Formarea sistemului institutional

FORMAREA SISTEMULUI INSTITUTIONAL

1. Primele institutii comunitare

Daca Tratatul CECO, care privea administrarea pietei carbunelui si otelului, nu mai prezinta astazi, din punct de vedere al obiectivului sau, importanta pe care o avea pentru economia europeana a anilor '50 (fiind expirat din 2002), principalele sale institutii pe care le-a creat isi pastreaza actualitatea. Din cuprinsul tratatului se pot desprinde patru principii comunitare, preluate din Planul Schuman, care constituie baza edificiului comunitar actual[1] : superioritatea institutiilor; independenta institutiilor comunitare; colaborare intre institutii si egalitate intre state.

Tratatul CECO ,,doteaza" Comunitatea cu o structura institutionala proprie, originala, care cuprinde urmatoarele institutii:

Inalta Autoritate - ca organism supranational chemata sa vegheze si sa puna in valoare interesele proprii ale organizatiei;

Consiliul de Ministri constituit ca organism interguvernamental pentru apararea intereselor tarilor membre;

Adunarea comuna - reprezinta interesele popoarelor statelor membre.

Curtea de Justitie - organism jurisdictional care asigura respectarea normelor juridice ale Comunitatilor.

Conform principului ,,Independenta institutiilor comunitare" consacrat in Tratat - pentru a-si indeplini sarcinile institutiile comunitare trebuiau sa dispuna de o autoritate proprie independenta. De altfel, Jean Monnet considera independenta inaltei Autoritati ca fiind fundamentul noului sistem. Dar, tot el, era cel care admitea necesitatea de a da statelor posibilitatea de a-si face cunoscute interesele nationale. Astfel, a fost creat, pe langa inalta Autoritate, un Consiliu de Ministri, al carui rol era limitat: el nu trebuia sa decida cu unanimitate, ci cu majoritate[2].

Tratatele de la Roma prevad infiintarea unor institutii distincte. Astfel, cele trei comunitati au dobandit doua organe comune : Curtea de Justitie si Parlamentul. CECO si-a pastrat inalta Autoritate si Consiliul Ministerial Special, iar CEE si EURATOM au beneficiat de cate o Comisie si cate un Consiliu Ministerial. Inalta Autoritate a fost inlocuita cu o Comisie, care are cu precadere dreptul de initiativa legislativa, iar Consiliul Ministrilor a fost investit cu puteri depline[3]. Existenta unor organe comune - Adunarea parlamentara si Curtea de justitie au facut ca cele trei comunitati - C.E.C.O, C.E.E si EUROATOM sa fie considerate ca un ansamblu.

2. Unificarea institutiilor comunitare

Anul 1965 incepe promitator pentru cursul integrarii europene prin semnarea la Bruxelles a «Tratatului de fuziune», (intrat in vigoare la 1 iulie 1967), potrivit caruia are loc fuzionarea organelor comunitare principale ale celor trei comunitati, urmand ca noile organe sa fie : Parlamentul European, Comisia Europeana, Consiliul Ministerial si Curtea de Justitie. Unificarea organelor nu inseamna insa si unificarea celor trei Comunitati, acestea pastrandu-si in continuare existenta lor de sine statatoare. Tratatul nu aduce modificari competentelor atribuite initial institutiilor comunitare prin tratatele de constituire. Inovatia tratatului a constituit-o crearea unui Consiliu unic si a unei Comisii unice autonome, ai carei membri, potrivit art. 11, sunt numiti prin acordul comun al guvernelor statelor membre. In privinta activitatii Consiliului s-au mentinut modalitatile de vot prin unanimitate si majoritatea calificata sau simpla, conform Tratatelor de la Roma din 1957.