Institutii ale Uniunii Europene

Institutii ale Uniunii Europene

•   Scopuri si mijloace
•   Proceduri de cooperare
•   Calitatea de membru
•   Proritati ale Romaniei

Institutiile Uniunii Europene au fost create pentru a da expresie unei apropieri din ce in ce mai reale a natiunilor europene in cadrul unei cooperari mai stranse ca niciodata. Pe masura ce responsabilitatile Uniunii s-au largit, Institutiile Uniunii Europene s-au dezvoltat, devenind mai numeroase. In primii douazeci de ani de viata ai Uniunii Europene, procesul decizional a fost mai simplu: Comisia Europeana propunea, Parlamentul dadea avizul, Consiliul de Ministri decidea, iar Curtea Europeana de Justitie dadea interpretarea legala necesara.

In ultimele decenii ale Uniunii, Parlamentul European a devenit o institutie ai carei membri sunt alesi prin vot direct si care are puteri largite, a fost creata Curtea de Audit, Banca Europeana de Investitii a devenit o sursa majora de finantare pentru dezvoltarea economica, Comitetul Economic si Social a dovedit in practica valoarea dezbaterilor si cooperarii dintre partenerii economici si sociali, iar mai de curand, Comitetul Regiunilor a fost creat pentru a promova interesele diverselor regiuni si a pastra specificitatea si diversitatea acestora. Nu poate exista, asadar, o Europa unita fara respectarea partilor componente ale intregului. Profesorul Jacques Le Rider are dreptate sa afirme: «Definitiile exclusive ale Europei sunt in realitate definitii antieuropene, caci daca Europa tine de universal, ea nu are frontiere care sa fie definitive si de netrecut. A transforma granitele Europei in linii de demarcatie, tinand la o parte Asia ruseasca sau Sudul islamic si chiar, potrivit anumitor puncte de vedere, America, vazuta ca un fel de nou Leviathan al culturii mondiale - toate aceste viziuni mi se par extrem de neplacute si false pe deasupra.»[1]

Parlamentul European

Parlamentul European este expresia manifestata prin alegeri directe, a vointei politice a popoarelor Uniunii Europene. Este cel mai mare parlament multinational din lume. El ii reprezinta pe cei 370 de milioane de cetateni ai Uniunii Europene, iar obiectivele sale principale sunt identice cu ale oricarui parlament, de a adopta legile cele mai bune posibil, de a controla si monitoriza utilizarea puterii executive. Astazi, mai mult decat oricand in trecut, Parlamentul European este in masura sa-si indeplineasca aceste obiective, deoarece responsabilitatile sale au fost largite continuu si gradual, iar puterile sale au fost intarite prin Tratatul Uniunii Europene din 1993.

Reuniunile Parlamentului European au loc in sesiuni lunare la Strasbourg, iar sedintele diverselor comitete au loc la Bruxelles, la fel ca si sesiunile speciale sau extraordinare.

Parlamentul se defineste el insusi drept gardianul intereselor europene si aparatorul drepturilor cetatenilor. In mod individual sau in grup, cetatenii Uniunii Europene au dreptul de a adresa petitii Parlamentului si de a cauta sa-si apere interesele in acele probleme care intra in sfera de responsabilitate a Uniunii Europene. Parlamentul European a numit un Avocat al poporului pentru a investiga acuzatiile adresate de cetatenii ce se simt lezati in exercitarea drepturilor lor.

Parlamentul European acorda importanta speciala mentinerii legaturii cu parlamentele nationale ale tarilor membre ale U.E. prin sedinte desfasurate cu regularitate, cu participarea presedintilor parlamentelor cat si la nivelul comitetelor parlamentare.

Aceste contacte sunt animate si prind viata si prin discutiile ce au loc asupra politicilor adoptate de U.E., in cadrul unor reuniuni rol de investigatii parlamentare.

