Extinderea Uniunii Europene si impactul asupra tarilor participante

Extinderea Uniunii Europene si impactul asupra tarilor participante

Strategia extinderii Uniunii Europene  si divergentele de opinii in tarile membre.

Teoretic, dupa cum am mentionat deja, exista posibilitatea ca, intr-un viitor previzibil, Uniunea Europeana sa cuprinda 27 de tari membre sau chiar 28 la un orizont mai indepartat, daca luam in considerare si Turcia, tara candidata care, potrivit aprecierilor lui Verheugen, "nu indeplineste conditiile politice pentru a deveni membra UE, neindeplinind nici macar conditiile pentru a incepe negocierile".

La Bruxelles toata lumea percepe problematica extinderii de la 15 la 27 de membrii prin prisma a trei cifre: suprafata UE va creste cu 34%, populatia cu 29%, iar bogatia cu doar 8%. Ca urmare, extinderea Uniunii afecteaza si intereseaza atat membrii actuali cat si candidatii.

Reforme institutionale si politice previzibile inaintea procesului de extindere a UE.

Cum organizarea actuala a UE - 15 nu va mai corespunde unei piete interne de 27 de tari, au fost preconizate reforme constitutionale necesare pentru a pregati Uniunea in vederea extinderii, a caror dezbatere a inceput la 7 decembrie 2000 in cadrul Consiliului European de la Nisa.

Inaintea Summit-ului de la Nisa, Comisarul european pentru extindere, Gűnter Verheugen, sustinea ca "reforma institutiilor europene ar trebui infaptuita la Nisa in asa fel incat UE sa fie gata sa primeasca noi membrii". Se urmarea posibilitatea de a se propune un scenariu fiecarei tari candidate, un calendar de aderare, fara a se fixa data aderarii, care in opinia lui H. Vedrine, ministrul de externe al Frantei este "un factor de mobilizare interna".

Printre problemele institutionale importante de pe agenda Consiliului de la Nisa s-au inscris:

a.     marimea si compozitia Comisiei Europene;

b.     problema echilibrarii puterii de vot in Consiliul de Ministri, prin reevaluarea numarului de voturi, care sa reflecte mai corect populatia fiecarei tari;

c.      adoptarea sistemului de vot majoritar in Consiliul, in locul celui de consens existent, pentru a preveni paralizarea deciziilor de catre un singur stat.

Prin Tratatul de la Nisa au fost redistribuite locurile in Comisie si marimea Parlamentului, fiind totodata reevaluate voturile din Consiliu, iar sistemul de vot cu majoritate calificata a fost extins la un anumit numar de noi zone.

Conform unui studiu al Institutului de Cercetari Economice din Halle (Germania)[1], numarul de voturi in Consiliul UE, redistribuite in corcondanta cu Summit-ul de la Nisa, va conduce la schimbari sensibile privind nivelul ajutoarelor structurale. Dintre cele 10 tari ale Europei Centrale si de Est candidate la UE, doar Polonia este avantajata. Cele mai afectate, ca urmare a noului mecanism de votare, sunt Estonia, Letonia si Slovenia, care vor pierde doua treimi din ajutoarele structurale europene. Pe ansamblul tarilor candidate se estimeaza reducerea cu 20% a ajutoarelor structurale sub incidenta noilor reglementari.

Romania, cu 14 voturi in Consiliul UE, va pierde 17% din nivelul ajutoarelor structurale.

Tratatul de la Nisa a fost semnat la 26 februarie 2001, dar, pentru a intra in vigoare, trebuie ratificat de parlamentele din fiecare tara membra a UE. Potrivit informatiilor de la Comisia Europeana, este improbabil ca Tratatul de la Nisa sa intre in vigoare inainte de 1 ianuarie 2003. Dintre tarile membre, 14 vor supune ratificarea parlamentelor proprii. Singura tara care a decis asupra Tratatului prin vot popular a fost Irlanda. Respingerea lui in aceasta tara prin referendumul organizat la 7 iunie 2001, semnifica sprijinul tot mai scazut pentru ideea extinderii UE si, practic blocarea procesului de extindere a UE. In aceste conditii, Tratatul de la Nisa va necesita schimbari si o convocare a unui consiliu extraordinar.

Parlamentul European apreciaza ca Tratatul de la Nisa nu corespunde asteptarilor sale, de aceea, pentru prima data, sprijinul sau pentru Tratat nu a fost neconditionat. Se spera ca la Consiliul European de la Laeken din decembrie 2001, sub presedintie belgiana, sa se adopte declaratia privind viitorul Europei, dezvoltarea durabila si extinderea Uniunii Europene, in perspectiva Conferintei Interguvernamentale din 2004.

1.2 Divergente de opinii in tarile membre privind procesul de extindere spre Est a UE.

Oficial, la Bruxelles se afirma ca negocierile demarate cu cele 12 tari candidate se vor incheia in cativa ani, majoritatea tarilor respective urmand sa devina membre depline inainte de incheierea mandatului prezentei Comisii, in jurul anului 2005 (Gűnter Verheugen, iunie 2000).

