Halford Mackinder - axa geografica a istorie

Atunci cand intr-un viitor indepartat vreun istoric oarecare va dori sa cerceteze timpurile pe care le traim acum si sa le prezinte intr-o formula sintetizata, asa cum facem noi astazi referitor la dinastiile Egiptului antic, este foarte posibil ca ultimii patru sute de ani sa-i numeasca "epoca lui Columb" si va spune ca aceasta epoca s-a sfarsit imediat dupa anul 1900. Astazi a devenit cu adevarat o banalitate sa se vorbeasca despre cercetarile geografice ca despre ceva, practic, terminat. La fel se crede ca geografia trebuie redusa exclusiv la o cercetare minutioasa si la o sinteza filosofica. In ultimii patru sute de ani, obiectele de pe harta geografica a lumii au fost conturate destul de veridic si de exact chiar si expeditiile lui Nansen si Scott in regiunile ambilor poli ceea ce au redus posibilitatile unor noi si neverosimile descoperiri. Totodata, inceputul sec. XX este calificat ca sfarsitul unei mari epoci istorice, aceasta se refera nu numai la realizarile ei oricat de mari ar fi ele.

Misionarul, cuceritorul, fermierul, minerul si in sfarsit, inginerul au mers exact pe urmele calatorilor si iata de ce se poate spune cu certitudine ca lumea, in limitele ei cele mai indepartate a fost descoperita deja inainte de momentul cand noi am inceput sa vorbim despre valorificarea ei politica reala. Este putin probabil ca in Europa, America de Nord si de Sud, Africa si Australia sa se gaseasca un asemenea loc unde s-ar putea bate in pamant tarusi, enuntand dreptul de proprietate asupra acestui teren. Asa ceva este posibil doar in cadrul razboiului dintre statele civilizate si semicivilizate. Chiar si in Asia noi devenim, probabil, spectatorii ultimelor acte ale piesei inceputa de calaretii lui Ermac, de cazacii si navigatorii lui Vasco da Gama. Pentru comparatie putem sa luam epoca lui Columb si secolele anterioare, aducand in calitate de trasatura caracteristica expansiunea Europei, care n-a intalnit practic nici un fel de opozitie, in timp ce crestinismul evului mediu a fost impins in limitele unei regiuni nu prea mari si amenintat de navalirea din exterior a barbarilor.

Incepand cu ziua de astazi si in viitor, in epoca post-columbiana, noi vom fi nevoiti sa avem de a face cu un sistem politic inchis si este pe deplin posibil ca acest sistem va fi de proportii mondiale. Fiecare izbucnire a fortelor sociale in loc sa se risipeasca in spatiul inconjurator necunoscut si in haosul barbariei, isi va gasi rasunet in partea opusa a globului pamantesc, asa incat elementele slabe din organismul politic si economic al Pamantului vor fi distruse. Exista o mare deosebire totusi cand un obuz nimereste intr-o groapa si cand acesta nimereste intr-un spatiu inchis, intre constructiile rigide ale unei cladiri enorme sau ale unui vapor. Posibil ca macar intelegerea partiala a acestui fapt sa sustraga in sfarsit atentia oamenilor de stat de la expansiunea teritoriala si ii va obliga sa se concentreze asupra luptei comune pentru creatie.

Iata de ce mi se pare ca in actualul deceniu aflam pentru prima data in situatia cand putem incerca sa stabilim, cu o anumita precizie, legatura dintre cele mai largi generalizari geografice si istorice. Pentru prima data noi putem pipai unele proportii reale in corelatie cu evenimentele care au loc pe arena mondiala si explica formula care, intr-un fel sau altul, va exprima anumite aspecte ale conditionarii geografice a istoriei mondiale. Daca vom avea noroc, aceasta formula va capata si o valoare practica - cu ajutorul ei se va putea exclude perspectiva dezvoltarii unor forte concurente din actuala viata politica internationala. Cunoscuta fraza precum ca imperiul se extinde spre occident este doar o incercare empirica de acest fel. Asadar, eu as vrea sa descriu astazi acele trasaturi fizice caracteristice lumii care, dupa mine, sunt foarte strans legate de activitatea umana, sa prezint unele perioade fundamentale ale istoriei, legate organic de ele chiar si atunci cand nu erau inca cunoscute de geografie. Eu nu-mi pun nicidecum scopul de a analiza influenta unui sau altui factor sau sa ma ocup de geografia regionala, mai curand as vrea sa arat istoria omenirii ca o parte a vietii unui organism mondial. Recunosc ca aici as putea sa ating doar un singur aspect al adevarului si nicidecum nu ard de dorinta sa ma dedau peste masura materialismului. Initiativa o manifesta omul si nicidecum natura, dar tocmai ea, natura, realizeaza in cea mai mare parte controlul. Interesul meu tine mai curand de cercetarea factorului natural general decat de sfera cercetarii cauzelor istoriei universale. Este absolut clar ca aici putem spera doar la prima apropiere de adevar si tocmai de aceea voi accepta cu smerenie toate observatiile criticilor mei.

Regretatul profesor Frieman spunea ca singura istorie care trebuie luata in considerare este istoria raselor mediteraneana si europeana. Bineinteles ca intr-o oarecare masura este adevarat fiindca anume din cadrul acestor rase au incoltit ideile ce au contribuit ca urmasii grecilor si ai romanilor sa domine lumea intreaga. In alt sens, nu mai putin important, o asemenea limitare stanjeneste in mod considerabil gandirea. Ideile care formeaza natiunea ca ceva diferit de o simpla gloata de fiinte umane sunt acceptate de obicei sub presiunea nenorocirii comune, fie din necesitatea generala de a se opune fortei externe. Ideea Angliei a fost introdusa de catre cuceritorii danezi si normanzi in statele Heptarhiei, ideea Frantei a fost impusa francilor, gotilor si romanilor care disputau intre ei in lupta de langa challons, iar mai tarziu de catre huni in timpul razboiului de o suta de ani cu Anglia; idee crestinismului a aparut in urma persecutiilor din Imperiul roman si a fost dusa pana la sfarsitul logic in epoca cruciadelor. Ideea Statelor Unite a fost acceptata - cu participarea patriotismului local al colonistilor - doar in timpul razboiului de lunga durata pentru independenta; ideea imperiului German a fost acceptata dar fara mare placere, in Germania de Sud, dupa lupta cu Franta in alianta cu Germania de Nord. Faptul ca eu pot sa descriu ca o conceptie literara a istoriei scapa, probabil din vedere, in mod involuntar, miscarile initiale a caror presiune a jucat rolul de impuls stimulator in atmosfera unde se cultivau marile idei. O anumita persoana care provoaca dezgust indeplineste o anumita functie sociala importanta in comunitatea dusmanilor sai, asa incat datorita presiunii barbarilor din exterior Europa si-a creat civilizatia sa. Iata de ce va rog sa va uitati la Europa si istoria europeana ca la niste fenomene supuse Asiei si istoriei ei, fiindca Europa si civilizatia sa este intr-o masura foarte mare rezultatul luptei seculare impotriva invaziilor asiatice.

