Consiliul
European
Decizia de a
infiinta un Consiliu care sa reuneasca sefii de stat sau de
guvern ai tarilor membre a fost luata la summit-ul de la Paris
din 1974; la propunerea presedint,elui francez Valery Giscard d'Estaing.
Prima intalnire a Consiliului European a avut loc la Dublin in martie 1975.
Multe decizii de importanta majora privind viitorul Uniunii au
fost luate de catre acest Consiliu. Rolul sau major este cel de a
contura obiectivele Uniunii si de a-i conferi directii strategice.
Destul de vag de altfel, rolul sau este stabilit in articolul D al
Tratatului Uniunii Europene care mai stabileste componenta sa si
frecventa intalnirilor.
Summit-urile Consiliului European au loc de
doua ori pe an, in iunie si in decembrie. De asemenea pot exista
si intruniri speciale, exceptionale. De regula, intrunile au loc
in capitala tarii care detine presedentia Consiliului.
La aceste intruniri participa sefii de guverne si ministrii
de externe acompaniati de oficiali ai Comisiei si-ai Secretariatului
Consiliului.. Consiliul European reprezinta un organism politic si nu unul legislativ,
implementarea deciziilor
sale fiind lasata pe seama Comisiei si a Consiliului U.E.
In general,
activitatea Consiliului European a fost incununata de succes. Intrunirile
sale au facilitat dezvoltarea unor politici comune privind securitatea si
afacerile externe, asteptandu-se in continuare acelasi lucru in ceea
ce priveste justitia si afacerile interne. Insa
datorita rolului sau major in luarea unor decizii strategice, unii
critici sustin ca a slabit pozitia Consiliului U.E, cu
toate ca intalnirile sale sunt de departe mult prea. rare pentru a uzurpa
pozitia Consiliului. De asemenea, Parlamentul European nu are nici un fel
de control asupra Consiliului European, aceasta in ciuda faptului ca
Tratatul U.E. cere Consiliului sa remita un raport Parlamentului
dupa fiecare intrunire, plus un raport anual asupra progreselor
inregistrate de Uniune. De aici, teama unora ca abilitatea Consiliului European
de a opera in afara Tratatului de la Roma sa nu accentueze deficitul
democratic al Uniunii.
Legaturile dintre stat si cetateni sunt extrem de
precare indeosebi in Republica Moldova. Aceasta tara aflata
la frontiera externa a UE are, potrivit ultimului recensamant, 3,58
milioane de locuitori, din care circa 600 de mii in afara granitelor. In
2006, aceasta diaspora moldoveneasca a trimis in tara sume
de bani ce reprezinta, potrivit datelor Bancii Mondiale, 38,2% din
PIB-ul Republicii Moldova. Astfel, Republica Moldova s-a plasat pe primul loc
in topul primelor 10 tari beneficiare de remiteri pe plan mondial. Doar o
proportie infima din aceste remiteri este investita insa in
mici afaceri in Moldova (6,5%). Covarsitoarea lor majoritate este
investita in consum, educatia copiilor si aducerea
membrilor de familie in strainatate. Imprejurarea vorbeste, o
data in plus, despre caracterul extrem de fragil al relatiei
stat-cetateni, ce poate sa submineze insesi bazele
statalitatii moldovenesti.
Conflictele din regiunea
Marii Negre nu numai ca au ramas nesolutionate, dar
si-au pastrat intact potentialul de
reaprindere. Relatiile dintre Armenia si Azerbaidjan raman afectate de conflictul din Nagorno-Karabagh. Georgia
nu controleaza aproape 18 procente
din teritoriul national, confruntata fiind cu miscarile secesioniste din Abkhazia si
Osetia de Sud. Republicii Moldova ii este amenintata
integritatea teritoriala de catre autoritatile de la Tiraspol
ce controleaza Transnistria, o
fasie ingusta de teritoriu la est de Nistru, dar extrem de importanta
pentru elementele crimei organizate si imigrantii ilegali. Rusia
