INTERVENTIA ONU IN CRIZA DIN KOSOVO

Provincia Kosovo face parte din fasia de teritoriu dintre portul Bar (la Marea Adriatica) si zona Skopje (Macedonia) aflata in disputa intre Serbia, Muntenegru si Albania inca din anii 1912 - 1913. Populatia se ridica la aproximativ 2 milioane de locuitori (90% albanezi, circa 7% sarbi).La cumpana secolelor XX-XXI, provincia Kosovo a devenit un factor de destabilizare a Serbiei si a Balcanilor de Vest, prin reizbucnirea disputei politico - militare dintre comunitatile locale.

Situatia din Kosovo a atins un prag critic si ameninta sa conduca la o criza incontrolabila daca reglementarea nu se mentine in cadrul dreptului international.Pana in momentul de fata ONU s-a implicat cu doar trei rezolutii 1160, 1199, 1203 in conflictul din Kosovo. Toate cele trei rezolutii emise in martie, septembrie si respectiv octombrie 1998 condamna actiunile din Iugoslavia si cer armatei din Kosovo sa se abtina de la acte de terorism. Ca si in cazul Irak-ului, Consiliului de Securitate cere Iugoslaviei sa admita si sa nu impiedice activitatea observatorilor internationali. O alta problematica omniprezenta in aceste rezolutii este cea a respectarii drepturilor omului, grava in conditiile in care masacre ale populatiei civile din zona continua sa apara luni de-a randul dupa emiterea rezolutiilor. Albanezii din Kosovo,sprijiniti de numeroase state europene si de SUA si-au anuntat intentia de a-si proclama independentafata de Serbia in urma esecului negocierilor.Consiliul de Securiatate ONU va discuta oficial despre situatia din Kosovo la 19 decembrie .pe baza raportului celor trei mediatori ai Uniunii Europene(SUA si Rusiei) care au constatat esecul negocierilor intre sarbi si albanezi pe tema viitorului statut al teritoriului.Conflictul din Kosovo a implicat, asa cum am aratat, mai multe organizatii internationale. In pofida faptului ca Belgradul sustine in continuare ca aceasta este o afacere interna, nu poate fi ignorat potentialul de extindere a crizei in zona, mai ales avAnd in vedere pozitia celorlalte provincii iugoslave care ar putea dori secesiunea - de exemplu Muntenegru. Trebuie de asemenea amintit faptul ca Kosovo este regiunea cu concentrarea cea mai mare de locuitori minoritari din Europa - nu mai exista nici o regiune atAt de intinsa care sa aiba o pondere de 90% din populatie apartinAnd unei minoritati. De asemenea, in abordarea crizei trebuie observata care ar putea fi intentia pe termen lung a albanezilor din Kosovo. Cu toate ca foarte usor cineva s-ar putea gandi la alipirea Kosovo la Albania dupa secesiunea de Iugoslavia, aceasta posibilitate este destul de greu de prevazut pe termen scurt - Albania avand o conditie economica paupera, mai proasta chiar decat cea a Kosovo - este greu de crezut ca ar putea constitui o atractie pentru populatia din Kosovo - in plus, tendinta in randul refugiatilor albanezi din Kosovo nu este cea de a fugi in Albania, ci de a se raspandi in alte parti ale Europei.

Stabilitatea in Kosovo este o piesa esentiala in sistemul de securitate din Balcani. Realizarea ei depinde de mai multi factori, intre care se remarca: vointa comunitatilor albaneze si sarbe de a ajunge la negocieri reale si la elaborarea unui proiect viabil de convietuire; eforturile comunitatii internationale, in primul rand ale statelor vecine, precum si ale UE, SUA, NATO si ONU de a se ajunge la o solutie unanim acceptata.

Eseu: Protocolul de la Geneva Eseu: Domnia lui Alexandru Ioan Cuza 1859-1866

perioada tranzitorie este de 2 ani, care poate fi majorata la 5, maximum 7 ani. O

astfel de tendinta exista si cel mai bun exemplu este al Romaniei, dar apreciem ca

realizarea reformelor structurale necesare integrarii va diminua mult aceasta tentatie,

care ar putea fi chiar in detrimentul vechilor membri UE care se confrunta cu mari

deficite in domeniul fortei de munca. Agricultura reprezinta unul dintre cele mai

sensibile domenii ale negocierilor de aderare, inclusiv in perioada de dupa aderare.