Contrastul cel mai important care se observa pe harta politica a Europei contemporane este reprezentat pe de o parte de imensele spatii ale Rusiei care ocupa o jumatate din acest continent si un grup de teritorii mult mai mici ocupate de tarile europene occidentale, pe de alta parte. Bineinteles ca din punct de vedere fizic aici la fel exista un contrast similar intre depresiunile nedestelenite ale rasaritului si bogatiile muntilor si vailor, insulelor si peninsulelor care alcatuiesc in totalitatea lor partea cealalta a acestei regiuni a globului pamantesc. La prima vedere s-ar putea sa va para ca din aceste fapte cunoscute, in fata noastra apare atat de evidenta legatura dintre mediul natural si organizarea politica, incat abia merita sa vorbim despre aceasta, daca mentionam in special ca iernii reci din campia Rusa i se opune vara calda si conditiile de existenta umana aduc in felul acesta o uniformitate suplimentara in viata. Totusi, cateva harti istorice, de exemplu, din atlasul de la Oxford ne demonstreaza ca simpla coincidenta a partii europene a Rusiei cu campia Europei de rasarit nu este accidentala si aceasta s-a intamplat nu in ultima suta de ani, aici exista inca de pe vremuri o cu totul alta tendinta de unificare politica. Doua grupe de state imparteau de obicei aceasta tara in sistemul politic de nord si de sud. Vorba e ca hartile orografice nu exprima acel specific fizic deosebit care a controlat pana in ultima vreme stramutarea si asezarea omului pe teritoriul Rusiei. Cand zapezile se retrag treptat catre nord de pe aceste campii intinse, ele sunt inlocuite de ploile care sunt deosebit de puternice pe tarmul marii Negre, in lunile mai si iunie, iar in regiunea Balticii si a marii Albe ele cad mai des in lunile iulie si august. In sud domneste o vara lunga si secetoasa. Consecinta unui asemenea regim climateric este faptul ca regiunile nordice si nord-vestice sunt acoperite de paduri foarte dese, care uneori alterneaza cu lacuri si mlastini, in timp ce sudul si sud-estul reprezinta niste stepe ierboase ce par fara sfarsit, unde copacii pot fi vazuti doar pe malurile raurilor. Linia ce desparte aceste doua regiuni trece pe diagonala de la nord-est, incepand din extremitatea nordica a Carpatilor si terminandu-se mai curand in regiunile sudice ale Uralului decat in partea lui nordica. Dincolo de limitele Rusiei, hotarele acestor paduri enorme se indreapta spre vest, trecand aproape prin mijlocul istmului european a carui latime (adica distanta dintre marile Baltica si Neagra) este egala cu 800 de mile. Dincolo de el, pe restul teritoriului european, padurile ocupa vaile din partea de nord a Germaniei, in timp ce in sud stepele formeaza marele bastion transilvanean de langa Carpati si se intinde pana la Dunare, acolo unde acum se leagana lanurile romanesti si pana la Portile de Fier. O regiune de stepa aparte, cunoscuta de localnici sub denumirea de "pusta", astazi prelucrata, a ocupat campia Ungariei; aceasta regiune este inconjurata de muntii padurosi Carpati si Alpi. In nordul Rusiei, cu exceptia extremului Nord, defrisarea padurii, desecarea mlastinilor si destelenirea pamanturilor nevalorificate determinau, pana relativ nu demult, caracterul peisajului, atenuand, intr-o mare masura, deosebirea ce era candva atat de evidenta.

Rusia si Polonia au aparut in niste poieni de padure. Cu toate acestea, incepand cu sec.V si pana in sec.XVI un sir neintrerupt de nomazi-turanici: huni, avari, bulgari, maghiari, hazari, pecenegi, cumani, mongoli, calmuci, din cele mai indepartate si nestiute colturi ale Asiei se indreptau incoace prin spatiul ingust format de muntii Ural si marea Caspica. Pe timpul lui Atila hunii s-au consolidat in mijlocul pustei, pe cele mai indepartate insulite "dunarene" ale stepei si de aici faceau incursiuni spre nord, vest si sud asupra populatiei sedentare a Europei. O mare parte a istoriei contemporane poate fi scrisa ca un comentariu cu privire la schimbarile care au aparut direct sau indirect in urma acestor incursiuni. Este pe deplin posibil ca tocmai atunci au fost siliti englezii si saxonii sa treaca marea si sa intemeieze Anglia pe insulele Britanice. Pentru prima data francii, gotii si locuitorii provinciilor romane au fost nevoiti sa stea umar la umar pe campul de lupta langa Chalons avand acelasi scop - lupta cu asiaticii - in felul acesta ei au format involuntar Franta contemporana. In rezultatul distrugerii Aquileei si Padovei a fost intemeiata Venetia; chiar si papalitatea ii datoreaza marele sau prestigiu papei Leon, care a mediat cu succes intalnirea cu Atila de la Milano. Acesta a fost rezultatul produs de o turma de calareti necrutatori care nu aveau idee despre cultura si care au inundat campiile care nu erau stapanite de nimeni - aceasta a fost o lovitura data liber de ciocanul asiatic asupra unui spatiu neocupat. Dupa huni au urmat avarii. In lupta cu acestia a fost intemeiata Austria, iar in rezultatul campaniilor lui Carol cel Mare a fost intarita Viena. Mai apoi au venit maghiarii si datorita atacurilor lor fara incetare din lagarele din stepa, situate pe teritoriul Ungariei, au marit si mai mult importanta avanpostului austriac, mutand in felul acesta focarul din Germania, spre rasarit, la hotarul acestui regat. Bulgarii au devenit casta conducatoare pe pamanturile de la sud de Dunare, lasand numele lor pe harta lumii, desi limba lor s-a topit in limba supusilor lor slavi. Probabil ca cea mai durabila si mai efectiva asezare din stepele rusesti a fost cea a chazarilor, contemporani cu marea miscare a sarazinilor: geografii arabi stiau de marea Caspica sau de marea Chazara si, in cele din urma din Mongolia au venit noi hoarde si pe parcursul a doua sute de ani pamanturile rusesti situate in paduri, la nord de teritoriile indicate, au platit dari hanilor mongoli sau "Stepei" si, in felul acesta, dezvoltarea Rusiei a fost incetinita si denaturata in timp ce restul Europei mergea cu pasi grabiti inainte.

Trebuie de mentionat ca raurile, care se indreapta din aceste paduri catre marea Neagra si marea Caspica, trec de-a curmezisul drumului de stepa al nomazilor si ca din timp in timp de-a lungul cursului acestor rauri, in calea stramutarii acestor calareti, aveau loc miscari intamplatoare. Astfel, misionarii bisericii grecesti s-au ridicat pe Nipru pana la Kiev asemeni varegilor nordici care, putin mai devreme, au coborat pe acelasi rau in drumul lor spre Constantinopol. Dar si mai devreme, tribul germanic al gotilor a aparut pentru scurt timp pe malurile Nistrului, trecand prin Europa in aceeasi directie dinspre tarmurile Balticii. Toate acestea sunt insa episoade trecatoare care totusi nu reduc la zero generalizarile mult mai mari. Pe parcursul a zeci de secole cateva valuri de calareti-nomazi au iesit din Asia prin trecerea larga dintre Ural si marea Caspica, traversand spatiile deschise din Sudul Rusiei si, capatand un loc stabil de trai in Ungaria ei nimereau chiar in inima Europei introducand, in felul acesta, in istoria popoarelor vecine cu ei un moment de opozitie obligatorie: asa s-a intamplat cu rusii, germanii, francezii, italienii si grecii bizantini. Faptul ca ei au stimulat o reactie sanatoasa si masiva in locul opozitiei distrugatoare concomitent cu un despotism foarte larg raspandit, a devenit posibil fiindca mobilitatea statului lor era conditionata de insasi stepa, si disparea in mod inevitabil la aparitia in jurul muntilor si a padurilor.

O asemenea mobilitate a statului era specifica si vikingilor marinari. Coborand din Scandinavia spre tarmurile de sud si de nord ale Europei ei s-au strecurat in adancul teritoriului acesteia folosind caile maritime. Totusi amploarea actiunilor lor era limitata, intrucat, sincer vorbind, puterea lor s-a raspandit doar pe teritoriile care se invecinau nemijlocit cu apa. In felul acesta populatia sedentara a Europei s-a trezit stransa in cleste intre asiaticii-nomazi de la rasarit si piratii care faceau presiuni din trei parti. Gratie naturii lor nici una din aceste parti n-a putut s-o invinga pe cealalta asa ca amandoua au avut o influenta stimulatoare. Trebuie de remarcat ca influenta formativa a scandinavilor se afla pe locul doi dupa influenta similara a nomazilor, fiindca tocmai datorita lor Anglia si Franta au inceput drumul lung catre propria unificare in timp ce Italia unificata s-a prabusit sub loviturile lor. Pe vremuri Roma putea sa-si mobilizeze populatia sa folosind in acest scop drumurile, astazi insa drumurile romane au decazut, ele nefiind schimbate pana in sec.XVIII.

