Constitutiile si constitutionalismul

Concepte cheie: constitutie scrisa, spiritul constitutiei, constitutionalism, practici constitutionale.

Tema

Secolul XX a fost unul al adoptarii de constitutii scrise. Cand discutam despre constitutie suntem interesati daca este un fenomen istoric occidental, de diferenta intre textul scris si practicile constitutionale, precum si de cea dintre textul scris si spiritul constitutiei. 

Valuri de constitutionalism in secolul XX

In secolului XX putem vorbi de cateva valuri de constitutionalism, de perioade in care oamenii incep sa fie interesati de formularea si adoptarea de constitutii scrise.

Primul val apare imediat dupa al doilea razboi mondial. La baza acestui elan pentru facerea de constitutii a stat trendul pro libertate, nationalism si independenta din secolul XIX, concomitent cu destramarea imperiilor austro-ungar sau rus. Constitutiile adoptate erau profesorale: aveau o anumita greutate a constructiei si contineau tot felul de reguli complicate prin care sa anticipeze toate consecintele. In acest sens este relevanta influenta profesorilor Preuss asupra constitutiei de la Weimar sau a lui Kelsen privind pe cea austriaca. Aceste constitutii urmarea folosirea rationala a puterii: contineau norme privind limitarea puterii executive si libertatile fundamentale. Cu toate acestea, ele nu reusesc sa previna aparitia regimurilor fasciste, autoritariste.

Un alt val constitutional il intalnim in Europa de est dupa al doilea razboi mondial. Aici apare o forma de democratie populara prin care se face trecerea de la democratia burgheza la cea sovietica, caracterizata printr-o guvernare revolutionara de tip jacobin. Parlamentul are o singura camera, este ales prin vot universal si controleaza executivul. Cu un partid unic insa, evident ca problema echilibrului intre puteri devine ceva pur academic, iar alegerile sunt reduse la simple plebiscituri.

O alta tendinta este constitutionalismul postcolonial, odata cu destramarea imperiilor europene coloniale in Africa, Asia si Insulele Caraibe. De regula, aceste tari utilizeaza modelele constitutionale ale tarilor colonizatoare.

Un alt val este legat de resuscitarea traditiei constitutionaliste occidentale. Aceasta revitalizare apare  de exemplu, in Franta in 1958 prin De Gaulle si in Germania prin constitutia de la Bonn din 1949. In cazul Germaniei era vorba de o dovada pentru Aliati ca au uitat trecutul nazist si ca vor putea preveni aparitia elementelor autoritare in viitor. In Franta s-a mers catre a Cincea Republica, catre o forma de prezidentialism puternic, nemultumiti fiind de parlamentarismul celei de-A Treia Republici, a carei ineficienta a fost probata in timpul razboiului.

Constitutia este ceva tipic occidental?

Constitutia franceza de la 1958, cea germana din 1949, constitutia SUA si traditia britanica sunt principalele modele ale timpului si pentru alte state. Ne putem intreba insa daca o constitutie este doar un instrument tehnic pentru luarea deciziei, formal, neutru ideologic si poate fi aplicat usor in tari cu alte ideologii sau are anumite implicatii valorice si de continut.

Daca vizeaza si chestiuni de continut, atunci legile constitutionale se inradacineaza in traditia unei tari si sunt relative cultural-istoric. Asa vorbim de traditia britanica a domniei legii. Constitutia apare intr-un moment de timp si este dependenta de evolutiile istorice. Sa ne gandin la procesul de revizuire a continutului constitutiei SUA de catre Curtea Suprema, care pana in 1937 apara o atitudine pro laissez-faire, dar care odata cu aparitia New Deal incepe sa faca concesii stangiste. La fel se intampla si in alte tari anglo-saxone. In ciuda variatiunilor istorice, raman totusi in vigoare anumite trasaturi imuabile, tipice unei societati deschise, constitutionalismului vestic: libertatile fundamentale, domnia legii, principiul legalitatii, statul de drept sau sinonime ale lor.

Constitutia scrisa si practicile constitutionale

Ehrlich ne atrage atentia asupra diferentei intre legea scrisa si practica legala, legea vie, pornind   de la observarea practicii birocratiei imperiale din Viena, care aplica diferit in diverse regiuni legea scrisa, in functie de atitudinile si asteptarile comunitatilor locale. Aceasta situatie nu este valabila doar pentru dreptul obisnuit, ci si pentru cel constitutional. Astfel, membrii jurisprudentei sociologice din SUA disting intre legea scrisa si legea in actiune. Sa ne gandim la al XVIII-lea amendament al constitutiei SUA, care interzicea fabricarea si consumul de bauturi alcoolice. Acesta era ignorat atat de cetatenii obisnuiti cat si de cei care aplicau legea. Morala este ca trebuie sa avem un suport minim din partea societatii pentru legea constitutionala.

Spiritul constitutiei

Putem avea un act legislativ, o ordonanta guvernamentala sau o decizie administrativa care sa fie in acord cu textul scris si totusi sa fie neconstitutionala.

Propozitiile din constitutie sunt formulate in termeni generali si nu acopera orice situatie de fapt. Mai degraba avem principii generale care urmeaza sa fie dezvoltate de la caz la caz. Aceasta este esenta principiului domniei legii prefigurat de Dicey, care vizeaza absenta puterii arbitrare si egalitatea in fata legii. Este un principiu distilat din istoria dreptului britanic si a marilor batalii constitutionale din secolul XVII. Il putem numi spiritul legii. Si este, in sensul utilizat de Montesquieu, o notiune primita istoric si nu un postulat a apriori al legii naturale. Notiunea germana de spirit al poporului in formularea sa de secol XIX de catre von Savigny, care venea din traditia juridica nationala, este un fenomen asemanator.

Asa se face ca un act guvernamental poate fi in acord cu legea pozitiva scrisa, dar neconstitutional pentru ca este in dezacord cu normele constitutionale primite istoric, cu constitutionalismul, cu spiritul legii.

Pe aceeasi linie, un act poate fi constitutional, chiar daca nu este legal, adica in acord cu stipularile pozitive sau cu practicile fixate actual. De exemplu, De Gaulle isi justifica in 1962  preferinta pentru articolul 11, referitor la puterile presedintelui, decat pe articolul 58, care viza amendarea constitutiei, pe ideea ca nu vreau ca Franta sa moara din cauza legalismului.