POLITICA MONETARA A UNIUNII EUROPENE

Promotorii procesului de integrare economica europeana au fost constienti de faptul ca pe masura adancirii procesului de integrare si realizare a pietei interne unice, va fi nevoie la un moment dat de politici economice si monetare comune, in masura sa asigure buna functionare a noii economii si piete europene.

Crearea Organizatiei pentru Cooperare Economica Europeana (OECE) in anul 1948, devenita OECD din anul 1960, a reprezentat un prim pas in aceasta directie. Primul angajament monetar negociat de tarile vest europene 1-a reprezentat Uniunea Europeana de Plati (UEP) care a intrat in vigoare la 1 iulie 1950 si la care au participat tarile membre ale OECE, dar si tari din Africa si Asia. Uniunea Europeana de Plati cuprindea o zona in care se derula cca. 70% din comertul mondial fapt ce a determinat sa fie considerata mai mult decat un aranjament regional.

Uniunea Europeana de Plati a avut de facut fata la mai multe dificultati: deteriorarea raporturilor de schimb al tarilor europene, accentuarea procesului inflationist, criza economiilor vest europene, instabilitatea climatului politic si economic, deficite ale contului curent etc. O parte din tarile membre au considerat ca UEP nu le slujeste interesele, fapt ce a condus la dizolvarea acesteia in anul 1958.

Uniunea Europeana de Plati a fost inlocuita de Aranjamentul Monetar European (EMA) constituit in ideea mentinerii unei zone de stabilitate monetara in Europa in masura sa ofere stabilitate si siguranta financiara participantilor la schimburile comerciale.

Concomitent cu eforturile tarilor din Vestul Europei de a realiza o zona de stabilitate monetara, in cadrul economiei mondiale au fost puse bazale unui nou sistem financiar si monetar international, prin crearea Fondului Monetar International (FMI) si Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), rezultate ale Conferintei Monetare si Financiare a Natiunilor Unite din 1944, de la Bretton Woods.

Sistemul Monetar International astfel conceput a devenit insa operational doar dupa aproape 15 ani, incepand cu 1958-1959 cand se apreciaza ca in cadrul economiei mondiale s-a realizat convertibilitatea monetara pentru o mare parte a tranzactiilor comerciale internationale.

Noul sistem monetar international si-a stabilit ca obiective principale: cursuri de schimb stabile, eliminarea restrictiilor valutare si convertibilitatea tuturor monedelor. Fiecare tara membra a FMI, deci si tarile membre ale CBE, si-a stabilit cursul monedei sale fata de aur sau dolar, cu obligatia de a nu permite o fluctuatie a monedelor nationale in raport cu paritatile centrale mai mare de ±1 %.

Daca pe plan mondial se incerca implementarea noului sistem monetar, in Europa au fost puse bazele Comunitatii Economice Europene si EURATOM, prin ratificarea Tratatelor de la Roma care au pus in termeni noi problema zonelor de stabilitate monetara.

Tratatul de la Roma precizeaza explicit ca fiecare tara participanta la procesul european de integrare trebuie sa considere politicile in domeniul cursurilor de schimb ca elemente rezultante ale unui consens reciproc. Aceasta prevedere a fost greu transpusa in practica deoarece politicile in cadrul cursurilor de schimb si de rezolvare a dezechilibrelor balantelor de plati au ramas in sarcina FMI. Totusi, in cadrul CEE a fost creat Comitetul Monetar, alcatuit din cate un reprezentant al bancilor centrale din tarile integrate si doi reprezentanti ai Comisiei Europene, precum si Comitetul Guvernatorilor Bancilor Centrale din tarile membre, care prin activitatea lor au realizat o armonizare a politicilor monetare si solutionare a detaliilor tehnice de functionare a noii comunitati monetare.

Drept urmare, principala problema a CEE in anii '60, pe linie monetara, a fost ajustarea cursurilor de schimb care puteau sa influenteze negativ asupra realizarii uniunii vamale si a viitoarelor politici sectoriale, cu deosebire asupra realizarii Politicii Agricole Comunitare. A fost aplicat in practica principiul FMI privind fixitatea cursurilor de schimb, dar si caile de solutionare a dezechilibrelor balantelor de plati.

In cadrul economiei mondiale s-a inregistrat o supraevaluare a dolarului american cu consecinte negative asupra contului curent al SUA (deficit), precum si cu iesiri masive de capital din aceasta tara. in ceea ce priveste monedele tarilor integrate in CEE se poate aprecia ca au inregistrat devalorizari succesive ceea ce a condus la o prima realiniere a mecanismelor cursurilor de schimb, in anul

Finantarea politicilor sectoriale din Comunitatea Europeana a necesitat urgentarea procesului de integrare monetara si de realizare a Sistemului Monetar European, proces declansat in anul 1969.

Daca pana in anul 1970 nu s-au intreprins masuri pe linia realizarii uniunii monetare, deteriorarea situatiei monetare pe plan international, precum si masurile luate de SUA pe linia intaririi dolarului pe piata internationala, au relansat discutiile dintre tari pentru integrarea monetara in cadrul comunitatii, prin stabilirea unei identitati monetare proprii in raport cu dolarul.

In acest sens, Consiliul European de la Haga din anul 1969 a reconfirmat dorinta de a se avansa in directia realitatii Uniunii Economice si Monetare, insarcinandu-1 pe Pierre Werner sa studieze liniile principale ale unui Sistem Monetar European.

In octombrie 1970, Pierre Werner si-a prezentat raportul prin care proiecta instituirea unei uniuni monetare complete in decurs de 10 ani, considerand necesare trei etape:

- in cursul primei etape, fluctuatiile taxelor de schimb intre monedele tarilor europene trebuiau limitate datorita unui inceput de coordonare a politicii monetare si fiscale;

intr-o a doua etapa, marjele de fluctuare intre monede trebuiau reduse si mai mult;

in sfarsit, in cursul ultimei etape, taxele de schimb ar fi fost fixate irevocabil, unele prin raport cu celelalte, ceea ce permitea eliberarea completa a miscarilor de capital. Caracterul fix al taxelor ar fi fost asigurat de un fond monetar european care ar fi coordonat politicile monetare ale bancilor centrale europene.

Uniunea monetara urma sa genereze convertibilitatea deplina si ireversibila a monedelor tarilor membre, eliminarea fluctuatiilor cursurilor de schimb, fixitatea ireprosabila a paritatilor si cursurilor valutare si completa liberalizare a fluxurilor de capital. Acest proces trebuia insotit de mentinerea monedelor nationale la inceput, si pregatirea lansarii unei monede unice comunitare.

Planul Werner a realizat condensul intre tarile participante ca urmare a particularitatilor acestuia: numarul redus al constrangerilor din prima etapa, constrangeri care se bazau pe consultari prealabile intre participanti, iar transferul de autoritate a fost amanat pentru o etapa ulterioara, in primul rand, si abordarea concomitenta a aspectelor economice si monetariste ale integrarii economice, in al doilea rand.

Raportul Werner a influentat in mare masura politica monetara a Comunitatii Economice Europene in deceniul opt al secolului XX. Acordurile ulterioare incheiate au definit fundamentele asa numitului "sarpe monetar european" prin care s-a realizat o oarecare ordine in relatiile monetare dintre dolar si monedele europene, fixand noi raporturi privind ratele de schimb, sub forma de paritati. S-a convenit ca monedele tarilor din Comunitatea europeana sa oscileze in jurul unei marje de ±2,25% in raport cu dolarul. Sarpele monetar a fost intarit incepand cu anul 1973 prin crearea Fondului European de Cooperare Monetara (FECOM) cu rol de coordonare intre bancile centrale, asigurand compensarea creantelor si datoriilor intre ele.

Conform Planului Werner, unificarea valutara era conceputa ca o cale spre realizarea unificarii politice, spre impulsionarea comertului turismului, spre realizarea unei stabilitati monetare si asigurarea unei protectii sporite in raportarile cu S.U.A.

Raportul Werner nu a fost implementat deoarece nu a fost acceptata ideea crearii unor noi institutii in afara celor deja existente si, prin urmare, nu a sesizat necesitatea modificarii Tratatului de la Roma.

In consecinta, evolutia politicii monetare in Comunitatea europeana poate fi analizata in cadrul a patru etape: prima, din 1948 pana in anul 1968, cand realizarile pe plan monetar au fost slabe; a doua, 1969-1979, perioada de aplicare a Planului Werner, cunoscuta sub denumirea de 'sarpe monetar'; a treia, 1980-1990, cand a fost creat Sistemul Monetar European; si a patra etapa, dupa 1990 cand a fost realizata Uniunea Monetara.

Sistemul Monetar European (S.M.E.) reprezinta un ansamblu de reglementari, mecanisme si institutii adoptat la nivelul Comunitatii Europene in vederea realizarii unei politici monetare comune si a unor cursuri de schimb relativ stabile intre monedele tarilor membre.

Experienta sarpelui monetar a deschis calea sistemului monetar european care, in pofida greutatilor intampinate a permis experimentarea unor noi forme de colaborare monetara internationala si punerea la punct a tehnicilor de restrangere a marjelor de fluctuatie.

Ca succesor al sarpelui monetar, SME a intrat in vigoare la 13 martie 1979, avand ca obiectiv declarat crearea unei zone de stabilitate monetara in Europa Occidentala, in masura protejeze economiile acestor tari de instabilitatea financiar-monetara internationala si, in mod deosebit, de fluctuatiile puternice ale dolarului in acea perioada, precum si lansarea procesului de largire a integrarii europene.

S.M.E. a preluat multe din trasaturile sarpelui monetar, indeosebi obligatia de a interveni daca rata ameninta sa depaseasca limitele, convenite. Elementul de noutate il reprezinta E.C.U. (European Currency Unit), unitate valutara europeana noua, care urma sa reprezinte elementul central al sistemului.