Se pare ca chiar invazia hunilor n-a fost prima in aceasta serie "asiatica". Din relatarile lui Homer si Herodot, scitii care se hraneau cu lapte de iapa, au dus acelasi mod de viata si faceau parte, probabil, din aceeasi rasa ca si locuitorii de mai tarziu ai stepelor. Elementele celtice prezentate in denumirile raurilor Don, Donet, Nipru, Nistru si Dunare ar putea sa serveasca probabil la determinarea acestor notiuni la oamenii cu obiceiuri asemanatoare desi nu fac parte din aceeasi rasa totusi, se pare ca celtii n-ar fi venit din padurile nordice asemenea gotilor si varegilor din timpurile de mai tarziu. Cu toate acestea, o mare parte a populatiei pe care antropologii o numesc brahicefali, impinsa spre vest din Asia brahocefala prin Europa Centrala pana in Franta, s-a infiltrat intre grupele nordica, vestica si sudica ale populatiei dolihocefalice si este pe deplin posibil ca provine din Asia.

Intre timp, influenta Asiei asupra Europei, neobservata pana in momentul cand incepem sa vorbim despre invazia mongolilor din sec. XV, ce-i drept inainte de analiza faptelor ce se refera la toate acestea, este de dorit sa ne schimbam punctul nostru de vedere "european", pentru a putea sa ne imaginam Lumea Veche in toata integritatea ei intrucat cantitatea de precipitatii depinde de mare, centrul celor mai mari masive de pamant este din punct de vedere climateric destul de uscat. Iata de ce nu e de mirare ca doua treimi din populatia globului sunt concentrate in regiuni nu prea mari, situate pe marginile marilor continente - in Europa, langa oceanul Atlantic, langa oceanele Indian si Pacific - in India si China. De-a lungul Africii de Nord pana in Arabia se intinde o fasie lata de pamanturi aproape nepopulata din cauza lipsei de ploi. Africa Centrala si de Sud, in cea mai mare parte a istoriei lor, la fel au fost separate de Europa si Asia ca si America de Australia. In realitate frontiera de sud a Europei a fost si este mai curand Sahara decat marea Mediterana, intrucat tocmai acest spatiu separa lumea alba de cea neagra. Teritoriile enorme ale Euro-Asiei, cuprinse intre ocean si pustiu, numara 21.000.000 de mile patrate, adica o jumatate din teritoriile globului pamantesc, daca vom exclude din calcule pustiurile Saharei si Arabiei. Exista multe regiuni de pustiu indepartate, imprastiate pe intreg teritoriul Asiei, si Siria pana in Persia, la nord-est spre Manciuria, dar printre ele nu exista totusi pustiuri care ar putea fi comparate cu Sahara. Pe de alta parte, Euro-Asia se caracterizeaza printr-o repartizarea deosebita a debitelor raurilor. Pe o mare parte a nordului si centrului, aceste rauri erau practic inutile pentru comunicarea omului cu lumea exterioara. Volga, Oks, Iaksart se varsa in lacuri sarate; Obi, Enisei si Lena - in oceanul inghetat de Nord. In lume exista sase rauri mari. In aceste regiuni exista multe rauri desi mai mici, dar la fel de importante, cum ar fi Tarim si Helmund care, cu toate acestea, nu curg in Ocean. Astfel, centrul Euro-Asiei, impestritat cu pete de pustiu, este in intregime o regiune de stepa care reprezinta niste pasuni intinse, desi, adesea sarace, unde exista nu chiar atat de putine oaze alimentate de rauri, totusi este necesar sa subliniem inca o data ca acest teritoriu nu este strabatut de cai de navigatie dinspre ocean. Cu alte cuvinte, in acest mare areal avem toate conditiile pentru mentinerea unei populatii nomade rare, dar in totalitatea ei destul de considerabila, care se deplaseaza pe cai si camile. In partea de nord imparatia lor este marginita de o fasie lata de paduri si mlastini subarctice unde clima este prea aspra, cu exceptia extremitatilor vestice si estice, pentru dezvoltarea asezarilor agricole. In partea de est padurile se intind spre sud pana la tarmurile oceanului Pacific, de-a lungul Amurului - in Manciuria. O situatie similara e si la vest; in Europa preistorica, padurile ocupau teritoriul de baza. Restranse astfel, in partea de nord-est, nord si nord-vest, stepele se intind neintrerupt pe o distanta de 4000 de mile de la pusta ungara pana la Micul Gobi in Manciuria si, cu exceptia celei mai vestice extremitati, ele nu sunt strabatute de rauri care se varsa in oceane accesibile lor, asa ca noi putem sa nu luam in considerare conditiile recente de dezvoltare a comertului la gurile raurilor Obi si Enisei. In Europa, Siberia de Vest si Turchestanului de Vest stepa e situata aproape de nivelul marii, in unele locuri chiar si mai jos. Mai spre rasarit, in Mongolia, ele se intind ca un platou; iar trecerea de la un nivel la altul deasupra sectoarelor golase, drepte si joase ale pamanturilor centrale aride nu prezinta greutati deosebite.

Hoardele, care au navalit in ultima instanta asupra Europei la mijlocul sec. XIV, si-au adunat fortele la o distanta de 3000 de mile de aici, in stepele Mongoliei Superioare. Devastarile savarsite pe parcursul a catorva ani in Polonia, Silezia, Moravia, Ungaria, Croatia si Serbia au fost, totusi, rezultatele cele mai indepartate si in acelasi timp de scurta durata ale marii miscari a nomazilor din rasarit, asociata cu numele lui Cinghiz-han. In timp ce Hoarda de Aur ocupa stepa Chipceac, de la marea Aral prin trecerea dintre muntii Ural si marea Caspica pana la poalele Carpatilor, o alta hoarda care a coborat spre sud-vest, intre marea Caspica si Hinducus in Persia, Mesopotamia si chiar Siria, a fondat statil Ilhan. Mai tarziu, a treia hoarda a lovit China de Nord, cucerind China. India si Mangi sau China de Sud au fost o vreme protejate de bariera exceptionala a muntilor Tibet cu a caror eficacitate nimic in lume nu poate sa se compare daca, bineinteles nu tinem seama de Sahara si gheturile polare. Dar mult mai tarziu, pe timpurile lui Marco Polo, in cazul cu Mangi, pe timpurile lui Timur Lenk in cazul cu India, acest obstacol a fost ocolit. S-a intamplat ca in acest caz cunoscut si foarte bine descris, toate tinuturile populate ale Lumii Vechi au simtit, mai devreme sau mai tarziu, pe propria lor piele puterea expansiva a unui stat mobil care a aparut pe intinderile stepei. Rusia, Persia, India, China, fie ca au platit tribut, fie ca au acceptat dinastiile mongole. Chiar si statul turc, care a aparut in Asia Mica, a suportat acest jug mai mult de jumatate de secol.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Asemenea Europei, insemnarile despre invaziile mult mai timpurii s-au pastrat si in alte teritorii de frontiera ale Euro-Asiei. Nu o singura data s-a supus cuceritorilor din nord China, iar India - cuceritorilor din nord-vest. Cel putin o singura invazie de pe teritoriul Persiei a jucat un rol deosebit in istoria intregii civilizatii occidentale. Cu trei sau patru sute de ani inainte de venirea mongolilor, a turcilor-selgiucizi, care au aparut in regiunea Asiei Mici, s-au raspandit pe spatii enorme care pot fi numite conventional regiune situata intre cinci mari - Caspica, Neagra, Mediterana, Rosie si golful Persic. Ei s-au stabilit in Kerman, Hadman, Asia Mica, au rasturnat dominatia sarazinilor in Bagdad si Damasc. A aparut necesitatea pedepsirii pentru atitudinea lor fata de pelerinii care mergeau spre Ierusalim. Iata de ce lumea crestina a intreprins o serie de campanii militare, cunoscute sub denumirea de cruciade. Desi europenii n-au izbutit sa-si atinga scopurile, aceste evenimente au ingrijorat si au unit Europa intr-atat incat putem sa le consideram inceputul istoriei moderne - acesta a fost inca un exemplu de avansare a Europei stimulat de necesitatea unei reactii de raspuns la presiunea exercitata asupra ei din centrul Asiei.

