Dezvoltarea regionala a romaniei - integrare politico-administrativa in ue

Disciplina: INTEGRARE POLITICO-ADMINISTRATIVA IN UE

REFERAT

DEZVOLTAREA REGIONALA A ROMANIEI

CUPRINS

1. Introducere

2. Scurt istoric

3. Principalele politici de dezvolatare regionala in Romania

4. Bibliografie

I  Introducere

Politica de dezvoltare regionala este una din politicile cele mai importante si cele mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul ca, prin obiectivul sau de reducere a disparitatilor economice si sociale existente intre diversele regiuni ale Europei, actioneaza asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum cresterea economica si sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbana, protectia mediului, ocuparea si formarea profesionala, educatia, egalitatea de gen etc.

Conceputa ca o politica a solidaritatii la nivel european, politica regionala se bazeaza in principal pe solidaritate financiara, adica pe redistribuirea unei parti din bugetul comunitar realizat prin contributia Statelor Membre catre regiunile si grupurile sociale mai putin prospere (pentru perioada 2000-2006, suma aferenta reprezinta aproximativ o treime din bugetul UE ). Se poate spune astfel ca politica de dezvoltare regionala are un pronuntat caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile structurale, Fondul de solidaritate) contribuie la finantarea altor politici sectoriale - cum ar fi politica agricola, politica sociala, politica de protectie a mediului. In plus, politica regionala este corelata si cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de pre-aderare Phare (fond de sprijin pentru reconstructia economica), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigureaza Fondul de coeziune) si SAPARD (program special pentru agricultura) la care au acces tarile in curs de aderare si prin care este sprijinita tranzitia acestora la standardele si structurile de organizare ale UE. Caracterul complex al politicii de dezvoltare regionala este subliniat si de modul in care acesta integreaza trei dintre obiectivele prioritare ale UE: coeziunea economica si sociala, extinderea aplicarii principiului subsidiaritatii si dezvoltarea durabila.

II  Scurt istoric

Principiile unei politici de dezvoltare regionala au fost avute in vedere la nivel European inca din 1957, odata cu semnarea Tratatului de la Roma, cand cele 6 tari semnatare (Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda) au cazut de acord asupra nevoii reducerii diferentelor existente intre diferitele regiuni si sprijinirii celor mai putin favorizate, in scopul realizarii unei economii comunitare solide si unitare.

Aceasta nevoie a fost concretizata in 1958, prin infiintarea Fondului Social European (FSE) ca principal instrument al politicii sociale comunitare, fiind centrat pe imbunatatirea modului in care functioneaza piata muncii in diferite tari si pe re-integrarea somerilor pe piata muncii.

In 1962 a fost infiintat Fondul European pentru Orientare si Garantare Agricola (FEOGA), in scopul finantarii politicii agricole comune si pentru sprijinirea dezvoltarii regiunilor rurale si imbunatatirea structurilor agricole.

Anul 1975 aduce crearea unui al treilea fond - Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), cu scopul de a redistribui o parte a contributiilor bugetare ale Statelor Membre catre regiunile cele mai sarace ale comunitatii, in vederea sprijinirii dezvoltarii lor economice. Astfel, FEDR redistribuie bugetul comunitar in investitii productive (pentru crearea si mentinerea unor locuri de munca durabile) si in investitii in infrastructura. Un moment important in dezvoltarea politicii regionale este reprezentat de adoptarea Actului Unic European, in 19865, prin care se introduce conceptul de coeziune economica - adica a eliminarii diferentelor economice existente la nivelul diferitelor regiuni - si se creaza premisele unei politici de coeziune economica si sociala ca politica de sine statatoare si avind drept scop facilitarea aderarii la piata unica europeana a tarilor din sudul Europei.

In februarie 1988, Consiliul European de la Bruxelles extinde operatiunea fondurilor de solidaritate, reprezentate de fondurile mentionate anterior si numite acum Fonduri structurale -mai precis creste considerabil alocatiile acestora din bugetul comunitar. Astfel, este recunoscuta si declarata oficial importanta acestor instrumente pentru reducerea disparitatilor regionale la nivel comunitar.