S.M.E. se apreciaza ca pentru perioada de inceput a fost un compromis intre dorinta franceza ca noul mecanism al ratei de schimb sa nu mai fie o copie a sarpelui monetar, care fusese dominat de marca germana si pe care Franta il parasise deja de doua ori, si obiectia germana ca sistemul va fi prea simetric, tari cu surplusuri si altele cu deficite trebuind sa suporte o parte egala din povara ajustarii.

Sistemul Monetar European s-a bazat pe trei elemente esentiale:

E.C.U., unitate de cont care sta la baza stabilirii cursurilor monedelor tarilor membre si reprezinta elementul central;

mecanismul de schimb

mecanismul de sustinere financiara

1. E.C.U.-ul constituie, in cadrul Sistemului Monetar European, un instrument de reglementare a relatiilor monetare dintre bancile centrale, valoare de rezerva si valoare de schimb contra numerar, in cadrul noului mecanism de plati si credit.

In evolutia sa, ECU a cunoscut trei etape:

a. intr-o prima etapa, ECU a functionat ca unitate de cont si instrument de rezerva al bancilor centrale;

b. in a doua etapa, ECU patrunde in relatiile economice si financiare private, ca unitate de cont, indeplinind functia de instrument de masura a valorii si de etalon al schimburilor;

c. in cadrul celei de-a treia etape, ECU dobandeste o dimensiune monetara mai larga, ca efect a trei factori:

- a dobandit in timp statutul de deviza negociabila si cotata pe pietele valutare;

- in cadrul operatiunilor comerciale a inceput sa detina rolul de instrument de plata efectiva;

- se constituie activele bancare in ECU, nascandu-se astfel moneda scripturala ECU.

ECU este definit ca un cos format din monedele tarilor membre, in raport de ponderea economica si monetara a fiecarei tari in cadrul CEE. Ponderea fiecarei monede ce intra in componenta ECU era revizuita periodic, la fiecare 5 ani, sau la cerere, daca una din monedele ce intra in cos sufera fluctuatii mai mari decat cele stabilite de cursul pivot. Cursul pivot constituie o rata de schimb care arata cati ECU valoreaza unitatea monetara a fiecarei tari. Pe aceasta baza, Comitetul monetar al CEE proceda la calcularea ratelor de schimb ale monedelor sistemului monetar in raport cu cursul pivot.

Pentru ca ECU sa poata functiona ca deviza europeana a fost necesara crearea unui organism care sa dispuna de resurse proprii pentru realizarea stabilitatii ECU, in special pentru evitarea fluctuatiilor prea accentuate a celor mai slabe devize. A fost creat astfel Fondul European de Cooperare Monetara (FECOM), care era autorizat sa primeasca rezerve monetare si sa restituie statelor membre cantitatea corespunzatoare de ECU, care serveau ca mijloace de credit. FECOM avea ca resurse varsamantul realizat de bancile centrale in proportie de 20% din rezervele lor in aur si dolari, contabilizate in ECU.

ECU este o unitate de cont. Aceasta inseamna faptul ca nu putea fi utilizat in tranzactiile curente ale fiecarui cetatean decat sub forma mijloacelor, de plata nelichide (cecuri, viramente bancare) sau prin deschiderea de conturi de economii. ECU a fost utilizat indeosebi de autoritati si de societatile transnationale pentru contractarea de imprumuturi pe piata internationala a capitalurilor. ECU a constituit suportul unei monede oficiale, ceea ce nu a impiedicat aparitia si dezvoltarea unui ECU, privat. inca de la crearea sa, ECU a fost utilizat pentru operatiuni private, fara legaturi cu circuitul oficial, astfel: imprumuturi publice si emisiuni obligatorii in ECU; credite bancare si interbancare; emiterea de carti de credit si de cecuri de calatorie in ECU.

Valoarea ECU a fost stabilita prin suma ponderata a monedelor europene, pe baza coeficientilor fixati pentru diferitele monede. Acesti coeficienti au fost determinati pentru prima data in anul 1979, reajustati in anii 1984 si 1989 pentru a se tine seama de intrarile in Uniune de noi membri dar si de distorsiuni generate de aprecierile sau deprecierile diferitelor monede. Aceasta inseamna ca ECU a fost o moneda cu valoare variabila, in functie de variatia cursurilor de schimb ale monedelor nationale.

Mecanismul de schimb functiona in felul urmator: fiecare tara declara cu acceptul partenerilor, un curs pivot pentru moneda proprie^ exprimat in ECU. in baza cursurilor pivot se calculeaza cursuri bilaterale intre monedele SME. Aplicandu-se la cursurile pivot bilaterale o marja de ±2,25% se definesc cursurile limita minime si maxime, pe care bancile centrale aveau obligatia sa le mentina prin mijloace proprii pe care le avem la dispozitie, indeosebi prin interventii pentru sustinerea monedelor comunitare. Este vorba de vanzarea pe piata a monedei care atinge limita maxima contra rascumpararii acelei monede care se situeaza Ia cursul sau minim. Acest mecanism a permis fiecarei banci centrale care are de sustinut propria moneda, sa o cumpere contra vanzarii monedei mai puternice, dispunand de monede mai puternice prin imprumuturi de la banca emitenta. Aceasta operatiune de imprumut este mijlocita de FEGOM, utilizandu-se rezervele in ECU, constituite la nivelul acestei institutii.

Pentru a ne face o imagine asupra rolului jucat de ECU pe plan international, amintim faptul ca moneda comunitara era a patra ca pondere in imprumuturile internationale (1990), dupa dolarul SUA (40%), yenul japonez (12%) si francul elvetian (10%).

In anul 1995, participarea statelor membre la ECU era urmatoarea (in functie de ponderea statelor respective in PIB-ul si schimburile comunitare ale Comunitatii): marca germana, 30,10%; francul francez, 19%; lira engleza, 13%; lira italiana, 10,15%; florinul olandez, 9,40%; francul belgian, 7,60% francul luxemburghez 0,30%; peseta spaniola 5,30%; coroana daneza, 2,45%; lira irlandeza 1,10%; escudo portughez 0,80% si drahma greceasca 0,80%.

In cadrul SME, ECU a indeplinit urmatoarele functii:

a. moneda utilizata pentru calculul ratei de schimb pentru valutele participante la SME sunt stabilite rate centrale in ECU, din care se calculeaza rate bilaterale. In practica, numai ratele bilaterale conteaza pentru piata, iar negocierile pentru realinierea ratelor de schimb in cadrul sistemului pornesc de la rata centrala.

b. unitate de cont; este utilizat pentru decontarea datoriilor contractate prin interventie sau contractarea de credite. Aceasta se bazeaza pe seriozitatea bancilor centrale pentru ca riscul ratei de schimb ce intervine asupra datoriilor este impartit intre bancile centrale care acorda facilitatile de credit si cei care se folosesc de ele.

c. este utilizat pentru calcului indicatorului de divergenta, deoarece poate sa indice tara a carei rata de schimb se abatea prea mult fata de cea a celorlalti participanti, impunandu-se masuri de redresare.

d. valuta de rezerva; toate bancile care au luat parte la SME au transferat la FECOM 20% din rezervele lor de aur si dolari si au primit ECU in schimb. Acesti ECU oficiali, cum li se spune, pot fi folositi in anumite limite pentru decontarea reciproca a datoriei.

Mecanismul de schimb constituie elementul esential al SME si se bazeaza pe faptul ca fiecare moneda a avut un curs pivot in raport cu ECU, cursuri pivot ce au stat la baza grilei de paritate. S-a stabilit o marja de fluctuatie de ±2,25% intre monedele SME si de 6% pentru monedele care nu faceau parte din mecanismul de schimb. Dupa criza din 1993, inregistrata in cadrul SME aceasta marja a fost largita la 15%, ceea ce a insemnat, de fapt, inceputul procesului de dezintegrare a SME si trecerea la un regim de fluctuatia libera a monedelor, ceea ce permis tarilor sa treaca la devalorizari competitive si la recunoasterea protectionismului comercial.

Crizele cunoscute de monede europene au dovedit ca SME a fost o forma incompleta si tranzitiva de integrare monetara. Cu toate acestea, cursul pivot in ECU al fiecarei monede a usurat foarte mult mecanismul de finantare a Politicii Agricole Comune a Uniunii, politica ce consuma in deceniul noua al sec.XX peste 2/3 din bugetul comunitar.

Mecanismul de sustinere financiara a avut rolul de a reglementa maniera de acordare de credite pe termen scurt si mediu pentru depasirea unor situatii de criza. Fondul European de Cooperare Monetara a reprezentat institutia prin care a avut loc sustinerea financiara a monedelor aflate in dificultate.

Uniunea Monetara Europeana

a. Transformarea sistemului Monetar European in Uniune Monetara

Succesele realizate de SME in planul dezvoltarii economice si realizarii obiectivelor politicii monetare au create conditiile necesare pentru reluarea dezbaterilor referitoare la constituirea Uniunii Monetare cu o singura moneda europeana. Se apreciaza ca in spatele acestui deziderat s-a gasit si dorinta Frantei de a capata o pozitie si greutate mai mare in realizarea politicii monetare a Uniunii Europene.

Progresele inregistrate pe linia finalizarii procesului de realizare a pietei unice au incurajat presedintele Jacques Delors in concretizarea initiativei saie de creare a Uniunii Economice si Monetare.