Prin notiunea de Euro-Asia pe care o obtinem in felul acesta, se au in vedere intinderile de pamant, inconjurate de gheata la nord, strabatute pretutindeni de rauri si care au o suprafata de 21.000.000 de mile patrate, adica ele depasesc de trei ori America de Nord ale carei regiuni centrale si de nord numara 9.000.000 de mile patrate, si mai mult de doua ori teritoriul Europei. Cu toate acestea ea nu are cai de navigatie satisfacatoare care ar duce spre ocean, desi pe de alta parte, cu exceptia padurilor subarctice, ea este potrivita pentru deplasarea oricaror categorii de nomazi. La nord, la sud si la rasarit de aceasta zona se afla regiunile de frontiera care alcatuiesc o centura mare si sunt accesibile pentru navigatia maritima. Conform structurii fizice numarul acestor regiuni este de patru, totodata nu este mai putin important ca, in principiu, ele coincid in mod corespunzator cu sferele de raspandire a celor patru mari religii - budismul, brahmanismul, islamul si crestinismul. Primele doua se afla in zona musonilor, iar una dintre ele este orientata spre oceanul Pacific, alta spre cel Indican. Cea de-a patra, Europa este udata de ploile ce vin dinspre Vest de pe Atlantic. Aceste trei regiuni, care numara in totalitate mai putin de sapte milioane mile patrate, sunt populate cu peste un miliard de oameni, altfel spus, de doua treimi din populatia globului. Cea de-a treia sfera, care coincide cu zona a cinci mari sau cum adesea este numita regiunea Orientului Apropiat, sufera intr-o masura si mai mare de insuficienta de umiditate din cauza apropierii ei de Africa si cu exceptia oazelor este populata foarte rar. Intr-o oarecare masura ea imbina trasaturile atat ale zonei de frontiera cat si ale regiunii centrale a Euro-Asiei. Aceasta zona este lipsita de paduri, suprafata ei este plina de pustiuri asa ca ea corespunde pe deplin activitatii vitale a nomazilor. Trasaturile regiunii de frontiera sunt studiate in aceasta zona in masura in care golfurile maritime si raurile care se varsa in ocean o fac accesibila pentru statele maritime, de altfel ingaduindu-le si lor sa-si infaptuiasca dominatia pe mare. Iata de ce aici apareau periodic imperii care tineau de categoria "frontierei", a caror baza o alcatuia populatia agricola a marilor oaze ale Egiptului si Babilonului. Afara de aceasta ei erau legati prin cai navigabile de lumea civilizata a Mediteranei si Indiei. Dar, dupa cum era de asteptat, aceste imperii nimereau in zona de actiune a sirului de migratii necunoscute pana atunci, unele dintre acestea fiind realizate de sciti, turci si mongoli, care veneau din Asia Centrala, altele au fost rezultatul eforturilor popoarelor meditaraneene dornice sa cucereasca caile terestre care duceau de la oceanul de vest la cel de est. Acest loc este veriga cea mai slaba pentru aceste civilizatii timpurii, fiindca istmul Suez care imparte statele maritime in vestice si estice si pustiurile aride ale Persiei care se intind din Asia Centrala pana la golful Persic, ofereau comunitatilor nomade posibilitatea sa ajunga pe tarmul oceanului, care separa, pe de o parte India si China, iar pe de alta parte pe ei insisi de lumea mediteraneana. De fiecare data, cand oazele Egiptului, Siriei si Babilonului erau in decadere, locuitorii stepelor aveau posibilitatea sa foloseasca campiile intinse ale Iranului in calitate de avanposturi de unde puteau sa dea lovituri prin Pendjab direct in India, prin Siria in Egipt, iar peste podul distrus al Bosforului si Dardanelelor in Ungaria. Pe drumul magistral spre Europa interioara se afla Viena care tinea piept atacurilor nomazilor, atat celor care veneau pe drum drept din stepele rusesti cat si celor care patrundeau pe cai ocolite ce se intindeau la sud de Marea Neagra si marea Caspica.

Asadar, noi am ilustrat deosebirea evidenta dintre controlul sarazin si cel turcesc in orientul Apropiat. Sarazinii erau o ramura a rasei semite, oameni ce populau vaile Nilului si Eufratului si niste oaze nu prea mari din sudul Asiei. Folosindu-se de doua posibilitati oferite de acest pamant -  caii si camilele, pe de o parte si corabiile pe de alta parte - ei au creat un mare imperiu. In diferite perioade istorice flota lor controla marea Mediterana pana in Spania, la fel si oceanul Indian pana in insulele Malaysiene. Din punct de vedere strategic, de pe aceasta pozitie centrala care se afla intre oceanul de vest si cel de est, ei incercau sa cucereasca toate regiunile de frontiera ale Lumii Vechi, repetandu-l oarecum pe Alexandru Macedon si devansandu-l pe Napoleon. Ei puteau chiar sa ameninte stepa. Civilizatia sarazinilor au distrus-o insa turcii, separati complet de Arabia, Europa, India si China paganii-turanici care locuiau tocmai in mijlocul Asiei.

Deplasarea pe suprafata oceanului era un adversar firesc deplasarii pe camile si cai observata in interiorul continentului. Faza potamica a civilizatiilor a fost fondata datorita valorificarii raurilor oceanice: cea chineza - pe Iantzi, indiana - pe Gange, babiloneziana - pe Eufrat, egipteana - pe Nil. Prin valorificarea Mediteranei a fost fondata faza "maritima" a civilizatiilor, civilizatiile greaca si romana. Sarazinii si vikingii au putut sa controleze tarmul oceanelor gratie posibilitatii lor de a naviga.

Rezultatul cel mai important al descoperirii drumului spre India in jurul capului Bunei Sperante consta in faptul ca el trebuia sa uneasca navigatia de cabotaj vestica si estica a Euro-Asiei, fie si pe cai ocolite si, in felul acesta sa neutralizeze intr-o oarecare masura superioritatea strategica a pozitiei centrale, ocupate de locuitorii stepelor, presandu-i din spate. Revolutia inceputa de marii navigatori ai generatiei lui Columb a inzestrat lumea crestina cu o mobilitate extrem de mare dar care n-a atins nivelul sacru. Oceanul unitar si intins care inconjoara pamanturile razlete si insulare, este fara indoiala, conditia geografica ce a asigurat la cel mai inalt grad concentrarea pe mare si pe intreg teritoriul actualei strategii si politici militare maritime a conducerii despre care a scris amanuntit capitanul Mahan si Spencer Wilkinson. Rezultatul politic consta in schimbarea relatiilor dintre Europa si Asia. Nu trebuie uitat ca la mijlocul secolului Europa a fost prinsa intre nisipurile de netrecut la sud, oceanul necunoscut la vest, gheturile sau padurile nemarginite la nord si nord-est, iar la est si sud-est era amenintata de mobilitatea extraordinara a nomazilor. Dar iata ca acum ea s-a ridicat deasupra lumii ajungand la treizeci si opt de mari si alte teritorii raspandind influenta sa in jurul puterilor continentale eurasiatice care amenintau pana acum insasi existenta ei. Pe teritoriile libere, deschise printre spatiile de apa, au fost create noi Europe, si ceea ce au fost candva Britania si Scandinavia pentru europeni, devin astazi America si Australia, iar intr-o oarecare masura chiar Africa transsahariana care se invecineaza acum cu Euro-Asia. Britania, Canada, Statele Unite, Africa de Sud, Australia si Japonia reprezinta un inel specific format din baze insulare destinate pentru comert si pentru fortele maritime, inaccesibile puterilor de uscat ale Euro-Asiei.

