Comisiunea Europeana a Dunarii de la Tratatul de la Berlin din 1878 la Tratatul de la Versailles din 1919

Comisiunea Europeana a Dunarii de la Tratatul de la Berlin din 1878 la Tratatul de la Versailles din 1919.

1. Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 si Actul aditional din 28 mai 1881.

Tratatul de Berlin din 13 iulie 1878, care a restabilit pacea in Orient, a trecut gurile Dunarii, cu exceptia bratului Chilia, sub suveranitatea Romaniei, devenita Stat independent si indeparta definitiv Turcia. Romania a fost admisa a avea un reprezentant in Comisiunea Europeana, care devenea astfel al optelea membru, iar limitarea care era pana la Isaccea, s-a extins pana la Galati (articolul 53). Cu un an inaintea expirarii duratei de functionare a Comisiunii Europene, Puterile trebuiau sa se puna de acord asupra prelungirii atributiilor sale sau asupra modificarilor ce trebuiau judecate ca necesare a fi introduse (articolul 54).

Puterile semnatare ale Tratatului de la Paris au putut constata cate lucrari facute de Comisiunea Europeana in favoarea navigatiei au fost inpiedicate de intarzierile pe le-a  adus Puteria teritoriala pentru a da satisfactie diferitelor cerinte, ca si ofensele continui care au fost produse de Guvernul otoman, si mai ales de agentii sai subalterni. Ele au trebuit sa profite de schimbarea adusa prin Tratatul de la Berlin situatiei teritoriale a Dunarii de jos, pentru ca de acum incolo Comisiunea Europeana sa fie la adapost de aceste inconveniente, permitandu-i sa-si indeplineasca misiunea sa in cele mai bune conditii posibile. Totodata au declarat in articolul 53 ale tratatului ca, Comisiunea Europeana va exercita de acum inainte functiile sale « intr-o completa independenta de autoritatea teritoriala ».

Pentru a creste garantiile asigurate libertatii navigatiei pe Dunare, Tratatul de la Berlin stipula ca toate forturile si fortificatiile care se gasesc pe parcursul fluviului in aval de Portile de Fier pana la guri, sa fie distruse, fara a se mai putea ridica altele noi. In egala masura a fost interzisa navelor de razboi pentru a naviga pe Dunare in aval de Portile de Fier, cu exceptia navelor usoare destinate politiei fluviale si serviciilor de vama. O a doua exceptie a fost facuta in favoarea stationarelor Puterilor pe care Tratatul de la Paris le-a autorizat la gurile Dunarii si de a urca pana la Galati (articolul 52).

In acelasi timp a aparut oportuna de a se extinde in amonte de Galati pana la Portile de Fier regulile aplicate de Comisiunea Europeana pe Dunarea de jos. Articolul 55 din Tratatul de la Berlin consimtea ca efect al nevoii de a se elabora Regulamente de navigatie, de politie fluviala si de supraveghere, intre Portile de Fier si Galati de catre Comisiunea Europeana asistata de Delegatii Statelor riverane in scopul de a pune aceste Regulamente in armonie cu cele care reglementau navigatia de la Galati la mare. Ca efect Comisiunea Europeana s-a reunit cu reprezentatii Bulgariei si Serbiei intre 4 decembrie 1880 si 2 iunie 1882, pentru elaborarea Regulamentului prevazut de Tratatul de Berlin si a carui executie era trecut sub autoritatea unei Comisiuni mixte compusa dintr-un delegat al fiecarui Stat riveran, Bulgaria, Romania si Serbia si dintr-un membru al Comisiunii Europene desemnat prin rotatie pe perioade de 6 luni.

Actul public din 1865 nu mai corespundea situatiei create de Tratatul de la Berlin, caci el fuse-se  stabilit din timpul cand Turcia avea suveranitatea gurilor Dunarii, in timp ce dupa 1878 un nou Stat inlocuia aceasta Putere. Pentru a tine cont de schimbarile survenite la gurile Dunarii ca urmare a evenimentelor din Orient, Puterile au adus Actului public din 1865 modificarile necesare intr-un Act aditional la Actul public in data de 28 mai 1881.

