Punerea in aplicare a politicii regionale a UE se bazeaza, incepand cu 1988,  pe un numar de principii, intre care mentionam:

statele membre trebuie sa prezinte planuri de dezvoltare pentru obiectivele prioritare pentru o perioada de 3 sau 5 ani si sa explice cum vor fi utilizate resursele comunitare;

programele se realizeaza pe baza de parteneriat, prin stranse consultari intre Comisia Europeana, autoritatile nationale, regionale si locale precum si partenerii economici si sociali;

aditionalitatea masurilor comunitare, ceea ce presupune ca guvernele nationale trebuie sa contribuie cu cheltuieli proprii si ca fondurile UE nu pot fi folosite ca substitut pentru fonduri provenind din surse nationale, regionale sau locale. Pentru asigurarea acestui principiu al aditionalitatii, fiecare stat trebuie sa mentina fondurile sale publice destinate actiunilor structurate cel putin la acelasi nivel ca in perioada premergatoare programarii;

concentrarea resurselor asupra regiunilor mai putin dezvoltate si care se confrunta cu cele mai mari dificultati, prin asigurarea co-finantarii de catre UE si autoritatile nationale;

tinand cont de criticile adresate de unele tari privind lipsa de transparenta in procesul de alocare a fondurilor, Comisia este obligata sa asigure o transparenta totala asupra proiectelor ce beneficiaza de asistenta comunitara;

asigurarea unei coordonari adecvate intre toate tipurile de finantari care converg spre dezvoltarea regionala.

Cu prilejul reformei fondurilor structurale, au fost identificate 3 tipuri de regiuni care sa fie ajutate si anume :

- regiuni ramase in urma (inapoiate) din punct de vedere al dezvoltarii;

- regiuni industriale in declin;

- zone rurale.

Toate aceste tipuri de regiuni cunosteau un somaj ridicat si o emigratie in crestere.

Initial, fondurile structurale se stabileau in functie de urmatoarele obiective:

Obiectivul 1: Dezvoltarea regiunilor structural-inapoiate.

Erau regiuni care se confruntau cu cele mai mari dificultati in materie de venituri, locuri de munca, sistem productiv si infrastructura. De regula, nivelul de somaj era cu 60% superior mediei comunitare. Pentru unele regiuni, somajul se ridica la un sfert din populatia activa.

Pentru includerea in acest obiectiv, principalul criteriu trebuie sa fie un PIB/locuitor, in ultimii 3 ani, mai mic de 75% fata de media comunitara.

Acest obiectiv a acoperit  26,6% din populatia comunitara : intreaga Grecie, Irlanda, Portugalia, mari parti din Spania si Italia, Irlanda de Nord, Corsica si Departamentele franceze de peste mari. Pentru a recupera intarzierile in dezvoltare, aceste regiuni trebuiau sa se doteze cu infrastructuri moderne (transport, comunicatii, energie), sa-si imbunatateasca formarea profesionala si sa-si creeze intreprinderi competitive.

Obiectivul 2 privea reconversia economica si sociala a regiunilor aflate in declin industrial. Este vorba de zone aflate in mutatie economica (industrie si servicii), de zone rurale in declin sau de zone in criza dependente de pescuit sau de cartiere orasenesti in dificultate. Toate aceste zone se confruntau cu probleme structurale care se traduc prin dificultati de reconversie economica, un somaj important sau prin depopularea spatiului rural. In aceste zone traiau peste 50 milioane persoane.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Scopul acestor programe era diversificarea si modernizarea bazei industriale traditionale a respectivelor regiuni, odata cu promovarea de investitii in domeniul educatiei si al formarii profesionale.

Obiectivul 3 se refera la dezvoltarea resurselor umane si facilitarea integrarii in piata muncii.

Conform orientarii imprimate de Comisia Europeana, acest obiectiv acorda prioritate accesului la munca, educatiei permanente si promovarii initiativelor locale in favoarea muncii. Scopul urmarit, de a sprijini statele membre sa-si adapteze si modernizeze sistemele lor de educatie, de formare si de munca.

Obiectivul 4 era consacrat combaterii somajului, si in special a efectelor negative de pe piata muncii ca urmare a cresterii competitivitatii ce decurge din restructurare. Avea in vedere facilitarea adaptarii muncitorilor la schimbarile industriale, asigurand o pregatire profesionala adecvata, recalificare, consultare si orientare pe piata muncii, inclusiv pentru slujbe alternative.

