Regatul serbiei, croatiei si sloveniei. Evolutia Iugoslaviei in perioada interbelica

Regatul serbiei, croatiei si sloveniei. Evolutia Iugoslaviei in perioada interbelica

In martie 1917 Pasic, rprezentantul sarbilor, a intrat in legatura cu Ante Trumbic, liderul Comitetului Iugoslav cu sediul la Londra, si i-a propus acestuia sa se intalneasca in insula Corfu pentru a purta discutii in legatura cu calea de urmat. Astfel intre 15 iunie - 20 iulie 1917, membrii Comitetului Iugoslav au purtat discutii cu liderii sarbi, rezultatele acestor negocieri fiind incluse in Declaratia din insula Corfu - iulie 1917 prin care se stabilea ca guvernul sarb si Comitetul Iugoslav vor coopera pentru instituirea unui stat iugoslav. Acest stat urma sa fie o monarhie constitutionala sub conducerea dinastiei Karagheorghevic. In preambulul declaratiei se spunea ca atat croatii, cat si sarbii si slovenii, constituie toti un singur popor "prin acelasi sange si prin aceeasi limba vorbita si scrisa".

Destramarea monarhiei austro-ungare sub actiunea razboiului, a determinat formarea la Zagreb a unui Cnsiliu National al slovenilor, sarbilor si croatilor, care sprijinea formarea unui stat al slavilor de sud pe cuprinsul monarhiei.

In paralel Croatia si-a proclamat independenta si a aderat la Consiliul National constituit la Zagreb, insarcinand Comitetul Iugoslav sa actioneze ca reprezentant al sau in relatiile internationale. Actiuni similare au avut loc in Slovenia, Bosnia si Hertegovina. Consiliul National a numit o delegatie care sa mearga la Belgrad sa negocieze unificarea si sa prezinte regentului declaratia prin care isi exprimau dorinta de unire. Ziua de 1 decembrie 1918, a marcat nasterea oficiala a Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor( denumirea oficiala pana in 1929).

Pana in 1920 tara a fost guvernata de la Belgrad, armata sarba fiind singura aparatoare a teritoriului deoarece unitatile croate au fost demobilizate.

De asemenea, s-a luat initiativa unor reforme in agricultura (25 februarie 1919) s-a inceput impartirea domeniilor funciare catre tarani, dar si in domeniul financiar prin adoptarea unei reforme monetare care a impus dinarul sarb, avantajand astfel pe sarbi. In iunie 1921, Adunarea Nationala, la care n-au participat deputati sloveni sau croati, a adoptat o Constitutie cu caracter centralist. Constitutia instituia monarhia constitutionala, din dinastia Karaghiorghevici, conferea regelui o mare autoritate, acesta fiind sef al armatei si detinand puterea executiva si era eliberat de responsabilitatea actelor sale. Constitutia nu a solutionat problemele nationalitatilor componente ceea ce a condus la conflicte legate de organizarea politicii interne a statului.

Croatii marsau pe ideea independentei pe calea negocierilor, sarbii doreau o Serbie mare inconjurata de celelalte nationalitati cu rolul preponderent al Serbiei. Pe fondul acestor neantelegeri, in 1924,croatii au reusit sa impuna autoconducerea administrativa regionala. Se va duce o lpta politica intre centrele rivale - Belgrad si Zagreb.

In iulie 1925 s-a reusit un acord intre Partidul Radical Sarb si Partidul Taranesc Croat, in schimbul garantarii individualitatii istorice a croatilor. Acest compromis nu a rezolvat problemele, neantelegerile mentinandu-se in continuare.

Retrasi din Scupstina ca urmare a unor conflicte in parlament soldate cu impuscarea a 2 deputati croati si ranirea a inca 3 (organ central de conducere instituit de Constitutia Vidovam din 1921), deputatii croati, organizati intr-un Club, au adoptat la Zagreb la 1 august 1928 o declaratie prin care precizau ca hotararile Scupstinei nu sunt obligatorii in teritoriul croat, ca vor lupta pentru o noua organizare de stat. Actiunea a fost insotita de organizarea unor mari mitinguri impotriva politicii de la Belgrad si impotriva monarhiei.

Fata de aceasta actiune regele Alexandru la 6 ianuarie 1929 a dat o proclamatie rin care anunta ca, data fiind criza politica se va instaura dictatura prin lichidarea ordinii constitutionale, a sistemului parlamentar si pluripartitist. Scopul principal al acestei actiuni era mentinerea unitatii statale. De asemenea era data o lege privind puterea regala si administrarea statului, prin care regele era proclamat detinatorul intregii puteri, si o noua lege privind apararea securitatii publice. Guvernul era numit de rege si era raspunzator in fata acestuia.

La 3 octombrie 1929 s-a inlocuit denumirea de Regatul Sarbilor, Croatilor si slovenilor cu aceea de Iugoslavia.

Instaurarea dictaturii nu a fost confruntata cu o rezistenta dar s-a produs o activare a extremismului croat si macedonean, in special a ostasilor croati condusi de Ante Pavlovic ce aveau centre de pregatire in Ungaria si Italia.

In 1931 o noua Constitutie a fost daruita de monarh, prin care regele era reprezentantul poporului, conducatorul statului, capul suprem al armatei si detinatorul puterii executive, legislative si judecatoresti. Regele era persoana inviolabila. S-a creat un parlament unicameral in care regele numea jumatate din membrii.

Primele alegeri organizate pe bza acestei constitutii s-au derulat pe 8 noiembrie 1931.

In ce priveste politica externa, atat Regatul cat si Iugoslavia au actionat pentru mentinerea statut-qou-lui, a unitatii si integritatii teritoriale fiind membra a Micii Intelegeri si a Intelegerii Balcanice.

In 1934 regele Alexandrua fost asasinatului urmandu-i Petru II, in varsta de 11 ani.

Deceniul doi se caracterizeaza printr-o politica agitata, bazata totusi pe pluripartitism.

In martie 1941, Iugoslavia a aderat la Pactul Tripartit, lucru care nu a fost impartasit de cercurile militare contrare apropierii de fortele fasciste si va fi organizata o lovitura de stat si impunerea guvernului Zvegovici.