In termenii Actului aditional, drepturile, atributiile si imunitatile Comisiunii Europene, cum ar fi cele rezultate din tratatele anterioare, vor continua sa guverneze raporturile cu noile State riverane. Inspectorul de Navigatie a fost inlocuit de Inspectorul general si de Capitanul portului Sulina reindeplinindu-si functiile sale sub autoritatea directa a Comisiunii (articolele 1 si 2).

Regulamentele sanitare aplicabile la gurile Dunarii vor fi elaborate si modificate prin  concertare cu Comisiunea de catre Consiliul international de Sanatate din Bucuresti.

Pentru Serviciul sanitar al Sulinii, Consiliul international din Bucuresti colabora cu Comisiunea in privinta personalului, instalarii si functionarii serviciului ca si in ce priveste taxele (articolele 6 si 7).

Intre altele Actul aditional inspirandu-se de experienta razboiului din Orient, pentru a asigura tot timpul personalului ca si proprietatilor si constructiilor Comisiunii, statutul de neutralitate, stipula ca inginerii, functionarii si muncitorii doreau sa fie echipati cu o bransarda distincta si ca Comisiunea nu va tine sa arboreze pe ambarcatiile sale a altui pavilion decat al sau a carui infatisare era determinata in Act (articolul 8).                    

2. Tratatul de la Londra din 10 martie 1883.

Puterile Comisiunii Europene expirau in 1883. Guvernul austriac nu vreia sa consimta prelungirea lor decat daca Regulamentul care a creat Comisiunea mixta pentru sectorul de la Galati la Portile de Fier (pe care Romania si Bulgaria au refuzat sa-l desemneze), era adoptat. La initiativa Marei Britanii, o Conferinta a Puterilor semnatare a Tratatului de la Berlin s-a reunit la Londra in 1883, pentru a reglementa problema executarii articolelor 54 si 55 a acestui tratat pe care acordul nu a putut sa-l faca.

Figura 6. Pavilionul Comisiunii europene a Dunarii.

Tratatul de la Londra din 10 martie 1883 prelungea puterile Comisiunii Europene pentru o perioada de 21 de ani, incepand din 24 aprilie 1883. La expirarea acestei perioade, puterile acestei Comisiuni trebuiau reinoite prin eliminare tacita, din trei in trei ani, afara de cazul cand una din Puterile semnatare ale tratatului, notifica cu un an inainte expirarea uneia din aceste perioade trienale intentia sa de a propune modificari in constituirea sau in puterile Comisiunii Europene (articolul 2).

Conferinta de la Londra extindea in egala masura juridictia Comisiunii Europene a Dunarii de la Galati la Braila, limita a navigatiei maritime (Tratatul de Londra, articolul 1) si pe de alta parte aproba cu cateva modificari de detaliu Regulamentul de navigatie intre Portile de Fier si Galati din 2 iunie 1882.

Dar Conferinta judecand, nu putea admite cu voce deliberativa Plenipotentiarii Statelor riverane Dunarii de jos (Romania, Serbia si Bulgaria), aceste State nefiind printre Statele semnatare ale Tratatului de la Berlin. Reprezentantul Romaniei a protestat solemn si a declarat ca deciziile Conferintei luate fara participarea Romaniei, vor fi considerate de aceste Puteri ca neobligatorii pentru ele.

In ce priveste bratul Chilia care ca urmare cedarii Rusiei de catre Romania a Basarabiei de sud, in virtutea Tratatului de la Berlin, interesa in particular Rusia, aceasta Putere obtinand prin Tratatul de la Londra din 1883 ca acest brat sa fie supus unui regim special. S-a convenit ca :

Proiect: Test de evaluare la geografie - relieful Romaniei Referat: Bucegii isi dezvaluie tainele

Comisiunea Europeana sa nu-si exercite controlul efectiv pe portiunile bratului Chilia a caror doua maluri apartineau unuia dintre riveranii acestui brat.