Un element de noutate in cristalizarea politicii regionale il reprezinta crearea programului Phare, in 1989, in scopul sprijinirii Poloniei si Ungariei (abia iesite din spatiul blocului comunist) in efortul de reconstructie a economiilor lor nationale si revizuirea acestuia, in anul 2000, in scopul sustinerii dezvoltarii regionale in tarile candidate.

Odata cu ratificarea Tratatului Uniunii Europene in 1993, problema coeziunii economice si sociale apare din nou in agenda comunitara si devine unul dintre principalele obiective ale Uniunii, alaturi de uniunea economica si monetara si de piata unica europeana. De asemenea, duce si la crearea unui nou fond - Fondul de coeziune, ce are drept scop sprijinirea proiectelor din domeniului protectiei mediului si infrastructurii de transport in Statele Membre mai putin dezvoltate (Spania, Portugalia, Grecia si Irlanda).

In anul 1994 este infiintat un nou fond structural, al patrulea - Instrumentul Financiar de Orientare in domeniul Pescuitului (IFOP), creat prin gruparea tuturor instrumentelor comunitare privind pescuitul existente la acel moment. IFOP a fost creat in perspectiva extinderii UE catre nord, odata cu aderarea Finlandei si Suediei in 1995. In acelasi an devine activ si Comitetul Regiunilor - organ consultativ infiintat prin Tratatul de la Maastricht, cu rolul de a emite opinii in procesul de decizie si de a sprijini Comisia Europeana in activitatile sale din sectorul dezvoltarii regionale.

Tratatul de la Amsterdam (1997) confirma importanta politicii de coeziune economica si social si a reducerii diferentelor dintre standardele de viata ale populatiei din diferite regiuni europene, accentuand nevoia unei actiuni coroborate de reducere a somajului.

Eseu: Protocolul de la Geneva Eseu: Domnia lui Alexandru Ioan Cuza 1859-1866

In aceeasi directie se desfasoara si procesul de reforma a fondurilor structurale, inceput in 1999 in urma summit-ului de la Berlin, prin care sunt stabilite noile reguli de functionare a acestora. Reforma are drept scop cresterea concentrarii asistentei comunitare prin aceste fonduri, odata cu simplificarea si descentralizarea managementului lor. Un element de noutate adus de reforma il reprezinta complementarea programului Phare cu alte doua instrumente de pre-aderare - ISPA (Instrumentul Structural pentru Pre-aderare) si SAPARD (Programul Special pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala), ce promoveaza dezvoltarea economica si sociala a tarilor candidate din Europa Centrala si de Est.

Un nou (si ultim) instrument de solidaritate a fost creat in 2002, in urma inundatiilor majore suferite de tarile Europei Centrale, cu scopul de a interveni in cazul dezastrelor naturale majore si cu repercusiuni puternice asupra conditiilor de viata in regiunile afectate, asupra mediului sau economiei acestora.

III  Principalele politici de dezvoltare regionala in Romania

In Romania, politica de dezvoltare regionala a inceput sa se contureze odata cu functionarea programului Phare, in 1996. Doi ani mai tarziu, in 1998, a fost stabilit cadrul legal de dezvoltare a acesteia, prin Legea 151/1998, care stabileste obiectivele politicii nationale in domeniu, institutiile implicate, competentele si instrumentele specifice promovarii politicii de dezvoltare regionala. Aceasta este completata de o serie de alte legi, ordonante si hotarari de guvern, prin care sunt create sau reglementate mecanismele de implementare a politicii regionale.

