); in plus, Franta si Marea Britanie au considerat Tratatul de la Brest-Litovsk drept o tradare in favoarea Germaniei; pana in anul 1920 in Rusia s-a desfasurat un conflict intre elementele "rosii" si armatele "albilor" sustinute de puterile occidentale; anul 1920 a marcat victoria bolsevismului;

Constituirea si evolutia Societatii Natiunilor (1920-1939)

punctul 14 al mesajului presedintelui S.U.A. - W. Wilson, in Congres la 8 ianuarie 1918, a prevazut crearea unei "asociatii generale a natiunilor" care sa garanteze independenta si integritatea teritoriala a tuturor statelor;

la Conferinta Pacii de la Paris, la insistentele presedintelui Wilsona fost adoptata in unanimitate, la 29 aprilie 1919, un text care a devenit Pactul Societatii Natiunilor, text ce a fost inclus in toate tratatele de pace;

oficial, Societatea Natiunilor a fost infiintata la 16 ianuarie 1920; sediul - Geneva; principiul fundamental - securitatea colectiva definita prin art. 10 din Pact (membrii Societatii Natiunilor, prin insasi apartenenta la organizatie, isi ofera o garantie reciproca de securitate);

institutional, Societate Natiunilor dispune de: o Adunare, care se intrunea anual, compusa din delegatii statelor membre, care dispun fiecare de un vot; rolul sau - votarea rezolutiilor si a recomandarilor; Consiliul - format din patru membrii permanenti, dupa parasirea de catre S.U.A.: Franta, Marea Britanie, Italia, Japonia, si din patru membrii nepermanenti (din anul 1922 - sase, in anul 1929 - noua); Consiliul are in vedere stabilitatea mondiala;

in anul 1926 - a aderat si a fost acceptata ca membru al Societatii Natiunilor - Germania (Japonia si Germania s-au retras in anul 1933); 1934 - U.R.S.S.; Italia s-a retras in anul 1937;

dintre conferintele desfasurate sub egida Societatii Natiunilor amintim Conferinta dezarmarilor de la Geneva - 2 februarie 1932 - a fost un esec total; la conferinta Germania a reclamat "egalitate de drepturi" in privinta inarmarilor;

desi intalnirile "marilor" diplomati ai "marilor" state europene din anii 20, 30 ai secolului XX au creat impresia unei diplomatii deschise, Societatea Natiunilor a fost marcata, ca si institutie suprastatala, internationala, de esec, datorita: regulei unanimitatii (art. 5 din Pact bloca orice decizie importanta); absenta unei forte militare internationale; insuficienta sau, mai bine spus, inexistenta sanctiunilor impotriva statelor considerate agresoare; Sociateatea nu a reusit sa creeze un cadru real de facilitate economica.

Conflicte, tratate si conferinte in perioada interbelica

Europa

martie 1919 - crearea Internationalei a III-a la Moscova de catre delegati ai partidelor comuniste si socialiste;

1919 - 1920 - razboiul dintre Turcia si Grecia - a fost primul conflict armat ce a decurs din regulile impuse la Conferinta Pacii;

1920 - 1921 - razboiul ruso-polonez; din dorinta de a reface teritorial Polonia anului 1772, generalul Pilsudski a atacat Rusia; prin Tratatul de la Riga (12 martie 1921) frontiera poloneza a depasit cu 150 km la est de linia propusa de puterile Antantei;

crearea Micii Intelegeri - 14 august 1920 - a fost incheiata Conventia dintre Cehoslovacia si Regatul Sarbo-Croato-Sloven, prin care se urmarea: respectarea Tratatului de la Trianon, ajutor reciproc in caz de atac neprovocat; 23 aprilie 1921 - a fost incheiata Conventia dintre Romania si Cehoslovacia - a fost introdus un nou articol referitor la concertarea actiunilor vis-a-vis de manifestarile revansarde ale Ungariei; 7 iunie 1921 - a fost incheiata Conventia dintre Romania si Regatul Sarbo-Croato-Sloven in care au fost inscrise urmatoarele principii: respectarea status-quo-ului european, respingerea politicii revizioniste, apararea granitelor.

mai 1921 - Conferinta de la Spa in privinta reparatiilor: suma despagubirilor pe care Germania le datora s-a ridicat la 132 miliarde marci aur, din care 52% revenea Frantei; Germania ea condamnata la ruina sau urma sa plateasca prin exporturi; pretextand o intarziere a varsamantului, Franta a ocupat bazinul Ruhr, in ianuarie 1923;

1921 - tratat de comert incheiat intre Marea Britanie si Rusia;

aprilie 1922 - Tratatul de la Rapallo - reluarea legaturilor economice si militare dintre Germania si Rusia;

proclamata la 30 decembrie 1922, U.R.S.S. a fost recunoscuta in anul 1924 de Marea Britanie, Italia si Franta;

octombrie 1922 - "Marsul asupra Romei" condus de Benito Mussolini;

iunie 1923 - in Bulgaria a fost instaurat guvernul Tankov, dupa un puci al ofiterilor bulgari;

septembrie 1923 - in Spania a fost instaurata dictatura militara a generalului Primo de Rivera;

"problema reparatiilor" a fost reglementata de doua planuri americane: Dowes (1924) si Young (1929) prin care au fost stabilite varsaminte esalonate pana in anul 1988;

octombrie 1925 - Acordurile de la Locarno - Germania a recunoscut granita sa occidentala cu Franta si Belgia, Marea Britanie si Italia, garantand acordul; armata franceza a evacuat Ruhr-ul in decembrie 1925;

ianuarie 1925 - Ahmed Zogu a devenit presedinte cu puteri sporite in Albania;

mai 1926 - in Polonia a avut loc o lovitura militara condusa de Pilsudski;

27 august 1928 - a fost semnat initial, de 15 state, si adoptat de 57, pactul Briand - Kellog de renuntare la razboi in reglementarea relatiilor internationale;

ianuarie 1929 - in Iugoslavia a avut loc lovitura de stat a regelui Alexandru;

iulie 1932 - instaurarea regimului Salazar in Portugalia;

ianuarie 1933 - Hitler a devenit cancelar al Germaniei;

martie 1933 - lovitura de stat a lui Dollfuss din Austia si instaurarea unei dictaturi austrofascista;

9 februarie 1934 - la Atena  - Romania, Iugoslavia, Grecia, Turcia au semnat pactul de constituire al Intelegerii Balcanice, adeziunea fiind deschisa tuturor statelor balcanice;

septembrie 1934 - U.R.S.S. a intrat in Societatea Natiunilor;

iunie 1935 - acordul naval anglo-german prin care Hitler a consimtit sa reduca efectivele marinei germane la 35% din acelea ale marinei britanice, obtinand dreptul de a avea tot atatea submarine ca si Marea Britanie;

octombrie 1935 - invazia Italiei in Etiopia; a fost condamnata de Societatea Natiunilor care a votat sanctiuni economice; nici SUA si nici Germania nu le-a respectat;

7 martie 1936 - Hitler a invadat Renania demilitarizata; in acel moment Germania nu era pregatita sa reziste la o riposta a Frantei insa Parisul nu a reactionat;

august 1936 - Grecia - lovitura de stat a generalui Metaxas;

1 noiembrie 1936 - Mussolini a oficializat alianta germano-italiana - "Axa Roma - Berlin";

25 noiembrie 1936 - Germania si Japonia au semnat un pact anti-Komintern impotriva U.R.S.S.; in 1937 s-a alaturat si Italia;

februarie 1938 - instaurarea regimului de autoritate monarhica a regelui Carol al II-lea in Romania;

13 martie 1938 - proclamarea Anschluss-ului (Austria a fost anexata de Germania);

primavara anului 1938 - Partidul German al Sudetilor a reclamat autonomia regiunii; 30 septembrie 1938 - Acordul de la Munchen - participanti: Hitler, Chamberlain, Mussolini, Daladier - a atribuit Germaniei regiunea cehoslovaca Sudet; Chamberlain a fost convins ca "a salvat pacea pentru o generatie"; la scurt timp, Cehoslovacia a fost desmembrata - Polonia a anexat Teschen, Ungaria  - sudul Sloveniei, instaurandu-se si un guvern slovac autonom;

15 martie 1938 - Cehoslovacia a acceptat protectoratul german asupra Boemiei si Moraviei;

aprilie 1939 - Italia a invadat Albania pe care a anexat-o imediat;

22 mai 1939 a fost pecetluit "pactul de otel" intre Germania si Italia; 

23 august 1939 a fost semnat Pactul germano - sovietic (Ribbentrop-Molotov); un protocol secret a impartit Polonia, Tarile Baltice, Basarabia, Bucovina.

America

19 martie 1920 - Senatul SUA nu a ratificat Tratatul de la Versailles; SUA nu face parte din Sociaetatea Natiunilor; garantia anglo-americana asupra frontierei franceze a cazut; in noiembrie 1920 - Harding, reprezentant al republicanilor, a fost ales presedinte; deviza sa: "America first !";

S.U.A. a urmat fata de Europa o politica de izolare, activand in America Centrala si de Sud: 1923 Tratatul Gondra (colaborarea dintre state in pofida tensiunilor existente) si, mai tarziu, prin "politica bunei vecinatati" promovata de Roosevelt;

1921-1921 - Conferinta de la Washinghton a marcat incheierea urmatoarelor tratate: Conventia maritima prin care s-a stabilit dimensiunea flotelor celor cinci mari puteri: SUA, Marea Britanie, Japonia, Franta, Italia; Conventia celor patru puteri (SUA, Marea Britanie, Franta, Japonia) a garantat un statu-quo al posesiunilor din Pacific; Conventia celor noua puteri care a garantat independenta chineza si a obligat China la o politica "a usilor deschise"; Conventia Shandong - Japonia a retrocedat Chinei - Shandong si Kiaochou, retragandu-si trupele din Siberia;

SUA au devenit primul partener comercial si primul investitor din America Latina; politica de "big stick" este tot mai greu acceptata in zona: 1927-1933 - conflictele din Nicaragua;

1929 - a fost adoptat Memorandumul Clark - princare SUA si-au anuntat intentia de a trece la o politica de buna vecinatate; aceasta politica a fost prelungita pana in anul 1930;

incepand cu anul 1936 - presedintele SUA, Roosvelt s-a angajat intr-o politica de inarmare vizandu-se intarirea securitatii nationale.