In Raportul Delors gasim in mare aceleasi concluzii ca si in Planul Werner. Delors se pronunta pentru amendarea Tratatului de la Roma pentru a institui un sistem independent de banci centrale care puteau sa functioneze fara instructiuni de la guvernele nationale sau institutiile comunitare si ale carui functiuni erau asigurarea stabilitatii preturilor si a raporturilor de schimb in zona unicei valute europene. in schimb, fata de Planul Werner, care propunea constituirea unei autoritati bugetare supranationale , Raportul Delors stabilea reguli obligatorii de comportare vizand prevenirea deficitelor bugetare excesive.

Raportul Delors stabilea ca inceperea primei etape a U.E.M. sa aiba loc la 1 iulie 1980. Odata cu inceperea acestei prime faze, au fost eliminate toate restrictiile in ce priveste circulatia banilor si a capitalurilor intre statele membre (cu cateva exceptii) si s-a intensificat cooperarea intre bancile centrale in cadrul comitetului de presedinti ai bancilor centrale. Daca in ceea ce priveste liberalizarea circulatiei capitalului, conform doctrinei sale liberale, guvernul londonez se arata tot mai favorabil, el avea totusi o atitudine rezervata vis-a-vis de proiectul cu privire la uniunea monetara ce implica o punere in comun a suveranitatilor nationale. Nici guvernul german nu a acceptat cu usurinta moneda unica!, menita sa substituie marca, si alte monede nationale, decat dupa ce i s-a garantat ca moneda unica va fi cel putin la fel de puternica ca marca germana. Totodata, guvernul german a solicitat ca partenerii sa aprobe urmatoarele dispozitii: independenta viitoarei banci centrale europene; convergenta politicilor bugetare; interdictia deficitelor publice si finantarea lor pe cale monetara; sanctiuni impotriva tarilor care refuzau sa se supuna deciziilor comunitare.

Aceste obiective trebuiau sa fie fundamentate in care scop a avut loc, in decembrie 1990. Conferinta interguvernamentala despre U.E.M., care a aprobat statutul sistemului european de banci centrale, cuprinzand o Banca Centrala Europeana (B.C.E.) si bancile centrale existente in fiecare tara din U.E. Banca Centrala Europeana urma sa raspunda de politica monetara comuna si de valutele fixe irevocabile care aveau sa fie inlocuite in cele din urma de o valuta europeana unica. S-a realizat si acordul ce viza evitarea deficitelor bugetare prea mari, in statele membre: in principiu, deficitul bugetar al unei tari nu trebuia sa depaseasca 3% din PIB, iar datoria guvernului trebuia sa fie redusa treptat la 60% din PIB. In aceste limite, politica bugetara ramanea in intregime o problema nationala a fiecarui stat. Acordul vine cu precizari in plus st anume: tarile care nu aveau un deficit bugetar excesiv vor avea permisiunea sa participe la Uniunea Monetara daca indeplinesc inca trei criterii: inflatia sa nu fie mai mare de 1,5% decat cea a celor trei tari UE cu cea mai redusa crestere de preturi; ratele dobanzii sa nu fie mai mari de 2% decat cea existenta in aceleasi tari mentionate; rata de schimb in cadrul S.M.E. sa nu fi fost devalorizata timp de trei ani.

Negocierile au fost finalizate in decembrie 1991 prin adoptarea Tratatului de la Maastricht care a prevazut contopirea tuturor acordurilor referitoare la U.E.M. intr-un singur acord, Tratatul Uniunii Europene, iar criteriile mai inainte prezentate au devenit criteriile de convergenta de la Maastricht.

Referitor la importanta Tratatului de la Maastricht (7 februarie 1992) pentru realizarea Uniunii Economice si Monetare, Jacques Delors aprecia: "Paralelismul indispensabil intre economic, social si monetar, legatura irevocabila intre ultima faza intre monede, gestiunea comuna a anumitor politici si abandonarea suveranitatii ce decurge din aceasta, toate acestea vor fi realizate prin UEM, ambitia economica profunda politica si totodata embrionul clar al unei veritabile Comunitati de destin."

Convergenta nominala si reala a economiilor vest europene presupunea stabilitatea preturilor, finante publice "sanatoase" cursuri de schimb stabile, evolutia veniturilor reale, a somajului, precum si alti indicatori privind domeniul macroeconomicului.

Procesul de convergenta a tarilor a fost abordat in cadrul U.E. in doua directii: de catre organismele comunitare (Comisia U.E. si Consiliul de Ministri) prin adoptarea unui cadru general pentru desfasurarea procesului de convergenta: de catre guvernele nationale, prin implementarea cadrului general mai sus mentionat si prin luarea de masuri specifice pentru a indeplini cerintele criteriilor de convergenta.

Totodata, Tratatul de la Maastricht a stabilit si principiile ce stau la baza politicii financiare, interzicerea finantarii directe de catre banca centrala sau accesul la finantare in conditiile favorizante a deficitelor publice; clauza potrivit careia fiecare stat membru este responsabil pentru finantarea datoriei sale publice, chiar si in cazul unei crize financiare; statele membre sunt obligate sa evite deficitele bugetare excesive, maxim de 3%.

Tratatul preconiza o a doua etapa de tranzitie a S.M.E. catre Uniunea Monetara, care a inceput la 1 ianuarie 1994 cu constituirea Institutului Monetar European, in cadrul caruia bancile nationale centrale lucreaza impreuna si fac pregatirile necesare pentru etapa finala a U.E.M. Rolul I.M.E. consta in pregatirea celei de-a treia fazii a uniunii economice si monetare, in principal convergenta indicatorilor macroeconomici de baza si armonizarea instrumentelor de politica monetara.

b. Etapele realizarii Uniunii Monetare Europene.

Adoptat in iunie 1989 la Madrid, planul Delors a prescris etapele formarii uniunii, in final vizandu-se ca monedele fiecarei tari comunitare sa fie fixate irevocabil din punctul de vedere al paritatii reciproce, fiind ulterior adoptata o moneda unica.

Conditiile unei Uniuni Monetare, asa cum sunt ele definite in Raportul Werner sunt urmatoarele: convertibilitatea totala si ireversibila a monedelor intre ele; liberalizarea completa a miscarilor de capital si totala integrare a pietelor financiare; fixarea irevocabila a paritatilor si eliminarea marjelor de fluctuatie. Totodata, s-a estimat ca ECU va avea potentialul necesar pentru a evolua catre o moneda comuna, dar a respins cu fermitate propunerile de a utiliza o moneda paralela ca mijloc de accelerare a procesului de unificare monetara.

Adoptarea de catre Consiliul European de la Madrid din 26-27 iunie 1989 a Raportului Delors a dus la propunerea crearii Uniunii Economice si Monetare in trei etape.

1. Prima etapa a debutat la 1 iulie 1990, in cadrul careia au fost adoptate urmatoarele masuri: eliminarea pana la sfarsitul anului 1992 a obstacolelor fizice, tehnice si fiscale din calea schimburilor intra-comunitare, cresterea resurselor si ameliorarea mijloacelor de actiune ale Fondurilor Structurale ale Comunitatii pentru promovarea dezvoltarii regionale si corectarea dezechilibrelor existente; intarirea coordonarii politicilor economice si bugetare; liberalizarea totala a miscarii capitalurilor; suprimarea totala a obstacolelor ce implica integrarea financiara a U.E.; participarea tuturor monedelor U.E. la mecanismul cursurilor de schimb ale SME; ridicarea tuturor obstacolelor din calea utilizarii monedei comune ECU. Aceasta etapa s-a incheiat in decembrie 1993 si se considera ca prin masurile luate a fost dat un nou impuls convergentei economice in interiorul U.E., statele membre adoptand programe anuale de convergenta continand obiective specifice pentru inflatie si politica bugetara, avand ca scop sa asigure o inflatie scazuta, finante publice sanatoase si rate de schimb stabile.

2. Etapa a doua a reprezentat un pas de o mare importanta pentru realizarea deplina a Uniunii Monetare si s-a extins pana la 31 decembrie 1998. in aceasta etapa au fost intreprinse toate masurile pentru adoptarea noii monede europene-EURO.

Principala schimbare institutionala in cadrul acestui stadiu a fost crearea Institutului Monetar European, premergator viitoarei Banci Centrale Europene (E.B.C.) si a Sistemului European de Banci Centrale (SEBC) constituit din noua banca infiintata si din ansamblul bancilor centrale ale statelor membre. Banca Centrala Europeana este independenta de guvernele nationale si urmareste in principal mentinerea stabilitatii preturilor si nu finantarea deficitelor publice nationale sau a datoriei externe a statelor membre. Conform deciziei Consiliului de Conducere a Bancii Centrale Europene, cotele de participare a celor 15 state la constituirea capitalului ECB au fost: Belgia, 2,88%; Danemarca, 1,65%; Germania, 24,40%: Grecia, 2,05%; Spania, 8,83 %; Franta, 16,87%; Irlanda, 0,83%; Italia, 14,96%; Luxemburg, 0,14% Olanda, 4,27%, Austria, 2,36%; Portugalia, 1,92%; Finlanda, 1,39%, Suedia, 2,65%; Marea Britanie, 14,71%.

Document online: Avidia - karma - samsara: dimensiune caracteristica a mediului religios indian Document online: Franta in secolul XVI

In ceea ce priveste SEBC, obiectivul fundamental definit in art.2 al Statutului SEBC si EBEC, este de a mentine stabilitatea preturilor. Fara a prejudicia acest obiectiv, SEBC va sprijini politicile economice generale ale Uniunii, contribuind astfel la realizarea obiectivelor comunitare.

Principalele sarcini ale SEBC sunt: definirea si implementarea politicii monetare ale Uniunii; conducerea operatiunilor valutare; detinerea si administrarea rezervelor oficiale ale statelor participante; participarea la conducerea politicilor urmarite de autoritatile competente referitoare la supervizarea activitatilor institutiilor de credit si stabilitatii sistemului financiar.