Puterea Parlamentului European are trei sectiuni: puterea legislativa, puterea de a stabili bugetul si puterea de a supraveghea si superviza executivul.

Puterea legislativa. Initial, Tratatul de la Roma din 1957 a dat Parlamentului numai un rol consultativ, permitand Comisiei Europene sa propuna si Consiliului de Ministri al C.E. sa decida in materie de legislatie comunitara. Tratatele incheiate ulterior au extins influenta Parlamentului European, dandu-i puterea de a amenda si apoi de a adopta legile, astfel incat in prezent Parlamentul si Consiliul European isi impart puterea de decizie iintr-un mare numar de domenii.

Procedura de consultare necesita un punct de vedere din partea Parlamentului, inainte ca o propunere legislativa din partea Comisiei Europene sa poata fi adoptata de catre Consiliul European. De exemplu, aceasta procedura se aplica revizuirii preturilor produselor agricole.

Procedura de cooperare permite Parlamentului sa imbunatateasca legislatia folosind amendamentele. Aceasta implica doua lecturi in Parlament, dand membrilor acestuia posibilitatea sa revada si sa modifice atat propunerile facute de Comisia Europeana, cat si pozitia preliminara exprimata de Consiliul European asupra acestora. Aceasta procedura se aplica intr-un mare numar de domenii, incluzand Fondul European de Dezvoltare Regionala, activitatea de cercetare stiintifica, protectia mediului, dezvoltarea si cooperarea cu statele din afara Uniunii Europene.

Procedura de luare in comun a deciziilor asigura partajarea puterii de luare a deciziilor intre Parlamentul si Consiliul European. Un comitet de conciliere - constituit dintr-un numar egal de membri ai Parlamentului si ai Consiliului, in prezenta Comisiei Europene - cauta o solutie de compromis in privinta unei formulari, pe care ulterior atat Consiliul cat si Parlamentul le aproba.

Daca nu se ajunge la un acord intre Parlament si Consiliu, Parlamentul European are dreptul sa respinga complet propunerea respectiva.

Procedura de co-decizie se aplica intr-un mare numar de probleme, ca de exemplu libera circulatie a salariatilor, protectia consumatorilor, educatia, cultura, sanatatea, reteaua europeana de comunicatii.

Consimtamantul Parlamentului este cerut pentru validarea unor acorduri internationale importante, ca de exemplu admiterea de noi membri in Uniunea Europeana, acorduri de asociere incheiate cu state din afara uniunii, organizarea si aprobarea obiectivelor fondurilor de coeziune constituite ad-hoc, stabilirea sarcinilor si puterilor Bancii Centrale Europene.

Parlamentul European are 626 de membri alesi pe un termen de 5 ani. Repartitia parlamentarilor este urmatoarea:  

Tratatul Uniunii Europene a prevazut o crestere a puterii Parlamentului European prin introducerea procedurii de luare in comun a deciziilor, care inseamna ca o mare parte a legislatiei (ca de exemplu cea referitoare la piata interna, problemele si protectia consumatorilor, reteaua de comunicatii trans-europeana, educatia si sanatatea) este acceptata atat de catre parlament cat si de catre Consiliu.

In cea mai mare parte a cazurilor (incluzand agricultura, pescuitul, piata interna, protectia mediului si transportul), Consiliul ia decizii cu majoritate de voturi, statele membre dispunand de urmatorul numar de voturi: 

Atunci cand se discuta o propunere a Comisiei Europene este necesara o majoritate de cel putin 62 de voturi pentru. In celelalte cazuri, majoritatea necesara este tot de 62 de voturi, dar acestea trebuie sa apartina cel putin a 10 state. In practica, Consiliul incearca sa atinga un consens cat mai larg in majoritatea problemelor inainte de a lua decizii, astfel incat, spre exemplu, numai la aproximativ 14% din legislatia adoptata de Consiliu in anul 1994 s-au consemnat voturi negative sau membri ai Consiliului care nu si-au exercitat dreptul de vot.

