Serviciile Comisiunii Europene a Dunarii

Serviciile Comisiunii Europene a Dunarii

De la inceput Comisiunea Europeana nu a creat toate serviciile care functioneze. Pe parcursul anilor, functie de cerinte s-au creat acestea, carora li s-au repartizat activitati si a caror istoric se va vedea ulterior pentru fiecare din aceste servicii care au fost :

Secretariatul general.

Contabilitatea generala.

Casieria de navigatie.

Serviciul tehnic.

Inspectoratul de navigatie.

Capitaniile de port si Serviciul spitalelor.

1. Secretariatul general.

In anul 1856 Comisiunea Europeana a numit un Secretar general insarcinat cu asigurarea serviciilor administrative. In anul 1873 ca urmare a demisiei simultane a Secretarului general si a Agentului contabil al Casei centrale, s-a incercat din ratiuni de economie centralizarea in mainile unui singur functionar numit Directorul biroului central, a Serviciului de redactare a proceselor verbale si a corespondentei si Serviciului de contabilitate generala si de control al cheltuielilor. Cumulul celor doua functii de catre acelasi agent, nu a dat rezultate satisfacatoare. Cumulul pretindea aptitudini foarte complexe, rareori reunite de aceeasi persoana. In 1878 cele doua functii au fost din nou separate, postul de Secretar general fiind reinfiintat cu incepere de la intai ianuarie 1879 si incredintat fostului titular, care a acceptat sa se reintoarca in serviciu. Prin pensionarea sa nimeni nu l-a inlocuit, iar de la intai ianuarie 1888 Comisiunea nu a avut decat un Secretar pana in anul 1910 cand functia de Secretar general a fost repusa din nou in rol.

In aceste conditii serviciul Secretariatului general a fost special plasat sub autoritatea Delegatului administratiei si dirijat de Secretarul general in subordinea caruia erau :

un subsef al Secretarului general insarcinat sa-l asite pe sef in functiile sale si de a-l inlocui in absenta.

Un secretar redactor pentru redactarea corespondentei, pentru traduceri si bibliotecar.

Un secretar arhivist insarcinat cu tinerea arhivelor si clasarea dosarelor.

Personalul functionaresc necesar.

Secretarul general avea domiciliul la sediul Comisiunii Europene din Galati si avea urmatoarele atributii :

Sub conducerea Presedintelui redacta discutiile selectate in procesele verbale si distribuia procesele verbale ale sesiunilor plenare. Redacta, imprima si distribuia Buletinul bianual publicat de Comisiunea Europeana a Dunarii.

Asista la sedintele Comisiunii si a Comitetului executiv, trebuind sa asigure executia deciziilor adoptate. Astfel el era insarcinat a redacta corespondenta urmand instructiunile primite de la Comisiune, de la Comitetul executiv sau de le Delegatii in functie.

Deschidea si inregistra toata corespondenta oficiala adresata Comisiunii Europene si punea curierul in miscare printre Delegatii prezenti.

Clasa si conserva arhivele Comisiunii.

Asigura tinerea dosarelor personalului Comisiunii.

Avea in sarcina biblioteca Comisiunii care a fost reconstituita dupa razboi. In anul 1914 biblioteca exista completa si a fost distrusa in incendiul hotelului din Galati din timpul razboiului din 1917.

Lunar adresa Delegatilor titulari care nu erau domociliati la sediu un rezumat al principalelor piese de corespondenta cu indicarea sumara a deciziilor hotarate, in vederea informarii curente a activitatii Comisiunii.

Tinea un registru al apelurilor impotriva hotararilor Inspectorului de navigatie si a Capitaniei portului Sulina, veghind ca Comisiunea sa statueze asupra acestor apeluri si sa-si indeplineasca functiile de grefier al tribunalului de apel.

Avea calitatea de a cere direct Secretarilor generali al diverselor Comisii internationale si cu titlu oficial diverselor administratii publice sau private, toate informatiile care interesau Comisiunea si Comitetul executiv.

Atunci cand un Delegat aflandu-se singur la sediul Comisiunii si era obligat sa absenteze fara a putea fi inlocuit prin unul din colegii sai, el putea repune pe o perioada ce nu putea depasi trei zile, directia afacerilor, Secretarului general, sau in lipsa unuia din sefii de serviciu. In acest caz Secretarul general dirija afacerile curente, supravegherea deciziilor Plenumului, semna toate piesele inclusiv ordonantele de plata.

Secretarul general era intre altele insarcinat cu asitenta femeilor de serviciu ale hotelelor Comisiunii Europene pentru conservarea si intretinerea hotelului administratiei din Galati si a mobilierului sau.