Cadrul institutional creat se compune dintr-un set de instrumente: SEBC va conduce operatiunile pietei deschise (libere), va oferi facilitati de durata si va putea solicita institutiilor de credit sa pastreze rezerve minime in conturile sale.

In ceea ce privesc operatiunile pietei libere le putem clasifica in patru categorii: operatiuni principale de refinantare, respectiv tranzactii inverse ce formeaza lichiditati cu frecventa saptamanala; operatiuni de refinantare pe termen lung; operatiuni de reglaj prin care se monedei unice pentru toti agentii economici si cetatenii europeni. Desi tranzitia presupunea cele mai scazute costuri posibile aceasta nu trebuia sa restranga competitia dintre companii si banci, fiind necesara totodata o transparenta a acestui proces si o putere de convingere in scopul obtinerii acceptarii publice.

Scenariul stabilit la Madrid era urmatorul:

1) in decursul anului 1998, Consiliul european trebuia sa stabileasca tarile ce vor face parte din Uniunea Economica si Monetara, in functie de gradul de indeplinire a criteriilor de convergenta in anul 1997;

2) 1 ianuarie 1999, Uniunea Monetara va incepe, prin fixarea irevocabila a ratelor de schimb intre tarile calificate pentru U.E.M. BCE va initia o singura politica monetara si valutara gestionata in EURO. ECU va inceta sa mai existe;

3) 1 ianuarie 2002 vor fi introduse bancnote si monezile euro;

1 iulie 2002, sfarsitul fazei de tranzitie. Monezile tarilor membre ale UEM vor fi complet inlocuite.

c. Criteriile de la Maastricht - criterii de convergenta economica a

tarilor din U.E.

In baza prevederilor Tratatului de la Maastricht, in anul 1996 a avut loc la Torino Conferinta Interguvernamentala a U.E. in cadrul careia au fost adoptate masurile necesare pentru realizarea in practica a criteriilor de convergenta stabilite de Tratat.

Pentru ca Uniunea Monetara sa se realizeze era necesar ca statele membre sa atinga un inalt grad de convergenta sustinuta in termen de: rate ale inflatiei scazute; finante publice sanatoase si stabilitatea cursului de schimb. Pentru aceasta, statele membre ale U.E. care doresc sa adopte moneda unica trebuie sa indeplineasca patru criterii de convergenta de natura monetara si fiscala:

. Rata inflatiei nu trebuie sa depaseasca, cu mai mult de 1,5% pe an pe cea inregistrata in cele mai performante 3 state membre sub aspectul stabilitatii preturilor;

. Deficitul guvernamental (bugetar) nu trebuie sa depaseasca 3% PIB, iar datoria publica nu trebuie sa fie mai mare de 60% din PIB;

3. Moneda nationala trebuie sa-si mentina rata de schimb in marjele de fluctuatie permise de S.M.E. si sa nu fi fost devalorizata in precedentii doi ani, La data semnarii tratatului, limitele acceptabile ale fluctuatiei se considerau a fi ± 2,25%, ulterior aceste limite ajungand la ±15%.

4. Rata nominala a dobanzii pe termen lung nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2% pe cea inregistrata de cele mai performante 3 state membre.

Situatia privind indeplinirea criteriilor de convergenta de catre tarile membre ale U.E. in septembrie 1996 era urmatoarea:

La 25 martie 1998, Comisia Europeana a analizat stadiul indeplinirii criteriilor de convergenta de catre statele membre U.E. si a facut propunerile referitoare ta viitoarea configuratie a U.M., pe baza raportului asupra starii de convergenta.

Belgia, in cursul perioadei analizate, a atins o rata a inflatiei de 1,4%, inferioara valorii de referinta. Belgia nu a facut obiectul unei decizii a Consiliului, avand un deficit bugetar care s-a incadrat in limitele stabilite. Francul belgian n-a cunoscut tensiuni grave iar rata dobanzii pe termen lung a fost, in medie de 5,7%, deasemenea, inferioara valorii de referinta. Totodata, si-a indeplinit obligatiile juridice in ceea ce priveste realizarea U.E.M. S-a apreciat ca pe total a indeplinit cele patru criterii de convergente, intrunind conditiile necesare pentru adoptarea monedei unice.

Danemarca a notificat Consiliului ca nu participa la cea de-a treia faza a U.E.M

Germania a inregistrat o rata a inflatiei de 1,4%, nu a avut deficit bugetar excesiv, marca nu a cunoscut tensiuni grave, iar rata de schimb a fost de 5,6%, inferioara valorii de referinta. indeplinind conditiile pentru trecerea la moneda unica.

In Grecia, rata inflatiei a atins nivelul de 5,2%, superior nivelului de referinta, avea un deficit bugetar excesiv, iar moneda greceasca n-a participat la mecanismul de schimb. Rata dobanzii a fost de 9,8%, depasind valoarea de referinta, Grecia si-a respectat obligatiile juridice aferente realizarii UEM, dar nu a indeplinit nici unul din criteriile de convergenta. Consiliul a apreciat ca nu poate fi admisa in randul tarilor care adopta moneda unica.

Spania a inregistrat o rata a inflatiei de 1,8%, inferioara valorii de referinta, nu a avut deficit bugetar excesiv, peseta nu a cunoscut tensiuni grave, iar rata dobanzii a fost de 6,3% inferioara deasemenea valorii de referinta. In consecinta, respectandu-si obligatiile juridice si implinind criteriile convergenta, Spania a indeplinit conditiile necesare pentru trecerea la moneda unica.

Si in Franta rata inflatiei a fost de 1,2%, nu s-au inregistrat deficite bugetare excesive, francul nu a cunoscut tensiuni grave, iar rata dobanzii a fost de 5,5%. Respectandu-si obligatiile juridice si indeplinind criteriile de convergenta, Franta a fost admisa pentru adoptarea monedei unice.

Irlanda cu o rata a inflatiei de 1,2%, fara deficite bugetare excesive, cu o moneda stabila si cu o rata a dobanzii de 6,2%(inferioara), avand indeplinite obligatiile juridice ce-i revin a fost admisa pentru adoptarea monedei unice.

Italia in perioada de 12 luni cat a fost monitorizata a avut o rata a inflatiei de 1,8%, n-a avut deficite bugetare excesive, in lira a cunoscut o apreciere in raport cu celelalte monede, iar rata dobanzii a fost de 6,7%. Italia a indeplinit doar trei criterii de convergenta. in ceea ce priveste moneda italiana, care nu a tacut parte din mecanismul de schimb pana in 1996, a facut dovada unei stabilitati satisfacatoare pana in anul 1998, motiv pentru care s-a considerat ca indeplineste conditiile necesare pentru adoptarea monedei unice.

In Luxemburg, rata inflatiei a fost de 1,4%, nu s-au inregistrat deficite bugetare excesive, francul n-a cunoscut tensiuni grave, rata dobanzii a fost sub nivelul de referinta, si-a indeplinit criteriul de convergenta si a fost admisa la moneda unica.

Olanda cu o rata a inflatiei de 1,8%, fara deficit public excesiv, cu o moneda stabila si cu o rata a dobanzii de 5,5% a indeplinit criteriile si conditiile pentru adoptarea monedei unice.

Austria, cu rata inflatiei de 1,1%, moneda stabila, fara deficit public excesiv, cu rata dobanzii de 5,6%, cu obligatiile juridice indeplinite a fost admisa pentru adoptarea monedei unice.

Portugalia a indeplinit toate criteriile, avand o rata a inflatiei de 1,8%, fara deficit public excesiv, moneda stabila si rata de dobanzii de 6,2%.

S-a considerat ca si Finlanda cu o rata a inflatiei de l,3%,deficit bugetar corespunzator cerintelor U.E., cu o moneda in usoara apreciere si rata a dobanzii de 5,9%, indeplineste conditiile pentru a participa la moneda unica.

Suedia, cu rata inflatiei de 1,9%, fara deficit public excesiv, cu rata dobanzii de 6,5%, n-a participat la mecanismul de schimb. Coroana suedeza a fluctuat in raport cu celelalte monede, reflectand inexistenta unei rate de schimb. Din acest motiv,  Suedia nu a indeplinit conditiile necesare adoptarii monedei unice.

Marea Britanie a notificat Consiliului ca nu are intentia de a trece la ce-a de-a treia faza a UEM inceputa la 1 ianuarie 1999 De aceea, pentru aceasta tara nici nu a mai avut loc evaluarea indeplinirii criteriilor de convergenta pentru trecerea la moneda unica. in declaratia de notificare s-au fixat regulile ce vor fi respectate de aceasta tara in cursul celei de-a treia etape a U.E.M.

Ca urmare, din cele 15 tari membre ale Uniunii Europene existente in acel moment, Marea Britanie, Suedia si Danemarca nu au participat la moneda unica europeana din ratiuni de natura politica. Slaba notorietate pe care moneda unica europeana o avea in randul populatiei celor trei state excludea posibilitatea ca acestea sa se alature curand celor 11 tari ce vor lua parte la ultima etapa de realizare a UEM. Guvernul britanic a anuntat ca nu intentioneaza sa organizeze un referendum pe aceasta tema, pe perioada mandatului sau care expira in 2002, in timp ce in Suedia un astfel de referendum era programat chiar pentru anul 2002.

Pe langa aceste considerente de factura politica exista si impedimente de ordin economic, care nu permit tarilor respective sa ia parte la desavarsirea UEM. In cazul economiei britanice, nivelul ratei dobanzii constituie factorul principal care defavorizeaza o astfel de participare, o diminuare a acesteia putand genera puternice presiuni inflationiste. In Suedia, instabilitatea monedei nationale si statutul bancii centrale (care se bucura de o deplina independenta) sunt argumentele cele mai importante invocate de autoritati in sustinerea neparticiparii la UEM.

