Stiinte politice
Constructia si evolutia Uniunii Economice si MonetarePOLITICILE MONETARE SI FINANCIARE ALE UNIUNII EUROPENE 1. - Constructia si evolutia Uniunii Economice si Monetare; 2.- Politica monetara comunitara; 3. - Politica financiara comunitara 1. - Constructia si evolutia Uniunii Economice si Monetare In 1972, dupa colapsul sistemului monetar mondial de la Bretton Woods, tarile CEE au inceput sa-si creeze propriul sistem monetar, care a condus chiar la crearea Sistemului Monetar European (SME) in 1979; acesta s-a bazat initial pe principiul paritatii fixe intre valutele tarilor memebre. Prima criza care a izbucnit in 1992 a produs serioase perturbari in cadrul SME. Incercarile de aparare a vechilor cursuri de schimb s-au dovedit inutile in 1992-93. Bundesbank a sustinut chiar ca folosirea larga a interventiilor in acea perioada a avut ca rezultat o pierdere semnificativa a controlului monetar asupra marcii in Germania. Prin semnarea Tratatului de la Maastricht in 1992, s-a hotarat ca, cel mai devreme in 1997 si, cel mai tarziu in 1999, sa se introduca moneda comuna euro. Acelasi tratat a stabilit si "parametrii convergentei", care reflecta principiile fundamentale ale unei gestiuni economice serioase, realizate in interesul tuturor statelor membre ale UE; 11 din cele 15 state participa la Uniunea Economica si Monetara (UEM), pasul urmator al edificarii integrarii europene dupa realizarea pietei comune. Cele 11 state membre ale UEM au incheiat un Pact de stabilitate si crestere, pentru a-si garanta functionarea corecta si omogena a zonei euro, ca o zona monetara optimala, cu cicluri economice sincrone si capacitatea de a absorbi crizele asimetrice. Se estimeaza ca in anii 2002-2003, 8 tipuri de monede din cupru, aluminiu si nichel, valorand intre 0,10 si 2 euro, precum si bancnote valorand intre 5 si 500 euro, vor inlocui cele cca 20 miliarde cupoane valorice care circula in tarile membre ale UEM. "Introducerea progresiva" a monedei unice se va face in doua etape: a) stabilirea paritatii monedelor nationale fata de euro, de la 1 ianuarie 1999, in stransa concordanta cu criteriile de convergenta stabilite prin Tratatul de la Maastricht; b) adoptarea de catre statele membre ale UE a unei politici monetare unice, in cadrul UEM, de la 1 ianuarie 2002. Specialistii considera ca cercurile de afaceri vor adopta mai rapid moneda euro, in timp ce "cetateanul european" trebuie sa o caute, sa o doreasca si sa fie convins, la randul sau, de avantajele monedei comune. In toata aceasta perioada, insasi denumirea monedei unice europene a suscitat numeroase discutii: germanii au refuzat termenul ecu deoarece de la crearea sa in 1978 si pana in 1995, valoarea acestuia s-a depreciat cu cca 40 la % fata de marca germana; astfel, ecu-ul aparea in ochii opiniei publice ca o moneda slaba. S-a mai propus denumirea franken, care in limba franceza inseamna franc, moneda folosita de o parte din germani in trecutul nu prea indepartat. In cele din urma, euro a avut castig de cauza. Principiile instititutionale pe care se bazeaza euro sunt, pe de o parte, parametrii convergentei stabiliti pentru a accede la UEM si integrarea economica propriu-zisa, si, pe de alta parte, stabilitatea si soliditatea monedei unice europene si noile oportunitati pe care le creaza la nivel international: stabilitatea mecanismului ratelor de schimb (revenirea, in cadrul UE la marja de +/- 2,25 %, de la +/- 15 %); stabilitatea preturilor, obiectiv prioritar al sistemului european al bancilor centrale; politica fiscala riguroasa, de care depinde credibilitatea si stabilitatea euro, reducerea deficitelor publice etc. Parametrii convergentei sunt: a) o inflatie care sa nu depaseasca 1,5 % din media celor mai mici trei rate ale inflatiei din tarile membre; b) o rata a dobanzilor pe termen lung care sa nu depaseasca mai mult de 2 % din media celor mai scazute trei rate ale dobanzilor din tarile membre; c) un deficit bugetar mai mic de 3 % din PIB; d) o rata de schimb care sa se pastreze cel putin doi ani fara reajustari, in interiorul plajei inguste de fluctuatie a Mecanismului European al Ratelor de Schimb; e) o datorie publica totala care sa nu depaseasca 60 % din PIB. Din pricina ca ultimii doi parametri sunt foarte greu de atins de tarile UE, s-a renuntat la luarea lor in consideratie pentru admiterea in UEM. La stabilirea lor, in 1992, doar 4 tari ale UE - Marea Britanie, Germania, Franta si Luxemburgul - indeplineau ultima conditie, in timp ce "campioanele datoriei publice" erau Belgia, cu 136 % din PIB si Italia, cu 125 % din PIB !