Asia - Extremul Orient (pentru Orientul Mijlociu vezi capitolul "Lumea islamica si regulile sale")

dupa Conferinta dezarmarilor de la Londra (1930) - Japonia s-a considerat nedreptatita datorita procentului pastrat: 5:5:3 in privinta inarmarilor dintre SUA, Marea Britanie si Japonia; Japonia si-a inceput expansiunea - Manciuria, India, Myanmar, Statele Malaya, Australia, Singapore, Noua Zeelanda, Filipine, Guam, Indochina, Indiile Olandeze; in anul 1934, Japonia a denuntat Conventia maritima de la Washington;

martie 1932 - a fost proclamat statul "Manciukuo" - stat teoretic independent, dar, de fapt, sub protectorat japonez; actiunea japoneza a primit doar o condamnare verbala din partea Societatii Natiunilor; in martie 1933, Japonia s-a retras din Societatea Natiunilor;

26 iulie 1937 - Japonia a atacat China fara nici o declaratie de razboi; in anul 1938 - trupele nipone au ocupat in intregime estul Chinei, marile porturi, centrele importante comerciale si industriale.

Chestiunea Orientului Mijlociu si Apropiat-cronologie:                    

Islamul este una dintre cele trei mari religii ale omenirii, beneficiind de peste un miliard de adepti; propavaduieste supunerea si "stapanirea de sine" dar are adepti care dau dovada de nesupunere si rebeliune; se bazeaza mai presus de orice pe credinta intima si implicare personala, refuzand existenta preotilor dar este resintita ca o lege severa, permanent in vigoare; unora aduce alinare (adeptilor), altora produce spaima, fascinand si beneficiind, totodata, de o maltratare mediatica din cauza barbariei si violentei comise in numele ei;

disputa pentru succesiune a dus la aparitia a doua scoli de gandire - Sunni si Sia; majoritatea discipolilor lui Mohammed credeau ca, intrucat Profetul nu-si numise un urmas, cel care avea sa-i urmeze trebuia desemnat de companionii Profetului; celalalt curent de gandire sustinea ca Mohammed l-a desemnat ca urmas pe Ali, ginerele sau; la moartea lui Mohammed, sunniti au preluat puterea, desi siiti s-au declarat a fi adevaratii mostenitori ai Profetului; in Irak, unde alcatuiesc majoritatea, siitii au fost oprimati in anii ^,70 si ^,80 de Saddam Hussein precum si in razboiul din Golf.

chestiunea Orientului Mijlociu este cunoscuta ca fiind problema Orientului care a  aparut odata cu prabusirea Imperiului Otoman; infrangerea acestuia a trezit speranta arabilor, Marea Britanie sustinand constituirea unui regat (actiunile colonelului Lawrencw); totusi, Declaratia Balfour (1917) a facut referire la constituirea unui "camin national evreiesc" in Palestina ca de altfel si aranjamentele secrete incheiate in mai 1916 intre diplomatii Sykes si Picot; in acest fel, Regatul Arab a durat mai putin de un an;

in functie de interesele proprii, Marea Britanie si Franta au modificat in zona frontierele in functie de propriile interese: Londra a anexat Mosul (regiune bogata in petrol) creand Transiordania;

intre 1920 si 1923, Mustafa Kemal a recuperat prin forta regiunea de coasta a Smirnei, refuzand proiectul statului Kurdistan, prevazut in Tratatul de la Sevres, alimentand nemultumirile poporului kurd divizat in cinci state; toate aceste neimpliniri au alimentat obiectivele organizatiilor secrete ce practica activismul politic si militar: la arabi. Fratii musulmani, la evrei, Hagana, Irg-un si grupul Stern; mai tarziu, in timpul razboiului, partidul ba'th incearca sa adapteze socialismul la tarile arabe;

1922 - Egiptul si Irakul au devenit independente; in Egipt, Londra cauta sa isi protejeze "liniile de comunicatie" cu imperiul; tot acum au fost fixate frontierele Kuweitului, fost protectorat englez;

1923 - prin Tratatul de la Lausanne au fost anulate formarea Kurdistanului si a Armeniei;

1925 - Liga Natiunilor a atribuit Irakului, regiunea Mosul;

1925-1926 - Siria se revolta impotriva dominatiei franceze;

1926 - cu ajutorul Marii Britanii a fost format Regatul Arabiei Saudite;

1928 - prin Tratatul de la Mosul au fost reimpartite procentele la Irak Petroleum Company (in anul 1912 a fost fondata compania Turkish Petroleum, concesionata de Irak an anul 1925 si redenumita Irak Petroleum Company); capitalul la Irak Petroleum Company a fost distribuit astfel: 52,5% companiilor petrolifere engleze, 21,25% companiilor Statelor Unite ale Americii, 21,25% companiilor franceze;

1929 - au avut loc infruntari violente intre arabi si evrei in Palestina;

1930 - Irakul a devenit primul stat independent din lumea araba;

1931 - Congresul Arab de la Ierusalim instiga opinia publica impotriva emigratiei evreiesti;

1937 - comisia Peel a eloborat un plan de impartire a Palestinei intre un stat evreiesc, un stat arab si regiunea Ierusalim, plasata sub mandat;

1938 - a fost descoperit un mare zacamant de petrol in Arabia Saudita;

1939 - Cartea Alba britanica a luat in considerare formarea unui singur stat binational in Palestina si anumite restrictii asupra imigratiei evreiesti;

1941 - Iranul a fost ocupat in zona nordica de armata U.R.S.S. iar in sud de cea britanica; in anul 1945, U.R.S.S. a instalat in zona sa de ocupatie Republica Kurda si Republica Azerbaidjanului de Sud; ambele au disparut cu ajutorul armatelor Statelor Unite ale Americii

1945 - cu sprijinul Londrei, a luat fiinta Liga Statelor Arabe;

1947 - ONU a votat impartirea teritoriala a Palestinei;

1948 - a luat fiinta statul Israel; s-a declansat un razboi intre statul evreiesc si tarile Ligii Arabe;

1955 - Iranul s-a alaturat Pactului de la Bagdad prin care se prelungea spre est zona de securitate NATO;

septembrie 1960 Bagdad- a luat fiinta Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC); statele semnatare au fost: Venezuela, Iran, Irak, Arabia Saudita, Kuweit, la care s-au adaugat - Quatar, Libia, Indonezia, Abu Dhabi, Algeria, Nigeria, Ecuator, Gabon;

1961 - Kuweitul si-a obtinut independenta;

1967 - Israelul a invadat Cisiordania;

1968, Organizatia pentru Eliberarea Palestinei a inceput sa execute raiduri in Israel, din Libanul de Sud; la inceputul anilor ^,70 Libanul a devenit singura baza a OEP, in urma expulzarii acesteia din Iordania;

11 noiembrie 1982 - un tanar a intrat cu un Mercedes alb, plin cu exploziv, in cartierul general din Tyr al armatei israeliene; explozia a distrus cladirea cu opt etaje si a omorat 141 de persoane; a fost prima bomba umana; doi ani mai tarziu a fost dezvaluita identitatea atacatorului - Ahmad Qassir, 17 ani, membru al Rezistentei Nationale Libaneze, atentatul fiind revendicat de Hezbollah (Partidul lui Dumnezeu), care nu avea atunci o identitate bine determinata;

1982-1985 - au avut loc cel putin 13 atacuri similare; modul de atac, de inspiratie iraniana, includea transportul bombelor in masini, valize sau chiar cu ajutorul unui magar;

1985 a fost constituita Rezistenta Islamica;

in timpul razboiului dintre Iran si Irak, Khomeini a justificat practica trimiterii copiilor peste campurile minate, prin proslavirea tinerilor siiti; baietii, nu mai mari de noua ani, isi sacrificau vietile ca detonaori umani de mine, pe campurile irakiene, pentru a elibera drumul in fata armatei iraniene;

18 aprilie 1983, ambasada SUA de pe faleza din Beirut a fost distrusa de o explozie masiva, soldata cu 63 de morti; in momentul atacului, membrii CIA din Beirut aveau o intalnire cu principalii experti ai Agentiei in problemele Orientului Mijlociu; in acel moment, Washingtonul, prin presedintele Reagan, a declarat: "Acest atac criminal impotriva misiunii noastre diplomatice nu ne va descuraja sa ne continuam urmarirea scopului de realizare a pacii in regiune si vom merge mai departe pe cale despre care stim ca este dreapta".

octombrie 1983 - 241 de militari din Infanteria Marina a Statelor Unite au murit in cea mai mare explozie non-nucleara, de dupa cel de-al doilea razboi mondial si pana atunci; la nici un minut a avut loc o a doua detonatie care a ucis 58 de soldati francezi din trupele aeropurtate; mentionam ca Fortele Multinationale (MNF) se aflau in Liban pentru mentinerea pacii in zona dar incepand cu 19 septembrie crucisatoarele americane s-au implicat direct in razboiul civil;

atentatele din octombrie 1983 au fost revendicate prin telefoane date la Agentia France Presse, de o organizatie necunoscuta, numita Jihadul Islamic, identificata ca fiind compusa din musulmani libanezi si "soldati ai lui Dumnezeu care jinduiesc la martiriu" () "Violenta va ramane singura noastra cale" - in fap, Jihadul Islamic nu era decat o alta denumire sau o aripa a Hezbollahului, care a numit atacul asupra ambasadei americane, in manifestul sau, "prima pedeapsa"; 

liderii Hezbollah se lauda cu o lunga lista de tineri dornici sa-si sacrifice viata in atacuri de martiri (dispretuiesc termenul de sinucidere); desi multi invatati islamici considera ca in Coran este interzisa sinuciderea, Partidul lui Dumnezeu o considera jertfa suprema intr-u apararea credintei;

impotriva decretului care impiedica femeile sa devina bombe umane, s-a ridicat Rima Fakhri, licentiata in agricultura la Universitatea Americana din Beirut; Sanaa Muhaidily (17 ani), cunoscuta sub denumirea de Mireasa Sudului, a devenit primul simbol al participarii femeilor in lupta contra inamicului, cand a intrat cu masina ei Peugeot alba intr-o tinta israeliana, omorand doi soldati;

Eseu: Protocolul de la Geneva Eseu: Domnia lui Alexandru Ioan Cuza 1859-1866

1980-1988 - s-a desfasurat razboiul iraniano-irakian;

august 1990 - Irakul a invadat si anexat Kuveitul care a fost eliberat in ianuarie 1991 de catre o coalitie militara condusa de S.U.A. sub egida O.N.U; Irakul a fost supus unui embargou; potrivit surselor O.N.U., in anul 1995 numarul victimilor acestuia s-a ridicat la 5.2000.000 morti;

1991 - Istraelul a fost atacat cu rachete Scut de pe teritoriul Irakului; din acel moment, Marc Noushi considera ca "frontul nu mai este inaintea ci inapoia aglomerarilor urbane" (Marc Nouschi, Mic atlas istoric al secolului XX, Iasi, Editura Polirom, 2002, pp. 57-61);

1998 - a avut loc operatiunea anglo-americana din Irak;

Al doilea razboi mondial - 1939 - 1945 - repere cronologice

1 septembrie 1939 - armatele germane au invadat Polonia - a fost declansat cel de-al doilea razboi mondial;

