Istorie
Sec XX intre democratie si totalitarism & Romania in perioada comunista-CRONOLOGIESec XX intre democratie si totalitarism & Romania in perioada comunista-CRONOLOGIE
2. Secolul XX - Intre democratie si totalitarism 2.A. Ideologii si practici politice democratice Caracteristici generale ale evolutiei regimurilor democratice din Europa. La incheierea Primului Razboi Mondial, regimurile democratice s-au instaurat in unele dintre statele nou constituite in centrul si estul Europei, asa cum a fost cazul Cehoslovaciei. Totusi, perioada interbelica, a fost dominata de instaurarea, inclusiv in noile state europene, a regimurilor autoritare sau dictatoriale (Polonia, Iugoslavia, Austria etc.). Regimurile democratice, bazate pe principiul separarii puterilor in stat, vot universal, alegeri libere, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, pluripartidism, s-au consolidat in tarile nordice, precum Danemarca, Suedia sau Norvegia, si in cele mai multe state din vestul Europei. Trasaturile regimurilor democratice erau conforme principiilor inscrise fie in programele partidelor bazate pe ideologii politice de dreapta (liberale, conservatoare, crestin-democrate), fie in acelea ale formatiunilor socialiste sau social-democrate, exponente ale ideologiei de stanga. Trasaturi specifice ale regimurilor democratice. In Marea Britanie, unde se aplica principiul regele conduce, dar nu guverneaza, prim-ministrul, sef al majoritatii parlamentare, are un rol insemnat, isi alege ministrii si are puteri executive extinse. Cele mai puternice formatiuni politice au fost, dupa 1918, Partidul Conservator si Partidul Laburist. In prima jumatate a secolului al XX-lea, s-a remarcat personalitatea lui Winston Churchill, prim-ministru, din partea Partidului Conservator, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial (1940-1945; apoi, dupa razboi, in 1951-1955). In perioada postbelica, alt prim-ministru conservator, Margaret Thatcher, s-a afirmat prin actiunile de consolidare a economiei, prin privatizarea unor intreprinderi si servicii de stat, cat si prin cele care au vizat cresterea prestigiului extern al tarii. Franta, a avut intre anii 1918 si 1940 un regim democratic republican, caracterizat insa prin instabilitate guvernamentala (au functionat 42 de guverne). Dupa al Doilea Razboi Mondial, a fost adoptata o noua Constitutie, care instituia un regim parlamentar clasic. Charles de Gaulle(1959-1969 ,presedinte al Frantei), presedinte al tarii din anul 1959, a sustinut ideea consolidarii puterii sefului statului acesta avand dreptul sa se pronunte asupra liniilor generale ale politicii interne si externe a tarii. Reforma constitutionala din anul 1962, a stabilit ca presedintele Frantei sa fie ales de cetateni prin vot universal, nu de un colegiu electoral, ca pana atunci. In timpul presedintelui Georges Pompidou, a fost continuata politica lui de Gaulle, Franta inregistrand progrese economice importante, dar problemele sociale s-au mentinut Unul dintre presedintii de stanga a fost François Mitterand, din partea Partidului Socialist. Datorita flexibilitatii articolelor Constitutiei, in Franta a fost posibila si coabitarea la putere a unui presedinte si a unui prim-ministru de orientari diferite. Astfel s-a intamplat, de exemplu, in anul 1986, presedintele Mitterand fiind de orientare politica de stanga, iar prim-ministrul Jacques Chirac, de dreapta. In primul deceniu interbelic, Germania a fost organizata prin Constitutia de la Weimar(1919) ca o tara cu un regim politic democratic. Situatia s-a schimbat insa, din 1933, cand puterea a fost preluata de regimul dictatorial national-socialist. In a doua jumatate a secolului al XX-lea, germanii au fost nevoiti sa traiasca in doua state separate. In zona de ocupatie militara a aliatilor occidentali, s-a constituit un stat democratic, avand ca forma de guvernamant republica federala, care a devenit apoi membru NATO si al Comunitatii Economice Europene (Republica Federala Germana). Un rol insemnat in istoria germana l-a avut cancelarul crestin-democrat Helmuth Kohl(1982-1998), in timpul caruia s-a realizat reunificarea Germaniei (1990). 2.B. Ideologii si practici politice totalitare. Fascismul si nazismul Caracteristici comune ale regimurilor politice totalitare. Secolul al XX-lea mai este desemnat in istorie si prin sintagma de secolul extremelor, deoarece mai multe state (Germania, Italia, Spania, Portugalia etc.) au cunoscut regimuri politice dictatoriale. Opuse celor democratice, regimurile politice totalitare au avut o serie de trasaturi comune:
existenta partidului unic si a unui dictator in fruntea statului incalcarea de catre regim a drepturilor omului cultul personalitatii controlul absolut al statului asupra societatii lichidarea oricarei forme de opozitie supravegherea populatiei de catre politia politica cenzura presei etc. Ideologia fascista si practicile politice ale regimului. Miscarea fascista a aparut dupa incheierea Primului Razboi Mondial, in conditiile in care Italia se gasea intr-o criza profunda. Aceasta era sustinuta atat de populatia debusolata de razboi si de saracie, cat si de multi industriasi si bancheri, care sperau ca noua formatiune politica sa reprezinte o contrapondere eficienta la ideile comuniste propagate in tara. Miscarea fascista a ajuns la putere prin presiune (Marsul asupra Romei, 1922). In aceste conditii, prim-ministrul Benito Mussolini a inceput sa puna in aplicare ideile cuprinse in programul Partidului National Fascist. Printr-o lege speciala, lui Mussolini i se acordau puteri sporite. Acesta a interzis orice forma de opozitie, ca si toate organizatiile care nu erau fasciste (partide, sindicate etc.). Institutiile statului, ca monarhia, au fost reduse la un rol simbolic. Partidul National Fascist a devenit formatiune politica unica. Regimul fascist era sustinut de politia politica (OVRA) si de organizatiile paramilitare Camasile negre si Ballila. Mussolini a inaugurat cultul propriei personalitati, proclamandu-se Il Duce (Conducator). Prin masurile adoptate, Italia a fost transformata in "stat corporatist", in care nu primau interesele individului, ci ale "corporatiei" din care acesta facea parte. Indoctrinarea cetatenilor se facea prin propaganda si prin diferite organizatii fasciste. National-socialismul german, ideologie si practici politice. Ideologia national-socialista a fost ultranationalista, rasista si antisemita, fiind expusa de Adolf Hitler in lucrarea sa, Mein Kampf. Potrivit acestei ideologii, rasa germana a arienilor ar fi superioara, motiv pentru care ar trebui sa conduca lumea, iar celelalte, considerate inferioare (precum evreii), trebuia sa fie exterminate. Pentru ca rasa germana ar fi avut nevoie de spatiul vital, national-socialismul sustinea necesitatea cuceririi acestuia prin razboi. Prin propaganda abila, valorificand nemultumirile populatiei fata de greutatile din timpul Marii Crize economice, Partidul National-Socialist al Muncitorilor Germani, condus de Adolf Hitler, a castigat alegerile pentru Reichstag (Parlamentul german), din anul 1933. In cadrul regimului national-socialist, Hitler, instalat in functia de cancelar, a fost investit cu puteri speciale, devenind Führer (conducator). Toti germanii au fost inregimentati in organizatii controlate de Partidul National-Socialist al Muncitorilor Germani, precum Frontul Muncii, care a inlocuit sindicatele sau Hitlerjügend (Tineretul hitlerist). Orice forma de opozitie a fost distrusa, chiar si in interiorul partidului. Presa a fost cenzurata, iar propaganda regimului prin publicatii, radio, cinematografe s-a intensificat. Temuta politie politica a regimului, Gestapo, supraveghea orice activitate. Regimul national-socialist a transformat antisemitismul in politica de stat, in numele asa zisei purificari a rasei ariene. Astfel, a inceput discriminarea evreilor, care au fost inlaturati din slujbe, au fost supusi legilor rasiale (legile de la Nürnberg) si carora le-au fost interzise drepturile politice si civile. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, din 1942, regimul hitlerist a hotarat sa aplice solutia finala impotriva evreilor. Astfel a inceput drama Holocaustului, pana in anul 1945, fiind ucisi aproximativ 6 milioane de evrei, dar si romi proveniti atat din Germania, cat si din tarile ocupate de armatele hitleriste, in lagare de exterminare, precum cele de la Auschwitz, Treblinka sau Maidanek. 