Pentru partea bratului Chilia ce traversa odata teritoriul rusesc sau romanesc, Regulamentele in vigoare pe bratul Sulina vor fi aplicate sub supravegherea Delegatilor Rusiei si Romaniei din Comisiunea Europeana.

Pentru lucrarile ce vor fi intreprinse de Rusia sau de Romania, fie pe bratul mixt, fie intre cele doua maluri respective ce le apartin, se vor aduce la cunostinta Comisiunii Europene planurile acestor lucrari pentru ai permite sa constate ca nu vor aduce nici o atingere starii de navigatie ale altor brate. In caz de divergenta intre autoritatile Rusiei sau Romaniei si Comisiunea Europeana in ce priveste planurile lucrarilor a fi intreprinse pe bratul Chilia, problema va trebui supusa direct Puterilor (articolele 3 la 5).

3. De la Tratatul de la Londra din 1883 la razboiul din anii 1914-1918.

Pentru a pune Regulamentele sale in armonie cu dispozitiile Tratatului de la Berlin, Comisiunea a revizuit Regulametul sau intern la 10 noiembrie 1879, Regulamentul de navigatie si de politie la 19 mai 1881, ca si instructiunile Inspectorului Navigatiei si a Capitanului de Port.

Din punct de vedere administrativ, Comisiunea Europeana in cursul acestei perioade, s-a ocupat de reorganizarea corpului de pilotaj si de ameliorarea situatiei functionarilor sai, de elaborarea unui Regulament pentru companiile postale de navigatie, de organizarea unui serviciu de salvare si de creerea unei modalitati pentru recompensa actelor de sacrificiu, de modificarea regulilor privitoare la remorcaj, de punere a Regulamentului de navigatie in armonie cu Regulamentul maritim international destinat evitarii abordajelor in mare, de modificarea regulilor de masuratori pentru a tine cont fie de schimbarile aduse constructiei navelor dupa Conferinta de la Constantinopol, fie sistemului aplicat pe canalul de Suez pentru definirea anumitor spatii. In fine, Comisiunea a revizuit in 1913 Instructiunile ce se refereau la diverse servicii, pentru a introduce modificarile ce au fost aduse dispozitiilor in vigoare treptat si pe masura nevoilor.

In intervalul de timp dintre 1878 si razboiul mondial, a fost o perioada de mare activitate privind lucrarile fluviale :

Comisiunea Europeana s-a ocupat mai intai de fluviu intre Isaccea si Galati, ca urmare a extinderii competentelor sale.

Ea a procedat la realizarea a noua taieturi pe bratul Sulina, care au scurtat sensibil lungimea acestui brat si a suprimat un mare numar de coturi care constituiau un pericol pentru navele din ce in ce mai lungi care frecventau fluviul.

Marea taietura efectuata intre milele 8 si 18, a fost inaugurata la 17 mai 1894 in prezenta Majestatii sale Regele Carol intai al Romaniei si in amintirea acestui eveniment s-a construit la mila 13 un obelisc pe malul stang al fluviului.

O alta taietura dintre milele 31.5-37, a fost inaugurata la 26 octombrie 1897 in prezenta Presedintelui Consiliului de Ministri, domnul Dimitrie Sturza si a treia intre milele 18-27 la 19 octombrie 1902 in prezenta Principelui si Printesei Romaniei.

Pentru a arata interesul constant pe care Guvernul Regal il acorda Comisiunii Europene, Regele a fost reprezentat de Principele Ferdinant al Romaniei la 10 mai 1906 la celebrarea de catre Comisiune a celei de a cincizecea aniversari de la crearea sa.