Marea Britanie si Franta au cerut printr-un ultimatul ca Germania sa-si retraga trupele dincolo de granita;

17 septembrie 1939, conform intelegerilor germano-ruse, URSS a invadat Polonia de Est;

29 septembrie 1939 - a fost semnat Tratatul germano-sovietic al granitelor si de prietenie prin care URSS  aobtinut dreptul de a dispune de Lituania in schimbul unor concesii teritoriale;

30 noiembrie 1939 - URSS a atacat Finlanda; la 14 decembrie 1939 URSS a fost exclusa din Liga Natiunilor;

12 martie 1940 - a fost semnata Pacea de la Moscova - Finlanda a cedat teritorial in favoarea URSS;

1940 - a fost incheiat Pactul celor trei puteri: Germania, Italia, Japonia; scopul - o noua ordine in Europa si Asia de Est; pana in anul 1942 la Pact au aderat: Ungaria, Romania, Slovacia, Danemarca, Finlanda, China-Nanjing, Bulgaria si Croatia;

15 mai 1940 - Olanda a capitulat in fata armatei germane; la 28 mai a capitulat Belgia;

5 iunie - 24 iunie 1940 - "batalia pentru Franta"; la 14 iunie 1940 - Parisul a capitulat fara lupta;

22 iunie 1940 - a fost semnat Armistitiul de la Compiegne - Franta a fost impartita intr-o zona ocupata si una libera (Franta de la Vichy);

1940 - 1941 - "batalia Angliei"; un rol important l-a avut razboiul aerian;

septembrie 1940 - ofensiva Italiei (Italia a declarat razboi Frantei si Marii Britanii la 10 iunie 1940) impotriva Egiptului, lansata din Libia; decembrie 1940 - are loc, pe frontul din Africa de Nord, contraofensiva britanica, incununata de succes;

1940 - lansarea campaniei italiene asupra Greciei (frontul balcanic);

30 august 1940 - cel de-al doilea dictat de la Viena - nord-estul Transilvaniei a fost incorporat Ungariei;

22 iunie 1941 - Hitler a atacat URSS fara declaratie de razboi, conform Directivei 21 (Planul Barbarossa); pactul de neutralitate cu Japonia din 13 aprilie 1941 a permis URSS-ului sa duca un razboi pe un singur front;

1941 - SUA: prolamarea celor "patru drepturi" - Legea de imprumut si arendare prin care a intrat in vigoare livrarea de material catre URSS;

14 august 1941 - Churchil si Roosvelt au adoptat "Carta Atlanticului" prin care cele doua state renuntau la castiguri teritoriale, schimbari teritoriale doar in acord cu cei implicati, dreptul la autodeterminare pentru toate popoarele, libertatea marilor, renuntarea a utilizarea fortei armate;

octombrie-decembrie 1941 - "batalia Moscovei"; 5 decembrie 1941 - contraofensiva sovietica;

7 decembrie 1941 - atacul japonez de la Pearl Harbour; 8 decembrie  - declaratia de razboi SUA impotriva Japoniei urmata de declaratiile de razboi impotriva Germaniei si Italiei;

1941 - 1942 - prima conferinta de la Washington (SUA, Marea Britanie) - Consiliul de razboi aliat a decis adoptarea unei atitudini defensive fata de Japonia si un plan de debarcare in nordul Africii;

1 ianuarie 1942 - Pactul de la Washington - cele 26 de natiuni aflate in razboi au puterile Axei au hotarat ca nu vor incheia vreun armistitiu separat; pactul a devenit viitorul nucleu al Natiunilor Unite;

18-26 iunie 1942 - a doua Conferinta de la Washington; 

1942 - a fost incheiata alianta militara germano-italo-japoneza;

in vara anului 1942 - are loc ofensiva puterilor Axei pe teritoriul sovietic; contraofensiva a fost declansata la 19 noiembrie 1942;

octombrie 1942 - a fost declansata contraofensiva britanica in Africa de Nord;

31 ianuarie 1943 - s-a inregistrat capitularea contingentului sudic sub comanda maresalului Paulus, iar la 2 februarie 1943 a contingentului nordic;

14-24 ianuarie 1943 - Conferinta de la Casablanca - Roosvelt si Churchill au decis debarcarea in Sicilia; Roosevelt a pretins capitularea neconditionata a Germaniei;

10 iulie - 17 august 1943 - Aliatii au cucerit Sicilia; dupa 19 iulie 1943 - regele Victor Emanuel a preluat puterea in Italia, Mussolini fiind arestat si demis; a fost instaurat un guvern condus de maresalul Pietro Badoglio, fara membri fascisti; la 13 octombrie Italia a declarat razboi Germaniei; la 12 septembrie Mussolini a fost eliberat de germani - a fost constituita Republica Sociala Italiana (Republica de la Salo);

28 noiembrie - 1 decembrie 1943 - Conferinta de la Teheran (Roosevelt, Churchill, Stalin) - a decis debarcarea din nordul Frantei;

1943 - ofensiva aliata pe scara larga in Pacificul de sud-vest;

23 august 1944 - in Romania a avut loc o lovitura de stat; maresalul Antonescu a fost arestat, cabinetul gen. Sanatescu a pus capat luptei contra URSS; Germania a bombardat Bucurestiul, URSS a ocupat terenurile petrolifer de la Ploiesti (30 august) si Bucurestiul (31 august); 12/13 septembrie 1944 - a fost semnata Conventia de Armistiti dintre Romania si Puterile Aliate;

25 august 1944 - trupele germane au parasit Grecia; in Grecia a izbucnit razboiul civil intre comunisti si monarhisti;

5 septembrie 1944 - URSS a declarat razboi Bulgariei; 8 septembrie Bulgaria a declarat razboi Germaniei; 9 septembrie 1944 - in Bulgaria a avut loc o lovitura de stat a fortelor bulgare prosovietice conduse de Gheorghiev; Armata Rosie a ocupat Bulgaria fara rezistenta;

in Albania - dupa retragerea trupelor germane a fost format un guvern prosovietic;

18 octombrie 1944 - a fost ocupat Belgradul de catre partizanii lui Tito care au facut legatura cu Armata Rosie;

9 - 18 octombrie 1944 - Intalnirea de la Moscova (Churchill, Eden, Stalin) - au fost stabilite sferele de influenta in Balcani: Romania, Ungaria, Bulgaria sub influenta sovietica, Grecia - sub influenta engleza, Iugoslavia - influenta britanica si sovietica;

4-11 februarie 1945 - Conferinta de la Ialta;

19 februarie 1945 - debarcarea americanilor in Japonia;

9 - 14 aprilie 1945 - ofensiva aliatilor, strapungerea americanilor la Bologna;

28 aprilie 1945 - capitularea fortelor germane din Italia (2 mai); Mussolini a fost executat;

2 mai 1945 - capitularea Berlinului; 30 aprilie 1945 - sinuciderea lui Hitler;

4 mai 1945 - semnarea capitularii fortelor armate germane in Olanda, nord-vestul Germaniei, Danemarca si Norvegia;

7 mai 1945 - semnarea capitularii neconditionate a armatei germane;

6 august 1945 - aruncrea primei bombe atomice asupra Hiroshimei; 9 august - la Nagasaki; la 8 august 1945 - URSS a declarat razboi Japoniei; Armata Rosie a invadat Manciuria si Coreea, au ocupat Ins. Kurile si pen. Sahalin;

2 septembrie 1945 - Japonia a capitulat.

Relatii Est-Vest (1945-2005)

Notiunea de "Razboi Rece" a fost utilizata pentru prima data de B. Baruch, consilier al presedintelui S.U.A., Roosvelt, in anul 1947. Cea mai cunoscuta definitie - R. Aron: ,,Razboi improbabil, pace imposibila".

Delimitare

perioada cuprinsa intre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si caderea zidului Berlinului (disparitia URSS);

in sens restrans - perioada 1947 (refuzul Planului Marshall de catre U.R.S.S.) - 1962 (criza rachetelor din Cuba), 1953 moartea lui Stalin si prima reuniune a celor patru puteri (SUA, URSS, Marea Britanie, Franta). 

La 5 marite 1946, Churchill a folosit expresia "Cortina de Fier" in discursul pronuntat la Fulton, in Statele Unite, spunand ca: "De la Stettin, pe malul Balticii la Trieste, pe Adriatica, o cortina de fier a coborat de-a lungul continentului european. In spatele acestei linii, toate capitalele fostelor state ale Europei Centrale si de Est sunt, de acum inainte, incluse in sfera de influenta sovietica".

Discursul lui Churchill este prezentat ca unul din factorii de inceput ai ,,Razboiului Rece".

U.R.S.S. si ocuparea Estului. ,,Solutionarea" crizelor din Europa Centrala si de Sud-Est

Dupa anul 1945, Armata Rosie a ocupat Romania, Bulgaria, partile estice ale Austriei si ale Germaniei (la 8 mai 1949, Germania de Vest a fost instituita ca stat independent prin adoptarea legii fundamentale, Bonul fiind noua capitala a RFG; la 7 octombrie 1949, a fost proclamata RDG), fiind prezenta in calitate de aliata si cobeligeranta, in Polonia si Cehoslovacia, dispunand de mari posibilitati de interventie in politica interna si de dictare a politicii externe a acestora.

februarie 1948 - lovitura de la Praga - presedintele E. Benes a fost inlocuit cu comunistul K. Gottwald (opozantii partidului comunist au fost inchisi sau executati);

22 septembrie 1947 - URSS a creat Kominformul - Birou de informare, comun partidelor comuniste europene - pentru coordonarea activitatilor lor; grija lui Stalin a fost, de fapt, o regrupare a partidelor comuniste pentru a pregati ,,excomunicarea" lui Tito in Iugoslavia (a adoptat o politica externa non-aliata, critica la adresa Moscovei);

instaurarea guvernului dr. Petru Groza (6 martie 1945); falsificarea alegerilor din Romania (19 noiembrie 1946);

la 1 noiembrie 1956, reformatorul ungar Imre Nagy, a denuntat pactul de la Varsovia, proclamand neutralitatea ungara, bazandu-se pe sprijinul occidentalilor; URSS a intervenit cu brutalitate, Nagy a fost executat si inlocuit cu Janos Kadar;

in 1968, preluand puterea in Cehoslovacia, Alexander Dubcek, a pus la punct reforme economice, suprimand cenzura si restabilind libertatea sindicala; el reprezinta ceea ce s-a numit "socialismul cu fata umana", inacceptabil pentru Moscova; la 20 august 1968, URSS intervine, punand capat "primaverii de la Praga"; Armata Rosie a ramas in Cehoslovacia pana de dizolvarea Pactului de la Varsovia; L. Brejnev a dezvoltat teoria suveranitatii limitate - apararea intereselor socialismului trece inaintea intereselor particulare ale fiecarei tari;

in 1980, dupa ce guvernul polonez a anuntat o crestere a preturilor la produsele alimentare cu 100%, in Polonia au izbucnit greve, incepand cu cea a muncitorilor de la santierul Naval din Gdansk; Lech Walesa a devenit purtatorul de cuvant al disputei, conducand Solidarnosc (Sindicatul Solidaritatea); Moscova, fiind "prinsa" in razboiul din Afganistan si de criza "eurorachetelor", au fost semnate la Gdansk, acorduri (31 august) prin care au fost recunoscute sindicatele, radioul si presa fiind liberalizate; pentru prima data intr-o tara din Est, a fost recunoscut un sindicat; la 13 decembrie 1981, Wojciek Jaruzelski (secretarul Partidului Comunist Polonez) a proclamat Legea Martiala, liderii sindicali fiind arestati;

13 august 1961 a fost ridicat din ordinul guvernului est-germna, un zid al Berlinului, de-a lungul liniei de demarcatie dintre cele doua Germanii.