2. Contabilitatea generala si casieria centrala.

Fixand in 1856 organizarea sa interioara, Comisiunea Europeana atasa Secretariatului general o Casierie centrala girata de un agent propus Contabilitatii generale, dependent direct in calitatea sa de casier de Delegatul Comisiunii insarcinat cu controlul operatiunilor contabile.

Mai tarziu au fost deschise doua Casierii sucursale, una la Sulina si alta la Tulcea pentru serviciul lucrarilor in cele doua localitati devenite centre. Pe de alta parte o casierie a fost  instituita la Sulina sub titlu de Casa de navigatie pentru perceperea drepturilor de navigatie prevazute prin Tratatul de la Paris.

Aceasta prima organizare creata intr-un moment in care era dificil sa se prevada exigentele serviciului, a suferit cateva modificari. Astfel, serviciul Casieriei sucursala Sulina a fost  asigurat de Casieria de navigatie, in timp ce Casieria sucursala Tulcea a fost suprimata in anul 1865.

Inregistrarea operatiunilor Casieriei de navigatie Sulina insarcinata cu perceperea taxelor si a celor doua casierii insarcinate cu plata cheltuielilor, au fost centralizate la Galati prin agentul propus contabilitatii. Aceasta a fost originea Contabilitatii centrale.

Dupa trecerea perioadei de formare, organizarea adoptata de Serviciul casieriilor si a contabilitatii au fost mentinute in partile lor esentiale, dar dezvoltate si ameliorate treptat, pe masura noilor necesitati determinate de extinderea lucrarilor si dezvoltarea progresiva a navigatiei.

O modificare a organizarii serviciului a fost introdusa in anul 1873, potrivit careia Serviciul de contabilitate a fost centralizat la Sulina in Casieria de navigatie. Schimbarea a prezentat inconveniente care au condus la revenirea vechiului sistem. Biroul central din Galati a fost restabilit si pus de aceasta data sub autoritatea unui functionar ce cumula directia serviciilor secretariatului si a contabilitatii.

In anul 1879 Serviciul contabilitatii a fost separat de cel al secretariatului, Directorul contabilitatii avand in atributii Serviciul casieriei centrale propriu zise.

Noul regim astfel stabilit, a ramas in vigoare pana in anul 1928 cand au aparut noi modificari provocate de circumstante noi aduse organizarii serviciului.

Pentru o mai buna supraveghere contabila a activitatii Comisiunii Europene si a controlului mai eficace a cheltuielilor, la intai iulie 1928, Contabilitatea centrala s-a transformat in Contabilitatea generala cu sediul la Sulina, atributiile ei extinzandu-se in toate compartimentele serviciului de contabilitate. Aceasta reforma a antrenat transferul la Sulina a Casei centrale si suprimarea Casei sucursala din localitate. Din contra o Casa sucursala functionand sub directia Contabilitatii generale a fost deschisa la Galati pentru operatii financiare locale.

Directorul Contabilitatii generale era asitat in functiile sale de un subdirector, un sef contabil si un personal de agenti contabili.

Directorul Contabilitatii generale avea urmatoarele atributii :

Era insarcinatul Serviciului de contabilitate al Comisiunii Europene privind incasarile, cheltuielile, stocurile existente in magazii si pe santiere, inventarul de utilaje, masini, mobile si imobile, comenzile si alte tranzactii care creau variatii pozitiei financiare ale Comisiunii.

Avea sub conducerea sa serviciul Casieriei centrale si a Casieriei sucursala din Galati, administratia fondurilor Comisiunii si era responsabilul sumelor ce trebuiau sa se gaseasca in conformitate cu cele scrise.

Stabilea conturile curente al diferitilor bancheri ale Comisiunii, verifica conturile Casieriei de navigatie ca si operatiunile contabile ale altor servicii, asigura regularitatea incasarilor si cheltuielilor, verifica memoriile si facturile furnizorilor, supraveghea consumurile de credite si imputarile bugetare, controla exactitatea inventarelor tuturor serviciilor ca si stocurile existente in magazii si pe santiere.

Intocmea an de an darea de seama a operatiilor financiare si pregatea bugetul anual pe baza de propuneri ale sefilor de servicii.

Era insarcinat cu redactarea corespondentei financiare si contrasemna expeditiile acestei corespondente ca si ordonantele de plata, ordine de casa, cecuri si polite emise de Comisiune, el putand fi inlocuit in acest sens de subdirectorul serviciului care gira Casieria sucursala din Galati.

Toate operatiunile financiare efectuate de Directorul Contabilitatii generale trebuiau aprobate de Comisiunea Europeana sau de Comitetul executiv dupa caz. In aceasta privinta Delegatul finantelor era special insarcinat de a dirija si supraveghea partea financiara ale afacerilor Comisiunii.