2.C. Ideologii si practici politice totalitare. Comunismul Actiuni pentru instaurarea comunistilor la putere in Rusia. In luna februarie a anului 1917, Rusia se transformase intr-un colos cu picioare de lut, din cauza saraciei generalizate si a infrangerilor de pe front. In aceste conditii, a izbucnit, la Petrograd, revolutia condusa de Partidul Constitutional Democrat (al burgheziei liberale) si de mensevici (membrii Partidului Social-Democrat). A fost instaurat un guvern provizoriu la 16 februarie/1 martie 1917, iar a doua zi, tarul a abdicat. Insa bolsevicii (comunistii) au profitat de anarhia din Rusia, sporindu-si popularitatea in randul muncitorilor, al sovietelor (comitetelor) acestora, pe fondul grevelor tot mai numeroase. Condusi de V.I. Lenin, bolsevicii au declansat actiunile in forta pentru preluarea puterii, realizata prin lovitura de stat de la 25 octombrie/7 noiembrie 1917, de la Petrograd . Denumita Revolutia din Octombrie, aceasta este considerata actul de nastere al statului sovietic. Ideologie si practica politica in statele comuniste. In Rusia, apoi in Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, stat creat de Rusia Sovietica, Ucraina, Bielorusia si Transcaucazia, toate domeniile de activitate au fost organizate conform conceptiei lui Lenin, expuse in Tezele din Aprilie 1917. Inca de la preluarea puterii, teroarea a fost instituita in stat. Orice forma de opozitie a fost desfiintata, fiind interzisa functionarea tuturor partidelor, in afara celui comunist (bolsevic) rus, denumit apoi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.). A fost creata, in anul 1917, politia politica a regimului, cunoscuta cu abrevierile C.E.K.A., N.K.V.D. apoi K.G.B. Viata religioasa a fost obstructionata. Statul si-a impus controlul in economie, prin nationalizarea intreprinderilor. Proprietatea privata a fost inlocuita cu cea de stat sau colectiva. Teroarea asupra populatiei s-a intensificat in perioada in care s-a aflat la conducere Iosif Visarionovici Stalin (1924-1953). Acesta a impus o economie centralizata si planificata rigid. Din 1929 s-a trecut la colectivizarea fortata a agriculturii (careia i-au cazut victime milioane de tarani ce nu vroiau sa-si cedeze pamanturile in gospodariile colective sau de stat), in paralel cu industrializarea fortata si planificarea productiei prin planurile cincinale. Opozantii politici fie au fost executati, fie li s-au inscenat procese in urma carora au fost trimisi la inchisoare sau in lagarele de munca fortata din tara, care formau GULAG-ul. Marii Terori, desfasurate la ordinul lui Stalin intre anii 1936 si 1939, i-au cazut victime oameni din randul tuturor categoriilor sociale si profesionale, inclusiv din randurile armatei. In acelasi timp, cultul personalitatii lui Stalin a capatat proportii fara precedent, presa era cenzurata sever, iar intreaga creatie culturala se gasea in slujba intereselor Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si al dictatorului. Regimul stalinist si-a pastrat caracteristicile in anii celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si in primii ani postbelici, cand regimul comunist a fost impus si in alte state europene. Dupa moartea lui Stalin, noul secretar general al partidului, Nikita Hrusciov, a dezvaluit, in 1956, unele crime comise din ordinul lui Stalin si a condamnat cultul personalitatii acestuia, fara ca esenta regimului sa fie modificata. Desi au aplicat modelul sovietic, regimurile comuniste europene au avut si trasaturi specifice. Astfel, au existat o mai mare libertate economica in Iugoslavia, pastrarea proprietatilor asupra pamantului in Polonia, nationalismul si interzicerea vietii religioase in Albania etc. Unii conducatori comunisti au dorit reformarea sistemului, ca Alexander Dubček in Cehoslovacia, in 1968, dar sovieticii au inabusit prin interventia armata aceasta miscare. Abia dupa anul 1985, Mihail Gorbaciov, noul secretar general al partidului, a initiat politica perestroika i glaznosti (reconstructie si deschidere), prin care a incercat reformarea partidului si statului sovietic. Anul 1989 a inregistrat inlaturarea regimurilor dictatoriale din majoritatea statelor europene foste comuniste. Criza in care se zbatea Uniunea Sovietica nu a putut fi depasita, comunismul s-a prabusit, iar statul s-a destramat (1991). 