SUA si politica de containement     

In anul 1947, revista "Foreign Affairs" a publicat un articol sub pseudonim - "X" (autor G. Kennan, fost diplomat la Moscova) in care era specificat faptul ca:

- ,,elementul principal al politicii americane fata de URSS trebuie sa fie o indiguire (containement, tradus in franceza prin endiguiment - indiguire) pe termen lung, rabdatoare dar ferma si urmarind cu atentie tendintele expansioniste ale Rusiei, in vederea punerii in opozitie fata de rusi a unei contraforte inalterabile in orice punct in care isi vor arata semnele vointei de a incalca interesele unei lumi pasnice si stabile".

Nu era vorba despre o opozitei pe fata, vis-a-vis de sovietici, ci de una ferma, astfel incat acestia sa nu mearga mai departe. Astfel, se avea in vedere construirea unor "baraje" pentru oprirea unei inaintari a Moscovei. Kennan prevedea ca, daca Vestul ajungeau sa opreasca expansiunea sovietica, Kremlinul, dupa un timp, ar fi revenit la o politica mai inteleapta.

Planul Marshall

La 5 iunie 1947, generalul Marshall, se pronunta la Harvard, intr-un discurs public, pentru un sjutor gratuit si important pentru Europa, aflata sub spectrul foamei si al saraciei. De fapt, s-a incercat evitarea unor grave dificultati economice europene, de care ar fi putut profita URSS. Evident, URSS a refuzat ajutorul american, ca de altfel tot ea si pentru statele controlate.

Refuzul Moscovei a marcat cu adevarat, impartirea Europei in Vest - statele care au beneficiat de ajutorul SUA, si Est - statele satelit Rusiei, cu un nivel economic din ce in ce mai scazut.

Planul Marshall a ramas o referinta mitica a unui ajutor economic reusit.

Crizele Razboiului Rece

Razboiul din Coreea (1950-1953)

reprezinta apogeul Razboiului Rece

primul conflict limitat Est-Vest, dupa al doilea razboi mondial,

marchaza apoteoza anticomunismului (politica maccarthista)

Alianta Atlantica si-a creat structuri permanente cu ONU

niciodata URSS nu a fost mai puternica

Cauzele si desfasurare:

In anul 1945, Coreea, a fost ocupata de rusi si de americani, de o parte si de alta a paralelei 38; o comisie mixta trebuia sa instaleze un guvern corean; fiecare putere isi are propriul protejat - URSS-Coreea de Nord (regim comunist), SUA-Coreea de Sud (dictatura capitalista). 

La 25 iunie 1950, sudul a fost invadat de corpuri de armata nord-coreene; la 7 iulie 1950, Consiliul de Securitate al ONU, a cerut americanilor preluarea comandamentului fortelor ONU (comandantul, generalul MacArthur, s-a pronuntat pentru o unificare a Coreei in avantajul sudului; occidentalii resping ideea de teama unei extinderi a conflictului - in acest razboi, China aparticipat cu "voluntari"). MacArthur a cerut dreptul de a folosi arma nucleara. A fost demis.

Armistitiul a fost semnat la Pan Mun Jon, la 27 iulie 1953 - o zona demilitarizata de patru km separa cele doua state.

Razboiul Suez-ului (1956)

In anul 1952, Nasser a preluat puterea in Egipt. Discursul sau nationalist indreptat impotriva Isrlaleului, au dus ca SUA sa refuze livrarea de armament. Nasser apeleaza la Moscova (a fost o alianta "impotriva firii": URSS - stat laic, Egiptul - stat musulman). La randul sau, SUA si-a retras sprijinul financiar pentru construirea barajului de la Assouan. Drept replica, Nasser a nationalizat Canalul Suez, la 25 iulie 1956.

,,Lovite" de aceasta decizie au fost Marea Britanie si Franta, care, punandu-se de acord cu Isrelul, stabilesc un plan comun. Potrivit acestuia, Israelul ar fi trebuit sa atace Egiptul, iar cele doua mari puteri europene, pretextand ca siguranta canalului este amenintata, ar fi ocupat canalul, nu inainte de a cere, atat Israelului cat si Egiptului o retragere a trupelor lor la 15 km de canal (iancceptabil pentru Nasser, deoarece ar fi ramas Israelului intregul Sinai).

planul anglo-francez a fost unul reusit, dar a fost vazut in "lumea a treia" ca o noua operatiune coloniala, situatie de care a profitat URSS; de acum, Moscova a trecut la inconjurarea statelor NATO prin intermediul "lumii a treia", Moscova aparand ca un "stat salvator al popoareleor de pretutindeni";

la 5 noiembrie, URSS a trimis la Paris, Londra si Tel-Aviv un ultimatum; aluzia la utilizarea armei nucleare a fost clara (primele bombardamente cu arma atomica: SUA impotriva Japoniei, 6 si 9 august 1945, Hiroshima si Nagasaki; in 1949 Moscova a detonat prima arma nucleara; in 1952 Londra; China in 1964);

europenii au cedat, succesul initial a fost transformat intr-un esec diplomatic; invingatorii razboiului Canalului Suez-ului au fost URSS si Egiptul;

SUA si-a substituit influenta cu cea a puterilor europene in Orientul Apropiat; Londra devine constienta ca, pe viitor, va fi imposibil sa intervina in vreun conflict, fara ajutorul sau acordul american; Parisul a hotarat accelerarea unui program atomic propriu, care sa ii asigure o autonomie strategica (din anul 1960 Franta va detine arma nucleara).

Criza din Cuba

In ianuarie 1959, Fidel Castro a preluat puterea in Cuba, trecand la o politica de nationalizare a pamanturilor si fabricilor, care a tras ostilitatea SUA, implicata in economia insulei.

In aprilie 1961, SUA a organizat debarcarea in Cuba a unor militanti anticarlisti. Dupa esecul acestora, Castro a cautat, evident, sprijin la temutul adversar al Casei Albe, Kremlinul. Pentru Moscova a fost o ocazie nesperata de a se stabili la 150 de km de coastele americane. Regimul lui Castro (obiectivul politicii sale era de a exporta revolutia in ansamblul continentului american) este primul regim comunist din emisfera americana, situatie inacceptabila pentru americani.

In octombrie 1962, un avion-spion american a detectat in timpul zborului deasupra Cubei, rampe de lansare a rachetelor. La cererea cubanezilor, acestea au fost instalate de Moscova.

Este prima amenintare directa asupra teritoriului american, situatie inacceptabila pentru SUA. La 22 octombrie 1962, J.F. Kennedy face o declaratie la posturile de televiziune anuntand prezenta rachetelor si evoca spectrul unui razboi nuclear. Replica lui Hrusciov a venit a doua zi, la radioul sovietic (primele declaratii au fost facute, dupa cum se poate vedea, cu ajutorul mass-media), subliniind raportul de forte care, potrivit propriei declaratii, ar fi fost favorabil Moscovei. Totodata, Hrusciov "a venit" cu o solutie: URSS putea renunta la baza din Cuba, daca SUA ar fi facut acelasi lucru in Europa. Situatia era de neacceptat: ar fi insemnat disparitia NATO.

La 26 octombrie, Hrusciov a facut o propunere secreta Casei Albe, URSS acceptand retragerea rachetelor din Cuba daca SUA nu ataca insula si asigurau retragerea rachetelor proprii din Turcia si Marea Britanie. Kennedy a acceptat. Fidel Castro s-a opus acestei solutii, simtindu-se tradat de Moscova, in acest sens, Castro nu a acceptat prezenta observatorilor ONU pentru verificarea distrugerii rachetelor. URSS face in asa fel incat avioanele americane sa poata numara rachetele evacuate pe puntea navelor.

DESTINDEREA

a caracterizat relatiile Est-Vest intre anii 1962 si 1979;

a fost pusa in aplicare la inceputul anilor *60, in SUA, teoretizata de Richard Nixon, presedinte al Statelor Unite din anul 1968, si de catre Henri Kissinger;

Kissinger a fost promotorul conceptului de realpolitik = URSS nu trebuie judecata dupa criterii morale (daca regimul sovietic este bun sau nu), ci din punctul de vedere al intereselor americane; nu conteaza natura regimului sau politic, ci doar comportamentul sau in cadrul relatiilor internationale in raport cu interesele americane;

in URSS, linia trasata la Congresul al XX-lea al PCUS din anul 1956, la care Hrusciov a sustinut ideea ca razboiul dintre cele doua tabere poate fi evitat, tabara socialista fiind destul de puternica pentru a se apara; venit la putere in anul 1964, Leonid Brejnev realizeaza marea distanta intre cele doua economii: cea comunista si cea capitalista;

destinderea a fost sustinuta si de Arms Control (controlul armamentelor); Moscova si Washingtonul, preocupate de evitarea unui razboi nuclear, au definit platforme comune pentru arsenalele proprii. 

Conflictele si crizele destinderii

Razboiul din Vietnam

in 1954, Vietnamul si-a castigat independenta, fiind impartit de o parte si de alta a paralelei 17, intre un regim comunist, in nord si un regim anticomunist in sud.

1956, primii consilieri au intervenit pentru a stavili expansiunea comunista (potrivit teoriei dominoului a lui J.K. Dulles, nici una din tarile din regiune, nu trebuiau sa cada in mainile Moscovei);

presedintele Lyndon Baines Jhonson a hotarat declansarea unui conflict in zona;

a fost un conflict care a declansat "sindromul vietmanez" in SUA, care, de acum inainte, va evita sa intervina in exterior din punct de vedere militar; in razboi au fost utilizate arme neconventionale (napalm); americanii sunt vazuti ca agenti ai unei politici imperialiste, agresive - SUA intra intr-o grava criza de constiinta;

27 ianuarie 1973 a fost semnat un acord de pace intre SUA (H. Kissinger) si comandantul nord-vietnamez;

dupa retragerea americana (aprilie 1975), trupele Vietnamului de Nord au invadat sudul tarii.