Capitolul de negociere aferent (capitolul 21) a fost deschis in 2002 si stabileste criteriile ce trebuiesc indeplinite de Romania in perspectiva aderarii la UE si a eligibilitatii pentru FS si Fondul de Coeziune, respectiv acquis-ul comunitar si modalitatile de implementare. Spre deosebire de alte capitole de negociere, acquis-ul de dezvoltare regionala nu defineste modul in care trebuie create structurile specifice de implementare a cerintelor comunitare ci doar mentioneaza care sunt acestea si lasa acest lucru in sarcina Romaniei. Astfel, desi acquis-ul comunitar nu trebuie transpus, Romania trebuie sa creeze un cadru legislativ corespunzator, care sa permit implementarea prevedirilor specifice domeniului. Daca documentul de baza al dezvoltarii politicii regionale nationale conform standardelor si cerintelor comunitare este Documentul de pozitie pentru capitolul 21, acesta este completat de Parteneriatul pentru Aderare -semnat in 1998 si actualizat ultima data in 2003, in urma desprinderii Romaniei si Bulgariei de celelalte tari candidate ale Europei Centrale si de Est (ce au aderat in 2004, spre deosebire de 2007- data stabilita pentru Romania), si de Foia de parcurs pentru Romania (si Bulgaria) - elaborata in acelasi context. Monitorizarea si evaluarea progreselor efectuate este prezentata in rapoarte anuale, atat ale Romaniei cat si ale Comisiei Europene, iar prioritatile si sugestiile continute de acestea sunt reflectate prin elaborarea Planurilor Nationale de Dezvoltare (de catre Romania). Conform cerintelor de aderare la UE asa cum apar ele in documentele corespunzatoarele, realizarile Romaniei in vederea aderarii trebuie sa demonstreze:

existenta unui cadru legislativ corespunzator celui comunitar;

organizarea teritoriala similara celei comunitare;

capacitatea de programare;

capacitatea administrativa;

capacitatea de gestiune financiara si bugetara;

Ca exercitiu de pregatire in indeplinirea acestor criterii sta accesul la instrumentele de preaderare (Phare, ISPA si SAPARD) care, asa cum am vazut in prima parte a lucrarii, reprezinta echivalentul fondurilor de solidaritate pentru tarile in curs de aderare. Dat fiind ca politica de dezvoltare regionala reprezinta un asamblu de masuri guvernamentale ce au drept scop sprijinirea cresterii economice si imbunatatirea conditiilor de viata, prin valorificarea efiecienta a potentialului regional si local, obiectivele sale principale au in vedere:

diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltarii echilibrate si pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare intarziata), si prevenirea crearii de noi dezechilibre;

pregatirea cadrului institutional pentru a raspunde criteriilor de intregrare in structurile UE si de acces la FSsi de coeziune;

integrarea politicilor sectoriale la nivel regional si stimularea cooperarii interregional (interne si internationale) in vederea dezvoltarii economice si sociale durabile.

Aceste obiective sunt realizate in practica prin adoptarea de masuri si strategii, finantarea de proiecte si prin diverse programe, toate acestea insa fiind dezvoltate pe baza unui set de principia ce stau la baza elaborarii si aplicarii lor, dupa cum urmeaza:

principiul descentralizarii procesului de luare a deciziei, prin trecerea de la nivelul central/guvernamental la cel regional;

principiul parteneriatului, prin crearea si promovarea de parteneriate intre toti actorii implicati in domeniul dezvoltarii regionale;

principiul planificarii, in vederea atingerii obiectivelor stabilite;

principiul co-finantarii, adica obligativitatea contributiei financiare a diversilor actori implicati in realizarea programelor si proiectelor de dezvoltare regionala.

Aceste principii nationale cu exclud si nu sunt contradictorii principiilor ce stau la baza functionarii politicii structurale la nivel comunitar, adica: principiul programarii, principiul parteneriatului, principiul aditionalitatii si principiul monitorizarii, controlului si evaluarii40; dimpotriva, ele subliniaza directionarea politicii nationale inspre pregatirea accesului la

instrumentele financiare ale politicii comunitare de dezvoltare regionala.

Unitatea de implementare a politicii de dezvoltare regionala la nivel teritorial este reprezentata de regiunea de dezvoltare, o astfel de regiune fiind constituita prin asocierea benevola a unor judete vecine, fara a fi o unitate admnistrativ teritoriala si fara a avea personalitate juridica.Au fost astfel constituite urmatoarele 8 regiuni de dezvoltare:

1 Nord-Est: Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui

2 Sud-Est:  Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea, Vrancea

3 Sud: Muntenia Arges, Calarasi, Dambovita, Giurgiu, Ialomita, Prahova, Teleorman

4 Sud-Vest: Oltenia Dolj,Gorj, Mehedinti, Olt, Valcea

5 Vest: Arad, Caras-Severin, Hunedoara, Timis

6 Nord-Vest: Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Satu-Mare, Salaj

7 Centru: Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu

8 Bucuresti-Ilfov: Municipiul Bucuresti, Ilfov

Aceste regiuni de dezvoltare sunt constituite pe baza sistemului existent la nivel comunitar, adica al sitemului de clasificare al unitatilor teritoriale NUTS. Conform acestuia, ele sunt regiuni de nivel NUTS II (adica au o populatie de pana in 2,8 milioane locuitori).