Cu toate acestea, ultimele continua sa existe si evenimentele cunoscute au subliniat inca o data importanta lor. In timp ce popoarele "maritime" ale Europei Occidentale brazdau suprafata oceanului cu vasele lor, plecau pe pamanturi indepartate si intr-un mod sau altul supuneau la biruri locuitorii tarmului oceanic al Asiei, Rusia a organizat cazacii si, iesind din padurile sale nordice, a luat sub control stepa, expunandu-si proprii nomazi impotriva nomazilor-tatari. Epoca Tudorilor care a vazut expansiunea Europei Occidentale in spatiile maritime, a mai vazut cum statul Rus se deplasa dinspre Moscova spre Siberia. Saltul calaretilor spre rasarit prin intreaga Asie a fost un eveniment in stare sa produca consecinte politice ca si trecerea capului Bunei Sperante, desi ambele evenimente nu s-au corelat timp indelungat.

Este posibil ca cea mai impresionanta coincidenta din istorie sa fi constat in faptul ca atat expansiunea maritima cat si cea terestra a Europei continua intr-un sens cunoscut, opozitia straveche a grecilor si romanilor. Cateva nereusite in acest domeniu au avut urmari cu mult mai indelungate decat incercarea nereusita a Romei de a-i latiniza pe greci. Teutonii au fost civilizati si au preluat crestinismul de la romani, iar slavii - de la greci. Tocmai romano-teutonii au navigat mai tarziu pe mari; si anume greco-slavii au galopat prin stepe cucerind popoare turanice. Asa ca statul terestru contemporan se deosebeste de cel maritim chiar prin originea idealurilor sale si nu prin conditiile materiale si prin mobilitate

Dupa cazaci a aparut pe scena Rusia care si-a luat ramas bun de la singuratatea din padurile Nordului. O alta schimbare de o importanta interna exceptionala care s-a produs in Europa secolului trecut a fost migratia taranilor rusi spre sud, asa ca, daca altadata asezarile agricole se terminau la hotarul cu padurile, astazi centrul populatiei intregii Rusii Europene este situat la sud de acest hotar, printre lanurile de grane care au inlocuit stepele ce se intind acolo si mai la vest. Anume asa a aparut Odessa, un oras extrem de important, care s-a dezvoltat cu viteza americana.

Cu o generatie mai devreme se parea ca vaporul si canalul Suez au marit mobilitatea puterilor maritime in comparatie cu cele terestre. Caile ferate au jucat, in primul rand rolul de anexa a comertului oceanic. Astazi insa caile ferate transcontinentale schimba situatia puterilor terestre si nicaieri altundeva ele nu functioneaza cu o eficacitate mai mare decat in regiunile centrale inchise ale Euro-Asiei, pe ale carei intinderi vaste nu pot fi intalnite nici un bustean sau o piatra potrivite pentru constructia lor.

In stepa, caile ferate savarsesc minuni nemaivazute fiindca au inlocuit calul si camila, asa incat stadiul necesar de dezvoltare - drumul - a fost aici omis.

In situatia cu comertul nu trebuie sa uitam ca metoda oceanica, desi este relativ mai ieftina, transfera marfa prin patru etape - fabrica - producatoare, portul expeditorului, portul destinatarului si depozitul de vanzare cu amanuntul, in timp ce calea ferata continentala o duce de la fabrica-producatoare direct in depozitul importatorului. In felul acesta comertul oceanic intermediar duce, in conditii identice, la formarea zonei de patrundere in jurul continentelor a carei granita interna este desemnata aproximativ de o linie de-a lungul careia pretul acelor patru operatii, ale transportului oceanic si ale celui de pe calea ferata de pe tarmul vecin, este egal cu pretul a doua operatii si a transportului pe calea ferata continentala.

Caile ferate rusesti se intind pe o lungime de 6000 de mile de la Verbalen in vest pana la Vladivostoc in est. Armata rusa din Manciuria reprezinta o marturie exceptionala de putere mobila terestra asemenea Marii Britanii care este exemplul puterii maritime in Africa de Sud. Evident ca magistrala TransSiberiana ramane in continuare singura si nu cea mai sigura linie de legatura, totusi nu se sfarsea inca acea suta de ani si intreaga Asie se acoperea de o retea de cai ferate. Spatiile de pe teritoriul imperiului Rus si al Mongoliei sunt atat de mari, iar potentialul lor in ceea ce priveste populatia, cerealele, bumbacul, combustibilul si metalele este atat de inalt ridicat aici va aparea, indiscutabil, o uriasa lume economica proprie, fie si putin indepartata inccesibila pentru comertul oceanic.

Parcurgand cu o privire atat de rapida tendintele principale ale istoriei, nu vedem noi oare in plan geografic o consecventa evidenta? Oare aceasta regiune vasta a Euro-Asiei nu este axiala in politica mondiala, inaccesibila vaselor, insa accesibila nomazilor in antichitate si care astazi trebuie sa fie acoperita de o retea de cai ferate? Aici au existat si continua sa existe conditii promitatoare (desi limitate de un anumit factor) pentru dezvoltarea puterilor militare si industriale. Rusia inlocuieste imperiul Mongol. Presiunea ei asupra Finlandei, Scandinaviei, Poloniei, Turciei, Persiei, Indiei si Chinei inlocuia incursiunile locuitorilor stepelor ce proveneau dintr-un singur centru. In aceasta lume ea ocupa o pozitie strategica principala care, in Europa ii apartine Germaniei. Ea poate sa dea si in acelasi timp sa primeasca lovituri din toate directiile, cu exceptia nordului. Dezvoltarea definitiva a mobilitatii ei, legata de caile ferate, este o problema a timpului. Nici o revolutie sociala nu va schimba atitudinea ei fata de marile frontiere geografice ale existentei sale. Intelegand in mod realist limitele puterii lor, conducatorii Rusiei si-au luat ramas bun de la Alaska, fiindca pentru politica rusa este, de fapt, o regula sa nu posede nici un fel de teritoriu dincolo de mare, la fel cum pentru Britania - sa administreze intinderile oceanice.

Dincolo de limitele acestei regiuni axiale exista o mare centura interna, alcatuita din Germania, Austria, Turcia, India si China, si una externa - Britania, Africa de Sud, Australia, Statele Unite, Canada si Japonia. In situatia actuala a echilibrului statul axial Rusia, nu este egal in forta cu statele periferice si aici poate sa apara Franta in calitate de contragreutate.

Nu demult au devenit putere rasariteana Statele Unite. Ele influenteaza asupra echilibrului de forte din Europa nu nemijlocit ci prin intermediul Rusiei si nu exista nici un fel de dubii ca ele vor construi canalul panamez pentru a face accesibile resursele din Atlantic si Mississippi pentru a le transfera in oceanul Pacific. Din acest punct de vedere linia despartirii reale dintre est si vest trebuie gasita in Atlantic

Dereglarea echilibrului de forte in favoarea statului axial care se exprima in expansiunea lui asupra teritoriilor de frontiera ale Euro-Asiei, permite utilizarea unor resurse continentale inimaginabile pentru construirea flotei. Gratie acestui fapt in fata noastra va aparea un imperiu mondial. Aceasta se poate intampla daca Germania va dori sa se uneasca cu Rusia in calitate de aliat. Iata de ce pericolul unei asemenea uniuni trebuie sa impinga Franta in bratele fortelor maritime si atunci Franta, Italia, Egiptul, India si Coreea vor alcatui o asemenea uniune puternica in care flota va sustine armata ceea ce in ultima instanta ii va obliga pe aliatii axei sa-si reorganizeze fortele, impiedicandu-i sa-si concentreze intreaga putere pe mari. Daca vom folosi o comparatie mult mai modesta, aceasta ne va aminti de ce facea Wellington in timpul actiunilor militare de la baza Torres Werdas. Si n-ar putea oare India, in cele din urma sa joace acelasi rol in sistemul imperiului Britanic? Oare nu aceasta idee sta la baza conceptiei d-lui Ameri care spune ca pentru Britania frontul actiunilor militare se intinde de la Capul Bunei Sperante, prin India pana in Japonia?

O influenta hotaratoare asupra acestui sistem poate avea dezvoltarea marilor posibilitati ale Americii de Sud. Pe de o parte ele pot sa intareasca pozitiile Statelor Unite, iar pe de alta parte, bineinteles daca Germania va putea sa atace eficient doctrina Monroe, ele vor fi in stare sa desprinda Berlinul de ceea ce am numit politica axei. Combinatiile regionale ale statelor aici n-au nici o importanta. Eu sustin ca din punct de vedere geografic ele efectueaza ceva asemanator cu o miscare circulara in jurul statului axial care intr-un fel sau altul, intotdeauna este maret, dar cu o mobilitate limitata in comparatie cu puterile de frontiera si insulare din apropiere.