Comisiunea Europeana a studiat in egala masura problema iluminarii bratului Sulina, a achizitionarii unui spargator de gheata pentru a permite eliberarea navelor prinse in gheturi pe Dunare, a intretinerii adancimilor pe fluviu, a cheurilor malurilor, a drumului de halaj, etc.

Dificultatile navigatiei in cotul de la Tulcea datorita existentei in acea ingustare a unui fund mic de stanca, a determinat semnalizarea lui si studierea mijloacelor de ameliorare a navigatiei in punctul respectiv printr-un pilotaj special care sa dea satisfactie navigatorilor. La Sulina Comisiunea a ameliorat iluminatul la intrarea in port, dar tot efortul care s-a facut pana in anul 1914, se referea la cresterea adancimii gurii, intrucat din ce in ce crestea pescajul navelor sosite in fiecare an pe fluviu ce trebuiau sa-si completeze incarcarea lor in rada cu pierdere de timp si cheltuieli suplimentare de usurare. Comisiunea s-a straduit a evita aceste probleme de navigatie, rezolvandu-le prin dragaje constante, dupa ce si-a achizitionat in acest scop un puternic utilaj de dragaj.

In ce priveste dezvoltarea institutiilor sale, Comisiunea Europeana a decis constructia la Sulina a unui spital de boli epidemice ca urmare a unei epidemii de holera care a aparut in Sulina in 1893 si dupa aceea a cumparat un imobil la Galati pentru a-si instala sediul ei cu serviciile administrative stabilite in acest oras.

Din punct de vedere financiar, Comisiunea a procedat in cursul acestei perioade la asanarea finantelor sale prin amortismentul total in 1882 a imprumutului contractat la Londra in 1869 si rambursat in 1887 din avansurile Turciei.  

Comisiunea Europeana a intampinat totusi cu bine dificultatile pasagere datorita fie recoltelor proaste, fie a cheltuielilor extraordinare necesitate de realizarea programelor lucrarilor prezentate de ingineri. Ea a supravietuit fara a recurge la imprumut, mai curand prin mijloace de trezorerie si prin economii stricte privind administratia si prin amanarea lucrarilor.

Din 1911 pana in 1913, razboiul italo-turc si razboaiele balcanice, ca si inchiderea stramtorilor, au paralizat comertul si navigatia, la fel si in 1913 ca urmare a interventiei Romaniei in razboiul dintre Serbia si Grecia contra Bulgariei, mobilizarea armatei romane aducand o jena considerabila lucrarilor Comisiunii prin suprimarea in tara a mainii de lucru si mijloacelor de transport. Incasarile fiind reduse din cauza razboiului, s-a decis in principiu de a se majora drepturile de navigatie, aducand majorare pe tonajul ordinar care beneficia special de lucrari. Dar data fiind situatia economica si politica in Orient, discutia modificarilor aduse Tarifului, a fost reluata in anul 1914 cand tocmai a trebuit sa inceapa razboiul mondial.

4. Razboiul din anii 1914-1918.

Cand a izbucnit razboiul in luna august 1914, nu s-a mai pus problema modificarii Tarifului. Tarile beligerante si mai multe tari neutre mobilizandu-si armatele lor, personalul Comisiunii se gasea de fapt redus la minimum. Comisiunea Europeana care nu mai percepea taxele ca urmare a suspendarii navigatiei, stramtorile fiind din nou inchise de Turcia, a suspendat toate activitatile, dragajele la gura au fost suprimate, precum si semnalele de ceata si luminile de la gura stinse. Dar in ciuda dificulta.ilor sale pecuniare, Comisiunea a decis sa continue plata integrala a retributiilor si salariilor agentilor sai mobilizati, fara nici o reducere adusa indemnizatiilor acestora care erau ramasi in postul lor. 

Comisiunea tinuse doua sesiuni ordinare ale sale din 1914 si prima sesiune din 1915, dar intrarea in razboi a Bulgariei a amanat ultima sesiune din aces an, fara ca pe toata perioada razboiului sa se mai reuneasca.