Grecia este singura tara membra a Uniunii Europene care nu a aderat la ultima faza a UEM, inca de la lansarea acesteia la 1 ianuarie 1999, exclusiv din considerente economice Ea s-a alaturat grupului tarilor cu moneda comuna incepand din anul 2001. Autoritatile grecesti s-au angajat sa puna in aplicare masuri ferme de reforma a sistemului fiscal si au adoptat un program ambitios de privatizare. Pentru ca moneda greceasca sa poata intra in mecanismul de schimb valutar din cadrul S.M.E. a fost devalorizata cu 14%. Si-a propus, totodata, diminuarea deficitului bugetar de la 4% din PIB la 2,4% in anul 1999 si 2,1% in anul 2000. Prin aceste masuri s-a considerat ca au fost indeplinite criteriile de convergenta pentru admiterea in U.E.M.

Majoritatea specialistilor se intrebau daca viitoarea zona EURO va putea functiona doar cu 12 participanti, pornind de la realitatea existenta in Europa de vest. Chiar daca oficial cele 3 tari mentionate nu participa la moneda unica din anul 1999, economiile lor sunt prea puternic legate de cele ale tarilor participante. Companiile transnationale sau cu activitate de export din aceste tari nu vor putea evita contactul cu EURO. Mai mult, se apreciaza ca si alte tari care nu sunt nici macar membre ale U.E. vor introduce prin usa din spate moneda unica europeana.

Majoritatea expertilor sunt de acord ca EURO va intra in Marea Britanie cu mult inainte ca tara sa adere oficial la zona monedei unice. Acest lucru este valabil nu numai pentru comertul de detaliu, care se pregateste sa incaseze in EURO de la valurile de turisti de pe continent cazurile de marfuri si prestarile de servicii. Marile magazine si-au pregatit deja sistemul de incasare in EURO. Nici industria Britanica nu va ramane pe dinafara. Multe companii au clienti sau furnizori pe continent, ceea ce inseamna ca vor trebui sa lucreze cu EURO. Specialistii se tem de instaurarea EURO ca moneda paralela; fapt ce va ingreuna considerabil politica monetara a Bancii Angliei. Pentru a preintampina neintelegerile si efectele negative a fost declansata o importanta companie de informare cu titlul Marea Britanie se pregateste pentru EURO. O serie de modificari legislative vor fi operate pentru a permite companiilor sa poata utiliza EURO ca unitate de cont, sa poata lansa emisiuni de actiuni in EURO si sa-si poata plati impozitele in noua moneda.

Desi a optat de bunavoie pentru ramanerea in afara zonei EURO, noua moneda este vitala pentru economia Danemarcei, puternic orientata spre export. Fara Euro nu vor exista comenzi sunt de parere specialistii, tonul fiind dat de reprezentantii marilor concerne care desfasoara numeroase activitati in viitoarea zona EURO. Ministrul comertului exterior din Danemarca pregateste un program de informare a companiilor pentru o viitoare aderare la EURO.

"Acum nu, poate mai tarziu" a fost pozitia Suediei vizavi de EURO care a adus o serie de critici din partea partenerilor europeni. Se apreciaza ca si in Suedia EURO va intra pe usa din dos. Multe companii din Suedia au declansat operatiunea EURO prin care clientii si furnizorii au fost anuntati ca de la 1 ianuarie 1999 decontarile se vor face in EURO. Cele mai multe companii asteapta reactia statului, pentru a se implica mai mult in zona EURO. Firmele doresc sa vada mai intai cum va modifica parlamentul regimul fiscal si daca va accepta ca bilanturile sa fie intocmite in EURO. Bursa din Stockholm se pregateste si ea pentru schimbarea ce a intervenit de anul acesta, cele mai tranzactionate actiuni vor fi exprimate in EURO, deoarece participantii straini asigura o treime din tranzactiile bursiere.

d. Pozitii pro si contra monedei unice europene; polemici in jurul EURO

Zona EURO se intinde din Finlanda pana in Portugalia si din Irlanda pana in Italia, cuprinzand aproape 300 milioane locuitori, sporind importanta economica si comerciala a U.E. EURO a inlocuit monedele nationale ale celor 12 tari acceptate.

Europenii sunt in general favorabili aventurii monetare a celor 12. Aprecierile sunt totusi divergente mergand de la entuziasmul italienilor si spaniolilor, pana Ia opozitia deschisa a britanicilor, trecand prin resemnarea germanilor.

Sondajele realizate in zona celor 12 aratau ca, opiniile sunt, in majoritate, favorabile monedei unice, in proportii ce variaza intre 50% si 80%. Italienii s-au dovedit a fi cei mai euroentuziasti din U.E., in pofida importantelor sacrificii pe care au trebuit sa le accepte in ultimii ani pentru a indeplini criteriile de convergenta si a fi acceptate. Spania si Irlanda sunt alte doua tari in care EURO a intrunit opinii favorabile, la care se adauga Belgia si Luxemburg. in Franta si Germania opinia publica este mai reticenta cand este vorba de binefacerile monedei unice. Germania, a carei moneda - marca -, era cea mai puternica din Europa, a acceptat cu greu disparitia ei. Moneda unica va trebui sa ancoreze Germania in Europa, pentru prima data in pace cu toti vecinii. Sondajele au aratat ca '58% dintre germani sunt ostili monedei unice, iar 40% dintre ei considera ca propusul calendar tehnic nu va fi realizat".

Devenita in ultimele decenii dintr-o tara problema un motor al integrarii, Germania a pregatit introducerea noii monede, incercand sa linisteasca pe cei care pun semnul egalitatii intre moneda unica si reforma monetara sau pierderea locurilor de munca. Opiniile contra monedei unice in cadrul Germaniei au pornit din teama consecintelor unei iminente reforme monetare in planul economiilor populatiei si a locurilor, de munca. "Nimeni nu trebuie sa se teama ca isi vor pierde economiile. Uniunea Economica si Monetara nu presupune o reforma monetara. Valoarea reala, economiile si venitul se mentin, se modifica doar unitatea de calcul", apreciau specialistii germani.

In categoria celor mai inversunati oponenti ai monedei unice, au fost inclusi in primul rand, germanii de varsta a treia, care au trait teama justificata a unei reforme monetare, care in opinia lor le-ar diminua drastic economiile. Germanii sunt un popor care economiseste mult, pentru a-si asigura o viata linistita odata cu iesirea la pensie, numai daca economiile sunt plasate avantajos si sigur. Multi considerau ca aceasta siguranta este periclitata de adoptarea noii monede si evaluau eventualitatea unor plasamente in franci elvetieni sau dolari americani. Aceste plasamente nu erau lipsite de riscuri. "Cine isi plaseaza banii in strainatate de frica introducerii EURO s-ar putea sa regrete mai tarziu" era de parere Karl von Wogan, presedintele comisiei economice si monetare din Parlamentul European. O alta parte a populatiei Germaniei isi manifesta neincrederea in EURO spunand: "Avem o moneda stabila, care este recunoscuta in toata lumea. De ce sa renuntam la ea in schimbul altei monede?"

Pentru introducerea monedei unice s-au pronuntat marile concerne germane, care au inceput cu mult timp inainte sa se gandeasca la problemele si consecintele pe care le implica introducerea unei noi monede.

Au fost elaborate programe de pregatire a personalului, de recalculare a preturilor si de armonizare a documentelor contabile. S-a ajuns pana acolo incat au hotarat ca bilantul contabil pentru anul 1999 sa fie exprimat in euro.

Incurajate de atitudinea marilor concerne fata de introducerea monedei unice, autoritatile germane au depus eforturi considerabile pentru indeplinirea criteriilor de convergenta. Pentru Germania, a renunta la moneda nationala in favoarea euro, la Banca Nationala in favoarea Bancii Centrale Europene a insemnat o acceptare tacita a evolutiei de la o Germanie-Europa la o Europa care include Germania. Marca germana era pentru multi germani un simbol al stabilitatii si cresterii bunastarii economice. in calitatea sa de moneda de rezerva a lumii, marca germana se bucura de o mare incredere pe plan international. Cu toate acestea, Germania a fost pregatira sa inlocuiasca marca cu euro, renuntand la un simbol al succesului economic si puterii administrative postbelice, tocmai pentru a participa la realizarea unei Europe Unite.

Germania considera ca Uniunea Monetara ar crea o "insula de stabilitate in furtuna" cu efecte benefice asupra ocuparii fortei de munca si stabilitatii preturilor. Se apreciaza ca moneda unica poate deveni o "locomotiva a exporturilor germane si o curba a sacrificiilor experimentata deja cu ocazia reunificarii.

Polemici in jurul EURO au aparui nu numai in Europa ci si in S.U.A. Si altei state ale lumii. in prezent, cand EURO reprezinta o certitudine, polemicile de dincolo de Atlantic au atins un nou stadiu. In timp ce unii analisti vad in EURO gemenele razboiului, altii zaresc, in aceeasi directie posibilitatea unei paci universale.

Un prim punct de vedere sustine ca EURO, va conduce la exacerbarea opozitiilor, conflictelor in interiorul Europei, si apoi intre Europa si restul lumii. Un al doilea punct de vedere, opus celui amintit, considera ca EURO va fi un factor de stabilitate monetara si politica.

Intre aceste extreme intalnim numeroase alte puncte de vedere care accentueaza mai mult sau mai putin o latura sau alta a consecintelor realizarii Uniunii Monetare; Astfel, Martin Feldstein subliniaza ca "in loc sa creasca armonia si pacea intre tarile europene, U.E.M. si integrarea politica asteptata vor conduce cu siguranta la aparitia de conflicte atat in sanul Europei cat si cu S.U.A."