Razboiul de Yom-Kippour

conflicte israeliano-arabe: 1948, 1956, 1967 (razboiul celor sase zile, Israelul a cucerit peninsula Sinai de la Egipt, Cisiordania si Ierusalimul de la Iordania - teritoriile ocupate, si Inaltimile Golan de la Siria);

la 6 octombrie 1973, profitand de sarbatorirea Yom Kippour a evreilor, egiptenii si sirienii au atacat fortele israelite din Sinai si Golan; armata israelita a fost invinsa iar mitul invincibilitatii evreilor a fost spulberat;

SUA si Moscova au facut presiuni pentru incetarea ostilitatilor;

la 23 octombrie a fost proclamat armistitiul; pentru a protesta impotriva sustinerii Israelului de catre tarile occidentale, tarile arabe exportatoare de petrol au marit de patru ori pretul petrolului ceea ce a declansat o grava criza economica.

Razboiul din Afaganistan

in anul 1978, Partidul Comunist Afgan a preluat puterea trecand la o politica de nationalizare, politica respinsa de populatia rurala, traditionalista, atasata puternic de religie;

la 27 decembrie 1979, 5.000 de parasutisti sovietici au ocupat aeroportul din Kabul;

din 1980, pe teritoriul afgan vor stationa 50.000 de soldati sovietici, iar din 1981 - 120.000;

intervantia URSS a fost condamnata de ONU;

interventia a insemnat si sfarsitul destinderii;

rezistenta a fost sprijinita si de SUA, care a dotat pe mudjahedini;

in 1988, URSS s-a retras, dar Afaganistanul a fost considerat ,,sindromul Vietman" pentru Moscova; chiar si o superputere ca URSS si-a aratat limitele sale.

Criza eurorachetelor

din 1975, URSS a desfasurat "eurorachete" care, prin raza lor de actiune, nu permiteau atingerea continentului american;

europenii au cerut SUA sa-si desfasoare propriile lor "eurorachete";

decembrie 1979 - NATO a adoptat ,,dubla decizie" prin care SUA  a hotarat sa desfasoare rachete de croaziera incepand din anul 1983;

URSS nu a reusit sa invrajbeasca Alianta.

Ostpolitik

In 1969, la Bonn a venit la conducere un social-democrat- Willy Brandt, care a pus capat ,,doctrinei Hallstein" (ruperea relatiilor diplomatice cu toate tarile care recunosteau RDG). Potrivit acestuia, exista un interes pentru normalizarea relatiilor cu Estul din motive de securitate (un razboi ar fi distrus cele doua parti ale Germaniei), economice (pierderea pietii de desfacere a Estului), politice (separarea ii diminua statutul), umanitare (lipsa contactelor intre familiile despartite dupa 1949). Prin urmare, pentru a modifica un statu quo, trebuie mai intai sa-l recunosti. Au fost deschise negocieri directe cu URSS (a fost semnat Tratatul de la Moscova, la 12 august 1970), cu Polonia, cu Cehoslovacia, iar in anul 1972 a fost semnat si un tratat fundamental intre cele doua Germanii care s-au considerat ,,entitati separate".

Punerea in practica a ostopolitik a inlaturat piedicile (refuzul occidentalilor de a recunoaste RDG, refuzul occidentalilor de a recunoaste participarea SUA la o conferinta pur europeana) unei conferinte cum a fost cea de la Helsinki, care a reunit ansamblul statelor europene (cu exceptia Albaniei), SUA, Canada (35 state).

Au existat trei sectiuni ale acordului:

prima a privit problemele de securitate, stabilind recunoasterea frontierelor aparute in anul 1945; RFG a obtinut garantarea posibilitatii modificarii acestor frontiere prin mijloace pasnice;

a doua a constat dintr-un pachet de masuri privind cooperarea tehnica;

a treia sectiune: drepturile omului, libera circulatie a ideilor si a persoanelor.

Perestroika si Glasnost

in anul 1986, Gorbaciov a declarat in fata Comitetului Central al Partidului Comunist al URSS ca Moscova nu este incercuita de armate invincibile ci de economii superioare (starea deplorabila a economiei rusesti facea ca aceasta sa se apropie mai mult de statele din lumea a treia);

a fost lansata perestroika (restructurarea)=oprirea stagnarii economiei rusesti si de a face din intreprinzatori, principala veriga a sistemului economic, promovandu-se in paralel o politica de democratizare si de transparenta (glasnost);

dupa 25 aprilie 1986 (explozia centralei nucleare de la Cernobil), presa a devenit mai libera, fiind eliberati si detinuti politici;

pe plan extern, politica lui Gorbaciov a fost una surprinzatoare; el a declarat ca "Europa este o casa comuna" in care "fiecare familie poate avea propriul ei apartament";

,,reformarea" imperiului la indreapta, categoric, spre destamare.

1989 - Prabusirea regimurilor comuniste din Europa

in decembrie 1989, Pactul de la Varsovia a condamnat propria sa interventie, din 1968, in Cehoslovacia;

in 1989, alegerile din Polonia au fost castigate de Solidarnosc; Moscova nu a intervenit;

in mai 1989, cu ajutorul unei imense publicitati, a fost distrusa "cortina de fier" dintre Ungaria si Austria;

la 9 noiembrie 1989, conducatorii est-germani accepta deschiderea zidului Berlinului; la 31 august 1990 a fost semnat la Berlin Tratatul de unificare intre cele doua Germanii, de fapt, absorbtia RDG de catre RFG;

in Bulgaria si Cehoslovacia au fost organizate alegeri libere;

decembrie 1989 - in Romania are loc o sangeroasa lovitura de stat.

Sfarsitul URSS

la sfarsitul anului 1990, ,,Time" titra: URSS, o superputere redusa la cersetorie.

incepand din anul 1989, dupa publicarea acordurilor pactului Ribbentrop-Molotov, tarile baltice isi revendica independenta;

inca din 1988, a izbucnit un conflict intre azeri si armeni in Ajerbaidjan;

accentuarea nationalismului rusesc;

ideea unei reluari a tratatului de uniune a dus la puci-ul din august 1991 (Gorbaciov a fost destituit);

la conducerea Republicii Rusia a fost ales Boris Eltin;

la 8 decembrie 1991, conducatorii Rusiei, Ucrainei si Bielorusiei, cele trei state slave, constata ca URSS nu mai exista ca subiect de drept international si realitate geopolitica;

la 21 decembrie 1991 a fost creata o comunitate a statelor independente (CSI) intre fostele republici ale Uniunii Sovietice, cu exceptia statelor baltice si a Georgiei;

la 25 decembrie 1991 Gorbaciov a demisionat: in timpul conducerii URSS, sase ani si noua luni, a fost abandonat Razboiul Rece (Pactul de la Varsovia a fost dizolvat la 1 iulie 1991), Europa de Est a fost eliberata.

Razboiul din Kuweit

importanta geostrategica a zonei este evidentiata prin faptul ca aici, in jurul golfului, sunt concentrate principalele state exportatoare de petrol: Arabia Saudita, Iran, Irak;

in perioada interbelica, zona a fost controlata de Marea Britanie, care, la finalul celui de-al doilea razboi mondial s-a repliat in favoarea Satelor Unite (pentru acestea, zona este vitala, nu numai ca si regiune petrolifera, ci ca si datorita faptului ca aici s-a exercitat presiunea sovietica spre marile calde - in anii*70, Irakul a devenit punct de sprijin al URSS, iar Iran si Arabia Saudita pentru SUA);

in anul 1979, ayatollahul Khomeyni a preluat puterea in Iran, americanii pierzandu-si aliatul; in aceste conditii, Irakul, condus de Saddam Hussein a atacat Iranul (septembrie 1980), convins ca poate deveni liderul lumii arabe; razboiul a durat pana in august 1988;

la 2 august 1990, Irakul a invadat Kuweitul, iar la 8 august il anexeaza - a fost, astfel, incalcat un principiu de drept international, un stat a pus stapanire prin forta pe un alt stat suveran, membru al ONU;

razboiul contra Irakului a fost unul fulger, operatiunile terestre au durat din 24 pana in 28 februarie 1991;

la 2 martie si 5 aprilie 1991, au fost adoptate de catre Consiliul de Securitate al ONU doua rezolutii prin care au fost fixate conditiile de la sfarsitul ostilitatilor, plasand Irakul sub un regim cvasitutelar, cu scopul privarii acestuia de orice capacitate agresiva;

Concluziile razboiului:

A devenit SUA jandarmul planetei? Interventia SUA s-a facut cu acordul ONU (Consiliu de Securitate), a existat acordul celor cinci membrii ai CS; desi a intervenit si in Somalia incepand din decembrie 1992, SUA s-a retras in momentul cand a vazut ca "deranjeaza" (1994);

ONU si-a aratat rolul de organizatie mondiala in care au loc dezbateri ale marilor crize internationale; problema Kuweitului a confirmat faptul ca ONU nu are vointa decat cu conditia ca membrii permanenti ai CS sa ajunga la un demers comun.

Conflictele din ex-Iugoslavia

1991 - Iugoslavia a intrat in descompunere (Franta si Marea Britanie sunt pentru mentinerea statu quo-ului, Germania pentru ,,dreptul popoarelor de a dispune de ele insele");

ianuarie 1992 - a fost recunoscuta existenta Sloveniei si Croatiei;

1992 - Bosnia-Hertegovina si-au proclamat independenta (referendumul a fost boicotat de sarbi);

22 mai 1992 - Slovenia, Croatia, Bosnia-Hertegovina au fost admise in ONU - sarbii din Bosnia-Hertegovina isi reclama teritorii dorind, in acelasi timp, aderarea la Serbia;

februarie 1992 ONU trimite in zona Fortele de Protectie a Natiunilor Unite (FORPRONU), in 1995, apx. 40.000 de ,,casti albastre", jumatate stationand in Bosnia, unde din 1992 au fost concentrate luptele;

luptele au continuat, desi a fost dezbatut in cadrul grupului de contact - SUA, Rusia, Marea Britanie, Franta Germania - un plan de pace - sustinute si de ideea sarbilor de a face o Serbie mare (Milosevici).

Oraganizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)

La 4 aprilie 1949, a fost semnata la Washington, de catre Canada, Danemarca, Franta, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Marea Britanie si Sua, Alianta Nord Atlantica (in luna iunie a anului 1948, Senatul american a votat Rezolutia Vandenberg, prin care guvernul american este autorizat sa adere la un pact militar).