Dupa aprecierea de atunci a Guvernatorului Bancii Frantei, in prezent presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, UE in ansamblul sau a realizat deja remarcabile progrese in ceea ce priveste stabilitatea monetara, reducerea inflatiei si a dobanzilor pe termen lung, limitarea datoriei publice. UEM se intinde acum din Irlanda si pana in Italia, din Austria si pana in Portugalia, cuprinzand 11 tari membre ale UE, care grupeaza cca 372 milioane consumatori ( o populatie aprox egala cu cea a SUA). De asemenea, puterea economica a UEM este aproape egala cu puterea economica a SUA si este de 1,5 ori mai mare decat cea a Japoniei, cel mai puternic stat industrializat oriental. Pe de alta parte, euroscepticii sustin ca proiectul va fi supus esecului, pentru ca urmeaza a fi introdus in plina criza economica mondiala si europeana, iar euro va fi o moneda putin pregatita sa faca fata acestor situatii conjuncturale net defavorabile. Dintre acestia, britanicul Bernard Connolly, fost expert al Departamentului de Coordonare al monedei unice europene, a afirmat in studiul sau "Inima putreda a Europei - razboiul murdar pentru banii Europei", ca UEM reprezinta un truc de incredere,ca efortul de creare a unei uniuni monetare generalizate va declansa o lupta intre Franta si Germania pentru controlul Europei, care ar putea degenera chiar intr-un razboi. Contrar acestei idei, Connolly a sustinut chiar ca Franta si Germania ar fi incheiat in 1992 un acord pe baza caruia Bundesbank va oferi sprijin nelimitat francului francez, aruncand lira sterlina in afara cursurilor valutare ale UEM, fapt care s-a si intamplat prin retragerea unilaterala a Marii Britanii din UEM. De la 1 ianuarie 1999 cetatenii europeni au putut solicita cecuri si extrase de cont in euro, paralel cu folosirea propriei monede nationale. Intrarea in circulatie a monedei unice prin distributia de euro in trezoreriile bancilor a inceput la 1 septembrie 2001. Populatia a intrat in posesia bancnotelor euro la 1 ianuarie 2002 si s-a admis o perioada de tranzitie pana la 28 februarie 2002, cand s-au folosit in paralel atat euro, cat si moneda nationala respectiva. Intrarea in circulatie a monedei unice, euro, de la 1 ianuarie 2002 a echivalat cu o revolutie culturala pentru 304 milioane cetateni din tarile membre UE. 2.- Politica monetara comunitara Comisia Europeana a propus o noua reglementare prin care transferurile de bani in si din Europa se vor face doar cu furnizarea unor date suplimentare: numele, adresa si contul celui care trimite banii. Aceste date trebuie pastrate de banca timp de cinci ani. Procedura este ceva mai simplificata in cazul tranzactiilor intre statele membre: trebuie precizat doar contul bancar, insa numele si adresa trebuie, de asemenea, furnizate la cerere, de catre banca celui care primeste banii. Aceasta noua reglementare urmareste sa previna finantarile teroriste prin urmarirea surselor de transfer al banilor. Daca informatia ceruta lipseste sau nu este furnizata la cerere, banca receptoare poate refuza transferul. Mai mult decat atat, daca sunt suspiciuni cu privire la