O pozitie total diferita intalnim la Robert Mundell, creatorul teoriei 'zonelor monetare optime', care sustinea ca EURO va fi un factor de intelegere; prosperitate si pace. El vede in EURO un eveniment epocal "O uniune monetara bine coordonata va aduce beneficii considerabile popoarelor Europei dar si restului lumii, in special Americii". Se apreciaza ca europenii vor dispune de o moneda care va fi la fel de puternica ca si dolarul, ceea ce le va permite sa imparta dominatia internationala a dolarului.

Dezbaterile privind EURO nu au ramas cantonate in plan european, ele opunandu-i atat pe expertii europeni intre ei, cat si pe economistii americani. Cert este faptul ca in pofida acestor avertismente ale scepticilor, care se gasesc chiar si in interiorul U.E., trenul comunitar s-a asezat hotarat pe sine, iar Europa va fi unificata prin moneda.

e. Lansarea oficiala a monedei unice europene; statutul legal al EURO.

Reuniunea extraordinara de la Bruxelles din 2 - 3 mai 1998 a marcat lansarea oficiala a monedei unice europene, prin adoptarea a trei decizii: precizarea tarilor calificate pentru EURO; paritatile bilaterale intre monede si componenta Consiliului director al Bancii Centrale Europene.

S-a hotarat ca de-a lungul unei perioade de tranzitie incepand cu 1 ianuarie 1999, pana la sfarsitul anului 2001, monedele nationale ale statelor participante vor continua sa existe, dar nu ca monezi propriu-zise, ci ca unitati monetare nationale, subunitati ale monedei EURO. In acesti trei ani, EURO ca moneda unica s-a divizat nu numai in centi (1 EURO = 100 centi) ci si in unitatile monetare nationale in concordanta cu ratele de conversie.

Pana la sfarsitul perioadei de tranzitie, moneda EURO a existat numai sub forma banilor scripturali, platile cash continuand sa se deruleze in unitati monetare nationale.

Agentii economici, au fost liberi sa utilizeze EURO in facturarea contractelor, dar nu au fost obligati sa procedeze asa; acesta reprezinta asa numitul principiu "fara obligatii, fara interdictii". Corespunzator, cetatenii sau intreprinderile au avut libertatea sa aleaga intre zona EURO si moneda nationala cand au incheiat noi contracte sau se deruleaza alte operatiuni economice. Odata ce moneda a fost aleasa, toate actiunile ce urmeaza a fi derulate sub respectivul instrument trebuie executate in acea moneda (exemplu: daca un contract a fost incheiat in FRF, atunci facturile, notificarile, etc. trebuie sa se refere la acea moneda).

Pana in anul 2002, euro a fost disponibil doar sub forma scripturala. La 1 ianuarie 2002 a avut loc introducerea bancnotelor si monedelor metalice de EURO. Comerciantii au acceptat doua feluri de monede: moneda nationala si euro. Bancnotele si monedele metalice euro au circulat paratei cu monedele nationale. Incepand cu primul semestru al anului 2002 a avut loc retragerea progresiva a monedelor nationale. La 1 iulie 2002 monedele nationale si-au pierdut statutul legal. Bancnotele si monedele vor continua sa fie schimbate la cursul oficial fata de EURO, conform prevederilor autoritatilor din fiecare tara. Moneda exclusiva de acum incolo pentru Uniunea Economica si Monetara este EURO.

Cadrul legal pentru utilizarea EURO este cuprins in doua reglementari ale Consiliului Europei:

Reglementarea Consiliului privind introducerea EURO, contine principalele prevederi legale si monetare privind zona EURO. Ea defineste statutul legal pentru euro in perioada de tranzitie si a monedelor nationale. Defineste regulile pentru utilizarea diferitelor monezi in perioada de tranzitie, si transpune in termeni juridici principiul "fara obligatii, fara interdictii";

Reglementarea Consiliului din 17 iulie 1997 este primul document care se ocupa de moneda unica intrata deja in, vigoare si aplicabila in, U.E. Contine prevederi legate de conversia ECU - EURO, continuitatea contractelor si reguli privind utilizarea ratelor de conversie si a rotunjirii lor.

Astfel se prevede ca rata de conversie intre cursul valutar ECU-EURO, va fi de 1=1; toate trimiterile Ia ECU vor fi inlocuite de referinte catre EURO. Aceasta se aplica si contractelor supuse dreptului privat care fac referire Ia ECU asa cum este el definit in legislatia comunitatii. in al doilea rand se confirma continuitatea instrumentelor legale existente. Se precizeaza ca introducerea EURO nu va avea efectul modificarii nici unui termen al unui instrument legal sau pe cel al exonerarii de la indeplinirea obligatiilor prevazute in respectivul instrument; de asemenea, nu va permite nici unei parti sa modifice sau sa anuleze un astfel de instrument (spre exemplu, rata dobanzii, aplicabila unei operatiuni monetare nu poate fi modificata in temeiul substituirii unei monede nationale de catre EURO). Continuitatea contractelor deriva din Tratatul asupra U.E, si de la aplicarea principiului nominalist conform caruia partile contracteaza la valoarea nominala a banilor asa cum este ea exprimata prin orice moneda cu circulatia legala la momentul platii. in al treilea rand, reglementarea vizeaza rotunjirea cursurilor si ratelor de conversie. Precizeaza ca numai conversia unui EURO in termenii fiecarei monezi participante trebuie sa fie fixa. Aceste rate vor fi adoptate de Consiliu cu sase cifre care nu trebuie sa fie rotunjite sau trunchiate cand se realizeaza conversia. Ratele de conversie trebuie adoptate de Consiliu, trebuie folosite atat pentru conversia EURO/moneda nationala, cat si pentru conversia dintre monedele nationale. Nu se va defini nici o rata inversa si nici cursuri bilaterale pentru conversie intre monedele nationale. Pentru acest ultim caz a fost conceput un sistem care explica cum monezile nationale pot fi convertite in altele: primul pas consta in transformarea monedei nationale in euro, rezultat care se va calcula cu cel putin trei zecimale; al doilea pas: suma exprimata in euro trebuie convertita in cealalta moneda nationala.

In statele care au adoptat euro, fiecare moneda nationala a fost convertita de la 1 ianuarie 1999 in euro, la un curs fixat irevocabil, iar in continuare ele vor reprezenta subdiviziuni non-zecimale. Tratatul prevede ca statele calificate pentru EUROLAD sa adopte in unanimitate ratele de conversie la care monedele nationale vor fi irevocabil legate de euro. Aceste rate de conversie trebuie astfel alese incat sa garanteze o paritate de 1/1 intre EURO si ECU. Aceasta cerere pentru alegerea ratelor de conversie este explicabila prin faptul ca ratele care se vor stabili trebuie sa se bazeze pe cursurile de schimb reale de piata, din ultima zi a celei de-a doua faze a Uniunii Monetare (31 dec. 1998). De exemplu, stabilirea cursului de schimb EURO/DM si a celui EURO/FRF trebuie sa fie in concordanta cu rata FRF/DM de pe piata valutara din 31 decembrie 1998.

Pentru a se realiza o stabilitatea a pietelor financiare o data cu trecerea la euro a fost necesara preanuntarea ratelor de schimb EURO/moneda nationala a tarii participante la U.E.M. Acest preanunt s-a facut in momentul nominalizarii tarilor calificate pentru zona EURO (mai 1998). In perioada cuprinsa intre mai - decembrie 1998, ratele de schimb bilateral intre monedele tarilor calificate s-au reglat conform constrangerilor mecanismului ratelor de schimb ale S.M.E. Preanuntul ratelor de schimb a reprezentat un angajament politic major pentru ca aceste rate sa stea la baza determinarii ratelor de conversie ale lui EURO.

Sub aspect vizual, ambele fete ale bancnotelor EURO sunt comune in toate statele UE, desenele reflectand elemente ale patrimoniului cultural european. Sub aspect tehnic, vor fi puse in circulatie opt monezi (1, 2, 5, 10, 20, 50 centi si 1 si 2 euro) si sapte bancnote euro (5,10,20,50, 100, 200 si 500). Bancnotele vor diferi ca marime si culoare si vor avea caracteristici tactile pentru a acoperi nevoile oamenilor cu defecte de vedere. De asemenea au si caracteristici de securitate impotriva contrafacerii si pentru a permite bancnotelor sa fie recunoscute.

f. Avantajele, dezavantajele, riscurile si implicatiile monedei unice europene

Prin trecerea la moneda unica - EURO -, Uniunea Europeana se lanseaza, se apreciaza de catre analisti, intr-o adevarata aventura. Aceasta prezinta desigur o serie de avantaje, unele incontestabile, dar prezinta si o serie de dezavantaje si riscuri cu implicatii profunde asupra vietii economice, sociale si politice din tarile Uniunii Europene ca si din tarile partenere din afara uniunii. Ca urmare se apreciaza ca succesul EURO nu este garantat 100%.

Cel mai important motiv pentru care tarile comunitare si-au dorit sa adopte o moneda unica il reprezinta avantajele mari de pe urma acesteia.'