"Articolul 51 al Cartei ONU stabileste dreptul natural la aparare individuala sau colectiva al tuturor statelor membre ONU. A ceasta autorizeaza actiunile care ar putea fi intreprinse in exercitarea acestui drept inainte de momentul in care Consiliul de Securitate al ONU insusi ia masurile care se impun in vederea mentinerii pacii si securitatii internationale. In plus, stipuleaza ca masurile luate de catre statele membre in termenii articolului 51 trebuie sa fie imediat aduse la cunostinta Consiliului de Securitate si sa nu afecteze nicidecum autoritatea si responsabilitatea Consiliului de a intreprinde actiunile necesare mentinerii sau restaurarii pacii si securitatii internationale.

Astfel, Carta ONU are pentru Alianta Nor-Atlantica o dubla importanta. In primul rand, aceasta constituie baza juridica pentru crearea Aliantei, in al doilea rand, stabilette intreaga responsabilitate a Consiliului de Securitate al ONU pentru pacea si securitatea internationala. Aceste doua principii fundamentale sunt prevazute in Tratatul Nord-Atlantic, semnat la Washington in aprilie 1949. Preambulul Tratatului intareste ideea conform careia Carta ONU reprezinta cadrul in care opereaza Alianta. In frazele introductive, membrii Aliantei isi reafirma loialitatea fata de obiectivele si principiile Cartei. In art. 1, ei isi exprima angajamentul pentru solutionarea conflictelor internationale prin mijloace diplomatice, in concordanta cu obiectivele Cartei si pentru abtinerea de la amenintarea sau utilizarea fortei in orice situatie neconforma cu principiile ONU" (Manualul NATO, Office of Information and Press, Bruxelles, Belgium, 2001, p. 353)

Art. 1 - partile se obliga sa solutioneze prin mijloace pasnice, orice diferende internationale in care ar putea fi implicate, precum si faptul ca urmau sa se abtina in relatiile internationale, de la recurgerea la amenintarea cu forta sau la folosirea ei.

Potrivit art. 5 din Tratat, in caz de agresiune impotriva unei tari membre, Statele Unite intreprind actiuni necesare, inclusiv folosirea fortei armate, pentru restabilirea securitatii, aranjamentul militar nefiind automat.

Au aderat in anul 1952 Grecia si Turcia, 1955-R.F.G., 1982-Spania.

Scopul organizatiei

de a preveni sau contracara orice agresiune indreptata  impotriva membrilor sai; felul in care este formulat art. 5 il face valabil si azi, adaptat la realitatile concrete din zonele de responsabilitate care, prin aderarea altor membrii se extind; aceasta adaptare permite articolului "sa avanseze" catre state masuri individuale, fara a fi necesara declararea imediata a starii de razboi, intr-o zona sau alta.

Functiile NATO:

for principal de consultare si cooperare activa pe probleme de securitate,

baza pentru o implicare activa a partii americane si canadiene in Europa, recunoscandu-se in acest sens, vitalitatea pe care o are si astazi forta de penetrare a SUA in zona,

a fost cea mai eficienta institutie pentru asigurarea apararii comune a statelor membre; nu se gasesc in randul statelor membre NATO actiuni impotriva propriilor membrii sau a membrilor ce au un statut comun,

dupa 1990, Alianta are drept functie principala prevenirea si gestionarea conflictelor in diferite regiuni, extinzandu-si sfera de interes,

reducerea riscului in zona fostului Tratat de la Varsovia, prin diverse metode: cooperare activa, transfer de echipament, sustineri financiare, etc.

Structura organizatorica:

structurile civile:

Cartierul General al NATO; reprezentanti permanenti si delegatii nationale; Secretariatul General; Secretariatul International; Cabinetul particular; Cabinetul Secretarului General; Secretariatul executiv; Biroul de informatii si presa; Biroul pentru securitate al NATO; Departamentul pentru problema politice; Departamentul pentru operatiuni si planificarea apararii; Departamentul pentru sprijinul apararii; Secretariatul pentru consultare, comanda si control de la Cartierul General al NATO; Departamentul pentru investitii de securitate, logistica si planuri civile de urgenta; Departamentul pentru probleme stiintifice si de mediu; Biroul Administrativ; Biroul Inspectorului Financiar; Biroul Presedintelui Comisiei Superioare pentru resurse; Biroul presedintelui Comitetelor pentru Buget; Colegiul International al Comisarilor de conturi; Organizatia NATO pentru productie si logistica;

structuri militare:

Comitetul Militar; Comandanti strategici; Statul Major Militar International; reprezentarea tarilor partenere.

Structura militara NATO

include Fortele de reactie imediata si rapida, Fortele Principale de Aparare, Fortele de Intarire;

in caz de necesitate si in conformitate cu procedurile specifice, fortele NATO se grupeaza sub comanda operativa sau control operativ al unui Comandament Strategic;

Modalitatile de actiune:

Comandantul Suprem al Fortelor Aliate din Europa (SACEUR);

Comandamentul Aliat pentru Europa (ACE);

Fortele Aliate din Europa de Nord (AFNORTH);

Fortele Aliate din Europa de Sud (AFSOUTH);

Comandamentul Suprem al Fortelor Aliate din Zona Atlantica (SACLANT);

Comandamentul Aliat al Atlanticului (ACLANT).

Strategiile NATO (evolutie):

1.     decembrie 1949 - a fost elaborat conceptul de strategie pentru apararea zonei NATO, accentuandu-se:

natura pur defensiva a aliantei

prevenirea razboiului

importanta lucrului colectiv

rolul armei nucleare

acceptarea unitatii strategice in diversitatea geopolitica.

2.     1957 - elementul nou adus, legat de unitatea strategiei, a fost dat de posibilitatea afirmata a utilizarii imediate a armei nucleare, ca raspuns la un atac masiv impotriva membrilor aliantei; aceasta teza a presupus o modificare de strategie - "strategia raspunsului masiv".

3.     1967 - la putina vreme dupa ce De Gaulle, presedintele Frantei, a hotarat iesirea Frantei din Aliana (la 17 decembrie 1958, Charles de Gaulle a cerut mai multa putere pentru Franta in cadrul NATO; la aceasta cerere, americanii nici nu au raspuns. Dupa dotarea Frantei cu arma nucleara, la 7 martie 1966, de Gaulle a scris presedintelui american Jhonson ca Franta se retrage din majoritatea organelor militare integrate NATO, ramanand membra a Aliantei. Sediul Aliantei s-a mutat la Bruxelles; anul urmator au fost semnate de catre NATO si Franta, acorduri care impun cooperarea lor militara in eventualitatea unui conflict; politica originala a Frantei a intarit pozitia occidentalilor in cadrul Aliantei), conceptul strategic a fost modificat - a aparut "strategia raspunsului flexibil" care a inclus: apararea si incercarea de descurajare nucleara; in acest sens, retinem raportul Hermel care a subliniat ideea rezolvarii diferendelor precum si ideea mentinerii echilibrului de forte pe continent si abordarea problemelor securitatii pe baza metodei duale (aparare-dialog).

4.     dupa 1989 - momentul cheie - Declaratia de la Londra (6 iunie 1990) a statelor membre NATO ce a adus unele modificari; a fost evidentiat conceptul de securitate colectiva in noile conditii, precum si noua politica de aparare a statelor membre; conceptul de strategie NATO a parut in triada - aparare, dialog, cooperare. Totodata, Alianta s-a pronuntat pentru institutionalizarea Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa (CSCE, din decembrie 1994 - OSCE), care beneficiaza de un statut de organizatie interguvernamentala.

5.     7-8 noiembrie 1991 - la Roma a fost adoptata Declaratia de pace si cooperare si, odata cu aceasta, si noua strategie defina astfel:

a.     utilizarea unui numar mic de forte operationale;

b.     cresterea flexibilitatii si mobilitatii fortelor operationale (inlocuindu-se astfel, aparatea statica);

c.      cresterea fortelor multinationale (neantrenindu-se fortele ONU);

d.     micsorarea numarului de exercitii militare, manevre, fara a se dimunua eficienta acestora;

e.     reducerea numarului de arme nucleare din dotare.

Potrivit Declaratiei finale a reuniunii la nivel inalt a membrilor NATO de la Roma, "Dimensiunea militara a Aliantei noastre ramane un factor esential, dar aspectul nou este ca, mai mult ca niciodata, ea va servi unui concept largit de securitate", fortele armate ale statelor membre NATO urmau "sa fie dotate cu o mobilitate crescuta, care sa le permita sa reactioneze la o gama vasta de evenimente si sa fie organizate in vederea unei mobilizari flexibile, in functie de necesitati, atat pentru gestionarea crizelor, cat si pentru aparare" (punctul 5, North Atlantic Council, Rome Declaration on Peace and Cooperation, Rome, 8 noiembrie 1991).

Noul concept strategic definea asa numita "forta de reactie rapida", dupa modelul american al asa numitelor Rapid Deloyment Force, din timpul administratiei Carter. Noul obiectiv al Aliantei a devenit "gestionarea crizelor" (crises management) precum si implicarea in situatiile ce prezinta un grad inalt de risc pentru statele membre.

"Riscurile care afecteaza securitatea aliatilor nostri nu sunt atat cele care rezulta dintr-o agresiune premeditata impotriva teritoriilor lor, cat cele care deriva din consecintele nefaste ale instabilitatii, care pot sa isi aiba sursa in gravele dificultati economice, sociale si politice, si chiar in rivalitatile etnice si in litigiile teritorile in care sunt confruntate mai multe state din Europa Centrala si Orientala () Stabilitatea si pacea in tarile de la periferia sudica a Europei sunt importante pentru securitatea Aliantei, dupa cum a demonstrat-o razboiul din Golf din 1991" (punctele 9, 11, The Alliance^,s New Strategic Concept, 8 noiembrie 1991; Gilbert Achcar, Noul Razboi Rece. Lumea dupa Kosovo, Bucuresti, Editura Corint, 2002)

6.     dupa anul 1991 - Consiliul de Cooperare a dezvoltat teza largirii cooperarii sub raport economic, politic si de securitate: problema care s-a ridicat dupa incheierea Razboiului Rece a fost aceea a extinderii NATO pe diverse forme, in diverse scenarii; extinderea apare:

a.     ca o integrare esalonata a statelor foste comuniste sau ex-sovietice in functie de factorii geopolitici si geostrategici, de stadiul reformelor;

b.     in functie de crearea statutului de membru asociat al NATO; in ianuarie 1994 a fost infiintat Parteneriatul pentru Pace; in aceeasi luna, la Praga, la o reuniune cu sefii de stat din Europa Centrala, presedintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton a afirmat: "Problema nu este daca NATO va admite noi membri, ci cand si cum";

c.      de conditionarea primirii statutului de membru de intrarea in Uniunea Europeana;

d.     de renuntarea la forta si la pretentiile teritoriale;

e.     de respectarea propriu a drepturilor omului si minoritatilor.

7.     Summit-ul de la Bruxelles (ianuarie 1994):

a.     Consiliul de Cooperare Nord Atlantica precum si statele prezente la Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa (CSCE) au acceptat invitatia de a participa la noul program de cooperare cu Alianta Nord Atlantica - Parteneriatul pentru Pace.