Revizia operatiunilor Casieriei centrale era facuta pe intervale nedeterminate prin Delegatul de finante asistat de unul din restul Delegatilor.

Comisiunea desarcina in final pe Directorul Contabilitatii generale in baza verificarii respective.

3. Casa de navigatie.

Casa de navigatie a fost creata la Sulina prin decizia din 19 octombrie 1859 in vederea perceperii :

Taxelor de pilotaj achitate de nave pentru trecerea peste bara, fiind destinata remunerarii pilotilor si subventionarii costurilor de intretinere a ambarcatiilor lor.

Drepturilor de plata pentru descarcari la fiecare pasaj peste bara si toate alte drepturi care asteptau a fi ulterior impuse navelor.

Cand Comisiunea Europeana a decis sa perceapa pentru navele care frecventau gura Sulina drepturile de navigatie prevazute in artocolul 16 al Tratatului de la Paris in vederea inlocuirii resurselor procurate de la Guvernul otoman, Casieria de navigatie a fost insarcinata sa perceapa taxe de navigatie si functiona sub acest titlu din intai septembrie 1860. In acelasi timp casieria din Sulina inlocuia Casieriile sucursale din Tulcea si Sulina.

Gestiunea a fost incredintata unui agent contabil numit de Comisiunea Europeana sub ordinile exclusive ale ei. Operatiunile erau controlate in numele Guvernului otoman de un functionar numit de Guvernul otoman.

Figura 10. Vedere din Sulina in 1930 cu moscheia si farul (sus) si din Galati in 1930 (jos).

In virtutea Tratatului de la Berlin, aceasta organizare a fost modificata prin suprimarea controlului otoman si a Actului aditional la Actul public in data de 28 mai 1881. Potrivit Actului aditional operatiunile Casei de navigatie din Sulina erau exercitate de Comisiunea Europeana sau prin autoritatea care se succeda.

Casa de navigatie a incetat de a asigura serviciul Casei sucursale din intai julie 1928, cand Casa centrala a fost mutata la Sulina.

Casa de navigatie avea un Director asistat de un subdirector si de doi redactori cu urmatoarele atributii :

Percepea drepurile de navigatie pe baza tarifelor stabilite de Comisiunea Europeana.

In egala masura urmarea recuperarea amenzilor pronuntate de judecarea Capitaniei portului Sulina si a Inspectorului  de navigatie.

Percepea taxele sanitare conform reglementarilor in vigoare si a indicatiilor date de fiecare nava prin Directorul Oficiului de sanatate din Sulina.

Plata amenzilor de sanctiune navelor pentru contraventii ale reglementarilor sanitare.

Intocmirea statisticiii comertului si navigatiei maritime, furnizarea catre Comisiune a situatiilor lunare si trimestriale care erau publicate in Buletinul Comisiunii, precum si a situatiilor anuale a caror ansamblu cunstituiau statisticile anuale editate de Comisiune.

Avea in sarcina hotelul administratiei Comisiunii din Sulina, veghind la conservarea si intretinerea imobilului si mobilierului afectat folosintei Comisiunii Europene.

4. Serviciul tehnic.

Incepand cu finele anului 1856 Comisiunea Europeana a organizat Serviciul sau tehnic numind un Inginer sef si un Inginer adjunct. Personalul Serviciului tehnic avea patru insarcinari :

Elaborarea proiectelor de ameliorare a gurilor si fluviului.

Studiul resurselor locale de materiale necesare pentru lucrari.

Pregatirea depozitelor de materiale.

Constructia unei linii de telegraf intre Galati, Tulcea si Sulina.

Primei insarcinari i-a fost atasat special Inginerul sef cu personalul sau. Celei de a doua insarcinari i-a fost atasat Inginerul adjunct cu personalul sau. Pentru existenta dependentei dintre lucrarile de la gura si lucrarile de pe fluviu, Inginerul adjunct se conforma cu proiectele sale proiectelor generale ale Inginerului sef. Serviciul de pregatire a depozitului de materiale si a materialelor a fost instalat la Tulcea cu atelierele de constructii si reparatii. Alte servicii aveau sediul lor la Sulina, unde la fel ca la Tulcea se organizase atelierele necesare pentru lucrarile de la gura. Al patrulea serviciu era plasat sub directia unuia sau mai multor membri ai Comisiunii.

Asa dar personalul tehnic cuprindea un Inginer sef, patru ingineri si un inginer mecanic. Mai tarziu ca urmare a finalizarii anumitor lucrari, Comisiunea Europeana a operat reduceri importante de personal. O parte din ingineri au fost concediati ca si Inginerul mecanic, iar atelierele de la Tulcea au fost treptat reduse incepand din anul 1860, pentru ca in anul 1865 acestea sa fie complet reduse.

