Dezvoltarea constructiei europene de la 1958 pana la Actul Unic European

Dezvoltarea constructiei europene de la 1958 pana la Actul Unic European

Anii '60 nu au fost favorabili dezvoltarii proiectului comunitar, fiind marcati de criza cunoscuta sub denumirea "scaunului gol",deblocata prin compromisul de la Luxemburg, care reaseaza "jocul institutiilor"[1].

Perioada ce a urmat Conferintei de la Haga din 1969, a deschis calea realei integrari europene. Politicile comunitare au putut sa-si extinda sfera unor domenii mai putin sau deloc prezente in Tratat. Cooperarea politica a inceput sa faca primii pasi finalizandu-se cu patrunderea in Comunitate a Regatului Unit, Irlandei si Danemarcei[2] in 1973 (tratatele de aderare au fost semnate la Bruxelles, 22 ianuarie 1972).

Dezvoltarea institutionala a inceput sa se contureze. Daca la crearea lor, CECO si EURATOM au avut un rol important in procesul de integrare, ulterior importanta lor a scazut treptat, CEE devenind terenul principal al actiunii comunitare a statelor membre. Aceasta a dus la fuzionarea la 8 aprilie 1965 a executivelor celor 3 comunitati. Tratatul semnat la Bruxelles. "Tratatul instituind un Consiliu si o Comisie unica a Comunitatilor Europene" a intrat in vigoare la 1 iulie 1967.

Unificarea a avut loc doar la nivel institutional, cele trei Comunitati ramanand distincte, fiecare dintre cele trei Tratate constitutive continuand sa ramana separate.

Mult mai importanta decat aceasta modificare a structurii unor organizatii (CECO si EURATOM - deja muribunde)[3], sunt cresterea competentei bugetare a Parlamentului European , deciderea alegerii membrilor sai prin sufragiu universal direct din 1976 si organizarea primelor alegeri europene in 1979, care au sfarsit prin a conferi Adunarii prevazute de tratate, alura unui parlament credibil.

Anii 1980[4] au avut aceeasi evolutie, inclusiv pe planul extinderii: la CEE au aderat Grecia la 1 ianuarie 1981; Spania si Portugalia la 1 ianuarie 1986. Locul lui De Gaulle a fost luat de atitudinea obstructionista a guvernului doamnei Thatcher. Divergentele dintre Regatul Unit si partenerii continentali au dus la crearea unei situatii paradoxale, pe de o parte se poate vorbi de o efervescenta integrationista - documente ca, Declaratia Solemna a Uniunii Europene din 1983 sau Proiectul de Tratat instituind Uniunea Europeana adoptat de Parlamentul European in 1984, amintesc de entuziasmul anilor '50, iar pe de alta parte numeroase initiative si politici comunitare demarate in anii '70 au ajuns intr-un punct mort datorita veto-ului britanic.

Actul Unic European - semnat la 17 si 28 februarie 1986 la Luxemburg si Haga - a intrat in vigoare la 1 iulie 1987. Acest document a adus prima mare reforma a Tratatelor, modificand textele fondatoare in concordanta cu realitatile unei evolutii de trei decenii. Pentru prima oara intr-un tratat international ratificat este mentionata Uniunea Europeana ca obiectiv al statelor membre.

Prin Actul Unic European al UE s-a creat o dinamica favorabila punerii in aplicare a altor reforme care vor trebui sa permita realizarea Uniunii economice si monetare si sa contribuie la edificarea unei Uniuni politice[5]. Competenta comunitatii a fost extinsa, s-au introdus modificari semnificative in regulile de functionare ale institutiilor.

O masura importanta viza introducerea unei proceduri legislative, respectiv - procedura de cooperare. Scopul acestei proceduri era acela de a mari eficienta procesului de decizie in Consiliul Ministrilor si de a creste puterile Parlamentului European. Singura citire a propunerilor legislative de catre Parlament si Consiliul Ministrilor, a fost inlocuita prin doua citiri. Consiliul putea cu anumite restrictii sa ia decizii la prima si la a doua citire prin majoritatea calificata, iar Parlamentul European dispunea de capacitate marita in ceea ce priveste influenta continutului legislatiei desi, nu se bucura de puteri depline legislative. Astfel, prin stabilirea noii proceduri de aprobare, crestea rolul si influenta Parlamentului European, rolul fundamental al Actului Unic European a fiind probabil acela al deschiderii unei etape revolutionare in istoria Comunitatii.

Cu ajutorul ferm al axei franco - germane, animate de Mitterrand si Kohl si sub impulsurile energice ale Comisiei conduse de Jaques Delors, perioada sfarsitului anilor '80 si inceputului anilor ^:90 a fost martora realizarii reformei bugetare, a lansarii campaniei pentru definitivarea pietei interne unice si pentru acceptarea trecerii la Uniunea Economica si Monetara si a marilor transformari aduse de Tratatul de la Maastricht.