1. Reducerea costurilor legate de rata de schimb prin introducerea monedei unice

a) Bancile percep comisioane variabile depinzand de moneda de schimb, natura instrumentului de schimb, marimea tranzactiei, importanta clientului. Costurile cele mai mari apar cand se schimba cash. Pierderile cele mai mari apar cand se vinde si se cumpara in tari cu monede mai puternice, bancnote ale unor monede slabe. Se apreciaza pe baza unor calcule estimative ca, prin introducerea monedei unice, la costurile de 10 mld. EURO/an se economisesc 200 mii. EURO. Prin aceasta vor fi eliminate riscurile ce decurg din fluctuatiile valutare, dupa cum vor disparea si costurile legate de convertirea monedelor.

b) Importante economii se vor realiza la tranzactiile ce au loc intre firme. Tranzactiile bancare in conturile firmelor reprezinta un instrument scump pentru sume mici ocazionate de diverse operatii economice. Moneda unica simplifica aceste tranzactii si ieftinesc tranzactiile dintre firme. Se apreciaza ca de pe urma eliminarii costurilor tranzactiilor vor beneficia tarile cu economii mici deschise (Belgia, Olanda, Luxemburg, Danemarca, Irlanda) sau tarile cu piata financiara nesofisticata (Grecia, Spania, Portugalia) decat Germania si Franta, ale caror monede sunt mijloace de plata universal acceptate.

c) Crearea monedei unice si a unui sistem de banci centrale va conduce la reducerea timpului si a costului platilor peste frontiera. in Uniunea europeana un transfer bancar de la un stat la celalalt a 100 ECU posta peste 12% pe beneficiar si dureaza 5 zile. Crearea monedei, unice va permite simplificari majore ale managementului trezoreriei bancilor, contabilitatii si relatiilor cu autoritatile monetare.

d)Introducerea monedei unice va determina realizarea de economii la costurile interne ale firmelor.Operarea cu mai multe monede conduce la costuri ale sectorului nefinanciar. Aceste costuri apar din mai multe cauze: monede mai multe impun un personal numeros si echipamente pentru determinarea ratelor de schimb si inregistrarea acestora; monedele multiple conduc la prelungirea perioadei dintre debitarea si creditarea conturilor bancare; firmele vor folosi costuri de oportunitate pentru a evita expunerea la riscul de schimb valutar.

2. Eliminarea incertitudinilor ratei de schimb. Uniunea monetara elimina miscarile ratei de schimb intra-comunitare, care ar, stimula cornetul si investitiile. Cat de mare este castigul este greu de cuantificat, teoria economica nestabilind reguli privind relatia dintre incertitudinea legata de rata de schimb si comert sau investitii.

3. Moneda unica va suprima speculatia monetara si valutara generala de variabilitatea conditiilor economice de ia o tara la alta si de la o perioada la alta in cadrul aceleiasi tari.

4. Facilitarea circulatiei capitalurilor si a investitiilor de la o tara la alta va permite o alocare mai judicioasa a resurselor necesare dezvoltarii.

5. Va face ca preturile sa fie mai transparente deoarece vor fi exprimate in aceeasi moneda, ceea ce va facilita identificarea celor mai competitive dintre ele, la o calitate a produselor egala.

Se va accentua concurente dintre firmele apartinand tarilor din U.M. cu efecte benefice asupra eficientei, calitatii si nivelului preturilor.

EURO va fi nu doar un factor major de integrare economica ci si unui de integrare politica, va juca un rol de stabilitate atat din punct de vedere politic cat si in relatiile internationale.

Europa celor 12 va deveni prima putere comerciala din lume si va reprezenta si zona cea mai populata in comparatie cu SUA si Japonia.

Dezavantajele cele mai frecvent enuntate de economisti, oameni politici, oameni de afaceri constau in urmatoarele:

1. Costul ridicat al conversiei. Se apreciaza ca va fi necesar un urias efort uman si financiar, precum si o perioada de timp ca EURO sa functioneze in Europa si in lume, sa spunem, ca dolarul SUA, vor fi necesare importante sume pentru acoperirea costurilor adaptarii legislative si tehnice la noile realitati, modificari care cer timp si bani.

2. Pierderea de suveranitate. Europenismul poate fi conceput Ia momentul actual doar prin prisma valorilor socio-culturale comune, a aspiratiilor spre stabilitate si respect pentru valorile generat umane. Se apreciaza insa ca in prezent a vorbi despre o natiune europeana este o absurditate. Moneda, slaba sau puternica a fost mereu simbolul unui stat, un liant al unei natiuni. Cetatenii din tarile U.E. s-au declarat mai intai cetateni ai tarii respective si apoi cetateni ai Europei. Pierderea de suveranitate a creat un soc psihologic asupra populatiei din tarile U.E.

3. Autoritatile nationale nu vor mai putea sa-si aleaga propria rata a inflatiei, va exista o politica monetari si o rata a inflatiei pentru toata comunitatea. Renuntand la dreptul de a devaloriza moneda nationala, guvernele se dispenseaza de un instrument vital de politica economica in cazul unui soc economic ce i-ar mari costurile comparativ cu alti parteneri din U.E.

3. Costul adaptarii la soc. Este posibil ca la inceput, in lipsa unei gestionari corecte a situatiei, sa se produca un haos, riscand-se compromiterea definitiva a ideii de moneda unica europeana. Asemenea dereglari vor fi percepute de populatie drept cauze ale dificultatilor economico-sociale.

Trecerea la moneda unica comporta, dupa parerea specialistilor si o serie de riscuri:

a) Cele mai importante dintre ele decurg din disparitatile care persista intre cele 12 tari in materie bugetara, fiscala si de protectie sociala. Spre exemplu, taxa pe valoarea adaugata este de 10% in Irlanda si de 30% in Germania; in Germania nu exista un nivel al salariului minim pe economie stabilit prin lege, cum este in Franta; nivelul alocatiilor familiale este de 10 ori mai scazut in Portugalia decat in Luxemburg; rata somajului este de 22% in Spania fata de doar 6% in Austria etc, realitati ce ne ofera o idee despre amploarea sarcinilor ce ii asteapta pe cei 12 in materie de armonizare a politicilor fiscale, bugetare si sociale. Daca nu se vor intreprinde masuri pe linia armonizarii, tarile care au trecut la moneda unica vor intra intr-o periculoasa competitie fiscala si sociala pentru atragerea investitorilor care s-ar solda cu pierderi de locuri de munca intr-o tara sau alta. Armonizarea politicilor economice este impusa si de faptul ca trecerea la moneda unica tarile nu vor mai putea ca pana acum sa recurga la devalorizarea competitiva pentru a stimula exporturile, si nici la sporirea cheltuielilor publice si agravarea in consecinta a deficitului bugetar nu va mai reprezenta o solutie in conditiile in care s-a stabilit o anumita disciplina bugetara in cadrul Uniunii Monetare. Pe de alta parte, daca moneda unica va fi foarte solicitata, se va revaloriza fata de dolar, ceea ce ar reprezenta un handicap pentru intreprinderile europene care detin o cincime din exportul mondial.

b) Se apreciaza ca o politica monetara unica ar presupune sacrificii dar si riscuri din partea tarilor dezvoltate, bogate, concretizate in transferuri de resurse in favoarea tarilor mai sarace.

c) Introducerea monedei unice europene va avea implicatii profunde asupra principalelor componente ale pietei financiare europene.

Prin trecerea de la 1 ianuarie 1999 la moneda unica europeana pietele monetare din zona euro au suferit schimbari radicale. Prin eliminarea riscului valutar, pietele individuale existente in fiecare tara au fuzionat intr-o piata monetara integrata. De asemenea, competentele privind politica monetara au fost transferate de la bancile centrale la Banca Centrala Europeana care in noile conditii este responsabila cu politica monetara comuna.

Prin modul de formare si functionare se apreciaza ca zona euro va deveni cea de-a doua mare piata la nivel mondial pentru titlurile pe termen scurt dupa piata S.U.A. Desigur, pentru inceput piata titlurilor pe termen scurt exprimate in euro va contine diferite segmente nationale insa, din cauza concurentei, va exista o tendinta treptata de armonizare a regulamentelor de functionare a aceste pieti, ceea ce va spori transparenta, gradul de integrare si eficienta operatiunilor.

Zona euro va deveni a doua piata si pentru tranzactiile cu obligatiuni. Eliminand riscul valutar, diferenta de rentabilitate dintre obligatiunile de pe diferite piete nationale din zona euro se va micsora foarte mult. Operatiunile cu obligatiuni emise pe alte piete decat cele nationale vor fi stimulate. Avand in vedere dimensiunea pietii euro, volumul noilor emisiuni va mari lichiditatea, iar marja dintre preturile de vanzare si cele de cumparare vor fi tot mai stranse. Piata obligatiunilor din cadrul U.E.M. va fi mai transparenta si va atrage mai multi debitori si investitori.

Specialistii apreciaza ca o moneda unici nu va fi suficienta pentru dezvoltarea unei pieti monetare pe deplin integrate. Exista inca diferente intre regimurile fiscale din fiecare tara care distorsioneaza miscarile de capital, si de asemenea nu permit ca tarile cu deficite bugetare sa fie sanctionate prin costuri mai ridicate ale creditelor.

Liberalizarea circulatiei capitalurilor va extinde aria de actiune a investitorilor care se vor confrunta tot mai des cu debitori necunoscuti si cu conditii economice si politice divergente. De aceea va apare o cerere enorma de informatii referitoare la credibilitatea emitentilor de titluri, care emitenti vor fi tot mai atent monitorizati.

In Europa, emisiunile si tranzactiile cu valorile mobiliare au loc inca, in mare masura in cadrul burselor de valori nationale. Moneda unica va duce la o mai mare internationalizare a pietii valorilor mobiliare. Progresul din tehnologia informaticii va accelera integrarea pietelor de capital prin integrarea intr-o singura retea de sisteme electronice.

Integrarea burselor de valori va spori eficienta, transparenta si lichiditatea pietii actiunilor in Europa. Prin aceasta bursele de valori europene vor atrage in viitor mai multe fonduri si vor deveni concurenti puternici pentru bursele din New York si Tokyo, vor genera o lichiditate mai sporita a pietelor valorilor mobiliare si reducerea diferentei dintre pretul de vanzare si pretul de cumparare. Totodata, efectuarea platilor dupa inchiderea tranzactiilor va fi mai putin costisitoare. in viitor se estimeaza crearea unei retele electronice globale pentru tranzactiile cu actiuni. Toate bursele de valori vor fi interconectate, tar preturile vor fi de asemenea stabilite la nivel global. Lansarea euro va spori gradul de conectare dintre bursele de valori europene.