S-a intentionat ca, pana la sfarsitul anului 2000 sa fie prezentat un scenariu al integrarii care sa raspunda la intrebarile, cine, cand si cum.

Oficialii UE afirma totodata ca negocierile nu au progresat suficient de mult si au devenit din ce in ce mai complexe pentru a lua o  decizie privind timpul de care mai este nevoie.

Fata de declaratiile oficiale care sustin procesul de extindere a UE, in tarile membre exista asa-numitii "eurosceptici", cu opinii si atitudini diferite de cele oficiale in privinta modalitatilor de realizare a constructiei europene, a momentului si amplitudinii procesului de largire a UE.

In privinta modalitatilor de realizare a constructiei europene, Germania si Italia sunt in favoarea unei europe de tip federalist, care sa beneficieze de noua elasticitate decurgand din Tratatele modificate.

Franta prefera integrarea la nivel interguvernamental, contestata de Danemarca si Spania.

Pe de alta parte, desi premierul britanic Tony Blair a declarat oficial ca Marea Britanie nu este eurosceptica si a cerut partenerilor sa accelereze extinderea UE, aceasta tara manifesta temeri in ceea ce priveste noile situatii cu care s-ar putea confrunta UE.

In ceea ce priveste opinia publica din UE, se observa o schimbare de atitudine fata de extindere, in sensul ca sustinerea pentru acest proces are o tendinta de scadere sensibila fata de perioada cand ideea a fost lansata. Potrivit sondajului de opinie realizat in primavara anului 2000, doar o treime din cetatenii Uniunii considerau extinderea spre Est drept o prioritate. Situatia pare sa se fi deteriorat in toamna anului 2000, cand, dupa Eurobarometru, numai 27% dintre locuitorii UE considerau ca extinderea spre Est a Uniunii este o prioritate.

Potrivit aceluiasi Eurobarometru, 38% dintre cetatenii UE sunt in favoarea extinderii spre Est, cu mari diferente pe tari: cei mai entuziasti sunt suedezii (61%), iar cei mai sceptici sunt francezii (26%).

Deutsche Bank Research atrage atentia ca opinia asupra extinderii influenteaza deciziile potentialilor investitori, care uneori ezita sa se angajaze in tarile candidate, datorita nivelului neadecvat al sprijinului pentru largirea UE din tarile membre.[2]

Proiect: Ainu, dropa, ham, discurile din piatra, piramaida din Baigong Proiect: Fondarea Romei - istoria scrisa a Romei - epoca prestatala a Romei

Momentul aderarii la UE - factor pentru castiguri si pierderi in tarile candidate

Impactul Perspectivelor economice ale tarilor candidate asupra momentului aderarii

Prognozele Comisiei Europene din martie 2000 privind perspectivele economice ale tarilor Europei Centrale si de Est pe termen scurt (2000 - 2001) constituie un punct de reper. Trebuie precizat ca acestea nu sunt influentate de "strategiile pe termen mediu" ale tarilor candidate (2001-2004), care nu au fost definitivate dupa elaborarea acestei prognoze si care, in general, prevad cresteri economice anuale superioare nivelurilor indicate in prognoza Comisiei Europene.

Tabelul 2.

Prognoza Produsului Intern Brut in tarile candidate la UE

Sursa: Comisia Europeana, martie 2000,   e-estimari, p-previziuni

In toate cele 10 tari candidate se prefigura o accelerare a cresterii PIB, bazata pe o crestere mai rapida in UE, Rusia si Asia, pe canalele comerciale refacute in Balcani si pe reconstructia interna a tarilor care aplica programe sistemice de redresare - Bulgaria, Republica Ceha, Lituania, Romania si Slovacia.

Cu toate acestea, se pot observa diferente intre tari sau grupuri de tari: cele din grupul Luxemburg (Republica Ceha, Estonia, Polonia, Ungaria, Slovenia) vor inregistra ritmuri anuale de crestere economica superioare tarilor din grupul Helsinki (cu exceptia Republicii Cehe). Bulgaria reprezinta exceptia in cadrul grupului Helsinki, avand unul dintre cele mai ridicate ritmuri de crestere prognozate pentru TECE -10 in 2001.

In acest fel, decalajele dintre tarile candidate (acumulate nu numai in anii "90) este putin probabil sa se reduca, mai ales in cazul Romaniei care ar trebui sa inregistreze cresteri economice anuale superioare celorlalte tari (peste 5,5 %), avand in vedere ca din analiza indicatorilor economici pe anii 1990 - 1999, ea se claseaza pe ultimele locuri (in multe cazuri chiar si ultimul) in privinta performanselor. Un ritm de crestere economica de 2,8%, prognozat de Comisia Europeana, nu ar da nici o sansa Romaniei de a surclasa alte tari candidate si de a iesi din "plutonul codasilor".