Comitetul Economic si Social

Comitetul Economic si Social a fost infiintat prin Tratatele de la Roma din 1957, in masura sa implice grupurile de interese din domeniile economic si social in stabilirea unei piete comune si pentru a asigura un mecanism institutionalizat pentru a furniza Comisiei Europene si Consiliului European informatiile esentiale necesare in legatura cu problemele de competenta acestora.

Actul European Unic din 1986, Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au intarit rolul Comitetului Economic si Social al Uniunii Europene.

Calitatea de membru. Cei 222 de membri ai Comitetului Economic si Social al Uniunii Europene provin din cadrul grupurilor de interese din domeniul economic si social. Acesti membri sunt nominalizati de catre guvernele tarilor membre ale U.E. si numiti de catre Consiliul European pe o perioada de 4 ani, mandatul putand fi reinnoit pentru inca un mandat.

Rolul consultativ al Comitetului. Consultarea Comitetului Economic si Social de catre Comisia si Consiliul European este obligatorie in cateva cazuri in timp ce in altele este optionala. Cu toate acestea, Comitetul Economic si Social poate adopta opinii si din proprie initiativa. Actul Unic European din 17 februarie 1986 si Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992 au extins aria de probleme ce necesita un aviz al Comitetului, in special noile politici (cele regionale si cele referitoare la protectia mediului). Tratatul de la Amsterdam largeste aria de competenta a Comitetului si permite ca acesta sa fie consultat si de catre Parlamentul European.

Rolul de informare si integrare. In ultimii ani Comitetul Economic si Social si-a intarit rolul in cadrul U.E. si si-a largit aria atributiilor si competentelor, asa cum rezulta din tratatele Uniunii. El actioneaza ca un forum consacrat pietei unice si organizeaza, beneficiind si de sprijinul altor institutii ale Uniunii Europene, o serie de evenimente ce au rolul de a aduce institutiile europene mai aproape de populatie.

Comitetul Economic si Social are sase sectiuni:

  Agricultura si dezvoltare rurala;

  Uniune economica si monetara si coeziune economica si sociala;

  Locuri de munca, probleme sociale si cetatenie;

  Relatii externe;

  Piata unica, productie si consum;

  Transport, energie, infrastructura si informatii.

Opiniile ce urmeaza a fi formulate oficial de catre Comitet sunt elaborate in forma de proiect in cadrul unor grupuri de lucru. Acestea au de regula, cate 12 membri, incluzand un raportor care poate fi asistat de catre experti (in mod normal in numar de patru).

Comitetul Economic si Social are dreptul de a stabili, pe o durata limitata, subcomitete pentru solutionarea unor probleme specifice.

Aceste subcomitete actioneaza in aceleasi domenii cu cele sase sectiuni. Ca norma, Comitetul Economic si Social se reuneste in sedinte plenare de zece ori pe an. In cadrul acestor sesiuni plenare, diversele opinii sunt adoptate pe baza propunerilor formulate de cele sase sectiuni, cu majoritate simpla a voturilor. Opiniile sunt inaintate Institutiilor Europene si  publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Comitetul mentine contacte permanente cu consiliile economice si sociale constituite la nivel regional si national din cadrul Uniunii Europene. Aceste legaturi implica, in special, schimburi de informatii si discutii ce au loc in fiecare an, pe tema unor probleme specifice.

Comitetul mentine contacte cu grupuri de interese din domeniul economic si social dintr-un numar important de tari nemembre si grupuri de tari, incluzand tarile mediteraneene, cele din Europa Centrala si de Est, grupul tarilor EFTA, tarile din America Latina. Pentru aceasta, Comitetul Economic si Social stabileste si trimite delegatii formate din 15-30 de membri, conduse de catre presedinte sau unul din vicepresedinti. Este de asteptat ca unele reuniuni ce implica participarea tarilor din Europa Centrala si de Est, sa capete un caracter institutionalizat, in baza unor intelegeri europene.

