Spatiul romanesc si marile puteri in secolul al XVII-lea

Spatiul romanesc si marile puteri in secolul al XVII-lea.

Daca in prima jumatate a secolului al XVII-lea, regimul suzeranitatii otomane a fost mai putin aspru, din a doua jumatate a veacului, obligatiile economice catre otomani au crescut (tributul, la care s-au adaugat obligatiile ocazionale, obligatiile in munca etc.).

In conditiile complexe ale jocului de interese dintre marile puteri din zona, Tarile Romane si-au aparat autonomia, inclusiv prin actiuni diplomatice. Principele Gabriel Bethlen al Transilvaniei, avand si acordul Habsburgilor, a incercat sa refaca unirea politica a Tarilor Romane. El dorea sa se proclame rege al Daciei, proiect nerealizat, dar care a suscitat atentia marilor puteri european.

Transilvania si-a sporit prestigiul pe plan extern, prin participarea la Razboiul de 30 de ani (1618-1648), si la tratativele de pace din Westfalia (1648).

Pentru a asigura un anume echilibru in relatiile cu otomanii, voievozii Tarii Romanesti si Moldovei, Matei Basarab si, respectiv, Vasile Lupu, au incheiat tratate de alianta cu principii Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I si Gheorghe Rákóczi al II-lea .

Cresterea puterii Habsburgilor si incercarile lor de a se amesteca in Tarile Romane, au determinat Transilvania sa incheie o alianta cu Franta, prin tratatul de la Fagaras (1677), dar aceasta nu a impiedicat patrunderea armatelor imperiale in principat si stationarea lor in 12 orase si cetati, conform tratatului de la Blaj (1687).

Ritul funerar este cel al inhumatiei, cu scheletele intinse pe spate sau chircite, in functie de sex, varsta si pozitie sociala. Unele morminte sunt deosebit de bogate, continand ca inventar vase, uneori pictate cu grafit aurit, podoabe, topoare de cupru cu maner din teava de aur, unelte de piatra, asa cum este cazul unor morminte din marea necropola de la Varna (Bulgaria). Tot in aceasta necropola au fost descoperite si morminte cenotaf[1], foare boate, dintre care unele contineau masti funerare. Toate acestea dovedesc existenta unei societati elevate, puternic ierarhizata.

Din punct de vedere cronologic, cultura Gumelnita a aprcurs doua mari perioade de evelotie, A si B, cu mai multe subfaze fiecare. In faza finala, aria gumelniteana s-a restrans, datorita ptrunderii dinspre stepele nord-pontice a unei populatii pastorale, care prin sinteza cu elementele locale, gumelnitene, au dat nastere culturii Cernavoda I. Elemente gumelnitene tarzii s.au retras inspre nord, in regiunea dalurilor subcarpatice, unde au nastere aspectului Bratesti.

Cultura Salcuta. A fost denumita dupa statiunea eponima din apropiere de Plenita, judetul Dolj, cercetata de I. Adriesescu intre 1916-1920 si de D. Berciu in anii '50.

Aceasta cultura face parte dinntr-un complex mai vast, impreuna cu aspectele Krivodol (nord-vestul Bulgariei) si Bubanj (pe valea Moravei, Serbia). Pe teritoriul Romaniei, ocupa Oltenia, intinzandu-se spre vest si pe o parte a teritoriului Banatului, unde vine in contact cu fondul Vinčea D si cu cel Tisapolgár si Bodrogkeresztúr. Din punct de vedere al culturii materiale, cultura Salcuta este inrudita cu cultura Gumelnita, dar prezinta un fond vincian mai puternic, la care se adauga influente puternice receptate dinspre bronzul timpuriu macedonean si dinspre helladic.

Asezarile sunt intarite cu santuri si valuri de aparare, asa cum demonstreaza sapaturile  din statiune a eponima.

Ceramica este decorata atat cu pictura cu grafit, cat si cu incizie si incrustatie cu alb si rosu, a care se adauga si caneluri, de tradiie vinciana.

Evolutia acestei culturi se desfasoara de-a lungul a patru faze I-IV. In ultima faza, are loc o puternica sinteza cu elemente Cernavoda I, dar si cu elemente Bodrogkeresztúr, care va constitui premisa pentru o noua cultura, cultura Cotofeni, care va evolua in perioada de tranzitie si la inceputul epocii bronzului.