Eu am vorbit despre toate acestea ca un geograf. Pe de o parte echilibrul actual al puterii politice este, fara indoiala, in fiecare caz concret, rezultatul conditiilor geografice, iar pe de alta parte este rezultatul numarului, barbatiei, al nivelului de inzestrate si organizare a popoarelor care concureaza. Daca vom calcula cu exactitate cantitatea tuturor acestora, vom putea din vreme sa prezicem rezultatele concurentei fara a apela la puterea armelor. Indicii geografici sunt mult mai uzuali si mult mai stabili in calcule decat cei umani. Iata de ce noi speram sa gasim formula aplicata in mod egal si la istoria trecuta, si la politica actuala. Miscarile sociale din toate timpurile au avut aproximativ aceleasi trasaturi fizice, fiindca eu ma indoiesc de faptul ca cresterea treptata a uscaciunii climei, daca acest fapt va fi dovedit, va schimba intr-o vreme istorica mediul inconjurator din Asia si Africa. Mi se pare ca miscarea imperiului spre vest este mai curand o rotatie de scurta durata a puterilor de frontiera in jurul colturilor de sud-vest si vest ale regiunii axiale. Problemele cu privire la Orientul Apropiat, Mijlociu si Indepartat depind de echilibrul instabil dintre puterile interne si externe in acele parti ale centurii de frontiera unde statele locale aproape ca nu sunt luate in consideratie.

In incheiere trebuie de remarcat ca inlocuirea controlului Rusiei cu un alt fel de control intercontinental nu va duce la reducerea importantei acestei pozitii axiale. Daca spre exemplu chinezii, cu ajutorul Japoniei ar distruge imperiul rus si ar cuceri teritoriul lui, ei ar crea pericolul galben pentru libertatea mondiala prin faptul ca ar adauga la resursele marelui continent intinderile oceanice cucerind in felul acesta privilegiul pe care nu l-a avut pana astazi stapanul rus al acestei regiuni axiale.

Piotr Savitchi - Bazele geografice

si geopolitice ale eurasiatismului⁽⁴⁾

Rusia are cu mult mai multe motive decat China sa se numeasca "stat Median" (in limba chineza "Ciung-go"). Cu cat mai mult va trece timpul cu atat mai mult se vor accentua aceste motive. Pentru Rusia Europa este nimic mai mult decat o peninsula a batranului continent situata mai la vest de granitele lui. Pe acest continent Rusia ocupa spatiul lui principal, trunchiul lui. Totodata, suprafata totala a statelor europene, luate impreuna, se apropie de 5 milioane de Km patrati. Suprafata Rusiei, numai in limitele URSS contemporane, depaseste substantial 20 milioane Km patrati (daca adaugam, mai ales, spatiul republicilor populare Mongola si Tuvina - al fostelor "Mongolia Externa" si "tinutului Rianhoisc", care se afla, de fapt, in momentul actual in situatia de componente ale Uniunii Sovietice).

Cu rare exceptii, oamenii de la sfarsitul sec. XIX - inceputul sec. XX uitau de spatiile de dincolo de Urali (unul dintre acei care isi amintea despre ele a fost genialul chimist rus D.J. Mendeleev). Astazi sunt alte vremuri.

Dincolo de Ural se construieste "Combinatul Uralo-Kuznet", cu furnalele si minele sale de carbuni, cu orase noi a cate o suta-doua mii de locuitori fiecare. Tot acolo se ridica "Turksibul". Nicaieri expansiunea culturii ruse nu se desfasoara atat de larg si de spontan ca in alta parte dincolo de Urali in asa numitele "republici ale Asiei Centrale" (Turcmenia, Tadjikistan, Uzbekistan, Kirghizia). Renaste intregul trunchi al pamanturilor rusesti - "de la limbile de pamant Negorelogo pana la gara Sucean".

Eurasiaticii isi au partea lor de merit in aceasta intorsatura a evenimentelor. Cu toate acestea, insa, se dezvaluie foarte clar natura lumii ruse lume centrala a Batranului continent. Au existat momente cand se parea ca intre periferia lui vestica - Europa, la care era atribuita si zona Rusa de pana la Urali ("Rusia Europeana" a batranilor geografi) - si Asia (China, India, Iran) se intinde pustiul. Orientarea eurasiatica a contemporaneitatii ruse completeaza acest gol cu pulsul vietii vii. Deja incepand cu sfarsitul sec. XIX drumul direct din Europa spre China si Japonia trece prin Rusia (Marea cale ferata Siberiana). Geografia ne demonstreaza cu certitudine deplina ca anume asa trebuie sa treaca drumurile din Europa (in orice caz, cel nordic) spre Persia, India si Indochina. Aceste posibilitati nu s-au realizat inca pana in prezent. Calea ferata Transpersiana care taie Persia in directia nord-vest spre sud-est si care se leaga cu reteaua de cale ferata atat a Indiei Britanice cat si a Europei (prin Transcaucazia, Crimeea si Ucraina) era aproape de finisare in ajunul razboiului mondial. In prezent, date fiind imprejurarile politice, ea a trecut in categoria proiectelor fara justificare. Nu exista legatura intre caile ferate ale Turchestanului rusesc (ale "republicilor din Asia Centrala") si India. Nu exista o orientare a retelei de cale ferata rusesti spre traficul de tranzit euro-indian. Mai devreme sau mai tarziu un asemenea trafic va deveni o realitate - fie sub forma de cai ferate, linii auto de amatori sau comunicatii aeriene. Pentru acestea din urma, distantele cele mai scurte oferite de Rusia, au o importanta deosebit de mare. Cu cat mai mare va fi ponderea capatata de comunicatiile aeriene cu tendinta caracteristica acestui gen de legaturi de a zbura direct - cu atat mai clar va deveni rolul Rusiei-Eurasiei in calitate de "lume de mijloc". Stabilirea liniilor transpolare poate sa mareasca si mai mult acest rol. In nordul indepartat, pe un spatiu imens Rusia este vecina Americii. Odata cu descoperirea drumurilor pe la pol sau pe deasupra polului ea va deveni veriga de legatura dintre Asia si America de Nord.

In urmatoarele articole se vorbeste despre tendinta eurasiaticilor de a face o sinteza spirituala a inceputurilor estice si vestice. Aici este important de atras atentia asupra acelor concordante de care da dovada domeniul geopoliticii fata de aceasta tendinta. Rusia-Eurasia este centrul lumii Vechi. Excludeti acest centru si toate celelalte parti ale ei, intregul sistem al acestor periferii continentale (Europa, Asia Anterioara, Iranul, India, Indochina, China, Japonia) - s-ar transforma intr-o "constructie imprastiata". Aceasta lume, situata la est de granitele Europei si la nod de Asia "clasica", este veriga care le sudeaza pe toate intr-o unitate. Faptul acesta este evident in prezent dar va deveni si mai clar in viitor. Rolul de legatura si de unificare a "lumii de mijloc" s-a resimtit in istorie. Pe parcursul unui sir de milenii prioritatea politica in lumea eurasiatica a apartinut nomazilor. Ocupand intregul spatiu de la granitele Europei pana la granitele Chinei, invecinandu-se in acelasi timp cu Asia Mica, Iranul, si India, nomazii au fost intermediari intre lumile culturilor sedentare izolate in starea lor initiala. Si, sa zicem, interactiunile dintre Iran si China n-au fost niciodata in istorie atat de stranse ca in epoca dominatiei mongole (sec. XII - XIV). Iar cu treisprezece-paisprezece secole inainte de aceasta razele culturilor elina si chineza se intersectau exclusiv si doar in lumea nomada eurasiatica asa cum au demonstrat noile sapaturi din Mongolia. Prin forta faptelor de neinlaturat lumea rusa este chemata la rolul unificator in limitele Lumii Vechi. Doar in masura in care Rusia-Eurasia isi indeplineste aceasta vocatie asa totalitatea diverselor culturi ale Batranului continent poate sa se transforme si se transforma intr-un tot organic, se inlatura opozitia dintre Est si Vest. Astazi aceasta imprejurare inca nu este indeajuns de constientizata insa raporturile exprimate in ea se afla in firea lucrurilor. Problemele unificarii sunt in primul rand esenta problemei creatiei culturale. In persoana culturii ruse, in centrul Lumii Vechi a crescut o forta istorica noua si independenta cu rolul unificator si conciliant. Ea poate sa-si rezolve problema sa doar prin colaborarea cu culturile tuturor popoarelor ce o inconjoara. In acest sens culturile Orientului sunt la fel de importante pentru ea ca si culturile Occidentului. Intr-o asemenea orientare concomitenta si uniforma catre Est si Vest consta specificul culturii si geopoliticii ruse. Pentru Rusia acestea sunt doua fronturi deopotriva de valabile - de vest si de sud-est. Campul vizual care cuprinde in masura egala si deplina intreaga Lume Veche poate si trebuie sa fie un camp vizual predominant rusesc.