Aceasta diminuare de personal a fost temporara. In anul 1868 postul de Inginer mecanic a fost restabilit, creindu-se totodata un post de ajutor de inginer. In anul 1873 a fost numit un secretar desenator si un contabil.

In anul 1871 Inginerul sef a iesit la pensie din activitate, dar i s-a conferit titlul de Inginer consultant. In aceasta postura Inginerul trebuia sa avizeze masurile ce trebuiau luate pentru reducerea noilor fonduri de baza si pentru probleme referitoare la gura Sulinii sau la deschiderea unei alte guri.

Succesorul Inginerului sef primi titlul de Inginer rezident. Lui, Seful serviciului tehnic trebuia sa-i prezinte devizele privitoare la lucrari, ramanand responsabilul bugetului lucrarilor tehnice. El avea datoria sa-l tina la curent pe Inginerul consultant cu schimbarile importante survenite pe fluviu si de a-i remite la finele anului un rezumat asupra starii fluviului si lucrarilor executate in acel an.

Serviciul tehnic instalat la Sulina cuprindea la nivelul anului 1930 urmatorul personal tehnic:

Un inginer sef, seful de serviciu, care pana in anul 1922 a purtat denumirea de Inginer rezidend.

Un Inginer sef adjunct, denumit si ajutor de Inginer, subsef al serviciului care il inlocuia pe Inginerul sef in lipsa.

Trei ingineri adjuncti.

Un hidrograf insarcinat cu sondajele si ridicarile gurii si fluviului.

Postul de inginer consultant nu a mai existat dupa primul razboi mondial, functiile sale revenind Comitetului consultativ de ingineri creat in anul 1921.

La conducerea atelierelor de la Tulcea era un inspector mecanic si un girand al depozitelor pentru responsabilitatea magaziilor si depozitelor.

La Tulcea Inginerul sef era reprezentat de un agent insarcinat cu supravegherea exploatarii carierelor si asigurarea transporturilor pietrii din cariere la cheul de imbarcare.

Personalul birourilor Serviciului tehnic era constituit dintr-un desenator, un contabil, un arhivar si un numar de alti functionari.

Fronturile de lucru ale Serviciului tehnic cuprindeau :

La Tulcea trei cariere si la Isaccea o cariera pentru extragerea pietrii necesare lucrarilor pe fluviu si la gura.

La Sulina atelierele si santierele pentru repararea parcului de nave ale Comisiunii, confectionarea sau punerea in opera a utilajului necesar echipelor de muncitori (perforatori in cariere, compresoristi, tractoristi, bascule, macarale, sonetisti cu aburi, etc), confectionarea pieselor de lemn sau de fier utilizate pentru lucrarile digurilor sau pentru lucrarile pe fluviu, reparatii de inretinere a imobilelor Comisiunii la Sulina, la Tulcea si pe fluviu.

Atributiile Inginerului sef erau prevazute in Instructiunile sefului de serviciu din 30 mai 1913, permanent in vigoare.

Directia tuturor lucrarilor tehnice ale Comisiunii, in care era special insarcinat cu intretinerea fluviului ca si a pasei gurii pentru navigabilitate, asigurand un senal cu adancimi suficiente pentru nevoile navigatiei, prin dragaje sau alte lucrari care-i apartineau pentru a le propune Comisiunii.

Serviciul de semnalizare si geamanduri amplasate pe fluviu in apa sau pe maluri, precum si la gurile Sulina, Sfantu Gheorghe si in baia Portita.

Intretinerea farurilor cu lumina permanenta si a semnalelor de ceata.

Furnituri de materiale pentru iluminat si semnale permanente, precum si explosivi pentru semnalele de ceata.

Constructia, intretinerea si repararea imobilelor si proprietatilor Comisiunii (case de locuit, birouri, ateliere, magazine, etc.).

Intretinerea intregului parc de nave (dragi, salande, pontoane, nave si ambarcatiuni pentru toate serviciile).

In anul 1928 au intervenit anumite modificari aduse instructiunii Inginerului sef pentru a-i permite sa se consacre mai special in misiunea sa esentiala, executarea lucrarilor tehnice. Inginerul sef  adjunct a fost insarcinat de a proceda la receptia materialelor si combustibililor in vederea urmaririi pretului de cumparare si nevoile serviciului, etc. Pe de alta parte Directorul contabilitatii generale a primit sarcina sa faca controlul stocului existent in magazie sau pe santiere, efectuat nu mai putin de odata pe an. Responsabilitatea acestor stocuri a ramas in sarcina Inginerului sef.