Comitetul Economic si Social are, in afara de cei 222 de membri, doua categorii de personal: personal ce lucreaza exclusiv pentru comitet, in numar de 135 de persoane si personal ce are dubla subordonare, catre Comitetul Economic si Social si catre Comitetul Regiunilor (516 persoane, majoritatea membri ai Secretariatului Comitetului Economic si Social).

Comitetul Regiunilor

Este una dintre cele mai noi institutii ale Uniunii Europene, a carei nastere reflecta dorinta tarilor membre nu numai de a respecta identitatea regionala si locala precum si prerogativele institutiilor corespunzatoare, dar si de a implica aceste institutii regionale si locale in implementarea si dezvoltarea politicilor specifice ale Uniunii Europene.

Comitetul Regiunilor are 222 de membri (ca si Comitetul Economic si Social). Repartitia pe tari a acestor membri este urmatoarea: Franta, Germania, Italia si Marea Britanie cate 24, Spania 21, Austria, Belgia, Grecia, Olanda, Portugalia si Suedia cate 12 fiecare, Danemarca, Finlanda, Irlanda cate 9 fiecare, iar Luxemburg 6 membri.

Comitetul a fost creat ca un corp consultativ, in baza Tratatului Uniunii Europene, devenind in prezent un puternic mecanism de pastrare cu consecventa a principiului subsidiaritatii; Comitetul s-a reunit pentru prima data in luna martie 1994.

Subsidiaritatea, inscrisa in Tratatul Uniunii Europene, semnifica faptul ca deciziile trebuie sa fie luate de catre acele autoritati publice care sunt cel mai aproape posibil de cetateni. Totodata se are in vedere ca actiunea institutiilor Uniunii Europene sa nu fie initiata decat in cazurile cand este mai eficienta decat actiunea institutiilor regionale, nationale sau locale, dupa caz. Acest principiu este in contradictie cu centralizarea excesiva a procesului de luare a deciziilor, in unele cazuri considerat prea indepartat de cetatean si indiferent la nevoile acestuia. Membrii Comitetului Regiunilor sunt presedinti de Consilii Regionale, primari de orase, presedinti de consilii departamentale si orasenesti, toti fiind alesi in aceste functii prin sufragiu, provenind de la nivelurile administratiei publice cele mai apropiate de cetateni.

Toti membrii Comitetului au o experienta directa in privinta modului in care politicile si legislatia Uniunii Europene afecteaza viata de zi cu zi a cetatenilor. Dispunand de asemenea resurse, Comitetul este in masura sa exploateze capacitatea si profesionalismul membrilor sai, in folosul tuturor institutiilor Uniunii Europene, avand numeroase prilejuri pentru aceasta. Tratatul Uniunii Europene prevede ca acest Comitet al Regiunilor sa fie consultat in probleme referitoare la reteaua trans-Europeana de comunicatii, sanatatea publica, educatie, problemele tineretului, cultura, coeziunea economica si sociala.

Activitatea Comitetului este bazata pe o structura constituita din sapte comisii:

- politica regionala, fonduri structurale, coeziune economica si sociala, cooperare trans-frontaliera si inter-regionala; agricultura, dezvol-tare rurala, pescuit;

- comunicatii trans-europene, transport, informatii;

- planificare spatiala, problemele urbanizarii, energie, protectia mediului;

- politica sociala, sanatate publica, protectia consumatorului, cercetare stiintifica, turism;

- locuri de munca, politica economica, piata unica, industrie, intre-prinderi mici si mijlocii;

- educatie, pregatirea fortei de munca, cultura, problemele tineretului, sport, drepturile cetatenilor.

Comitetul a constituit o comisie speciala pentru probleme institu-tionale, care este insarcinata sa contribuie la dezbaterea asupra reformei institutiilor Uniunii Europene.