Intr-o asemenea situatie investitorii si emitentii de titluri vor trebui sa se adapteze la noile conditii. Politica monetara comuna si tendinta spre unificarea politicilor fiscale vor face ca profitul obtinut in tranzactiile in valori mobiliare pe diferite piete din zona euro sa fie tot mai putin dependente de ciclurile economice si de rata dobanzii.

O conditie a functionarii U.E.M. o reprezinta liberalizarea mai accentuata a legislatiei referitoare la investitorii institutionali. Restrictiile vor fi limitate la obligatia de a investi un procent minim din valoarea activelor detinute in moneda proprie (in cazul de fata euro).

d) Sectorul bancar va fi cel mai afectat de trecerea la ultima etapa de realizare a U.E.M. Lansarea euro va determina participantii la sistemul monetar sa adopte noi strategii. Se estimeaza ca multe banci vor face fata cu greu presiunii concurentei, iar altele nu vor supravietui.

In procesul de lansare a Monedei Unice Europene piata monetara are mari responsabilitati prin sistemul sau bancar. Cu cat o banca este mai mult implicata in mediul international de afaceri, cu atat mai mult va beneficia de lansarea euro. Pentru consolidarea pozitiilor pe piata monetara multe banci europene au recurs la fuziuni si achizitii. Va avea loc b accentuare a concurentei si o scadere a profiturilor. Pe masura ce cursul de schimb dintre diferitele monede nationale din zona euro vor disparea clientii vor reduce numarul de banci cu care vor lucra.

Bancile vor fi obligate sa-si diversifice activitatea si sa inventeze noi servicii financiare. Bancile trebuie sa joace un rol tot mai important in structurarea imprumuturilor luate de la companii sau a creditelor ipotecare transformandu-le in produse atractive pentru investitorii institutionali.

In ceea ce priveste piata valutara principalul avantaj ai adoptarii monedei unice europene este reducerea sensibila a costurilor tranzactiilor. Implicatia negativa consta in diminuarea comisioanelor bancare din tranzactii si castigurilor din arbitraj valutar, ca urmare a scaderii sistemului tranzactiilor si a disparitiei cursurilor de schimb dintre monedele europene din zona euro. Pentru a compensa pierderea, bancile isi vor extinde tranzactiile in euro, dolari si monedele asiatice.

Euro va flota liber fata de monedele nationale din afara zonei Euro. Pietele din spatiul euro vor fi mai putin vulnerabile la fluctuatiile cursurilor de schimb din tarile terte, din moment ce euro va fi mai stabil decat monedele individuale. Ca urmare, o modificare a cursului de schimb al dolarului va avea un efect limitat asupra zonei euro, cresterea economica si inflatia din regiunile euro putand fi afectate doar de o modificare substantiala a valorii monedei americane.

Lansarea euro va duce la desavarsirea pietii unice interne si deci la o concurenta sporita intre tarile europene, iar productia pentru pietele externe va fi facilitata. Toate acestea ar putea genera si o diminuare a preturilor bunurilor si serviciilor.

Datorita dimensiunii, capitalul exprimat in euro va fi mai stabil decat cel constituit din alte monede europene. Prin urmare, euro va deveni o importanta moneda de rezerva. Un numar tot mai mare de companii si investitori vor detine si investi in euro datorita stabilitatii acestuia.

Exista, pe baza facilitatilor create de ERO, parerea in randul economistilor ca euro va ameninta statutul dolarului ca principala moneda de rezerva pe plan international. Astazi, bancile centrale detin 60% din rezervele valutare externe in dolari, raportat la 20% in monede europene. Pe masura ce euro va deveni moneda comuna a celui mai mare bloc economic din lume, bancile isi vor spori rezerva in euro.

g. Acceptarea de catre Romania a acquis-ului comunitar. Politica monetara si a

cursului de schimb.

Romania accepta in totalitate acquis-ul comunitar privind Capitolul 11- Uniunea Economica si Monetara, in vigoare la data de 31 decembrie 2000. La aderare, Romania va respecta prevederile acestui acquis, in conditiile in care va fi considerata tara cu derogare de la adoptarea monedei unice.

Romania este pregatita sa examineze in continuare dezvoltarea acquis-ului in domeniul Uniunii Economice si Monetare, intrat in vigoare dupa 31 decembrie 2000 si sa informeze sistematic Conferinta pentru Aderare sau Consiliul de Asociere cu privire la legislatia si masurile de implementare adoptate pentru aplicarea noului acquis sau, daca va fi cazul, cu privire la dificultatile tare ar putea aparea in transpunerea noului acquis.

Legislatia nationala este compatibila cu acquis-ul comunitar al acestui capitol, cu exceptia unor prevederi referitoare la statutul bancii centrale cu privire la independenta sa si obiectivul sau fundamental, finantarea directa a deficitelor temporare ale Trezoreriei de catre Banca Nationala si accesul privilegiat al institutiilor publice la resursele institutiilor financiare, prevederi 'care au fost armonizate pana in anul 2004.

Pentru aplicarea efectiva a acquis-ului, infrastructura institutionala este functionala si este formata din Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, Banca Nationala a Romaniei si Institutul National de Statistica. Capacitatea administrativa a acestor institutii va fi dezvoltata in continuare, pana la data aderarii.

Legislatia nationala care guverneaza domeniul politicii monetare si a cursului de schimb respecta, in mare masura, cerintele UEM.

In prezent, Banca Nationala a Romaniei functioneaza in baza Legii nr.101/1998 privind Statutul BNR; intrata in vigoare la 1 iulie 1998. Aceasta lege preia o parte importanta a acquis-ului comunitar in domeniul politicii monetare si a cursului de schimb.

In conformitate cu Statutul sau (Art.1.1): "Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a statului roman, avand personalitate juridica".

Banca Nationala a Romaniei este condusa de un consiliu de administratie alcatuit din noua membri, numiti de parlament, la propunerea comisiilor de specialitate ale celor doua Camere: un presedinte - guvernatorul BNR, un vicepresedinte - primul viceguvernator si sapte membri, din care doi sunt viceguvernatori si ceilalti cinci nu sunt angajati ai BNR. Conducerea executiva a BNR se exercita de guvernator, prim-viceguvernator si cei doi viceguvernatori.

Banca Nationala a Romaniei prezinta Parlamentului un raport anual care cuprinde: principalele evolutii economice, financiare, monetare si valutare, politica monetara in anul precedent si orientarile pentru anul urmator, reglementarea si supravegherea prudentiala, a activitatii BNR, bilantul anual si contul de profit si pierderi.

In vederea alinierii in continuare la acquis-ul comunitar, au fost amendate Legea privind Statutul BNR si Ordonanta privind infiintarea si functionarea Fondului pentru garantarea depozitelor in sistemul bancar. Scopul acestor modificari este garantarea deplinei independente a BNR in conformitate cu prevederile Tratatului privind Uniunea Europeana si Protocolului privind Statutul Sistemului European al Bancilor Centrale si Bancii Centrale Europene. Modificarile acestor acte normative vizeaza:

a. Legea privind Statutul BNR stipuleaza ca "obiectivul fundamental al BNR este asigurarea stabilitatii monedei nationale, pentru a contribui la stabilitatea preturilor". Aceasta prevedere, desi evidentiaza cele doua obiective majore ale politicii actuale a BNR, si anume, stabilitatea preturilor si stabilitatea monedei nationale, urmeaza a fi amendata in sensul definirii explicite - in
conformitate cu prevederile Tratatului - a asigurarii stabilitatii preturilor ca obiectiv fundamental.

b. Facilitarea privind creditarea pe termen scurt, in cadrul unor limite specificate, a deficitelor temporare din contul trezoreriei statului de catre BNR va fi eliminata. In anul 2000 aceasta facilitate a fost utilizata o singura data, in timp ce in vor fi incluse prevederi legale explicite cu privire la interzicerea achizitionarii directe de titluri de stat pe piata primara de catre banca centrala.

c. In vederea eliminarii posibilitatii accesului privilegiat al institutiilor publice la resursele institutiilor financiare. Ordonanta nr.39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului pentru garantarea depozitelor in sistemul bancar va fi modificata in vederea eliminarii prioritatii titlurilor de stat in structura portofoliului de titluri al Fondului. Odata cu aceasta modificare se va avea in vedere eliminarea prevederii conform careia Fondul poate imprumuta de la BNR, realizandu-se astfel armonizarea prevederilor Ordonantei cu prevederile Legii referitoare la accesul exclusiv al bancilor comerciale la creditarea de catre banca centrala.

Pentru a transpune integrai legislatia comunitara in ceea ce priveste participarea la Sistemul European al Bancilor Centrale, Romania va finaliza ajustarea cadrului legal specific acestui domeniu pana cel mai tarziu la 31 decembrie 2006.

Actualul regim al cursului de schimb utilizat de BNR este de tipul flotare controlata, baza de referinta pentru leu fiind atat moneda curo, cat si dolarul american.

Utilizarea frecventa a cursului de schimb drept instrument de ajustare a echilibrului extern in anii anteriori a fost atenuata incepand din anul 2000. Acceptarea unei aprecieri sustenabile in termeni reali a leului reflecta schimbarea de abordare a bancii centrale, care atribuie in prezent acestei variabile un rol mai important in accelerarea dezinflatiei, in specia!, prin intermediul stabilizarii anticipatiilor.

Din momentul aderarii, Romania va trata politica sa de scurs de schimb ca fluid o problema de interes comun a sa si a Statelor Membre ale Uniunii Europene.