5. Inspectia de navigatie.

Crearea Inspectiei de navigatie nu a fost prevazuta la instituirea Comisiunii Europene. Dificultatile rezultate din executia Regulamentelor au condus Comisiunea la avansarea ideii de creare a unei Inspectii de navigatie. Aceasta problema a fost mult timp obstructionata de Turcia.

Comisiunea a urmarit adesea plangerile capitanilor ce frecventau Dunarea si a rapoartelor agentilor care semnalau inconveniente grave rezultate din faptul ca politia de navigatie nu era asigurata intre Isaccea si mare. Pentru a pune capat acestei situatii, majoritatea membrilor Comisiunii au propus in 1860, instituirea unui post de Inspector de navigatie insarcinat cu supravegherea navigatiei si de reprezentare a Comisiunii in raporturile sale cu agentii Puterii teritoriale.

O reglementare de creare a Inspectoratului general de navigatie a fost retinuta in sedinta din 1 mai 1861, la care Delegatul Turciei nu a dat aprobarea Guvernului sau decat sub rezerva anumitor modificari care au fost eliminate.

Negocierile de urmat cu Turcia pentru aprobarea Regulamentului din 1861, au trenat pana cand un incident care a survenit la Galati, a decis Comisiunea de a proceda imediat la crearea postului de Inspector general, acceptandu-se a fi numit un otoman.

Raporturile Inspectorului general de navigatie, precum cele ale Capitaniei portului Sulina cu Comisiunea, au fost cauzele care au intarziat mai multi ani aprobarea de catre Poarta a Actului public blocat in 1861 si care nu a fost semnat de reprezentantul sau decat in 1865.

Conform articolului 8 din Actul public, Inspectorul general de Navigatie, ca si Capitanul portului Sulina, erau numiti de Sublima Poarta, care trebuia sa aleaga dintre persoanele competente. Ei erau retribuiti de Guvernul otoman, dar functiile lor erau in supravegherea Comisiunii desi ei isi exercitau juridictia in numele Sublimei Porti. Ei nu puteau fi indepartati din posturile lor, afara de cazul in care comiteau un delict sau o contraventie impotriva Regulamentului de navigatie si politie, sau la cerere sau ca urmare a unui acord intre Sublima Poarta si Comisiunea Europeana. In cazul in care ei erau culpabili de un delict sau de o contraventie impotriva Regulamentului, Comisiunea Europeana care constata aceasta infractiune reclama destituirea lor. Sublima Poarta putea, daca judecata era utila, de a proceda la o noua ancheta asupra faptelor constatate de Comisiune. Aceasta avea dreptul de a fi reprezentata la ancheta printr-un Delegat, iar cand culpabilitatea acuzarii era stabilita, Sublima Poarta aviza fara intarziere inlocuirea agentului. Acest sistem a functionat fara a ridica dificultati pana la razboiul ruso-turc din anii 1877-1878.  

Urmare Tratatului de la Berlin, functia Inspectorului general de Navigatie a fost suprimata, ea fiind incredintata unui Inspector de Navigatie numit, retribuit si revocat de Comisiune. Juridictia exercitata de Inspector se facea in numele Comisiunii Europene. Actul aditional din 28 mai 1881 consacra aceste modificari dispozitiilor Actului public din 1865. Inspectorul de Navigatie era propus special pentru politia navigatiei pe Dunarea de Jos, exclusiv portul Sulina si avea urmatoarele atributii :

Figura 11. Portul Tulcea in 1930 (sus) si vederea lui generala (jos).

Aplicarea Regulamentului de navigatie si de politie in limitele respective si in caz de contraventie, aplicarea si condamnarea contravenientilor. In aceasta situatie el era prima instanta.

Serviciul de pilotaj fluvial intre Braila si Sulina.

Salvarea si primele acte de ajutor in caz de sinistru survenit pe fluviu.

Sondajelee pe fluviu intre Braila si Sulina.

Inspectorul Navigatiei pe Dunarea de jos avea, resedinta la Tulcea aflata la jumatatea distantei Galati-Sulina si era asistat in activitatile sale de :

Subinspectorul de navigatie care avea in subordinea sa serviciul de pilotaj si inlocuirea Inspectorului atunci cand era absent, un cancelar si un secretar arhivar.

Patru supraveghetorii fluviali cu juramant, din care trei erau instalati la Ceatal Sfantu Gheorghe, la Gorgova si la Ceamurlia. Unul era patronul navei de Inspectie care constata contraventiile Regulamentului de navigatie si de politie comise in zona de supraveghere si sub ochii lui in alte zone unde se facea supravegherea mentinerii geamandurilor si a altor semnale instalate pe fluviu sau pe maluri. Acesta efectua sondajele necesare pe senalul navigabil in vederea semnalarii adancimilor mici.