Cultura Petresti. Este denumita dupa o statiune care se afla langa Sebes (judetul Alba), fiind raspandita indeosebi in Podisul Transilvaniei. Din punct de vedere genetic, cultura Petresti reprezinta evolutia locala a fondului Turdas, in partea sudica a Transilvaniei si nord-estul Banatului. Aici se formeaza in prima faza, grupul Foeni, ulterior, in fazele A-B si B extinzandu-se spre est, pe vale Muresului si a Tarnavelor, si spre nord pana spre Clij.

Ceramica de tip Petresti se caracterizeaza printr-o frumoasa pictura, bi- si tricroma, cu motive geometrice si unghiulare (faza A) si spiralo-meandrice (incepand cu faza A-B). Originea decorului pictat a ceramicii petrestene este destul de controversata. O prima ipoteza sustine ca aceasta ar fi putut fi transmisa de catre culturile anterioare, Lume Noua-Cheile Turzii-Cluj si Turdas, desi tehnicile picturale difera in buna masura. O a doua ipoteza, sustine posibile influente sau chiar migratii din partea culturii Dimini (Tessalia), care prezinta o ceramica pictata foarte asemanatoare cu cea de tip Petresti. U posibil indiciu in favoarea acestei ultime ipoteze este chiar recenta denumire a grupului Foeni, precum si materialele din Serbia, de pa culuarul Vardar-Morava, care ar jalona traseul unei astfel de migratii.

Inceputurile culturii Petresti sunt contemporane cu fazele II-III ale culturii Precucuteni, cu care va intra in contact in sud-estul Transilvaniei, unde va lua nastere aspectul Ariusd al culturii Cucuteni, prin intermediul caruia va fi transmisa tehnica picturii catre cultura Cucuteni.

Locuintele sunt prevazute cu platforme masive de barne despicate, acoperite culut, procedeu care ulterior va fi folosit pe scara larga si in cadrul culturii Cucuteni.

Sfarsitul acestei culturi se produce relativ timpuriu, prin patrunderea spre centrul Transilvaniei a unor grupuri de populatie rasariteana, de tip Decea Muresului si apoi purtatorii culturii Bodrogkeresztúr.

Cultura Tisapolgár (Romanesti). Este raspandita in rasaritul ungariei, Vojvodina, sud-estul Slovaciei, Ucraina transcarpatica, Crisana, Muntii Apuseni, nordul si vestul Banatului. La geneza ei a participat fondul anterior al culturii Tisa, la care s-au adaugat influente din partea grupului Iclod.

Asezarile erau situate pe terase joase, fiind delimitate, uneori, cu santuri. Locuintele erau de suprafata. Din inventarul asezarilor Tisapolgár nu lipsesc obiectele mari de arama, de tipul topoarelor-ciocan, precum si numeroase podoabe de aur.

Ceramica se caracterizeaza prin prezena vaselor cu picior inalt, prevazute cu orificii rotunde, si printr-un decor cu retele de linii incizate si proeminente in forma de cioc de pasare

In cadrul ritului funerar se constata, pe langa rirul inhumatiei, folosirea la o scara mai larga a incineratiei.

Cultura Bodrogkeresztúr (Gornesti). Este denumita asa dupa o necropola din rasaritul Ungariei si dupa olocalitate din judetul Mures. Aceasta cultura continua de fapt evolutia culturii Tisapolgár, care recepteaza si unele influente noi, in special de tip Salcuta. Comunitatile de

In 1699, otomanii recunosteau pierderea Transilvaniei, in contextul declansarii crizei orientale, prin tratatul de pace cu Imperiul Habsburgic, de la Karlowitz.

In vederea realizarii unei aliante antiotomane a Tarii Romanesti, dupa 1684, voievodul Serban Cantacuzino a initiat actiuni diplomatice secrete cu Habsburgii, continuate de Constantin Brancoveanu. Moldova era amenintata de Polonia, astfel ca voievodul Constantin Cantemir a incheiat un tratat secret cu Habsburgii (1690), iar Antioh Cantemir, a incercat o politica de echilibru fata de otomani si poloni.