Sa revenim totusi la fenomenele de ordin pur geografic. Comparativ cu "trunchiul" rusesc Europa si Asia reprezinta in egala masura periferia Lumii Vechi. Conform celor spuse, Europa din punct de vedere asiatic rusesc este tot ce se afla la vest de frontiera rusa iar Asia - tot ce se afla la sud si sud-est de aceasta Rusia este nici Asia, nici Europa - iata teza geopolitica fundamentala a eurasiaticilor. De aceea nu exista Rusia "Europeana" si "Asiatica", dar exista partile ei situate la vest si la est de Urali asa cum exista partile ei situate la vest si est de Enisei etc. Eurasiaticii afirma in continuare: Rusia nu este nici Asia, nici Europa, ea reprezinta o lume geografica aparte. Prin ce se deosebeste aceasta lume de Europa si Asia? Periferiile de vest, de sud si sud-est ale batranului continent se deosebesc atat printr-o dantelare considerabila a tarmurilor sale cat si printr-o varietate a formelor de relief. Aceasta nu se poate spune despre "trunchiul" ei de baza care formeaza conform celor spune, Rusia-Eurasia.

El este alcatuit in primul rand din trei campii (campia dintre marea Alba si Caucaz, campia Siberiei de vest si campia din Turchestan), apoi din regiunile situate la est de ele (inclusiv din zonele din muntii nu prea inalti de la est de fluviul Enisei). Conformatia zonala a periferiilor de vest si de sud ale continentului este marcata prin configuratii "mozaico-fractionare" si nu chiar atat de simple. Spatiile de paduri, in stare naturala, alterneaza aici intr-o succesiune uimitoare cu regiunile de stepa si pustiu, pe de o parte si cu cele de tundra (in muntii inalti) pe de alta parte. In campiile de mijloc ale Lumii Vechi acestui "mozaic" i se opune o asezare relativ simpla "asemenea unui stindard". Cu aceasta ultima consemnare noi atragem atentia asupra acelei circumstante care, fiind notata pe o harta, aminteste conturul unui steag divizat in fasii orizontale. In directia sud-nord, aici se succed pustiul, stepa, padurea si tundra. Fiecare din aceste zone formeaza o fasie in latitudine neintrerupta. Dezmembrarea generala de latitudine a lumii ruse este accentuata si de intinderea preponderent in latitudine a lanturilor de munti care inconjoara campiile mentionate dinspre sud: muntii Crimeii, Caucaz, Copetdag, Parapamiz, Hinducus, lanturile de baza ale Tian-Sanilor, cele de la periferia nordica a Tibetului, In-San, din zona Marelui zid chinezesc. Ultimele dintre aceste lanturi de munti, situate in aceeasi linie ca si cele precedente, inconjoara dinspre sud campia ridicata, ocupata de pustiul Gobi. Ea se leaga de campia Turchestanului prin portile Djungarsc.

In structura zonala a continentului Lumii Vechi pot fi observate trasaturile unei simetrii est-vestice originale care se resimte in faptul ca starea fenomenelor la periferia lui estica este similara aceleiasi stari de la periferia vestica si se deosebeste de caracterul fenomenelor in partea de mijloc a continentului. Atat periferia de est cat si cea de vest ale continentului (si Extremul Orient, si Europa) - intre paralelele 35 si 60 de grade latitudine nordica, in stare naturala sunt zone de padure. Aici padurile boreale se invecineaza nemijlocit si trec, treptat in padurile cu flora sudica. Nimic asemanator nu observam in lumea de mijloc. Aici, padurile cu flora sudica se intalnesc doar in zonele chenarului muntos (Crimeea, Caucaz, Turchestan). Ele nu se invecineaza nicaieri cu padurile florei nordice sau cu cele boreale, fiind separate de ele printr-o fasie compacta de stepa si pustiu. Lumea de mijloc a Batranului Continent poate fi determinata ca o zona a fasiei de stepa si pustiu care se intinde pe o linie neintrerupta de la Carpati pana la Hingan, impreuna cu incadrarea ei muntoasa (la sud) si regiunile situate la nord de ea (zonele de padure si de tundra). Eurasiaticii numesc aceasta lume in sensul strict al acestui cuvant Eurasia (Eurasia sensu stricto). Ea trebuie deosebita de "Eurasia" Veche a lui A. von Humboldt, care cuprinde Batranul continent in intregime (Eurasia sensu latiore).

Frontiera vestica a Eurasiei trece peste istmul ponto-baltic, adica in zona unde continentul se ingusteaza (intre marile Baltica si Neagra). Peste acest istm, in directie generala de la nord-vest spre sud-est, trece un sir de frontiere botanico-geografice reprezentative, de exemplu frontiera estica a tisei, fagului si iederei. Fiecare din aceste frontiere, pornind de pe tarmurile marii Baltice ajunge apoi pe tarmurile marii Negre. La vest de aceste frontiere adica acolo unde mai cresc speciile amintite, intinderea zonei de padure pe intreaga distanta, de la nord la sud, are un caracter neintrerupt. La est de acestea incepe despartirea in zona de padure la nord, si de stepa la sud. Acest hotar poate fi considerat frontiera de vest a Eurasiei adica frontiera ei cu Asia in Extremul Orient odata cu apropierea ei de Oceanul Pacific, trece in longitudinile excluderii fasiei compacte de stepa adica in longitudinile Hinganului.

Lumea eurasiatica este lumea "sistemului periodic si in acelasi timp simetric al zonelor". Frontierele principalelor zone eurasiatice coincid cu o exactitate considerabila cu trecerea unor anumite frontiere climaterice. De exemplu, granita de sud a tundrei corespunde liniei care uneste punctele cu umiditatea medie anuala relativa de aproximativ 79,5% la ora 13 (Umiditatea relativa la ora unu de zi are o importanta deosebit de mare pentru viata vegetatiei si a solului). Granita de sud a zonei de padure trece pe linia ce uneste punctele cu aceeasi umiditate relativa de 67,5%. Granitei de sud a stepei (la atingerea ei cu pustiul) ii corespunde o umiditate relativa similara - 55,5% la ora 13 . In pustiu ea este pretutindeni mai mica de aceasta proportie. Aici atrage atentia paritatea intervalurilor care cuprind zonele de padure si de stepa. Asemenea coincidente si aceeasi impartire ritmica a intervalurilor pot fi determinata si dupa alte caracteristici (vezi cartea noastra "Particularitatile geografice ale Rusiei", partea I, Praga 1927). Aceasta ne da dreptul sa vorbim despre "sistemul periodic al zonelor Rusiei-Eurasiei". Ea este in acelasi timp si un sistem simetric dar nu in sensul simetriilor est-vestice despre care am vorbit anterior, ci in sensul simetriilor sud-nordice. Nordului lipsit de paduri (tundra) ii corespunde aici sudul lipsit de paduri (stepa). Continutul de calciu si procentul de humus in soluri ale zonei de cernoziom spre nord si spre sud. Impartirea simetrica a fenomenelor se observa si dupa culoarea solului. Ea atinge o intensitate mult mai mare in aceleasi parti de mijloc ale zonei orizontale. Ea slabeste si spre nord si spre sud (trecand de la nuantele maronii la cele albicioase). De la frontiera dintre zona de padure si de stepa, conform substraturilor nisipos si pietros, se risipesc simetric insulele de stepa spre nord si padurile "insulare" spre sud. Aceste fenomene sunt definite de stiinta rusa ca fiind "extraorizontale". Parcelele de stepa din zona de padure pot fi caracterizate ca un fenomen "sudic", iar padurile insulare din stepa sunt esenta fenomenului "nordic". Formatiilor sudice ale zonei de padure le corespund formatiile nordice ale stepei.