Trei agenti de pilotaj a caror birouri se aflau la Sulina, Galati si Braila, aveau ca sarcina desemnarea pilotilor care urmau a se imbarca pe nave.

Inspectorul, subinspectorul si cancelarul, erau calificati printr-un brevet si depuneau juramantul Comisiunii de tratare pe picior de egalitate a tuturor pavilioanelor.

6. Capitaniile de port.

Daca la inceputul organizarii Comisiunii Europene nu se simtea nevoia unui Inspector de Navigattie, acesta nu exista nici la Capitania portului Sulina. A fost o urgenta de a instala o institutie internationala la gurile Dunarii care sa asigure politia portului situat la gura fluviului, reorganizarea pilotajului, reglarea serviciului de ameliorari si de faruri, regularizarea si asigurarea permanenta a exercitiului navigatiei.

In acest sens in proiectul de aranjament destinat sa reglementeze raporturile Comisiunii cu autoritatea teritoriala, pus in discutie in una din primele sedinte, s-a stipulat ca Comisiunea va numi cu agrementul Sublimei porti un Capitan de port care va trebui sa-si exercite functiile sale sub directia Comisiunii, dar care sa fie subordonat Guvernului otoman la Sulina. Sublima Poarta nu a avut obiectie ca Comisiunea sa numeasca provizoriu Capitanul portului Sulina. Cu toate acestea primul Capitan de Port a fost desemnat de Turcia cu acordul Comisiunii Europene. Capitanul de port numit, s-a grabit sa organizeze imediat partea administrativa care lega sau corela navigatia de la gura cu cea de pe Dunarea de jos, prezentand in sedinta din 3 martie 1857, instructiunuile pentru Capitanul portului Sulina.

Dupa aceste instructiuni Capitanul de port era insarcinat cu supravegherea portului si gurii, a corpului de piloti, a serviciului de rezolvari, a serviciului de faruri de la Sulina si de pe Insula Serpilor. O casierie alimentata de taxe de pilotaj si de drept de far, se aflau sub responsabilitatea Capitanului de Port prin secretarul acestui agent care-l asista in functiile sale si care inscria intr-un registru fiecare nava care trecea prin Sulina in amonte sau in aval. Capitanul de Port judeca sumar diferendumurile dintre capitani si echipajele lor.

Aceste Instructiuni au fost urmate de un Regulament provizoriu pentru politia portului Sulina, publicat in acelasi an.

Fara a se reusi imediat oprirea avariilor, esuarilor, naufragiilor intamplatoare, deturnarilor de incarcamant de usurare, care aveau loc zilnic, masurile respective aveau menirea de a pune frana abuzurilor de tot felul. Si aceasta se datora faptului ca Sublima Poarta intelesese la inceput prescriptia ca Capitanul de Port sa se conformeze provizoriu Instructiunilor Comisiunii.

Dar la finele anului 1857, s-au ridicat dificultati, pretinzandu-se ca Capitanul de Port si lucratorii sai sa fie agenti dependenti de Turcia. Aceasta pretentie a fost adusa la cunostinta Comisiunii de catre Delegatul otoman. Comisiunea Europeana estimand ca discutiile de principiu nu puteau decat sa intarzie momentul de oprire a dezordinii ce domnia la Sulina, a hotarat sa continue provizoratul de relatii oficiale cu noul titular, intretinute si cu predecesorul lui, adresandu-se Puterilor ca aceasta problema depaseste competenta sa.

Redactarea si adoptarea de catre toate Puterile a Actului public din 1865, punea capat dificultatilor care erau ridicate de Turcia pe problema Capitanului de Port si a situatiei acestui agent. A fost definitiv reglementat prin articolul 8 al Actului public, in acelasi timp cu cel al Inspectorului general de Navigatie care fusese expus in paragraful anterior.

In fine pentru a se tine cont de modificarile aduse puterilor Comisiunii prin Tratatul de la Berlin, Actul aditional la Actul public stipula ca, Capitanul portului Sulina precum si Inspectorul de Navigatie, vor fi numiti si retribuiti de Comisiune, dupa cum vor putea fi si revocati. Jurisdictia acestor agenti va fi exercitata in numele Comisiunii Europene. Pentru faptul ca, Capitanul portului Sulina era in exclusivitate un agent al Comisiunii Europene si ca titularul acestei functii era un strain, Guvernul Romaniei considera necesar sa numeasca alaturi de el in portul Sulina a unui agent ce trebuia insarcinat sub titlul de Comisar maritim pentru a completa in port si in materie maritima, atributiile neavute in competenta Capitanului de Port numit de Comisiunea Europeana.

Dupa reconstituirea Comisiunii Europene in anul 1920, un roman a fost numit Capitan de Port, acesta fiind acelasi agent desemnat de Guvernul Roman ca Comisar maritim in vederea facilitarii raporturilor dintre Comisiunea Europeana si autoritatile teritoriale.