Parerea generala este ca agricultura, din cauza liberalizarii mai lente a

comertului cu produse agricole, nu a beneficiat de avantajele tranzitiei si nu este

foarte clar cat va beneficia dupa aderare. Cei care sigur vor pierde vor fi comunitarii

din noile state membre UE din cauza preturilor ridicate la produsele agricole din piata

unica comunitara. Progresul agriculturii din noile state membre va fi marcat de

restructurarile nationale, asistenta financiara UE, dimensiunile exploatarilor agricole,

finantarile primite fiind mai consistente in cazul celor mari si, nu in ultimul rand, de

evolutia ulterioara a politicii agricole comunitare (PAC).

Aderarea la UEM

Realizarea procesului de aderare la UEM, care presupune indeplinirea

anumitor criterii pentru realizarea apropierii cat mai mari, respectiv a convergentei

spre UE, finalizarea tuturor reformelor necesare si, implicit, un management

performant inseamna, in fapt, efecte benefice in planul cresterii economice si sociale.

IMPLICATII ASUPRA UE

Principalele implicatii asupra UE 15 se localizeaza in plan institutional,

economic si al integrarii monetare.

Implicatii institutionale

Extinderea spre est, care ar putea, in perspectiva, sa depaseasca ca numar

tarile UE 15, considerata de multi autori ori analisti comparabila, prin modificarile in

special in plan institutional, cu crearea pietei unice interne si cu crearea zonei euro, a

pus pentru UE la ordinea zilei revizuirea tratatelor constitutive in sensul reformei

structurilor institutionale care dadeau deja semnale de insuficienta chiar si pentru

"cei 15" pentru ca in realitate erau aceleasi institutii initiale.

In perspectiva largirii se cauta raspuns la intrebarea: va mai ramane UE

eficienta dupa dublarea numarului de membri? Aceasta sarcina imperativa si-au

asumat-o sefii de stat si de guvern la cea mai lunga conferinta interguvernamentala

din decembrie 2000 prin adoptarea Tratatului de la Nisa. Presedintele Frantei,

Jacques Chirac considera ca "Acordul de la Nisa a fost un mare succes al Uniunii

Europene", in timp ce alti lideri au avut aprecieri critice asupra tratatului.

Scopul convenirii acestui tratat a fost realizarea schimbarilor institutionale

necesare precum si imbunatatirea functionarii celor mai importante institutii: Comisia

Europeana si Consiliul European.

Obiectivul major al Tratatului de la Nisa a fost pregatirea extinderii Uniunii in

centrul si estul Europei. "Acomodarea" institutiilor comunitare la viitoarea extindere a

necesitat revizuirea structurilor, problemele principale vizand marimea Comisiei

Europene, ponderea voturilor in cadrul Consiliului European, extinderea numarului

domeniilor in care deciziile se iau cu majoritate calificata, numarul si repartitia

locurilor in Parlamentul European largit, luarea deciziilor in cadrul Bancii Centrale

Europene, adoptarea principiului flexibilitatii si al cooperarii consolidate.

Necesitatea reformelor institutionale a fost determinata de faptul tot mai

evident ca viitoarea largire a Uniunii Europene era deosebita radical de celelalte

avandu-se in vedere:

Largirea UE cu 10 state - a V-a largire - depasea cele patru extinderi care

au adus doar 9 membri;

Decalajul mai mare intre membrii viitori si cei existenti, comparativ cu cel

dintre Grecia, Spania sau Portugalia si UE, la data aderarii. Contributia la UE a celor

10 tari care au fost admise in mai 2004 este de aproape o treime ca populatie, dar in

jur de 4% ca PIB. Media PIB pe locuitor in cele 10 tari este de circa o treime fata de