8.     Summit-ul de la Madrid (iulie 1997):

a.     au inceput convorbirile de aderare cu Cehia, Ungaria, Polonia si a confirmat o politica a "usilor deschise" privind viitoarele aderari;

b.     a confirmat PfP

c.      a deschis un nou capitolin vederea colaborarii NATO-Rusia si a propus pentru viitor un parteneriat cu Ucraina;

d.     a propus intensificarea dialogului su statele mediteraneene.

9.     Summit-ul de la Washington (23-25 aprilie 1999):

a.     Primul summit la care liderii Cehiei, Ungariei, Poloniei au participat ca partenri NATO; a fost dat publicitatii Planul de Actiune pentru Membri (MAP) care s-a constituit intr-o "manifestare practica a Usilor Deschise"; pe aceeasi linie, summit-ul a aprobat raportul intitulat Catre un parteneriat pentru secolul 21- Parteneriatul largit si operativ in vederea consolidarii securitatii si democratiei in Europa de Est;

b.     Liderii NATO si presedintele Ucrainei au sustinut prima lor Intalnire la Nivel Inalt, recunoscandu-se in acest fel, importanta acestui stat pentru securitate si stabilitate euro-atlantica;

c.      A fost adoptat asa-numitul concept strategic care a admis "aparitia unor noi riscuri complexe asupra pacii si stabilitatii Euro-Atlantice, acestea incluzand opresiunea, conflictele etnice, dezastrele economice, prabusirea ordinii publice si proliferarea armelor de distrugere in masa";

d.     Potrivit documentului Summit-ului de la Washington o trasatura importanta a transformarii Aliantei odata cu intrarea intr-un nou mileniu o constituie dezvoltarea Identitatii Europene de Securitate si Aparare (ESDI);

e.     Comunicatul summit-ului a conturat si pozitia NATO asupra Armelor de Distrugere in Masa (ADM), obiectivul fiind "de a preveni proliferarea sau, in caz ca aceasta apare, sa fie deturnata prin mijloace diplomatice".

10.  Summit-ul de la Praga (21 noiembrie 2002):

a.     Potrivit documentului adoptat, summit-ul de la Praga reprezinta un moment crucial in ceea ce priveste adaptarea rolului NATO la noile provocari (este vorba despre terorism);

b.     Summit-ul a reprezentat, totodata, un important pas in privinta extinderii in vederea "unificarii Europei de la Marea Baltica la Marea Neagra" invitand Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia si Slovenia la demararea procedurilor de intrare in Alianta (The Prague Summit and NATO^,s transformation, NATO, 2003).

La 11 septembrie 2001 s-a produs atacul terorist asupra World Trade Centre din New York. A doua zi, la 12 septembrie 2001, membrii Consiliului NATO au condamnat neconditionat atacul terorist. De asemenea, Rusia, prin Vladimir Putin, a reactionat condamnand terorismul. Nu doar Rusia, ci si alte state au inregistrat realinieri de negandit pana atunci; de exemplu, daca in prima parte a anului 2001, relatiile S.U.A. cu China au inregistrat numeroase dificultati, imediat dupa 11 septembrie a putut fi constatata o imbunatatire, pe fondul comun al combaterii terorismului; Iranul a condamnat in mod neasteptat terorismul, iar ministrul de Externe al Marii Britanii a facut o vizita, considerata istorica, la Teheran.

In vizitele facute la Berlin si la Comandamentul NATO de la Bruxelles, Vladimir Putin a facut cunoscuta dorinta sa de a strange relatiile strategice cu Occidentul. Se contureaza ceea ce unii analisti au numit incredibila alianta: SUA-Rusia.

"Time", mai retinut, a numit acest fapt, nu o alianta ci un parteneriat de problem-sharing (gestionare comuna a problemelor).

In 2002, dupa ce a fost amanat, mariajul Rusiei cu NATO a fost pecetluit la Rejkjavik, unde a fost semnat acordul asupra modalitatii de constituire a acestei asocieri, precum si stabilirea competentelor unui Consiliu NATO-Rusia, care sa fie un forum comun al dezbaterilor si deciziilor in problemele de interes comun (peace keeping) privind lupta impotriva terorismului. Intre timp, fisurile au aparut, mai ales la Moscova, unde adversarii orientarii Putin au vociferat impotriva prezentei fizice a SUA in Asia Centrala si in Caucaz (contingente mici de forte in Kirghistan, Tadjikistan, Uzbekistan, Kazahstan si Georgia); de asemenea, s-a accentuat incompatibilitatea de sistem politic intre Rusia si Occident, ultimele tribune de opinie necontrolate de Kremlin (postul TV MT-6 fiind oprit) sau afacerea contractelor fabuloase incheiate de Rusia si Irak, si Rusia si Iran.

In luna mai 2002 a fost incheiat la Moscova acordul intre cele doua parti (SUA-Rusia) privind reducerea armelor stategice.

In fapt, atacul terorist de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite a demonstrat inca o data capacitatea noului jucator din arena relatiilor internationale - terorismul islamic - precum si vulnerabilitatea membrilor Aliantei Nord Atlantice in fata unui astfel de actiuni. Incepand cu 18 decembre 2001, s-a trecut in cadrul NATO la elaborarea unui concept militar relativ la apararea contra terorismului care a fost adoptat la Summit-ul de la Paraga din 2002 (The Prague Summit and NATO^,s transformation, NATO, 2003). Potrivit acestuia principalele obiective ale Planului de Actiune impotriva Terorismului sunt:

localizarea si stoparea actiunilor teroriste;

prevenirea atacurilor teroriste;

promovarea cooperarii inter-institutionale (NATO, PfP) in vederea combaterii terorismului.

Statele membre NATO - 2006: Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, Danemarca, Estonia, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Romania, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia, Marea Britanie, SUA.

Evolutia doctrinei defensive americana in raport cu implicatiile domeniului nuclear in perioada Razboiului Rece:

Strategia - potrivit generalului Beaufre, reprezinta "arta de a combina toate fortele unuia sau mai multor state in vederea obtinerii unui rezultat determinat de catre o viziune politica";

potrivit maresalului Greciko - strategia trebuie inteleasa "ca un sistem de puncte de vedere adoptat oficial de un stat anume asupra caracterului razboiului si asupra procedeelor conducerii sale, a modului de a pregati pentru aceasta si tara sa";

strategiile nucleare americane au cunoscut din anul 1954, o anumita evolutie, in vreme ce strategiile sovietice au ramas stabile, ambele bazandu-se pe disuasiune;

disuasiunea - "se bazeaza mai intai pe factorul material: trebuie sa ai o mare putere de distrugere, o buna precizie si o buna capacitate de penetrare" (generalul Beaufre); disuasiunea nucleara depinde, indeosebi, de factorii psihologici; disuasiunea sovietica s-a bazat mai putin pe calculul risc/miza, cat pe acela de cost/eficacitate; in Vest, arma nucleara era necesara pentru impiedicarea unui conflict, iar in Est domeniul nuclear era integrat unui plan strategic ofensiv al carui obiectiv principal era "zdrobirea decisiva si totala a adversarului" (maresalul Greciko) ce precedea "ocuparea teritoriului inamic, instalarea unui alt regim politic si controlul acestuia" (maresalul Sokolvski);

disuasiunea se prezinta sub forma: celui puternic de catre cel slab si a celui puternic de catre cel puternic; prima forma vizeaza amenintarea presupusului agresor, indiferent de puterea sa, cu represalii inacceptabile pentru economia si populatia sa; este vorba despre conceptia "totul sau nimic" care nu este modificata fundamental de existenta armelor tactice ce trebuie sa transmita adversarului "ultimul advertisment";

cea de a doua forma de disuasiune - a celui puternic de catre cel puternic (disuasiunea asimetrica) - a suportat in SUA mai multe nuantari:

o      1954 - doctrina Eisenhower a "represaliilor masive" (Massive Retaliations) - este vorba despre o strategie impotriva oraselor bazata pe arma termonucleara transportata de avioanele de bombardament strategic ale SAC (Strategic Air Command-1946), in stare permanenta de alerta: "Nu exista aparare locala care sa poata tine piept, de una singura, puternicei forte terestre a lumii comuniste. Defensivele in plan local trebuie intarite prin elementul de descurajare a agresiunii, reprezentat de capacitatea de a exercita represalii masive" (J.F. Dulles, 12 ianuarie 1954);

o      1961 - doctrina McNamara a "ripostei graduale': nascuta din situatia disuasiunii reciproce, "Flexible Response' ia in considerare replicarea la actiunile inamicului la nivelul ales de acesta;  ripostei conventionale ii va urma in mod automat utilizarea armelor nucleare tactice, inainte de a recurge la bombardamentul nuclear strategic, conducand la "distrugerea reciproca asigurata', MAD in engleza, "intimidare realista prin intermediul terorii' in rusa; o astfel de strategie ii nelinisteste pe europeni, care o percep ca pe o diminuare a angajarii americane pe "batranul continent'; intr-adevar, riposta treptata implica posibilitatea luptelor nucleare pe teritoriul socotit a beneficia de protectia "umbrelei atomice' americane; aceasta eventualitate fusese luata in considerare de Henry Kissinger in lucrarea sa aparuta in 1957, Nuclear Weapons and Foreign Policy; aceasta gradare reda diplomatilor un rol important, deoarece posibilitatile de negociere sunt din nou demne de a fi luate in considerare.

o      1972-1974 - doctrina Schlesinger a "ripostei adaptate' ("Measured Deterrence'): "Dat fiind evantaiul situatiilor politico-militare posibile in fata carora ne-am putea situa, politica noastra strategica nu trebuie sa se fundamenteze numai pe capacitatea de a provoca oraselor si industriei daune, al caror nivel acceptabil e probabil ca-1 vor depasi' (Richard Nixon, mesaj adresat Congresului, la 9 februarie 1972); aceasta doctrina, consecinta a preciziei crescande a vectorilor inarmarii, se bazeaza pe selectia obiectivelor adverse simbolice, dar semnificative, insistand in acelasi timp asupra posibilitatii de riposta la un atac masiv prin surprindere; doctrina Schlesinger incearca sa ridice pragul nuclear pentru a nu fi fatalmente antrenati catre apocalipsa; este vorba, de asemenea, despre corectarea efectului escaladei automate induse de doctrina McNamara: accentul este pus, incepand cu acel moment, pe notiunile de selectivitate, flexibilitate si suficienta strategica; deschide, asadar, calea paritatii intre arsenalele nucleare ale celor doua superputeri si a procesului de limitare a inarmarii.

o      1983-IAS, Initiativa de Aparare Strategica: "Totusi, va fi intotdeauna necesar sa insistam pe chestiunea represaliilor - pe amenintarea reciproca - si acesta este un comentariu cat se poate de trist, fiind vorba despre conditia umana.Nu ar fi totusi mai preferabil sa salvam vieti omenesti, decat sa avem de razbunat pierderea lor? Consultari aprofundate m-au facut sa cred ca exista o solutie. Sa initiem un program avand ca obiectiv, prin intermediul unor masuri defensive, contracararea teribilei amenintari pe care rachetele sovietice o fac sa apese asupra noastra. Sa ne intoarcem catre puterea tehnologica." (discursul lui Ronald Regan din Congres la 23 martie 1983). 