Capitanul portului Sulina a fost insarcinat special pentru politia portului si radei exterioare de la gura Sulina.

Portul care este in exclusivitate un port interior, este constituit dintr-un sector fluvial determinat de Regulamentul de navigatie si de politie. Prin exceptie, Capitanul de Port avea inca in atributiile sale politia pescajului navelor cu destinaiia portul Sulina, carora le lua pescajul temporar imediat in amonte de port, ca si navelor care stationau in acelasi punct pentru carantina lor in caz de epidemie si atunci cand se aplicau masurile de carantina la gura Sulinii. Avea de asemenea in competenta sa, urmarirea navelor care parcurgand sectorul fluvial ocupat de aceste nave le-ar cauza avarii.

Rada Sulina cuprindea apele marii pe o raza de doua mile marine in jurul capatului digului de nord.

Capitanul portului Sulina avea urmatoarele atributii :

Aplicarea Regulamentului de navigatie si de politie in limitele sectorului respectiv si in caz de cotraventii, urmarirea si condamnarea contravenietilor. In aceasta privinta se constituie ca prima instanta.

Judecarea in prima faza a contraventiilor comise prin calcarea dispozitiilor tarifului drepturilor de navigatie.

Masuri ce vor trebui luate pentru asigurarea perceperii drepturilor de navigatie prelevate la gura si recuperarea amenzilor datorate contraventiei Regulamentului de navigatie si de politie.

Sondajele din port si din rada.

Salvarea si primele acte de ajutor privind sinistru survenit in port sau pe litoral.

Pilotajul la intrarea si iesirea din fluviu.

Serviciul farurilor si semnalelor de ceata din Sulina, Sfantu Gheorghe si insula Serpilor.

Serviciul de masurare a navelor.

Capitanul portului era asistat in functiile sale astfel :

Pentru serviciul birourilor, de un cancelar si mai multi lucratori.

Pentru pilotaj la gura, de seful pilotilor care avea in conducere corpul pilotilor de bara si supravegherea navelor in privinta pescajului, inclusiv indicarea posturilor lor. Il inlocuia pe Capitanul de port in absenta.

Pentru politia portului si radei de doi maistri de port ce constatau contraventiile Regulamentului de navigatie si de politie, veghind la mentinerea geamandurilor si a altor semnale instalate pe fluviu, pe maluri sau in rada, supravegheau operatiilor de incarcare si descarcare si, primeau permisul pe care navele trebuiau sa-l prezinte la iesirea din port.

Pentru masurarea navelor de doi ofiteri verificatori insarcinati cu masurarea.

Capitanul de port, Pilotul sef, cancelarul, maistri de port si ofiterii verificatori, consimteau juramantul in fata Comisiunii Europene pentru indeplinirea functiilor cu onoare si constiinta, pe picior de perfecta egalitate pentru toate pavilioanele.

7. Serviciul spitalelor.

Comisiunea Europeana instalata la gurile Dunarii, nu a intarziat de a tine cont asupra necesitatii de a avea un spital pentru muncitorii sai tinand seama de climatul insalubru al Deltei unde febra de friguri facuse numeroase victime in personalul ei. Din 1857 Comisiunea a instalat cu mijloace improvizate doua spitale, unul la Tulcea si altul la Sulina. Primul din aceste spitale a fost suprimat atunci cand Comisiunea a inchis santierele sale din Tulcea, iar al doilea a fost din contra dezvoltat, intrucat Comisiunea prin Actul public din 2 noiembrie 1865, a decis continuarea lucrarilor sale inca 10 ani si avea nevoie de a crea un spital pentru marinari la Sulina.

Spitalele Comisiunii Europene cuprindeau un spital central si un spital de maladii epidemice, care au fost divizate in doua sectiuni, din care una avea in frunte Directorul seviciului medical si altul Directorul serviciului chirurgical, ultimul fiind in acelasi timp Directorul spitalelor.

Apendice.

Lista Sefilor de servicii ale Comisiunii Europene a Dunarii de la instituirea sa in 1856 pana la 31 decembrie 1930.