UE. Cele 10 tari au fost intr-un proces de tranzitie la economia de piata dupa 50 de

ani de economie planificata centralizat. De asemenea, preluarea acquis-ului

comunitar de catre acestea a fost facuta la nivelul cel mai de jos fata de oricare alt

candidat precedent, in conditiile in care UE devine din ce in ce mai complexa;

Perturbarea echilibrelor interne ale UE dupa extinderea spre est, aceasta

aratand altfel decat inainte. Desi tarile candidate au cunoscut transformari

fundamentale, largirea UE cu noi membri va mari decalajele cu privire la dezvoltarea

si prosperitatea in cadrul UE deoarece fiecare membru nou va dezechilibra sistemul

de redistribuire la nivel comunitar in agricultura si in ceea ce priveste fondurile

structurale. Vor aparea dezechilibre si potentiale conflicte determinate de costul

integrarii intre vechii si noii membri, intre tarile bogate si cele sarace, intre tarile mari

si cele mici.

Tratatul de la Nisa a fost perceput ca avand doua reusite majore: eliminarea

obstacolelor din calea extinderii spre est si convenirea unor dezbateri cu privire la

viitorul Uniunii.

La Nisa s-a cazut de acord ca procesul de completare a reformei

constitutionale a UE sa se incheie cu o noua conferinta interguvernamentala in 2004

care sa dezbata urmatoarele subiecte:

Divizarea tratatelor in parti constitutionale si parti neconstitutionale;

Statutul juridic al Cartei Drepturilor Fundamentale;

Acordul asupra puterilor de decizie intre institutiile UE, guvernele nationale

si autoritatile regionale.

La 18 iunie 2004, Consiliul European de la Bruxelles a pus bazele Tratatului

de instituire a unei Constitutii pentru Europa. Constitutia inlocuieste tratatele

existente si este structurata in patru parti:

Partea I - se refera la obiectivele Uniunii, competentele, finantele,

procedurile decizionale si institutiile Uniunii;

Partea II - Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii;

Partea III - Politicile si functionarea Uniunii

Partea IV - Dispozitii generale si finale.

Intrarea in vigoare a Tratatului, incheiat pe termen nelimitat, este 1 noiembrie

2006 sau in prima zi a lunii care urmeaza depunerii instrumentului de ratificare de

catre ultimul stat care a ratificat Tratatul.

Principalele noutati si modificari:

Introducerea a doua noi institutii: un presedinte al Consiliului European si

un ministru al afacerilor externe, care este mandatarul Consiliului pentru politica

externa si de securitate comuna si vice-presedinte al Comisiei Europene; presedintele

Consiliului European este ales de catre Consiliul European pentru o durata de 2 ani si

jumatate, este reprezentantul la nivel inalt al UE in domeniul politicii externe si

membru al Comisiei Europene.

Comisia Europeana - membrii acesteia sunt alesi pentru un mandat de 5

ani pe "criterii de competenta generala si angajament european, iar independenta lor

este mai presus de orice indoiala". Comisia este formata din cate un reprezentant al

fiecarui stat membru, iar dupa anul 2014 numarul acestora va fi de 2/3 din numarul

statelor membre, conform unui sistem de rotatie egal intre state. Presedintele,

vicepresedintele si membrii Comisiei sunt supusi colectiv unui vot de aprobare a

Parlamentului European, pe baza aprobarii fiind numiti de Consiliul European, care

hotaraste cu majoritate calificata.

Consiliul de Ministri (Consiliul UE) hotaraste cu majoritate calificata, care

din 2004 va fi de cel putin 55% din membri, cuprinzand cel putin 15 dintre acestia si

reprezentand state membre care totalizeaza cel putin 65% din populatia Uniunii (in

proiectul de Constitutie procentele erau 50% si 60%).

Parlamentul European are un numar maxim de membri de 750 (fata de

735 cat era fixat de Conventie), iar pragul minim de reprezentare este de 6 membri

(fata de 4, numar fixat de Conventie) pentru fiecare stat membru, iar numarul maxim

de locuri pentru un stat membru este de 96 (fata de 99 la Conventie).

Introducerea de dispozitii specifice statelor membre ale zonei euro care

prevad ca dupa consultarea Parlamentului European si discutarea in cadrul Consiliului

European, Consiliul, la propunerea Comisiei, adopta o decizie europeana de intrare in

zona euro a statelor membre cu derogare.