Pactul de la Varsovia (1955) a luat nastere ca o riposta la crearea Aliantei Nord-Atlantice. Pactul a inclus, in afara de U.R.S.S., Albania (s-a retras in anul 1961), Polonia, Romania, Cehoslovacia, RDG, Ungaria (Tratatul de la Varsovia 1955-1980. Culegere de documente, Bucuresti, Editura Politica, Bucuresti, 1981).

Caracteristici

a fost incheiat ca un tatat "de prietenie, de colaborare, asistenta mutuala"; inca din Preambul se afirma ca: "partile contractante reafirmandu-si nazuinta de a crea un sistem de securitate colectiva, bazat pe participarea tuturor statelor europene, indiferent de oranduirea lor sociala, ceea ce le permite unirea eforturilor lor in interesul asigurarii pacii in Europa", reamintindu-se ca Pactul se "calauzeste dupa obiectivele si principiile Cartei ONU".

Art. 1 "Partile se vor abtine in relatiile lor de la amenintarea cu forta, folosirea ei in rezolvarea litigiilor internationale, adoptand numai mijloace pasnice".

Art. 2  - partile isi propunea sa ia masuri eficiente pentru reducerea generala a armamentului, si pentru interzicerea armei atomice.

Art. 3 - statele membre se vor consulta intre ele.

Art. 4 - afirma ca in cazul unui atac armat in Europa din parte unui stat sau grup de state impotriva unuia sau mai multor state,care faceau parte din tratat, fiecare stat semnatar va acorda atacatului ajutor imediat; se deduce caracterul defensiv al Pactului.

Art. 5 - partile semnatare cadeau de acord asupra crearii unui comandament unic al fortelor armate, condus de maresalul URSS, I.S. Konev, dupa care in anii 80 a fost numit Kulikov.

Art. 6 - a fost creat un Comitet Politic, in care fiecare stat semnatar al tratatului era reprezentat de un membru al guvernului sau un alt reprezentant oficial.

Art. 7 - partile semnatare se obligau sa nu participe la nici un fel de coalitii sau aliante care ar fi incalcat principiile Pactului.

Art. 8 - amintea de respectarea independentei reciproce si neamestecul in politica interna.

Art. 9 - tratatul era deschis si altor state, indiferent de originea doctrinara.

Art. 11 - tratatul era valabil 20 de ani, dupa care, daca va fi nevoie, va fi prelungit.

a fost al doilea bloc militar mondial; creat in Europa avea ca zona de "responsabilitate" spatiul european al fostei URSS, Europa Centrala si trei state din Pen. Balcanica: Bulgaria, Albania, Romania,

a actionat in virtutea unei curse (vezi NATO) ce avea in frunte un singur stat: URSS,

actiunile care au marcat existenta Pactului:

interventia din Ungaria si inabusirea "primaverii de la Praga" (august 1968)

fortele sovietice prezente in diferite state comuniste (in RDG-400.000, Cehoslovacia-80.000, Ungaria-65.000, Polonia-58.000) au sustinut regimul politic: Polonia (1970, 1976, 1980, 1981), Cehoslovacia (1968); in zonele sovietice - Odessa, zona sud.Carpatica - URSS avea permanent 25 de divizii mecanizate si divizii de tancuri gata sa atace in orice moment; superioritatea armamentului conventioanl dintre cele doua blocuri militare era de partea Varsoviei: 11.000 tancuri-NATO/27.000 tancuri Varsovia; 3.300 aviatie tactica-NATO/ 5.650 Varsovia (se pune problema calitatii);

nu a fost folosit niciodata in caz de agresiune armata, acesta intervenind impotriva "punerii la punct" a propriilor membrii.

1 iulie 1991 - "prin dorinta comuna a fondatorilor sai" in frunte cu URSS, Pactul a fost desfiintat;

Colin Powel: "NATO nu mai are cu cine sa se bata: Dumnezeule, am ramas fara inamic! Nu-i mai avem ca adversari decat pe Fidel Castro si pe Kim Ir Sen. Ce se va intampla cu cele 8 milioane de oameni aflati sub arme? De cine va fi inghitit acest complex militar-industrial imens?" - inamicul avea, insa, sa apara, sub o alta forma - "in spatele lui Homo sovieticus se prolifereaza () Homo islamicus" (Helene Carrere d ^,Encausse, Imperiul spulberat. Revolta natiunilor in URSS, Editura Remember, 1993).

Bibliografie selectiva:

Emil I. Emandi, Gh. Buzatu, V. S. Cucu, Geopolitica, vol.I, Iasi, 1993.

- Nicolae Ciachir, Gheorghe Bercan, Diplomatia europeana in epoca moderna, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1984.

- Nicolae Ciachir, Istoria relatiilor internationale de la Pacea Westfalica (1648), pana in contemporaneitate (1947), Bucuresti, Editura Oscar Print, 1998.

- S. Boncu, Securitatea europeana in schimbare. Provocari si solutii, Bucuresti, 1995.

- S. Tamas, Geopolitica-o abordare prospectiva, Bucuresti, 1995.

- Mariana Cojoc, Evolutia intereselor geostrategice ale Rusiei in bazinul Marii Negre (sec. XVIII - inceputul sec. XIX), in "Anuarul Muzeului Marinei Romane", tom III/1, 2000, Editura Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta, 2001, pp. 151-166

- H. J. Morgenthau, A realist theory of International Politics, Chicago, 1971.

- Idem, Politics in the 20^th Century, Chicago, 1962.

- P. Boniface, Relatiile Est-Vest, 1945-1991, Iasi, 1998.

- P. Calvocoressi, World Politics since 1941, Londra, New York, 1991.

- S.P. Hungtington, Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale,  Bucuresti, 1998.

- Al. Vianu, C. Buse, Z. Zamfir, Gh. Badescu,  Relatii internationale in acte si documente , vol. I, 1917-1939 ; vol. II, 1939-1945; vol.III, 1945-1982, Bucuresti, 1976-1983.

- Tratatul de la Varsovia, 1955-1980.Culegere de documente, Bucuresti, 1981. 

- Mariana Cojoc, Marian Cojoc, Propaganda, contrapropaganda si interese straine la Dunare si Marea Neagra (1919-1939). Documente, partea I, Bucuresti, 2003.

- L. Loghin, Mari conferinte si tratate internationale, 1939-1945, Bucuresti, 1989.

- M. E. Ionescu, Dupa hegemonie. Patru scenarii de securitate pentru Europa de est in anii '90, Bucuresti, 1993.

- F. Garz, NATO: globalizare sau disparitie; de la razboiul rece la pacea pierduta, Bucuresti, 1995.

- V. Stan, Romania si esecul campaniei pentru Vest, Bucuresti, 1999.

- 10 intrebari despre negocierile de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, Bucuresti, 2000.

- Jean Servier, Terorismul, Iasi, Institutul European, 2002.

- Calin Hentea, Propaganda fara frontiere, Bucuresti, Editura Nemira, 2002.

- Paul Dobrescu, Geopolitica, Bucuresti, Editura Comunicare.ro, 2003.

- Bernard Lewis, From Babel to Dragomans. Interpreting the Middle East, Oxford, University Press, 2004.

- International Relations Theory Today, edited by Ken Booth and Steve Smith, Pennsylvania, The Pennsylvania State University Press, 1997.

- Henri Lammens, Islamul. Credinte si institutii, Bucuresti, Grupul editorial Corint, 2003.

- Hala Jaber, Hesbollah. Nascuti cu razbunarea-n sange, Filipestii de Padure, Prahova, f.a.

- Paul Claval, Geopolitica si geostrategie. Gandirea politica, spatiul si teriroriul in secolul al XX-lea, Bucuresti, Editura Corint, 2001.

- Alexey G. Arbatov, The Transformation of Russian Military Doctrine: Leassons Learned from Kosovo and Chechny, The George C. Marshall European Center for Security Studies.

- Philippe Gaudin (coordonator), Marile religii: iudaismul, crestinismul, islamismul, hinduismul si budhismul, Bucuresti, Editura Orizonturi, 2005.

-Claudiu Nicolae, Schimbarea organizatiei militare, o perspectiva (neo)institutionalista, Bucuresti, Editura Tritonic, 2004.

- Andrei Miroiu, Balanta si hegemonie, Bucuresti, Editura Tritonic, 2005.

- Michel Palmer, Batalia pentru stiri. Corespondenti de razboi, ziaristi si istorici confruntati cu conflictele iugoslave, Bucuresti, Editura Tritonic, 2003.

- America atacata, editor Zamfir M. Rusu, Bucuresti, Editura Bogdana, 2001.

- Zygund Bauman, Globalizarea si efectele ei sociale, Filipestii de Targ, Editura Antet XX Press.

- Gilbert Achcar, Noul Razboi Rece. Lumea dupa Kosovo, Bucuresti, Editura Corint, 2002.

- Xavier Raufer, Cele 13 capcane ale haosului mondial, Bucuresti, Editura Corint, 2004.

- Francis Fukuyama, Marea ruptura. Natura umana si refacerea ordinii sociale, Bucuresti, Editura Humanitas, 2002.

- Francis Fukuyama, Constructia statelor. Ordinea mondiala in secolul XXI, Filipestii de Targ, Editura Antet XX Press, 2004.

- Martin Wight, Politica de putere, Editura Arc, 1998.

- Kenneth N. Waltz, Omul, statul si razboiul, Iasi, Institutul European, 2001.

- Martin Griffiths, Relatii internationale: scoli, curente, ganditori, Bucuresti, Editura Ziua, 2003.

-Alvin si Heidi Toffler, Razboi si antirazboi. Supravietuirea in zorii secolului XXI, Filipestii de Targ, Editura Antet XX Press.

- Ionel Nicu Sava, Studii de securitate, Bucuresti, 2005.

- Mary Lyndon Shanley, Uma Narayan, Reconstructia teoriei politice. Eseuri feministe, Iasi, Editura Polirom, 2001.

- Patrick Dunleavy, Brendan O^,Leary, Teoriile statului. Politica democratiei liberale, Chisinau, Editura Epigraf, 2002.

- Robert E. Goodin, Hans-Dieter Klingemann (coordonatori), Manual de stiinta politica, Iasi, Editura Polirom, 2005.