Nume	Functie		Nationalitate Proiect: Test de evaluare la geografie - relieful Romaniei Referat: Bucegii isi dezvaluie tainele	Servire
I. Secretariatul
Mohler		Secretar general	Francez
E. de Wolf		Director Biroul central (Secretariat si Contabilitate generala)	German
Mohler		Secretar general	Francez
Henri Bellanger		Secretar	Idem
A. Gauvain		Idem	Idem
J. M. Savoye		Idem	Idem
Gaston Donnet		Idem	Idem
Gustave Demorgny		Idem	Idem
Idem		Secretar general	Idem
Francis Rey		Sectretar	Idem
Idem		Secretar general	Idem
Idem		Secretar general	Idem
Etienne Thilly		Secretar	Idem
Etienne Thilly		Secretar general	Idem
Jean-Francoi Duflos		Secretar	idem
II. Serciul contabilitatii
Ruthling		Secretar agent contabil	German
E. de Wolf		Agent contabil al Casei centrale	Idem
E. Sulzer		Agent contabil al Casei centrale	Austriac
E. de Wolf		Director Birou central (Secretariat si Contabilitate generala)	German
Idem		Director Contabilitate centrala	Idem
W. Eagle		Idem	Englez
Ch. Forgues		Idem	Francez
F. Keim		Idem	German
Idem		Director general al Contabilitatii centrale	Idem
J. Ghysels		Director  al Contabilitatii centrale	Belgian
Idem		Director al Contabilitatii generale	Idem
Antoine Foscolo		Sef contabil	Francez
Antoine Foscolo		Sef contabil	Francez
III. Casa de Navigatie
Jacobsen		Agent contabil
E. de Wolf		Director	German
H. A. Jackson		Idem	Englez
W. Eable		Idem	Idem
A. Velasty		Idem	Roman
F. Keim		Idem	German
G. Matteucci		Idem	Italian
Eugene Sala		Subdirector	Francez
Eugene Sala		Girant	Francez
IV. Seviciul tehnic
Charles Hartley(1)		Inginer sef (1) Dupa a parasit serviciul activ la Comisiune a primit titlu si a indeplinit functiile de Inginer consultant intre 1872 si 1907.	Englez
Carl Kuhl(2)		Inginer rezident (2) La fel a primit titlu de inginer consultant intre 1908 si 1919.	Danez
Idem		Inginer sef	Idem
Eug. Magnussen		Inginer rezident	Idem
E. T. Ward		Idem	Englez
Idem		Inginer sef	Idem
Idem		Inginer sef	Idem
K. Magnussen		Inginer sef	Danez
(1) Sir Charles Hartley, dupa ce a parasit serviciul activ, a primit titlul si a indeplinit functiile de inginer consultant din 1872 pana in 1907. La fel a fost Carl Kuhl, ingiuner consultant din 1908 pana in 1919.
V. Inspectia navigatiei.
De Drigalski		Inspector general	Otoman
Ch. Dethier		Inspector	German
F. C. Horn		Idem	Idem
G. Neitzke		Idem	Idem
H. Lienau		Idem	Idem
B. Bordigioni		Idem	Italian
VI. Capitania portului
Hussein Bey		Capitan de port	Otoman
Ahmet Bey		Idem	Idem
Jacoub Capitan		Idem	Idem
Costaki Effendi		Idem	Idem
Fotius Effendi		Idem	Idem
Suleiman Effendi		Idem	Idem
Ahmet Bey		Idem	Idem
Mehmed Bey		Idem	Idem
Ali Sinan Effendi		Idem	Idem
D. Pavlovich		Idem	Austriac
C. Suhor		Idem	Idem
F. Wilfan		Idem	Idem
R. Herter		Idem	Roman
A. Paunescu		Idem	Idem
Ulic Babel		Idem	Idem
Constantin Vladescu		Idem	Idem
Marin Puscasu		Idem	Idem
Romulus Gheorghiu		Idem	Idem
Dumitru Stan		Idem	Idem
Petre Bornas		Idem	Idem
Dimutru Petrescu		Idem	Idem
Mihail Ivenco		Idem	Idem
Radu Andricencu		Idem	Idem
VII. Serviciul spitalelor
A. Directia spitalelor
Dr. Engelhard		Medic sef	Francez
Dr. Jenilek		Idem	German
Dr. Vignard		Idem	Francez
Dr. Romalo		Director al spitalului maritim	Roman
Dr. Petrescu		Idem	Idem
Idem		Director al spitalelor	Idem
Dr. Martone		Idem	Italian
B. Servicii
1. Serviciu medical
Dr. Petrescu(1)		Diferenta dintre cele doua servicii, medical si chirurgical apare dupa 1902, atunci cand s-a creat la spital postul de chirurg	Roman
Dr. V. Baroni		Director al sectiei medicale	Idem
Dr. V. Panaitescu		Director al serviciului medical	Idem
2. Serviciul chirurgical
Dr. G. Rolando		Medic chirurg	Italian
Dr. G. Martone		Idem	Idem
Idem		Director al sectiei chirugicale	Idem
Idem		Director al serviciului chirurgical	Idem
Distinctia intre cele doua servicii, medical si chirurgical, nu exista decat din 1902, data crearii la spital a unui post de chirurg.