Dupa cum se stie, procesul de ratificare a Constitutiei de catre cele 25 state

membre s-a impotmolit prin votul negativ dat la referendumurile din Franta si

Olanda, iar acordurile de aderare ale Romaniei si Bulgariei se bazeaza pe prevederile

Constitutiei.

Implicatii in planul integrarii economice

In perioada anterioara admiterii in mai 2004 a celor 10 state, opiniile emise de

autoritati si de specialisti cu privire la implicatiile integrarii au fost diverse si

contradictorii, reliefand implicatiile deosebite ale celui de-al V-lea val de largire,

cel mai mare din istoria UE.

Asadar, s-a conturat o prima implicatie si anume slabirea procesului de

integrare aflat in plina reforma.

Valery Giscard D' Estaing, fost presedinte al Frantei si presedinte al Conventiei

de reforma institutionala a UE afirma, in decembrie 2002, intr-un interviu acordat

ziarului "Le Figaro" ca "cei 15 pun carul inaintea boilor, largind UE inainte de a

consolida constructia casei comunitare". Afirmatia era bazata pe faptul ca reforma

institutionala era la inceput si pe dificultatile de aplicare a multor politici comune.

De asemenea, multi specialisti apreciau ca largirea ce urma gasea UE mult mai

nepregatita deoarece in cadrul Uniunii se manifestau contradictii majore intre

principalele tari membre, intre tarile mari si cele mici, intre tarile membre ale zonei

euro in care unele nu se incadrau in cerintele Pactului de Stabilitate si Crestere

Economica.

Pe de alta parte, Comisia Europeana, in Raportul din octombrie 2002 asupra

progreselor tarilor candidate, releva mai multe implicatii pozitive decat negative

asupra procesului de integrare, precizandu-se ca aderarea celor 10 la UE "va intari

unitatea continentului si va contribui la o era de pace durabila si de prosperitate",

respectiv "va produce beneficii economice substantiale" si va da "mai multa greutate

relatiilor externe ale UE".

Problema care a generat multe dezbateri si controverse o reprezinta "costul

largirii determinat de finantarea agriculturii si fondurile structurale". Fondurile

alocate pentru finantarea "celor 10" in perioada 2004-2006 sunt de peste 40 miliarde

euro, din care pentru finantarea agriculturii "celor 10" aproximativ 9,6 miliarde euro,

iar fondurile structurale, afectate politicii regionale si de coeziune sociala, sunt de 23

miliarde euro.

Fondurile nete alocate (fara contributia celor 10), mai ales cele pentru

finantarea agriculturii, au fost apreciate ca insuficiente de noile tari membre intre

care Polonia, Cehia si Slovacia avand in vedere ponderea mult mai mare a populatiei

ocupate in agricultura (20%) fata de UE (5%). Anual costul bugetar pentru cei trei

ani ar fi in medie de circa 14 miliarde euro adica 15% din bugetul UE si 0,15% din

PIB-ul total al celor 15 tari membre anterior largirii.

In afara de agricultura, controverse, conflicte si nemultumiri sunt si in ceea ce

priveste alocarea costurilor pentru politicile regionale si de coeziune (al doilea

post in bugetul UE, dupa agricultura) pentru care, in perioada 2004-2006 acestea

sunt de circa 213 miliarde euro, destinatia acestora fiind reducerea decalajelor de

dezvoltare intre regiunile tarilor membre.

Deoarece 6 din cele 10 tari noi membre au un PIB pe locuitor sub 40% din

media UE, unele tari beneficiare din cele 15 - Grecia, Spania si Portugalia - care n-au

atins inca media UE, se tem ca vor beneficia mai putin din cauza noilor veniti, cu atat

mai mult cu cat dupa 2006 UE va trebui sa stabileasca in favoarea acestora alocari

mai echilibrate (mai mari) ca expresie a manifestarii solidaritatii cu noii veniti.

O alta implicatie negativa determinata de largirea UE de la 15 la 25 sau 27

membri este localizata in domeniul fortei de m