Alaturi de PND stau Documentele Comune de Programare (DCP), vizeaza strategiile de dezvoltare si prioritatile comune regiunilor transfrontaliere Romania - Bulgaria si Romania - Ungaria si sunt echivalente ale "Documentelor Unice de Programare (DUP) de la nivel comunitar. De asemea, ele contin elemente similare Documentului Cadru de Sprijin Comunitar (DCSP) si Programelor Operationale (PO). Reamintim aici ca DCSP este rezultatul negocierii dintre Comisia Europeana si SM aferent pentru finantarea din fondurile structurale, fiind fundamentat de catre PND si transformat in PO - ce detaliaza masurile specifice implementarii sale. De mentionat este faptul ca, desi Romania nu este inca eligibila pentru negocierea DCSP, au fost totusi identificate programele oprationale necesare a fi integrate in cadrul acestuia, dupa cum urmeaza:

Cadrul institutional aferent elaborarii si implementarii documentelor de programare este structurat pe doua nivele, regional si national. Astfel, la nivel de regiune, principalii actori institutionali sunt:

Consiliul de Dezvoltare Regionala (CDR) - este format din presedintii Consiliilor Judetene si de un reprezentat al Consiliilor Locale si rolul sau este de a analiza si aproba PDR;

Agentia pentru Dezvoltare Regionala (ADR) - este o organizatie ne-guvernamentala, subordonata CDR si cu personalitate juridica, iar rolul sau este de a elabora, propune si implementa PDR si programele de dezvoltare regionala;

Comitetul Regional pentru elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regionale (CRP) - este format din reprezentanti ai ADR-urilor, ai Prefecturilor, Consiliilor Judetene, serviciilor descentralizate ale institutiilor publice centrale, institutii de invatamant superior si institute de cercetare, precum si din reprezentanti ai partenerilor economici si sociali; rolul sau este unulconsultativ si consta in formularea de recomandari si propuneri asupra continutului PDRurilor.

Dupa cum se poate observa, componenta acestor institutii este extrem de variata si reflect principiul parteneriatului prin implicarea si consultarea partilor interesate din toate sectoarele afectate de politica regionala. Acelasi caracter este pastrat si la nivel national, unde principalii actori institutionali sunt:

Consiliul National de Dezvoltare Regionala (CNDR) - este format din 8 presedinti si 8 vice-presedinti ai CDR si un numar egal de reprezentanti ai organismelor guvernamentale responsabile pentru politica de dezvoltare regionala, iar rolul sau este de a promova obiectivele politicii de dezvoltare regionala si de a analiza si aproba PND;

Ministerul de resort - este organul executiv al CNDR cu statut juridic propriu si rol major in elaborarea PND, precum si responsabil pentru managementul componentei de dezvoltare regionala a programului Phare; pana in vara lui 2003 acesta era Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, insa in urma reformei ministeriale realizata recent, dezvoltarea regionala este unul din obiectele activitatii noului Minister al Administratiei si Internelor - Domeniul Administratiei publice;

Comitetul Inter-institutional pentru elaborarea PND (CIP)- este format din reprezentati ministerelor, ADR-urilor, altor institutii publice centrale, institute de cercetare si institutii de invatamant superior, precum si reprezentanti ai partenerilor economici si sociali, iar rolul sau este pur consultativ.

Este important de mentionat aici echivalarea CIP cu CRP-ul de la nivel regional, ceea ce inseama nu numai existenta unui coordonari inter-ministeriale ci si corelarea obiectivelor de dezvoltare sectoriala cu cele de dezvoltare regionala.