In acel moment absenta de incasari si epuizarea rezervelor sale a obligat Comisiunea a se recurge creditului. Ea s-a adresat mai intai Romaniei, in timp ce razboiul se prelungea, iar toate celelalte Puteri care o constituiau, doreau sa obtina avansuri care sa-i permita subzistenta.

In luna august 1916, Romania a intrat la randul ei in razboi alaturi de Franta, Marea Britanie, Italia si Rusia. Guvernul roman a dat imediat afara peste frontiera Delegatii Statelor inamice, ai Germaniei si Austro-Ungariei, precum si a Turciei, aliatul lor, si a internat in lagare de concentrare agentii Comisiunii de nationalitate germana, austriaca, ungara si otomana. Invazia Romaniei de catre armatele inamice, a determinat la 22 decembrie 1916 plecarea la Odesa a Delegatilor Romaniei si Rusiei, in timp ce reprezentantii Marei Britanii si Italiei au ramas la Galati. Ei au fost ulterior rechemati in tarile lor de Guvernele lor si veneau numai la sesiunile plenare ale Comisiunii. Cea mai mare parte a functionarilor care au ramas in serviciu la Galati, au fost trecuti in concediu nelimitat iar activitatea Comisiunii inceta complet.

In sederea lor la Odesa, Delegatii Romaniei si Rusiei au obtinut din Franta si din Marea Britanie noi avansuri. In cursul razboiului palatul administrativ al Comisiunii din Galati unde era instalat cartierul general a unui corp de armata rusesc, a fost bombardat de inamic la 10 octombrie 1917 si distrus integral, impreuna cu arhivele si biblioteca Comisiunii.

Amenintarea tulburarilor revolutionare la Odesa, a determinat Delegatii Romaniei si Rusiei a parasi acest oras la 31 ianuarie 1918 si a se reintoarce la Galati, unde reprezentantul Romaniei a fost curand desemnat pentru alt post, iar cel al Rusiei ramasese singur in timpul a cateva luni pana la incheierea pacii la Bucuresti.

Tratatul de la Bucuresti din 7 mai 1918, prin care Puterile Centrale au impus pacea Romaniei, au modificat in avantajul acestor puteri situatia la gurile Dunarii. In al sau articol 24, Tatatul inlocuia Comisiunea Europeana printr-o Comisiune a gurilor Dunarii, compusa din Delegatii Statelor riverane Dunarii si coastelor europene ale Marii Negre, in care intra Germania, Austro-Ungaria, Serbia, Bulgaria, Romania, Turcia si eventual Rusia. Aceasta Comisiune care avea aceleasi inputerniciri ca si Comisiunea Europeana, trebuia sa-si extinda competentele sale incepand de la Braila, pe toate bratele si la toate gurile Dunarii, precum si in zonele contigui ale Marii Negre. In asteptarea constituirii noii Comisiuni prevazute in Tratatul de la Bucuresti, Germania, Austro-Ungaria si Turcia, au desemnat Delegatii care, impreuna cu reprezentantul numit de Romania, reluau sarcina Comisiunii Europene, pe care pretindeau ca o continua.

In timpul acestei perioade, Puterile Centrale vegheau ca fluviul sa fie intretinut in stare buna de navigabilitate, in scopul asigurarii comunicatiilor lor pe mare cu Imperiul otoman si Caucazul, de unde isi luau un mare numar de articole necesare aprovizionarii lor. Guvernele german si austriac, au furnizat banii si combustibilul indispensabil dragajelor la gura Sulinii.

Dupa semnarea de catre Germania a armistitiului din 11 noiembrie 1918, Delegatii Puterilor Centrale si a Turciei, au parasit Romania pentru a doua oara dupa 1914, Delegatul Romaniei ramanand singur pentru a administra afacerile curente cu ajutorul financiar al Guvernului roman, in asteptarea ca tratatele de pace sa stabileasca noul statut al Dunarii.