2.D. Ideologii si practici politice in Romania Ideologii si practici politice in Romania pana in anul 1918. Sistemul politic romanesc de la inceputul secolului al XX-lea era organizat potrivit Constitutiei Romaniei din anul 1866. Romania era o monarhie constitutionala, bazata pe principiul separarii puterilor in stat, iar regele Carol I (1866 - 1914) si-a indeplinit rolul de arbitru al vietii politice. In conditiile exercitarii votului censitar (doar de catre barbati), in primii ani ai secolului al XX-lea, cele doua formatiuni care au dominat viata politica, Partidul National Liberal si Partidul Conservator, au guvernat alternativ (potrivit principiului rotativei guvernamentale, practica introdusa in 1895). Acestea erau exponentele a doua ideologii diferite cu privire la evolutia Romaniei: Liberalismul, reprezentat de oameni politici precum Ion I. C. Bratianu (presedinte al P.N.L. din 1909), se pronunta pentru dezvoltarea rapida a tarii, dupa model occidental, pe baza capitalului autohton. Conservatorismul, reprezentat de politicieni ca Gh. Gr. Cantacuzino (conducator al Partidului Conservator intre anii 1899 - 1907), dorea o dezvoltare organica a statului, prin crearea institutiilor moderne pe masura ce societatea simtea nevoia aparitiei lor. Ideologii si practici politice dupa Primul Razboi Mondial. Din anul 1918, a fost introdus in Romania votul universal, pentru barbatii de peste 21 de ani, cu exceptia magistratilor si cadrelor militare . In aceste conditii, numarul partidelor parlamentare sau al celor care au reusit sa ajunga la guvernare a sporit, iar cele de orientare conservatoare au disparut de pe scena politica. alta lege electorala, cea din anul 1926, a adus schimbari in privinta vietii parlamentare. In perioada interbelica, in viata politica romaneasca, adepti numerosi au avut ideologii politice democratice, precum neoliberalismul, reprezentat, in esenta, de Partidul National Liberal, si taranismul, avand ca exponent principal Partidul National Taranesc. Aceste formatiuni politice s-au aflat si cele mai lungi perioade la guvernare. In conditiile afirmarii in Europa a unor ideologii antidemocratice, extremismul de stanga (comunismul) si de dreapta (legionarismul) s-au manifestat si in viata politica romaneasca, incepand din deceniul al treilea al secolului al XX-lea. Monarhia a reprezentat, si in perioada interbelica, centrul functionarii sistemului politic din Romania, bazat pe prevederile Constitutiei din anul 1923. Regele in timpul caruia a fost infaptuita Marea Unire, Ferdinand I (1914 - 1927), nu a incalcat principiile vietii politice democratice. Un aspect specific al vietii politice a fost acela ca regele il numea pe prim-ministru, dupa care guvernul organiza alegerile, pe care, de cele mai multe ori, le si castiga. Evolutia monarhiei a marcat si practicile politice in stat. Criza dinastica din decembrie 1925, cand printul Carol a renuntat la mostenirea tronului, a fost rezolvata de Parlament in ianuarie 1926, cand mostenitor al tronului a fost proclamat Mihai. Dupa moartea regelui Ferdinand I, acesta a condus tara tutelat de o Regenta, fiind minor. Dar, dupa ce a revenit in tara, in anul 1930, si a fost proclamat rege de Parlament in locul lui Mihai I, Carol al II-lea a urmarit reducerea rolului partidelor politice si instaurarea unui regim in care monarhul sa aiba puteri sporite. Astfel, in anul 1938, acesta a instaurat un regim autoritar, in timpul caruia singura formatiune care a functionat a fost cea care il sustinea pe rege, Frontul Renasterii Nationale, denumita, din 1940, Partidul Natiunii. In conditiile pierderilor teritoriale din anul 1940, dupa abdicarea regelui Carol al II-lea (septembrie 1940) si dupa ce Mihai I a revenit pe tron, puterea reala in stat a fost detinuta de generalul Ion Antonescu, presedinte al Consiliului de Ministri. Acesta a guvernat, pana in ianuarie 1941, alaturi de legionari. Neintelegerile cu legionarii, care doreau sa obtina intreaga putere in stat, au determinat inlaturarea lor, dupa rebeliunea din 21 - 23 ianuarie 1941. Apoi, Ion Antonescu s-a aflat in fruntea unui regim militar pana la 23 august 1944, in conditiile participarii Romaniei la razboiul antisovietic. Dupa inlaturarea regimului democratic, cetatenilor romani le-au fost restranse drepturile, iar incepand din anul 1940, asupra celor de origine evreiasca au fost aplicate masuri antisemite (deportari, pogromuri, munca fortata in Transnistria etc.).
|