posibile finantari teroriste, banca poate alerta autoritatile in cauza. Noua reglementare preia obligatii pe care UE si le-a asumat prin Financial Action Task Force, cu privire la spalarea de bani, care a fost finalizat cu noua recomandari speciale cu privire la finantarea terorismului in 2004. Inainte, dar mai ales, dupa respingerea Constitutiei Europene de catre Franta si Olanda, in mai, respectiv iunie 2005, s-au intetit luarile de pozitie impotriva monedei euro si asupra politicii duse de Banca Centrala Europeana (BCE). Principala sarcina a BCE este mentinerea sub control a inflatiei in zona euro, consolidarea increderii investitorilor in moneda euro si respectarea prevederilor unui Pact de Stabilitate Monetara. Factorii de decizie din cadrul BCE argumenteaza ca misiunea lor principala nu este cresterea economica inregistrata de zona euro, ci, crearea conditiilor monetare pentru aceasta crestere, astfel incat guvernele si oamenii de afaceri sa se ocupe de cresterea economica. CALENDARUL IMUABILITATII iunie 2003: BCE fixeaza dobanda de referinta pentru zona euro la 2 %; mai-iunie 2005: Jean-Claude Trichet, presedintele BCE, anunta ca reducerea dobanzii de referinta nu este o optiune; desi BCE mentine dobanda de referinta la acelasi nivel, Otlar Issing, economistul sef al BCE, declara ca nu exclude ipoteza unei reduceri a dobanzii de referinta; decembrie 2005: de 2,5 ani BCE mentine aceeasi rata de referinta de 2 %, in pofida tuturor criticilor si incercarilor de a fi schimbata in functie de evolutiile economice europene Primul care a dat tonul a fost prim-ministrul italian Silvio Berlusconi, care a solicitat BCE reducerea ratei dobanzii de referinta, mentinuta neschimbata la valoarea de 2 %, timp de 2,5 ani. Chiar si Organizatia pentru Coperare si Dezvoltare Economica (OCDE) a cerut BCE sa micsoreze rata de referinta. In acest interval de timp, Rezerva Federala americana (FED), Banca centrala a SUA, a marit de 12 ori rata de referinta (deci costul imprumutului la FED), de la 1 la 4 %, demonstrand ca flexibilitatea ratei de referinta este o conditie importanta pentru mentinerea stabilitatii economice si nu inflexibilitatea. Chiar si directorul general al FMI, aflat la sediul BCE, dupa votul negativ al francezilor si olandezilor, a solicitat Bancii Centrale Europene sa nu excluda din vederile sale o posibila scadere a artei dobanzii de referinta, daca zona euro va inregistra o crestere economica din ce in ce mai slaba: 'Politica monetara actuala a BCE este una potrivita . insa, daca nivelul slab al cererii interne va persista si dincolo de primul semestru, in trimestrul al III-lea al acestui an, atunci ar putea fi necesar sa fie luate unele masuri printre care se numara si modificari ale politicii monetare', adaugind ca, pentru moment FMI nu considera ca exista riscuri inflationiste in zona euro. Estimarile FMI pentru cresterea economica in zona euro, in 2005, sunt de 1,6 %. BCE a redus la 1,4 %, la inceputul lunii iunie 2005, previziunile de crestere pentru cele 12 tari din zona euro, dupa ce pretul petrolului a atins un nou record - 70 dolari SUA pe baril.
|