Obiectivele 5 (a) si (b) priveau ajustarea sectorului agricol, inclusiv a celui piscicol, precum si dezvoltarea zonelor rurale, in care se remarca un procent ridicat al somajului, venituri agricole reduse, depopularea si scaderea nivelului de dezvoltare social-economica.

Obiectivul 6 era destinat regiunilor ultraperiferice, apartinand unor tari ale UE, cu o foarte slaba densitate a populatiei : departamentele franceze de peste mari, insulele spaniole si portugheze din Atlantic.

Una din problemele dificile intampinate de tarile membre mai sarace in utilizarea Fondurilor Structurale a fost asigurarea co-finantarii. Potrivit reglementarilor, rata asistentei comunitare nu trebuia sa depaseasca 75% din costul total al masurilor prevazute pentru Obiectivul 1 - Regiuni si 50% in alte cazuri. Totusi "in cazuri exceptionale si bine justificate", contributia UE putea merge pana la 80% daca este vorba de tari beneficiare ale Fondului de coeziune (Spania, Portugalia, Irlanda si Grecia) sau chiar la 85% pentru regiuni care se aflau sub handicapul distantei.

"Agenda 2000", lansata in  a prevazut o reforma a Fondurilor Structurale, care a intrat in vigoare la inceputul anului 2000.

Ideea forta a acestei reforme o reprezinta concentrarea resurselor asupra regiunilor cele mai defavorizate, ceea ce va conduce la reducerea, de la 6 la 3, a numarului de obiective, dintre care doua regionale si unul orizontal:

Obiectivul 1 cuprinde regiunile slab dezvoltate al caror PIB/locuitor (masurat in puterea de cumparare) este mai mic de 75% fata de media comunitara. Circa 20% din populatia UE urma sa beneficieze de aceste fonduri. Toate cele 5 landuri din fosta Germanie de Rasarit au fost incluse. De altfel, trebuie mentionat ca Landul Brandeburg, cu un PIB/locuitor de 57% din media comunitara, se numara printre regiunile cele mai sarace ale Uniunii Europene. In schimb, o serie de regiuni, precum Lisabona (Portugalia), Valencia (Spania), Corsica si regiunea Valencienne (Franta), Sardinia (Italia), Hainant (Belgia), Flevoland (Olanda), intreaga Irlanda, precum si Irlanda de Nord si Scotia nu vor mai fi eligibile pentru acest obiectiv.

Obiectivul 2 cuprinde zone industriale (10% din populatie), rurale (5%), urbane (2%) sau dependente de pescuit (1%) aflate in reconversie economica si sociala. Aceasta inseamna ca, circa 18% din populatia Uniunii va beneficia de acest obiectiv. Principalul critic al noilor criterii prevazute pentru includerea unor zone in acest obiectiv este Marea Britanie, care cere alocarea fondurilor in functie de nivelul national al PIB-ului si nu pe regiuni (Marea Britanie se considera a fi cea de a patra tara cea mai saraca a Uniunii Europene si risca sa piarda, daca accentul va fi pus pe rata somajului).

Obiectivul 3 se axeaza pe dezvoltarea resurselor umane. Comisia Europeana considera asadar, ca pentru cresterea eficacitatii politicii sale regionale, sunt necesare o concentrare a eforturilor asupra unui numar mai mic de regiuni si un procent mai redus al populatiei care beneficiaza de aceste resurse (de la 51% in prezent, la 35-40%). In plus, gestiunea Fondurilor Structurale va fi descentralizata si simplificata, prin promovarea unui parteneriat intre Comisie si autoritatile regionale si locale.

O alta masura prevazuta de "Agenda 2000" vizand reforma fondurilor structurale o reprezinta reducerea "Initiativelor comunitare", care sunt de competenta Bruxelles-ului.

Cele 13 "initiative", care cuprind circa 400 de programe (cam tot atatea cat toate celelalte actiuni structurale reunite) au fost reduse la 3 domenii:

A)      cooperarea trans-frontaliera, trans-nationala si inter-regionala, vizand o armonizare echilibrata a teritoriului;

B)      dezvoltarea rurala;

C)      resursele umane in contextul egalitatii sanselor.

Initiativele comunitare reprezinta 5% din Fondurile Structurale.