Pentru gestionarea financiara a fondurilor de solidaritate (FS si Fondul de Coeziune) a fost stabilita Agentia Nationala de Plati in cadrul Ministerului Finatelor Publice. Revenind la Programele Operationale (PO) identificate anterior, pentru implementare lor au fost stabilite urmatoarele "agentii de implementare", dupa cum urmeaza:

Programul Operational Regional Agentiile pentru Dezvoltare Regionala;

Programul Operational Sectorial pentru cercetare, dezvoltare tehnologica si inovare Centrul National de Management Programe;

Programul Operational Sectorial pentru politica sociala si de ocupare a fortei de munca Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca;

Programul Operational Sectorial pentru agricultura, dezvoltare rurala si pescuit Agentia de Plati si Interventie.

In contextul actual, al integrarii in Uniunea Europeana si al regionalizarii pe criterii economice, in abordarea conceptuala a Strategiei Lisabona trebuie sa se tina cont de situatia economica si sociala a Romaniei, precum si de particularitatile regionale.

In urma analizarii situatiei economice actuale, precum si a perspectivelor pe termen scurt si mediu, consideram ca printre principalele directii de actiune in domeniul dezvoltarii regionale si locale, pentru perioada urmatoare, sunt:

1.     asigurarea stabilitatii macroeconomice, prin respectarea criteriilor de convergenta, din procesul de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana;

2.     asigurarea coerentei si complementaritatii politicilor economice, in special a politicii de dezvoltare regionala, prin formarea polilor de competitivitate, dezvoltarea clusterelor;

3.     cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene, in scopul realizarii obiectivelor de coeziune economica si sociala si pentru reducerea decalajelor inter si intra-regionale, precum si a decalajului ce desparte tara noastra de tarile dezvoltate, membre ale UE;

4.     dezvoltarea si modernizarea infrastructurii nationale si transnationale, de transport, de mediu, de energie si pentru cercetare-dezvoltare;

5.     incurajarea reconversiei profesionale a categoriilor dezavantajate sau afectate de restructurari si sustinerea perfectionarii continue in munca.

Fondurile europene pot fi folosite si la crearea de poli de competitivitate, prin sustinerea incubatoarelor de afaceri, pentru dezvoltarea IMM-urilor (acces pe piata, cresterea competitivitatii) si atragerea investitorilor. Avand in vedere ca diversitatea regionala privind distributia industriilor este mare, abordarea acestor poIi de competitivitate trebuie facuta distinct de la o regiune la alta.

Alocarea fondurilor structurale catre regiuni (in special Fondul European pentru Dezvoltare Regionala) va tine cont de specificul regiunii respective, avantajul competitiv al industriilor existente si va incuraja dezvoltarea polilor de competitivitate.

Se impune astfel asigurarea acestei abordari unitare, prin toate parghiile pe care statul le are la dispozitie, prin alocarea eficienta a resurselor, dar si prin stabilirea prioritatilor.

Printre principalele provocari ale guvernarii, este aceea de a asigura, prin minima interventie a statului in economie, maxima eficienta in corelarea politicilor, tinand cont in special de specificitatile regionale si nationale.

Una din oportunitatile politicilor economice este aceea de a identifica din analizele socio-economice regionale si nationale, avantajele competitive si comparative, astfel incat, orice instrument va fi utilizat, sa conduca la valorificarea, cat mai rentabila, a acestor avantaje.

In perspectiva fondurilor structurale si de coeziune, care vor fi acordate Romaniei de catre UE, este necesara o viziune de ansamblu, unitara, asupra intregului tablou al dezvoltarii social-economice a tarii si, totodata, o imbunatatire a managementului acestor fonduri, printr-o ajustare structurala potentiala sau o reprioritizare a alocarii acestora, atunci cand este cazul.

Printre prioritatile guvemarii in perioada urmatoare, trebuie sa se regaseasca dezvoltarea si modemizarea infrastructurii (transport, mediu, energie, C&D). Este necesara alocarea resurselor bugetare cu prioritate pentru a asigura cofinantarea pentru proiecte ample de infrastructura, de interes regional si european, coridoarele pan-europene (autostrazi, cai ferate, oleoducte si conducte de gaze naturale), proiecte ce pot fi finantate din viitoarele instrumente structurale.

Bibliografie:

1.     Problematicile dezvoltarii regionale in Romania, Narcisa Roxana Mosteanu, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2001;

2.     www.fonduri-ue.ro

3.     www.mdlpl.ro