Activitatea Comitetului este organizata si condusa de un birou, ales pentru un mandat de doi ani.

In scurta sa experienta, Comitetul s-a implicat intr-un mare numar de probleme precum: reteaua trans-Europeana de aeroporturi; dezvoltarea turismului rural; dreptul cetatenilor Uniunii Europene de a vota in alegerile locale intr-un alt stat membru decat acela ai carui cetateni sunt; drumul Europei spre societatea informatizata.

O tema constanta in intreaga activitate a Comitetului Regiunilor este nevoia de a implica mai mult regiunile si localitatile in formularea si imple-mentarea politicilor si strategiilor de interes comun.

Drepturile cetatenesti in Uniunea Europeana

In timpul relativ scurtei sale istorii, Uniunea Europeana s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere spatio-geografic (numarand in prezent cincisprezece state), din punct de vedere al importantei politice, cat si din punct de vedere al institutiilor. Tratatele fundamentale ale Uniunii au fost revizuite de trei ori: in 1986 (prin Actul Unic European), in 1992 (prin Tratatul Uniunii Europene) si in 1997 (prin Tratatul de la Amsterdam).

Scopul primordial al Uniunii Europene este "o uniune tot mai stransa intre popoarele Europei, in care deciziile sa fie luate la un nivel cat mai apropiat de cetateni". Obiectivele pe termen lung ale Uniunii Europene sunt de a promova progresul economic si social intr-un mod cat mai echilibrat si care sa poata fi sustinut constant, de a afirma identitatea Europeana pe scena mondiala si de a introduce cetatenia Europeana pentru cetatenii tarilor membre.

Uniunea Europeana are propriul drapel, propriul imn si sarbatoreste Ziua Europei pe 9 mai.

Pe termen scurt, (pentru urmatorii cativa ani) obiectivele Uniunii Europene sunt:

-  punerea in aplicare a Tratatului de la Amsterdam (care contine noi drepturi pentru cetateni, libertatea de deplasare, libertatea muncii si intarirea institutiilor europene);

- largirea Uniunii, prin admiterea aderarii tarilor din Europa Centrala si de Est, conform programului "Agenda 2000";

- lansarea monedei unice europene "euro" (introdusa de la 1 ianuarie 1999, dar care va inlocui monedele nationale de la 1 ianuarie 2003).

Uniunea Europeana a conferit gradual, cetatenilor tarilor membre o serie de noi drepturi, de implementarea carora este responsabila atat justitia nationala din fiecare tara cat si Curtea Europeana de Justitie. Aceste drepturi au fost privite intotdeauna de catre Curtea Europeana de Justitie drept principii generale pe care Institutiile Europene nu numai ca sunt obligate sa le aplice, dar a caror promovare constituie chiar ratiunea lor de a fi. Aceste drepturi sunt inscrise in Tratatele Europene care, in diferitele stadii ale Uniunii Europene, reflecta tocmai evolutia continua a institutiilor acesteia.

Tratatul de la Roma (Tratatul de Constituire a Comunitatii Europene) a inceput prin a scoate in afara legii discriminarea bazata pe nationalitate in problemele ce au legatura cu libertatea de deplasare a salariatilor.

Ulterior, alte trei instrumente - Actul Unic (1986), Tratatele de la Maastricht (1992) si Amsterdam (1997) au adaugat noi drepturi care pot fi grupate in trei categorii principale:

- drepturi fundamentale;

- drepturi referitoare la libertatea de deplasare;

- drepturi democratice individuale.

Drepturile fundamentale. Uniunea Europeana si-a afirmat si demon-strat intotdeauna preocuparea si hotararea de a actiona pentru garantarea respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in special a acelora prevazute de Conventia Europeana cu privire la Drepturile Omului, adoptata la Roma in 1950 de catre membrii Consiliului Europei (a nu se confunda acest organism cu Consiliul Uniunii Europene).