Nicaieri in alta parte a lumii Vechi caracterul succesiv al trecerilor in limitele sistemului zonal, "periodicitatea" si "caracterul ei simetric" in acelasi timp nu sunt exprimate atat de evident ca in campiile Rusiei-Eurasiei.

Lumea rusa are o structura geografica cat se poate de transparenta. In aceasta structura Uralul nicidecum nu joaca acel rol determinant si despartitor pe care i-a atribuit-o (si continua sa i-o atribuie) "vampuca" geografica ("vampuca" - opera-parodie care ironizeaza convenientele si traditiile invechite in spectacolele de opera. Muzica si libretto V. Erenberg montat la Petersburg in 1909 - Din Dictionarul Enciclopedic Sovietic n. trad.) Uralul, gratie particularitatilor sale orografice si geologice, nu numai ca nu separa ci dimpotriva, uneste in cel mai strans mod "Rusia de pana la Urali si de dincolo de Urali", demonstrand odata in plus ca din punct de vedere geografic ele alcatuiesc un singur continent Eurasia". Ca zona orizontala Tundra se asterne si la vest si la est de Urali. Padurea se intinde de ambele parti. La fel stau lucrurile cu privire la stepa si la pustiu (acesta din urma inrameaza si la est si la vest prelungirea sudica a Uralilor - Mugodjari). La frontiera Uralilor nu se observa o schimbare esentiala a conditiilor geografice. Mult mai esentiala este limita geografica "dintre mari" adica spatiile dintre marile Neagra si Baltica pe de o parte, marea Baltica si tarmurile Norvegiei de nord - pe de alta parte.

Structura geografica originala, cat se poate de clara si simpla in acelasi timp, a Rusiei - Eurasiei este legata de o serie de imprejurari geopolitice extrem de importante.

Natura lumii eurasiatice este minimal favorabila pentru diferite tipuri de "separatisme" - fie politice, culturale sau economice. Structura "Eterogena fractionara" a Europei si Asiei contribuie la aparitia unor lumi mici, izolate, inchise. Aici exista premise materiale pentru existenta statelor mici, a unor sisteme culturale deosebite pentru fiecare oras sau provincie, pentru regiunile economice care dispun de o mare diversitate economica pe un spatiu ingust. Cu totul altfel stau lucrurile in Eurasia. Sfera de asezare "asemenea steagului" a zonelor, croita foarte larg, nu contribuie la ceva asemanator. Campiile nemarginite ne obisnuiesc cu vastitatea orizontului, cu amploarea combinatiilor geopolitice. In limitele stepei, deplasandu-se pe apa multiplelor rauri si lacuri, omul s-a aflat aici intr-o permanenta migratiune schimbandu-si necontenit locul sau de trai. Elementele etnice si culturale s-au aflat intr-o intensa interactiune, incrucisare si amestecare. In Europa si Asia a fost posibil de a trai din cand in cand doar prin prisma intereselor personale. In Eurasia, daca se si izbuteste asa ceva, atunci in sens istoric pentru un timp extrem de scurt. In nordul Eurasiei exista sute de mii de Km patrati de paduri in mijlocul carora nu este nici un hectar de aratura. Cum sa traiasca locuitorii acestor spatii fara a contacta cu regiunile sudice? In sud, pe spatii la fel de mari, se intind stepele utile pentru cresterea vitelor, iar partial si pentru agricultura, avand in vedere ca pe un spatiu de multe mii de km patrati nu exista nici un copac. Cum sa traiasca populatia acestor regiuni fara o colaborare economica cu nordul? Natura Eurasiei le sugereaza oamenilor, intr-o masura cu mult mai mare, necesitatea unei unificari politice, culturale si economice decat am observa noi in Europa si Asia. Nu in zadar, tocmai in limitele stepelor si pustiurilor eurasiatice, a existat o asemenea oranduire "unificata" in multe privinte, cum ar fi viata nomazilor - pe tot spatiul existentei ei: din Ungaria pana in Manciuria si pe intreg parcursul istoriei de la sciti pana la mongolii contemporani. Nu in zadar au existat pe intinderile Eurasiei asemenea mari incercari de unificare politica cum ar fi a scitilor, hunilor, mongolilor (sec. XIII - XIV) s.a.. Aceste incercari au cuprins nu numai stepa si pustiul dar si zona de padure situata la nord de ele si regiunea mult mai sudica a "chenarului muntos" al Eurasiei. Nu in zadar asupra Eurasiei pluteste duhul unei originale "fratii a popoarelor" care isi are radacinile in legaturile seculare si unirea culturala a popoarelor de cele mai diverse rase - de la cea germana (gotii din Crimeea) si cea slava - pana la cea tunguso-manciuriana, din verigile popoarelor finlandez, turc si mongol. Aceasta "fratie a popoarelor" se exprima prin faptul ca aici nu exista opozitia raselor "superioare" si "inferioare", ca aici atractiile reciproce sunt mai puternice decat respingerile, ca aici se trezeste usor "vointa pentru cauza comuna". Istoria Eurasiei, de la primele pana la ultimele capitole, este o dovada continua a acesteia. Aceste traditii au fost insusite de catre Rusia in opera sa istorica fundamentala. In sec. XIX si inceputul sec. XX ele au fost uneori tulburate de "occidentalismul" deliberat care le cerea rusilor sa se simta "europeni" (ceea ce nu erau in realitate) si tratau alte popoare eurasiatice ca "asiatici" si de "rasa inferioara". Un asemenea mod de tratare n-a dus Rusia decat la nenorociri (de exemplu, aventura rusa din Extremul Orient de la inceputul sec. XX). Trebuie sa speram ca astazi aceasta conceptie a fost depasita pana la capat in constiinta rusa si ca epigonii "europenismului" rus, care se ascund inca in emigratie, sunt lipsiti de orice importanta istorica. Doar invingand "occidentalismul" deliberat se deschide calea spre o fratie adevarata a popoarelor eurasiatice: slave, finice, turce, mongole etc.

Eurasia a jucat un rol unificator si mai devreme, in Lumea Veche. Insusind aceasta traditie Rusia contemporana trebuie sa renunte odata si pentru totdeauna la vechile metode de unificare ce apartin unei epoci dezradacinate si invinse - la violenta si razboi.

In perioada contemporana este vorba de caile creatiei culturale, a inspiratiei, solutionarii colaborarii. Despre acestea toate vorbesc Eurasiaticii. In pofida existentei unor mijloace de comunicare contemporane popoarele Europei si Asiei stau inca, in mare masura, fiecare in cochilia sa, traiesc cu interesele lor personale.

Conform proprietatilor sale fundamentale "locul dezvoltarii" eurasiatice ne obisnuieste cu o cauza comuna. Menirea popoarelor eurasiatice este ca prin exemplul lor sa atraga pe aceste cai si alte popoare ale lumii. Doar atunci vor putea fi de folos cauzei universale si acele legaturi de inrudire etnografica prin care un sir de popoare eurasiatice sunt unite cu unele natiuni neeurasiatice: legaturile indoeuropene ale rusilor, relatiile asiatice anterioare si iraniene ale turcilor eurasiatici, acele puncte de contact care exista intre mongoli eurasiatici si popoarele Asiei Orientale. Toate acestea vor putea fi puse in folosul construirii unei culturi noi, organice a Lumii, desi Vechi, dar (credem) inca tanara si cu un mare viitor.