Preambulul la Tratatul Comunitatii Europene se refera la drepturile sociale fundamentale, bazandu-se pe Carta Sociala Europeana adoptata in 1961 de Consiliul Europei si pe Carta Comunitara a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Salariatilor, din 1989.

In conformitate cu Tratatul, Uniunea Europeana este abilitata sa ia masurile necesare spre a combate discriminarea.

Domeniile in care institutiile europene pot interveni sunt discriminarea bazata pe sex, rasa, origine etnica, religie, credinta, handicapuri fizice sau mentale, varsta sau orientare sexuala. In aceasta viziune, Uniunea Europeana aplica politici si programe in masura sa asigure sanse egale pentru femei, ca si pentru barbati, in egala masura.

Tratatul de la Amsterdam a imputernicit Curtea Europeana de Justitie sa asigure respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale de catre Institutiile Uniunii Europene.

Reuniunea Consiliului European ce a avut loc la Köln in iunie 1999, a confirmat importanta drepturilor fundamentale, punand accentul pe necesitatea de a stabili o Carta Europeana a Drepturilor Fundamentale.

Drepturile democratice individuale. Cetatenii din tarile Uniunii Europene au responsabilitati si drepturi in viata politica a Uniunii. Ei au un rol determinant in dezvoltarea in viitor a acesteia.

Toti cetatenii din tarile Uniunii sunt indreptatiti sa-si exercite dreptul de vot in tarile in care isi au domiciliul sau resedinta pentru alegerea deputatilor in Parlamentul European, alegeri ce au loc din cinci in cinci ani. Tratatul Uniunii Europene prevede o uniformizare a procedurii de exercitare a votului, care se va materializa in viitorul apropiat. Cu toate acestea, statele membre inca nu s-au pus de acord asupra acestei proceduri unice. In prezent, fiecare stat membru organizeaza alegerile conform legii electorale proprii.

Orice locuitor al uneia din tarile membre ale Uniunii Europene poate adresa o petitie Parlamentului European in orice problema privind Uniunea, cu singura conditie de a o semna. Parlamentul poate apoi investiga orice violare a unui drept individual ori interes legitim de catre unul din statele membre, sau de catre o institutie a acestuia sau a Uniunii Europene. De asemenea, locuitorii tarilor Uniunii Europene pot face propuneri in scopul perfectionarii legislatiei si cresterii eficacitatii si eficientei aplicarii acesteia in practica juridica si administrativa.

Toate institutiile statelor membre, in egala masura cu cele apartinand Uniunii, sunt obligate sa aplice principiile transparentei in rezolvarea atributiilor lor de serviciu. Aceasta noua obligatie, introdusa prin Tratatul de la Amsterdam, confera cetatenilor dreptul de a avea acces la toate documentele Institutiilor Europene, precum si la acelea emise de statele membre, cu conditia ca acestea sa-si dea consimtamantul. De asemenea, opinia publica are dreptul sa-i fie aduse la cunostinta rezultatele votului precum si explicatiile necesare referitoare la modul in care voteaza fiecare delegatie nationala in cadrul Consiliului Uniunii Europene, atunci cand acesta ia decizii legislative.

Un alt drept individual consta in protectia diplomatica, pe care cetatenii unuia dintre statele Uniunii pot sa o primeasca, atunci cand se afla intr-o tara care nu este membra a Uniunii de la orice reprezentanta diplomatica a unui stat membru.

Sugestii pentru studenti

•   Observati atributiile fiecarui organism
•   Retineti specificul european al acestor institutii
•   Notati-va cateva din drepturile de cetatean european
•   Uniunea: principalul partener comercial al Romaniei

[1] Le Rider, Jacques, Europa Centrala sau paradoxul fragilitatii, Iasi, Ed. Polirom, 2001, p. 74.